Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Fri Apr 18 7:30pm – 8:30pm
(Timezone: Eastern Time)
Boylston Auditorium, Boylston Hall, Harvard University
Calendar:

The Harvard Romanian Association has the pleasure to invite you to an evening of poetry, featuring the award-winning translations of Eminescu’s work by Adrian George Sahlean. A short presentation of Mihai Eminescu, intended primarily for a non-Romanian audience, will be followed by a live recital with some of his most celebrated poems.

The event is free and open to the public, and will be carried out in English. Feel free to invite anyone who is interested!

When: Friday, April 18, at 7:30 PM

Where: Boylston Auditorium, Boylston Hall, Harvard University

For more information about Adrian George Sahlean, visit:

http://www.globalartsnpo.org/Pages/AboutUs.html

Va aducem la cunostinta ca, la solicitarea comunitatilor romanesti din Phoenix, Arizona, la data de 12 aprilie 2008 o delegatie a Consulatului General al Romaniei la Los Angeles va efectua o deplasare la Phoenix.

Cu acest prilej vom avea placerea sa ne intalnim cu reprezentanti si membri ai comunitatilor si organizatiilor romanesti din zona pentru a discuta probleme de interes, inclusiv de natura consulara.

De asemenea, vor fi efectuate pentru solicitanti, prestatii consulare, intre orele 9.00 A.M. – 5.00 P.M., la biserica Happy Valley, cu adresa:

25435 North 15th Ave.

Phoenix, AZ 85027

Pentru programare, rugam sa sunati, din timp, la telefon: 623 518 2835, dl. Eugen Paul.

Gama de servicii si prestatii poate fi consultata pe pagina de internet a Consulatului General.

http://www.consulateromania.net/viza_ro_2.html

Consular Visit in Phoenix

We inform the Romanian citizen in Phoenix that on April 12, 2008 a delegation of the Consulate General of Romania will undertake a visit to Phoenix.

For further details please access the Romanian Consulate Webpage.

http://www.consulateromania.net/viza_ro_2.html

Va invita sa sarbatorim impreuna Sfintele Slujbe ale Invierii Domnului 2008:

Intrarea in Ierusalim-Duminica Floriilor - Duminica 20 Aprilie, ora 12:30pm.

Denia celor 12 Evanghelii - Joi 24 Aprilie, ora 19:30pm.

Slujba Sfantului Maslu - Vineri 25 Aprilie, ora 5:00pm.

Denia Prohodului Domnului - Vineri 25 Aprilie, ora 19:30pm.

Invierea Domnului (Sfintele Pasti) - Sambata 26 Aprilie, ora 11:30pm urmata de Sfanta Liturghie Pascala si de Agapa Frateasca.

Taina Sfintei Marturisiri (Spovedania) se va face la ora 12:00 pm in fiecare Duminica inainte de inceperea Sfintei Liturghii si dupa slujbele de seara in Saptamina Patimilor (24 si 25 Aprilie).

Parastasele de Obste se pot face in fiecare Duminica pina pe 13 Aprilie.

Ii multumim Parintelui Simion Poptelecan pentru acceptarea de a fi co-slujitor la toate serviciile si de a ajuta la Taina Sfintei Spovedanii.

Cei doritori pot aduce pentru binecuvantare oua rosii si bucate inainte de Sfanta Slujba a Invierii, simbata 26 Aprilie.

Agapa Frateasca va fi pregatita cu traditionalele mincaruri romanesti si va avea loc in sala de mese a bisericii.

Oana STOICA-MUJEA

Politica cu literatura nu se îmbina de fiecare data, dar, una peste alta, în anumite situatii, se completeaza. Tot timpul am avut o idee fixa privind politica si literatura. Am studiat modul în care politica se implica în lumea literelor. Si este destul de logic. În majoritatea cartilor exista un sistem politic. Luam exemplu „Stapânul inelelor" sau „Lord of the rings”. Daca studiem cu atentie motivul pentru care începe razboiul, o sa ne dam seama ca este tot din pricina unei anumite politici. Daca privim felul în care sunt conduse popoarele: elfii, oamenii etc; totul tine de o anumita politica. Desigur, în cazul acesta, mentalitatea naste politica. O mentalitate sanatoasa sau mai putin sanatoasa.

Indiferent ca vorbim despre o carte fantasy sau nu, tot dupa un sistem politic ne ghidam. Evident, politica difera în functie de mentalitate, ceea ce numai în carti putem gasi. Sau nu. Pentru ca, în viata reala, cea prin care calcam toti, cea prin care suntem nevoiti sa trecem, mentalitatea este, dar este materiala.

Puterea este un alt element care apare în majoritatea cartilor. Desigur, nu trebuie sa fie neaparat o putere politica, poate fi pur si simplu lupta personalitatilor. Puterea a dus, întotdeauna, la comunism. Atunci când un singur om îsi doreste puterea absoluta, se crede mai presus de orice si oricine si, pe deasupra, mai si reuseste sa subjuge, rezulta, automat, comunismul.

Daca e sa ne raportam la evenimentele din tara noastra, desigur, lasând literatura la o parte – cu toate ca s-ar putea scrie mii de carti cu mii de scenarii – ajungem la o singura concluzie logica. Exista un singur om, care îsi doreste puterea, care manipuleaza si care încet, încet ajunge la ideea comunismului.

Democratia, în totalitatea întelesului ei, nu prea exista nici în povesti, de ce sa se mai amageasca românii cu povesti care oricum nu au au baza democratica bine pusa la punct? Probabil ca nu mai are nici un rost.

