UCENICI, MARTIRI SI MARTURISITORI DACOROMÂNI AI SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Gheorghe Constantin NISTOROIU

  
Fiecare Nou An isi pune stralucirea in prima Zi sub Zorile intreitei slaviri:
- punerea Numelui Iisus, adica Mantuitor, Sfantului si dumnezeiescului Prunc;
- cinstirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare- unul dintre Stalpii cei Mari ai Bisericii celei Una a lui Hristos;
- omagiul Noului An, care isi ia in primire optimist responsabilitatile, asumandu-si totodata si neimplinirile fratelui mai in varsta, care a plecat...
   
Marele Pedagog, marele Dascal, marele Ierarh si-a pus viata intru numele lui Iisus, s-a aprins in dragostea sa de Hristos, asa incat in mintea, in inima si in sufletul Capadocianului, a ars, a luminat si traieste permanent Logosul cel Intrupat si Neamul ortodox. Ambii bunici ai luminatului Ierarh erau nobili tracodaci increstinati, erau modele de suferinta, de jertfa, de daruire continua. Tatal viitorului mare Vasile se numea tot Vasile si era cunoscut in epoca drept un avocat celebru si un retor ilustru sau altfel spus:<<un profesor obstesc al virtutiilor>>. (Arhim. Dr. Ioasaf Popa-Personalitatea pilduitoare a Sf. Vasile cel Mare (330-379) in Glasul Bisericii, Rev. Sf. Mitropolii a Munteniei si Dobrogei. Anul LVI Nr. 1-4 Ianuarie-Aprilie 2000)  Mama sfantului, Emilia era mladita de martir si o credincioasa cu o ravna foarte aleasa. Familia lor au adus lui Dumnezeu 9 copii (cinci baieti si patru fete), toti urcand pe rand, prin harul Duhului si prin faptele lor deosebite in Ceata Sfintilor Alesi.
   
Tanarul Vasile a legat o prietenie memorabila cu un alt tanar tot de vita aleasa, tot din marele Neam tracodac, Grigorie si impreuna s-au infratit spiritual cu cel mai mare Dascal ortodox al lumii, viitorul patriarh al Constantinopolului, Sfantul Ioan Gura de Aur, tot din stirpea de aur a Tracodacilor, din care provenea si dumnezeiescul Pavel-Ucenicul cel mai Mare al lui Iisus Hristos. Cei trei prieteni si crestini indumnezeiti au fost la vremea lor Suma Filosofiei, pe care au selectat-o, au insusit-o si au convertit-o Evangheliei si Masura Ortodoxiei, ramanand in Cerul Teologiei, alaturi de cel mai mare Intelept intru Duhul Sfant pe care l-a dat omenirea, Sfantul Apostol Pavel, Trinitatea cea Mica a Crestinismului universal.

Fiecare Neam trebuie sa aiba in lume o misiune, un sens dat de Dumnezeu, precum si un scop, un rost de implinit in drumul istoric, care nu trebuie sa fie altceva decat Calea pe care se implineste Voia Atotcreatorului. Neamurile descend din Voia lui Dumnezeu asa incat Dumnezeu trebuie sa se implineasca prin Neamurile Alese. Calea pe care o apuca neamurile trebuie sa fie luminata de Adevar, in asa fel incat sa se apropie si nu sa se indeparteze de Calauzitorul absolut: „Nu cred sa existe minte si inima omeneasca, si mai ales romaneasca, spune poetul-marturisitor Vasile Posteuca, cinstita si smerita, care meditand un pic asupra trecutului nostru si vazand cum ne-am mentinut in istorie si in contra tuturor navalirilor si tiraniilor, in contra tuturor prigoanelor si nedreptatilor, sa nu vada fata de lumina a unei mari chemari pe care Dumnezeu a sadit-o in inima. Daca ar fi numai rezistenta in contra raului si intunericului care ne-au inconjurat si atacat, si inca ar fi mult si de ajuns. Dar noi am inscris, ca neam, fapte in istoria omenirii, care sunt mult mai mult decat indaratnicia de a trai si rezistenta pasiva. Noi am creat istorie”. (Destinul Imperial al Romanilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Ed. Criterion Publishimg, Madrid, 1977, p. 29)
 

Vasile Posteuca (1912-1972)-poet, publicist, profesor universitar. Marele bucovinean s-a nascut in Stanesti-Radauti la 10 Septembrie. Fiu de Erou si Martir (si-a pierdut tatal pe frontul din Galitia) a terminat Liceul din Siret ca bursier si Literele la Cernauti ca magistru. Fugar in Germania, este inchis la Rostock, Buchenwald. Lupta impotriva sovieticilor in batalia de la Oder, apoi vietuieste in Franta, Canada, SUA. A studiat la Sorbona in 1949, si-a luat Doctoratul in Filologie la Toronto in 1962, continuandu-si stralucit cariera universitara la Mankato, Minneapolis in Statele Unite ale Americii.

