11. Draga Anatol Razmerita, ai parasit bastina acum 13 ani. Te cunosc bine, stiu ca nu zburdalnicia, nu aroganta artistica si nu dorinta de a te capatui te-au manat spre Americi. Te-as ruga sa explici cititorilor, ce te-a facut sa parasesti Basarabia si de ce ai ales anume America pentru exilul politic?!

1. Draga badita al meu Grigore, stii ca dat ni-i de la Bunul Dumnezeu Noua Artistilor - ca o mare binecuvantare - ni-i dat, dar si o grea povara - sa nu putem a ne parasi Tara niciodata. Indifrent daca ne calauzeste soarta vitrega, ori Steaua Norocului. Daca traim sau murim in palate somptuoase - lumea zice - traieste ori o murit artistul cutarui neam. Daca traim, sau murim intr-un sant de la marginea drumului mare, uitati si parasiti - lumea la fel zice.

Nu mi-am parasit niciodata, nici macar pentru o singura clipa Tara.

Pur si simplu, am luta-o cu mine. Oltul si Prutul, Nistrul si Muresul, Timisul si Rautul si Bistrita, codrii Orheiului si Padurea Nebuna, codrii Cosminului si campia Baraganului si Dunarea toata si Muntii Apuseni si dulcile campii basarabene, si maiestuosii Carpati, Chisinaul si Iasii, Bucurestii pe care nu i-am vazut niciodata dar si Orheiul si pe Orheenii mei si Gauzenii si Timisoara, Horinul si Sihisoara, Cernautii si Cetatea Alba si Putna lui Stefan...

Doamne! Am luat cu mine toata Tara! Asa de toata, cum nici nu este astazi in realitate. Inca nu este. Tare, as vrea sa fie. Si nici n-o sa mor, pana ce nu o vad asa, cum o port atata amar de ani prin lume, departe, la mii de kilometri de bastina mea Basaraba.

Nu, nu am venit aici ca sa ma procopsesc cu avutii materiale si martor imi esti badita al meu drag, Grigore, ca nici nu le am, desi, daca le-as avea, pe toate cu neamul meu romanesc le-as imparti. Este si asta tot o binecuvantare a LUI -Bunul- sa impartim cu neamul minunatele lui binecuvantari. Este ca o prioritate deosebita daruita noua artistilor. Neavand avutii materiale, impartim cu neamul toata modesta noastra avutie spirituala, cu speranta sa fie primita si impartasita.

2. S-au produs multe schimbari pe meleagul nostru. Binele relativ este cuprins in relativa noastra democratie. Raul tasneste prin toate gaurile unei groaznice saracii. Sa stii ca unii actori, mai ales cei varstnici, au ajuns sa traiasca din mila si din pomeni. Teatrul "A.S. Puskin" pe care l-ai slujit cu multa daruire ani la rand se numeste azi "Mihai Eminescu". Sa stii ca nu avem nimic impotriva genialului poet Puskin (a fost tradus minunat in romaneste la Chisinau), dar nu el a pus bazele limbii romane moderne, iata de ce am ridicat pe frontispiciu Teatrului Nostru National numele lui Eminescu. Spune-mi te rog, intre atatea roluri pe care le-ai jucat splendid, la care ai reveni intai? Mai exact, care are fi personajul jucat pentru care ar putea sa te admire si Eminescu?

2. Binele, saracia, nu pot fi relative. Sincer cred, ca BINE inseamna BINE - SARACIE inseamna SARACIE. Greu, sau aproape imposibil de a relata aceste doua categorii la alt bine, ori alta saracie.

Teatrul "A. S. Puskin" a devenit Teatrul National "M. Eminescu", pe cand eu mai eram acolo. Tii minte badita Grigore, cat am luptat pentru aceasta schimbare. Cu totii am luptat.

Adevarat, am jucat multe roluri pe scena acelui minunat Teatru. Unele reusite, altele mai putin. Adica, nimic, ce l-ar fi facut pe marele Eminescu sa ma admire. Si totusi nu ce, ori cum am jucat pe scena teatrului care-i poarta numele, l-ar fi facut pe Eminescu sa-si opreasca pentru o clipa privirile asupra modestei mele fiinte.

