Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Summit-ul NATO a trecut cu bine, in liniste si in ordine prin Bucuresti, asezand orasul si tara la inaltime, atat pe harta lumii, cat si in toate agentiile de presa de pe mapamond, facandu-i pe toti cetatenii, indiferent de varsta sau "rang" social sa fie mandri ca sunt romani. Dar tot ce inflorise in faimoasa Capitala timp de cateva zile glorioase s-a scuturat repede si viata a revenit la tipicul ei romanesc, ingrat si nedorit. In primul rand s-a incurcat iarasi urat si greu circulatia pe strazile orasului transformat intr-un vast santier, facandu-i pe soferii blocati in trafic sa strige prin parbriz "Sa vina Bush!", probabil pentru a trezi autoritatile la datorie si pe oameni la munca si disciplina. In al doilea rand, ziarele s-au intrecut scriind pe tema "Basescu a reluat ofensiva anti-Tariceanu", aratand ca "odata incheiat Summit-ul NATO", presedintele Romaniei "a revenit la vechile sentimente fata de Guvernul liberal" si in mod special fata de premier, fiind vorba, de fapt, de mai vechile resentimente. Prilejul s-a ivit marti, 8 aprilie, in sedinta de bilant pe anul trecut a Ministerului Apararii, care a fost transformata de presedintele Basescu intr-o apriga confruntare cu premierul Calin Popescu Tariceanu si cu toti liberalii, fostii sai parteneri de lupta electorala si de guvernare. Seful statului a criticat vehement modul cum Guvernul Tariceanu gestioneazã problemele Armatei si refuzul cadrelor militare de a aplica hotarârile CSAT, vizand-o pe aceea care limiteazã avansarile în grad. "Nu sunt dispus sa tolerez discutarea pe la colturi a hotararilor CSAT sau nu sunt dispus sa tolerez intarzieri in aplicarea acestor hotarari", i-a avertizat Traian Basescu pe militari, remarcand ca se inregistreaza intarzieri in realizarea procesului de reforma numerica si pe grade, a Armatei. Presedintele Basescu a precizat ca, daca la nivelul gradelor mici exista un oarecare deficit, la nivelul gradelor mari se inregistreaza un excedent in raport cu structura Armatei Romane. "Este o hotarare CSAT in acest sens si va cer aplicarea imediata", a spus presedintele Traian Basescu, atat ministrului Apararii, liberalul Teodor Melescanu, cat si amiralului Gheorghe Marin, seful SMG, adaugand ca orice tergiversare inseamna neindeplinirea hotararilor privind reforma Armatei. In criticile sale vizand Ministerul Apararii, presedintele tarii a cuprins mai multe aspecte, cum ar fi si "un oarecare nivel de dezinteres" fata de faptul ca nu s-au realizat programele de achizitii. Conform opiniei prezidentiale, "nerealizarea achizitiilor de tehnica noua este un element ingrijorator pentru Armata". Premierul Tãriceanu nu i-a raspuns "pe loc" presedintelui, mai de graba s-a facut ca nu aude, dar a venit replica de la Melescanu. Ministrul Apararii le-a spus ziaristilor ca presedintele a vorbit „în afara discursului scris“ si „au fost scapari“, evident in comentariul critic, referindu-se la confuzia facuta de Traian Basescu privind trupele române din Irak, aflate într-o misiune a Coalitiei Internationale si nu a NATO, cum a spus seful statului. In al treilea rand, pe esichierul politic romanesc este acum o fierbere mare in lansarea candidatilor pentru Primaria Bucurestiului, la alegerile locale din luna iunie, o functie pe care orice partid si-ar dori-o cu ardoare. Pana acum s-au anuntat cateva candidaturi: Ludovic Orban din partea PNL, fost viceprimar mai multi ani, ministrul Transporturilor in prezent si un lider de partid, care poate oricand sa faca un discurs cu tinte precise la adversari. Apoi secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a fost anuntat oficial, marti, 8 aprilie, candidat la Primaria Capitalei, de catre edilul Sectorului 3, Liviu Negoita, ceremonia de lansare desfasurându-se în Parcul "Titanii". Liviu Negoita a declarat ca vorbeste în dubla calitate, aceea de primar al acestui sector, dar si de director de campanie a lui Vasile Blaga, în cursa electorala pentru Primaria Capitalei. Printre multe laude, s-a spus ca fata de candidatii de la alte partide politice, Vasile Blaga are mai multe atuuri, în fata acestora: "este onest, profesionist, un om de onoare si iubeste Bucurestiul si pe bucuresteni". "Doresc sa realizam din Bucuresti un oras modern, european. Am experienta si calificarea potrivite, am determinarea si forta sa fac ce trebuie în Bucuresti", a spus secretarul general al PDL. Originar din Oradea, el a marturisit ca iubeste Capitala, ca este bucurestean "prin adoptie", dar ca "nu a hulit" niciodata Bucurestiul. Nu numai analistii politici il considera pe Vasile Blaga cel mai puternic aspirant la fotoliul Primariei Capitalei, ci si alti candidati care asteapta cu nerabdare confruntarea. In acest sens, candidatul PC la Primaria Capitalei, Codrin Stefanescu, a declarat ca Vasile Blaga este adversarul pe care îl astepta pentru functia de primar general, fiind foarte puternic, dar fiind nevoit sa raspunda la multe întrebari legate de administratia Videanu. Si liderul PIN, Cozmin Gusa, alt candidat la Primaria Capitalei a comentat aparitia lui Vasile Blaga in competitia electorala, afirmand ca acesta este "de treaba", dar are handicapul ca a condus PD Bucuresti, care a dat "cele mai mari tunuri" la bugetul municipalitatii. Forfota cea mai mare se face la PSD, unde mai multi lideri isi doresc Primaria Capitalei, pe care acest partid puternic n-a obtinut-o niciodata, iar presedintele partidului, Mircea Geoana spune ca o conditie obligatorie pentru candidatul partidului la Primaria Bucurestiului este sa aiba "sustinerea neconditionata" a organizatiei din Capitala. Strategii politici considera ca la aceste alegeri locale va fi votat candidatul si nu partidul, ca pana acum, asa incat directorii de campanie vor munci din greu la ofertele electorale pentru a-i convinge pe bucuresteni sa fie unul sau altul, care probabil ca tot nu-i va scapa nici de gropi, nici de cainii maidanezi, nici de gunoaiele ori de aglomeratia de pe strazi. (Clipa)

Fri Apr 18 7:30pm – 8:30pm
(Timezone: Eastern Time)
Boylston Auditorium, Boylston Hall, Harvard University
Calendar:

The Harvard Romanian Association has the pleasure to invite you to an evening of poetry, featuring the award-winning translations of Eminescu’s work by Adrian George Sahlean. A short presentation of Mihai Eminescu, intended primarily for a non-Romanian audience, will be followed by a live recital with some of his most celebrated poems.

