Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

In ultimii ani, cetatenii Romaniei au suportat cu greu si cu tristete nemarginita injuriile si umilintele venite din partea europenilor, pentru ca unii dintre cofratii lor savarseau acte de infractionalitate prin lumea occidentala, ori prin alte parti, pe unde se aflau. Pentru un popor asezat la rascruce de vremuri si de neamuri puternice, cu o lunga istorie in spate, privit intr-o stare de normalitate, cu bune si cu rele la un loc, era nevoie de o revansa, pe care si-a luat-o intr-o seara magica de miercuri, 12 martie 2008, cand romanul Costel Busuioc a câstigat marea finala a concursului "Hijos de Babel", organizat la Madrid, in Spania, de televiziunea publica spaniola. În ultima reprezentatie a concursului, Costel Busuioc a interpretat o arie din "La Traviata" (Verdi), si, conform punctajului obtinut, a fost ales unul dintre cei trei finalisti. Un roman simplu si tanar, in varsta de 33 de ani, plecat in Spania sa lucreze ca zidar, ca sa-si poata intretine sotia si cei patru copii, a mai interpretat si "Nessun Dorma", ultima dovada a talentului sau exceptional, înainte de aflarea punctajului final. Juriul i-a acordat nota 9, pentru descarcarea melodiei de pe site-ul concursului a obtinut 7 puncte, iar de la public 10 puncte, având în final 26 de puncte. Astfel, a intrat în ultima runda, alaturi de Yusmanis & Ricardo si de Beatriz. Dupa ce a interpretat o arie din "Traviata" de Verdi, Costel Busuioc a obtinut cele 26 de puncte, iar dupa "Nessum dorma", alte 18 puncte, primind înca o data nota 10 de la public. În calitate de câstigator al concursului, celebrul Costel va avea un contract semnat cu una dintre cele mai importante case de productie din lume. Aceasta se va ocupa de înregistrarea, lansarea si promovarea primului sau album si apoi îl va sprijini în cariera muzicala. Ziarele au scris in zilele trecute ca românul a semnat deja un precontract cu Sony. Dupa victoria de miercuri seara, Costel Busuioc a multumit, prin intermediul postului Realitatea TV, tuturor celor care l-au sprijinit si l-au ajutat cu încurajarile lor sa câstige concursul spaniol "Hijos de Babel". El a povestit si despre emotiile din timpul concursului si despre clipele de tensiune prin care a trecut, chiar înaintea intrarii pe scena, pentru prestatia din marea finala. Totodata, Costel a tinut sa-si salute familia si prietenii ramasi în România, care l-au privit si l-au urmarit cu lacrimi si emotii, pe parcursul întregului concurs. Satul timisean Ghilad, de unde este Costel Busuioc, marele finalist al concursului "Hijos de Babel", s-a pregatit de finala de miercuri seara ca pentru o sarbatoare, iar toata suflarea a mers la Caminul Cultural sa urmareasca spectacolul pe un ecran mare. "Va fi cetateanul nostru de onoare", a spus Cornel Guran, primarul din Ghilad. Supranumit "Pavarotti din Banat", Cornel Busuioc, pana la cei 33 de ani ai sai, a pazit oi, apoi a spalat vagoane în Gara de Nord din Timisoara si a lucrat ca maseur la un azil de batrani. Dornic sa asigure familiei sale un trai mai bun, acesta a plecat în Spania, unde a muncit ca zidar. În celelalte sapte gale ale competitiei, Costel Busuioc a cântat piese celebre din repertoriul de aur al muzicii clasice "Nessum dorma", "Carusso", "Granada", "Con te partiro", "O sole mio", "Ave Maria" si "La donna e mobile", clasându-se de fiecare data pe locul întâi. Victoria lui Costel, care i-a schimbat total destinul, trecand de la mistrie, pe scena de opera, atinge culmile maretiei. El a devenit un star, intrand in atentia televiziunilor, artistilor si jurnalistilor, reusind sa-i faca fericiti pe toti romanii, "de la vladica, la opinca", deschizand caile spre bucuria si demnitatea unei natiuni. Dar cea mai mare bucurie s-a aratat acasa la Costel. Tot satul a iesit în strada. Familia lui Costel, prietenii si vecinii din Ghilad, adunati la Caminul Cultural, au stat cu pumnii strânsi pe toata durata concursului. Modest si emotionat, Costel a remarcat ca "Toata România este alaturi de mine si e mândra de mine", pentru ca in final sa declare: "Nu ma asteptam la asta, sincer sa fiu.Voi munci în continuare", a spus Costel, dupa anuntarea rezultatelor, asa cum s-a vazut la postul TV Romantica. În momentul anuntarii rezultatelor, Costel a tinut în mânã un stegulet al României, multumind în mai multe rânduri românilor care l-au sustinut. Totodata, Costel a fost felicitat de membrii juriului competitiei. "Îmi voi aminti de dorinta ta de a-ti depasi limitele, de atitudinea ta. E un început foarte bun pentru a ajunge mare", i s-a adresat unul dintre membrii juriului. Dar Costel Busuioc, marele castigator al concursului "Hijos de Babel", a fost felicitat si de presedintele Traian Basescu, dupa cum a declarat chiar el: "Am fost emotionat, va dati seama ce onoare", a marturisit Costel Busuioc, adaugand ca seful statului l-a sfatuit sa aiba grija in continuare si sa fie atent. "Mi-a spus cuvinte frumoase", a remarcat cel supranumit "Pavarotti din Banat". In timpul desfasurarii concursului, Ministrul Culturii si Cultelor din Romania, Adrian Iorgulescu, a anuntat ca intentioneaza sa-i ofere lui Costel Busuioc o bursa pentru studii de canto si de teoria muzicii, la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, dar marele invingator a refuzat oferta, declarand pentru postul Realitatea TV: "Ii sunt recunoscator ministrului Culturii ca s-a gandit la mine, dar bursa se refera doar la mine, nu si la familia mea", adaugand ca inca nu poate spune ce va face in viitorul apropiat, dar "va fi legat de Sony BMG", cu care a semnat un contract. Pentru inceput de cariera stralucitoare i s-au promis lectii de canto, de cultura generala, de franceza, engleza si italiana si Costel Busuioc s-a declarat nerabdator sa se apuce de invatat. Comentat neincetat pe posturi de televiziune si in ziarele din tara si de pretutindeni, succesul lui Costel Busuioc se inscrie perfect in filozofia dictonului latin: "Per aspera ad astra" (Pe cai anevoioase se ajunge la stele.) Si astfel, steaua norocoasa i-a suras lui Costel Busuioc, un om cu figura blajina si plinut la trup, modest si cuminte, dar cu voce de briliant, care a devenit, in mod surprinzator si pe meleaguri straine, un simbol de mandrie nationala pentru romani. (Clipa)

