Persoana si lucrarea Duhului Sfant in Patristica Preniceeana

CAPITOLUL II

DUHUL SFANT IN TEOLOGIA APOLOGETILOR

PREZENTARE ISTORICA SI CRITICA
A APOLOGETILOR PRENICEENI

2.7. SFANTUL DUH IN TEOLOGIA APOLOGETILOR - O PRIVIRE GENERALA

Ceea ce se poate afirma despre teologia Duhului Sfant in scrierile apologetilor preniceeni este adevarul ca aceasta teologie este saracacioasa. Teza si premiza de pe care acest autor prezinta punctul sau critic de vedere, este aceea ca in gandirea apologetilor, preocuparea pentru doctrina despre a treia Persoana din divinitate a fost secundara celei despre Logos si a relatiei lui Hristos cu Dumnezeu Tatal. Din acest motiv, pneumatologia apologetilor trebuie vazuta in relatie cu doctrina lor despre Trinitate, si in contextul ereziilor contemporane lor, in particular marcionismul, gnosticismul, conceptul timpuriu despre Logos si Scriptura a Bisericii Primare. Apoi, nu trebuie trecut cu vederea nicidecum arianismul si modalismul.

Marcion (=cca 160), un contemporan al lui Iustin Martirul, a fost ereticul a carui invatatura prevedea existenta a doi Dumnezei - unul bun si unul drept. Astfel, Dumnezeul Vechiului Testament care a dat Legea lui Moise, este un Dumnezeu drept dar nu poate fi confundat cu Dumnezeul Noului Testament care cere sa iubim pe vrajmasi si care deci, este un Dumnezeu bun. El nu poate sa fie confundat nici cu Dumnezeul Creatiei. Acest concept il apropie pe Marcion de gnosticism.

Apologetii preniceeni, au cautat sa gaseasca solutie la ideea trinitara despre Dumnezeu in ratiune si in invatatura Scripturilor. Pentru cercetatorul modern, studierea teologiei despre Trinitate si in particular despre Sfantul Duh, este o abordare a priori. Aceasta abordare, isi asuma de la bun inceput ca Dumnezeu este Trinitar si ca Sfantul Duh este o Persoana. Justificarea teologica pentru trinitarianism este suportata de invatatura Vechiului Testament despre Persoana Duhului Sfant, precum si literatura iudaica. De exemplu, istoricul evreu Iosifus Flavius, vorbeste despre Sfantul Duh ca despre "Duhul cel divin". Termenii pe care ii vom folosi pentru definirea conceptelor biblice sunt termeni teologici, care au fost dezvoltati de-a lungul timpului. Asa este cazul cu termenul Trinitate.

Ereticii primelor trei secole crestine, nu au putut intelege ca Trinitatea ca teologie corecta despre Dumnezeu, poate fi vazuta in paginile Noului Testament sub doua aspecte: Trinitate ontologica si Trinitate economica. Ontologic, Trinitatea divina vorbeste despre esenta Fiintei Divine, astfel ca Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt una in natura lor. Ei sunt co-eterni , co-egali, co-omni, co-gloriosi etc. Aceasta este ceea ce Dumnezeu este din eternitate. Economic, Trinitatea Divina va descrie functionarea impreuna ca o echipa a Celor Trei Persoane din Dumnezeu. Astfel, daca vom vorbi despre Trinitatea soteriologica, vom vorbi despre Trei lucrand impreuna ca Unul ca sa realizeze mantuirea omului. Dar cand Cei Trei lucreaza impreuna, Ei se divizeaza, intre ei pe responsabilitati. In acest punct se poate intrevedea o forma de subordonare. Tatal trimite pe Fiul si pe Duhul Sfant sa opereze mantuirea, iar Fiul si Duhul Sfant sunt trimisii care infaptuiesc mantuirea.

Marea greseala a ereticilor crestini a fost aceea de a vedea distinctia dintre ontologic si economic in Dumnezeu. Trinitarii, nu vad nici o dilema chiar daca pentru primii apologeti a fost inca dificil sa formuleze un punct de vedere in care sa excluda un subordonationism exagerat. Teologul si apologetul mo-dern Robert Morey scrie:

<<Nu este nici o contradictie logica intre a vorbi despre Dumnezeu in termenii a ceea Ce este El si Ceea ce face El. De fapt, ceea ce face El, este determinat de ceea ce este El. Spre exemplu, Trinitatea soteriologica este simplu aplicatia Trinitatii ontologice in planul salvarii. Din moment ce Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Un Singur Dumnezeu, lucrarea de mantuire este divizata intre Ei... Efeseni 1:2-14 este un exemplu bun. Aici avem o doxologie Trinitara in care Tatal este laudat pentru ca ne-a ales (Efes. 1:3-6), Fiul este laudat pentru ca a murit pentru noi (Efes. 1:7-121, si Duhul Sfant este laudat pentru pecetluirea noastra (Efes 1:13-14). Cei Trei membri ai Trinitatii sunt vazuti lucrand impreuna sa realizeze mantuirea omului.>>

