Scumpul Bucuresti

Cu cele trei milioane si jumatate de locuitori permanenti si peste un milion de persoane care tranziteaza orasul, Bucuresti ocupa locul al optulea ca populatie intre capitalele europene, dupa Londra, Moscova, Paris, Madrid, Roma, Berlin si Viena. Statisticile sunt insa nesemnificative, deoarece nu cuprind locuitorii din jurul Capitalei, precum si pe cei care stau in oras fara acte. Daca se compara listele electorale, intocmite de Prefectura, cu datele existente in evidenta Politiei, se constata diferente enorme. Orasul este asaltat zilnic de sute de mii de oameni, in marea lor majoritate emigrati din provincie, in cautare de locuri de munca stabile, pe care cel mai adesea nu le gasesc. Se apreciaza ca practic exista in Bucuresti, la ora actuala, circa un milion de oameni, al caror domiciliu inscris in actele de identitate personale se afla in mediul rural. Ei locuiesc clandestin in tot felul de case de raport, platind chirii unor proprietari rapace, al caror scop este specularea la maximum a locuintelor. In plin centrul Capitalei tarii, in perimetrul inchis al zonei istorice, unde exista zeci de cladiri declarate monumente nationale, s-au adunat zeci de mii de provinciali, unii fara capatai sau certati cu legea, care au transformat imobilele in paragina. De pilda, cladirea veche de cateva sute de ani a Hotelului Concordia, in care s-au intrunit partizanii Unirii Moldovei cu Muntenia si au stabilit intelegerea solemna a alegerii ca domn al celor doua tari a colonelului Alexandru Ioan Cuza, a ajuns intr-o mizerie de nedescris, populat de sute de neaveniti, pe care nici Politia nu dovedeste sa-i alunge. Secularul palat al lui Constantin Brancoveanu s-a ruinat din aceleasi cauze. Sunt si alte cladiri, inclusiv Palatul Vacarestilor, casele in care au locuit Titu Maiorescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, George Cosbuc, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, ca sa enumeram numai pe cele ale unor corifei ai culturii nationale, care ar fi trebuit sa fie amenajate ca muzee, sunt ocupate pana la refuz si degradate de mii si mii de ignoranti, pusi pe distrugere. Afluxul spre Capitala a aglomerat si sordidele cartiere construite in perioada regimului comunist. In Ferentari exista strazi supraaglomerate unde blocurile par ca iesite din luptele de strada, cu racordurile la utilitati - apa, canal, gaze, electricitate, telefoane - intrerupte ca urmare a neachitarii facturilor de consum. Colentina, Pantelimon, Doamna Ghica, Tei, Vitan, Berceni, Oltenitei, Rahova, Margeanului, Ghencea, Crangasi, Militari sunt intesate. Practic, orasul este supralocuit. Fenomenul s-a amplificat an de an, ajungand la apogeu din cauza catorva factori. Bucurestiul era un oras inchis in anii comunismului. Nu se putea stabili nimeni in Capitala, daca nu poseda asa-zisul "buletin de Bucuresti", acordat persoanelor din provincie in anumite conditii foarte restrictive. Chiar "flotantii", adica cei veniti in diverse imprejurari, la rude, studii sau interese, nu puteau sta in oras decat un anumit numar de zile si trebuiau obligatoriu sa se declare la Politie. Regimul era si mai strict in privinta strainilor. Astfel, orasul ramanea in general constant din punct de vedere demografic, ceea ce a permis rezolvarea in buna masura a spatiului locativ, controlat de stat. O situatie similara s-a petrecut si in restul marilor orase romanesti. Dupa decembrie 1989, una dintre primele masuri de "liberalizare" a constituit-o eliminarea restrictiilor de stabilire in Bucuresti. Acesta a fost semnalul inceperii migratiei spre marele oras, care s-a aglomerat treptat. In mod constant, spatiul locativ a devenit insuficient, el fiind ocupat nu numai de noii veniti din provincie, dar si de puzderia de firme aparute in conditiile pietei libere, care si-au stabilit sediile in diverse imobile, inclusiv in blocurile de locuit. Repede au luat fiinta doua profesii: intermediarii imobiliari si rentierii, adica acele persoane care traiesc numai din castigul inchirierilor de spatii locative si comerciale.

