Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Afirmatia unor jurnalisti ca doctorul Sorin Oprescu, un reputat chirurg, fost director al Spitalului Universitar Central din Bucuresti si fost lider al PSD, este "tipul politicianului ghinionist", s-a adeverit recent, prin tot ce-a patimit in lansarea candidaturii pentru Primaria Capitalei. Dupa ce marele partid social-democrat nu l-a vrut drept candidat in batalia pentru cea mai ravnita functie de primar din Romania, doctorul Oprescu, ranit in orgoliul de politician si de chirurg de notorietate, si-a pus de graba dorinta pe umerii proprii, si-a incropit repede o echipa de lucru, a demisionat din formatiunea pe care a slujit-o cu credinta, multi ani si s-a hotarat sa candideze din postura de independent, convins fiind, in urma unor sondaje, ca le va fi de folos bucurestenilor, in administrarea orasului, pentru anii viitori. In acest scop, luni, 21 aprilie, senatorul Sorin Oprescu a demisionat din partid, el scriindu-si demisia în fata presedintelui filialei Sector 1 a PSD. "Nu am dorit aceasta postura de candidat independent. Este greu, dupa 16 ani, sa demisionez din PSD. Dupa 16 ani, e ca o casatorie", a spus atunci, cu regret, Sorin Oprescu, adaugand ca nu a fost sunat de nimeni din PSD, pentru a-l convinge sa renunte la demisie si ca nu a discutat aceasta situatie nici cu presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nici cu presedintele partidului, Mircea Geoana. "Vin cu sufletul cel mai deschis pentru lupta asta electorala si cred ca va fi foarte bine", a spus Sorin Oprescu înainte de a-si depune candidatura, însotita de zeci de cutii cu semnaturile strânse pentru sustinerea sa în cursa pentru Bucuresti. Dar ceea ce parea simplu si normal intr-un stat de drept, cum se considera a fi si Romania, ca membra a Uniunii Europene, s-a transformat intr-un adevarat cosmar pentru Sorin Oprescu, atunci cand candidatura i s-a respins de catre Biroul Electoral Municipal, pe motiv ca, in urma verificarilor, 4.982 de semnaturi au fost invalidate, intrucat adeziunile in cauza au fost inscrise doar cu CNP-ul, fara datele din buletin. In explicatiile date de BEM s-a precizat ca un candidat independent are nevoie de 35.803 semnaturi, iar in urma invalidarii unui numar insemnat dintre acestea, candidatul independent Sorin Oprescu are aproximativ 400 de semnaturi sub limita ceruta de lege. La aflarea acestui verdict, senatorul Sorin Oprescu, a acuzat la un post tv jocurile politice, care s-ar fi facut ca el sa nu intre în cursa si a anuntat ca va contesta decizia. Dupa modelul practicat cu succes de Traian Basescu, senatorul Sorin Oprescu a spus ca "sistemul ticalosit" din politica exista si a acuzat presiunile politice facute de oameni, care sunt interesati ca el sa nu candideze. "Încearca sa ma opreasca (...) Nu o sa-mi stea inima. Probabil ca o sa le stea ceasul la unii". Domnia sa a subliniat ca i se încalca dreptul de a candida si a sustinut ca decizia BEM reprezinta o desconsiderare fata de zecile de mii de oameni care au semnat pentru sustinerea sa, anuntand ca va lupta în continuarea si va contesta decizia BEM, in instanta. Dar Tribunalul Bucuresti a respins, joi 24 aprilie, contestatia formulata de Sorin Oprescu împotriva hotarârii Biroului Electoral Municipal, care nu i-a acceptat candidatura ca independent, la Primaria Bucuresti. Unul dintre avocatii lui Sorin Oprescu, Adrian Vasiliu, a sustinut joi, în fata instantei Tribunalului Bucuresti, ca hotarârea BEM pe care o contesta este incomplet motivata si ca a aflat din presa despre motivele pentru care Biroul Electoral a respins candidatura senatorului, ceea ce atrage nulitatea hotarârii respective. In opinia lui Vasiliu, faptul ca unele liste nu cuprind adresa completa a semnatarului nu reprezinta un motiv de respingere a candidaturii, atâta timp cât acele persoane care au semnat si-au trecut Codul Numeric Personal pe listele de adeziuni, iar acesta reprezinta "modul de identificare absolut al persoanelor". Avocatul Vasiliu a mai adus în discutie o hotarâre a Biroului Electoral Central din 22 aprilie, prin care s-ar fi stabilit ca pentru validarea unui candidat independent ar fi nevoie de "aproximativ 36.000 de semnaturi", iar Oprescu avea peste 35.000. Temerarul senator, Sorin Oprescu a atacat cu recurs la Curtea de Apel decizia de joi a Tribunalului Bucuresti, care a confirmat hotarârea Biroului Electoral Municipal, prin care i-a fost respinsa candidatura la Primaria Capitalei. Astfel ca, vineri seara, 25 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul lui Sorin Oprescu, a schimbat sentinta Tribunalului Bucuresti si a dispus admiterea candidaturii sale la Primaria Capitalei. Vadit obosit si emotionat, doctorul-senator a declarat ziaristilor: "Este un act de dreptate pentru dreptul cetateanului de a alege si de a fi ales. Vreau sa multumesc tuturor bucurestenilor care au semnat pentru mine si sa le spun ca nu o sa îi dezamagesc. De-abia acum pornesc la lupta. Sunt multe de facut în tara asta, dar bob cu bob se vor face", a declarat Sorin Oprescu la aflarea verdictului. "Au pierdut butoanele care nu au mai functionat ale celor care nu m-au dorit în aceasta perioada. Este o dovada în plus ca în România exista actul de justitie si de dreptate", a mai precizat "castigatorul", care le-a transmis concurentilor sai în cursa pentru Capitala: "Fratilor, vine si Oprescu!" Patimirea lui Sorin Oprescu a fost intens comentata in mass-media, iar ziaristii afirma ca acest prim succes il va duce in finala competitiei pentru Primaria Capitalei. Si cum romanii au vocatia victimizarii ar fi posibil sa obtina voturile necesare invingatorului. (Clipa)

va invita sa vizionati filme inovatoare, tulburatoare, socante si magnifice care analizeaza probleme sociale, culturale, politice si economice caracteristice acestei zone.

Filmele vor rula la doi locatii:

· 30 aprilie - 4 mai: Goethe Intitut, 5750 Wilshire Blvd., Suite 100, Los Angeles, 90036

· 5 mai: Clarity Theater, 100 N. Crescent Drive, Beverly Hills, 90210

Miercuri, 30 aprilie, puteti viziona Razboi pe calea undelor, un film realizat de Alexandru Solomon, care descrie epoca razboiului rece de pe doua pozitii opuse: propaganda regimului Ceausescu si programul Radio Europa Libera pentru Romania. Acest film extraordinar prezinta atat metodele creative de propaganda cat si pe cele distructive, dezvaluind adevaruri, minciuni, dar si zona cenusie dintre ele. Folosind documente de arhiva si interviuri ale unor martori de pe ambele parti, Solomon creaza o opera cinematografica remarcabila despre politica si inselaciune.

* 11 mai 2008, Duminica, ora 12:00 p. m. (dupa slujba care are loc intre 10 a. m. - 12. p.m.)

La Biserica "Sfantul Mihail si Gabriel"

590 Vela Road, Palm Springs, CA 92264

* 18 mai 2008, Duminica, ora 3:00 p. m.

La Biserica "Inaltarea Sfintei Cruci"

7501 Hollywood Blvd., Los Angeles, CA 90046

*22 mai, 2008, Rotary Club Park, California - in cadrul intalnirii saptamanale din Westlake Village, California. Se vor accepta donatii in beneficiul turneului. Pentru informatii sunati la (818) 784 - 0813

* 25 mai, 2008, Duminica, ora 12:30 p. m. imediat dupa slujba la Biserica "Invierea Domnului" (www.holyresurrectionparish.org:8080/w/) din Hayward, California, in holul Casei Romane. Se vor accepta donatii in beneficiul spectacolului si al Bisericii.