The event is free and open to the public, and will be carried out in English. Feel free to invite anyone who is interested!

When: Friday, April 18, at 7:30 PM

Where: Boylston Auditorium, Boylston Hall, Harvard University

For more information about Adrian George Sahlean, visit:

http://www.globalartsnpo.org/Pages/AboutUs.html

Va invita sa sarbatorim impreuna Sfintele Slujbe ale Invierii Domnului 2008:

Intrarea in Ierusalim-Duminica Floriilor - Duminica 20 Aprilie, ora 12:30pm.

Denia celor 12 Evanghelii - Joi 24 Aprilie, ora 19:30pm.

Slujba Sfantului Maslu - Vineri 25 Aprilie, ora 5:00pm.

Denia Prohodului Domnului - Vineri 25 Aprilie, ora 19:30pm.

Invierea Domnului (Sfintele Pasti) - Sambata 26 Aprilie, ora 11:30pm urmata de Sfanta Liturghie Pascala si de Agapa Frateasca.

Taina Sfintei Marturisiri (Spovedania) se va face la ora 12:00 pm in fiecare Duminica inainte de inceperea Sfintei Liturghii si dupa slujbele de seara in Saptamina Patimilor (24 si 25 Aprilie).

Parastasele de Obste se pot face in fiecare Duminica pina pe 13 Aprilie.

Ii multumim Parintelui Simion Poptelecan pentru acceptarea de a fi co-slujitor la toate serviciile si de a ajuta la Taina Sfintei Spovedanii.

Cei doritori pot aduce pentru binecuvantare oua rosii si bucate inainte de Sfanta Slujba a Invierii, simbata 26 Aprilie.

Agapa Frateasca va fi pregatita cu traditionalele mincaruri romanesti si va avea loc in sala de mese a bisericii.

Multumesc îngerilor pentru grija pe care mi-o poarta si pentru ajutorul dat în a întelege si darui aceste rânduri, pentru ca nimic nu‑i întâmplator...

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

(Continuare din numarul precedent)

Cu cât discutam mai mult, cu atât era mai evident faptul ca odraslele domnului Theodoros voiau sa stie ceva anume. Deodata, Polinichia si-a luat inima în dinti si a întrebat:

- Ce faci tu ca artista de circ?

Nu stiam ce sa le raspund. Nu stiam cum sa le explic faptul ca afirmatia mea se referea strict la Nicos. Ca totul fusese contextual si scotea în evidenta legatura inexplicabila dintre mine si unele animale. Dar, când tocmai ma gândeam la cele ce urma sa le spun, Nicos m-a întrerupt brusc:

- Ohau !

Si a privit catre mine oarecum poruncitor, ceea ce ne-a uluit pe toti. „Ce frumos ar fi sa putem discuta!", am gândit eu privind la lup cu melancolie. Iar lupul s-a apropiat de mine si m-a lins pe mâna.

„Du-te si adu un bat, ca sa ne jucam", am gândit si am constatat ca Nicos se întoarce repede, cauta un bat pe masura si mi-l aduce nerabdator, spre stupefactia mea si a copiilor.

- Hm. Niciodata nu a mai facut asa! a exclamat Kostas. Ce l-o fi apucat?

Nu-mi pasa de ce zic ei. Am luat batul si l-am aruncat la oarecare distanta. Dar, Nicos a ramas pe loc, de parca astepta ceva anume. Am gândit: „Du-te si adu-l!". Iar lupul a zbughit-o dupa el cu mare bucurie. Ramasesem cu gura cascata si ma uitam în jurul meu, sa vad daca nu cumva visez. „Oare, lupul îmi întelege gândurile?", m-am întrebat contrariata...

- Ohau, s-a auzit latratul lui Nicos care se apropia fericit.

Am pus mâna pe capul lui, am închis ochii fericita si ma gândeam ca niciodata nu mai traisem o asemenea stare de beatitudine.

- Ohau, a latrat el aspru, de parca m-ar fi certat pentru ceva anume.

Am privit catre copiii domnului Theodoros si am spus:

- Iata ce pot sa fac la circ.

Cei trei m-au privit dezamagiti, ca si când lucruri din acestea se mai vazusera. Dar nu îndrazneau sa mi-o spuna. Îmi era mila de ei si i-as fi îmbratisat pe toti trei ca sa-i îmbunez. Îi mintisem fara sa vreau. Tocmai ma pregateam sa le spun adevarul când iata, Nicos s-a apropiat de obrazul fiecaruia, i-a lins usor si delicat a împacare. Copiii nu pareau prea încântati de atingere, iar atitudinea aceasta mi-a dat de gândit. „Probabil ca nu au fost educati în spiritul unei apropieri fata de animale. Iubesc lupul, dar îl tin la distanta", am socotit eu.

- Ohau, a facut Nicos privindu-ma cu intensitate.

Ne uitam cu uluiala la câine, fara sa pricepem ce vrea. Deodata mi-a venit o idee: „Nu cumva lupul întelege mai mult decât este normal si firesc?". Iar Nicos a latrat scurt:

- Ohau !

Apoi s-a apropiat de mine si m-a împins cu botul, lingându-ma delicat pe obraz. „Ce chestie! Hai ca asta-i tare de tot!", socoteam uluita. „Cine crede asa ceva? Poate niste copii". Apoi am privit amuzata la cei trei si am spus:

- Am sa va fac o demonstratie. Nu stiu daca merge, pentru ca abia astazi l-am cunoscut pe Nicos si nu-l înteleg întrutotul. Cu toate acestea, voi încerca. Veti vedea cum se poate realiza un numar de circ.

Cei trei m-au privit neîncrezatori, dar extrem de interesati. Am continuat:

- Ceea ce fac eu este un secret. Vreau sa nu spuneti nimanui despre aceasta: nu vreau sa stie oamenii cum procedez eu cu animalele, am precizat cu un glas care presupunea o oarecare complicitate. Promiteti ca nu-mi veti dezvalui secretul ?