Ma uitam la scriitorii de fantasy ai acestei tari, citeam printre râduri si am înteles exact ceea ce va spuneam mai sus. Fara sa vrea, scriitorul, este influentat de ceea ce se întâmpla în jurul sau, în politica tarii lui.

Am ajuns si la Summit. Desigur, o mândrie. Summitul l-am mai întâlnit si prin fantasy-uri, doar ca se numea altfel. Depinde de la autor la autor. Desigur ca îl regasim în anumite scrieri, cu implicatiile si problemele respective. Summitul nostru? Normal, în spirit românesc. Daca o jumatate de tara s-a rugat ca presedintele sa nu faca gafe, atunci nu putem decât sa credem ca Dumnezeu nu ne mai asculta. Sau ca vrea sa se distreze. Nu stiu daca România se mai distreaza. Unii mai mijesc, dar ceilalti nu mai au puterea sa o faca. Privesc cu sufletul la gura si se roaga sa iasa bine si din asta. Mai e si cealalta categorie, cea care nu are ce mânca si priveste, cu supunere si fara sa priceapa, cum pe strazile tarii curge laptele si mierea, respectiv samponul. Ceea ce, ma credeti sau nu, nu s-a întâmplat pâna acum în nici o poveste fantastica. Ce sa mai, nici un autor nu a avut atâta imaginatie. Si nici nu cred ca va avea, indiferent unde s-ar petrece actiunea: trecut, prezent sau viitor.

Concluzii am tras multe, dar una singura ramâne valabila: România e mai mult decât un roman fantasy, România e însusi fantasy-ul.

Oana STOICA-MUJEA

Iuliana SASARMAN: În luna mai m-am mutat la New York unde am stat sase luni si am lucrat la un club privat de golf. În aceasta perioada nu am pictat, deoarece aveam o camera mica si nu aveam spatiu sa-mi fac atelier, dar în schimb am avut timp sa vizitez. Am vizitat muzee, galerii de arta, „vestigiile" Manhattan-ului, de la Statuia Libertatii la celebra statuie aurita a lui Prometeu din Rockefeller Plaza! De-acolo am dat o fuga la Boston, Washington si la Cascada Niagara de care am fost foarte impresionata. În luna noiembrie m-am reîntors la Naples, Florida unde voi sta pâna în luna mai. Aici lucrez tot la un club de golf, vizitez tot ce se poate, dar si pictez deoarece locuiesc într-un apartament mai mare si mi-am improvizat un atelier de pictura pe terasa.

 George ROCA: Esti deci tot in America! Te-ai stabilit definitiv acolo? Cum suporti emigrarea?

Iuliana SASARMAN: Sunt tot în America, dar înca nu stiu pentru cât timp. Anul acesta sigur mai stau pe aici, deoarece mai sunt multe de facut si locuri pe care vreau sa le vad. Nu e asa de roz viata în SUA cum mi-o imaginam când eram acasa... Am întâmpinat si greutati peste care am trecut cu bine, dar în schimb am realizat ca aici îti poti oferi un trai decent, fara grija zilei de mâine.

 George ROCA: Am aflat de pe internet ca în 2006 ai avut o expozitie personala la Connecticut cu ocazia Zilei României si marcarea intrarii tarii noastre în Uniunea Europeana, expozitie care a facut parte din ansamblul de evenimente organizate de Ambasada Româna din Statele Unite ale Americii cu tema „Romanian Arts in the United States”. Ce lucrari ai mai facut între timp si unde le-ai expus?

Iuliana SASARMAN: În America mi-a fost mai greu sa gasesc o galerie unde sa îmi expun lucrarile. Am avut în schimb o expozitie de pictura la Hotel Elizeu din Bucuresti, expozitie organizata de Fundatia Arte e Arta din Bucuresti si o expozitie organizata tot de aceeasi fundatie la Lugano, în colaborare cu Ambasada României din Elvetia.

 George ROCA: Mai mentii legaturile cu fostii colegi din România, în special cei din Cluj si din Bistrita? Cu ce grupuri de artisti plastici americani ai luat legatura?

 Iuliana SASARMAN: Din pacate nu am cunoscut alti artisti români. Am auzit de câtiva cu renume, dar timpul nu mi-a permis sa îi caut.

George ROCA: Ai luat legatura cu Institutul Cultural Român din New York? Dar cu comunitatea romaneasca de pe unde te-ai perindat?

 George ROCA: Ce faci pentru a-ti câstiga existenta?

Iuliana SASARMAN:  Am venit în SUA printr-o firma din Cluj care mi-a oferit un contract de munca la un club de golf, pe post de ospatar! Ce nu face omu’ sa vada America!!! La început am primit viza pe sase luni, dupa care a trebuit sa o extind tot din sase în sase luni, deoarece nu am vrut sa ramân aici ilegal. Fiind legata de aceasta viza, care e doar temporara, a trebuit sa ma tot mut dintr-un stat în altul la expirarea acesteia! Astfel am stat sase luni în Florida si alte sase luni în nord (New York si Connecticut). Datorita acestor mutari am avut ocazia sa vizitez si sa traiesc în diferite locatii ale SUA. Va spun sincer ca a fost o experienta placuta. Acum mi-am gasit o alta companie care mi-a facut contract de munca si voi lucra din luna mai, împreuna cu alti prieteni români, pe o insula din Cape Cod, statul Massachusetts. Datorita faptului ca sunt într-o tara în care sunt singura si nu am nici un sprijin sunt nevoita sa muncesc o meserie care nu ma reprezinta, dar sper ca în timp sa apara alte oportunitati si sa-mi gasesc ceva de lucru în domeniul artistic. „Speranta moare ultima”, acesta e motto-ul meu!