Publicatii: Carte de cantece romanesti,/ Poeme fara tara,/ Icoane de dor, Cantece din fluier,/ Catapeteasma bucovineana, Banditii (manuscris), Poeme din inchisori, etc.

Vasile Posteuca a facut parte Generatia de Aur, care a pus inceput reinnoirii crestin-ortodoxe, pentru a reintrupa destinul imperial al Neamului dacoroman, fiind contemporanul marilor valori si al marilor tragedii, care s-au cernut in jertfa mistica nationala, care s-au asumat suferintei sfinte spre biruinta si spre Invierea tururor celor drepti. Prin Vasile Posteuca si prin ceilalti Mari Fii ai Natiei noastre, Neamul Dacoroman s-a asezat la loc de cinste in Divanul planetei Albastre, in Cerdacul Empireului strivind urletele nihiliste, calcand pre moartea nedreptatii: „Ca sa poti judeca un Neam la justa lui valoare, trebuie sa te scobori in vremurile lui de marire si sa urci culmile insorite ale marilor infaptuiri. Si mai ales, trebuie sa vii tu insuti (tu, judecatorul) din marea lui de sange si destin. Din afara, judecata e condamnata la saracie si, foarte adesea, la nedreptate. Pentru a aprecia neamuri, a te confunda mistic cu centrul de lumina al destinelor lor, e nevoie de gandirea cu inima. Pentru ca istoria nu-i trecut, ci insasi viata vie a neamurilor”. (Vasile Posteuca-Destinul Imperial..., op. cit. p. 30)

Fiecare om, fiecare crestin trebuie sa raspunda asumarii ca esenta a fiintarii sale de faptura a Ziditorului, prin credinta si lupta sa de transfigurare personala, dar si a Neamului sau, ca Destin hristic. Toate Neamurile sunt dintru inceput binecuvantate, harazite ca soarta a implinirii Destinului spiritual, prin insasi numele care-l poarta intrupat in sine: Dacoromania, Spania, Grecia, Persia, Italia, Cipru, Muntenegru, China, Palestina, etc., dar fiecare are propriul ei destin religios, propria misiune hristica, propria vocatie jertfitoare si propria ei chemare spiritual-imperiala: „Destinul romanesc, arata poetul bucovinean, e un destin major. De credinta si lupta. De jertfa si creatie. Am dat omenirii momente care raman unice prin semnificatia si stralucirea lor spirituala. Si din culmea acestor momente am fost totdeauna premergatori, deschizatori de drumuri. Am avut inima vizionara. Inghesuiti de spatiul dusmanos si de cotiturile istoriei neprielnice, ne-am insurubat pe verticala eterna a spiritului, intorcand pamantului fata renuntarii, hotararea celui mai nobil eroism, si acceptarea mioritica a mortii.” (ibid. p.37)

Vasile Patrascu (1922-2006), preot. S-a nascut pe meleagurile Barladului in Zorii Noului An, in bratele Sfantului Mare Ierarh Vasile. A crestut intr-o familie incarcata de traditii, de credinta, de evlavie si de dragoste fata de Dumnezeu si Neam. A studiat Teologia si Stiintele Economice. Este arestat in timp ce era student la Academia Comerciala, in 1948 si condamnat la 15 ani munca silnica. Cunoaste infernul inchisorilor comuniste de la Pitesti, Periprava, Gherla, Aiud. Dupa eliberare imbratiseaza vocatia preoteasca fiind hirotonit pentru Parohia Magurele-Ilfov. Ca slujitor al lui Dumnezeu s-a desavarsit prin harul Liturgic, prin harisma duhovniciei unind si transmitand tuturor celor binevoitori lumina Duhului Sfant. In modesta sa ctitorie, Bisericuta din satul Nefliu-Ilfov a adus de la Bisericile distruse sub regimul teroarei, oseminte ale preotilor constituind astfel un deosebit centru de pelerinaj. Trei mari insusiri i-au innobilat caracterul:  bunatatea, modestia si darzenia marturisirii ortodoxe, alaturi de suferinta, prigoana si dragostea intru Mantuitorul Hristos.