- Daaa, au raspuns în cor, toti trei.

Am deschis poseta si am scos afara agenda personala din care am desprins trei file albe. Nicos ma privea foarte atent. Am înmânat câte o fila fiecaruia dintre copii. Dupa o oarecare cautare, am gasit si le-am dat si un pix cu pasta. Cei trei asteptau cu vie curiozitate.

- Uite, am spus eu. Ca sa nu se creada ca lupul este foarte destept si ne întelege vorbele, veti scrie fiecare pe foaia de hârtie, un lucru pe care vreti sa-l faca el: sa va aduca ceva, sa stea într-o anumita pozitie, sa latre... In fine, fiecare poate sa scrie ce crede de cuviinta. Dar sa nu fie un lucru greu, ori irealizabil. Gânditi-va ca este doar un câine, nu un om. Apoi, împachetati fila si mi-o dati mie. Am s-o citesc, iar lupul va face ceea ce ati scris pe hârtie. E bine?

- Adica, vrei sa spui ca nu vorbim despre ceea ce am scris, iar Nicos va executa ca si când ne-ar citi gândurile? a întrebat Dimitris.

- Da. Într-un fel. Ei, nu este chiar asa, dar, în fine, asa se vede din afara. Sa vedem daca merge. Totul este sa crezi! Apoi, am sa va rog sa explicati cum am facut.

- Eu nu cred! a spus Kostas apasat.

- Nici eu! s-a raliat Polinichia.

- Este tare chestia asta! a spus si Dimitris privind pierdut undeva în interiorul lui. Daca reusesti sa ne demonstrezi acest lucru, am sa te tin minte toata viata.

- Nu este greu de demonstrat, am spus eu. Este greu de înteles! In mare parte, este o iluzie. N-am sa va explic cum fac, dar daca va dati seama singuri, am sa va recunosc meritul. Tata m-a învatat trucul acesta. Dar nu mi l-a spus dintr-odata, ci m-a lasat sa cercetez singura. Asadar, sa nu-mi cereti explicatii pentru ca nu vi le voi da. Gânditi-va singuri! si veti afla lucruri incredibile. Uneori merge si la oameni.

- Bine, a spus Polinichia nerabdatoare. Sa vedem ce esti în stare.

S-a lasat tacerea. Se auzeau numai valurile marii care bateau linistite malul pietros. Nicos s-a ridicat si a venit sa priveasca la ceea ce faceau copiii.

- Feriti-va de el. Nu trebuie sa vada ceea ce scrieti. Aveti grija ca poate întelege, am afirmat eu misterioasa.

- Cum sa înteleaga? a întrebat Kostas. Pai ce? Nicos stie sa citeasca în limba engleza?

- Este posibil orisice, am afirmat eu sigura pe mine si la fel de misterioasa, ceea ce i-a facut pe cei trei sa ramâna cu gura cascata.

- Nu se poate, copii, a spus Polinichia putin îmbufnata. Nu s-a mai vazut asa ceva. Pai ce? Avem un câine supradotat si noi n-am stiut chiar nimic despre asta?

- Este dotat, am afirmat eu cântarindu-l din ochi. Sa vedem daca este supradotat. Scrieti. Si feriti-va de el. Nu vedeti ca face investigatii? Cred ca a înteles o parte din ceea ce vreti sa scrieti.

- Adica, tu vrei sa spui ca Nicos poate sa înteleaga ceea ce scriem noi? a întrebat Dimitris foarte serios.

- Asa pare din exterior. Nicos are niste calitati pe care voi nu i le-ati vazut pâna acum. Dupa ce vom termina cu demonstratia, asa veti crede.

Cei trei au continuat sa scrie în graba, foarte contrariati si ferindu-se de Nicos care, parca întelegând ca stapânii lui îi ascund ceva, încerca sa-i iscodeasca cu insistenta. Pentru ca fusese respins de copii, Nicos a venit la mine si a început sa ma împunga cu botul.

- Imediat lupule, am spus eu de parca lupul m-ar fi înteles. Nu te grabi. Trebuie sa fii atent la mine!

Si i-am facut semn cu degetul catre ochii mei. Probabil ca gestul îi era cunoscut pentru ca lupul s-a asezat în fata mea si ma privea foarte insistent, de parca ar fi vrut sa ma hipnotizeze. Dar, nu l-am bagat în seama...

- Gata, am terminat, au spus pe rând cei trei copii, împachetând frumos foile de agenda, dându-mi-le cu timiditate.

- Da... am acceptat eu preocupata. Acum sa te vedem Nicos.

Iar când i-am pronuntat numele, lupul s-a ridicat în picioare, spre stupefactia tuturor. Eu zâmbeam foarte sigura de mine, în timp ce le analizam comportamentul: curiozitatea le era atât de mare, încât puteai sa faci cu ei orice pofteai.

- Sa vedem primul bilet, am spus eu privind frumos catre Nicos. Esti pregatit ?

- Ohau! a latrat lupul la fel de nerabdator ca si cei trei copii.

- Nu te grabi, am spus eu calma. Sa vedem ce scrie aici. Aha. Polinichia.

(Va urma)

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

- Te sun într-o jumatate de ora.

- Astept.

Cupla interfonul pe interior.

- Delia, vezi daca poti sa-mi faci rost pentru diseara de un vagon de dormit la Timisoara.

- Câte bilete?

- Unu pentru mine.

- Sa vedem ce se poate face.

Se cufunda în amintiri. Scene din copilaria lui timisoreana îi reveneau în minte sub forma de frânturi. Îsi amintea de scoala care se afla lânga o biserica, parca într-o piata cu numele unui împarat roman, Traian, da asta era „piata Traian". Mai tinea minte ca drumul la scoala trecea printr-un parc în care se afla un cinematograf „Sahia" parca îi zicea. O data prin clasa a patra chiulise de la scoala cu înca câtiva baieti si se dusese la matineul de la ora 11 sa vada un film de „capa si spada" cu un actor francez. Bine înteles ca totul se aflase iar învatatoarea îi informase pe parinti. Ca urmare tatal lui îi trasese o chelfaneala zdravana.

Înca nu erau timpurile de azi, în care personalitatea copilului nou nascut trebuie respectata, deci doamne fereste sa te atingi de el.

Tatal lui îi trasese câteva chelfaneli si le tinea minte pe toate, caci nici una nu fusese pe degeaba. E surprinzator ca din copii acelei epoci, crescuti asa de prost, au iesit totusi, doctori ingineri, artisti, meseriasi si nu putini oameni de valoare.