 George ROCA: Ai avut realizari pe „Pamântul Fagaduintei”?

Iuliana SASARMAN:  Da, am avut! În primul rând mi-am împlinit visul de a vedea New York-ul si muzeul Metropolitan, locuri în care nu credeam ca voi ajunge vreodata. Am cunoscut o parte din vasta cultura americana. Am fost de asemenea la Las Vegas, Los Angeles, Beverly Hills, Hollywood, Chicago, Miami, Boston, Washington, Niagara, locuri la care visam cu ochii deschisi atunci când eram în România, vise care s-au implinit... Am reusit sa-mi cumpar masina mult dorita de mine, si anume o masina sport de culoare galbena... Cu ea circul peste tot! Acum sper si astept o realizare pe plan profesional, aici pe... „Pamântul Fagaduintei"!

Iuliana SASARMAN: Momentat pictez si pregatesc o noua serie de lucrari pe care sper sa le expun în curând aici în Statele Unite ale Americii.

 George ROCA: Ti-ai schimbat stilul de pictura? Ai fost influentata de plasticienii americani? Stiu ca stilul tau este cu precadere impresionist abstract, stil care apeleaza la subconstient (bazat pe sentimente nu pe rational), adoptând în special o pictura asemanatoare ilustrilor reprezentanti ai acestuia precum: Jasper Johns, Yves Klein, Willem De Kooning, Joan Mitchell, Fiona Rae, Richard Diebenkorn si altii. Gresesc oare? Ce muzee si galerii de arta faimoase ai vizitat?

Iuliana SASARMAN: Nu! Nu cred ca mi-am schimbat stilul de pictura, baza în lucrarile mele a ramas „culoarea". Desigur ca sunt interesata sa cunosc si tehnica altor stiluri si noi modalitati de exprimare artistica. De aceea „bântui" prin lacasuri de arta, prin galerii si muzee. Am vizitat Muzeul de Arta din Naples, Florida; Muzeul de Arta din Chicago; Muzeul Salvador Dali din St. Petersburg, Florida; Muzeul Metropolitan din New York; Muzeul Guggenheim din New York, s.a.

 George ROCA: Stiu ca din 2006 ai devenit membra a Uniunii Artistilor Plastici din România. Am auzit ca în curând vei aparea în Enciclopedia pictorilor din România. Poti sa îmi dai câteva detalii?

Iuliana SASARMAN: Ce repede circula vestile chiar si pâna în Australia! Asa este! Am avut bucuria sa aflu ca voi aparea anul acesta în Enciclopedia pictorilor din România, volumul al XVI-lea. Pentru mine este o onoare deosebita, în special pentru faptul ca acasa este recunoscuta munca mea în arta plastica. Multumesc celor care au facut selectia.

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

- Kalos irthate ! (Bine ati venit !) ne-a întâmpinat domnul Theodoros de îndata ce am intrat în curtea casei sale aflata pe tarmul marii, într-o padure de maslini uriasi crescuti câte doi, înlantuiti unul lânga celalalt ca într-o îmbratisare eterna si calda, plina de iubire.

Venisem acolo împreuna cu Vassilis, prietenul meu, proprietarul unui catamaran elegant ancorat la Limenas, un port frumos care te întâmpina binevoitor la intrarea în insula Thassos, dupa ce-ai traversat cu ferry-boat-ul venind de la Keramouti. Eram curioasa sa-i cunosc rudele si sa aflu ce fel de oameni sunt ei.

Domnul Theodoros, un tip brunet, înalt si foarte solid, privea la mine usor amuzat si a tresarit surprins dupa ce Vassilis m-a prezentat în limba engleza:

- Ea este Mimi, prietena mea. E din România.

- Ohoho, tocmai din România ! a hohotit domnul Theodoros, facând ochii mari, vorbind cu naturalete în limba engleza, cu siguranta si chiar cu încântare.

Apoi a spus ceva în greceste, râzând spre mine si Vassilis din toata inima. M-am uitat nedumerita la prietenul meu care, privindu-ma amuzat, mi-a tradus în engleza:

- Nu ma minti? Si eu care credeam ca esti grecoaica ! Oricum, ai ochi de dracoaica !

Am râs si eu cu toate ca nu prea gustasem gluma, dar ma încânta bucuria ce-o vedeam în ochii lor. „Asa o fi ! Si tata îmi spune uneori ca am o privire sfredelitoare", am gândit remarcând o inexplicabila senzatie de libertate pe care o încercam privind la domnul Theodoros. Omul era îmbracat cu niste pantaloni scurti albi (asortati cu adidasii si ciorapii de aceiasi culoare) si o bluza eleganta albastru închis, de culoarea marii pe care o vedeam de sus, în imediata apropiere. Fara sa vreau, am privit la insula Kinira care ni se arata în toata splendoarea ei, plina de mister.

- Hm. Îti place zeita noastra !? ... a spus domnul Theodoros surprinzându‑mi privirea usor melancolica si interesul meu pentru peisajul superb care mi se înfatisa la picioare.