In mod paradoxal, desi orasul este locuit in buna masura de oameni cu venituri modeste, brusc s-a nascut o avalansa de constructii imobiliare, inclusiv in centrul urbei, in marea lor majoritate destinate birourilor. Cladirile s-au ridicat pe terenuri virane, vandute de proprietari care le-au recuperat de la stat, ca despagubiri pentru casele demolate de regimul ceausist. Cand aceste terenuri s-au epuizat, procesul achizitionarii locurilor favorabile investitiilor imobiliare a continuat prin achizitionarea de cladiri vechi, acestea fiind demolate, lasand terenul liber pentru ridicarea unor blocuri impozante cu aspect ultramodern. In aceeasi masura au luat nastere noi cartiere rezidentiale cu precadere in nordul orasului, mai putin poluat datorita lantului de lacuri si paduri care inconjoara Bucurestiul. Dar acest dinamism nu a contribuit la descongestionarea Capitalei ci, dimpotriva, a marit densitatea demografica, deoarece zeci de mii de persoane care ocupau casele vechi demolate in urma vanzarii si-au gasit adapost cu precadere in cartierele marginase, aglomerandu-le si mai mult. Astfel, daca in 1945 populatia Capitalei se cifra la circa 700.000 de locuitori, azi aceasta nici nu mai sufera comparatie cu trecutul macar de acum 15 ani, ceea ce face orasul sufocant.

Urmand legile firesti ale economiei, cererea depasind oferta in materie imobiliara, s-a nascut treptat specularea situatiei, determinandu-se o crestere a preturilor terenurilor si imobilelor, precum si a chiriilor. In anul 2004, aceste preturi au ajuns nefiresti, aberante chiar. Analizele specialistilor duc la unele concluzii interesante, care dau ca sigura oprirea tavalugului preturilor intr-un viitor apropiat. Fenomenul locativ petrecut la Bucuresti nu este singular, el fiind surprins in toate capitalele fostelor tari socialiste. Se constata ca pretul locuintelor din Bucuresti, inclusiv cele de lux, este totusi mai mic chiar fata de cel al unor capitale din tari mai sarace. La Kiev, de pilda, apartamentele sunt mai scumpe. Si mai scumpe sunt cele din Sofia, Budapesta, Praga si Varsovia. Totusi in Cehia, Ungaria si Polonia, care au intrat deja in Uniunea Europeana de cativa ani, evolutia speculei imobiliare este relevanta pentru Romania, aflata in pragul admiterii ei in UE, deci pe o piata comuna. Sunt toate premizele ca scenariul Pragai, Budapestei si Varsoviei unde piata imobiliara s-a stabilizat, sa se repete la Bucuresti. Astfel, castigurile populatiei au crescut treptat, simultan cu stagnarea preturilor imobiliare, ajungandu-se la un echilibru relativ. Desigur, valoarea unui apartament este data de locatia in care se afla. Tendinta preferintelor se indreapta nu spre zona centrala a orasului, ci spre periferii, lipsite de zgomotul si poluarea specifice marilor aglomeratii urbane. Aceste zone sunt cautate pentru constructia unor cartiere de lux, unele dintre acestea fiind deja conturate. Cresterea numerica a clasei de mijloc va produce un adevarat exod al acesteia dinspre blocurile ceausiste, spre cele realizate la standarde occidentale. Pe de alta parte se asteapta sa scada interesul speculatorilor pentru blocurile vechi, datorita riscului seismic ridicat anuntat de seismologi, dar si reducerii rentabilitatii acestor proprietati supuse unui grad din ce in ce mai accentuat de lipsa de confort si cresterea cerintelor de renovari costisitoare. Fenomenul se va manifesta prin scaderea preturilor la vanzare si la chirii intai la blocurile vechi, dupa care se va repeta la cele din cartierele "ceausiste". Concomitent vor creste insa preturile la imobilele din noile cartiere moderne. Evolutiile din Romania nu sunt exceptii nici pe plan european occidental. In deceniile trecute, ele s-au resimtit chiar la Paris, Madrid si la Roma, unde au fost create zone rezidentiale in perimetre preorasenesti. La Bucuresti, acest fenomen a aparut abia acum in zonele Corbeanca, cu "Paradisul Verde", Baneasa-Tunari cu "Cartierul francez" si Ghencea cu "Cartierul Coanda" unde se inalta concomitent si o impozanta catedrala. In mare masura, noile suburbii se cladesc pe credit ipotecar. Explicatia fenomenului o dau sociologii. Ei sustin ca aceste evolutii si cresteri de preturi au un suport emotional, acela al "efectului de fericire", cand consumatorul cheltuieste mai mult, concomitent cu o indatorire mai mare.

Gh. Bassarabescu

 

 

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1386-Scumpul-Bucuresti.aspx