S-a intamplat intr-o sufocanta zi de vara a lui '72. Ma intorsesem de la armata. Teatrul era prin deplasari. Eram singur. Acasa. Ma uitam afara prin fereastra deschisa la oamenii de pe "straduta mea", care paseau alene, a "duminica" parca, incat nu intelegeam daca se duc undeva, ori, in sfarsit, de undeva se intorc. Dintr-o data am zarit printre acea multime adormita, ori semisomnambula, doi tineri care paseau apasat, gospodareste, ca doi oameni care stiau exact unde si de ce se duc. Il cunosteam pe unul din ei - Petre Teodorovici - tanar compozitor, extrem de talentat, dar inca necunoscut pe atunci.

Stii badita, cum eram cu totii numiti in acele timpuri. "Tinere talente cu mare viitor" - pare-mi-se. Spre marea mea uimire, au sunat la usa mea. Le-am deschis si i-am poftit inauntru.

- Anatol - mi-a zis Petre - acesta-i varul meu Ion Aldea, dar sa stii ca noi doi, ne avem ca frati - a tinut el sa precizeze cu un ton sa tin minte asta si sa nu uit vreo data.

- Si uite ca varul si fratele meu Ion, a venit la Chisinau, ca sa sustina examenele de admitere la conservator si eu, dragul meu Anatol, l-am adus la tine pentru o consultatie. Chiar ca am amutit.

La mine? Pentru o consultatie? Eu, care cu greu puteam descifra o simpla partitura? Ghicindu-mi nedumerirea, Petre s-a grabit sa mi-o imprastie.

- Anatol - mi-a zis - pune te rog mana pe chitara aceea si canta pentru fratele meu Ion Aldea.

Am luat chitara si am cantat cate ceva din cantecele mele, "poezia cantata", cum a botezat-o un mare prieten de-al nostru, badita, pe nume MIRCEA DRUC. Iar ei au ascultat cu acea concentrare intensa de a asculta, pe care numai oamenii de mare talent o pot avea. La sfarsit, Petre s-a ridicat, s-a uitat incruntat catre Ion, incruntatura in spatele careia se ghicea o profunda dragoste pentru varul si fratele mai mic Ion Aldea si grav l-a intrebat:

- Ai auzit cat de simplu si frumos canta Anatol Razmerita, Ioane?

- Auzit, badita - a raspuns blajin Ion.

- Tu asa sa canti Ioane - i-a hotarat raspicat si cu fermitate varul si fratele mai mare Petre.

In acea zi, Ion Aldea a devenit ION ALDEA TEODOROVICI.

Cred ca marele Eminescu, daca ar fi fost prezent la acea minunata intamplare s-ar fi mandrit cu noi.

Peste un timp, Ion Aldea Teodorovici a inceput sa cante propria-i "poezie cantata". Doamne! Cum o mai canta! La inceputuri - singur, mai apoi impreuna cu Doinita, draga lui soata. Au cantat simplu, dar mult mai frumos decat a putut vreodata sa cante Anatol Razmerita.

3. Stiu ca ai realizat si cateva roluri importante si in cateva filme canadiene si americane. Cum ai reusit sa vorbesti englezeste in filme intr-un timp atat de scurt? Este cu totul ciudat ca unii concetateni din R. Moldova nu stiu nici azi doua cuvinte romanesti desi au trait o viata printre noi. Dupa toate astea mai pretind, chiar insista, ca limba lor sa devina limba de stat. Exista si in America asemeni pretentii printre minoritati?! ... Dar vroiam, de fapt sa te intreb altceva: care este filmul preferat in care ai jucat, sau care este rolul la care tii cel mai mult?

3. Intr-adevar, am realizat cateva roluri si pe la Hollywood. Cu engleza, aici cu totul altfel se pune problema, decat o pun rusii in Basarabia. Nimeni nu te sileste s-o inveti, numai ca n-o sa faci mare branza pe aici nevorbind-o. Partea frumoasa este ca americanilor le place cum o vorbim noi "strainii", pastrand accentele specifice fiecarui neam. De aceea, cand mi s-a oferit sa joc vreun rol, mi-au pretins categoric sa nu-mi pierd accentul. Deci, cum as putea pretinde eu americanilor sa faca limba romana, ori eventual, pe cea rusa, o a doua limba de stat pe intregul continent american? Ar fi o neghiobie.