S-a îndreptat spre mine si mi-a întins o palma mare, batatorita, mi-a strâns mâna cu putere, ca într-o joaca, m-a luat pe dupa umeri si m-a poftit în casa. Vassilis ne urma supus, de parca domnul Theodoros i-ar fi fost tata. În hol, ne-a întâmpinat o femeie vesela, cu o privire iscoditoare. (Ulterior am aflat ca este sotia domnului Theodoros). Vazându-l pe Vassilis, aceasta a izbucnit într-un râs fericit, strigând în gura mare si alarmând pe toti ai casei care au iesit repede, fiecare de pe unde se afla cu treburi, întâmpinându-ne cu o bucurie fara margini. „Ce-o fi cu bucuria asta?", ma întrebam nedumerita si asteptam sa pricep cauzele unei manifestari atât de binevoitoare si zgomotoase. (Mai târziu am aflat explicatia: întâlnisem niste oameni fericiti). Nu prea întelegeam ce se întâmpla pentru ca toti vorbeau de-a valma, direct în greceste. Apoi, dintrodata, l-am auzit pe domnul Theodoros spunând tare si raspicat în limba engleza, ca sa înteleaga toata lumea:

- Mimi este din România. Nu stim româneste si nici ea, greceste. Asa ca, atâta vreme cât va fi musafirul nostru, vom vorbi cu totii englezeste. Este clar?

S-a lasat tacerea, de parca vestea aceasta i-a dezamagit întrucâtva. Iar copiii domnului Theodoros (doi baieti si o fata) se uitau la mine cu vie curiozitate, asteptând sa spun ceva, orisice, numai sa-mi auda glasul. Asadar, am zis pentru toata lumea, cu un accent pe care-l voiam cât mai englezesc cu putinta:

- Daca am sa stau mai mult timp pe aici si voi cunoaste oameni minunati ca voi, la plecare, în mod sigur voi vorbi limba greaca.

Si toata lumea a izbucnit în râs, încântati ca nu au de‑a face cu vreo fiinta posaca. M-am trezit luata de mâna de copiii domnului Theodoros (cu vârste cuprinse între 10 si 15 ani) care mi s-au prezentat deodata:

- Dimitris, Kostas, Polinichia. Apoi, Dimitris, un baiat frumos cu priviri melancolice, care era cel mai mare dintre ei, m-a întrebat foarte serios:

- Esti artista ?

Când a pus aceasta întrebare, s-a facut din nou liniste. „Ce-are baiatul asta? De ce m-a întrebat asa ceva? Ce sa le spun? Ca sunt eleva de liceu?". Asadar, le-am raspuns râzând:

- Da. De circ.

Vassilis a facut ochii mari, ca si cum raspunsul meu l-a surprins peste masura, iar domnul Theodoros ma privea contrariat, fiind nelamurit daca glumesc sau vorbesc serios. Explicatia era simpla: auzisem un latrat scurt si, dintr-odata, din livada de maslini, a aparut un lup fioros. L-am vazut de departe, ori i-am simtit prezenta: o energie uluitor de calda si extrem de puternica. Si simultan cu afirmatia mea cum ca as fi o artista de circ, lupul patrunsese cu viteza în holul de la intrare al casei unde ne aflam, mi se asezase la picioare si se uita la mine cu ochii lui aurii, ca la un soare. L‑am privit ca o regina si, ridicând încet mâna dreapta, am întrebat:

- Pe tine cum te cheama ?

Iar întrebarea aceasta simpla, spusa cu o mare caldura sufleteasca, i-a lasat pe toti cu gura cascata. Ca de ce nu ma speriasem? ma întrebau ochii celor trei copii.

- Nicos, a raspuns Vassilis. Este un câine foarte rau.

- Toti lupii par rai. Acesta este un câine minunat, am raspuns eu aplecându-ma înspre el si mângâindu-l cu palma dreapta, ceea ce l-a facut pe Nicos sa scoata un schelalait de placere, abandonându-se în bratele-mi ce‑i înlantuisera gâtul puternic.

Am remarcat ca poarta o zgarda de metal frumos împletita, de care era prins un fel de portmoneu din piele. Mi-am facut socoteala ca probabil, în interiorul lui se aflau toate datele de identificare ale câinelui. Portmoneul era închis cu o capsa metalica.

- Te pricepi la animale! a admis domnul Theodoros.

- Da. Ma pricep. Le înteleg si le respect.

- Te pricepi si la oameni ?

- Nu stiu înca. La oameni se pricepe tata. El stie cum gândesc ei si de ce se ascund de ceilalti. Sunt prea tânara pentru asa ceva.

Domnul Theodoros a facut ochii mari de uimire. Probabil ca cele ce-i spuneam îl surprinsesera în mod deosebit. Brusc a devenit serios si melancolic. „De ce oare?", ma întrebam contrariata...

* * *

De pe tarmul insulei Thassos, din locul unde ma aflam, insula Kinira arata ca o cusma tuguiata spre cer, de parca cel ce o poarta (si care se afla cu capul sub apele marii) te priveste cu demnitate si îti impune respect printr-o atitudine plina de mândrie. Iar daca te uiti mai atent la acest peisaj, este imposibil sa nu te întrebi: „Oare, pe unde se poate urca pe insula, daca as înota pâna la ea?". Insa, venind pe drumul de la Skala Potamia, vazusem ca insula este alungita, iar relieful descreste usor pierzându-se în mare, pe masura ce te departezi spre larg, de insula Thassos...

Este o fericire sa stai întinsa la soare pe pietrisul insulei Thassos, în preajma localitatii Kinira, ori sa te scufunzi în apele calde si limpezi de acolo. Imi petreceam timpul cu Nicos si cei trei copii ai domnului Theodoros. Vassilis plecase pentru a rezolva niste afaceri. La plecarea spre plaja, domnul Theodoros m-a întrebat:

- Vrei sa mergi pe insula? Pregatesc barca. (Si mi-a aratat insula Kinira cu un aer plin de respect).