Vasile Vasilache (1909-2003), arhimandrit. Viitorul mare monah s-a nascut in Idricii de Sus ai comunei Rosiesti din Vaslui. Dupa absolvirea eminenta a Seminarului de la Husi si cea a Facultatii de Teologie din Bucuresti, proaspatul licentiat a urmat cursurile de Doctorat la Chisinau. S-a calugarit la Manastirea Neamt la varsta de 26 de ani, devenind diacon, apoi preot la Catedrala Mitropolitana-Iasi, primind functia de director al Cancelariei eparhiale. Fiind un predicator de exceptie ajunge secretar patriarhal, redactor la revista „Biserica Ortodoxa Romana” si staretul Manastirii Antim, Vatra unde  va dogori Rugul Aprins, alaturi de Sandu Tudor si celelalte Flacari ortodoxe ale vremii. In anul 1948, Rugul Aprins este interzis iar membrii sai sunt arestati. Parintele Vasile si fratele sau Haralambie, staretul de la Cernica sunt alungati din manastiri si prigoniti. Arhimandritul Vasile ajunge la Schitul Pocrov, metoc al Manastirii Neamt, apoi intre 1958-1964 a patimit prin diferitele inchisori. Dupa eliberare, episcopul Clujului Teofil l-a numit paroh la Bobalna. Fratele sau monahul Haralambie a fost omorat in inchisoarea Gherla.

Icoana parintelui Vasile Vasilache a ramas in lumina posteritatii, ca o mare Flacara a Rugului Aprins: un mare duhovnic, un bun tamaduitor, un zelos predicator, un erudit creator, un luptator statornic in adevar si sinceritate, un mare caracter. „Sinceritatea si statornicia, spunea un alt mare duhovnic, luptator si marturisitor basarabean, Parintele Vasile Tepordei, sunt doua lucruri de mare insemnatate pentru un om de caracter. Societatea este manata la vale sau la deal, spre perfectiune, de caractere. Ce este mai frumos decat sa ai ocazia fericita de a vedea in societate oameni de caracter. Acestia merg inainte, oricare le-ar fi piedicile. Desigur, daca vad ca merg pe calea cea dreapta. Soarta popoarelor o hotarasc totdeauna caracterele mari.” (Vasile Tepordei-Scrieri Alese, Ed. Flux, Chisinau, 2005, p. 145)

Dupa infloritoarea misiune duhovniceasca din tara, pleaca in America unde desfasoara o activitate misionara de exceptie, fiind numit chiar vicar al Arhiepiscopiei romane din SUA si mitrofor. Parintele Vasile a ctitorit biserica din Bobalna, a refacut biserica Sf. Spiridon Vechi din Bucuresti, publicand totodata si cateva carti rare, intre care: Intreita iubire de Dumnezeu, Biserica si Neam-Colectia teologica Cuvantul Vietii, New York. In 2003 de Botezul Domnului a urcat la ceruri de la comunitatea sa ortodoxa a New York-ului. Despre Rugul Aprins Parintele Vasile ne aminteste: „Mai ramasese o singura rezistenta, aceea din taina sufletului fiecarui bun Roman, a fiecarei familii care mai nutrea speranta in statornicia omului si in legatura lui cu Dumnezeu.” (Fabian Seiche-Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Inchisorile comuniste din Romania. Ed. Agaton, Fagaras, 2010, p. 497)

Vasile Hanu (1905-2007), profesor. Pruncul Vasile vine al treilea in manunchiul frumos al celor 9 copii (sapte baieti si doua fete) ai Palaghiei si Iacob din Cucova (Livezile) judetului Alba, la 29 August. Vasile Hanu face scoala primara ungureasca la Aiud si Liceul Sf. Vasile din Blaj. Dovedindu-se un elev stralucit, credincios si moral urmeaza cu brio Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj. Dupa licenta ajunge profesor la Liceul Iosif Vulcan din Oradea.

