Colectia romanul istoric - Ioan Dan - CURIERUL SECRET

Sotiei mele - ARETIA, fiinta draga cu care am calatorit pe planeta Pamant vreme de 54 de ani prin ploaie, prin vant si prin arsita.

Ioan Dan

 

Capitolul 18

(Continuare din numarul precedent)

Se auzi curand zanganitul fierului. Mihai privea linistit, spre mirarea turcului, care aflase ca Domnul Tarii Romanesti lucreaza la razboi numai cu navala mare. Isi framanta mintea sa afle rostul unei schimbari atat de neobisnuite. Palcul de tatari se clatina o clipa ca un copac mare, iar cand fu gata sa se rastoarne, Mustafa ridica mana in sus. Pornira la atac si ultimii tatari, insotiti de doua palcuri de turci. Albert Kiraly nici nu inainta, nici nu se tragea indarat. Parea zidit in locul unde incepuse lupta. Doar unele palcuri mici faceau miscari strategice in spatele primelor randuri. Erau schimbarile de improspatare, care se executau ordonat si precis, ca la o simpla manevra. Turcii incercasera o miscare de invaluire pe stanga. Mihai facu semn capitanului Baba Novac sa le taie drumul. Pe centru, Albert Kiraly obosise. Ostenii lui se clatinau pentru prima oara. Viteazul capitan trecu in fruntea lor, si lucrarile de arme se indreptara, dar nu tinura mult. Apoi, se indreptara din nou. Intrase in lupta si Manta cu oamenii lui. Batalia se razletise oarecum. Era tocmai ce astepta domnul Tarii Romanesti. Kiraly simti dintr-o data o mare usurare. Strigatele romanilor cuprindeau campia. Mihai gonea in frunte. Ostirea se misca dupa el ca un tavalug urias, in urma caruia nu mai ramanea nimic in picioare. Soldat vechi si priceput, Kiraly desfacu degraba aripi largi in jurul tavalugului romanesc, temandu-se de o incercuire. Dar nu mai era nevoie de asemenea masura. Ostirea Bucegilor se apropia in goana mare a cailor, ca o furtuna. Cae Indru gonea mult inaintea celorlalti. Nu se gasea in toata campia un cal care s-ar fi putut masura cu Vint Salbatic. In ultima clipa aparura langa voda Buzestii si cei unsprezece vanatori. Caii lor pareau scosi dintr-un cuptor incins. Mihai se ridicase in sa. Vechea lui barda nu lovea de doua ori in acelas dusman. Zadarnic puse Mustafa stavila mare de oameni pe partea domnului. Zadarnic incercau sa-l doboare. Viata lui incapuse pe mana unor paznici de seama. Cutitele lui Cae si Chirila zburau rar, dar fara gres. Cea mai mica amenintare spre domn era curmata prin moarte. Ducu si Grasa faceau partie pe laturi. Iezuitul se spurcase la unele injuraturi amestecate pe mai multe limbi. Costache Cravana dicuta de zor cu Zambilica, iar pistoalele din mainile lui scurte nu aveau liniste. Zambilica facea si el ce putea, speriind caii turcilor cu slutenia lui si mai ales cu ragetul, care nu era nici de cal, nici de magar si nici de catar, ci mai degraba de animal picat de pe alta lume. Petrache cel Mic ispravise de mult munitia pistoalelor lui fara gres. Incapuse in mainile lui uriase o ghioaba cat toate zilele si nu se afla iatagan sa-i stea impotriva. Clucerul Baicoianu, cu fata plina de sange, incat nu se stia unde ar fi locul de rana, se arunca parca orbeste inainte si nimeni n-ar fi priceput cum scapa de sub sulite si iatagane. Tufanel, Toroipan si Galusca intrasera pentru prima oara in lupta. Se pricepeau ei ceva si la sabii, dar nu le trasera din teaca. Ciomegele lor ghintuite lucrau mai bine. Ostenii din armata Bucegilor taiau metodic si cu o anumita eleganta, invatata de la vanatori. Nimeni nu-si lepada adversarul pana nu se incheiau socotelile intr-un fel. Iar acolo unde se forma front organizat, ostenii se completau unii pe altii ca niste veterani ai razboialeor. Cam la o jumatate de ceas dupa navala, cele doua ostiri se clatinara o vreme. Atunci intrara in lupta si ienicerii fala armatelor turcesti. Apoi, cand nu se mai astepta nimeni la usurare, cand oboseala crispase chipurile romanilor, impotrivirea se rupse. Grosul turcilor se trase catre Dunare, lasand harta mare in spate. Romanii statura la harta ceva mai inviorati, dar le lipsi puterea de a da navala cu totii peste cei care se retrageau. Luptele razlete se ispravira cu totul catre seara. Turcii trecura gheata Dunarii si se incuiara in cetatea Rusciucului.