Cat priveste rolurile jucate la care tin cel mai mult.... Ar fi unul parca. Cel pe care nu l-am jucat inca.

4. Am observat ca masa ta este mereu incarcata cu toate fructele pamantului: banane, portocale, mandarine, kiwi, mango... Dar aproape ca nu te atingi de ele. Daca ar veni mama la tine, ce fructe de-acasa ai vrea sa-ti aduca? Esti si tu in varsta de-acum ca si intreaga ta generatie care este minunata. Esti impovarat si aici de griji. Nu stiu tu, dar eu in momentele cele mai grele ale vietii mele ma retrag cu gandul in copilarie. Intre atatea banane si portocale mai visezi ciresul copilariei tale?

4. Si eu tot in frumoasa imparatie a copilariei ma intorc cu gandul in clipele grele. Cu ciresii si ciresele ei si visinele, absolut inexistente pe aici si nucarii si corcodusii.... Fructele, ca si dragostea. Tii minte toata viata fructele gustate intaia oara.

Nu stiu anume ce fructe ia-s pune mamei pe masa. Stiu ca aproape nici nu s-ar atinge de ele. N-ar sti ce sunt. Dealtfel, nici eu nu stiu. Dupa atatia ani. Niciodata nu m-am dat in vant dupa fructe. As vrea, ca mama sa le aiba pe toate din belsug pe masa si acolo, acasa. Sa stie ce sunt si-n caz ca trece sa ma viziteze pe aici, prin California, sa ma invete si pe mine. Altfel raman un total ignorant in aceasta privinta.

Greu, daca nu-i mama sa ne invete, badita.

5. Ne aflam in preajma Craciunului - cea mai fermecatoare Sarbatoare alaturi de Pasti. Am vazut in casa ta pentru prima oara un internet. Stralucitul preot si minunatul suflet care este Constantin Alecse care si-a alipit inima de Lacrima Basarabiei si pe care nu-l voi uita nicicand mi-a demonstrat intr-o zi minunile pe care le poate face un internet. Este intr-adevar ceva uluitor. Si totusi... Crezi ca omul, in permanenta sa dezvoltare, poate ajunge mai departe de Craciun si de Pasti?

5. Craciunul si Pastele sunt doua, cele mai fermecatoare sarbatori, cum bine ai mentionat badita Grigore, pentru ca ele cuprind ETERNITATEA.

De Craciun s-a nascut Mantuitorul, a trait printre noi si cu noi, s-a bucurat si s-a intristat impreuna cu noi si ne-a invatat pre noi. Apoi s-a jertfit pentru noi pe cruce, a murit si a inviat pentru noi, ca sa ne mantuiasca, dandu-ne ultimul si magistralul invatamant: cunoasterea Dumnezeiestii noastre eternitati. Intre aceste doua dumnezeiesti sarbatori incape intreaga viata de pe minunata noastra planeta. Si aici, intre cele doua sarbatori "vine" parintele Constantin Alecse cu "internetul" sau, cum ii zici d-ta badita Grigore, si ne infrumuseteaza considerabil efemera noastra existenta. Ne-o infrumuseteaza si ne invata a-i da un sens, unic si placut lui Dumnezeu, imbinand astfel, perfect armonios slujirea lui Dumnezeu ca preot si slujirea oamenilor, ca mare iubitor de oameni, cu toti copii ai lui Dumnezeu. Cine nu crede, sa-si deschida computerul la www.biserica.org. Deschideti si bucurati-va!

Sincer cred, ca nu se poate ajunge mai departe de Craciun si Pasti. In aceasta viata, cu siguranta ca nu.

In cele cateva ore cat a durat serviciul divin, lumea a stat neclintita. O fireasca evlavie stralucea pe fata tuturor. Ai putea sa-mi explici de ce in Biserica noastra Ortodoxa, chiar daca este incalzita de sufletul unor preti minunati, oamenii susotesc in timpul liturghiei, intra si ies din biserica, ori chiar se barfesc unul pe altul? Si asta seintampla si la Chisinau si la Bucuresti si in Germania si in America - oriunde.