- Nu, am raspuns ferm. Prefer sa stau cu Nicos pe tarm.

Asa ajunsesem acolo si nu regretam ca urma sa lâncezesc la soare ca sa ma bronzez. Numai ca, în loc sa ma odihnesc sub razele stralucitoare, m-am trezit ca port discutii interesante cu copiii domnului Theodoros. Asa am aflat ca domnul Theodoros este pescar si pleaca în larg aproape în fiecare dimineata pe la ora 4:00 ca sa se întoarca în jurul orei 9:00 cu barca plina de peste, pe care-l foloseste la restaurantul propriu. In afara locuintei sale, domnul Theodoros si-a construit un mic hotel...

(Va urma)

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

Chris privi la ceas. Era ora noua dimineata. Puse ceasca de cafea pe birou, îsi trase scaunul mai în spate, se foi putin pâna gasi pozitia cea mai comoda, lua un pix, foaia asezata pe birou în fata lui si începu sa citeasca.

Dotarea de baza a unui detectiv particular

1. Un carnetel cu un pix atasat, de avut întodeauna la îndemâna. Facu o paranteza si adauga (e preferabil o agenda electronica).

2. O lupa.

Adauga (necesar)

3. O penseta si un centimetru.

Puse un semn de întrebare(?).

4. Manusi subtiri de guma.

Se gândi putin si trase o sageata

-> manusi chirurgicale de la dr. Damian.

5. Praf, pensula, folie, tusiera pentru amprente, ….

Interfonul începu sa piuie.

Îl deschise, vocea de soprana a Deliei secretara lui, anunta.

- Un advocat, Constantin Dobre din Timisoara pe linia unu, sefu.

- Si ce vrea?

- Zice ca îl cunoasteti.

Chris încearca sa-si aminteasca, în creier se deschise o portita, la casuta pe care scria „Memorie". Din celula notata cu Timisoara pornira o multime de descarcari electrice încercând sa faca o legatura cu o celula pe care sa fie scris Constantin Dobrescu. Dar în zadar.

Ridica receptorul si apasa pe butonul care deschidea linia unu. Ma lamuresc eu pe parcursul convorbirii îsi spuse el.

- Biroul international de detectivi Miller & Miller.

- Buna Christian, banuiesc ca nu stii cine e la telefon?

Chris se hotarî pentru varianta "cu adevarul înainte", mai mult decât sa calc în strachini tot nu pot sa fac, se gândi el .

- Sincer sa fiu nu stiu, dar poate îmi dati niste puncte de reper.

- Un bloc din Timisoara, un parc pe malul Begeului, îti spune ceva.

Celula notata cu Timisoara se lega de cea notata cu „parc lânga Bega", se lega în continuare de cea pe care scria vecin si când lantul se închise, se facu lumina.

- Ticu Dobrescu!

- Bravo, vezi ca stii! spuse glasul triumfator de la celalalt capat al firului. Stiam ca daca spun parc o sa-ti amintesti

- Doamne Ticule, oare cât a trecut de atunci?

- Mult Chris, foarte mult.

- De unde sa stiu ca din mucosul acela care strângea pachete de guma de mestecat goale în speranta ca cineva i-l da plin, ai ajuns domnul advocat Dobrescu Constantin.

- Ce sa-ti spun, tu care erai cu un an mai mare, erai mai putin mucos, nu-i asa?

- Cum ai dat de mine?

- Îl stii pe Ilie Tatomir maiorul de la Judiciar?

- Da, îl cunosc destul de bine.

- Ilie a fost coleg cu mine la drept si noi am ramas în relatii foarte bune. A avut ceva treaba în Timisoara si m-a vizitat. Din una în alta a cazut numele tau legat de o poveste la Antwerpen. Te-a laudat si a spus ca parca stie ca si tu esti din Timisoara. Atunci am facut legatura si l-am rugat sa se intereseze daca tu esti acel Christian Moraru cu care am fost prieten si vecin de bloc.

- Acum înteleg de ce ieri m-a rugat sa trec pe la el, desi motivul vizitei nu era stringent si m-a chestionat în legatura cu copilaria mea?

- Vezi ca esti un detectiv bun.

Chris începu sa râda.

- Asta a fost examenul prin care am fost trecut în categoria detectivilor buni?

- Bine înteles.

- Ma simt flatat.

- Dar de unde pâna unde Chris Miller?

- Ei reclama, stii si tu cum e, suna mai a roman politist.

- Mi-a povestit Ilie ca dupa plecarea din tara ai avut o tinerete sa zicem asa „zbuciumata".

- Într-un fel, dar sa nu-ti închipui acum un roman de aventuri, mai degraba o caruta de greutati.

- Am aflat ca ai trecut Dunarea, caci matusa mea era casatorita cu Voicu Darvas din Pojojena si îi cunostea pe bunicii tai.

- Au avut necazuri de pe urma mea?

- Da si nu. Cei din sat îi cunosteau, iar autoritatile ca autoritatile i-au frecat un pic, dar pâna la urma le-au dat pace. Mai ales ca erau la pensie.

- Esti în Bucuresti?

- Nu. Vorbesc de la mine de la birou, din Timisoara.

- Pacat, credeam ca ne putem întâlni în una din zilele aste undeva la o bere.

- Chestia cu vazutul, ai intuit-o bine. Si eu as vrea sa te vad, desi recunosc ca nu chiar complect dezinteresat.

