Despre Tezaur. Însemnarile unui istoric

Ionut Cojocaru    

Cartea profesorului Ioan Scurtu, „Tezaurul Romaniei de la Moscova”, abunda in informatii istorice, ofera cititorului detalii despre istoria contemporana a Romaniei, cu precadere relatiile romano-ruse, punctul rusilor de vedere cat si viziunea acestora privind tezaurul Despre tezarul romanesc aflat la Moscova s-au scris mii de pagini, s-au depus eforturi sustinute pentru a putea fi recuperat, s-au cautat mijloace politice, diplomatice pentru a indrepta un fapt cert. Unul dintre cei care s-au preocupat de aceasta problema si a incercat sa indrepte o eroare istorica a fost istoricul Ioan Scurtu. Cartea domniei sale ne aduce foarte multe informatii, detalii despre evenimentele trecute cat mai ales despre istoria in timp real conturata de cele doua tabere. Acestea vin sa completeze tabloul de informatii, despre cum au tratat si interpretat oficialitatile romane aceasta problema. La sfarsitul anului trecut a aparut cartea scrisa de Ioan Scurtu, „Tezaurul Romaniei la Moscova”, note si marturii despre activitatea Comisiei Comune romano-ruse (2004-2012), Bucuresti, Editura Enciclopedica, 368p. Autorul, Ioan Scurtu, Copresedinte al Comisiei Comune pentru studierea problemelor izvorate din istoria relatiilor bilaterale, a scris despre experienta proprie traita de-a lungul celor opt ani cat a reprezentat Romania in aceasta comisie. Dupa prabusirea regimurilor socialist-totalitare din Europa, oficialitatile romane au depus eforturi pentru stingerea vechiului litigiu pe care-l aveau cu Rusia, inca din 1918, cand oficialitatile bolsevice au decis confiscarea Tezaurului romanesc transportat la Moscova in anii 1916-1917.

In privinta relatiilor cu vecinul nostru de la rasarit acestea au evoluat pe o curba extrem de sinuoasa: aliati si lupta comuna in timpul Primului Razboi Mondial, ruperea relatiilor diplomatice in 1918, reluarea acestora in 1934, restituirea unei parti din Tezaur, 1935, ocuparea Basarabiei si Nordului Bucovinei 1940, eliberarea acestor provincii in 1941, razboiul din perioada 1941-1944, reocuparea Basarabiei si Bucovinei, regimul de armistitiu si ocupatie 1944-1958, restituirea unei alte parti din Tezaur in 1956, independenta si ostilitate din 1956 pana in 1989. Desigur, dupa 1989 ostilitatea cel putin la nivel declarativ s-a mentinut. In martie 1991 s-a parafat la Moscova prin ministrii de Externe de atunci, Adrian Nastase si Aleksandr Besmertnii, Tratatul de colaborare, buna vecinatate si amicitie parafat de catre presedintii Gorbaciov si Iliescu o luna mai tarziu. Interesant ca acest Tratat a fost atacat de multi lideri politici si o buna parte din mass-media, asa incat acesta nu a mai fost supus ratificarii de catre Parlament. Dupa indelungi taraganari, pana in 2003, tratatul a fost semnat. Foarte bun cunoscator al istoriei romanilor in secolul al XX-lea, Ioan Scurtu afirma ca pana in 1989 nu s-a permis publicarea in Romania a vreunei lucrari despre Tezaurul Romanesc depus la Moscova. Autorul evoca o serie de evenimente in care a fost implicat. Spre exemplu in 23 aprilie 1992, in calitatea de director general al Arhivelor Statului, a reusit semnarea acordului cu Comitetul pentru Problemele Arhivelor de pe langa Guvernul Federatiei Ruse de restituire a unei parti semnificative din arhivele romanesti depuse la Moscova. Evocarile autorului abunda in detalii, unele chiar comice, daca nu ar fi triste: „in zilele urmatoare l-am informat verbal pe Secretarul de Stat, generalul Andrita, despre rezultatul vizitei la Moscova, iar dansul mi-a marturisit ca era absorbit de problemele importante si complicate ale Ministerului de Interne”[1].

