„O viata a lui Iisus trebuie scrisa în genunchi, într-un sentiment de recunoastere a propriei noastre micimi, care sa te faca sa-ti cada pana din mâna. Iar un pacatos trebuie sa se cutremure pentru ca a avut îndrazneala s-o scrie" (de Francois Mauriac).

Intr-adevar, marele scriitor francez, care a scris si „Viata lui Iisus Hristos" a avut întrutotul dreptate când a afirmat cele de mai sus, dupa ce în smerenia lui a vazut maretia Marelui Mântuitor Iisus Hristos, si micimea omului. De aceea, ma cutremur si eu ca un pacatos, întotdeauna, ferindu-ma în acelasi timp de marele pacat al mândriei, când caut sa scriu din Viata, Învatatura si Activitatea Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, dar îndraznesc în sentimentul profund al dragostei si umilintei înaintea Domnului Iisus sa scriu si sa predic Evanghelia Lui, pentru ca El a zis: "..., Nu va îngrijiti dinainte ce veti vorbi, ci sa vorbiti ceea ce se va da voua în ceasul acela. Caci nu voi sunteti cei care veti vorbi, ci Duhul Sfânt" (Marcu 13,11). Iarîn micimea mea, de slujitor nevrednic al Domnului, îmi amintesc ce a zis Domnul Dumnezeu catre proorocul Isaia, care zice: „Si am auzit glasul Domnului care zicea: „Pe cine îl voi trimite si cine va merge pentru Noi?" si am raspuns: „Iata-ma, trimite-ma pe mine" si El a zis: "Du-te si spune poporului acestuia ..." (Isaia 6,8-9).

Ori, ca preot si slujitor nevrednic al Domnului, ma gândesc: cum preotul este un chemat, un uns al Harului Domnului si trimis la popor, sa transmita Mesajele credintei în Dumnezeu de mântuire în Hristos Iisus, si îmi mai amintesc îndemnul Sf. Ap. Pavel, care a zis: "Caci daca vestesc Evanghelia, nu-mi este lauda, pentru ca sta asupra mea datoria. Caci, vai mie daca nu voi binevesti Evanghelia!"(1Cor. 9,16), si de îndemnul Apostolului catre Timotei, când a zis: „Pentru care cuvânt, te îndemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilor" (2Tim. 1,6).

Si în continuare Sf. Pavel îndeamna mai departe pe Timotei, zicând: „Tu deci, fiul meu, întareste-te în harul care este în Hristos Iisus. Si cele ce ai auzit de la mine, cu multi martori de fata, acestea le încredinteaza la oamenii credinciosi, care vor fi destoinici sa învete si pe altii. Ia-ti partea ta de suferinta, ca un bun ostas al lui Hristos Iisus" (2Tim. 2,1-3). Iar cu privire la vestirea cuvântului lui Dumnezeu Apostolul a zis, iarasi, lui Timotei: „Propovaduieste Cuvântul, staruieste cu timp si fara de timp, ..." (2Tim. 4,2). Coplesit, în fata acestor datorii, strig si eu: „Vai mie daca nu voi binevesti Evanghelia!”(1Cor. 9,16), cea cu putere de mântuire pentru tot cel ce crede.

Asadar, în primele doua Scripturi de la început vedem cum Însusi Mântuitorul Iisus Hristos vesteste Patimile Sale, ca mai marii preoti, carturari si fruntasi ai poporului Îl vor osândi la moarte, si Îl vor da în mâinile oamenilor care Îl vor batjocori, biciui si Îl vor rastigni, dar a treia zi va Invia (cf. Matei 20,18-19; Marcu 9,31), si în a 3-a Scriptura aflam cum era – în fiecare zi – în templu din Ierusalim si învata poporul calea mântuirii, iar mai marii vremii cautau sa-L omoare. Prin vestirea Patimilor Sale Mântuitorul a pregatit pe Apostolii Sai de cele ce aveau sa se întâmple cu El, dar i-a si mângâiat în acelasi timp ca va Învia a treia zi, dupa cum prezinta Scripturile. Apoi, Sf. Ap. Pavel ne descopera ceea ce a primit si el, „caci Hristos a murit pentru pacatele noastre, a fost îngropat si a Înviat a treia zi dupa Scripturi" (cf. 1Cor. 15,3-4).

Pentru a cunoaste mântuirea obiectiva pe care ne-a adus-o Mântuitorul, prin Viata si Învatatura Sa, cu pretul platit prin Jertfa de pe Golgota, care a culminat în Saptamâna Sfintelor Patimi, în ultimele zile a Vietii Sale pamântesti, trebuie sa luam fiecare zi a Saptamânii si sa vedem ce a facut pentru salvarea omenirii care era moarta în pacatele sale, si ce a facut omul pentru El.

În dimineata zilei de Luni, Iisus si ucenicii Sai au venit iarasi la Ierusalim din Betania, care era la câtiva kilometri departare, cum venise si Duminica, când a avut loc intrarea triumfala în Ierrusalim. În drum a vazut un smochin si s-a dus la el, dar nu a gasit nici un rod decât frunze, si a zis: „De acum sa nu mai fie rod din tine în veac! si smochinul s-a uscat". Ucenicii vazând aceasta, s-au mirat si au zis: "Cum s-a uscat smochinul îndata?". Iisus le-a raspuns: "Daca veti avea Credinta si nu va veti îndoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia veti zice: Ridica-te si te arunca în mare, si va fi asa. Si toate câte veti cere, rugându-va cu Credinta, veti primi." (cf. Matei 21,18-22).

Meditatie. Ca sa putem întelege învatatura Evangheliei, cu smochinul, trebuie sa aplicam în viata omului la care Dumnezeu vine sa vada roadele de credinta si de fapte bune si daca nu gaseste roade în multe zile si ani ai vietii, atunci îl lasa pe om sa se usuce ca pe smochin! Deci, omul trebuie sa-si gaseasca placerea în legea Domnului si sa se straduiasca la harul lui Dumnezeu care i se da (cf. 2Tim. 2,1), si astfel va fi ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, care aduce rodul sau la vreme si toate câte va face vor spori (cf. Psalm 1,2-3).

Ajungând la Ierusalim, au mers la Templu, unde se gaseau multime de vizitatori, arhierei, carturari si batrâni ai poporului. Acestia vazându-L pe Iisus au cautat sa-l prinda „în cuvânt" (cf. Matei 22,15), gresit fata de Dumnezeu si sa-L ucida, dupa lege, cu pietre. Si cum toti stiau de minunile pe care le facea Iisus, s-au apropiat de El si L-au întrebat: „Cu ce putere faci aceasta? Si cine ti-a dat puterea aceasta? La aceasta întrebare cu viclesug, Iisus i-a întrebat si El pe ei: „Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni?

La aceasta întrebare a Domnului, carturarii s-au gândit degraba la doua raspunsuri: "Iar ei cugetau în sinea lor zicând: Daca vom spune: Din cer, va zice: atunci de ce nu ati crezut în El? Iar de vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, caci este încredintat ca Ioan a fost prooroc". (Luca 20, 5-6).

In final, carturarii au ales un raspuns care nu le-a facut cinste, ca si cunoscatori ai legii si ai Scripturii, zicând lui Iisus: „Nu stim”. Acesta a fost raspunsul mai marilor din tulburarea inimii si viclesugul mintii. De aceea, si Iisus le-a raspuns: „Nici Eu nu va raspund voua cu ce putere fac aceasta”. (Matei 21,27).

Website: www.preotaurel.sasfamily.com