ROMÂNIA

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, 400084 Cluj-Napoca

Oricum am evalua societatile zilelor noastre, nu se poate contesta ca acestea au adus nu doar salutare libertati si drepturi imprescriptibile ale fiecaruia, ci si intensificarea egoismelor. Se traieste, pe suprafete mari astazi, nu doar sentimentul firesc al regasirii fiecaruia de sine, dar si tentatia de a socoti ca lumea se încheie cu propria fiinta si experienta. Un fel de narcisism al intereselor si pornirilor se raspândeste pe nesimtite în comportamente, mentalitati, cultura. Or, ca persoane totusi mature, trecute printr-o educatie iudeo-crestina, n-ar trebui oare sa ne întrebam: acesta este ultimul adevar? Cu siguranta, egoismul si narcisismul nu sunt nici ultimul adevar si nici macar adevarul. În definitiv, nu poate nimeni revendica legitim apartenenta la crestinism daca nu ia în seama ceea ce Iisus, deja în Predica de pe munte, spunea: „Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci în aceasta este cuprinsa Legea si Profetii". Egoismul este – putem traduce aceste îndemnuri cu semnificatii nesfârsite, în contextul cultural de astazi – de contrabalansat prin reciprocitatea si solidaritatea oamenilor.

Oricum am evalua schimbarile din societatea noastra de astazi, nu putem ignora întinsele zone de saracie ce persista: sate care traiesc la marginea mizeriei, oameni care abia îsi duc zilele, persoane condamnate la izolare în colectivitati altfel agitate, adolescenti carora li se închid orizonturile, tineri care renunta la învatatura negasind caile realizarii de sine sau din ratiuni pecuniare. Nu putem ignora ceea ce se numeste deja „noua pauperizare" – ce consta în insulele de delincventa, de droguri si nou analfabetism din societatea actuala. Or, nimeni nu ar trebui sa jubileze în societatea româneasca de azi câta vreme saracia persista! Nu este de fapt progres semnificativ în jur atâta timp cât altii sufera efectele subdezvoltarii, marginalizarii, ignorantei si ignorarii. O grija explicita pentru cei aflati în dificultate – din diferite cauze, economice, sociale, educationale sau de alta natura – este indispensabila.

Stim prea bine ca nu este posibila nicaieri în lume stipendierea tuturor celor care doresc sa studieze si ca multi studenti trebuie sa se îngrijeasca sa îsi finanteze studiile din resurse proprii sau din resurse gasite pe cont propriu. A te îngriji de propria finantare devine premisa a studiilor. Dar, oricât de continua si eficace ar fi aceasta grija din partea unui tânar, ea nu rezolva totul: o sustinere din partea fundatiilor si a sponsorilor este necesara. Pe de alta parte, aspiratia fireasca de mobilitate internationala a tinerilor nu poate fi satisfacuta nici macar de cele mai performante programe: excelentul program european „Erasmus", de pilda, asigura în tarile Uniunii Europene mobilitatea a pâna la 5% dintre studenti. Iar ceilalti?

Nu altcineva decât John D. Rockefeller spunea, inspirat, în 1941: „Cred ca orice drept implica o responsabilitate; orice oportunitate, o obligatie; orice posesiune, o datorie". Eu cred ca actualitatea raspunderii, a obligatiilor si a datoriilor nu este astazi diminuata si ca putem face proba fiecare, prin exemplul personal.

Nu ne putem face însa iluzii când privim ceea ce se petrece în jur: o extinsa desconsiderare a grijii pentru celalalt si eroziunea vizibila a constiintei datoriilor morale. Gilles Lipovetsky a surprins impresionant aceste fenomen, într‑o carte memorabila, Le crépuscule du devoir. L’éthique indolore des nouveaux temps démocratiques (Gallimard, Paris, 1992), când a vorbit de trecerea, deocamdata în democratiile moderne, la „societatea postmoralista": „pentru prima oara, iata o societate care, departe de a exalta comandamentele superioare, le eufemizeaza si le decredibilizeaza, care devalorizeaza idealul abnegatiei stimulând sistematic dorintele imediate, pasiunea ego-ului, fericirea intimista si materialista. Societatile noastre au lichidat toate valorile sacrificiale – fie ca acestea sunt comandate de o alta viata, fie de finalitati profane, cultura cotidiana nu mai este irigata de imperative hiperbolice ale datoriei, ci de bunastare si dinamica drepturilor subiective, noi am încetat sa recunoastem obligatia de a ne atasa de altceva decât de noi însine" (p. 15). Dar acest fenomen de „lichidare a valorilor sacrificiale", care aduce amplificarea „tendintelor de excluziune si de marginalizare sociala", nu este, totusi, realitatea definitiva, dincolo de care nu s-ar mai putea trece. În fapt, oamenii nu sunt dezlegati nici un moment de obligatia alegerii între alternative concrete, iar de alegerile lor depinde cum vor trai. A promova, în orice caz, „etici inteligente", cum recomanda prestigiosul autor, fara sperante excesive, dar si fara a dezarma, a activa etici atasate „principiilor umaniste, dar luând în seama performantele, interesele si exigentele eficacitatii", ramâne totdeauna la îndemâna.

Florin Oproiescu, Tg. Mures, Octavian Capatina, Cluj-Napoca, Ioan Sabau Tg. Mures

„România creatorilor” al P.U.N. (http://pun.8k.ro)

-vrem sa reorganizam munca nationala, sa o valorificam - egalitate si responsabilitate-

JUSTITIE: egalitate în fata magistratilor a oamenilor de rând cu parlamentarii,cu "îmbogatitii", cu minoritarii.

DEMNITATE: reorganizarea si transformarea statului fanarioto-mafiot (exista o dictatura a birocratilor, o înjosire a producatorilor) într-un stat civilizat, prietenos. Depolitizarea institutiilor.

CALITATE: cei care creaza si produc, nu vor mai fi despuiati, pentru a produce si mai mult, pentru SANATATE, educatie si cultura. Vom reduce taxarea muncii.

Statul de drept: Abolirea dispozitiilor contrare principiului "Nimeni nu e mai presus de lege" din Constitutie si legislatie; lichidarea clientelismului prin promovare doar pe baza competentei. Responsabilitate si independenta. Precedentul judiciar va deveni izvor de drept. Imprescribtibilitatea fraudelor, hotiilor si recuperarea prejudiciului. Regândirea sistemului penitenciar.

Armonie si coeziune sociala: Pactul social - Corelarea salariilor si pensiilor bugetarilor; Egalitate de sanse pentru tineri.

Dezvoltarea si mediu de afaceri: Reducerea la o treime a numarului taxelor si impozitelor. Reducerea si diferentierea impozitelor: 11% pentru producatori, 14% pentru servicii; Promovarea la nivel, national, a unor tehnologii moderne pentru cresterea generala a eficientei.