6. Cine are cei mai multi copii in Biserica, acela va invinge.!...

Iarasi ai dreptate, badita si sunt o multime in Biserica Pastorului Lazar Gog. Vreo 200 erau in fata noastra pe "scena", nemaipunandu-i la socoteala pe cei din sala. Fiecare stia sa cante la 2-3 instrumente muzicale, iar daca trebuia puneau frumusel instrumentele la o parte si cantau cu vocile. Si cum cantau!!! Dar si sala de 600 de locuri era plina. Dumnezeule, cum e posibil oare? - Ne intrebam.

Aha, ne-am zis, pastorul Lazar Gog trebuie sa fie cheia misterului. Intr-adevar, Pastorul Lazar Gog este extrem de inteligent, dar si preotul Constantin Alecse nu este mai putin inteligent. Ambii sunt predicatori minunati, numai ca ... la bisericile ortodoxe lipsesc aproape cu desavarsire copiii.

Aha, ne-am zis in sine. Probabil ca "Penticostalii" o reusesc pe bazele unei discipline riguroase, militaresti aproape, si acest gand ne-a uns la inima. Multi ajung la aceasta concluzie, care le unge inimile. Din pacate, aici raman. Si gresesc. Gresesc enorm de mult. Nu cred ca Pastorul Lazar Gog, alearga de la casa la casa, de la familie la familie rugandu-i pe parinti si bunici sa-si aduca copiii la biserica, ori la scoala duminicala, cum o face adeseori Parintele Alecse.

Este o problema de educatie. Asta-i Cheia!

De Pasti, curtea bisericii "Sfanta Treime" e plina de lume. Nici nu mai incap. 2-3 mii de oameni. Adulti batrani, tineret copii, inconjuram de trei ori Biserica cu lumanarile aprinse in maini, cantam frumos "Hristos a inviat din morti cu moarte pre moarte calcand", ne luam "pastii" si... Noroc bun! Ne revedem la anul de Pasti. Si tot asa de ani si ani, an dupa an. La Pastorul Lazar Gog, copiii de aici sunt adusi la biserica de catre parinti ori bunici, fara ca acestia sa astepte poftire speciala de la pastor, cu voinicei si colacei. Isi aduc copiii pur si simplu, pentru ca asa sunt educati , copiii nu sunt adusi la Biserica doar sa se roage si sa cunoasca Cuvantul. Acolo, la Biserica, ei invata sa cante la diverse instrumente muzicale, sa cante in cor cantece minunate de proslavire a lui Hristos. Ei cresc impreuna, invata unul de la altul lucruri bune. Raman prieteni pe viata la Biserica si in viata de toate zilele. Un superb proces de educatie. Generatie dupa generatie Familiile de "ortodocsi" care au copii ar trebui sa invete cate ceva de la fratii "penticostali" pentru ca, cine are cei mai multi copii si tineri in biserica, acela va "invinge". Frumoasa biruinta, adusa in dar Domnului Nostru.

(Va Urma)

 ----------------------------------------------------------------------

O munca asidua, pâna la uitarea de sine, dublata de o perseverenta fara sincope, cu o vointa exemplara a lucrului bine facut, caracterizeaza personalitatea proteica a Mariei Berényi. Comunitatea românilor din Ungaria, tot mai fragila numeric, se strânge în jurul unor valori ce-o reprezinta cu cinste si mândrie, iar intelectuali de tipul Mariei Berényi (n. 1959) pot si trebuie sa devina solii alesi ai românitatii pentru vremi nu tocmai favorabile îmbogatirii patrimoniului cultural si intelectual al unei comunitati aflate în conditia ingrata de minoritar. Pe de alta parte, cine sa-si puna întrebari de tipul " cine suntem?", "care este izvorul conditiei noastre de minoritate în spatiul maghiar?","încotro ne îndreptam?", " care sunt temeiurile existentei noastre?", si cine îsi poate lua dificila misiune,- ca si dificila libertate, dupa o expresie a lui Lévinas-, de a purta sus steagul românismului pe baricada tot mai înversunata a asimilarii, care ameninta mica românitate, cine daca nu tocmai acesti mesageri alesi, delegati sa strige alarmant vrerea unui neam rastignit de istorie. Chiar daca propovaduirea lor cade de multe ori în desert, parca lupta si vointa de rezistenta le întaresc fortele si le multiplica elanurile, reusind biruinti si dând nadejdi ca soarele creator si pazitor al tuturor n-a apus înca.

