Viitorul presedinte al Romaniei si linistea nemteasca



de Dani Rockhoff     HotNews.ro

Dani Rockhoff
Foto: HotNews.ro
In anul 1990, la primele alegeri libere dupa decenii de dictatura, si-au incercat norocul si doua „vinituri“: liberalul Radu Campeanu trait in Franta si taranistul Ion Ratiu, ajuns bogat in UK. Nici unul dintre ei n-a avut sanse reale in fata lui Ion Iliescu, nomenclaturist cu state vechi, care insa dadea senzatia de familiar, de „al nostru“, de continuitate la varful politicii romanesti. La un sfert de secol de la Revolutie, mentalitatea majoritatii romanilor despre cei care sunt „altfel“ si „de altundeva“ pare sa nu se fi schimbat prea mult.
Exista o reticenta, ca sa nu-i spun chiar dusmanie ascunsa fata de capsunarii care castiga mai multi bani peste granite, fata de specialistii veniti cu un altfel de know-how, fata de investitorii care trebuie in general nu incurajati, ci doar tepuiti. Exista totodata un romanism si un ortodoxism proclamat in stil imagistic, electoral si care reflecta lipsa de contemporaneitate a gandirii unor politicieni romani.
Traim intr-o lume globala, in care diversitatea etnica, religioasa si de alt fel e un semn al realismului si modernitatii. Insa aceasta pare a nu insemna nimic pentru social-democratii care agita stindarde cu „mandri ca suntem romani“ si nici pentru candidatul lor la prezidentialele din 2014, care prin romanism si ortodoxism vrea sa mai atraga niste voturi in lupta electorala cu un etnic neamt, pe deasupra si luteran.
Intr-o cumplita batalie electorala pentru presedintie cum este cea din Romania –si spun cumplita, deoarece aceasta monopolizeaza, de peste doi ani, televiziunile de stiri si presa romaneasca, trecand in umbra alte tematici mult mai de interes pentru cetateni-, loviturile se dau cel mai adesea „sub centura”. Se scot de la naftalina dosare, exacerbandu-se pana la absurd un defect de vorbire sau de comportament al candidatilor. Se scot la bataie clisee, care sa apeleze la sensibilitatile si mentalul colectiv al electoratului. Nu se discuta, mai nimic, pe idei.
Dreapta rasfirata iese la rampa cu cinci-sase candidati si candidate: unuia i se reproseaza ca e prea distant, altul e lovit in maxilar. Una e prea rigida cu statul ei de drept, alta e prea lejera cu posetele ei scumpe. Unul o arde cu ciocoii non-stop la TV, altul e slab in sondaje si nu aduna destule semnaturi. Alti cativa fac doar valuri de plaja, foarte-foarte mici. Oratorul liberalilor s-a retras, presupusul plagiator al social-democratilor a ramas.
A mai ramas in cursa si neamtul luteran, acuzat ca vorbeste incet si rar, ca are reactii intarziate si ca n-are charisma de viitor presedinte, asa cum probabil presedintele-jucator al ultimilor zece ani i-a obisnuit pe poporeni. Daca este sa ne luam dupa „subiectivisme”, Klaus Iohannis aduce oarecum ca aspect exterior cu fostul presedinte al Germaniei, Christian Wulff. Insa aici asemanarile inceteaza.
Wulff a fost cel mai tanar presedinte al Germaniei, la 51 de ani, si „cel mai scurt”. A stat in fruntea statului doar 598 de zile, apoi a demisionat din cauza unui proces in care era acuzat de lipsa de integritate. In iunie 2014 insa, Wulff a fost declarat prin sentinta definitiva in instanta, ca fiind nevinovat. Crestin-democratul Wulff a fost sustinut de Angela Merkel, insa am putea spune ca pur si simplu „n-a avut noroc”.
Daca este sa ne luam dupa platforme electorale, Klaus Iohannis nu stim exact ce vrea sa aduca nou in politica romaneasca, daca va fi ales la varf. Spirit gospodaresc german, pragmatism, cumpatare sunt calitati bune pentru un primar. Sunt bune si pentru un presedinte, daca poporul chemat sa-l aleaga apreciaza asa ceva. „Tacere si fapta” ar fi ceva cu care poporul roman e mai putin obisnuit.
De aceea, „minciuna cu televizorul”, promisiunile sforaitoare de viata mai buna, lipsite de fundament si de bani la buget, seninatatea jocului sportiv de gambe cand creierul e amortit probabil ca vor functiona destul de eficient si in aceasta campanie electorala pentru prezidentiale.
Nemtii din Germania si din Austria s-ar bucura ca noul presedinte al Romaniei sa fie un etnic german. Au si scris despre asta, in presa lor. S-ar bucura si peste o jumatate de milion de sasi si svabi repatriati in Germania sau inca traitori in Transilvania. Ar fi tot un motiv „din stomac”, de orgoliu etnic, cum este si cel proferat de candidatul social-democrat, cand puncteaza pe „romanism”.
Ultimii ani politici au fost marcati de un permanent ping-pong intre „cele doua palate” din Bucuresti. Cotroceniul a marcat, Victoria a contracarat. Sau viceversa. Cu si fara rost pentru popor. Va inceta oare acest ping-pong la nivel de ego-uri, de la varful puterii din Romania, odata cu alegerea unui nou presedinte? E greu de spus, insa e de sperat. Caci dupa chipul si asemanarea celor de sus, vazuti zilnic la televizor, se comporta si o mare parte din populatie, constituindu-se in tabere care se dusmanesc de moarte.
Ex-presedintele Iliescu voia „liniste” si i s-a reprosat ca e o musamalizare si o tactica de bagat pumnul in gat. Probabil ca in anii tumultuosi si plini de veninoase secrete ale trecutului comunist era asa. Exista insa si alt fel de liniste. O liniste care ii lasa pe oameni sa gandeasca si sa lucreze constructiv. O liniste care inseamna echilibru si deschidere spre alte perceptii, spre alte viziuni. Va fi liniste in Romania dupa alegerile din iarna? Nu stim. Insa o liniste in stil nemtesc, oricine va fi cel ales, parca nu ne-ar strica. (HotNews)

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a11207-Viitorul-presedinte-al-Romaniei-si-linistea-nemteasca.aspx