Imediat dupa Sarbatoarea de Florii, când noi, pustimea, ne recâstigam oarecum, dupa toate poznele facute pâna atunci, statutul de... „copii cuminti", atât în familie, cât si în fata megiesilor din mahala (întrucât, dupa câteva escapade prin Lunca Sucevei si prin vaioaga mlastinoasa a Cacainei, aduceam si le puneam tuturor la porti, fara osebire, inclusiv evreului Gensler, ramuri arcuite si pufoase de mâtisori) toate gospodariile intrau într-o febrila pregatire.

Începea marea dereticare a casei, a curtii si a gradinii. „Misiunea" noastra, a „kinderilor" (strada din Suceava, pe care stateam, era locuita - la începutul anilor ’50 - de români, evrei, dar si de etnici ucraineni, polonezi si germani) era sa facem curatenie în curte, sa greblam santul din fata casei, sa ungem scândurile gardului cu dohot si sa dam cu var trunchiurile copacilor, pe care tot noi îi calaream apoi tot anul.

La momentul acela de primavarateca dezmortire, copacii aveau crengi abia înfrunzite si, îndemnati de cei ai casei, încercam sa le acordam o oarecare îngrijire. Casele mahalalei se gateau si ele de sarbatoare. Peretii erau reparati, unsi cu pamânt galben (adus cu roaba de la lutaria din buza Harbariei, de deasupra casei lui Gromic) amestecat cu balegar de cal, muruiti (varuiti), iar ferestrele erau curatate si sterse apasat cu petrol lampant si hârtie de ziar.

Dupa încheierea cumparaturilor (la care abia asteptam sa fim si noi implicati, pentru ca eram trimisi la Pravalia lui Kimmel, de lânga Turnu Rosu, sa cumparam drojdie, vopsea de oua, masline, dar si stafide mari, aurii, si rahat pudrat din belsug cu zahar vanilat, din care ciuguleam plescaind de placere pe drum, pâna acasa) toata activitatea se concentra în bucatarie. Acolo, tot ce era în familie parte muiereasca, de la bunica si pâna la cea mai mica nepoata, trebaluiau pentru masa de Pasti.

În Joia Mare, pe trei mese rânduite de-a lungul peretilor, se framânta coca, se lasa la dospit în coveti, se rula, se împletea si se umplea aluatul cu bunatati (brânza dulce de vaci cu ou, cu zahar si cu stafide, mac, nuca sau rahat), se aseza apoi în tavi si în cratite mari si negre de tuci, se ungea totul cu galbenus de ou (cu un pamatuf facut din pene de cocos) si se lasa „la crescut", sa respire, sub servete albe de in.

Suflecata la mâneci, cu parul strâns sub basmaua înnodata la ceafa, bunica era cea care coordona toate operatiunile. Copturile, de care se îngrijea numai ea (de la pastile mari, umplute cu brânza si cu cruce împletita pe mijloc, la babele si cozonacii cu mac sau cu nuca), se coceau în rola si erau, din când în când, verificate atent. Pâna la finele saptamânii se pregateau toate bucatele: se fierbeau ouale, se vopseau, se decorau cu frunze marunte de buruieni primavaratice (papadie, coada soricelului), se dadea pe razatoare sfecla rosie fiarta si se facea salata cu hrean iute, se punea la cuptor friptura de miel împanata cu usturoi, dar si câte-o gaina umpluta, cu pântecele cusut cu ata.

Pentru ca nu prea aveam loc prin bucatariile din care izvorau miresme îmbietoare, noi, baietii, ne adunam undeva, în spatele casei, si ne pregateam „puscaturile" pentru noaptea de Înviere. Mesteream pocnitorile fie din bucati scurte din teava, înfundate la unul din capete, pe care le umpleam cu amestecul rosiatic cu fosfor, provenit prin razuirea gamaliilor betelor de chibrituri, tevi care aveau la celalalt capat un cui legat cu sârma, care urma, prin lovire, sa detoneze „trotilul", fie din cutii de metal, cu capac, pentru care procuram, pe cai numai de noi stiute, carbid (de prin santierele aflate atunci în zona industriala a urbei).

Astfel dotati, în noaptea de Înviere, când toata lumea se îndrepta spre bisericile târgului, purtând cosurile cu bucate pentru sfintit, noi ne furisam în locurile ascunse privirii din preajma sfintelor lacasuri (ferindu-ne îndeosebi de dascalii de la scoala, care ne atentionau - în vremurile acelea de propaganda ateista - ca nu avem voie sa participam la ritualul nocturn), unde începeam „puscaturile".

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

(Continuare din numarul precedent)

Dimitris mi-a raspuns foarte serios:

- Stie sa ajunga în acel loc. De altfel, Nicos stie sa ajunga oriunde, în casa noastra, oricând.

- Nu mai vorbi! De ce spui lucruri care îl pot ajuta? a întrebat Kostas îngrijorat.

- Ehe. Daca poate sa faca ceea ce am cerut eu, precizarile nu mai au nicio importanta.

Auzindu-l, Polinichia si Kostas au devenit foarte curiosi. Si vazând ei cât de serios era Dimitris, l-au privit pe acesta cu oarecare admiratie.

M-am uitat catre Nicos zâmbind usor, întrebându-ma daca lupul pricepe ceva din cele ce tocmai discutam. Dar pe el nu-l interesau vorbele. Ma privea fix, de parca astepta ceva de la mine. "Ei, acum sa te vedem!", am gândit. "Ma faci de râs sau te voi tine minte toata viata?"...

- Ohau, a facut câinele ca un fel de raspuns la gândurile mele.

"Ce chestie! Oare întelege ceea ce gândesc?", ma întrebam pentru a doua oara în aceeasi zi. "Nu se poate! E prea de tot. Ne stim de putin timp. Nici nu am avut când sa ne cunoastem mai bine"...

- Ohau, a raspuns câinele ridicându-se în picioare.

- Bine. Fie. Am sa încerc, am murmurat în limba româna, sub ochii contrariati ai celor trei care se uitau la mine crezând probabil ca spun vreo formula magica.

- Ce ai spus? a întrebat Polinichia. Spune-ne si noua.

- Nimic important, am raspuns fara convingere, preocupata mai mult de ceea ce urma sa fac în continuare. Gândeam în limba materna cu glas tare.

Raspunsul meu nu i-a satisfacut: erau convinsi ca utilizam magia. Probabil ca asa se vedea din exterior. Dar au tacut si nu m-au mai deranjat, asteptând sa vada ce se va întâmpla. M-am uitat la Nicos care ma privea fix. Apoi am închis ochii în liniste. Mi-am imaginat drumul lui pâna acasa, apoi camera lui Dimitris, asa cum mi se parea mie ca ar putea fi, apoi la mingea de tenis si la fotoliul de lânga geamul camerei. Dar nu stiam multe amanunte.... Nicos a latrat scurt si a asteptat. Am întrebat ramânând cu ochii-nchisi:

- Camera da spre mare? Mingea este alba? În ce parte a ferestrei se afla fotoliul.

- Da, spre mare, a raspuns Dimitris surprins. Nu, e galbena. In partea dreapta cum intri în camera.

M-am gândit din nou la Nicos, apoi la imaginile improvizate din închipuirea mea. Am luat biletul lui Dimitris, l-am împachetat frumos, am deschis portmoneul de la gâtul lui, am bagat biletul în interior lasând afara un rest din el, ca sa poata fi vazut de un ochi mai exersat, apoi am închis capsa metalica zicând:

- Facem asa ca sa nu uite! Drumul este lung si cine stie, daca‑l întâlneste pe domnul Theodoros, uita pentru ce l-am trimis acolo. Cu lucruri din acestea trebuie sa fim foarte atenti.