Dezvoltarea rurala, Infrastructura: Facilitarea legislativa, administrativa a fermelor individuale de 35-45ha si a Asociatilor de producatori. Facilitarea legislativa, administrativa a comasarii loturilor mici. Optiunea pentru agricultura ecologica. Optimizarea si dezvoltarea de noi linii de comunicatii. Organizarea centrului national de comunicatii feroviare, rutiere, aeriene si electronice la Brasov.

Protectia consumatorului si a mediului. Securitatea alimentara: Plan drastic de securitate alimentara (controlate toate produsele alimentare din punct de vedere al sanatatii). Investitíile consumatorilor în fostele companii monopoliste de stat se vor traduce în actiuni ale consumatorilor în respectivele companii. Se va pune margini în toate paraginile (batjocurile) de acest gen.

Valori promovate si sustinute: Caracterul (programa scolara va fi subordonata acestei valori), Prietenia, Familia, Neamul si Dumnezeu.

Obiective politice: Denuntarea la nivel european a rasismului, sovinismului si xenofobiei si renuntarea la lasitate în politica interna si externa. Recuperarea minoritatilor si majoritatilor române deznationalizate. O noua politica demografica în tara fundamentata pe familie si pe drepturile copilului. Echilibrarea puterilor statului si controlul drepturilor parlamentarilor prin referendum (toate drepturile parlamentarilor se voteaza prin referendum). Vot uninominal si sistem unicameral (maxim 250 de deputati).

Din ce resurse? 1. Din curmarea hotíilor, 2. Din reducerea economiei negre si gri. 3) Din pactul social, 4. Prin absorbirea tuturor fond. UE (vezi programul un an de guvernare).

Intr-un studiu de valoare exceptionala, "Note mai vechi în legatura cu revolutia din 1848", David Prodan - poate cel mai mare om de stiinta, istoric, care a fost scos din Universitate, caruia i s-a "ars" o carte (Supplex Libellus Valachorum, Cluj, 1948), de catre proaspetii convertiti la "democratia populara" printr-o pirueta ideologica de 180 de grade – pune o problema istorica fundamentala si anume cine a reprezentat progresul si cine reactiunea în 1848 în Transilvania. Cei care concepeau natiunea "în sens modern al greutatii sale numerice" sau cei care resuscitau conceptul medieval al natiunii politice? De la necunoasterea istoriei pâna la votarea în consiliul municipal Cluj-Napoca a omagierii unui criminal demagog prin atribuirea numelui unei strazi din municipiu nu-i decât un mic pas. Sa nu fie oare între consilierii locali nici un intelectual, caruia sa-i fi fost la îndemâna, într-un fel sau altfel, studiile lui David Prodan, Silviu Dragomir? Ce a scris David Prodan, unii animati de dorinte irationale, de ura si de sovinism – n-au putut modifica. N-au putut sa-i mute, nici macar o virgula, de la locul ei.

Dar, iata ce proclama, la 10 octombrie 1848, slovacul maghiarizat: „Viteaza noastra armata , ..., va porni împotriva voastra si atunci vai de oricare turbulent, de trei ori vai de toti instigatorii. Ar fi fost mult mai bine sa nu va fi nascut, deoarece nimeni nu va avea parte de mila si indulgenta. Dar si pâna atunci s-a dat ordin poporului maghiar si secuimii sa se ridice ca o furtuna si sa mature gunoiul ingrat care se ridica împotriva libertatii patriei sale si nu se îngrozeste a deveni ucigasul mamei si fratilor sai. Ungurii si secuii sa se ridice în masa, exterminând pe toti tradatorii si rebelii neascultatori. Cui i-e draga viata si tine la averea sa, sa ia aminte acest ultim cuvânt al îndemnului binevoitor, altfel va plati scump. I se va lua pamântul pentru a fi împartit între fii credinciosi ai patriei, iar el va muri în spânzuratoare sau de focul armelor". Parca am mai citit undeva ceva foarte asemanator, dar în vremuri mai noi, pe vremea lui Horthy? „Nu va fi îndurare! Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trece prin sabie toata populatia, voi otravi fântânile si voi ucide pâna si copiii din leagan... Voi suprima orice valah si atunci nu va fi în ardeal decât o singura rasa, cea maghiara, natia mea, sângele meu!". (Ducso Csaba alias Daday Lorand, „Nincs kegyelem”, Budapesta 1939). Tovarasi consilieri cu ce va veti împlini opera civilizatoare începuta si cine va urma la imortalizare în viziunea dvs? Daday Lorand, Miclos Horthy sau Adolf Hitler?

Asadar, tovarasi consilieri municipali, înapoi la carte, înapoi la studiu, înapoi la istorie si abia apoi îndrazniti sa votati în numele nostru! Incepeti cu "Note mai vechi în legatura cu revolutia din 1848", ca tema e actuala.

(Continuare din numarul precedent)

În context, nu pot sa nu amintesc înca un amanunt: biblioteca universitara are, avea cel putin, un fond de carte româneasca de exceptie, unic în URSS, pe care-l invidiau si-l jinduiau lucratorii si beneficiarii Bibliotecii Republicane (Nationale) sau ai celei de la Academia de Stiinte, din Chisinau. Aici, în aceasta biblioteca de la Cernauti, în anii mei de studentie, am putut vedea pe viu colectii perfecte ale unor valoroase (si glorioase!) periodice ca Albina româneasca, Dacia literara, Steaua Dunarii, Convorbiri literare, Timpul eminescian, Viata Româneasca, Neamul Românesc, Criterion, Curentul, Universul, Dimineata etc., etc.; editii academice din opera marilor clasici ai literaturii, istoriei si filozofiei românesti; numeroase traduceri din literatura universala, ca sa nu mai spun de colectia de documente istorice, bisericesti, manuscrise ale unor poeti, prozatori, dramaturgi, eseisti din secolul XIX si din perioada interbelica... Astazi, colectia la care ne-am referit se afla într-o „stare de coma", avînd un regim de acces voalat semi-deschis, si nu mai stiu daca e bine sa fie asa...

Prin contrast, în perimetrul Universitatii sunt puse în evidenta multime de însemne ale celui al carui nume îl poarta acum aceasta faimoasa institutie de cultura europeana, devenita ucraineana prin ironia sortii, daca nu chiar printr-o grimasa a istoriei. Se numeste „patronul spiritual" al universitatii de la Cernauti Osip Fedkovici, de care însa nu stiam nimic. Am cautat prin enciclopedii... însa nici Larousse sau Robert, nici Britannica sau Meiers Lexikon, nici dictionarele enciclopedice românesti, nici alte surse similare nu înregistreaza acest nume. A trebuit sa ajung la Bolsaia sovietskaia entiklopedia, apoi la Ukrainska radianska entiklopedia, în fine – la Kratkaia literaturnaia entiklopedia (vol. 7, Moscova, 1972) pentru a afla cîte ceva si va spun si Dvs. A fost acest Osip-Iuri Fedkovici (1834-1888) un prozator si traducator ucrainean, nascut la Storenet-Putilov, cam departe de Cernauti, si semna unele scrieri cu niste ciudate pseudonime: Gutul (Hutul), Cosovan s.a.

