Un om în fata istoriei


de Andrei Marga

Multi oameni sunt priceputi in sfera lor de preocupari, dar putini se angajeaza cu toata fiinta pentru convingerile pe care le marturisesc, lasand astfel in seama altora sa si faca ceea ce trebuie.

Shlomo Leibovici-Lais (lider al evreilor de origine romana) a fost o personalitate care nu trecea indiferenta printre ceilalti. El a intruchipat acel profil uman integrativ care reuneste sensibilitatea fata de viata celor din jur, intelegerea cauzelor neajunsurilor, intelepciunea deciziei, curajul opiniei proprii si actiunea in consecinta, pe care istoria evreiasca a oferit-o de multe ori lumii. De aceea, din prima clipa, l-am pretuit si l-am admirat, iar sfaturile sale le-am cautat.

L-am cunoscut dupa ce am primit, in 2001, scrisoarea prin care ma anunta ca mi s-au acordat premiul ACMEOR si Medalia Jerusalimului. Mi-am prezentat cu nedisimulata emotie discursul la Primaria din Tel Aviv - o exegeza succinta a operei lui Franz Rosenzweig si a cotiturii pe care acesta a produs-o in filosofia lumii. Shlomo Leibovici-Lais a apreciat din prima clipa analiza, relatindu-mi multe detalii despre celebrul ganditor din Frankfurt am Main.

Apoi, am avut intalniri si discutii, de a lungul anilor si inauntrul unei prietenii pe care am socotit-o dintre cele mai veritabile de care am avut parte. M-a impresionat, pot spune, cu fiecare intilnire. In aeroportul Ben Gurion si la institutiile statului Israel, cetateni simpli, functionari si demnitari il salutau cu respectul cuvenit unui om merituos, iar el, la modul cel mai firesc cu putinta, isi socotea meritele simple datorii. A intrat, desigur, in divergente cu multi contemporani, dar preopinentii stiau mai bine ca oricine ca au in fata omul bine infipt in realitate, in convingeri si in virtuti incontestabile. A luptat, stiam, in primele randuri pentru proiectul statului evreiesc pe pamantul biblic al evreilor si nu a precupetit energii, intelectuale si fizice, pentru a-l vedea realizat. Daca evreii romani au fost printre cei dintai care au sustinut ideea lui Theodor Herzl, Shlomo Leibovici-Lais a fost unul dintre cei care si-a pus viata in slujba idealului statului evreiesc, cu o cultura, clarviziune si dedicare ce vor ramane pilduitoare. Iar din exemplul lui este de invatat mereu.

Am fost mandru ca am putut face ca, intre 1995-2012, sa functioneze la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj unul dintre institutele de studii iudaice cele mai performante din Europa rasariteana. Am fost incantat sa-i avem printre noi, ca un constant si eficace sprijin, pe Shlomo Leibovici-Lais si asociatia pe care o conducea. Am fost bucuros sa-l ascult in Aula Magna a universitatii clujene vorbind nu doar despre date istorice, in care era un depozit fara sfarsit, ci despre cel socotit de crestini cel mai mare filosof medieval - Moses Maimonide. A fost instructiv sa-i urmaresc argumentarea in favoarea cunoasterii gandirii deschizatoare de epoca a unui invatat ce reunea cercetari de drept, religie si medicina, subordonate preocuparii de codificare a iudaismului. Pe rand, intelegeam mai bine, din expunerea de atunci a lui Shlomo Leibovici-Lais, Mishne Torah (The Repetition of the Torah), Sefer ha-Mitzvoth (The Book of the Commandments) si mereu invocatul The Guide of the Perplexed, dintre scrierile reprezentative ale lui Maimonide, la care, stim bine astazi, chiar Toma d'Aquino si teologia germana de inceput s-au raportat ca la un izvor de idei. Dincoace de toate, se poate spune ca, la randul sau, prin cultura si manifestarile sale,

Shlomo Leibovici-Lais confirma ca iudaismul este o conceptie cuprinzatoare asupra lumii.
Marea pasiune a lui Shlomo Leibovici-Lais a ramas, insa, istoria. Aceasta din multe ratiuni: istoria era viata traita, era, in buna parte, viata la care el insusi participase ca actor semnificativ, era chiar viata sa, si era ceva de care evreii au depins mai mult decat altii. Istoria postbelica a fost preocuparea de capatai a lui Shlomo Leibovici-Lais, iar, in ultimii ani, el a fost fericit sa-si vada publicat doctoratul sustinut la prestigioasa universitate Bar Ilan, cu intregiri, sub titlul Evreii din Romaania fata de un regim in schimbari 1944-1950 (Tel Aviv, 2013). Este cartea care, in virtutea soartei, ii incheie actiunea, lasand de acum loc doar memoriei. Dar si aceasta carte, ca si cele anterioare ale lui Shlomo Leibovici-Lais, constituie, prin continutul si nivelul ei foarte ridicat de documentare, un eveniment.