Copiii au acceptat pregatirea pe care i-o facusem câinelui si au asteptat încrezatori. Am pronuntat repede în limba greaca aratând cu mâna înspre locuinta lor:

- Eki ! (acolo). Sto spiti ! (acasa).

Când am vorbit, cei trei au tresarit brusc, uitându-se la mine cu luare aminte. Imediat, Nicos a luat‑o la fuga spre casa care se întrevedea undeva departe, pe o culme.

- Acum trebuie numai sa asteptam, am spus încrezatoare.

- Stii greceste? a întrebat Polinichia cu admiratie.

- Eh. Numai cuvintele de baza. Nu le pronunt prea bine.

- Ba da ! Foarte bine...

Apoi privind catre fratele ei cel mare, a întrebat:

- Ce-ai cerut, Dimitris?

- Sa-mi aduca mingea de tenis, a raspuns acesta impresionat de cele ce vazuse la mine.

- Bai, ce chestie! a spus Kostas la fel de impresionat. Cum vrei tu sa faca ceea ce ai cerut? Nu crezi ca exagerezi?

Am privit amuzata la Dimitris: eram curioasa sa aflu ce va spune.

- Asa este. Dar eu nu vreau sa am vreun dubiu. Daca nu poate, nu ma supar. Oricum, demonstratia pe care ne-a facut-o Mimi m-a convins. Dar daca îmi aduce mingea, asa cum am cerut eu, totul este incredibil si sunt foarte curios care sa fie explicatia. Nu voi întreba nimic, pentru ca asa ne-a fost întelegerea. Dar ma voi gândi la asta toata viata. Numai ca sa înteleg lucrul acesta, este suficient pentru mine. Dar si daca realizezi asa ceva, este peste orisice închipuire. Cred ca de acum, voi visa mereu aceasta întâmplare: pâna la urma, trebuie sa mi-o explic.

Toti patru asteptam cu încordare. Ne uitam la deal ca sa vedem ce mai urmeaza, când iata, de departe l-am vazut venind pe domnul Theodoros însotit de Nicos. Iar câinele ducea între maxilarele sale mingea de tenis a lui Dimitris, pe care nu ar fi abandonat-o pentru nimic în lume. Nu-mi venea sa cred, eu însami eram uluita, dar m-am stapânit ramânând rece si oarecum distanta. Îmi faceam socoteala ca acum trebuia sa devin si mai misterioasa. Copiii îl vazusera pe Nicos venind cu mingea, drept pentru care, scoteau fel de fel de interjectii prin care-si aratau surprinderea.

- Cum ai facut, Mimi? a întrebat Polinichia. Spune‑ne te rog. Promit ca nu mai spun la nimeni.

- Nu, a spus Kostas. Am promis ca nu întrebam. Trebuie sa aflam singuri.

- Da. Dar vreau sa stiu, a continuat fetita. Si tu nu-mi spui niciodata, nimic. Esti un rau! Te gândesti mereu cum sa ma necajesti. Mimi, te rog, spune-ne.

- Urmariti-l mereu pe Nicos, am sugerat eu. Nici nu stiti cât de mult va iubeste. Am constatat ca dragostea si devotamentul lui pentru voi sunt nemarginite. Eu sunt numai un intermediar. Am avut si eu un lup. Îl chema Arthur. Mi-a trebuit mult ca sa aflu cât ma iubeste. A murit de cancer. Abia dupa moartea lui am înteles totul. De atunci pot sa fac lucruri din acestea. Durerea mea a fost atât de mare, încât am înteles. Din nefericire, Arthur nu mai este. Dar am constatat ca orisice animal de lânga noi ne iubeste în felul lui. Iar câinii încearca mereu sa ne-o arate. Insa, nu avem toti disponibilitate spre a-i întelege si asculta. Cu toate ca ei au sa ne spuna ceva anume, ceva care este foarte important pentru existenta noastra. Oricum, daca va gânditi la aceasta demonstratie, va rog sa tineti seama de un singur lucru: totul este o iluzie. Singurul lucru adevarat este numai iubirea.

Nicos a venit si a pus jos mingea de tenis asteptând sa-l laud. Dimitris s-a apropiat de el si l-a mângâiat cu o tandrete iesita din comun. Iar câinele era atât de emotionat, încât schelalaia în nestire. Apoi, s-a uitat la mine cu o privire umeda si fericita. Domnul Theodoros s-a apropiat de noi si ne privea amuzat. A întrebat:

- Ce s-a întâmplat? Ce are Nicos?

L-am privit oarecum contrariata si am raspuns:

- A plecat de lânga noi cu o sarcina precisa: nu ne jucam.

Cei trei copii se uitau la mine ca la o zeita. Învatasera un lucru important: nu trebuie sa fii artista de circ ca sa afli ca un câine te poate diviniza.

- Hm, a continuat domnul Theodoros privind catre mine într-un anume fel. A intrat în casa val-vârtej si a început sa latre furios, alarmându-ne. Nu s-a lasat pâna nu i-am deschis usa de la camera lui Dimitris care era încuiata. Si eram curios sa vad ce vrea. Am crezut ca este ceva în interior de care sa nu am cunostinta. Asadar, i-am deschis usa, iar el s-a repezit si a luat mingea de tenis, dând sa fuga înapoi. I-am poruncit sa stea lânga mine si sa-mi dea mingea. Nu m-a ascultat, asa ca a trebuit sa vin si sa vad ce se petrece. A acceptat sa mearga alaturi de mine cu toate ca se cam grabea. Dar tot nu m-am dumirit ce are.

- Ei, tata. Nu-ti face probleme, a raspuns Dimitris. Eu i-am poruncit sa-mi aduca mingea. Nici nu credeam ca o va face. Uite ca a facut-o.

- Adica, vrei sa spui ca i-ai zis sa-ti aduca mingea si el a stiut de unde sa o ia si ce sa faca cu ea?

- Da. Cam asa ceva. De altfel, am mai facut exercitii din astea cu el, sus pe munte, a raspuns Dimitris cu importanta.

Domnul Theodoros a privit întelegator la Dimitris. Apoi a zâmbit catre mine si a zis:

- Hm. Asta este un numar de circ. Tu n-ai niciun amestec aici ?

- Eh, am raspuns eu amuzata. Ne-am ciondanit în legatura cu lucrurile realizabile si cele irealizabile.

- Asadar, a zis domnul Theodoros, ai demonstrat ca, daca exista bunavointa, un lucru irealizabil poate deveni realizabil.

- Chiar asa, am stabilit simplu. Oricum, am învatat multe din experienta aceasta... Mai ales despre oameni.

(Va urma)

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

- Asta a spus ea?

- Da.

- Nu s-a dus în birou sa vada de sotul ei?

- Când Marin are iesiri din astea de "gentleman" îl lasa „în boi lui", caci altfel se poate întâmpla ca „blândului" profesor sa-i scape mâna.

- Sa nu-mi spui ca o batea?

- În ultimii doi ani Rodica a avut câteva accidente, s-a lovit de o use, de un dulap si altele mobile.

- O adevarata "bomboana", varul asta al tau.

- Prin alianta, nu uita!

- Ce stii de casnicia lor ?

- În afara, pastrau aparentele, dar parerea mea e ca Marin o teroriza în ultima perioada. Mai bine vorbesti cu prietena ei cea mai buna, Anca Fagarasan, poate afli mai mult.

- Bine. În fond pot sa pun întrebari, asta nu e interzis.

- Sa consider asta un "da".

- Eu consider, ca daca a fost asa de iubit, poate l-a ajutat altcineva sa lase postul la catedra liber. Dar voi încerca sa aflu adevarul fara sa arat cuiva legitimatia mea de detectiv.

- Bine, atunci permite-mi sa suport toate cheltuielile tale pe perioada cât esti "oaspetele" meu. Iar la sfârsit ma voi arata recunoscator pentru ajutor.