* * *

În anii ‘70 - ‘80 ai secolului trecut, mergînd la Cernauti – cel mai des, dupa carti românesti – la piata agricola auzeam numai vorba româneasca; lucru firesc, doar îsi vindeau roadele muncii cei care munceau acolo... În strada, pe atunci, vorbeam româneste „din principiu": nu-mi raspundea oricine, însa al doilea, al treilea trecator oricum vorbea româneste - care mai bucuros, care mai mohorît. Acum, poate doar la Rosa, sau în alta comuna suburbana a Cernautilor, se poate întîmpla asa ceva.

Ucrainizarea Cernautilor, dar si a întregii regiuni, se face în forta, mai de mult, însa ritmurile adoptate în prezent depasesc orice imaginatie, orice logica – formala sau pur si simplu normala. Daca cineva pune la îndoiala ca aici e un pamînt românesc – nu are decît sa o faca, dar ultimele doua secole, pîna la intensificarea, în forme demente, a ocupatiei sovieto-ucrainene, Cernautii a fost o urbe eminamente cosmopolita. Acest adevar iese în evidenta si la o familiarizare superficiala cu configuratia actuala a orasului: numeroase strazi poarta numele tuturor scriitorilor ucraineni, dar chiar în centru mergi pe strazi ce se numesc Schiller, Goethe, Puskin, Lermontov, Mickiewicz, Petofi, dar si Eminescu. O serie de monumente, de regula impresionante mai ales prin dimensiuni, sunt consacrate ostasilor sovietici, dar si lui Taras Sevcenko, prozatoarei Olga Kobîleanska, poetei Lesia Ukrainka; vezi în oras, de asemenea, busturi si placi comemorative pentru O. Fedkovici, M. Kotiubinski, I. Neciui-Levitki, Panas Mirnîi, Ivan Franko, Marko Vovciok... (se pare ca am epuizat lista scriitorilor ucraineni). Însa poti vedea si un monument în stil romantic, al dragului nostru Eminescu, apoi un monument stilizat în spirit modernist, pe potriva creatiei sale – al lui Paul Celan (1920-1971), evreu bucovinean, nascut chiar la Cernauti, ajuns unul dintre cei mai mari poeti ai Europei secolului XX, creator de factura simbolista tranzitînd spre expresionism, apartinînd parca literaturii austriece, dar revendicat de întreaga literatura de expresie germana.

Personal, am avut o dovada extrem de curioasa, dar si memorabila, a spiritului de multiculturalitate a Cernautilor de alta data. Era în noiembrie 1989, si împreuna cu doi colegi de la Academie, dr. Vasile Bahnaru si dr. Galaction Verebceanu, tineam în acest oras binecuvîntat niste cursuri de ortografie româneasca, pentru profesorii si învatatorii din regiunea Cernauti. Luam masa, organizat, într-un modest restaurant din Piata Primariei, daca nu ma însel - se numea Teatral. Cum am putut afla ulterior, personalul restaurantului fusese prevenit de un functionar de la partid sau din alta parte ca au a face cu niste „nationalisti români", „frontisti" de la Chisinau, si ca trebuie sa manifeste fata de noi maxima vigilenta si demnitate sovietica, eventual - ucraineana. Eram ca la o stîna, cu cîini total credinciosi baciului: sefii de sala si ospatarii ne întelegeau perfect, unii fiind chiar români din partea locului, dar se îndaratniceau sa ne raspunda numai în ucraineana, sau, mai frecvent - într-o mixtura lexicala ruso-ruteana.

 (Va urma)

Era asa caldut si frumos afara, de drag hoinarea tânarul gândac... Privea si-n stânga, si-n dreapta si se bucura de razele prietenoase ale soarelui si de întreaga natura care renastea la viata. Se saturase cât suferise de frig toata iarna, ei, uite ca venise ea si primavara... Iubea acest anotimp. Nici nu îi era frig, nici nu suferea din cauza caldurii. Îi era tocmai bine... la figurat...

Mergea, fara sa vrea sa ajunga undeva anume, se plimba. Îi placea sa descopere locuri noi, în care nu mai fusese pâna acum. Îi placea sa descopere, sa exploareze, sa patrunda în necunoscut si acesta sa devina cunoscut... asa ca mergea tot înainte.

Cum spuneam, îi era bine numai la figurat, pentru ca la propriu, nu! Era abatut, chiar putin suparat. Dezamagit. Da, dezamagit exprima cel mai bine starea lui de spirit generala.

Desi era talentat si cu mult potential, muncitor, autodidact, perfectionist, dornic de afirmare, era privit tot timpul cu superioritate, cu neîncredere, ba chiar cu dispret. Cu toate ca se detasa usor de semenii lui, multi dintre ei, ilustri gândaci de bucatarie anonimi, nimeni nu-l trata cum se cuvine. Îl nemultumea profund faptul ca nu era apreciat la adevarata sa valoarea.

Desi era talentat, nimeni nu-l lauda. Desi vroia sa se afirme si sa se implice în tot felul de activitati, de la cele atistice, la cele sociale, de la cele economice, pâna la cele politice, nimeni nu-l promova. Desi absolvise o facultate cu media aproape de 10, desi investea în continuare în pegatirea sa si urma niste studii postuniversitare, nimeni de la munca parca nu observa asta, câstigând mai putin decât alti gândaci fara pregatirea lui. Desi era ambitios, nimeni nu-l încuraja sa fie consecvent. Desi avea principii sanatoase si un comportament mai mult decât civilizat, parca nimeni nu-l aprecia pentru asta. Desi era respectuos si la locul lui, adesea era considerat timid si inadaptat si persiflat pentru asta. Desi promitea multe, nu era valorificat la maximum.

Un sofer-gândac era gata, gata sa-l loveasca. Era vina lui, recunostea! Era asa de îngândurat, încât nu-l vazuse apropiindu-se amenintator de mult de el. Soferul-gândac îi adresa o înjuratura. Ah, nu-i placea asta, el nu obisnuia sa înjure, oricât de nervos ar fi fost.

Nu mai stia la ce anume se gândea înainte de acest incident, se speriase si pierduse firul epic.

