A luptat in armata austro-ungara, dar dupa doi ani de front a dezertat la rusi, inrolandu-se apoi in armata romana. La Iasi, in timpul studentiei l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu, dar nu s-a simtit atras de miscarea legionara. Vasile Horga a lasat in urma sa un volum de memorii (nepublicat) tulburator de-a dreptul prin situatiile pe care le descrie si personajele pe care le-a cunoscut. Destinul sau reprezinta cazul emblematic al unei generatii de patrioti români din Ardeal, ridicata din rândurile taranimii, o adevarata elita a renasterii nationale si care, mai apoi, a fost distrusa moral si fizic de regimul comunist.

Nascut în 1890, în comuna Ocnita din judetul Bistrita-Nasaud, din parinti cu o stare materiala relativ buna, Vasile Horga a urmat primii trei ani de scoala în localitatea natala, apoi celelalte clase la Scoala maghiara din localitatea Teaca. Spre regretul sau, în 1904 tatal l-a înscris la o alta scoala maghiara, cea de comert si meserii din Bistrita, desi tânarul Horga ar fi dorit sa urmeze un liceu românesc. La scoala maghiara de comert si meserii din Bistrita l-a cunoscut si a legat o stransa prietenie cu Emil Rebreanu (fratele scriitorului Liviu Rebreanu), cel ale carui experiente aveau sa se regaseasca partial in destinul nefericit al personajului Apostol Bologa, din romanul "Padurea spâzuratilor". În 1907, Vasile Horga si Emil Rebreanu au fost exclusi din toate scolile din Ardeal, urmare a faptului ca citisera în fata clasei un scurt fragment dintr-un discurs al lui Alexandru Vaida-Voievod, considerat denigrator la adresa monarhiei bicefale. Dupa terminarea scolii, Horga nu s-a mai întâlnit niciodata cu Emil Rebreanu, dar avea sa afle despre destinul tragic al acestuia înainte cu putin timp de publicarea romanului "Padurea spânzuratilor".

Încercarile lui Vasile Horga de a se înscrie la scoala, în Tg. Mures si apoi la Blaj, s-au dovedit infructuoase. Cu acordul tatalui sau si-a schimbat prenumele din Vasile, în Laszlo si astfel – înselând pentru moment vigilenta autoritatilor – a reusit sa termine in 1912, liceul din Brasov.

În cursul anului 1913 a urmat Scoala de Ofiteri de rezerva din Cluj, dar la sfârsitul cursurilor a fost singurul neavansat la gradul de ofiter, prima dovada a faptului ca regimul - datorita manifestarilor sale romanesti - il tinea sub o stricta observatie.

La izbucnirea Primului Razboi Mondial a fost mobilizat în armata austro-ungara, în Regimentul 22 inf. maghiar din Tg. Mures. Dupa ce timp de doi ani a luptat pe frontul din Galitia, in septembrie 1916, împreuna cu doi soldati români a dezertat la rusi. Aproape un an l-a petrecut în Rusia, o Rusie marcata de saracie, de razboi si de razvratirea maselor de soldati care îsi paraseau unitatile si-si împuscau ofiterii. În timp ce colinda Rusia, ajungând la un moment dat la Kiev, apoi la Samara, cu intentia de a trece Uralii si a ajunge în Asia, evenimentele din Rusia au luat un curs nebanuit. Guvernul Kerenski intrase într-o profunda criza de autoritate dovedindu-se incapabil sa mai faca fata situatiei din tara, Vasile Horga s-a hotarat sa vina în România, redusa acum la Moldova, unde se gaseau Regele, Guvernul, Parlamentul si Armata. S-a înscris în corpul de voluntari români "Avram Iancu", ce se constituise la Kiev si a ajuns cu acesta în Moldova.