- Asta vorbim când o fi cazul.

- Asa sa fie. Atunci sa mergem acum sa te instalezi.

- Am nevoie de o lista cu toti invitatii, loc de munca, relatii cu profesorul si tot ce stii despre ei. Important e raportul autopsiei.

Se gândi câteva clipe.

- Mai am nevoie de unul din oamenii mei de la Bucuresti, care a lucrat, câtiva ani, aici la politie.

- Nici o problema.

- Acum sa mergem. Apropo cine plateste totul?

- Rodica, ea nu crede ca Mihai ar fi fost capabil de asa ceva.

- Are atâtia bani?

- Acum are mai mult decât "atâtia bani".

- Dar daca se dovedeste ca totusi el a fost? întreba Chris.

- Eu nu cred.

- Asta cred ca e suficient, daca tu ca avocat al apararii, o spui cu convingere, judecatorul îl achita imediat.

- Sarcasmul l-ai adus cu tine sau e în familie?

- Scuza-ma.

- E bine. Ai si dreptate. Esti sigur ca nu vrei sa stai la noi?

- Daca vine si Titus vreau sa fim împreuna. Putem merge înainte de toate la locuinta profesorului? As vrea sa-mi fac o idee.

- Nici o problema.

*

Ajunsi în fata unui gard frumos din fier forjat, Ticu opri masina.

- Aici e, spuse el

Vila se afla în spatele unor ronduri de flori bine îngrijite care în aceasta perioada a anului se prezentau în toata splendoarea lor. Ajunsi la usa de intrare din lemn masiv, advocatul, apasa pe soneria care se facu auzita în interior, de parca ar fi fost clopotele de la Notre-Dame. Dupa putin timp usa se deschise si în cadrul ei aparu o femeie între doua vârste.

- Buna Maria! Doamna e acasa?

- Da domnul avocat, e în birou.

Holul era foarte spatios. Din hol o scara centrala ducea la etajul superior.

O pendula monumentala se afla chiar lânga scara. Patru usi porneau din hol si duceau în încaperile de la parter. Doua usi pe lateral si alte doua usi care încadrau scara.

- Usile astea unde duc? spuse Chris aratând spre usile laterale.

- Cea din stânga duce în sufragerie, iar cea din dreapta duce în biblioteca. Mergem sa o gasim pe Rodica si ea îti arata tot ce vrei sa vezi.

Se îndreptara spre usa plasata în dreapta scarii. Advocatul se opri si batu la use.

- Poftiti, spuse o voce de femeie din interior.

Cei doi intrara. Biroul era o încapere mare mobilata în stil vechi. Un birou masiv din lemn de stejar sculptat trona în mijlocul încaperii. În spatele lui se gasea un fotoliu negru ergonomic, singura bucata din secolul XXI.

Pe peretele din dreapta se afla un semineu placat cu teracota de culoare verde pe care erau desenate modele din mitologia greaca. În fata semineului se aflau doua fotolii mari comode si o masuta din lemn masiv pe suprafata careia era incrustata o tabla de sah din sidef. În dreapta semineului se afla un dulap din acelasi lemn masiv ca si biroul. Peretele din stânga era complet acoperit de o biblioteca ce se inalta pâna în tavan, încarcata cu carti frumos legate. În spatele biroului era un glasvand glisant care acoperea tot peretele si dadea spre o terasa. În fundal se vedeau niste brazi înalti care ar fi putut povesti despre ce s-a întâmplat în secolul trecut.

Gazda le iesi în întâmpinare.

Era o femeie cam la patruzeci si cinci de ani, înca frumoasa, îmbracata într-o rochie neagra de doliu sobra dar totusi eleganta care nu o dezavantaja de loc.

Se duse la avocat si-l îmbratisa.

- Ticule ma bucur sa te vad.

Dupa ce îmbratisarea lua sfârsit, avocatul facu prezentarile.

- Christian Moraru prietenul meu bun din copilarie. E un detectiv particular care si-a facut un nume în Europa….

- Ticule, lasa asta.

Chris saruta mâna, foarte îngrijita, a doamnei Pascu.

- Sa nu credeti, nici o data, tot ce spun avocatii.

Rodica Pascu începu sa râda.

- Chris a acceptat oferta noastra. Daca se poate ar vrea sa vada casa ca sa-si poata face o idee proprie.

- Cum sa nu. Vreti o cafea?

- Dupa ce vizitam casa, spuse Chris. Aici l-au gasit?

- Maria l-a gasit. Aici în spatele biroului.

Chris se îndrepta spre birou. În spatele biroului se mai vedeau urmele de creta, cu care fusese pozitionat cadavrul de catre politie. Se apleca si le studie cu atentie. Apoi se duse la glasvand si îl deschise. Terasa se întindea pe tot frontul din spatele cladirii. La capetele terasei, pe care se aflau doua umbrele de soare, o masa cu sase scaune si o banca balansoar, erau câteva trepte care duceau în gradina din spatele casei. Coborî treptele.

(Va urma)

Tainele marii nu se cunosc de pe mal...

Nu-s de seama vorbele, când nu se vad faptele!

Nascuta în Razboieni-Cetate, pe malul Muresului, inspirata de cultura seculara a Ardealului, Rodica-Elena Lupu traieste în Bucuresti, unde creeaza literatura de calitate. Acest fapt l-a demonstrat deseori în paginile revistei noastre. De profesie jurist, desi este sef Serviciu Relatii cu Publicul în cadrul Ministerului Transporturilor, conduce cu mult talent si personalitate si Editura ANAMAROL – a editat peste 70 de carti printre care si ale renumitului scriitor Paul Goma: "Arta ReFugii", "Bonifacia", "Saptamâna rosie", "Jurnal 2004", "Jurnal 2005", "Jurnal 2006", "Ostinato", "Patimile dupa Pitesti", "Gherla-Latesti".

Rodica Elena Lupu este membru de onoare al Asociatiei Interculturale "Ars Longa" din Nürnberg, a Asociatei Române pentru Patrimoniu si apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalitatilor din România, 2006, membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte – ASLA. Ca autor, semneaza uneori si sub pseudonimul literar Roena Woolf.

Scriitoare consacrata, binecunoscuta de consumatorii de literatura de calitate, a publicat zeci de volume de proza si poezie:

· 2001:Vacante, vacante… Editura Publiferom, Bucuresti.

· 2002. Prajituri si sfaturi de la mama si bunica, editura Publiferom, Bucuresti; Ieftin si Gustos, Editura Dacia, Cluj Napoca, Sfaturi si prajituri de la mama si bunica, Editura Curtea Veche, Bucuresti;

· 2003: Vacante, vacante..., Editura Curtea Veche, Bucuresti, Vacante... Anglia, Vacante... Italia, Vacante... Grecia, Vacante... Israel, Vacante... Spania, Editura Anamarol., Bucuresti;

· 2004. Vacante, vacante… Drumuri printre amintiri, vol. I si II, Vacante, vacante… Romanie plai de dor, Prajituri si sfaturi de la mama si bunica, Glasul inimii, roman, Timpul judeca si plateste, roman, Editura Anamarol, Bucuresti;

2005: Mâna destinului, roman, Miracolul vietii, roman, Eterna poveste, roman, O umbra din trecut, roman, Ieftin si gustos, Sanatate si frumusete, din colectia · „Tainele marii nu se cunosc de pe mal“, au aparut: Vis împlinit, O clipa de ratacire, Unde esti, Editura Anamarol, Bucuresti;

· 2007: Drumurile vietii, poezii (19 poeti), din colectia „Tainele marii nu se cunosc de pe mal”, au aparut: Problema de familie, Viviana, Campionul, editia a doua a romanului „Glasul inimii”, volumele de poezii „Voi trai... Clipa”, „Poezii pentru copii”, „Coloram si poezii învatam”, Editura Anamarol, Bucuresti.