Acum se gândea la soferul-gândac. Avea o masina asa de frumoasa si de scumpa... De unde‑o fi avut bani de un asemenea automibil, ca el din munca lui cinstita, din salariul lunar pe care-l câstiga, nu-si putuse permite decât o batrâna Dacie din 1970, luata la mâna a doua, evident, second-hand, cum spun americanii (!!!) ... Si nu parea a fi cine stie ce de capul soferului-gândac... Parea mai degraba un smecheras de cartier, decât un intelectual ca el...

La un televizor expus în vitrina unui magazin de electronice, electrocasnice, IT&C si multimedia, un gândac manelist, cu cel mult patru clase, facea playback, etalându-si lanturile groase de aur la gât si bratarile, la fel de grosolane, arucând sute de dolari în aer. Odata, cineva pe care el îl aprecia si-l respecta, îi spusese ca în democratie, în capitalism, cei mai multi bani se fac exploatând prostia si promovând nonvaloare. Nu-l întelesese atunci, era prea tânar, dar acum îsi dadea seama câta dreptate avusese. Câtiva trecatori se oprisera, privind ecranul si comentând între ei, spunând ca videoclipul ar fi cel mai nou si mai “misto” al “artistului”. Erau asa încântati…

Trecu si pe lânga o librarie. În vitrina plina cu carti, nu zabovea nicio privire... Nici chiar a lui. Îi placea foarte mult sa citeasca, dar nu-si prea mai permitea sa mai cumpere carti, asa ca pefera sa nu se uite la ultimile aparitii editoriale, ca sa nu‑si faca sânge rau.

Îsi continua plimbarea. Magazinele erau din ce în ce mai rare, la fel si cladirile. Nici alti gândaci nu mai erau. Din când când, pe lânga el treceau autocare prafuite, pline cu gândaci care motaiau în scaunele confortabile, vizibil obositi sau plictisiti.

Nimic nu-l oprea sa se întoarca din drum, cu toate astea îsi continua traseul improvizat.

Fara sa-si dea seama, tot mergând asa fara rost, fara sa vrea asta în mod expres, trecu peste o linie imaginara. Trecu o granita. Poate mai multe, dar el de una fu constient...

Nu peste mult timp asta avea sa se observe. Ceilalti gândaci îi apreciau, îl respectau si-i zâmbeau prieteneste. Era în centrul atentiei, era lasat sa se expime liber, era chiar încurajat sa faca asta. I se oferise un loc de munca conform cu pregatirea lui si un salariu urias, comparativ cu cel pe care-l avusese pâna acum. Pentru rezultatele muncii lui era stimat si felicitat.

Devenise încrezator în fotele proprii. Devenise fericit, multumit, optimist, devenise gândacul care nu fusese niciodata...

V-ati dat seama, am facut o parabola, tânarul gândac fiind de fapt tânarul intelectual român, vitregit de conditiile din tara sa si de mentalitatile comuniste, care continua sa ramâna neschimbate; care se regaseste si se împlineste profesional, financiar, spiritual... departe, uneori, mult prea departe de casa...

Aceasta împlinire despre care am vorbit, nu se face însa fara sacrificii. Sufera tânarul care renunta la tara sa, sufera familia lui, care-i duce dorul si-i poarta grija si în final sufera România.

Nu sunt melodramatic si nu exagerez, de dragul de-a impresiona si de-a sensibiliza cititorii! Statisticile oficiale demonstreaza acest lucru. Începând din 1990, an de an, populatia României descreste numeric si îmbatrâneste, asa cum se poate observa din tabelul de mai jos, preluat din Anuarul Statistic al României:

Se spune ca un desen face cât o mie de cuvinte. Într-adevar, acest grafic spune multe...

Ati oftat, nu? Si eu!

Au trecut aproape doua decenii de la schimbarea sistemului. Aceasta schimbare, atât de asteptata de toata lumea s-a dovedit a nu fi una benefica. Informatiile demografice prezentate mai sus constituie un barometru excelent. Tinerii parasesc tara, pentru un trai mai bun si un viitor mai sigur. Cei care ramân, se casatoresc târziu, dupa ce capata o oarecare autonomie financiara, dupa ce reusesc sa nu mai fie dependenti de mama si de tata. Asta înseamna ca scade natalitate, ceea ce duce la îmbatrânirea populatiei. O populatie batrâna, în termeni economici, înseamna o economie care scârtâie din toate încheieturile...

Câte guverne s-au perindat pe la conducere, câti ministrii am avut, nici eu nu mai stiu, ceea ce stiu este faptul ca în România, urgent, trebuie facuta o alta schimbare, pâna nu va fi prea târziu.

Trebuie promovata si sprijinita cultura si educatia, cu orice eforturi, pentru ca altfel, vai de mostenirea pe o vom lasa copiilor nostri.

Trebuie sprijiniti întreprinzatorii, pentru a se dezvolta si pentru a crea noi locuri de munca, mai bine platite, fie si numai printr-o legislatie economica si fiscala corecta si consecventa.

Forta coercitiva a statului trebuie sa fie forta, în adevaratul sens al cuvântului. Cel care încalca legea, pâna si pietonul care traverseaza strada prin loc nepermis, sa fie aspru pedepsit, doar asa se va ajunge, cât de cât, la o stare fireasca de normalitate.

Stufoasa, excesiva si absurda birocratie trebuie stopata.

Nivelul de trai al oamenilor este prea scazut. Trebuie facut ceva si aici!

Stiu, este usor de vorbit, sunt la mijloc indicatori macroeconomici care trebuie respectati, o ierarhie, un întreg mecanism... dar, parerea mea, nici eforturi nu se fac!!!

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

Statea culcat în pat, cu mâinile sub cap.

Imaginile i se perindau în fata ochilor, secventa cu secventa.

Statiunea aceea de odihna pierduta în creierul muntilor.

Hotelul acela nobil, în care camera lor cu balcon, era atât de intima.

Privelistea de pe balcon, padurea, lacul si vârfurile muntilor în zare.

Colturile de stânca care se înfigeau în albastru cerului, vrând parca sa-l sfâsie.

Si Elisa, blonda, cu pielea alba si atât de fragila.

Elisa, sotia lui mult iubita.

Îsi amintea de prima lor întâlnire.

Ea statea pe banca aceea din parc, iar el când o vazuse, atât de plapânda, parca strigând dupa un umar tare de care sa se sprijine, stiuse ca ea este ceea ce el îsi dorise. Apoi legatura lor, care, cu cât familia ei se împotrivea mai tare, cu atât devenea mai trainica, mai pasionala. Orele pline de sensibilitate si daruire, petrecute împreuna în mica lui mansarda. Cât de hotarâta fusese Elisa în lupta ei cu familia.

Familia aceea bogata si aroganta, care îl numise pe el un „vânator de zestre". Dar ea, care parea atât de fragila si plapânda, se impusese.

Nunta, biserica, refuzul ei hotarât de a încheia un contract de casnicie.

Si apoi calatoria de nunta.

Totul fusese atât de minunat, atât de perfect.