- Deci interesat?

- Uite de ce te-am cautat. Alaltaieri a fost gasit mort profesorul Marin Pascu, iar ieri, pe la ora trei, a fost arestat colaboratorul lui, lectorul Mihai Orasanu sub acuzatia de omucidere din culpa.

- Deci omucidere neintentionata.

- Da. Dar cu consecinte grave, conform codului penal.

- Mai departe.

- Familiile noastre sunt prietene de mult, iar eu pot spune ca am crescut împreuna cu Mihai. Asa ca am preluat apararea. Dovezile pe baza carora a fost arestat sunt considerate de catre politie si procuratura solide, dar pentru mine totul se potriveste prea bine.

- Adica?

- Uite asta e problema. As vrea sa întreprind niste cercetari pe cont propriu, dar eu sunt avocat si as avea nevoie de cineva care se pricepe.

- Ticule, tu stii prea bine ca în România, detectivii particulari, nu au voie sa lucreze la cazurile pe care le‑a preluat politia.

- Stiu, stiu, cunosc legea, dar aici e altfel.

- Cum altfel?

- Am vorbit cu Victor Popa, cel care a condus cercetarile, el nu a fost încântat de ideea mea, dar mi‑a spus ca nici nu ma poate împiedica, atâta timp cât am grije sa nu calc legea.

- Dar eu pot sa-mi pierd licenta.

- M-am gândit si la asta. Crezi ca ai putea veni pâna la Timisoara? Bineînteles ca stai la mine. Am aici lânga birou un apartament pe care ti-l pun la dispozitie, continua advocatul.

Chris îsi consulta agenda, nu era nimic care sa necesite prezenta lui la agentie.

- Cred ca nu e nici o problema.

- Esti casatorit?

- Ca si casatorit, dar înca în perioada de proba.

- Ti-as propune sa-ti aduci si viitoarea nevasta cu tine. Bineînteles ca propunerea ramâne valabila chiar daca crezi ca nu ma poti ajuta.

- Asta suna a concediu si Helga îsi doreste de mult sa vada orasul meu natal, dar din pacate e plecata la parinti.

- Helga si mai cum…? Care e al doilea nume?

- Helga Schmitt.

- De unde e?

Ce tie cu advocatii astia, parca îl aud pe Yves de Varveior, gândi Chris.

- Îti spun tot despre ea, când ne vedem. Tu esti casatorit?

- Da sunt casatorit de sapte ani.

- Ai si copii?

- Doi, un baiat Ionut de sase ani si o fata Mara de doi ani, pe sotie o cheama Marga. Acum ca stii tot, esti multumit?

- Da.

- Bine. Atunci când vii?

(Va urma)

- Încearca sa întelegi. E imposibil. Aici fiecare lucru îmi aminteste de mama ta si de esecul casniciei noastre.

- La mine nu te gândesti?

- Nu plec departe. Poti veni tu la mine. Nu se va schimba nimic între noi, ne putem vedea de câte ori vrem.

- Nu va fi acelasi lucru.

Tom, condus de Adina si de Anton, coboara în curte si îsi pune bagajele în masina. De la fereastra camerei, Elvira îl urmareste de dupa perdele.

- De acum înainte, ca sa luam micul dejun împreuna, trebuie sa ne vedem la familia Muresan, îi spune Adina si îl îmbratiseaza.

- Nu-i o idee rea. Face Viloria niste briose... La revedere, tata! îi spune Anton.

- La revedere, tata! îi spune Adina care-l mai îmbratiseaza o data.

- La revedere! Curaj, comoara mea, îi spune el si urca la volan.

Elvira iese pe balcon si urmareste masina pâna o pierde din vedere, apoi, se sprijina de perete si plânge.

***

Au trecut doua saptamâni, de când Toma a plecat. Elvira se îndoapa cu tranchilizante, dar a ramas la fel de artagoasa si când e treaza toate le face pe dos. Anton o vede pe terasa si se apropie de ea:

- Buna, mama! Ce-i mirosul asta!

- S-a spart borcanul. Nici nu stiu ce era în el. Cum de ai venit la prânz? Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat? Ai o fata?

- Nu mai sunt asociat cu Eva.

- Mi se pare o veste buna.

- Nu sunt de aceeasi parere. Societatea noastra mergea foarte bine.

- Nora a fost mereu ambitioasa. Pe una ca ea e mai bine s-o pierzi decât s-o ai în preajma. Ai un adevarat noroc ca s-a dat la o parte.

- De ce spui asta? Mereu mi-a fost loiala. Daca s-a ajuns aici e numai vina mea. N-am pus-o în valoare asa cum trebuia.

- Nu trebuie sa ai remuscari. S-a purtat bine fiindca îi convenea. Sunt sigura ca firma va merge bine si fara ea. Nu mai fi îngrijorat, te vei descurca foarte bine.

***

Directorul Dragnea este obligat sa revina pe acasa unde uitase o mapa în care erau niste documente care trebuiau rezolvate.

- Tata... îl întâmpina bucuroasa Adina.

- Buna, scumpa mea!

- Ma bucur ca ai venit. Ce faci?

- Supravietuiesc. Am venit sa-mi iau mapa cu aceste acte.

- Bei o cafea?

- Nu, multumesc. Ai auzit ce a facut fratele tau?

- Nu, am fost plecata din oras. Am avut un proces la Oradea. Stii ca în ultimul timp cam fac naveta între Cluj si Oradea?

