Atractia Irezistibila a Necunoscutului


„Mintea iubeste necunoscutul si indrageste imaginile cu inteles nestiut din cauza ca insasi natura ei ramane invaluita in mister.” – Rene Magritte

Am revenit in fata calculatorului pentru a relua firul gandurilor intrerupte in urma cu doua luni de zile. Prietenoasa, tastatura mi-a raspuns imediat la atingerea delicata a degetelor pe clapele uzate de trecerea cuvintelor cu pas cadentat in spatiul eteric al Internetului. Am zambit ca unui bun prieten de care am fost despartit pentru o vreme, dar la care m-am intors cu bucuria primei intalniri. Am mangaiat cu tandrete suprafata mata a ecranului pe care se insirau imagini si cuvinte afisate in logica obisnuita a retelelor sociale. Zeci de prieteni virtuali imi scrisesera mesaje de incurajare si sute de invitatii ma asteptau sa le raspund pentru a participa la diferite evenimente trecute, prezente sau viitoare.
M-am bucurat de elanul pe care il simteam scriind aproape fara sa privesc tastele pe care apasam ritmic si vedeam cu o satisfactie negraita cum mesajele plecau catre destinatari iar postarile se incolonau disciplinat in cronologie. Si asa am incercat sa disting sensul la tot ce s-a intamplat in haosul din ultima perioada, cand incercand sa rezolv anumite probleme, am ajuns sa creez altele, nefiindu-mi clar daca nu era mai bine sa nu fi intreprins nimic si doar sa fi asteptat sa treaca timpul.
Din copilarie mi-a fost greu sa stau si sa privesc trecerea inutila a timpului prin fata mea. Mereu am considerat ca viata reprezinta o perioada prea scurta pentru a ti-o petrece nefacand nimic. Cumva, gena unui perfectionism ancestral s-a strecurat in alambicul incalcit al codului genetic mostenit de la parinti si de la colectivitatea in mijlocul careia am aparut. Si astfel, imi spun:
– Dar care copil nu se comporta in felul acesta? Cine are rabdare daca nu face nimic?
Si in clipa de fata imi vine sa sar, sa alerg si sa ma joc la fel ca acum patruzeci de ani, dar fiindu-mi teama de ridicol, aleg sa ma descatusez in alte dimensiuni reale sau virtuale. Internetul se potriveste de minune acestei abordari, care nu ma implica decat in masura in care doresc sa ma aventurez in bratele ademenitoare ale Necunoscutului. Fiindca mai presus de alte tendinte, atractia indescriptibilului si cautarea inefabilului reprezinta doua motoare fundamentale ale aventurii umane.
Privesc cu blandete textul pe care l-am scris. Corectez cateva expresii si potrivesc mai multe fraze pentru a fi bine inchegate in tesatura delicata a paragrafelor ce vor compune fragmentul de cugetare al prezentului. Mintea imi alearga cu nerabdare pe spatiile virtuale ale logicii desprinse de contactul cu realitatea in timp ce simturile incearca sa ma atraga in jocul impresiilor de moment. Le examinez cu interes si discern multitudinea de stari prin care imaginile declansate de cele mai neinsemnate schimbari ale realitatii se combina si se preschimba intr-un dans nesfarsit.
Imprimanta de langa mine tocmai s-a blocat. Hartia a refuzat sa treaca prin corpul de transcriere a virtualului in real si a respins dorinta cuvintelor electronice de a prinde chip pe suprafata alba a esentei lemnoase. Am atins cu delicatete panoul de comanda si am cercetat cu atentie motivul razvratirii neasteptate a dispozitivului electronic. Dupa o scurta pauza, suvoiul de litere si-a reluat cursul catre foile proaspat culese din cutia in care fusesera ambalate. Necunoscutul imi zambeste, la randul sau, si se joaca nevinovat cu mine in dansul perpetuu al fascinatiei unei existente ce uneori pare reala si de cele mai multe ori se prezinta virtual pe campiile nesfarsite ale imaginatiei ce ma nedumereste neincetat.
– Din ce este compusa tesatura tainica a lumii?