Chiar daca apologetii preniceieni nu au putut explica cu claritatea de azi trinitatea ontologica, ei au observat acest fapt sau adevar in formula Nou Testamentara a botezului in apa si a initierii crestine in tainele lui Dumnezeu (cf. Matei 28:19-20). Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt invocati in aceasta formula ca Trei Persoane co-egale. Apoi, Fiul manifesta omniprezenta si omnipotenta prin promisiunea de a fi cu totii credinciosi si pretutindeni in acelasi timp. Apologetul George Smeaton scrie: <<Biserica Crestina, de la inceputurile ei, a crezut in doctrina despre Trinitate fara ezitare. Aceasta credinta nu a fost o concluzie formata treptat de comunitatea crestina, fie prin reflectie logica fie prin documentare biblica. Biserica Crestina a gasit in formula despre botez o aluzie emfatica despre Tatal, Fiul si Duhul Sfant si a acceptat acest adevar ca pe credinta ei despre Trinitate... Esenta doctrinei este aceea ca, Dumnezeu este Unul, iar Persoanele din Dumnezeu sunt distincte; si dupa toate investigatiile care au obosit intelegerea, trebuie sa ne reintoarcem la aceeasi formula simpla de botez, care ajuta pe cel mai simplu sa perceapa dumnezeirea.>>

Pe fundalul intelegerii de azi a doctrinei despre Trinitate si despre Persoana Duhului Sfant in particular, nu va fi simpla intelegerea gandirii apologetilor preniceieni. Pozitia acestui autor este aceea ca primii autori crestini s-au exprimat cu o oarecare timiditate in doctrina sau intelegerea lor despre Sfantul Duh. Iustin Martirul admite operarea darurilor spirituale in timpul vietii sale. El scrie:

Acum este posibil sa vezi printre noi oameni si femei care poseda darurile Duhului lui Dumnezeu..., ... Caci nenumarati demonizati de-a-lungul lumii si in orasul nostru, au fost exorcizati in Numele lui Iisus Hristos, care a fost crucificat sub Pilat din Pont, au fost vindecati si sunt vindecati prin aducerea spiritelor rele in stare de neputinta si prin alungarea diavolilor din oameni.

Implicatia teologica a lui Iustin este aceea a continuitatii traditiei pneumatice apostolice in secolul al doilea al erei crestine. Faptul acesta este semnificativ, daca nu pentru teologia crestina in general pentru cea penticostala contemporana in particular. Pentru Irineu, care va raspunde acuzarii gnostice ca Iisusul Hristos este numai o fantoma, va invita in acelasi spirit cu Iustin Martirul, sa se caute evidenta puterii lui Iisus in contemporanii sai care fac lucrarile spirituale ale lui Iisus. Irineu scrie:

<<Altii, cu certitudine scot afara diavoli, asa ca cei curatati in felul acesta de duhuri rele vor sfarsi deseori in credinta (in Hristos) si in Biserica. Altii poseda precunoasterea lucrurilor viitoare: ei vad vedenii si rostesc cuvinte profetice. Altii inca vindeca pe bolnavi prin punerea mainilor, si astfel (cei bolnavi) se insanatosesc... da, chiar mai mult, dupa cum am mai spus, chiar cei morti au fost inviati si au ramas printre cei vii pentru multi ani. Si ce voi mai zice? Nu este posibil sa enumar darurile (spirituale) pe care Biserica (raspandita) peste tot in lume, le-a primit de la Dumnezeu in Numele lui Iisus Hristos... Auzim de asemenea pe multi frati din Biserica, pe cei care poseda daruri profetice si care prin Duhul vorbesc tot felul de limbi, aducand la lumina, pentru binele (comunitatii) lucrurile ascunse ale oamenilor, declarand tainele lui Dumnezeu.>>

Continuitatea prezentata intai de Iustin Martirul, este mutata acum pana la inceputul secolului al treilea. Spiritul harismatic al Bisericii preniceiene este universal, nu numai local, iar Cel ce opereaza darurile spirituale este Duhul Sfant in armonie cu Numele lui Iisus si cu puterea Tatalui. Economia Trinitara este evidenta.

Va urma

Lazar Gog

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1301-Persoana-si-lucrarea-Duhului-Sfant-in-Patristica-Preniceeana.aspx