Publica frecvent eseuri, povestiri si poezie în revistele: „Agero” - Stuttgart, Euro-Observator Germania, „Observatorul” din Toronto – Premiul Special, sept. 2006, Revista de cultura a românilor din Canada „Alternativa”, Revista „Atheneum” Canada, Revista „Clipa” SUA, Romanian Global News – Agentia de presa pentru românii de pretutindeni, Analize si Fapte – ARP, revistele: „Ecoul”, „Universul cartilor”, „Luceafarul românesc”, “Capricorn”, „Floare darurilor”, „Boabe de grâu” „Semanatorul”, „Dacologica”, „O carte pe zi”, editate de Asociatia Româna pentru Patrimoniu, „Monitorul Cultural”, revista pentru reconstructie nationala, „Oglinda Literara”, si alte reviste.

Colaboreaza cu ateliere literare: Europeea, Literatura-Arta, cu Radio Timisoara, Radio România Actualitati, Radio România International, Radio Dor de tara si cu diferite posturi de televiziune.

Participa la: Târgul de Turism al României, editiile: 2004, 2005, 2006, 2007, Târgul International de Carte si Muzica, Brasov, România, 2007, Întâlnirea Reprezentantilor Comunitatilor Românesti din Germania, Stuttgart, 27 mai 2007; Festivalul Callatis, editia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artistilor Români de Pretutindeni.

***

Dupa ce pune receptorul în furca, Elvira ofteaza si când se întoarce îl vede intrând în casa pe Anton.

- Buna, mama! îi spune el si se trânteste suparat pe canapea.

- Parca te-ai întors din razboi. Ce-i cu tine? Ce-ai patit?

- Iar m-am certat cu tata.

- Nimic nou. Care a fost motivul acum?

- Ca de obicei, doctorul Alin Plesa... Ce naiba vrea de la mine? Am fost cu Adina si mi-am asumat vina, am platit si amenda, foarte piparata... Dar el, nimic. Incredibil!

- Tatal tau e sever cu toti, nu numai cu mine.

- A devenit insuportabil. Nu poate sa se poarte asa cu mine. Am facut si lucruri bune. Ce sa fac, mama?

- Mie îmi ceri sfatul? Unei persoane care nu mai conteaza în casa asta? Sunt cuvintele tale, ai uitat?

- Încearca sa ma întelegi. Trec printr-o perioada dificila.

- Si eu la fel. Ti-ai dat seama? Sigur ca nu. Nu stii decât sa-mi faci reprosuri. Stii ca pe tine te iubesc cel mai mult, nu? Nu ti-as face nici un rau. Sincer, îi spune ea si îl îmbratiseaza.

- Daca te pot ajuta cu ceva, spune-mi te rog, mama.

- Nu, Anton, nu ai cu ce sa ma ajuti. Nu depinde nici de tine, nici de mine. O sa vezi ca voi depasi si acest moment. Am facut-o mereu.

- Sa stii ca sunt aici daca ai nevoie de mine.

- Am impresia ca acum, tu ai nevoie de ajutor.

- Sa nu mai vorbim. Din cauza lui tata si a lui Eva, e o perioada groaznica. Mi-a facut-o si de data asta afurisita...

- Ce legatura are Eva?

- În seara asta, organizeaza o petrecere pentru prezentarea noii ei linii de produse si ghici pe cine a invitat. Pe toti clientii de la Dragnea junior.

- De ce te miri! Era de asteptat din partea acelei vipere.

- Daca nu sunt atent, o sa-mi ia toti clientii. Trebuie neaparat sa fac ceva s-o împiedic. Nu o las eu cu una cu doua.

- Ai o idee deja?

- Singura solutie ar fi sa demonstrez superioritatea firmei noastre, sa fac publicite în stil mare, sa vada de ce sunt în stare...

- Si ce astepti?

- N-am nici un ban. I-am cheltuit pe toti cu povestea asta, cu amenda si nu se pune problema sa vorbesc cu tata.

- O sa vorbesc eu. Îl voi convinge sa-ti împrumute bani.

- Tata a vorbit foarte clar. Nu vrea sa mai aiba de a face cu mine.

- Auzi vorba! Suntem înca o familie, fie ca vrea sau nu! Daca unul din noi are o problema, el trebuie s-o rezolve personal!

- Mama, te rog, ti-am spus...

- Acum ma duc la el si îi spun ceva. Daca-ti închipui ca ne poate da la o parete, asa ca pe un rahat, se înseala amarnic.

** *

În intersectia din fata Teatrului National, Anton opreste si trage pe dreapta. La câtiva metri în fata lui, o masina era cât pe ce sa se rastoarne. Cel sau cea de la volan nu a redus suficient viteza si a atins bordura, dar a avut mare noroc: motorul s-a oprit si masina de asemenea în bordura care în acel loc era destul de înalta. Anton alearga sa vada ce i s-a întâmplat soferului si o vede pe dana Muresan cu capul cazut pe volan. Stiind-o însarcinata, o scoate repede din masina si o duce la Urgenta. Mai târziu, când suna la spital, afla ca Dana e în afara oricarui pericol si nu se pune problema ca ar pierde copilul. "Am facut o fapta buna" îsi spune el, dar pe loc se razgândeste: "Desi, daca stau sa ma gândesc bine, pentru ceea ce mi-a facut sora ei, desteapta de Eva... Musca-ti limba, Anton. Cum poti sa te gândesti la cea ce a fost între tine si Eva. Ce vina are Dana?

Faptele bune se rasplatesc întotdeauna, asa ca, sa nu-ti para rau" îsi spune el si se apuca de treaba.

Câteva telefoane, o raita prin fabrica, un client care solicita produse din noua gama de demachiant care are la baza Aloe Vera si altii care vor sampoane, creme si alte produse pentru cadourile de sarbatori. Cam atât pâna la sfârsitul programului de lucru. În zilele urmatoare va fi mult mai multa treaba. Se apropie Craciunul si vânzarile cresc.

Acasa când ajunge, primul lucru pe care îl cere, ca de obicei, e mâncarea, asa ca, nu reuseste sa-i spuna nimic mamei sale despre cele întâmplate de dimineata.

- Vivi!

- O clipa! Vin imediat, tresare Elvira auzind vocea sotului ei.

- Tata! exclama Anton.

- Pot sa intru?

- S-a întâmplat ceva? îl întreaba surprinsa Elvira.

- Am venit sa-l vad pe fiul meu. Si se pare ciudat?

- Da, având în vedere ca de câteva saptamâni n-ai mai venit sa ma vezi. Craciunul te-a facut sa fii mai bun?

- E wisiky? ridica el paharul de pe masuta, locul atât de cunoscut.

- Da, dar ai grija, poate fi otravitor, glumeste Anton.

- N-am venit sa ma cert.

- Asta e mare lucru, se mira Dragnea junior.

- Am venit sa-ti spun ca am fost la spital. George m‑a rugat sa-ti multumesc. Am aflat ca ai fost alaturi de Dana si ca ai ajutat-o sa depaseasca trauma provocata de accident. Biata de ea, bine ca nu a pierdut copilul.

- Ce era sa fac? Am ajuns primul la fata locului si am dus-o repede la spital. Cu ocazia asta m-am împacat si cu viitorul meu cumnat. Cred ca ai aflat ca Alin era la Urgenta.

- Bine ca masina s-a oprit în bordura si nu s-a rasturnat.

- Am facut doar ce mi s-a parut corect. Mai ai ceva sa-mi spui?

- Da. M-a uimit atâta generozitatea din parte ta, mai ales fata de o persoana careia nu-i datorai nimic.

- Faptul ca tu nu ma apreciezi nu e o noutate pentru mine.

- N-am vrut sa spun asta.

- Crezi ca sunt o specie de monstru? Adevarul e unul singur. Numai când sunt cu tine reusesc sa dau ce-i mai rau din mine. Te-ai întrebat vreodata de ce?