Maria Berényi este un asemenea intelectual-mesager al curateniei si seninatatii asumate ale românului din Ungaria. Generozitatea actului de implicare, ca si gratuitatea dezinvolta a gesturilor culturale si publice la care s-a înrobit de peste doua decenii, conteaza pe o miza mult mai mare, al carui câstig va sa vina mâine, un mâine pentru slova micutilor ce vor intra în tainele abecedarului românesc si, poate, vor gasi raspuns cuvenit întrebarilor care azi intelectualilor din Ungaria le-au fost scut si mobil al angajarii. Lupta cu sine si cu ceilalti devine tot mai apriga în conditiile în care nu banuie înca gustul victoriei si nici nu viseaza laurii gloriei unui prezent care-i obstructioneaza proiectele si-i zdruncina linistea noptilor de veghe româneasca. O lupta dusa frontal si global, pe toate canalele posibile ale afirmarii, pentru ca speranta de izbânda sa creasca în fiece act dus la bun capat. Tenace în initiative si activ în implicare si angajare publica, Maria Berényi si-a facut din personalitatea sa individuala un reper pentru personalitatea colectiva a comunitatii careia îi apartine. Programul personal de lucru se confunda pâna la identificare cu programul comunitar, în a carui oglinda se regaseste în toate fibrele existentei; dupa cum, comunitatea intelectualilor români din Ungaria datoreaza mult pecetei (comportament, atitudine, sentimente nationale) personalitatii sale fecunde. Un model care modeleaza, este modelat si este confirmat în statutul de model. Vorbind de proteicitatea personalitatii Mariei Berényi, trei mari zone activeaza modelul-reper, de care aminteam adineaori: omul public, exercitându-si drepturile juridice si morale ale minoritarului, omul cultural, împlinindu-si pasiunile si visurile subiective, personale, si omul de stiinta, adunând zestrea istorica si documentara a originii românilor din Ungaria. Aceasta întreita dotare a personalitatii sale functioneaza ca o armura de aparare, îi da rost si misiune înalta, o protejeaza de caderi si prabusiri, de înfrângeri si neputinte subiective. Acolo unde una din ele pare sa slabeasca elanul ori sa piarda teren de actiune, vine în ajutor cealalta si, ca un facut, personalitatea Mariei Berényi recupereaza întregul si înainteaza eficace în unitatea partilor. Cum o sa vedem, situatii imprevizibile, conditii istorice si împrejurari conjuncturale încearca, pe alocuri, sa fisureze soliditatea ansamblului, dând uneori sentimentul dureros al descurajarii si dezarmarii; dar, totusi, Maria Berényi nu s-a dat învinsa.

