Braila: Soprana Mariana Nicolesco, în juriul Concursului International de Canto din China


Cunoscuta soprana Mariana Nicolesco este invitata de onoare si va face parte din juriul celei de a sasea editii a Concursului International de Canto din China, potrivit unui comunicat de presa remis marti, de Fundatia Darclee.
 Foto: (c) ECATERINA IGNAT/AGERPRES ARHIVA
'Celebra soprana se pregateste sa-si ia zborul spre Shanghai si Ningbo, orase de veche traditie culturala, unde este invitata de onoare a celei de a sasea editii a Concursului International de Canto al Chinei, din juriul caruia face parte.
Ea e salutata ca una dintre marile voci ale timpului nostru, dar si ca personalitate artistica de o incomparabila generozitate care, prin manifestarile de prestigiu create in tara natala, a devenit un reper major pentru tinerii artisti lirici din lume, aratandu-se ca, pentru transmiterea prestigioaselor traditii ale artei cantului tinerelor talente din zeci si zeci de tari, sopranei Marianei Nicolesco i-a fost acordat inaltul titlu de Artist UNESCO pentru Pace in semn de recunoastere a angajamentului sau in favoarea mostenirii muzicale, a creatiei artistice, a dialogului intre culturi si a contributiei sale la promovarea idealurilor organizatiei', se arata in comunicat.
Concursul International de Canto din China are loc in perioada 20-31 octombrie, iar la el au fost admisi trei tineri artisti romani, respectiv soprana Silvia Micu, mezzosoprana Emanuela Pascu si tenorul Adrian Dumitru.
'La numai cateva zile dupa succesul Concertului Extraordinar — Master Class dedicat Liedului Romanesc in context european, Mariana Nicolesco este pe punctul de a finaliza ultima emisiune din ciclul celor patru dedicate Cursurilor sale de Maiestrie Artistica din vara trecuta din cadrul Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclee, emisiuni ce vor fi transmise in luna noiembrie de televiziunea nationala', se mai arata in comunicatul Fundatiei Darclee.
AGERPRES / (A — autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Fratila)

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a12427-Braila-Soprana-Mariana-Nicolesco-238-n-juriul-Concursului-International-de-Canto-din-China.aspx