- Mai bine asa. A fost un spectacol neplacut.

- De ce, ce s-a întâmplat?

- Fratele tau a dat ce-i mai rau din el. S-a certat cu fata lui George, cu Eva si a fost de acord ca ea sa nu-i mai fie asociat. Dupa asta, nu i-a fost de ajuns si s-a certat cu fostul tau logodnic, cu Alin. Era cât pe ce sa‑l bata... Nu stiu daca îti dai seama... Nu face nimic cum trebuie... E un prost, asta e. Mereu am spus-o... E înfumurat si arogant ca mama ta.

- Nu mai vorbi asa. Dac-ai fi vazut-o azi dimineata.

- Ce s-a întâmplat.

- Mama e foarte deprimata. Nu-ti ascund ca ma îngrijoreaza. Mi-e teama sa nu faca vreo prostie.

- A facut-o deja, mare cât casa. O femeie ca ea sa se complice cu un imbecil precum Aurelian Moise. Ar putea sa fie fiul ei.

- Înceteaza! Nu poti continua sa traiesti asa.

- Ai dreptate, acum, trebuie sa ma gândesc doar la mine. Cred ca am dreptul dupa tot ce s-a întâmplat.

- Sigur, dar nu vad de ce trebuie sa lasi totul pe mâna unui avocat. Ti-am spus ca mama nu se simte bine, de ce vrei sa sufere si mai mult? insista Adina.

- Îsi va reveni repede. E o femeie puternica, când vrea.

- Nu sunt sigura. Nu vrea sa reactioneze. Te asigur. Nu vreau sa te judec, dar mama sufera mult. Mai gândeste-te.

Toma Dragnea îsi îmbratiseaza fiica si urca scarile spre camera Elvirei, pe care o gaseste fumând în fata unei scrumiere plina cu mucuri de tigara.

Nefardata, cu cearcane sub ochi, Elvira e de nerecunoscut.

- Buna! Ce faci?

- Sunt putin obosita. Ma bucur ca te vad.

- N-ar trebui sa fumezi atât. Îti face rau.

- Nu mai spune! Pentru asta esti aici? Îti faci griji pentru mine?

- Voiam sa-ti spun ca întâlnirea cu avocatul e confirmata. Ar fi cazul sa mergem împreuna, daca nu te deranjeaza prea mult.

- Nu... Cum doresti, îi raspunde Elvira si izbucneste în plâns.

- Am spus ceva deplasat?

- Speram ca întâlnirea cu avocatul sa se fi anulat.

- Din ce motiv? Totul e hotarât... Cu cât terminam mai repede cu atât e mai bine pentru amândoi.

- Poate pentru tine. Eu nu gândesc asa, îi spune Elvira si îsi sterge din nou lacrimile.

- Ce spui? Scuteste-ma de scenele astea melodramatice.

- Mi-am batut joc de demnitatea mea într-o camera de hotel. Ca sa te recapat sunt în stare de orice sacrificiu.

- Daca vrei, putem vorbi în liniste. Bem un ceai în sufragerie si luam totul pe îndelete. Înainte, vreau sa te vad machiata si aranjata, ca întotdeauna. Asta-i conditia mea.

- Bine... Sunt gata imediat.

- Te astept jos.

Dupa câteva minute, Elvira coboara, aranjata ca de obicei.

- Nu-ti ascund faptul ca mi-a facut rau felul în care te-am gasit, îi spune Toma. Stiu ca e o perioada grea, dar te rog sa reactionezi. În felul acesta nu faci decât sa înrautatesti lucrurile.

- Nu pot sa traiesc fara tine.

- Bine... stergeti lacrimile.

- Zilele trecute am facut o plimbare prin gradina si m-am oprit sa privesc ciresul pe care l-am plantat amândoi, când s-a nascut Anton. Mi-au revenit amintirile si deoadata, am înteles c-am pierdut totul. Asta ma face sa înnebunesc, izbucneste ea în plâns.

- Vivi, te rog...

- Chiar nu poti sa ma ierti?

- Am luat o hotarâre si sa nu crezi ca mi-a fost usor. Te rog, sa ai putin respect pentru alegerea mea.

- Te respect, dar te implor sa-mi mai dai o sansa.

- Din pacate, ai comis cea mai mare gresala. M-ai mintit si asta nu pot sa accept. Chiar nu întelegi?

- Eu as putea sa te întreb asta?

- Ce spui?

- Când o femeie ajunge sa-si implore barbatul, înseamna ca-l iubeste mai mult decât orice pe lume. Cum de poti fi asa orb încât sa nu-ti dai seama de ceva atât de evident?

- E prea târziu, îi spune el si pleaca.

***

Vazându-l abatut pe Toma, George si Viloria se aseaza alaturi de el pe banca de pe terasa.

- Ce-i cu tine. Bem un paharel? îl întreaba George.

- Nu multumesc. Voiam sa va vorbesc de chirie. Vreau ca din luna asta sa-i platiti Elvirei.

- Si cu contractul cum facem? Expira dupa Craciun. Mereu am discutat cu tine. N-as vrea ca Elvira sau fiul tau sa schimbe ceva.

- Nu cred. Pentru ei e un lucru bun ca va ocupati voi de imobil. Vorbiti cu ea. As vrea sa se ocupe de afacerile lor.

***

Jos, în sufragerie, Adina primeste vizita fostului ei logodnic.

- Alin, buna!

- Adina... Ce faci?

- Bine, multumesc. Tu ce faci?

- Sper sa nu te deranjez... Am o problema si am nevoie de un sfat. În calitate de avocat, vreau sa-ti spun.