Ca om public, cu constiinta apartenentei la un grup comunitar românesc, Maria Berényi se gaseste azi în plina actualitate si implicata activ în treburile obstei. Intelectualul responsabil, care si-a asumat conditia minoritarului, dar si misiunea delicata a reprezentarii politice, a gasit de cuviinta ca a sta deoparte, atunci când grupuri straine românitatii hotarasc soarta comunitatii, înseamna o condamnare la existenta vegetariana. De aceea, gestul implicarii si actul angajarii sunt imperative ale conditiei adevaratului intelectual român din Ungaria. Miza reperului intelectual a adus beneficii omului public, care a intrat în organismele de reprezentare, Societatea Culturala a Românilor din Budapesta (SCRB, creata cu câtiva ani în urma la initiativa Mariei Berényi), organism sub însemnele caruia, în toamna anului 2002, au fost alesi intelectuali budapestani în Autoguvernarile minoritare din sectoarele Budapestei. Gestul în sine raspunde si unor conjuncturi provocatoare. Organizatia românilor din Budapesta a avut de înfruntat si la precedentele alegeri ale minoritatilor din 1998, si la cele recente, din 2002, o situatie amenintatoare, posibilitatea ca în aceste foruri ale românilor sa intre neromâni ( chiar necunoscatori ai limbii române, maghiari veniti din Transilvania în ultima vreme), ocultând accesul românilor bastinasi în aceste autoguvernari. Profitând de o lege a minoritatilor din 1993, care permite reprezentarea în forme de autoguvernari chiar acolo unde 2-3 indivizi se declara "români" (fara dovada acestei calitati) si care duce la o finantare de stat a functionarii forului reprezentativ respectiv, o serie de indivizi dubiosi s-au infiltrat în aceste organisme. SCRB, condusa de Maria Berényi, are ,deci, o misiune cu atât mai dificila: sa opreasca intrarea strainilor în organismele românesti ( care au conturat deja fenomenul "etnobusiness") si sa dirijeze fondurile financiare spre interesele imediate si necesare ale românitatii. Spectacolul grotesc, daca nu absurd, al alegerilor din octombrie 2002, catalogat în termeni caragialeni, a fost un moment de cumpana si dezamagire pentru însusi conducatorul SCRB, Maria Berényi, pus astfel în situatia neputincioasa de a fi spectatorul nevoit al propriei tradari tragice. Dezamagirile nu s-au oprit aici: la recenta sedinta de constituire a Autoguvernarii pe tara a Românilor din Ungaria ( AtRU), SCRB si Maria Berényi, candidati în cadrul Gruparii Alternativa Româneasca, n-au reusit sa obtina nici un candidat în organismul national. Situatia este efectul-bumerang al alegerilor esuate, de la finele lui ianuarie, de la nivel de Capitala, si recent, la a doua tentativa din 12 febr, unde SCRB a blocat formarea Autoguvernarii din Budapesta, pentru a opri invazia neromânilor, adapostiti în celelalte doua reprezentante, Asociatia Româna din Budapesta (ARB) si Uniunea Democratica Maghiaro- Româna (UDMR, a nu se confunda cu UDMR, organismul favorizat al maghiarilor din România!). Numai ca, tocmai socoteala scontata, a dus la pierderea locurilor eligibile din AtRU si scoaterea, practic, din forul national, al unui organism puternic, cu intelectuali români de marca din Capitala ungara. Pierderile, socante prin efectul de durata asupra destinului românilor din Ungaria, au produs si o dezbinare a românilor, la o polarizare de interese de mici grupuri, ireconciliabile în principiu. Sta în puterea si forta persuasiva a Mariei Berényi de a aduce la masa dialogului, la dezbateri publice despre soarta comunitatii, la stabilirea si distributia prioritatilor între cele doua tabere. Omul public, care a luptat atâta vreme pentru obtinerea drepturilor, pentru corijarea neajunsurilor si nedreptatilor legii minoritatilor, prezent la întâlnirile cu înaltele autoritati ungare si române, unde si-a spus pasurile si a oferit solutiile remedierii, Maria Berényi nu se arata învinsa, cu atât mai putin dezarmata ori îngenuncheata.