Plimbarile lungi prin padure, încercând amândoi sa prinda soarele, care îsi filtra lumina printre coroanele bogate ale copacilor.

Orele petrecute în poienita aceea plina de flori, unde stateau culcati ore în sir, unul lânga celalalt, construind castele din norii ce se plimbau pe cerul albastru.

Mesele care le erau servite pe balcon, unde erau doar ei doi, cu dragostea lor.

Nu vroiau sa se amestece cu ceilalti oaspeti ai hotelului, plebea aceea atât de galagioasa, atât de vulgara.

Plimbarile cu barca pe lac.

Elisa tinându-si cu gratie umbreluta de soare si privind cum barca despica oglinda apei. Apoi ziua aceea, când îi prinsese furtuna pe lac.

Totul se petrecuse asa de brusc.

Cerul se înnegrise, aproape instantaneu. Vântul începuse sa îndoaie copacii. Suprafata lacului atât de linistita pâna atunci, începuse sa fiarba dintr-o data. El încercase sa vâsleasca spre mal, dar eforturile lui nu fusesera încununate de succes.

Barca, era aruncata de colo, colo, de parca ar fi fost doar o biata cutie de chibrituri. Elisa speriata, care se tinea de marginea barcii. Încheieturile i se albisera de atâta strânsoare.

Lupta pentru viata ei.

Ea nu stia sa înoate.

Lui îi scapa o vâsla care fu luata de furtuna. Apoi vârful barcii se ridica si toata barca se înclina brusc. El reusi sa se agate de inelul metalic care tinea vâsla. Când barca îsi reveni, Elisa nu mai era în barca. O vazu dând disperata din mâini, ceva mai departe. Se scufunda si se ridica. El nu auzea nimic, furtuna acoperea totul.

Vedea gura ei deschisa larg, în care navalea apa.

Se aruncase în vâltoare.

Trebuia sa o salveze.

Luptase cu apa care îi intra în gura, în nas, în ochi.

La un moment dat mana lui prinsese un smoc de par.

Cu celalalt brat reusise sa-i prinda capul.

Atunci fusese sigur.

O va salva.

O barca cu motor, se apropiase de ei si-i pescuise din apa.

El îi salvase viata.

Elisa stia asta si-i fusese atât de recunoscatoare.

Dar dupa o saptamâna de paradis, totul se schimbase.

Elisa, atât de fragila, atât de sensibila si atât de alba, se stingea.

Încetul cu încetul, se stingea.

El a vrut sa plece.

Dar ea nu a vrut sa paraseasca acest paradis. Iar într-o dimineata nu s-a mai trezit. Apoi venise doctorul acela de tara, aruncase o privire si-i daduse certificatul de deces. O îngropase acolo, în cimitirul acela micut si frumos, între copaci care fosneau cu jale.

Daca nu ar fi fost familia aceea a ei.

Familie aroganta si fara suflet.

Familie plina de prejudecati împotriva lui. Vezi doamne, cum ca el ar fi otravit-o încetul cu încetul ca sa mosteneasca cele câteva sute de mii de Euro.

Vezi doamne, cum ca el mai avusese doua sotii care murisera lasându-i niste asigurari de viata, foarte bine dotate.

Vezi doamne, cum ca el ar fi luat informatii despre Elisa, înainte de a se întâlni cu ea în parc.

Vezi doamne, cum ca el ca naturist se pricepea la tot felul de otravuri.

Oameni care nu aveau de lucru.

Oameni care îsi bagau nasul în treburile altora.

Ce nedreapta e lumea asta.

El a iubit-o pe Elisa, el a salvat-o de la moarte.

El a iubit-o pe Elisa, el nu a lasat-o sa moara îngrozita si speriata.

El a iubit-o pe Elisa, el a ajutat-o sa se stinga, încet, încet.

Elisa si-ar fi dorit ca el sa mosteneasca banii ei, ca el sa fie fericit si de acum încolo. Banii ei i se cuveneau, doar i-a oferit cea mai frumoasa saptamâna din viata ei.

Dar oamenii astia sunt mici la suflet, rai si nerecunoscatori.

Au dezgropat-o si nu au apreciat cât de frumos s-a purtat el cu ea.

Au dezgropat-o si l-au acuzat ca a otravit-o.

Le-au dezgropat si pe celelalte doua sotii ale lui. Le-au dezgropat si l-au acuzat ca le-a otravit. Nimeni nu a apreciat faptul ca le omorâse cu suflet.

Se ridica din pat si începu sa masoare celula, patru pasi la stânga patru pasi la dreapta. Se prinse cu mâinile de gratiile de la fereastra.

Cerul, pentru el, va avea de acum înainte doar gratii.

O viata întreaga!

Iar el, el, le dadu-se atâta dragoste.

Iar el, el, le dadu-se atâta afectiune si putin ..…. oleandru.

- Se raceste... Toma, cred ca trebuie sa vorbesti cu sotia ta si sa...

- Nu vreau sa vorbesc deloc.

- Cât timp ai de gând sa continui în felul asta. Mai devreme sau mai târziu trebuie sa lamuriti situatia, insista George.

- Nu doar ca m-a înselat, dar au stiut multi si eu habar n-aveam. Nu vreau sa mai stiu nimic. Nu vreau s-o mai vad...

- Nu cred. Vorbesti asa fiindca esi tulburat si nu gândesti.

- Vivi, s-a facut de râs. Vrei sa apreciez asta!

- Toma, încearca sa te linistesti.

- Cum? Daca Viloria te-ar însela si cei din jurul tau ar sti asta, tu cum te-ai simti?! Hai, raspunde-mi! Doamne, ce-i cu mine?! Scuzati-ma. Ma razbun pe voi. Stiu ca nu aveti nici o vina.

- Îmi pare atât de rau, Toma, intervine Viloria. Încearca sa te linistesti. Cu ce te putem ajuta?

- Ati facut deja prea mult. Acum vreau sa ramân putin singur.

- Esti sigur ca nu vrei sa ramâi la noi? Suntem aici oricând.

- Stiu si va multumesc. Sunteti doi prieteni adevarati. Îmi cer scuze din nou pentru iesirea mea, încheie el discutia si se îndrepta spre poarta.

- Pentru putin, Toma, îi spune George.

- Bietul Toma! George, cred ca povestea asta va lua curând sfârsit pentru ca altfel nu mai stiu ce sa cred despre ceea ce se întâmpla în lumea asta, se apropie de el Viloria si îl îmbratiseaza.

* * *

Profund marcat de situatia creata directorul Dragnea sufera enorm. Îsi da seama ca doar în familia prietenului sau, gaseste întotdeauna o atmosfera de calm si, dupa câteva ore în care strabate strazile cele mai îndepartate ale orasului, atras de bunatatea Viloriei si a lui George, Toma se întoarce.