- Ce s-a întâmplat?

- Trebuie sa ma apar de Anton. Mai era putin si se ajungea la altceva. Anton voia sa ma ia la pumni. Ce parere ai?

- Îmi pare rau. Unde v-ati certat? Ce ai spus împotriva fratelui meu?

- Aseara la bar. Am spus ceea ce cred. Ca e un mincinos si a profitat de naivitatea unui batrân amarât... Batrânul acela, pacientul meu mi-a spus cum a fost excrocat de el sa-i vânda pe o nimica toata apartamentul în care are el acum sediul firmei. Pozitie buna, la parterul unui bloc din centrul orasului. Îti dai seama dece a fost în stare? stiu ce spun. N-are sens...

- Nu stiu daca fratele meu e nevinovat, dar am impresia ca-l judeci prin prisma ranchiunii ce i-o porti.

- Îl cunosti si stii ca are grija numai de propria persoana. Trece peste si face orice, numai sa obtina ceea ce vrea. Ai uitat prin ce am trecut noi doi din cauza lui?

- Te-as ruga sa nu-mi amintesti.

- Stii ca noi nu ne-am casatorit din vina lui?

- Stiu, si înca sufar.

- Nu voiam sa te simti stânjenita.

- Scuza-ma... Înca îmi fac rau amintirile de atunci. Te rog, sa nu mai vorbim.

- Crezi ca pentru mine e usor? Înfruntarea cu fratele tau mi-a redesteptat amintirile. În ceea ce ne priveste... Toate minciunile lui te-au îndepartat de mine si...

- Stiu ca nu e usor dar sunt lucruri ce apartin trecutului. Sa ne gândim la viitor.

- Odata vindecate ranile ramân cicatricile. Astea, nu pot fi sterse.

Aflata deja la a IV-a editie, Sesiunea Internationala de Comunicari Stiintifice "Primavara studenteasca", a adunat la Targu-Mures tineri studiosi din trei centre universitare din Romania, precum si studenti din Republica Moldova si din Ungaria. Manifestarea se inscrie astfel, in mod firesc, intre preocuparile cadrelor didactice universitare muresene de a promova schimbul de experienta intre studenti, comunicarea in domeniu si nu in ultimul rand competitia intre centrele universitare, plecandu-se de la ideea ca insasi viata este de fapt o permanenta competitie.

Desfasurata in cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu-Mures, prin Fundatia "Pro Iure" si Cercul Studentesc de Drept Administrativ "Tudor Draganu", manifestarea organizata intre 28-30 martie a.c. a reprezentat un succes atat in ceea ce priveste organizarea – la care au vegheat discret conf. univ. dr. Lucian Chiriac, lector univ. dr. Daniela Valea, precum si studenta Roxana Cazan – cat mai ales prin continutul propriu-zis al manifestarii. Parerile privind reusita acesteia au fost unanime si au fost impartasite atat de studentii si profesorii insotitori din Targu-Mures, cat si de cei de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, de la Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati, Universitatea "Spiru Haret" din Constanta, precum si de participantii din cadrul Universitatii "Alecu Russo" din Balti (Republica Moldova) si de cei de la Universitatea din Miskolc (Ungaria).

Pregatire temeinica si documentata, materializata in abordari originale si bine fundamentate din punct de vedere teoretic si practic au fost elementele definitorii care au caracterizat comunicarile sustinute de studentii participanti la sesiune. Dincolo de emotiile inerente unei competitii publice, in care nu au fost perdanti, pentru ca toti au avut la final de castigat, studentii au reusit sa demonstreze ca sunt preocupati de probleme de mare actualitate, precum: aspecte ce vizeaza libertatea de circulatie a persoanelor si a marfurilor in UE, principiile dreptului functiei publice europene, categorii de functionari publici si europeni, statutul functionarului public parlamentar si multe, multe altele. A fost o reusita remarcata de altfel si de profesorul Vladimir Rusu de la Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Balti, Republica Moldova, care a declarat: "Sunt placut impresionat de cele vazute aici. Am remarcat faptul ca studentii participanti au fost foarte bine pregatiti si prin ceea ce au prezentat au dovedit ca poseda reale calitati de viitori practicieni ai dreptului in instante nationale si europene, precum si de viitori functionari publici in administratiile locale si in cele de nivel european".

Infiintata in 1996, Fundatia "Pro Iure" din cadrul Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative a Universitatii "Petru Maior" din Targu-Mures s-a implicat si se implica in continuare foarte activ in promovarea legaturilor intre juristii din diferite domenii de activitate, o mai buna documentare si informare de specialitate, perfectionarea pregatirii juristilor, colaborarea cu alte centre si institutii de specialitate, precum si in promovarea in randul studentilor mureseni a spiritului de competitie cu studentii din acelasi domeniu, din diferite centre universitare din tara si din strainatate. Este meritoriu faptul ca printre obiectivele Fundatiei se inscriu firesc si cele referitoare la atragerea studentilor in drept pentru formarea lor profesionala viitoare, formarea unei biblioteci juridice, sprijinirea cercetarii stiintifice in domeniul dreptului, organizarea unor cursuri de retorica, precum si acordarea de premii si burse de studiu pentru juristii merituosi in promovarea idealurilor fundatiei.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 27-a

Vineri

POLI IASI - UNIREA URZICENI 2-3 (1-2).

A. Cristea 6, Paruolo 83 - Mara 9,59, Onofras 15

(Continuare on-line la pagina Sport)

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....