Intra Delia Marinescu.

- Sefu diseara la douasprezece fara cinci ai o cuseta la accelera-tul 1691 care ajunge la opt treizeci si cinci în Timisoara.

- Perfect.

- L-am rugat pe Daniel sa le ia.

- Multumesc Delia.

Foarte eficienta Delia asta, bine

a facut Helga ca a angajat-o. Desteapta fata.

Forma numarul de telefon scris pe blocul din fata lui.

- Biroul de avocatura Dobrescu Constantin.

- Sunt Christian Moraru, as….

- Da stiu, va fac legatura.

Dupa câteva „clicuri" se auzi vocea avocatului.

- Cum stam Chris?

-Sosesc mâine dimineata cu acceleratul de opt treizeci si cinci.

- Bine, te iau de la gara.

- Crezi ca ne mai recunoastem?

- Ai dreptate, o sa tin un ziar în mâna.

- Poate o garoafa rosie?

- Toti detectivii sunt asa caustici?

- Scuza-ma, dar cliseul cu ziarul.

- Am un metru optzeci, nouazeci si sase de kilograme si un început de chelie. Port o bluza albastra si un pantalon bej.

- Atunci pe mâine.

- Te astept.

Chris puse receptorul jos.

Simti ca îl cuprinde o stare de neliniste, ca pe vremuri când era copil si stia ca urma sa se petreaca ceva deosebit.

De câteva ori planificase sa se duca la Timisoara, dar de fiecare data intervenise ceva si-i încurcase socotelile.

Oare când fusese ultima data în orasul de pe Bega?

Da, îsi amintea cu un an înainte de a trece Dunarea, fusese cu bunica lui la o prietena a ei pe care o chema. Cum o chema? Nu-si mai amintea, dar statea undeva în, în … Fratelia.

Auzise ca Timisoara devenise un oras foarte frumos. „Orasul parcurilor" cum i se spunea pe vremuri era acum si mai vestic. Oare o sa-l mai recunoasca?

*

Chris statea la fereastra vagonului de dormit si privea cu nostalgie în zare.

Trenul intra în Timisoara. Asta e Padurea Verde, astea sunt „Uzinele Mecanice", blocul asta înalt e „Institutul", Gara Mica, blocurile din zona Tipografilor, puscaria, parcul de la Clinicile noi si în sfârsit „Facultatea de constructii", deci urmeaza "Gara de nord". Totul îi revenea în minte, ca într-un film. Trenul se opri.

Pe geam îl vazu pe avocat care tinea ziarul în mâna. Trebuia sa recunoasca ca fara descrierea telefonica facuta, ar fi trecut pe lânga el fara macar sa se gândeasca ca l-ar cunoaste. Poate doar zâmbetul.

Coborî si se îndrepta spre el.

- Chris ce mare te-ai facut! spuse advocatul.

- Dar si tu ai crescut nu gluma.

Se îmbratisara, apoi Ticu îi lua valiza din mâna.

- Mergem la mine, Marga ne-a pregatit micul dejun. Sper ca ti-e foame.

Dupa protocolul de primire, un mic dejun pe cinste, la care se depanara amintiri din copilarie si viata lor din ultimii douazeci de ani într-un rezumat al rezumatului se retrasera cu cafeaua în birou, unde se putea fuma.

- Chris, ti-am pregatit o camera aici la noi si apartamentul de la birou. Ce preferi?

- Nefiind vorba chiar de un concediu, am sa optez pentru apartament. Unde e?

- E într-un bloc pe Tipografilor, aproape de politie.

-Asta mai tin minte, bulevardul acela cu doua sensuri, nu?

- Da. Am o secretara si o masina care îti stau la dispozitie.

- Multumesc, dar în principiu as vrea sa stiu despre ce e vorba si fara sa te superi, înca nu am spus ca accept!

- Ai dreptate.

Se opri lua o gura de cafea, trase din tigare si apoi continua.

- Acum trei zile, seful catedrei de termodinamica de la Politehnica profesorul Marin Pascu, a dat o petrecere în vila lui. A doua zi dimineata a fost gasit mort la el în birou. Avea o rana la cap ca urmare a unei lovituri.

- Unde?

- Vis a vis de Parcul Rozelor.

- S-a lovit sau a fost lovit?

- Îti dau mai bine sa citesti "Procesul verbal de cercetare la fata locului". Poti vedea punctul lor de vedere. Scoase dintr-o geanta un dosar si i-l întinse.

Chris le lua si le puse pe masuta în fata lui.

- La ce ora a survenit moartea?

- Aproximativ între unsprezece si douasprezece.

(Va urma)

- Am încercat sa uit totul si poate ca, acum, reusesc, sa uit.

- Adevarat?

- Da. Nu credeam ca voi reusi dar încetul cu încetul lucrurile se schimba, îi raspunde zâmbind Adina.

- Înteleg... si, din întâmplare, tratamentul se numeste Radu Serban.

- Dupa câte stiu nici Nora Muresan n-a fost rea ca medicament.

- E adevarat, am facut o gresala cu Nora. Când ne‑am despartit noi, am simtit ca mor. M-am agatat de ea ca sa supravietuiesc, dar am facut o gresala. E ceva între tine si inspectorul Radu?

- În perioada asta, a fost lânga mine. Nu pot sa neg ca mi-a facut placere. A suferit mult si el.

- Poate ar trebui sa spun ca ma bucur pentru tine, dar nu pot s-o fac.

- Îmi pare rau, dar pentru mine Radu e...

- Scuza-ma, eu am gresit aducând vorba. Nici n-ar fi trebuit sa vin. La revedere! îi spune el si pleaca.

Adina, cade pe gânduri. Nu stie ce sa mai creada. Se ridica si se îndreapta spre bucatarie, unde îsi pregateste ceaiul.

- O, ce bine ca esti aici! Eu ce-as putea mânca? o întreaba fratele ei, care, ca de obicei astepta sa fie servit.

Fara sa-i raspunda la întrebarea legata de ale gurii, Adina îl întreaba suparata:

- Cum de ti-a trecut prin cap sa faci scena aia lui Alin?

- Lasa-ma în pace! Ce stii tu?! Iar te bagi ca musca‑n lapte? De ce te amesteci unde nu-ti fierbe oala? Ai vazut ceva? Ai auzit ceva?