De cum îl vede ca intra în curte, George îi iese în cale.

- Ma bucur ca te-ai întors. Ce faci? Pari mai linistit.

- De-ar fi asa...

- Ai vorbit cu sotia ta? V-ati lamurit?

- De câte ori o vad, ma gândesc la ce a facut si vreau sa dispar. Vezi, - îi arata el pe doi tipi care serveau o bere pe terasa din apropiere - cred ca râd de mine...

- Ce spui? Lasa-i pe aia, daca le pui fiola trebuie arestati. Tu esti directorul Dragnea. Poti merge cu capul sus prin oras. Sa nu uiti!

- Vivi m-a înselat. Întelegi, George? A fost cu altul, e ceva ce nu pot accepta.

- Stiu ca e greu, dar gândeste-te ca ea e femeia cu care ai împartit viata, aveti doi copii împreuna...

- Îmi spui sa uit totul?

- Nu, dar încearca sa o întelegi. Poate a fost o clipa de ratacire.

- Mi-e teama ca situatia e mai grava.

- Ce vrei sa spui?

- E cam dificil de spus... Sunt multe lucruri personale, e ceva mult mai... Prefer sa nu vorbesc.

- Vrei un sfat? Nu te mai chinui atât. Nu te mai gândi. Încearca sa închizi acest capitol, priveste înainte.

- Nu cred ca va fi asa usor. M-am hotarât. Voi divorta, George. Mai ramâne valabila propunerea ta? Vreau sa locuiesc la voi pentru o vreme. Se poate?

- Sigur, cu toata placerea. Nici nu stiu de ce ma întrebi. Casa e a parintilor tai. Poti veni când vrei.

- Casa e a lui Anton. Asa a hotarât tata înainte de a muri, dar cum e el de împrastiat nu l-a interesat niciodata „o astfel de vechitura" si de aceea eu te-am lasat pe tine sa te ocupi de ea. Altfel, cred ca acum ar fi fost o ruina.

- Am facut tot ce am putut ca sa fie asa cum o stii tu din copilarie. Poate ar fi fost mai bine sa o putem cumpara, dar cu câstigul nostru si cu doua fete mari, n‑am reusit.

* * *

Suparat ca a fost refuzat de Eva, care pleaca împreuna cu Alin la sfârsitul petrecerii, Anton se întoarce nervos acasa. Curios din fire, înainte de a se face vazut, trage cu urechea la discutia dintre mama si sora lui. Ultimele cuvinte rostite de Adina îl fac sa sara ca ars:

- Si bine face! De-atâtea ori te-am întrebat si eu ce tot ai cu cretinul ala de arhitect. Tu si el..., artistii neamului! Nu ti se pare cam târziu sa vii sa ceri întelegere?

- Tinând cont cum te-ai purtat tu în trecut, nu cred ca‑ti poti permite sa judeci pe cineva, cu atât mai putin pe mama, îi replica Adina.

- Ma întreb cum poti sa fii de partea ei? A, uitasem ca domnisoara avocat îi apara pe... Poate ai fost de la început de acord cu ea si i-ai facut jocul.

- Nu mai vorbi prostii! Tata a fost bolnav si...

- E o îndoiala fireasca din moment ce o aperi astfel.

- Te rog, Anton, nu începe si tu, îi spune mama. Am gresit, sunt de acord, dar nu-ti permit sa te porti asa.

- O femeie care îsi înseala sotul si apoi o spune nu merita nici un pic de întelegere. Mama noastra ne-a facut de râs Adina, oricât ai încerca sa-i iei apararea, sa spui ca tata era bolnav si ca..., îi reproseaza el Adinei si pleaca.

- Are dreptate. Adina eu sunt...

- Nu-i da atentie, e un prost!

- Nu spune asa. Are dreptate. Nu, Adina, îl cunosc bine pe tatal tau. Nu e nimic de facut. Sunt sigura ca nu ma va ierta niciodata pentru ceea ce am facut.

- Te rog, mama, du-te în camera ta. Trebuie sa te odihnesti. Mai vorbim mâine, o îmbratiseaza ea si intra în bucatarie.

Oftând, Adina deschide frigiderul si dupa ce umple paharul cu lapte se îndreapta spre terasa, dar îl vede pe tatal ei care intra în curte.

- Buna, tata! îl întâmpina ea.

- Buna, draga mea, îi raspunde el si o îmbratiseaza.

- Tata, voiam sa-ti spun ceva. Am vorbit cu mama si...

- Nu vreau sa mai vorbesc despre asta, ti-am spus.

- Înteleg ca nu e usor dar ar trebui sa va lamuriti.

- Nu e nimic de lamurit.

- Mama sufera îngrozitor.

- Si eu? Eu sunt de piatra? Tu crezi ca eu nu sufar?

- N-ar fi asa daca nu te-ar iubi. Mai da-i o sansa.

- Regret, Adina, dar nu pot sa ma mai mint. Nu mai pot sa ascund adevarul.

- Ce adevar?

- Oamenii vorbeau dar eu am crezut mereu ca era invidie. M-am prefacut sa nu vad toti acesti ani, dar acum totul e limpede.

- Nu înteleg, tata. La ce te referi?

- Mama ta nu m-a iubit niciodata. S-a casatorit cu mine din interes. S-a casatorit cu mine doar pentru ca numai eu îi puteam garanta o viata ca asta, îi raspune el si îi arata cu mâna casa. Asta e adevarul. Acum, lasa‑ma singur.

Nemultumita ca încercarea ei de a-i împaca pe cei doi a esuat si de data asta, Adina se îndreapta spre camera ei si e cât pe ce sa-i puna laptele pe piept lui Anton, care intra val-vârtej, ca de obicei.

- Ce ai fato! Nu ma vezi? Du-te la ochist daca esti chioara.

- Mai, dar badaran mai esti. De ce intri în casa ca un nebun? Nu ti-am spus de atâtea ori sa vorbesti mai frumos? îi spune Adina si intra suparata în camera ei..

- O la, la... Printesa a fost ofensata. Scuzele mele madam, îi arunca el si se apropie de tatal sau.

- Buna, tata!

- Ia loc, Anton. Trebuie sa vorbim.

- Ce e? Ai hotarât sa nu ma mai treci în testament?

- Vrei sa termini cu glumele? E ceva foarte serios.

- Cât de serios?

- Foarte... Ai avut dreptate cu acel arhitect.

- Ce vrei sa spui? se preface el ca acum afla despre tânarul Moise.

- El si mama ta au fost amanti.

Nestiind daca trebuie sa râda sau sa fie cât se poate de serios, Anton, caruia i se citeste pe chip satisfactia ca tatal sau ajunsese la vorbele lui, îi raspunde:

- Bine ca ai ajuns în sfârsit, sa ma crezi si pe mine o data...