Cartea intervine intr-un subiect inconjurat de clisee si de interpretari fara suport, precum aceea ca evreii au fost toti, cu trup si suflet, pentru regimurile instalate dupa 1945 in Europa Centrala si Rasariteana, de care ar fi beneficiat in voie. Ea intervine intr-un subiect insuficient cercetat in Romania. Zabovirea in arhivele perioadei atrage deocamdata prea putini istorici de profesie, incat defrisarile vin anevoios. Ea intervine intr-o tara care a jucat un rol aparte - nu numai pentru ca avea a doua comunitate evreiasca, ca marime, din Europa, dar si pentru ca sionismul romanesc a fost mai amplu, iar Romania a fost tara de tranzit spre Eretz- Israel. Ea intervine intr-un subiect cu multi actori in viata, care pot avea, fireste, optici variate.

Dar chiar in acest cadru, ce impune exigente uneori dificil de conciliat, cartea lui Shlomo Leibovici-Lais da imaginea complexa si dinamica, factualizata si argumentativa, asupra perioadei 1944-1950, despre o comunitate evreiasca prinsa in arcul unei alternative dificile: reafirmarea autonomiei comunitatii si continuarea emigrarii spre Israel sau integrarea intr-un regim la a carui constructie a pus umarul in acea perioada. Vechea dilema a evreilor europeni - „autonomia sau asimilarea?" - revenea in forma noua. Shlomo Leibovici-Lais reconstituie pas cu pas, moment de moment, istoria evreilor romani ca parte a istoriei tarii si a politicii internationale si da o scriere de neocolit pentru cei care scriu istoria postbelica a Romaniei. Cartea atesta ca evreii au fost, la randul lor, parte a istoriei faptice petrecute, cu solutiile, avantajele, sacrificiile, reprimarile si oportunitatile unei perioade de schimbari rapide de regimuri (p.120-136).

Pe acest fond, sunt multe consemnari ale autorului demne de retinut. Bunaoara - noteaza Shlomo Leibovici-Lais - „in cursul anului 1947, aproape ca nu era taram de activitate evreiasca care sa nu fi luat avant grandios. Activitatea evreiasca in general si cea sionista in special a atins culmi necunoscute in Romania si este indoielnic daca asemenea activitate intensa a avut loc candva in alte tari" (p.147). Unele evocari ale lui Shlomo Leibovici-Lais sunt lamuriri ale lucrurilor pana la capat: „evreii au sprijinit <Frontul>, adica pe comunisti, nu pentru ca erau de acord cu ei fara rezerve, ci din cauza ca <partidele istorice> nu si-au schimbat atitudinea fata de evrei, nici macar in conditiile politice care nu le lasau de fapt nici o sansa de a-si continua existenta"(p.187).

Alte evaluari, bazate, ca toate celelalte, pe documente, dau, de asemenea, de gandit: „viata evreiasca s-a desfasurat in aceasta perioada cu greutatile inerente schimbarilor de regim, dar fiecare pas dusmanos a dat impresia ca pe taramul antisemitismului nu s-a schimbat nimic" (p.277). Se stie ca Alia (emigrarea spre Israel) a fost mai deschisa in Romania decat, de pilda, in Rusia, iar explicatia cartii merita retinuta: „majoritatea evreilor erau de origine burgheza, erau traditionalisti si nu se potriveau noii ordini sociale. Anii de foamete au ingreunat serios economia romaneasca. Fiecare loc de lucru eliberat, fiecare locuinta parasita, orice avut ramas de pe urma celor plecati puteau ajuta la rezolvarea unor probleme de moment. Demonstratiile neintrerupte ale maselor de evrei, care cereau necontenit permisiunea de emigrare, au fost incomode pentru un regim care suporta numai manifestatii organizate de regim" (p.337). Atragand mai intai pe cei cu pregatire generala, apoi, tot mai mult, titratii si personalitatile intelectuale, Alia a devenit in Romania emigratia unei comunitati, incat, „dupa cinci ani de reinmugurire si o scurta inflorire, viata evreiasca si autonoma in Romania a incetat sa existe" (p.480).

Gandindu-ma la destinul personalitatilor angajate in cauze publice, imi venea adesea in minte o veche maxima evreiasca: „Dumnezeu ne va ajuta, numai ca trebuie sa stabilim: cine il ajuta pe Dumnezeu ca sa ne ajute?". Eu cred ca oameni ca Shlomo Leibovici- Lais l-au ajutat pe Cel de Sus in opera-i grandioasa, incat, de oriunde ar fi, au ratiuni sa-si priveasca cu multumire parcursul vietii si faptele, in fata carora noi, aici si acum, ne inclinam cu aducere aminte, pretuire si respect profund.

Cuvant la Reuniunea de Comemorare a lui Shlomo Leibovici-Lais, Tel Aviv, 12 august 2014

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a11164-Un-om-238-n-fata-istoriei.aspx