Persoana si lucrarea Duhului Sfant in Patristica Preniceeana

(Continuare din editia precedenta)

 

 

2.7.2.2. Vindecari si exorcism

Marturia apologetilor despre vindecari divine si exorcism, ca dovada a prezentei darurilor Duhului sau harismata este foarte evidenta in scrierilor lor. Din nou, marturia lui Tertullian este importanta: <<Nu au fost ochii orbilor, deschisi? Nu s-au dezvoltat limbile mute, recapatandu-si vorbirea? Nu au devenit mainile slabanogite si genunchii paralizati intariti, iar ologii au sarit ca cerbii? Noi suntem obisnuiti, fara indoiala, sa confirm sensuri spirituale la aceste marturii ale profetiei, facand analogii despre vindecarile divine savarsite de Domnul. Dar totusi, ele au fost savarsite literal ( 3:559)... priviti cati oameni de rang au fost eliberati de sub Diavolul si vindecati de diferite boli... (3:107)... Noi avem credinta pentru apararea (noastra)...

Noi ne aparam chiar in fata paganilor care vad puterea cu care ne-a umplut Dumnezeu, pe care apostolii au demonstrat-o intai atunci cand au infruntat veninul viperei (3:633) >>(trad. autorul).

De asemenea, in lucrarea sa intitulata Apologia, Tertullian pledeaza cu vehementa pentru puterea spirituala a Bisericii lui Hristos. Astfel, el zice: <<Aduceti in fata tribunalelor noastre, un om care este pe deplin sub influenta posesiunii demonice. Duhul cel rau, la porunca unui ucenic al lui Hristos, va marturisi imediat adevarul ca este un demon, desi mai inainte, el afirma ca este un dumnezeu (3:37)... Domnul este martor ca am avut cazul unei femei care s-a dus la teatru si a venit de acolo posedata (de Diavolul). In timpul exorcismului, cand aceasta faptura necurata a fost mustrata (in Numele Domnului) pentru ca a indraznit sa atace un credincios, ea a declarat: "In adevar, am facut aceasta (am posedat-o), in modul cel mai legal, caci am intalnit-o in domeniul meu" (3:90).>> (trad. autorul).

Marturia apologetilor despre asemenea lucrari spirituale este una in care puterea supranaturala a Bisericii, este deopotriva lucrarea Sfantului Duh si a Domnului Iisus Hristos. Aceasta prezentare in tandem, vine sa dovedeasca inca odata dumnezeirea Sfantului Duh. Dispensatia deschisa de Acesta de la Rusalii incoace este una binecuvantata, in care binele fizic, emotivisufletesc si spiritual al credinciosului este realizabil indiscriminatoriu. Efectul acestei stari de lucruri este intreit. Pe de o parte Dumnezeul Scripturilor este glorificat ; pe de alta parte, credinciosul este edificat, iar in final lumea necredincioasa poate fi atinsa in inima si intelect pentru convertire.

2.7.2.3. Minuni si semne

Duhul Sfant fiind Dumnezeu adevarat, a continuat manifestarea puterii Lui supranaturale de-a lungul intregii istorii crestine. Perioada apologetilor ante-niceeni nu este nici ea lipsita de marturie. Papias (n .70 - d. 155), contemporan cu apostolul Ioan si sfantul Policarp, marturiseste despre minuni supranaturale. Chiar daca mentiunea lui Papias, nu indica pe Sfantul Duh ca autor, asocierea fiicelor lui Filip (cf. Fapte 21: 8-9), care profeteau, cu relatarea minunii din descrierea sa, confera dimensiune pneumatologica informatiei sale. Papias scrie, conform relatarii lui Eusebiu de Cezarea:

<<Papias relateaza ca el a primit o marturisire minunata de la fetele lui Filip. El scrie ca un om mort, a fost inviat din morti, in zilele lui. De asemenea el mentioneaza o alta minune, povestita lui Iustius, supranumit Barsaba, cum acesta a inghitit o otrava ucigasa, dar nu i s-a intamplat nimic, datorita harului Domnului nostru.>>

In aceeasi lucrare monumentala a lui Eusebius, este mentionat apologetul Quadratus, a carui scriere pierduta, confirma prezenta minunilor printre crestinii contemporani lui. Tertullian, este martor si acestei lucrari spirituale.