Scutul civicitatii, al responsabilitatii pentru destinul comunitatii sale, are în spate încarcatura si argumentul de nebiruit, cele ale omului cultural. Solutiile pe care le ofera activitatea si produsele culturii si limbii românesti sunt solutiile de durata, care vor putea, cândva, poate neasteptat de repede, sa corecteze si erorile ori scaparile omului public. Mai încurajata ca niciodata si mai tenace în implicarea culturala, parca pentru a suplini si golul iscat de pierderile omului politic, Maria Berényi are forta si vointa necesare pentru a birui cu armura culturii stramosesti. Este o pilda vie de râvna culturala, de generozitate si gratuitate a gesturilor sale intelectuale. Nerealizarilor temporare, ale momentului istoric, în planul manifestarilor ca om politic li s-au contrapus si chiar au îmbogatit zestrea, fara timp si masura, a împlinirilor din planul cultural. Poate ca mult mai mult poate jubila Maria Berényi de fructul rar al oamenilor rari, constructia în planul valorilor culturale, decât sa deplânga umilinta si înfrângerea elanurilor din celalalt plan public. Rolul asumat de initiator si sustinator al unui amplu program cultural, care sa duca la mentinerea si chiar îmbogatirea patrimoniului minoritatii românesti din Ungaria i-a alimentat si entuziasmul înalt al intelectualului cu vocatie ziditoare. Deschiderea si apetenta pentru actiunea culturala temeinica i-au înzestrat munca de peste doua decenii de activitate, acoperind cu asupra de masura personalitatea sa complexa. Treimea culturala care lumineaza senin figura acestui intelectual se regaseste în frumoasele sale risipiri intelectuale la nivelul celor trei planuri de manifestare: ca publicist si animator cultural, ca istoric si documentarist si , nu în ultimul rând, ca poet. Prima componenta se poate urmari înca din fazele scolilor românesti pe care le-a urmat: participa la dezbateri literare în perioada liceului de la Giula (1974-1978), intra în presa cu articole de meditatie asupra cotidianului (întretine rubrica Fapt divers , în cadrul suplimentului ziarului rumânesc, Vocea tineretului). În perioada studentiei la universitatea ELTE din Budapesta (1978-1982) se arata preocupata de documente si arhive legate de comunitatea românilor din Ungaria. În fruntea SCRB organizeaza simpozioane, dezbateri, aniversari, adunând intelectualii români din Ungaria la o masa a dialogului de idei. Cinstirea înaintasilor, precum Gh. Pomut, Emanuil Gojdu, sustinerea unor prelegeri publice despre figurile bihorene (1986-1988), studierea arhivelor maghiare despre implicarea unor oameni de cultura români, iata câteva din roadele culturale ale Mariei Berényi. Istoricul si documentaristul au lucrat cu râvna de toata pretuirea pâna la conturarea profilului preocuparilor sale de capatâi. Ele compun salba de carti si publicatii pe care le-a vegheat în toti acesti ani:Aspecte nAtional-culturale din istoricul românilor din Ungaria (1990), Românii din Ungaria în presa româna din Transilvania si Ungaria sec, al XIX-lea (1994), Istoria fundatiei Gojdu (1995), Viata si activitatea lui E. Gojdu (2002). Revista anuala Almanach, scoasa din 1993 de societatea culturala budapestana, este o oglinda a tuturor activitatilor de peste an la care s-au implicat români din Budapesta.

Nevoii si cautarii de sine îi raspund cartile personale, un pariu câstigat cu sine si cu timpul vulnerabil. Poetul din personalitatea Mariei Berényi practica o poezie moderna si modernista în idei si formula, în care îndoielile existentiale, întrebarile asupra locului si rostului fiintei în lume duc nelinistile din celelalte planuri în noptile de visare lirica. Sunt poeme ale cautarii identitatii, gravate pe soclul veacului, cu toate poverile si reziduurile sale: frica, egoism, crize de tot felul, orgolii si idiosincrazii, esecuri si caderi. Cele patru volume de versuri, Autodefinire (1987), Fara titlu (1989), Pulsul veacului palid (1997), În pragul noului mileniu (2002) încheaga un profil liric bine conturat, un eu poetic-seismograf al cotidianului sterp aflat în cadere continua. Întrebari si constatari grave precum "E haos deplin.i Apa e cer. Iar cerul e apa i Cei vii, rugându-i pe morti i sa iasa din groapa i Începe judecata din urma i Geamatul lumii se strânge sub stânci" (poemul 11 septembrie 2001, din ultimul volum) aduc un spirit sensibil, care transforma poezia existentei în drama eului. Poate ca acest gen de poezie meditativa sa fie ragazul cuvenit celui ales, pentru a-i rasplati încrederea în slova româneasca si ca atâta vreme cât mai exista cuvânt al limbii mama merita osteneala fructuoasa a iluziilor date de poezie.