Cum ministerul de Interne era preocupat cu „probleme importante” autorul marturiseste ca din proprie initiativa a trimis o nota catre guvern in care a prezentat Acordul realizat intre Arhivele Statului din Romania si Comitetul pentru Problemele Arhivelor de pe langa Guvernul Federatiei Ruse cu propunea alocarii de fonduri corespunzatoare. Ca urmare a acestui demers, istoricul detaliaza discutia avuta cu primul ministru Theodor Stolojan: „peste cateva zile m-a sunat pe « scurt » prim-ministrul care mi-a spus ca a primit nota mea, dar nu am propus o anumita suma. Nu ma gandisem la asa ceva, nu facusem niciun fel de calcule, asa ca am avansat o suma aleatorie: 100.000 $.

Theodor Stolojan: Domnule profesor dvs. nu stiti in ce dificultati financiare se zbate statul roman!

Ioan Scurtu: Domnule prim-ministru, eu sunt obligat sa va propun, dumneavoastra veti hotari, iar istoria ne va judeca”[2].

In cele din urma suma pusa la dispozitia Arhivelor Statului a fost de 45.008 $. Ca urmare in anii 1993-1996 s-au deplasat in Federatia Rusa mai multe echipe de arhivisti si istorici pentru cercetare. Au revenit in tara cu circa 80.000 de file document care au fost depuse la Arhivele Nationale ale Romaniei. Autorul dezvaluie discutia avuta cu fostul sau student, directorul S.I.E. in aceea perioada, Ioan Talpes, care i-a marturisit ca problema Tezaurului s-a discutat la Bruxelles, in legatura cu aderarea Federatiei Ruse la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Cu alte cuvinte Federatia Rusa are nevoie de votul Romaniei, iar pentru asta trebuie rezolvata problema tezaurului. Numai ca „ulterior am aflat ca generalul Talpes a discutat la Moscova « formula acceptabila » cu oficialii rusi, iar Federatia Rusa a fost primita in A.P.C.E.” Firul epic detaliaza formarea comisiei din reprezentanti ai Ministerului de Externe, de la Banca Nationla si desigur, istorici specializati in relatiile romano-ruse. Intalnirile membrilor Comisiei se desfasurau la sediul M.A.E., iar discutiile dintre participanti privind modalitatea si strategia ce trebuie abordata arata inflacararea cu care partea romana dorea si spera sa obtina Tezaurul.

La 17 mai 2004 are loc prima deplasare a Comisiei la Moscova. Detaliile sunt semnificative: ora deplasarii, compania de zbor, dicutiile cu partea rusa, deciziile partilor, cazarea la Ambasada Romaniei, chiar si conditiile deloc placute privind deplasarea specialistilor. Un exemplu de colaborare neunitar este reprezentat si de abordarea lui Adrian Nastase in cadrul vizitei sale la Moscova: „premierul roman a ridicat si problema tezaurului Romaniei”.[3] Pregatirea vizitei Comisiei ruse in Romania, conform autorului a intampinat suficiente probleme de ordin organizatoric. Academia Romana care ar fi trebuit sa fie interesata in recuperarea tezaurului, dar si ca for care sustine lucrarile Comisiei a motivat ca nu are fonduri pentru a putea suporta cazarea a trei istorici rusi. Solutia a venit de la B.N.R. care a „rezolvat” situatia. Comisia Comuna avea un rol important dar cu siguranta decizia restituirii Tezaurului revenea factorului politic. In acest sens, vizita lui Traian Basescu la Moscova, 14-15 februarie 2005 era importanta si pentru ameliorarea relatiilor si trecutului celor doua state. Numai ca declaratia fostului nostru presedinte a provocat uimire: „nu sunt un politician roman fixat asupra trecutului in relatiile cu Moscova”[4] Cateva luni mai tarziu, 9 iunie, la receptia de Ziua Nationala a Federatiei Ruse autorul detaliaza un episod foarte important cu privire la discutiile despre tezaur: „Ambasadorul Tolkaci a spus ca era informat si este convins ca lucrarile se vor desfasura in bune conditiuni si cu succes. Basescu m-a prins de umar si razand mi-a zis: Continuati discutiile, continuati discutiile! L-am prins si eu de brat si i-a spus: Atat timp cat se discuta, inseamna ca suntem pe calea cea buna. Basescu a tras un hohot de ras si mi-a zis: Da, da. Discutati, discutati istorie”[5]. Cu siguranta, pentru rusi a fost mai mult decat suficient.

