"Noi vrem pamânt!". PAMÂNTUL cel NOU.


De sase mii de ani ne batem pentru pamant. De cateva decenii de cand inventaram aparatele de zbor, ne batem si pentru cer daca prin acest "cer" intelegem atmosfera terestra. Suntem proprietari nu numai ai pamantului, ci chiar ai spatiului aerian care chipurile ne-ar apartine. Sa nu cumva sa treaca cineva pe-acolo fara permisiune. Nu e lipsit de confruntare care deocamdata e la faza de concurenta nici spatiul satelitic de nitel mai sus, iar daca Dumnezeu mai ingaduie cateva zile omenirii s-ar putea sa ne trezim batandu-ne pentru Luna sau Marte.
De la Turnul Babel de unde Dumnezeu i-a risipit, oamenii au migrat pe suprafata pamantului, s-au inmultit, grupuri mai mici sau mai mari, popoare, pe unde au ajuns s-au asezat temporar sau definitiv, au batut tarusi si au declarat pamantul lor. Apoi, pamantul a inceput sa se "cucereasca" prin lupte sau sa se obtina prin "vanzare" si "cumparare". Cei mai puternici au luat pamantul celor mai slabi si i-au eliminat, cei mai bogati au cumparat pamantul celor saraci in momente de ananghie. Acestia s-au rasculat, revolte, razboaie si tot asa pana azi. Ce inseamna plasele astea de sarma pe care le intalnim zilnic in drumurile noastre si pe care nu avem voie sa le trecem? Ca pamantul acela e al cuiva. De ce si cum al aceluia, nu stim, dar un document exista. Nu stim daca exista si o documentatie la document.
Pentru popoarele mai putin migratoare, cu trecerea vremii a aparut termenul de "pamantul strabun", uneori ca un sentiment ancestral mai puternic decat viata. Nici un popor nu este lipsit de un astfel de fior, dar unele prefera sa nu mai fie decat sa fie in alta parte decat pe "sfantul lor pamant". In miile de ani scurse, hartile popoarelor au fost modificate de nenumarate ori si e imposibil de facut o justitie la zi. Chiar si frumoasa noastra tara de nastere, Romania, pe care toti o iubim, fu mai mare, mai mica, mai una, mai doua-trei, mai pana la Nistru desi Milcovul fusese mai intai, pana la Tisa desi Voievodul Cuza domnea in Sud Estul Carpatilor. In sfarsit o Romanie mare, frumoasa "de la Nistru pan' la Tisa" paradoxal nefericita, "tot romanul plansu-mi-sa". De ce? Pentru ca nu era destul de mare?  Pentru ca Milcovul si Carpatii ii desparteau pe fratii romani?... Si Romania a nascut pe Cosbuc "suflet din sufletul neamului ei" si ne-a placut Cosbuc. Si el a scris "Noi vrem pamant". Si ne-a placut poemul. De ce ne-a placut? Nu aveam pamant? Romania era mare. Si l-am iertat pe Cosbuc pentru ca l-am inteles ce-a vrut sa spuna incheindu-si poemul "Hristosi sa fiti, nu veti scapa nici in mormant". N-am considerat acest vers al lui un sacrilegiu pentru ca poetul nu era in intelegerea "asteptarii unui pamant nou", ci traia momentul paroxistic al lipsei de paine din nefericire nu pentru ca turcii sau rusii luasera pamantul sau graul, ci din pricini mai urate. El nu era nici comunist, nici ateu. El n-a scris "Noi vrem pamant" in timpul colectivizarii etc. etc. etc.
Ce este in sute de locuri de pe lume azi? Acelasi lucru. "Pamantul strabun" motiv de batere, de moarte.  E un pretext fals de batere. O lectie neinvatata de la Cain care l-a omorat pe Abel caci el adusese jertfa din roadele "pamantului". Si apostolul Petru, rastignitul pentru Hristos cu capul in jos, nu ne-a lasat testament ca vom muri pentru "pamantul sfant iudaic sau crestin", nici ca vom apara cu viata noastra numitul "pamant strabun", nici ca vom cuceri prin taria noastra "pamanturi noi", nici ca vom fi martirii "brazdei stramosesti trecuta prin colhoz", ci testamentul sau catre noi este "NOI ASTEPTAM UN PAMANT NOU" in care va locui nu justetea documentelor istorice asa de controversate, fabricate dupa circumstante, ci UN PAMANT NOU in care va locui NEPRIHANIREA.
 
Cele de mai sus stimati cititori, nu sunt un certificat de ignorare a poporului in care cineva s-a nascut, nici de dispretuire a locului pe care a facut primii pasi ai vietii sale, ci o innobilare a acestora cu intelesul biblic al existentei omului si o jeluire ca inca nu am invatat rostul pamantului. Nu pamantul lipseste, ci "neprihanirea" de pe el, "fratietatea" de pe el. Aceasta lipsa e veche de tot si se acutizeaza pe zi ce trece caci ne apropiem profetic de incheierea tuturor lucrurilor.  Este suficient pamant, trebuie fratietate pe el. Aceasta de fapt lipsea si atunci cand Cosbuc a scris "Noi vrem pamant" si cand pamantul era mult mai mult decat astazi la numarul de locuitori ai pamantului. Bietul mare poet. De-atunci s-a dat pamant, s-a luat, s-a dat din nou  si s-a luat iarasi si pamant tot nu e desi este, si acelasi lucru pe tot pamantul, batere pentru el pentru ca intelesul lucrurilor este gresit. Biblia zice altfel, "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Ce inseamna aceasta? Sa imparti cu el pamantul si apa si painea si bucuria si durerile si viata. Nu este asa si nu din vina pamantului putin, ci din vina omului egoist. Asa ca Dumnezeu a hotarat sa rezolve aceasta situatie si o va face curand, ca peste noapte. Prin stirile din toate partile lumii El ne pune sub priviri imagini de pe pamant, in fiecare clipa.  
Sub diferite forme, oameni bine intentionati, dar necunoscand intelesul Bibliei se sacrifica sa faca un "pamant nou" pentru fericirea popoarelor.  Toata stima omeneasca pentru ei, dar si compatimirea. Oamenii pot face o oarecare imbunatatire a drepturilor lor pe pamant, dar un "pamant nou in care se domneasca neprihanirea", niciodata. Aceasta o va face Dumnezeu.  Isaia 65, 17: "Caci iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou" si o va face repede.
Cei care impart frateste acest vechi pamant si nu se bat sa-l cucereasca, sunt in asteptarea "pamantului cel nou" promis de Dumnezeu. Il asteptam si noi?

Benone Burtescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a11072-Noi-vrem-pam226-nt-PAM194-NTUL-cel-NOU.aspx