Faptele omului public si ale celui cultural se încarca de rost si stralucire prin omul de stiinta. Aproape suntem siguri ca existenta Mariei Berényi se identifica cu existenta "pruncului " nou-nascut din munca, daruire, veghe nestinsa si pasiune, Institutul de Cercetari al Românilor din Ungaria. Am avut ocazia, prin gazda buna a redactiei revistei Clipa, ( nr.586 din 6 februarie), sa luam contact cu istoricul si preocuparile acestui forum al intelectualilor români din Ungaria. Revenim acum pentru profilul celui care i-a dat nastere si vietuire, dr.Maria Berényi. Munca de cercetare a arhivelor si documentelor dinainte de 1900, existente în Biblioteca Nationala a Ungariei, studierea presei românesti a timpurilor, care aparea în capitala ungara, rigoarea actului de inventariere si sistematizarea muncii de cercetare si valorificare a rezultatelor documentarii, motiveaza în buna parte existenta acestui institut al românilor. Maria Berényi este cea care, la finele anului 1990, initiaza o actiune concertata de a strânge rândurile intelectualitatii într-o formula institutionalizata, cu un sever program de lucru si o mai judicioasa distributie a cercetarilor. Rodul acestor eforturi constructive a fost initial cercul Pentru cultura româna (1991), devenit apoi Comunitatea cercetatorilor si creatorilor români din Ungaria (1992) si, în fine, actualul Institut de Cercetari al Românilor din Ungaria (din 1993). Certificata înca de la creare si consfintita recent ca director al acestui for stiintific, dr. Maria Berényi ramâne un model de munca intelectuala, de perseverenta si tenacitate în disciplina cercetarilor. An de an, din 1993, intelectualii români din Ungaria se strâng în jurul directorului, pentru a proiecta si a duce la capat programe ambitioase, de recuperare a tuturor componentelor ce masoara identitatea si conditia minoritarilor români. Cercetarile despre istorie locala (Chitighaz, Micherechi, Giula, Batania), despre personalitati române active în imperiu (Iosif Ardelean, Gh. Pomut, E. Gojdu ), cele despre creatia si etnografia populara (obiceiuri, dansuri populare, îmbracaminte, interior casnic) ca si cele despre limba vorbita de românii din Ungaria, au o prima confruntare publica printr-un simpozion al Institutului, de regula toamna fiecarui an, pentru ca apoi lucrul în echipa sa se aseze pe principii de stiintificitate si într-o disciplina a muncii intelectuale, sistemica si continua, prin aparitia anuala a acestor cercetari în propria publicatie a Institutului, Annales (au aparut pâna acum doua numere pline, 1996, 2000). Este pentru prima oara în istoria comunitatii românesti din Ungaria când se poate vorbi de realizari si împliniri, în domeniul stiintei comunitare. Energiile intelectuale care rodesc încurajator de mult, de zece ani în existenta instutului, dau parca forta si elan omului de stiinta Maria Berényi de a nu descuraja si dezarma. Sub acest scut de românitate, îngrijit si protejat prin chiar modelul intelectual al directorului Institutului, se aduna crema intelectualitatii românesti, colegii cercetatori: Emilia Martin (etnograf), Elena Csobai(muzeograf), Ana Borbély (lingvist), Gh. Santau (publicist), Tiberiu Herdean(critic literar), Ana Hotopan(folclorist), Maria Gurzau Czegledi (etnograf si istoric), Gh.Petrusan(istoric literar), Mihaela Bucin (folclorist). De mai bine de 12 editii, fara întrerupere, întâlnirile anuale ale cercetatorilor întaresc mai mult sentimentul comunitatii românesti, în lucrul în echipa, dau acel sentiment încurajator de mândrie ca problemele românilor pot si trebuie sa fie rezolvate de românii comunitari din Ungaria.

Ca rostului tau sa-i dai stralucire si sa lasi în urma fapta de bun ostean în cetatea limbii române e sa-ti umplii casa de podoabele scumpe ale mostenirii identitatii. Câta vreme, intelectuali de tipul Mariei Berényi izbândesc în spirit si rodesc în modelul personalitatii lor, ramâne oaza nestinsa de românitate ca sa biruie vremi. În acest portret de intelectual, comunitatea românilor din Ungaria poate avea un sentiment de stabilitate, reazem si nadejdi pentru ziua de mâine.

——————————