Autorul detaliaza in paginile urmatoare despre aventurieri ca Eugen Anca, Gelu Voican-Voiculescu care lansau diferite zvonuri, declaratii, ca rusii vor sa ne dea tezaurul si partea romana nu este interesata, ca ei au stabilit detaliile privind preluarea acestuia etc. In privinta diplomatilor nostri autorul ne ofera detalii despre cei care au ocupat functia de ministru de Externe, despre ambasadorii nostri in Federatia Rusa, de la Dumitru Prunariu la Ioan Donca. Primul era apreciat in Federatia Rusa, decorat, cunoscator al limbii ruse, cel de-al doilea nu cunostea limba rusa. Referitor la sprijinul ambasadorului, autorul detaliaza: „...ne-a primit ambsadorul Ioan Donca in biroul sau (Ioan Scurtu, Victoria Gavrilescu, Cristian Paunescu - n.a.). Ne-a povestit despre activitatea administrativa: zugravirea unui corp de cladire, repararea usilor, schimbarea faiantei si a scaunelor de WC-uri etc. A primit de la Ministerul Afacerilor Externe un vin prost, cu care nu-i putea servi pe colegii sai diplomati, astfel ca a fost nevoit sa cumpere din banii proprii un vin frantuzesc...”[6].Ioan Scurtu face referire si la declaratia ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, din 16 iunie 2012 pe care o considera utila, dar oarecum inexacta: „a facut, totusi, o serie de greseli impardonabile pentru pozitia pe care o ocupa. In partea istorica a comis cateva inexactitati: in 1919 nu exista Federatia Rusa, ci Rusia Sovietica; in 1922 nu s-a facut niciun schimb de dosare intre B.N.R. si guvernul rus; prima restituire de tezaur a avut loc in 1935, nu 1936; restituirea din 1956 nu era o recompensa pentru pozitia Romaniei in problema revolutiei maghiare, pentru simplul motiv ca restituirea a avut loc in iunie iar revolutia respectiva s-a desfasurat in noiembrie...”[7].
Cartea abunda in informatii istorice, ofera cititorului detalii despre istoria contemporana a Romaniei, cu precadere relatiile romano-ruse, punctul rusilor de vedere cat si viziunea acestora. Arata carentele diplomatilor nostri, modalitatea superficiala cu care oficialitatile romanesti au tratat Comisia Speciala, dar arata, in acelasi timp, preocuparea constanta cu care B.N.R. a facut tot posibilul pentru a functiona Comisia. Cartea se incheie cu demisia profesorului Scurtu inaintata ministrului de la vremea respectiva, Titus Corlatean, si Secretarului de Stat, Bogdan Aurescu, in 21 noiembrie 2012. In demisa sa profesorul a propus o serie de specialisti care ar fi putut ocupa aceasta onoranta functie, iar in fruntea acesteia academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes-Bolyai.
Sursa - adevarul.ro[8]
----------------------------------------------------
[1] Ioan Scurtu, Tezaurul Romaniei de la Moscova, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2014, p.53.
[2] Ibidem, pp. 53-54.
[3] Ibidem, p.99.
[4] Ibidem, p.126.
[5] Ibidem, pp.136-137.
[6] Ibidem, p. 201.
[7] Ibidem, p. 239.
[8]http://adevarul.ro/cultura/istorie/despre-tezaur-Insemnarile-unuiistoric-1_5535eeb6cfbe376e3560f975/index.html

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a13198-Despre-Tezaur-206-nsemnarile-unui-istoric.aspx