- Gata, nu va mai certati, intervine Elvira. Anton, respecta-l pe tatal tau, iar tu Toma fii te rog întelegator. Tineretul din ziua de azi...

- Daca n-as fi fost sigur ca ne vom întelege nu m-as fi întors acasa, le spune el, si se îmbratiseaza fericiti.

Trecutul era trecut. Privirea ei se încruciseaza cu a lui si zîmbi. "La-nceput, a fost viata apoi a fost tot viata, apoi va fi tot viata" se gândi ea. Totul e asa cum trebuie sa fie.

De undeva, dintr-un colt al terasei, Adina si Alin care s-au împacat si ei îi urmaresc cu ochii plini de lumina si caldura, cu gândurile lor bune: "Mai mult ca ieri, dar mai putin ca mîine, din visul vostru vor rodi, numai bucurii."

** *

Sfântul Craciun si problemele pe care i le-a creat sanatatea în ultimul timp l-au determinat pe Toma sa se întoarca acasa. Mare a fost bucuria pentru toti membrii familiei Dragnea si pentru cei ai familiei Muresan cu care au hotarât sa petreaca sarbatorile.

Curioasa din fire, Elvira nu se lasa pâna nu afla de la fiul ei ce i-a spus Adina.

- Hai, spune-mi secretul.

- Nu stiu daca-ti va placea, dar fiica ta si Alin se casatoresc

- Adevarat? ti-a spus ea?

- Da. Nu pari suparata?

- Altadata as fi facut orice ca sa împiedic casatoria asta, dar, trebuie sa recunosc, ca l-am subapreciat pe Alin.

- O avea si el vreo calitate.

- Poate. Stii ceva? Mor de ciuda ca n-am aflat eu prima. De ce ti-a spus întîi tie?

- Întreab-o pe ea. Poate voia sa încheie un armistitiu cu inamicul, râde Anton.

- Eu m-am schimbat, dar tu esti acelasi. Las-o pe Adina sa faca ce vrea!

- Sa faca ce vrea. Cui îi pasa!, raspunde jenat Anton. Sa-l am pe Alin cumnat... Adina e asa încapatânata!

- Ea si cu mine semanam mult. Pacat ca nu mai sunt în stare sa lupt ca pe vremuri, ofteza Elvira.

- Ce ai, mama? Îmi pari resemnata.

- Sunt, Anton. În ultimul timp, m-am simtit data deoparte. N-ati mai venit sa-mi cereti sfatul. Ca sa nu mai vorbim de tatal vostru... Pentru el e ca si cum n-as exista.

- Nu-ti mai plânge de mila, mama. Nu-ti sta în fire.

- Am facut o prostie, dar m-am cait. Ce trebuie sa mai fac?

- Nu trebuie sa te dai batuta. A fost o clipa de ratacire, dar a trecut. Acum, când tata s-a întors acasa, nu cred ca o sa-ti fie greu sa-l recuceresti. Nu cred ca o s-o dai în bara a doua oara.

- Ai dreptate, îi raspunde bucuroasa mama. Stii ce-o sa fac? Ma duc sa-l iau pe Toma de la terenul de tenis. În seara asta, se manânca în oras, în cel mai bun restaurant din oras. Ma duc sa fac un dus si plec.

- Bravo, asa îmi placi!

Din 1998 pâna în prezent locuiesc în Toronto, Canada. Lucrez ca inginer si ca traducator freelance cu specializarea în limbile suedeza, engleza si româna, ocazional franceza. Am tradus de-a lungul timpului documente, manuale si texte în si din limbile mentionate mai sus, din majoritatea domeniilor.

Ideea unei carti de poezii de Alexandru Macedonski în limba engleza, a rasarit mai de mult dar a capatat contur in ultimii 3 ani. Am avut sansa si bucuria de a câstiga si mentine o prietenie speciala cu stranepotul poetului, purtând acelasi nume ca poetul, Alexandru Macedonski. Prietenul meu a parasit aceasta lume în ianuarie 2003, rapus de cancer la numai 40 de ani. Ca un omagiu adus memoriei prietenului meu am decis sa traduc 50 de poezii, pe care le-am ales dupa propriul meu gust si în ideea de a evidentia universalitatea poeziei românesti. De asemenea am evitat poeziile de natura patriotica sau cu referinte locale, în acelasi spirit de a pastra universalitatea poeziei si internationalizarea ei.

La transpunerea în viata a acestui proiect au contribuit si Bridget Macedonski vaduva prietenului meu, precum si Irina Macedonski fiica lui.

Cartea am numit-o “If I knew…/De-as sti…” si a fost publicata de editura Xlibris din Philadelphia, USA. Cele 50 de poezii în limba româna se oglindesc fiecare în limba engleza pe pagina imediat alaturata. O editie va aparea si în Romania în curând sper.

Consider aceasta carte ca o infima contributie la creearea unei imagini pozitive a României si a celor ce au crescut în zona culturala româneasca. Va reusi mica mea încercare sa aduca poezia de limba româna în spatiul cultural international? Poate ca da poate ca nu.

Sper ca bucuria si placerea pe care eu am simtit-o lucrând la traducere, redescoperindu-l în acelasi timp pe Macedonski sa inspire si pe cititor la câteva momente de lirica si meditatie, neglijând poate pentru câteva clipe trivialitatea vietii noastre cotidiene.

Rondelul de Aur

Melted gold heat,

And golden dust on wheat,

Shepherds and golden sheep in the fold,

And flowers laced with gold.

Around and up above, he covers all,

His pagan wings will sprawl.

Melted gold heat,

And golden dust on wheat.

By the sun’s glow subdued,

The earth, under its spell, remains,

And women into fairies brewed,

With soul kidnapped by flames

Melted gold heat.

—————————————

My garden’s stunned by roses

And all around is too,

Stunned would be the heaven blue,

And buzzing, drunk, the bee.

The light it seems to stagger,

Thunder’s a mere whisper. —

My garden’s stunned by roses

And all around is too.

But then... The blame it isn’t mine...

’Cos even I, a minstrel so gentle,

Dream on, beside the river’sfizzle,

And I change, my queen expecting...-

My garden’s stunned by roses

———————————

If I knew that my tear

Into a pearl would clear,

Which in turn would make you rich,

I’d cry it without cease.

If I knew the blood in me

A golden river’d be,

My veins I’d open up

A treasure custom made for thee.

Scientists have long been baffled as to why some people live so much longer than others. There are over 76,000 Americans who hold the distinction of being centenarians, a group now believed to be the fastest growing group of Americans. Some of them are well known because of their celebrity. Others are ordinary people who have lived extraordinarily long lives. Each of them is a page of history

Almost two years ago, I wrote an article about Gheorghe Onita, the oldest gentleman from the Romanian community in Arizona. He passed away shortly after he turned 100. I remember myself doing a lot of research on the topic of longevity at that time. Mr. Onita held the record as the oldest Romanian here in Arizona.

Now at 115 years old, Edna Parker of Shelbyville, Indiana, holds the Guinness World Record as the world’s oldest living person. Fifteen years older than our conational. Parker turned 115 on Sunday, April 20, 2008. Edna was born on April 20, 1893. Her husband, Earl, died in 1938 and Parker lived alone in their farmhouse until 1993. She then moved in with her son’s family, and when they found that she was in need of more care, she moved into a convalescent home.