- Nu, dar am aflat ca era cât pe ce sa te iei la bataie cu el.

- Daca nu cunosti realitatea mai bine taci. Fostul tau logodnic m-a jignit în bar, în fata lumii, adauga el revoltat. M-a facut: hot, mincinos, profitor... Calomnie curata! Îti dai seama?

- Am înteles, dar ai reactionat gresit. Te-ai purtat incorect.

Cu zâmbetul lui sarcastic, Anton nu se da batut:

- M-a acuzat în fata celor din bar! Nu trebuia sa ma apar?

- Trebuia sa te aperi cu fapte, nu cu pumnii!

- Bine, poate am exagerat. Acum, cine spune lumii ca nu sunt un delincvent si ca doctorul tau m-a învinuit pe nedrept si ca...

- Nu-ti face griji. Politia, va rezolva situatia.

- Da, dar între timp eu sunt vinovatul. Si nu e o senzatie prea placuta. Eu sunt cineva în orasul asta si nu-i permit unui...

- Îmi dau seama. Politia va afla cine e vinovatul. Tu ai depus plângere ca ai fost calomniat. Nu-ti mai face atâtea griji.

- Sa speram ca ai dreptate. Multumesc pentru tot, Adina.

- Ar putea sa-ti fie rusine. De asta mai avea nevoie familia Dragnea, ca-n rest, avem de toate. Acum, trebuie sa plec. La revedere!

Zâmbind ca a scos-o cât de cât la capat cu sora lui, Anton îsi freaca satisfacut mînile si formeaza numarul de telefon al lui Victor, cel cu care le leaga si le dezleaga pe toate...

- Victor? Sunt Anton. Unde esti? Perfect. Vino imediat la mine! La firma, da. Am nevoie de tine! Trebuie sa‑ti vorbesc! Misca-te!

* * *

Doar câteva minute i-au trebuit lui Victor ca sa ajunga la „Femina", unde Anton îl astepta cu nerabdare.

- Salut, Victor! Vino... Am necazuri mari!

- Asta am înteles, altfel n-ai fi spus sa dau fuga la tine. Sper sa fie o treaba usoara si, mai ales, rapida.

- Nu-ti face griji.

- Sper.

- Am probleme cu imbecilul ala de doctor. Cu fostul logodnic al Adinei. Batrânul, senilul ala de la care am cumparat apartamentul, nu vede ca-l cauta moartea pe‑acasa, s-a plâns doctorasului ca l-as fi excrocat. Vai de capul lui! Acum, dupa ce a papat banii... Vezi de el si rezolva situatia...

- Care batrân, omule? A, da. Stai ca mi-am amintit. Vin eu martor daca e vreo problema. Am auzit ca e pe duca, asa ca strânge ceva bani. Cu siguranta îti trag astia o amenda si trebuie sa-l îngropi ca n-are nici un apartinator. Daca ma duci martor le spun ca asta a fost una din conditiile mosului: sa-l îngropi. Ce zici? E bine?

- E bine, frate. Stiam eu ca tu ma scoti din belea. Vino sa te pupe mosu’! îi spune Anton bucuros si îl pupa pe frunte. Ce bei? Alege ce doresti ca meriti.

* * *

Dupa ce-si pune la punct dosarul pentru procesul urmator, Adina se îndreapta spre resedinta familiei Muresan, acolo unde, inspectorul Radu i-a spus ca-l poate gasi. Bate la usa si intra, dar se opreste în prag.

- Vorbim mai târziu. Si eu te iubesc. Buna, Adina!

- Buna, Dana! Era Marius?

- Da. Toata ziua ma suna si ma întreaba ce fac. Nu sunt obisnuita.

- Avantajul unei femei însarcinate. Toti sunt la fel. Te coplesesc cu atentii... Bucura-te, cât poti! Radu e cu tatal tau?

- Tocmai au iesit.

- Nu-i nimic, ma întorc mai târziu.

- Ce voiai de la el?

- Pentru povestea cu Anton. Radu si comisarul Albu cerceteaza...

- Nu-i nimic grav. Le-a dat fiecaruia amenda si gata.

- Ti-a spus tata?

- Da. De când sta la parintii mei, vorbeste mai mereu cu ei. Stiu ca s-a hotarât sa divorteze. Elvira cum a reactionat?

- Foarte rau. Manânca putin, e deprimata si, cei mai rau, se înfunda cu tranchilizante.

- Spune-i sa le lase. Doar nu-i nici prima nici ultima femeie divortata. Vrea sa faca dependenta?

- Stiu dar nu ma asculta. Ma îngrijoreaza starea ei. Ce pot sa fac pentru ea, Dana?

- Îti spun ca prietena si ca medic. Din ceea ce mi-ai spus cred ca mama ta are nevoie de ajutor. De ce n-o sfatuiesti sa se duca la un psiholog? Am o prietena foarte buna, o cheama Adela Marian si sunt sigura ca ar putea s-o ajute foarte mult.

- O sa încerc s-o conving, dar nu cred ca va accepta. E asa de deprimata ca, orice îi spui ca sa încerci s-o ajuti, nu faci decât sa înrautatesti situatia.

- Facem asa: o sun pe doctorita Marian si o programez. În fata faptului împlinit, mama ta nu poate spune nu.

- Sa speram ca ai dreptate.

* * *

Când ajunge acasa, Adina o gaseste pe mama ei ca de obicei pe terasa, cu tigara aprinsa.

- Iar ai fumat un pachet de tigari? Ce faci aici pe frigul asta?

- Nimic. Voiam sa ma relaxez si am facut o plimbare prin gradina.

- Ai plâns. Nu poti continua asa. Stiu ca suferi. Si eu am suferit din cauza lui Alin, dar trebuie sa reactionezi.

- Stiu, dar nu pot.

- Nu spuneai tu asa?

- Nu fac decât sa ma gândesc la tatal tau care ma uraste, la Anton care poate e suparat pe mine, la familia noastra.

- Gresesti, trebuie sa te gândesti la tine, nu poti sta închisa în casa si sa plângi.

- Si ce sa fac?

- Gaseste forta de-a o lua de la capat, lasa-te ajutata de un psiholog.

- Fii serioasa. Un psiholog...

- De ce? Delia are o prietena foarte buna la spital. E un bun psiholog. De ce nu faci câteva sedinte cu ea?

- Fii serioasa. Dureaza ani de zile pâna se vad rezultatele. În clipa asta, nu ma simt în stare.