A doua zi de dimineata, ostile romanesti se infatisara dinaintea Rusciucului. Mustafa-pasa scoase degraba ostile din cetate, dar cele turcesti, formate din multa adunatura facuta peste noapte, se miscara incet. Mihai-voda navali de data aceasta naprasnic. Trupele lui Mustafa se resfirara fara a mai avea timp de unele miscari strategice. Turcii erau, totusi, luptatori falnici. Statura la tocmeala de arme chiar lipsiti de organizare. Fu nevoie de stradanie mare din partea romanilor. Dupa vreo doua ceasuri, aparatorii Rusciucului cedara si pornira la fuga in neoranduiala mare, lasand in fata portilor peste opt mii de morti. Orasul fu trecut prin foc. Pe langa prazile de razboi incapura si ceva jafuri, iar multe dintre frumoasele turcoaice crescute in huzur alergara spre ascunzatori, pe jumatate dezbracate. Mustafa luptase pe viata si pe moarte. Ramasese printre ultimii aparatori. Ce mai scapase din falnica ostire turceasca se strecura in goana cailor spre sud, catre inaltimile Balcanilor, cautand scapare din fata celor care nu luau robi si semanau moarte. Vant Salbatic se infierbantase la drum, astfel ca foarte curand Cae Indru se pomeni in mijlocul unei gloate de cincizeci pana la saizeci de otomani. Loviturile curgeau din toate partile, si numai harnicia armasarului il feri pe vanator de unele necazuri. Calul se misca iute ca o sageata dintr-o parte in alta. Cutitele lui Cae zburau numai in clipele de mare cumpana. Pe neasteptate, aparu in fata lui acel comandant aprig care era Mustafa, poreclit Nebiruitul. Salta iataganul spre tanarul vanator, dar calul cazu sub el. In acelasi moment venira si ceilalti vanatori. Palcul de turci se rasfira iute, urmandu-si goana in care se afla singura scapare. Doi dintre ofiterii turci ramasera sa-si apere comandantul. Fura luati prizonieri dimpreuna cu Mustafa.

Romanii erau obositi. Multi aveau trebuinta deingrijiri la ranile multe. Domnul Tarii Romanesti domoli atacul. Vremea statea catre pranz. Mustafa-pasa fu adus dinaintea domnului. Era mare de statura si subtirel. Se apropia de cincizeci de ani, dar parul sau negru si aspru nu se apleca spre slabiciune. Ochii verzui se incruntara sub sprancenele bogate, aruncand priviri taioase, de ura. Cand ajunse la vreo zece pasi, se opri cu o miscare apriga si-i striga lui voda in cea mai curata limba valaha:

- Omoara-ma caine! Am apucat ziua sa vad slugile cazand deasupra stapanilor.

Pe fata lui voda, nici un muschi nu tresari a manie. Intelegea tot zbuciumul unui mare comandant care pierduse acolo unde nu s-ar fi aflat nici o tagada asupra victoriei. Il cunostea de mult pe Mustafa. Ajunsese mare comandant din simplu ienicer, saltandu-se pe acele trepte de ierarhie militara numai prin alesele lui insusiri de razboinic. Se spunea despre el ca ar manui iataganul cu multa pricepere. Ca in toata ostirea otomana nu ar avea egal. Ca printre comandantii de osti ar fi cel mai de seama strateg.

Va urma

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1158-Colectia-romanul-istoric-Ioan-Dan-CURIERUL-SECRET.aspx