Maybe it was a lifetime of chores on the family farm that accounts for Edna Parker’s long life. Or maybe just good genes explain why the world’s oldest known person that turned 115 on last Sunday, defying staggering odds. Scientists who study longevity hope Parker and others who live to 110 or beyond — they’re called super centenarians — can help solve the mystery of extreme longevity. Scientists from the New England Centenarian Study at Boston University collected samples of DNA to add to the database of super centenarians. Her genes, along with about 100 other people who lived over 110 years, will be analyzed by aging specialists. They are looking for longevity enabling genes. Social factors largely explain differences in life expectancies both between countries and between different groups of population in each country. Convincing evidence shows that, individual lifestyles, social networks, styles of relating to life, and in particular, social class, are major determinants of the life-span. Does this principle apply to anybody? Let’s take a look at my subject centenarians. From at least one perspective, there is a difference between the two. Edna Parker was born in the United States and has lived in a free country all her life. On the other hand, Gheorghe Onita went through two world wars, three dictatorships, three social orders. He served seven years in the Romanian army. He endured so much hunger and thirst in the wars and the life he lived was generally not very easy. He came to United States when he was 80. At that time, most of his fellows could be seen just in the memories. Moreover, at that age, he didn’t come here to die but to live healthy for other two decades. Even after he turned 100, he was able to read the Bible without glasses…

Last Friday, Edna Parker laughed and smiled as relative and guests released 115 balloons into sunny skies outside her nursing home. “We don’t know why she’s lived so long,” said Don Parker, her 59-year-old grandson. “But she’s never been a worrier and she’s always been a thin person, so maybe that has something to do with it.”

Like Gheorghe Onita, Edna Parker never drank alcohol or tried tobacco and led an active life. It lessens feelings of depression that might otherwise lower immunity and boost heart disease risk

In conclusion, what could be the real reason for increased longevity? That’s a question the experts have been eager to find an answer to.

Semana înduiosator de mult cu tatal meu. Avea doar nasul ceva mai ascutit, urechile mai cu volum si mai savante, iar glasul ceva mai domol; dar tot atât de hotarât si de convingator, chiar cu ceva mai insistent si mult mai articulat gramatical. Acelasi tuns chilug si aceeasi privire patrunzatoare, îndreptata doar înselator în jos, ori spre cel ce-l întâlnea, caruia îi vorbea, caci în realitate ochii lui scrutau nemarginiri. Nu aveau aceeasi vârsta, dar când i-am auzit amintirile tineretii si copilariei si a anilor de scoala înca mai traia batrânul meu nepretuit si atât de mult si prea târziu regretat. Fireste ca nu s-au cunoscut, asa cum nici cu mine nu si-a strâns vreodata mâna, ci doar cautarile, amintirile si întrebarile.

Acum ca au tacut clopotele care l-au petrecut în lumea dreptilor, a tacerii si a neuitarii, ma rascoleste si mai mult povestea vietii lui. De ce oare seamana atât de mult "chipul de huma însufletit" de pe aceleasi plaiuri ? Ori soarta este pentru toti croita pe aceleasi masuri si din aceleasi izvodiri ce, cu nici un chip, mintii nu-i permit sa le patrunda, nici sa le dezlege?

Octavian Paler! Credeam ca este un neamt românizat, un fel de Otto Weber, asa cum tatei i-au schimbat ungurii numele în timpul aplicarii Pactului Ribentrop - Molotov, si Làszlo Bontye a ramas.

În partile noastre, dupa atrocitatile fasciste si pierderea razboiului mondial de catre propovaduitorii rasei superioare, nemtii se declarau unguri si vorbeau limba maghiara. Ma gândeam ca poate mai spre centrul tarii, urmasii seculari ai svabilor si sasilor veniti la noi în cautare de mai bine sa se fi naturalizat în asa masura, ca se declarau români. Astazi sunt sigur ca nu putea fi neamt, ca pesimismul lui nu aducea deloc cu pangermanismul, ca era mai românesc decât ironia lui Caragiale, ori revolta lui Cioran, sau oportunismul lui Vadim si Paunescu, dar avea ceva din cainta lui Daniel în captivitatea babiloniana. Vreau sa spun ca de nu ar fi fost român, sigur ar fi mai mult evreu decât german. Cred ca l-a preocupat si macinat si pe el ideea originii, de aceea într-o buna zi a explicat pe îndelete, din postura unui elev emi-nent, lectia pe care o stia mai bine decât noi toti, a devenirii noastre, si semnificatia numelui ce purtam:

Paler se spune în graiul taranului de la ei si de la noi unui mester care construieste case cu structura din lemn. Este cel care dupa reguli nicaieri scrise, dar bine învatate si pe deplin stapânite, înca din anii lungi de ucenicie, alege si potriveste exact la locul si rostul lor fiecare grinda, fiecare stâlp. De prisos sa mai spunem ca într-un final niciodata prea îndepartat, mesterul de case, palerul satului, din maldarul de busteni adunati cu greu si la-ntâmplare îi va darui celui care l-a naimit mai mult decât un bordei, dar si mai putin de un castel, o locuinta încapatoare, luminoasa, calduroasa.

Demn de retinut si faptul ca nimic din ce a strâns cu greu flacaul ardelean ca sa se poata aseza la casa lui sau barbatul ai carui prunci ajunsi mai maricei l-au ajutat sa se suie pe saracie, si ca semn al binecuvântarii cazute peste el îsi doreste si o casa noua, nu va gasi priceputul arhitect fara diploma, ca ar fi de prisos; si niciodata nu va ramâne casa nici neterminata, nici cu rezistenta subrezita, ca n-a ajuns ori nu a corespuns lemnul pregatit. Daca as fi eu fericitul proprietar al acestui obiect fara proiect as alerga prin tot satul, m-as uita la toate casele si as gasi ca niciuna nu este atât de… ca a mea.

Diferenta e ca eu nu am apucat si n-am trait aceasta fericire, pe când el, Paler Octavian, nu numai ca a fost constructor de case "pe când era înca în coapsele strabunului sau", ci a ramas asa pâna la moarte; doar ca a schimbat materialele, uneltele, planurile (ipostazele).

În anii când se retragea-n transee securea primei conflagratii mondiale, facând loc sperantei si trecatoarei bunastari, tatal meu absolvea cu fruntea-i lata sapte clase. Niciodata n-a cules rodul lor, desi pâna la cei 92 de ani ce i-a vazut a schimbat regim dupa regim; ultimul, cel cu care s-a luptat mai crâncen ca-n razboaie palerul Octavian, l-a dezamagit si-mbatrânit nepermis de mult si pe tata Laszlo.

Sapte clase faceau pe atunci mai mult decât astazi o licenta. Sigur ca l-au ajutat în viata, macar în cei sapte ani de catanie, din care trei de razboi si doi de prizonierat, ca atâta l-a costat pe tata vorba si încredintarea bunicii «Nu e om acela care n-a facut armata!» Era pruncul cel mai mare si întretinatorul familiei, caci tatal lui murise pe când avea doar 14 ani, doar ca apucase sa-l poarte la scoala, si legile de-atunci îi acordau scutire de militarie. În rest, a cules doar roadele de grâu, secara si malai, ce cu zgârcenie le da pamântul nostru de pe Sacatura, ca are si el nume ca si oamenii ce-l locuiesc, si este argilos, malos si chiar pietros, ca pe Ulita Pietrisului si-a facut si tata casa! Bineînteles ca de mâna palerului din sat de la noi, ca nu e sat sa n-aiba si mester de case. Sa cresti lânga parintii tai, sa te simti coplesit de grija ori de nepasarea lor, sa ramâi orfan, sa faci scoala, sa înveti carte si sa n‑ai parte de ea, astea tin de soarta, ca si tata s-a luptat ca macar noi copiii sa avem o soarta mai usoara; a facut tot ce a putut ca sa ne dea la scoala. Si ce, sau care, este soarta omului pe pamânt? « Este ca a unui lucrator cu ziua » (Iov 14 .1) N-ati bagat de seama ca ziua mortii este mai însemnata decât ziua nasterii lui?