- Nu trebuie sa aprofundezi. N-ai probleme asa grave de rezolvat, ai doar nevoie de ajutor sa treci de starea asta. Nu poti continua sa iei tranchilizante. Îti fac doar rau si nu rezolva nimic. Încearca!

- Nu stiu... Ma voi gândi.

- Nu te gândi prea mult. Te-am programat pentru dupa-amiaza, îi zâmbeste Adina si o îmbratiseaza.

* * *

Era pentru prima oara când Elvira o asculta pe fiica ei si cu speranta ca totul va fi bine se îmbraca si se duce la psiholog.

- E prima data când veniti la psiholog, doamna Dragnea?

- Da.

- Va rog, luati loc. Stati linistita si relaxati-va. Nu e nimic altceva decât o discutie între prietene. Despre ce vreti sa-mi vorbiti. Nu stiu, ceva ce v-a marcat, un gând, o imagine, orice... Va ascult cu placere.

- Nu stiu...

- Doctorita Muresan mi-a spus ca treceti printr-un moment dificil, ca aveti probleme de familie.

- Da. La vârsta mea nu e usor sa înfrunti o asemenea situatie.

- Ce situatie? o întreaba doctorita Marian.

- Divortul... Of, Dumnezeule! Am senzatia ca am gresit totul si ca nu pot face nimic pentru a remedia.

- Îmi imaginez ca nu e vorba de o despartire de comun acord. Cine s-a hotarât, dumneavoastra sau sotul.

- Sotul meu.

- Pot sa stiu de ce?

- Am avut o relatie scurta cu un alt barbat. El nu m-a iertat. Dar nu e doar asta... Sotul meu ma acuza ca nu l-am iubit, a ajuns sa-mi spuna ca m-am casatorit cu el din interes. Dupa treizeci de ani de casnicie...

Printre personajele pitoresti din anii copilariei mele, adeseori întâlnite pe strazile Sucevei, alaturi de birjarul, care-si hodorogea trasura pe prundul ulitelor mahalalei, flasnetarul, care învârtea maneta cutiei sale muzicale fermecate, geamgiul, care cara în spinare stativul cu foi transparente de sticla, hingherul neguros, cu latul atârnat de harabaua cu cusca în care schelalaiau câinii, sau sobarul, cu sortul din doc cânepiu si roaba lui cu roata scârtâitoare încarcata cu lut framântat, se afla si hornarul sau cosarul, cu straie negre, care-si purta pe umar scara si ghiuleaua cu peria de curatat.

Daca la sat, gospodarii se îngrijeau, de regula, singuri de starea hornului casei, în oras, unde populatia era numeroasa si concentrata în perimetre dense de locuire, coseritul, ca profesie, a aparut ca o necesitate.

În Regulamentul emis de Curtea de la Viena, înca din anul 1759, cu privire la prevenirea si stingerea incendiilor, regulament-cadru care a fost preluat ca model, adaptat si pus în practica dupa posibilitatile locale în orasele din Transilvania, Banat si Bucovina, hornarii figureaza printre meseriasii cu atributii clare în cazul interventiilor la incendiu.

Astfel, daca lacatusii si fierarii trebuiau sa asigure mânuirea pompelor, carutasii si vizitii trebuiau sa transporte apa, lucratorii precum tabacarii, cizmarii sau curelarii trebuiau sa actioneze organizat în alcatuirea lantului viu prin care treceau, din mâna în mâna, galetile cu apa, iar muncitorii din constructii participau la demolarile impuse de limitarea propagarii si extinderii focului, hornarii si învelitorii de case, obisnuiti cu lucrul la înaltime, erau antrenati în salvarea persoanelor si bunurilor din locuintele incendiate.

Maistrul hornar Nikolaus Bilinsky

Înca înainte de alcatuirea „Regulamentului privind modalitatile de stingere a incendiilor si organizarea pompierilor în orasul Suceava", regulament instituit în anul 1838 (care s-a ghidat dupa Regulamentul-Cadru al Curtii de la Viena), prin care se stabileau obligatiile în caz de incendiu ale locuitorilor urbei, începând cu primarul si încheind cu gospodarul care, potrivit marcajului „printr-o tabla prinsa pe casa", „clar si vizibil", trebuia sa intervina cu un topor sau cu o galeata cu apa, maistrul hornar Nikolaus Bilinsky stia foarte bine ce avea de facut.

La Arhivele Statului din Suceava se pastreaza „Contractul de salarizare", încheiat la data de 7 februarie 1835, între Primaria Orasului si acest maistru hornar. Contractul, scris în limba germana, stipuleaza clar ca maistrul hornar Nikolaus Bilinsky „ia în atrepriza, de la 1 noiembrie 1834, pâna la sfârsitul lui octombrie 1837, curatirea hornurilor în cladirile orasenesti si anume:

a. cele patru hornuri de la sobele de încalzit din cladirea cu parter a primariei;

b. cele patru hornuri ale sobelor de încalzit si unul al bucatariei, de la cladirea cu un etaj a scolii capitale;

c. cele patru hornuri ale sobelor de încalzit si unul al bucatariei din cladirea cu parter a spitalului orasenesc, în asa fel ca, hornurile bucatariilor sa fie curatite în timpul verii, de patru ori lunar, iar în timpul iernii, de doua ori lunar".

„Înalte cunostinte ale breslei"

Documentul prezinta importanta si pentru faptul ca pomeneste de existenta unei bresle a hornarilor la Suceava: „Maistrul hornar Nikolaus Bilinsky are sa lase sa se faca curatirea în aceasta perioada, numai prin calfe cu înalte cunostinte în ale breslei. În privinta platii pentru serviciul prestat în cladirile orasenesti mentionate, Primaria se angaja sa achite:

Pentru curatirea hornurilor de la primarie anual....................................4 fl;

Pentru acelasi lucru la cladirea scolii..................................................10 fl;

Pentru acelasi lucru la cladirea spitalului...............................................4 fl;

Total: 18 florini moneda conventionala".

„Adica - se precizeaza «nemteste» în continuare - 18 guldeni, în moneda conventionala, în doua rate anuale si anume, prima rata la sfârsitul lui aprilie si cea de-a doua rata la sfârsitul lui octombrie, numai atunci când va fi fost demonstrat la Casieria Orasului Suceava, cu adeverinta revizorului de politie, a medicului orasenesc si a directorului scolii capitale, curatirea la timp si corecta a sus-ziselor hornuri".