Mustul sau nationalist ii pulseaza in inima dragostea de Dumnezeu si de Neam, alaturandu-l ca pe un aprig luptator si aparator, Miscarii Crestin-Ortodoxe. Prima arestare survine in Decembrie 1933, sub Carol-Lupescu. Inchisoarea insa, ii intareste caracterul modelandu-l ca pe o Calauza nobila pentru altii, pentru Natiunea sa binecuvantata, cu radacinile ei adanci in Vatra milenara a Neamului, sub nimbul marturisitor al limbii divine, ca un dangat de clopot in sarbatoarea permanenta a culturii noastre spirituale. „Cultura este forma de viata superioara a unei natiuni, spunea marele martir Roman Vasile Marin. Prin cultura, o natiune isi potenteaza, isi maximalizeaza insusirile sale. Cultura reprezinta forta dinamica a ideologiei nationale; prin cultura o natiune supravietuieste fiintei sale fizice, temporale. Cultura unei natiuni formeaza istoria acelei natiuni.” (Vasile Marin-Crez de Generatie, Ed. Majadahonda, Bucuresti, 1997, p. 139)  

In Ianuarie 1937 ajunge Prefectul judetului Alba, iar in 20 Septembrie 1940, Prefect al judetului Cluj-Turda. Evenimentele tulburi din tara insa, il imping spre exil in Germania unde cunoaste lagarele germane pana la 23 August 1944, cand se reintoarce in tara, pentru a-si urma destinul: calvarul temnitelor comuniste garnisite cu continua supraveghere, desconsiderare si marginalizare.

Vasile Hanu nu cedeaza, nu ingenuncheaza, nu se caciuleste, cum spune Marele rapsod national Tudor Gheorghe: „caci daca m-oi caciuli la ce dracu oi mai trai”, ci slujeste Neamului si lui Hristos ca un crestin desavarsit, ca un Roman drept si rabdator, ca un Dac nemuritor si biruitor, precum si un iscusit manuitor de condei si de har: „Romanismul integral”, Ed. Scoala Albei, 1998; „Confesiune”, aceeasi editura, 2000; „Traditie romana”, Fundatia Paem, 2004, C.I. (Fabian Seiche, op. cit. p. 278)

Dupa ce si-a sarbatorit centenarul la Medias, a mai zabovit 2 ani, dupa care, cu credinta, cu rabdare, cu implinire si cu dragoste a urcat la Dumnezeu in Gradina Raiului Verde a Maicii Domnului, acolo unde suie toti Eroii, Martirii, Marturisitorii si Sfintii Natiilor crestine.

Cele trei valori eterne ale Neamului nostru Dacoroman: Credinta, Nadejdea si Dragostea asumate poporului si lui Dumnezeu prin Iubire si Jertfa consfiintesc Chipul Geniilor, Eroilor, Profetilor, Martirilor, Marturisitorilor si Sfintilor intru Asemanarea lor cu Dumnezeu. „...Avem atatea locuri sfinte/ in care s-au nascut profeti,/ eroi si jertfe, si morminte/ cu nume de un vesnic pret./ Avem zidiri in care jertfa/ ce-aveam mai scump am ingropat,/ si vai, si munti,/ si cruci-cu nume/ ce-n veci nu trebuie uitat.” (Traian Dorz, Locurile Noastre Sfinte, Ed. <<Oastea Domnului>>, Sibiu, 2010)
 
Geniile, Eroii, Profetii, Martirii, Sfintii si Marturisitorii sunt creatori ai Istoriei nationale si universale. Umbrele lor trecute in azurul evenimentelor sunt vii, sunt aprinse in Monumentele ce se inalta peste prezent si viitor, in constiinta noastra spre cinstire. Ei nu au tacut atunci, iar creatiile si jertfele lor  graiesc sublim si permanent in noi: „...Pe-a tarii noastre darnica mosie/ taram, de-un car de ani, acelasi jug./ Cum oare sa tacem cand de sub glie/ racneste osul dezgropat de plug?...// Cum sa tacem cand fiecare ghinda/ cazuta din stejarul secular/ se-ntoarce din adancuri sa cuprinda/ tot plansul tarii intr-un nou stejar?// Noi nu tacem, caci urla de pe roata/ in trupul nostru, oase ce s-au frant/ si striga mortii ce-au tacut odata/ cu gura calda plina de pamant. (Andrei Ciurunga-Poemele cumplitului Canal. Ed. Universalia, Craiova, 1992)
 