In lucrarea intitulata Un tratat despre suflet, apologetul latin afirma:

<<Sunt in cunostinta despre cazul unei femei, fiica unor parinti crestini, care in mijlocul vietii ei a adormit somnul mortii. Aceasta s-a intamplat dupa o scurta perioada de casatorie. Inainte ca s-o coboare in groapa si cand prezbiterul si-a inceput rugaciunea, la rostirea primelor lui cuvinte, ea si-a ridicat mainile care erau asezate lateral (paralel cu trupul) si le-a postat intr-o pozitie de prosternere (in rugaciune), iar dupa ce sfantul serviciu a fost incheiat, ea si-a pus mainile lateral (ca mai inainte). Apoi, din nou este acea binecunoscuta relatare printre oamenii nostri in care, cadavrul (unui mort) s-a mutat singur (din locul lui), in cimitir, ca sa permita loc altui corp (mort), sa fie pus in apropiere. Deci, dupa cum este cazul, intamplari similare sunt povestite si paganilor - (pentru) ca poporul Sau sa se mangaie, iar strainii sa aibe o marturie (a puterii spirituale) (3:228) (trad. autorul).>>

Minunile sunt o parte importanta a vietii crestine. Scopul lor, conform relatarii lui Tertullian nu este satisfacerea curiozitatii naturii umane, ci intarirea credintei copiilor lui Dumnezeu si o marturie spre pocainta a necredinciosilor. Desi pentru multi, minunile sunt de necrezut, acestea sunt lucrari prin care se dovedeste controlul absolut al divinitatii asupra Creatiei. Origen declara: "Lucrurile pe care le face Dumnezeu s-ar putea (sau ar putea sa apara pentru unii) considera de necrezut. Dar, ele nu sunt contrare naturii (4:553).>>

Suveranitatea lui Dumnezeu si providenta Lui in natura sau in Creatie, este vizibila si prin actul supranatural al executarii de semne si minuni in Numele lui Iisus Hristos si prin puterea Sfantului Duh.

2.7.2.4. Rugaciunea in Duhul si punerea mainilor

Multitudinea de daruri spirituale relatata in scrierile apologetilor preniceeni este impresionanta. Rugaciunea prin Duhul este confirmata de Origen si de Tertullian.

In viziunea acestor doi apologeti, rugaciunea prin duhul este o cale sigura de a obtine ceea ce vom cere de la Dumnezeu si de asemenea, o jertfa acceptabila inaintea lui Dumnezeu.

Cat priveste actul punerii mainilor, ca lucrare asociata cu sfantul Duh, aceasta capata valoare sacramentala. Prin ea, se asista de fapt la mir - ungere sau taina impartasirii darurilor si harismelor Duhului Sfant. Astfel Biserica devine un trup harismatic, caci fiecare membru al ei primeste un dar de la Duhul lui Dumnezeu (1 Corinteni 12). Marturia apologetilor in aceasta directie este evidenta. Tertullian spune ca mainile sunt puse peste noi, invocand si invitand pe Duhul Sfant, prin Benedictie.“ (3:672). Sfantul Ciprian, acorda o atentie mai mare acestui act sfant. El scrie:

<<"Este lipsit de importanta sa-ti pui manile peste ei ca sa primeasca Sfantul Duh”, daca ei (cei ce se intorc la Dumnezeu din lumea pacatului) nu primesc si botezul Bisericii (in apa). Caci ei sunt sfintiti pe deplin si fii ai lui Dumnezeu numai atunci cand sunt nascuti din amandoua sacramentele. Caci este scris: "daca cineva nu este nascut din apa si din Duhul, nu poate sa intre in imparatia lui Dumnezeu." Gasim aceasta in cartea Faptelor Apostolilor (5:378)... Facandu-se deci rugaciunea pentru (Samaritenii pe care Filip i-a botezat), si punandu-se mainile peste ei, Duhul Sfant a fost invocat si a curs peste ei. Cei ce au fost botezati de Biserica sunt adusi in fata prelatilor Bisericii. Si prin rugaciunile noastre si prin punerea mainilor, ei primesc Sfantul Duh si sunt desavarsiti cu pecetea Domnului (5:381).>>

Implicatia invederata de Ciprian este aceea a lucrarii Sfantului Duh intr-o forma care suporta primirea darului Duhului dupa convertire. Acest aspect este in conformitate cu teologia pneumatologica penticostala. In lucrarea anonima Tratat despre re-botezare, ideea darului Sfantului Duh ca o lucrare urmatoare convertirii este subliniata cu multa convingere. Atat Sfantul Ciprian cat si autorul tratatului despre rebotez, argumenteaza biblic, in special cu textul din faptele Apostolilor cap. 8:5-17.

Va urma

Lazar Gog

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1381-Persoana-si-lucrarea-Duhului-Sfant-in-Patristica-Preniceeana.aspx