„Va raspunde maistrul hornar"

Contractul, ca orice document conceput nemteste, adica temeinic, prevedea si sanctiuni: „Daca maistrul hornar nu va îndeplini cele luate în antrepriza spre îngrijire... atunci orasul este îndreptatit ca scazamântul, prin acord cu zilieri sau prin licitatie, sa fie executat pe riscul si costul lui Nikolaus Bilinsky si cheltuielile neprevazute sa fie suportate de acesta. Daca prin neglijare sau curatirea rea a hornurilor ar avea loc un incendiu si prin aceasta o paguba la sus-scrisele cladiri, atunci va raspunde atât de des pomenitul maistru hornar cu toate ale sale, ca bunurile sale sa fie renta orasului, din contract ce s-a facut pe coala timbrata necesara. Prezentul contract a fost încheiat în doua exemplare identice si, în prezenta martorilor rugati la aceasta, a fost iscalit. Contractul de fata a fost vazut si întarit de Administratia tinutala Cezaro-Craiasca a Bucovinei".

„Ursoaica"

Nu stim daca tot maistrul hornar Nikolaus Bilinsky a fost cel care a avut contract cu Primaria si în anii urmatori, când Suceava a fost marcata de puternicele incendii din 1840, 1848, 1852 si 1854, cel din urma distrugând o treime din urbe, cu precadere zona centrala. Se stie însa ca incendiul din anul 1854 a izbucnit în mahalaua evreiasca a orasului, cauza fiind asa-numita „Ursoaica", hogeagul comun construit din lemn. Pentru a preveni incendiile, autoritatile au impus construirea caselor din caramida si piatra, iar curatirea periodica a hornurilor a devenit obligatorie la fiecare locuinta.

Hornar, vreme de patru decenii

Cu câtiva ani în urma, înca-l mai vedeam coborând pe strada abrupta a Tabacarilor (care purta, în vremea copilariei mele, numele primarului interbelic Gheorghe Doroftei), îndreptându-se încet catre casa, pe Anton Winkelbauer, ajuns la vârsta octogenara, fost cosar al urbei vreme de mai bine de 40 de ani. Asa cum era traditia, meseria s-a transmis din familie. Din anul 1947, Anton Winkelbauer a practicat coseritul ca angajat al Primariei, al CFR-ului si al Întreprinderii de Gospodarie Oraseneasca de unde a iesit la pensie.

Pe lânga hornurile orasului avea ca sarcina sa le curete si pe cele din marginasele cartiere Itcani si Burdujeni. Cosurile trebuiau curatate în Suceava o data la doua luni, iar în cartierele amintite, daca nu erau solicitari speciale, o data pe an.

Un simbol al norocului

Cu straie negre, lucioase si devenite aproape impermeabile de la funinginea si gudronul cu care erau impregnate, cu sapca sau basca îndesata pe cap, de sub care-i sclipeau, încercanati de fum, ochii, cosarul era un simbol al norocului. Se spunea ca daca te întâlnesti cu cosarul si îti puneai în gând o dorinta, aceasta urma sa se împlineasca. De aceea oamenii tineau sa-l atinga si îi cereau câte un fir, doua din peria lui considerata ca fiind norocoasa. Copiii mahalalei se tineau ciopor în urma lui privind curiosi la ghiuleaua si la peria ciufulita pe care le tinea pe umar. Chiar cei mai poznasi si mai zvapaiati erau mai linistiti si mai tematori, pentru ca nu o data au fost preveniti de parinti si bunici ca „pe cei obraznici îi ia hornarul". Silueta hornarului, „pata asta-ndoliata" din versurile compuse-mpreuna de St. O. Iosif si Dimitrie Anghel, a ramas alaturi de potcoava si de trifoiul cu patru foi un simbol al norocului. Vorba cântecului pe care l-au interpretat Stefan Banica si Colea Rautu: „Mi-a iesit cosaru-n drumi si-o sa am noroc de-acumi Griji, nevoi, necaz, durerei Se vor duce ca un fum".

Era trecut de miezul noptii. Afara, pe cerul înstelat, o luna perfect rotunda arunca raze de lumina peste peisajul atipit. Din când în când, dintr-un copac, o pasare de noapte striga câte ceva doar de ea înteles, dupa care se asternea o liniste apasatoare. Pe fereastra deschisa se prelingeau, plictisiti si apatici, ultimii stropi de la ploaia care tocmai se oprise. Un aer rece dar curat, proaspat si placut patrundea în încapere, fara sa ceara voie nimanui. Lampa aplasata într-un ungher, semana cu luna de afara, la scara redusa.

Flacara lampii tremura în fata curentului musafir, ca o persoana slaba de înger în fata unei fantome, proiectând pe tapetul alb al peretilor umbre miscatoare, care hipnotizau cu jocul lor un ursulet din plus, ce se odihnea într-o basculanta cu telecomanda. De la un casetofon care nu se zarea, în surdina, se auzea Michael Bolton, care interpreta superba melodie „Georgia On My Mind". Doua batalioane de soldatei din tabla ascultau cu interes planurile de lupta ale unui strateg batrân, în timp ce masinile blindate de razboi erau la intrarea în fortareata, asigurând paza si siguranta militarilor din interior.

Un tren din plastic facea ultima sa cursa nocturna, pe o sina amplasata pe covor, aproape de pat, având bateriile aproape descarcate. Pe peronul improvizat, doi papuci asteptau linistitti, fara sa-si spuna nimic unul celuilalt.

În pat, seful garii, un micut de câtiva anisori, care tocmai ce-si serbase ziua de nastere, dormea adânc, visând probabil la miniaturalul mijloc de transport primit cadou, fiind învelit pâna la nasuc.

Pe o perna alaturata, o papusa din cârpe statea cu ochii deschisi, privind fara sa clipeasca (!!!) tavanul.

Pe o masuta cu picioare scurte, era mare aglomeratie. Copilul capricios nu se obosise sa faca ordine! Cutii cu ambalajul rupt cu nerabdare... o farfurie cu o jumatate de felie de tort... un pahar cu suc... un fluier... o busola... câteva felicitari... creioane colorate si doua desene ce purtau semnatura micutului sarbatorit.

Pe prima plansa, o printesa, într-un castel, pe un munte înalt; pe cel mai înalt munte din lume. Cu talia subtirica, cu parul lung, negru, atât de negru cât putea tusul sa reproduca, cu doi ochi mari, albastri, cu gene arcuite, cu fata ovala, cu un nas mic, cu buze senzuale si rosii ca macul si cu doi obraji netezi... dar pe care multe lacrimi se prelinsera... asemeni picaturilor de ploaie pe fereastra încaperii în care el locuia.