Cred ca doar din ganduri intrepatrunse dupa logica libertatii absolute, ce nu suporta niciun fel de ingradire.
– Sa fie dezordinea pusa la temelia universului? Sau este vorba doar de ambitia Creatorului de a-si descatusa fantezia printr-o eliberare deplina de constrangeri si conventii?
Greu de raspuns, dar amestecul de imagini, cuvinte si senzatii felurite continua sa ma fascineze in dimensiunile concretului si abstractului, vizibilului si invizibilului. De aceea, intreb:
– Cine esti tu, Necunoscutule? De unde vii si incotro de indrepti? Cum sa te inteleg si de ce ma atrage gravitatia ta irezistibila? De ce ma invart in jurul tau lasand deoparte ceea ce stiu pentru ceea ce inca nu mi-a fost descoperit? De unde provine aceasta sete inexorabila a cunoasterii? Unde duce acest drum pe care mintea ma trage chiar impotriva vointei mele?
O muzica de basm ma invaluie in aceste clipe si imi dau seama ca Necunoscutul nu imi va raspunde niciodata prin cuvintele si argumentele logicii. Ratiunea nu il patrunde si intuitia nu reuseste sa ii contureze chipul. Ignoranta materialista a vremurilor prezente nu ma ajuta defel sa ajung mai aproape de invizibilul ce invaluie misterul de nepatruns al existentei. Chiar si calculatorul, aceasta capodopera a gandirii umane, nu reuseste sa ma atraga decat in masura in care ma ajuta sa explorez spatiile nesfarsite ale nemarginirii.
Sunete armonios imbinate de flaut si harpa imi incanta acum auzul cu ritmuri celtice de poveste. Il vad pe Merlin, vrajitorul din cartile de multe apuse ale copilariei, si imi revin in amintire secvente memorabile. Ma simt ca un ucenic al acelui maestru al misterelor de nepatruns pe care este cladita lumea. Cobor in adancimile intunecoase ale Necunoscutului si ma avant spre culmile luminoase ale Taramului fermecat, pentru ca ulterior sa revin in realitatea clipei, ce imi reflecta chipul in ecranul calculatorului pe care agat nenumarate cuvinte in tesatura delicata a unui mesaj ce nu va fi vreodata exprimat pe deplin. Farmecul inexprimabilului ma urmareste in continuare si caut sensul ce nu se descopera pe deplin:
– Ce anume ma determina sa continui alergarea?
Nu am raspuns, dar simt ca in adancul fiintei mele exista un imbold ce nu imi da pace si ma impinge inainte pe calea unui destin necunoscut si pe un drum cu o destinatie nestiuta. Dar privesc cu simpatie proiectia cugetarii mele reflectate de ecranul multicolor decorat al calculatorului si neasteptat, discern simpatia creierului electronic fata de nedumeririle mintii mele, atrase necontenit de ceea ce nu stie si dornica sa realizeze ceea cu nu ii este cu putinta.
– In mod clar, certitudinile apartin materiei si nu spiritului, imi soptii pe masura ce ma apropiam de incheierea fragmentului de gandire transpus in formatul virtual al comunicarii pe Internet.
Dar la final, intrebari nerostite imi mai staruie in minte cu nedumerirea lor:
– Cine va citi aceste cuvinte pana la capat? Cine va avea rabdare sa descifreze intelesul pe care l-am desprins cu migala si rabdare din taina Necunoscutului, ce ne invaluie cu prezenta sa misterioasa si ne indeamna sa mergem mai departe, indiferent de obstacolele prezentului? Cine? Cine va sti sa se aplece asupra acestor ganduri si sa le culeaga? Cine?
Iar ecoul cuvintelor lasa inca un loc pentru un posibil raspuns din partea unui cititor real sau virtual, care simte atractia irezistibila a Necunoscutului ce il impresoara. Pentru acel cititor am scris aceste cuvinte si il asigur ca niciodata nu va fi singur pe drumul care duce din efemer in nesfarsit!

Octavian Lupu
Bucuresti
06 noiembrie 2011


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a14585-Atractia-Irezistibila-a-Necunoscutului.aspx