(Continuare din numarul precedent)

Vederea si Cunoasterea ca prin "oglinda" si "în parte". La fel ca si cunoasterea prin credinta a lui Dumnezeu este tot a vedea ca prin "oglinda", cum ne descopera Sf. Scriptura, prin Sf. Ap. Pvel, care a fost înaltat pâna la al 3-lea cer, dar o alta Scriptura ne descopera ca atunci când nu vom mai fi în trup, si vom fi în viata de dincolo cu toti sfintii si îngerii lui Dumnezeu: "Acum, vedem ca prin oglinda, în ghicitura, iar atunci, vom vedea fata catre fata. Acum, cunosc în parte, dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin." (1Cor. 13,12). Iata, cum în aceasta Scriptura ne prezinta Milostivul Dumnezeu în modul cel mai luminos si clar pentru mintea omeneasca posibilitatea omului de cunoastere a lui Dumnezeu cât este în aceasta viata, adica, ca prin "oglinda", "în parte", iar când vom fi în viata viitoare vom fi "fata în fata" cu Dumnezeu si îl vom vedea si vom cunoaste pe "deplin" si nu "în parte" ca acum când suntem în trup.

Omul care va putea atinge aceste idealuri divine, dupa Sf. Dionosie si ceielalti Sfinti Parinti, este omul renascut în crestinism si restaurat în Harul lui Dumnezeu. Sfintii Parinti încep cu proclamarea solemna a Harului lui Dumnezeu redobândit prin - Iisus Hristos - sub care se desfasoara toata opera mântuirii adusa de El. Asezarea omului în crestinism este prin Taina Botezului, care îl încorporeaza în Hristos, a Mirungerii, cu Duhul Sfânt si a Euharistiei, prin împartasirea cu Trupul si Sângele lui Hristos la Sfânta Liturghie. Aceste trei Taine ale Bisericii împartasite omului îl apropie prin Credinta de Dumnezeu (cf. Evrei 11,16), si de îndumnezeirea firii umane (cf. 2 Petru 1,4).

Cunoasterea si apropierea prin Credinta de Dumnezeu

De aici urmeaza cugetarea, gândirea omului în Duhul lui Dumnezeu. Credinta are o valoare extraordinara în viata omului, pentru ca prin Credinta crede revelatiile lui Dumnezeu, prin Sf. Scripturi, despre cele nevazute si nadajduite si devenim, iarasi, prin "Credinta placuti lui Dumnezeu" si ne putem apropia de El, pentru ca fara Credinta suntem "neplacuti lui Dumnezeu" si tot prin "Credinta ne putem apropia de Dumnezeu", dupa Scriptura care zice: "Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta." (cf. Evrei 11,16). Fara Credinta omul nu poate lucra cu Dumnezeu împreuna, nu se poate realiza lucrarea si unirea teandrica dintre om si Dumnezeu. La mistica filosofica a Credintei în Dumnezeu se poate ajunge prin cunoasterea contemplatiei în puterea rugaciunii (cf. Matei 17,21). Dumnezeu ne defineste Credinta prin Scriptura care ne vorbeste, zicând. "Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad." (Evrei 11,1). "Iar credinta: daca n-are fapte, este moarta în ea însasi." (Iacov 2,17)

O cunoastere perfecta despre Dumnezeu nu are nimeni în afara de Dumnezeu. El poseda cunoasterea de Sine din Sine însusi si cunoasterea de lumi. Dumnezeu nu are nevoie sa iasa din Sine pentru a cunoaste lumea, pentru ca înainte de a fi lumea în spatiu si în timp, a fost ca forma ideala în Dumnezeu. Dumnezeu este necauzat, netemporal si nespatial. Cunoasterea lui Dumnezeu este neconditionata de nimic si de nimeni, este nelimitata si este desavârsita. Cunoasterea omeneasca este în gândirea omului de cauzalitate, de timp si de spatiu. Fiinta omului este limitata în – cauzalitate, tip si spatiu – si limita fiintei omenesti este limita cunoasterii. Astfel spiritul omenesc nu poate intra în ceea ce este necauzat, netemporal si nespatial. Cunoasterea naturala, în afara de sfera revelatiei crestine, cum a fost a lui Platon si Aristotel care au infatisat omului o ideie de divinitate aproximativa, putând fi de multe ori chiar falsa. Meritul este ca toti filosofii mari cu adevarat au înteles ca trebuie sa exite undeva Binele absolut. De unde se vede ca Dumnezeu a lasat în om din creatie Dorul dupa Binele absolut care este însusi Dumnezeu, cum a descoperit Mântuitorul când a zis: "I-a raspuns Iisus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur Dumnezeu." (Luca 18,19).

Asa ajunge omul la nevoia de cunoastere prin Revelatia Supranaturala a Scripturilor care s‑a împlinit prin întruparea în umanitate a Logosului (Iisus Hristos) prin care omul intra cu adevarat în sfera cunoasterii teologice despre lume si viata. Ideea revelata a creatiunii, a pacatului si a rascumpararii, ne prezinta limitele cunoasterii. Când stim ca inteligenta omului este creata, este întunecata si pervertita prin pacat si are putinta iluminarii prin Harul lui Dumnezeu si stim limitele cunoasteri si cum se poate depasi. Când Mântuitorul Hristos S‑a schimbat la Fata pe Muntele Taborului, apostolii lui nu s-au putut uita la El, cu ochii fizici, din cauza luminii divine atât de puternice si stralucitoare, conform Scripturii care reveleaza: "El S-a schimbat la fata înaintea lor; fata Lui a stralucit ca soarele, si hainele I s-au facut albe ca lumina." (Matei 17,2). Acum putem sa întelegem pervertirea judecatii, mintii si inteligentei acelora care întreaba în necredinta lor: "L-ai vazut pe Dumnezeu?", adeverindu-se prin aceasta întrebare a omului, Scriptura care zice: "Zis-a nebunul în inima sa: 'Nu este Dumnezeu!'" (Psalm 52,1)

Cunoasterea cereasca, îngereasca, spre deosebire de cea omeneasca, este nemijlocita de nimic, pentru ca este directa, este cunoastere, cum reveleaza Sf. Ap. Pavel, "fata catre fata" (cf. 1Cor. 13,12). Am vazut din prezentarile Scripturilor de mai sus, ca Îngerii sunt în imediata apropiere a lui Dumnezeu si se împartasesc direct si nemijlocit din harurile divine. Aceasta este cunoasterea din Universul spiritual sau din lumea cealalta, nu din lumea aceasta, din Universul fizic, unde la lumina divina omul nu poate privi cu ochii trupesti stralucirea dumnezeiasca, de exemplu: a schimbarii la fata a Mântuitorului.

Nedesavârsirea cunoasterii din lumea aceasta se va desavârsi în viata si în lumea viitoare si vesnica. Atunci, zice Sf. Pavel, ca vom cunoaste precum suntem cunoscuti noi de Dumnezeu (cf. 1Cor. 13,12). Dumnezeu ne cunoaste perfect, precum cunoaste toate creaturile din lume, care sunt cunoscute dintru început în El însusi si în cauza lor eterna, prin atotstiinta si întelepciunea lui Dumnezeu, care are cauza de existenta în Sine. (Va urma)

Va urma

Website: www.preotaurel.sasfamily.com