La poarta, un paznic ce pare ca pazeste cateva utilaje lasate (sau poate uitate) in curte. Aceeasi curte in care se plimba in voie mai multi caini vagabonzi. Saptamana trecuta nu am reusit sa gasim persoana care ar fi putut sa ne ofere relatii legate de viitorul intreprinderii, iar la numarul de telefon 220201, de mai mult timp nu raspunde nimeni. Daca despre viitorul acestei intreprinderi nu am reusit sa aflam mai nimic, despre trecutul ei insa am putea vorbi mult mai mult.

Reuniti in iulie 1893, la o halba de bere, la Teatrul de Vara din Targu-Mures, mai multi cetateni mureseni - oameni de vaza ai orasului - din care o buna parte proprietari de terenuri agricole, au hotarat sa infiinteze o societate pe actiuni, viitoarea Fabrica de Zahar din Targu-Mures. Aceasta avea sa fie inregistrata la registrul firmelor, cateva luni mai tarziu, respectiv pe data de 19 decembrie 1893. Fiecare actiune avea o valoare nominala de 300 de coroane, iar actiunile se puteau dobandi si prin cedarea unor terenuri in scopul cultivarii sfeclei de zahar. La aceasta initiativa a subscris si Consiliul Municipal, care a atribuit cu titlu gratuit, in favoarea Fabricii de Zahar, 15 iugare si 500 de stanjeni de pamant. Atribuirea s-a facut insa, asa cum era si firesc, in anumite conditii: sediul Fabricii sa fie in Targu-Mures, iar in cazul lichidarii sau insolvabilitatii intreprinderii sa se plateasca pentru fiecare iugar cedat, cate 500 de coroane in aur.

Interesant este faptul ca la aceasta initiativa au subscris chiar si cetateni din Sangerhausen-Germania. In contul actiunilor pe care au dorit sa le dobandeasca, acestia au achizitionat si au trimis la Targu-Mures, utilaj tehnologic pentru prelucrarea sfeclei de zahar. Intr-o prima faza, fabrica a fost utilata si si-a inceput productia avand 10 cazane de fierbere si 8 masini cu abur, fiecare masina avand o putere instalata de 302 CP. In 1896, au mai fost achizitionate si alte masini, ca urmare a faptului ca productia de zahar a crescut an de an, consecinta a cererii de zahar de pe piata interna a Transilvaniei, dar si a Imperiului dualist. Consiliul de Administratie al intreprinderii a fost format si s-a mentinut ca numar pana in anul 1948, din 8 membrii, intre care directorul plin, directorul tehnic si un comitet de cenzori format din trei persoane.

O ipostaza a tranzitiei post-decembriste

Ideile marxiste au patruns in Transilvania, in principal dupa 1885. Pe fondul lipsurilor tot mai acute, in presa locala (de limba maghiara) erau tot mai prezente atat atitudinile pro, cat si cele contra acestor idei. "Aceasta specie a socialismului (cu trimitere la ideile lui Marx – n.a.), scria un ziar de limba maghiara, "a inceput sa cucereasca in mod periculos, in ultima vreme, orasul nostru. Cativa agitatori, impreuna cu flacai de croitori, de pantofari si tinichigii au facut o agitatie in asa masura, incat numarul socialistilor atinge azi circa 600-700 de persoane". In rapoartele politiei locale, Fabrica de Zahar era indicata si ea ca "un cuib de agitatie marxist". Gravele calamitati locale din anul 1912 au afectat culturile de sfecla de zahar si implicit productia de zahar a Fabricii, care a trecut la disponibilizari de personal favorizand, indirect, raspandirea ideilor marxiste pe fondul nemultumirii generale a lucratorilor. Abia in 1923 s-a ajuns la primul contract colectiv de munca pentru muncitorii Fabricii de Zahar, dar prevederile acestuia, la fel ca ale celor ce vor urma, nu vor fi respectate, fapt devenit evident mai ales in timpul marii crize economice din anii 1929-1933.

Prin diverse manevre financiare, dar si prin presiuni politice, capitalul austriac a ajuns ca in preajma anului 1910 sa detina majoritatea actiunilor Fabricii de Zahar. Dupa Primul Razboi Mondial, fabrica devenita romaneasca, a fost retehnologizata, iar numarul de lucratori (sezonieri) a sporit la circa 300-400 pe an. In februarie 1940, Fabrica de Zahar a fuzionat cu INDUMIN Bucuresti, Societate anonima pentru intreprinderi industriale si miniere, fiind din nou reorganizata. Reorganizata a fost si la sfarsitul anului 1944, in conditiile in care acest lucru era mai mult decat necesar deoarece trupele germane in retragere au distrus in septembrie 1944 aproape intreg utilajul Fabricii. Denumita Fabrica de Zahar "Bernath Andrei", odata cu nationalizarea ei de catre regimul comunist, in 1948, in mod aproape paradoxal, Fabrica de Zahar din Targu-Mures va cunoaste pana in 1989 o perioada de apogeu in dezvoltarea ei. A fost probabil si "cantecul de lebada" al acestei intreprinderi cu un trecut atat de zbuciumat.

Continuarea articolului se poate citi abonandu-va la revista Clipa. Pentru a va abona, va rugam sa aici sau pe butonul Abonamente din stanga sus sau sa telefonati la (714) 758-8801 sau sa trimteti check sau money order la adresa: Clipa Magazine, P.O. Box 4391, Anaheim, CA 92803-4391