BANCA AMINTIRILOR (10) - ÎN DRUM SPRE CETATILE PONORULUI

George GOLDAMMER

Intentia mea nu este de a face reclama turistica unor locuri atat de minunate precum  „Lacul cu apa termala” de la Baile Felix sau „Cetatile Ponorului” de pe Platoul Padis si chiar daca as face-o as pune conditii de comportament celor care intra in templul naturii! Un comportament ca cel amintit de tatal prietenei mele din copilarie, profesoara de biologie Anna Marossy (recent decedata), si dansa mare iubitoare a naturii, impreuna cu care am colindat multi ani minunatele zone turistice ale Bihorului, in special ale Muntilor Apuseni, cea care a luptat pana in ultima clipa si pentru a salva rezervatia naturala „Lacul cu flori de Lotus” de la Baile Felix, al carei parau de alimentare cu ape termale, Peta, a fost aproape secat in urma aprobarii date de edilii nepriceputi pentru constructiile din apropiere si care au „furat” apa calda pentru consum propriu ale acestei minuni a naturii care dainuie de mii de ani.
Iata ce imi relata Anna Marossy: „Tatal meu spunea ca padurea este ca o biserica, acolo nu strigi, mergi incet sa nu sperii animalele si nu aveam voie sa culegem florile cu pumnii, puteam sa culegem doua, trei fire de ghiocei sa-i ducem mamei acasa. Nu e  voie sa ducem nimic din natura. Am invatat ca in aceea biserica a naturii nu tipi, nu urli, si cel mai important, respecti tot ce te inconjoara, iar acest lucru l-am transmis tuturor celor din jurul meu”.
Si o alta amintire despre distinsa mea prietena... Cand in acei ani ai excursiilor noastre am dorit sa realizez o lucrare de arta cu titlul „Prima iubire”, am rugat-o pe Anna Marossy sa-mi ofere o parte infima din parul ei bogat pentru a putea face doua codite care au dat viata compozitiei pe care o vedeti in fotografia atasata (1) si care acum are o si mai mare valoare... deoarece dupa marea ei plecare... a dorit sa fie incinerata iar cenusa ei sa fie inprastiata in zona iubita de dansa, la Padis, in Munti Apuseni.

Cetatile Ponorului, sunt situate pe platoul carstic Padis, acest asa-zis „Everest al speologiei romanesti”, unul din minunatele creatii ale naturii din Muntii Bihorului. Pe aici si-ai plimbat pasii personalitati ale speologiei precum Emil Racovita sau René Jeannel. O alta fotografie din colectia mea reda partial drumul spre acele meleaguri de vis. Privind imaginea trebuie automat sa simti linistea locurilor si sa auzi muzica naturii: greieri, ciripitul pasarelelor sau fosnetul paduri de care te apropii. Totul se imprima pe ecranul memoriei, bine pastrat si care dainuie o viata.

Imi reamintesc si as dori si sa-l revad pe „mesterul pietrar” (foto 2) intalnit nu departe de comuna „Pietroasa”, pe drumul catre Cetatile Ponorului, la o exploatare de piatra, de granit, unde el muncea, si de la care, cu toata simplitatea lui, dar ajutat de o logica buna, am invatat ce inseamna experienta. Langa el am vazut un ciocan mare cu o coada lunga subtire si rotunda, combinatie ce mi-se parea nepotrivita... La intrebarile mele am primit raspunsuri direct la tema ca de la un bun profesor. De ce acel instrument are coada lunga subtire si rotunda? Raspuns: „Este lunga ca sa aiba putere mai mare la lovire! Este subtire si lunga sa amortizeze impactul cu mana cand loveste! Este rotunda pentru a se roti mai usor in mana. Sa fie cu partea mai grea la capat pentru a da lovitura pietrei acolo unde el doreste”. Fiind multumit de raspunsurile „domniei sale” i-am intins o mana calda urandu-i toate cele bune unui om care pentru oricine ar fi meritat toata aprecierea.

Apropiindu-ma de comuna Pietroasa, la marginea paduricei dau de o femeie (foto 3) care pazea vacile... care pasteau in tihna. Cum incepuse o ploaie mai blanduta, femeia si-a pus pe cap „o umbrela” pe care cei din popor o numeau „umbrela sarpelui”. Prima impresie ce mi-a facut-o aceasta femeie a fost, fara exagerare, ca ploaia a ajutat sa rasara o floare numita OM, nepoluata si neafectata de unele aspecte ale raului varsat asupra naturii de modernismul cotidian. Cum am o deosebita placere sa stau de vorba cu oamenii (inca oameni! Sic!) o intreb de nume... Imi spune scurt ca o cheama Saveta! De varsta nu o intreb, neavand nicio importanta pentru mine. Cand i-am spus ca as vrea sa-i fac o fotografie, un instinct ascuns de femeie s-a trezit in dansa si m-a rugat sa astept un pic pana isi trage maneca sa se vada ca are ceas! Asa era pe vremuri... Ceasul era un obiect de pret, iar ce-i putini care il posedau, faceau tot posibilul sa-l scoata la vedere... Mi-a dat voie s-o trag in „chip” – adica sa-i fac fotografie – dar m-a rugat, daca pot, sa ii trimit si ei prin posta imaginea... Poza promisa i-am expediat-o, dar in amintirea ei si ale acelor locuri, am purtat-o cu mine peste tot pe unde m-am mutat.

Bineinteles, si cu aceasta doamna a muntilor, am avut o discutie lunga si placuta despre viata, supravietuire, natura si omenie. Niciunul din noi nu am dat importanta ploii „mocanesti” care ne mai biciuia din cand in cand. Apoi, ramanand singur, am cazut pe ganduri meditand la „simplitatea vietii si la relativitatea fericirii”... si de cate cuvinte rele sunt paziti acesti oameni simpli: stres-drog-teroare-depresie...

De cate ori recitesc ce am scris in „banca amintirilor” mele... parca imposibilul de a da timpul inapoi se diminueaza, gandurile se transforma in realitate, iar eu devin din nou tanar ca si in acei frumosi ani descrisi aici.
--------------------------------
George GOLDHAMMER
Holon, Israel
27 noiembrie 2015


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a14654-BANCA-AMINTIRILOR-10-206-N-DRUM-SPRE-CETATILE-PONORULUI.aspx