La sfârsitul razboiului a fost demobilizat si s-a înscris la Facultatea de Drept din Iasi pe care a urmat-o cu mari greutati financiare, fiind nevoit - pentru a se întretine si a-si urma studiile - sa lucreze ca functionar la Caile Ferate din Iasi. În timpul facultatii l-a avut ca profesor de economie pe A.C. Cuza si l-a cunoscut si pe tânarul student - viitorul conducator al miscarii legionare de mai târziu - Corneliu Zelea Codreanu. Horga - nationalist moderat care traise personal multe experiente amare legate de atitudinea vadit antiromâneasca a autoritatilor austro-ungare - nu s-a simtit insa atras de dezbaterile politice din Iasiul studentiei sale, desi multi voluntari ardeleni cu care venise de la Kiev, au facut acest lucru, ajungând mai târziu lideri locali ai miscarii legionare din Ardeal. La absolvirea Facultatii de Drept a functionat ca ajutor de judecator la Judecatoria din Raducaneni, jud. Falciu (pe atunci). În octombrie 1923 a reusit sa se transfere la Halmeu, jud. Satu-Mare într-un post de judecator în care a ramas pâna în 1926, când si-a dat demisia. Ulterior, a functionat ca avocat si notar public, iar în cursul anului 1934 a indeplinit pentru scurt timp si functia de chestor al Politiei din Tg. Mures.

Avocatura a practicat-o la Toplita si Band, iar ca notar a functionat la Reghin din 1934 si pâna în 1940, când a fost expulzat de autoritatile hortyste maghiare. În manuscrisul sau, Vasile Horga a descris foarte bine si a surprins foarte critic viata politica interbelica mureseana. În timp ce se afla la Toplita, la insistentele unui bun prieten, consilier patriarhal, a pus bazele organizatiei PNL din aceasta localitate, ajungând sa fie apreciat în mod deosebit de presedintele partidului Gh. Bogdan-Duica, dar a intrat în conflict deschis cu Emil Dandea. În 1933, Vasile Horga a fost ales deputat din partea P.N.L. în circumscriptia Râciu, dar la insistentele lui Dandea, a trebuit sa cedeze locul de deputat în favoarea unui membru din conducerea de la Bucuresti. Rivalitatile politice dintre liderii locali ai P.N.L. Mures au fost foarte bine evidentiate de Horga în manuscrisul sau, el reusind sa surprinda si sa descrie atent momentul de criza din 1935, când, cu ocazia Conferintei locale a P.N.L. Mures, Emil A. Dandea a încercat - fara succes - sa determine înlocuirea lui Bogdan Duica. La scurt timp însa Bogdan Duica a murit si Dandea a fost desemnat presedinte al organizatiei P.N.L. Mures. Aflat de mai mult timp în conflict cu Dandea, dar si martor mut si chiar tinta a unor manevre de culise din rândurile partidului - lucruri straine firii sale - Horga a parasit P.N.L. în 1938, fara a se mai înscrie în vreun partid.

In timpul refugiului, cu sotia si cei doi copii s-a stabilit la Orastie, unde a functionat ca notar public pâna în 1945, când a revenit în Mures. Aici a continuat sa profeseze ca notar public pâna în 1952, dar pe data de 15 august a fost arestat de autoritatile comuniste si fara proces a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Eliberat în 1954 - fiind considerat muribund – dupa aproape un an s-a insanatosit fiindu-i dat sa mai traiasca înca 23 de ani. A lucrat ca magaziner la Spitalul din Reghin, dar abia în 1968 i s-a acordat o pensie de stat, fiind sustinut atât el cât si sotia sa de cei doi copii, unul medic, celalalt avocat. Valoare deosebita au si descrierile din cuprinsul manuscrisului sau care se refera la regimul de detentie pe care l-a suferit în Inchisoarea Vacaresti, oamenii pe care i-a cunoscut acolo si chiar experienta personala a redescoperirii lui Dumnezeu, asemanatoare în mai multe privinte cu cea a lui Nicolae Steinhard. A decedat în 1977, la Târgu-Mures, la vârsta de 87 de ani.

Continuarea articolului se poate citi abonandu-va la revista Clipa. Pentru a va abona, va rugam sa aici sau pe butonul Abonamente din stanga sus sau sa telefonati la (714) 758-8801 sau sa trimteti check sau money order la adresa: Clipa Magazine, P.O. Box 4391, Anaheim, CA 92803-4391