Ei nu au plecat. Ei sunt in noi sau se vor intoarce intr-o Zi tot printre noi, cum inspirat graia marele poet mistic Radu Gyr: „Ne vom intoarce intr-o zi,/ ne vom intoarce neaparat./ Vor fi apusuri aurii,/ cum au mai fost cand am plecat../ Ne vom intoarce neaparat,/ cum apele se-ntorc din nori/ sau cum se-ntoarce, tremurat,/ pierdutul cantec, pe viori.// Ne vom intoarce intr-o zi.../ Si cei de azi cu pasii grei/ nu ne-or vedea, nu ne-or simti/ cum vom patrunde-ncet in ei.// Ne vom intoarce ca un fum,/ usori, tinandu-ne de maini,/ toti cei de ieri in cei de-acum,/ cum trec fantanile-n fantani.// Cei vechi ne-om strecura, tiptil,/ in toate dragostele noi/ si-n cantecul pe care si-l/ vor spune altii, dupa noi.// In zambetul ce va miji/ si-n orice geamat viitor,/ tot noi vom sta, tot noi vom fi,/ ca o samanta-n taina lor.// Noi, cei pierduti, re’ntorsi din zari,/ cu vechiul nostru duh fecund,/ ne-napoiem si-n disperari,/ si-n rani ce-n piepturi se ascund.// Si-n lacrimi ori in mangaieri,/ tot noi vom curge, zi de zi,/ in tot ce maine, ca si ieri,/ va sangera sau va iubi.” (Radu Gyr-Ne vom intoarce intr-o zi, din vol. Stigmate. Ed. Marineasa, Timisoara, 1993)

Destinul Alesilor (al Stramosilor nostri) se impleteste intotdeauna cu sensul mistic al marturisirii, cu sensul unic al existentei in care se intrupeaza eroismul dac si dreapta credinta jertfelnica: „Ingemanati cu eternitatea, striga infiorat, dar cu piosenie nemuritorul Vasile Marin, mortii nostri, din lumea lor de dincolo, ne ocrotesc si ne indreapta pasii... Mormintele lor sunt pretutindeni; ele alcatuiesc punctele cardinale pentru geografia spiritualitatii romanesti... Ei sunt izvorul de viata eterna pentru sufletele noastre... Purtam cu totii camasa tesuta din firele nevazute ale jertfei lor”.  (Vasile Marin in Cuvantul Argesului, 20 Martie, 1936)

Gena Eroului, a Martirului, a Sfantului, a Marturisitorului este Jertfa divina ce salasluieste in Obarsia dumnezeirii, de unde a purces prin Voia Atotcreatorului in Chipul daruit primului Om creat si prin el tuturor celorlalti oameni. In fiecare om exista deci samburele jetfei, dar in cei care-si atrofiaza Chipul prin ruperea definitiva de Dumnezeu, samburele seaca, astfel incat jertfa nu rodeste si nu inmugureste niciodata. Acest privilegiu divin revine numai celor Chemati si Alesi dintre fiii  omenirii, care se desavarsesc prin fapte deosebite, supreme.

Mantuitorul Cosmosului - Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevarat si Om adevarat a indumnezeit Jerta, facand-o Hristica, Mistica, Spirituala ca un Dar Ceresc celor mai Alesi Fii ai Sai dupa har, dar si ca o conditie absoluta a mantuirii omului-crestin. Caracteristica divina a Jertfei mistice este deci, acceptarea si implinirea ei spirituala prin credinta si iubire ca facand si fiind totodata Voia lui Dumnezeu. Demnitatea noastra spirituala a dacoromanilor prezenti in constiinta consta in a-I multumi lui Dumnezeu pentru Alesii Neamului nostru pentru Slava pe care le-a acordat-o in vesnicie, prin a-i cinsti permanent, prin a-i marturisi continuu, prin a-i iubi neincetat.

Slava lui Dumnezeu, Fecioarei, Sf. Vasile cel Mare si Alesilor nostri!
----------------------------------------------------------------------
* Din ciclul „FILOCALIA SUFERINTEI SI A JERTFEI”

Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi-Neamt
1 Ianuarie 2015


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a12770-UCENICI-MARTIRI-SI-MARTURISITORI-DACOROM194-NI-AI-SF194-NTULUI-VASILE-CEL-MARE.aspx