Nici Octavian Paler si ai lui n-au avut prea multa parte de, si, dupa anii de carte. De la tatal lui aflase ca fiind elev în sat la ei îi uimise pe dascali, pe preot si pe primar cu istetimea lui de minte si acestia, când se împlinira clasele primare au venit cu toti la ei acasa, ca i-au cerut batrânului sa-si lase odrasla la liceu, ca ramâne în grija si cheltuiala lor tot ce va urma de-acum. Ar fi fost de acord batrânul, dar nu s-au putut întelege cum ramâne cu lucrul rânduit pentru pruncul ce deja crescuse, asa ca nu l-a mai lasat la scoala. Cred ca asemeni celui de pretutindeni, glodul ardelenesc ramâne tot neprietenos si atunci când se înglodeaza-n noi. Doar sclipirile mintii si zvâcnirile inimii din pieptul nostru românesc de ne mai înnobileaza trasaturile pline de noroi. Asa se face ca ajuns parinte, cel care purta prin lume rangul de Paler, ca uitasem sa va spun, familia se împartise, unii se chemau Paleriu, probabil eroul nostru sa fi avut si ceva, ceva, nemtesc în el, încât n-a uitat când veni rândul pruncului lui sa-l ia si de urechi, numai sa-l duca la scolit. Oare câti ne vom putea vedea neîmplinirile din noi recuperate de copiii nostri?

Când au venit sa-l ia, ca si cu arcanul la oaste, micul june Octavian a dat sa fuga, sa se ascunda, dar pe când sarea pârleazul dintre ograzi, tatal lui i-a oferit în schimbul mergerii la scoala suma de 3 lei si 75 de bani, caci, nu-i asa ca uneori, noi cu mâna noastra si vegheati de mintea care deseori ne minte, ne jucam pe bani marunti chiar soarta? Cel care avea sa devina în urma acestei decizii carturar si moralist si filozof si om politic, dar mai ales jurnalist observator tot atât de critic cu prietenii, pe cât cu inamicii, a acceptat pretul si a lasat în urma satul lui natal, care niciodata nu s-a despartit de el.

Propulsat cum este si normal pâna spre vârfurile societatii de o cultura solida, o gândire limpede, robusta si un spirit al dreptatii sociale, Octavian Paler a desenat repere de care nu cred ca vreunuia din noi i-ar fi rusine, atât în perioada comunista, cât si în era postdecembrista. Dar adevaratul lui "calvar" si l-a trait atunci când i-a cautat pe fratii lui, inscriindu-se si activând în Partidul National Taranesc - fara tarani!

De la Scoala Ardeleana la Octavian Goga si Petre Tutea… la viziunile lui Brucan si neînduplecarea lui Coposu, nimic din ce este omenesc si imperfect nu i-a ramas strain. Strain a ramas el, strain printre ai lui; printre noi adica, pe care ne-a stiut si ne-a mustrat din ascutimea plaivazului sau si într-o limba tot atât de neînduratoare ca si filipicele lui Cicero, si de limpede ca imnurile lui Costache Ioanid.

Sa fie tot un strain si de Împaratia lui Dumnezeu? Sa fi fost mai aproape de pamânt decât fata de cer?

Ascultându-i printr-o banala întâmplare una din marturiile lui cutremuratoare, un strigat dupa ajutor, ma întrebam câti oare dintre carturarii nostri, eminenti teologi, l-au cautat ca sa-i ofere asistenta spirituala de care era sigur, si recunostea deschis, ca are atâta nevoie? As fi vrut sa-i scriu - ca asa m-ar fi vrut si tata - între carturarii neamului, acolo unde si el si-ar fi gasit cu siguranta locul, de nu l-ar fi tras mereu în jos pamântul neprietenos, vremurile si oamenii lor, vânturile istoriei si orânduirile ei mereu potrivnice. Apoi ar fi vrut sa-si vada visul împlinit în copiii sai si sigur s-ar fi bucurat nespus mai mult decât daca ar fi fost el între sfetnicii Regelui Mihai, între ofiterii lui Antonescu, "fidelii" lui Ceausescu, ori protipendatii noilor "…escu". Si bine au facut visele lui ca au pierit, doar el ,,tata taranul", care a iubit mai mult cartea pe care o învatam noi, copiii, decât pe a lui, el de ar mai fi trait.

Nu i-am scris lui O. Paler, si nici acum n-o fac, ca daca nu te poti ridica la înaltimea vremii ce traiesti si la rangul fruntasilor ei, cum te-ai ridica deasupra lor? Când asemeni apostolului Pavel lupti cu ce-i firesc în tine si pui pret pe ce este duhovnicesc, adevarat si vesnic - si atât de rar în lumea noastra - nici macar nu-ti doresti sa fii si sa ramâi în "sinedriul templului" locului, între "eminentele cenusii" ale vremii tale, iar de patrunzi acolo, esti doar un strain, dupa cum cu prisosinta a dovedit-o fiul de taran, ajuns carturar, Paler Octavian. Ca nici în satul natal nu toti câti sunt de treaba-s mesteri-paleri!

Oare la despartirea sufletului de trup încotro s-a îndreptat raza lui de lumina si speranta, niciodata triumfatoare, si pentru "lumea care patimeste si n-o doare", de-a pururi închisa în carapacea "vremii de acum" pe care n-a putut nici sa o schimbe, nici sa o transceada? Nici noi cu opintirile noastre nu vom putea!

Iata ca în vremea noastra, sub ochii nostri, a mai amutit o voce care mai striga trezire; a tacut o constiinta care se lupta cu glodul din noi, s-a stins unul din "batrânii si carturarii" cu frica lui Dumnezeu!

S-a sfârsit la datorie unul dintre noi; unul care lupta, cu armele faurite de el, împotriva înotatorilor prin noroi, împotriva noroiului din noi!

Din tot ce am spus mai sus nu pretind sa acceptati mai mult ori sa subscrieti, decât la vorba românului plamadit din lut - de acela de pe la noi - si însufletit cu duh, dar ramas "sarac în duh", adica evlavios, atunci când îl doare despartirea de unul dintre ei: Dumnezeu sa-l odihneasca în pace !

"Era mancata toata de la piept in sus, iar craniul era gol, doar ochii i-au mai ramas". Este marturia socanta a unui constantean, care a descoperit duminica seara trupul neinsufletit al Valentinei Tiganas, fetita de 6 ani, care a fost ucisa de caini. (Cotidianul).

"O parte din scalpul micutei era smuls, iar fata ii era desfigurata". (Curentul)

"Pe un camp, la periferia orasului Constanta, fetita zacea fara viata, sfartecata, cu vena jugulara perforata. O parte din pielea capului a fost gasita undeva mai departe". (Romania Libera).

"Micuta Valentina Tiganas a plecat sambata seara de langa adapostul improvizat in care locuia cu parintii sai, pe Strada Portului, la periferia municipiului Constanta... "Avea muscaturi pe tot corpul, dar fata era, efectiv, mancata, iar urme de scalp au fost gasite in apropiere. Era de nerecunoscut." (Ziua)

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 32-a

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate, sâmbata, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Poli Stiinta Timisoara - Gloria Buzau 1-0

A marcat: G. Bucur ’90+1.

(Continuare on-line la pagina Sport)

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

Pentru ca ucenicii voiau sa stie atâtea lucruri, Mântuitorul le-a raspuns, dar pe lung, pentru ca desfasurarea evenimentelor priveau mersul împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt, ca: în primul rând Iisus i-a prevenit sa nu-i amageasca cineva, apoi ca vor auzi de razboaie, ca se va ridica neam peste neam si împaratie peste împaratie, va fi foamete si ciuma, si cutremure de pamânt, multi vor fi ucisi din cauza numelui Sau, se vor vinde unii pe altii si se vor urâ, si se vor ridica multi prooroci mincinosi ca sa amâgeasca pe multi. Din cauza faradelegilor, iubirea multora se va raci. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Dar cel ce va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui. Dar sfârsitul nu va veni pâna nu se va propovadui Evanghelia împaratiei în toata lumea spre marturie si atunci va veni sfârsitul.

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....