Pe cea de-a doua plansa, pe o câmpie întinsa si verde, mai verde decât verdele (!!!), un tânar cioban cu turma sa de oi, în perioada transhumantei, statea si contempla un munte, un munte pe care vroia sa-l urce, dar parca nu se încumeta, stiind ca este cel mai mare munte din lume. Un soare portocaliu ne lasa sa întelegem ca suntem într-o luna de vara, poate chiar de primavara târzie.

Cele doua personaje proveneau, parca, din povesti diferite. Fiecare era pe coala lui de hârtie... cu toate astea, cei doi se priveau de câteva ore bune, fara sa-si spuna nimic unul celuilalt, la fel cum procedau cei doi papuci de pe peronul de lânga patul micutului copil. Destinul facuse ca cei doi sa se întâlneasca, sa stie unul despre existenta celuilalt, sa-si tina companie, sa se placa reciproc si chiar sa ajunga sa se îndragosteasca si sa simta ca nu mai pot trai singuri, asa cum o facusera pâna acum.

Ciobanul se hotarî! Fie ce-o fi, va urca acel munte... Porni! Pentru cei doi, timpul avea alte valente. Un minut scurs în realitate însemna câteva ore în poveste...

Trecura ore, trecura zile...Tânarul cioban se lupta cu muntele abrupt. Obosise, dar nu se oprea. Era epuizat, dar nu înceta sa urce si iar sa urce, sa tot urce. Rezervele de mâncare se terminasera. Setea îl chinuia, iar soarele îl ardea din ce în ce mai puternic. Nu era singurul care încercase sa ajunga la tânara domnita. Multi alti tineri se încumetasera sa urce pe cel mai înalt si cel mai greu accesibil munte, dar niciunul nu ajunsese sus, sus de tot... Unii trisasera, apelând la tehnica moderna: avioane, elicoptere, diverse unelte... dar fusesera descalificati imediat, altii abandonara cursa la primele obstacole întâmpinate, iar altii, mai fricosi, stateau la poalele muntelui si priveau neputinciosi la tânara si frumoasa printesa.

De la înaltimea ei, fata privea tot acest spectacol distrându-se si întristându-se în acelasi timp. Cei care urcau sau mai bine zis încercau sa urce, pareau niste gândaci caraghiosi si penibili. Stia, stia ca niciunul dintre ei nu va reusi sa ajunga la inima ei... era prea sus, iar ea nu era dispusa sa coboare...

Vulturi puternici si flamânzi roiau în jurul tânarului cioban, strigând câte ceva neînteles. Ca într-un vis usor, realitatea este interpretata si asimilata (era doar pasarea de noapte din copacul de lânga fereastra!). Mâinile ciobanului erau ranite si pline de sânge. Pasarile rapitoare simtisera mirosul sângelui si acum erau gata, gata de atac. Cu un toiag cu ajutorul caruia se catara pe rocile batrâne si colturoase, ciobanul reusi sa sperie inamicii zburatori. Îsi relua ascensiunea. Urca, urca si iar urca, dar parca vârful muntelui se îndeparta si el...

Inima fetei batea cu putere. Niciodata nu se mai simtise asa... Nimeni nu mai ajunsese atât de aproape de ea... Era fericita si tensionata. Era emotionata, era cum nu mai fusese... era cum nu va mai fi ... Era îndragostita cu adevarat...

Ciobanul nu vroia sa stea sa se odihneasca, sa-si traga sufletul, nici macar un minut. Îi era atât de draga fata încât prefera sa moara de oboseala, decât sa mai stea departe de ea. Era doar o chestiune de autosugestie, îsi spunea, si-si repeta într-una "Stiu ca poti, stiu ca poti". Continua sa urce. Aerul devenea din ce în ce mai greu de respirat. Era frig. Era din ce în ce mai frig. Bluza uda de transpiratie si de sudoare îngheta. La fel si pantalonii. Asta-i îngreuna si mai mult situatia. Picioarele îl dureau îngrozitor. Îl apuca tremuratul, cu toate astea urca si tot urca, fara sa se opreasca. Simtea ca nu mai avea mult... si într-adevar, nu mai avea mult...

O zari! Statea cu mâinile împreunate în dreptul inimii care batea cu putere, cu ochii mari, albastri si umezi fixându-l fara sa clipeasca. Purta o rochie alba, de matase, care se misca usor în bataia vântului (perdeaua de la fereastra încaperii)... Era Ea! Era fata la care visase toata viata. Era cea alaturi de care simtea c-ar fi fost atât de fericit si de împlinit...

Privindu-se si sorbindu-se din priviri, nici ea, nici el nu observasera ca cel mic se trezise si acum statea pe marginea patului, cascând somnoros si întinzându-si oasele întepenite.

Între cei doi mai era un singur pas. Un nor de emotii si de trairi intense îi învaluise. Când sa faca pasul decisiv, când sa urce si ultima stânca abrupta si sa stea alaturi de printesa, ciobanul se împiedica si cazu. Norocul lui, daca asta se poate numi noroc, se agata cu mâinile ranite si însângerate de creanga singurului copac existent acolo.

Cei de jos priveau scena cu sufletul la gura. Va cadea? Îi va întinde printesa, care pâna acum nu facuse niciun compromis, o mâna de ajutor? Se va descurca ciobanul singur? Oare ce se va întâmpla în continuare?

Dar ce se întâmpla?!? Vai... Din senin, pe neasteptate totul se întuneca, totul se facu negru, totul se transforma în întuneric...

Copilul somnoros, vrând sa ia paharul cu suc de pe masa, fara sa vrea, fara sa stie, fara sa-i pese, varsa sticluta cu tus negru peste cele doua planse...

S-au întâlnit, când nu se asteptau si nu sperau... S-au placut, s-au iubit în tacere si s-au despartit tot la fel de brusc si de neasteptat...

Morala: Destinul este un copil capricios!

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 29-a

Univ. Craiova - Otelul Galati 1-1. Au marcat: Dina (42) - G. Paraschiv (16).

Ceahlaul Piatra Neamt - Dacia Mioveni 1-1. Au marcat: Gmamdia (70) - Neagoe (7).

(Continuare on-line la pagina Sport)

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....