Se opreste brusc si dându-si seama ca e prea dur cu tatal sau într-o astfel de situatie schimba tonul:

- Scuza-ma. Nu pot sa cred ca mama a facut asta.

- Din pacate, e adevarat, Anton. Si mai e ceva ce trebuie sa stii.

- Ce anume?

- A recunoscut ca m-a înselat si în fata Adinei si a sotilor Muresan.

- Cum? Culmea! Asta le întrece pe toate! În fata sotilor Muresan?

- Ea si arhitectul s-au întâlnit la hotelul de lânga ei.

- O sa-l bat mar pe filfizonul ala!

- Anton... Ne-a facut destul de râs mama ta. Sa n-o faci si tu.

- Poate ca ai dreptate, tata. Si ce ai de gând sa faci?

- Nu stiu. Nu reusesc sa ma gândesc la nimic. O viata întreaga am luptat pentru lucrurile în care credeam: familia noastra sa fie unita si fericita... Acum nu mai vad nici un motiv sa continui.

- Te rog, tata, nu spune asta. Trebuie sa razbati.

- La ce bun. Nimic nu va mai fi ca înainte. Asta e.

* * *

Sufletista de felul ei, Adina e când alaturi de mama, când alaturi de tatal ei. Se gândeste în fel si chip, dar nu stie ce sa faca pentru a-i determina pe parintii ei sa se împace. Iese din biroul în care a stat închisa toata dupa-amiaza si a studiat cazul care se va judeca peste câteva zile si se îndreapta spre terasa, acolo în umbra iederei si a noptii, unde o zareste pe mama ei.

-Iar fumezi, mama. De ce atât de mult? Nu reactiona asa, mama. O sa vezi ca totul va fi bine.

-Nu, tatal tau nu ma va ierta niciodata.

-Linisteste-te, te rog. O va face o data cu trecerea timpului.

-Tu nu-l cunosti, Adina. Poate sa treaca peste orice, dar nu si peste asa ceva.

* * *

Danseaza împreuna de trei ani si jumatate. Tot împreuna îsi fac lectiile si merg la antrenamente. Din când în când se mai si joaca. Destul de putin si tot amândoi. Poate tocmai de aceea, pentru ei, timpul are o valoare cu totul aparte. Stilul de viata care li s-a impus si pe care ei l-au acceptat a însemnat în fapt si multe renuntari. Dar si considerabile eforturi materiale din partea parintilor. Drumul spre performanta - 14 cupe în 17 competitii - si pentru unii si pentru altii a presupus enorm de multe eforturi.

Georgiana Botos este eleva în clasa a III-a, la Liceul de Arta din Targu-Mures (învatatoare Iuliana Negrutiu), iar Andrei Moldovan, elev în clasa a IV-a la Gimnaziul de Stat "Sfântu Gheorghe" din Sângeorgiu de Mures (învatatoare Susana Bocretas). Sunt doi copii frumosi, inteligenti si cu rezultate deosebite si la învatatura. Dansul sportiv pe care-l practica la Clubul Sportiv "Dance Art" din Târgu-Mures i-a obisnuit cu o anume rigoare, maturitate si perseverenta, care se observa chiar si dincolo de ringul de dans, adica în modul cum învata si îsi fac temele.

Georgiana si Andrei au participat pana in prezent la 17 competitii organizate in cadrul Federatiei Romane de Dans Sportiv, in diferite orase din tara: Baia Mare, Sibiu, Bistrita, Oradea, Brasov, Dej, Galati, Targu-Mures, Turda, Cluj si Timisoara. La cele 17 competitii s-au clasat de 13 ori in finala si de 10 ori pe podium. La ultimul concurs la care au participat - Campionatul National al Romaniei - desfasurat la Timisoara, intre 1-2 martie a.c., la categoria lor de varsta (6-11 ani), s-au situat pe locul 6, la sectiunea latino. Pentru ei, experienta fiecarui concurs inseamna ceva. Andrei vrea sa ajunga antrenor de dans sportiv, dar cu toate acestea, scoala ramane pe primul loc. "Imi place foarte mult dansul sportiv, ne-a spus Andrei. As vrea sa ajung antrenor daca se poate, dar pentru mine scoala este pe primul loc". Mai vorbareata decat Andrei, Georgiana, perechea acestuia din concursuri, a declarat: "Nu stiu ce o sa ma fac cand o sa fiu mare. Dar stiu ca acum avem cate 3-4 antrenamente pe saptamana, iar cand se apropie cate o competitie sau Campionatul, cu o luna inainte de a incepe, avem chiar si un antrenament pe zi,…e foarte, foarte greu". Acasa, fiecare dintre ei are cate un perete plin de cupe, medalii si diplome. O modesta rasplata pentru eforturile depuse, dar si o recunoastere a valorii competitionale dovedite de-a lungul timpului, de doi copii care promit insa foarte mult.

Ca arta, dansul este de fapt o manifestare a spiritului si sta la originea dansului sportiv, cel care vine si intregeste arta miscarii, ii confera eleganta, vigoare si expresivitate. Cu toate ca este raspandit mai mult decat alte discipline puternice, dansul sportiv are o audienta mai mica si mult mai selectiva. Si asta pentru ca nu se desfasoara pe stadioane si pentru ca necesita o intelegere mai profunda a esteticii miscarii. Aceasta disciplina sportiva, poate un pic cam elitista, impune un numar de 10 dansuri, dintre care cinci la sectiunea standard: vals lent, vals vienez, slow fox, quick step, tango si cinci la sectiunea latino-americane: cha-cha, samba, rumba, jivo, paso double. Pe langa acuratetea miscarilor, de gradul de dificultate al figurilor de dans, executate de perechi pe timpul concursurilor depinde punctajul final si departajarea concurentilor. Poate cea mai selectiva disciplina dintre toate, dansul sportiv - care inseamna in primul rand maiestrie a miscarii, sensibilitate si totodata finete - are un impact deosebit asupra stilului de viata al celor care-l practica, cu seriozitate.

CASETA

Înfiintata în anul 1999, de catre sotii Katalin si Janos Marton Somodi - antrenori si arbitri de dans sportiv - Asociatia Clubul Sportiv "Dance Art" din Târgu-Mures are ca scop principal sprijinirea, organizarea si coordonarea activitatilor de dans sportiv de masa si de performanta, pentru toate categoriile de vârsta. Cu toate ca înca n-a împlinit 10 ani de când functioneaza, "Dance Art" din Târgu-Mures a avut rezultate de exceptie, atât la Campionatul National al României, cât si la Cupa României, la toate categoriile de vârsta: 6-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani si 19-35 de ani.

George Cristea este oradean, nascut în anul 1929, 17 ianuarie. Dupa mama, este nepot al preotului ortodox Cosma din Berechiu. A fost elev al liceului „Emanuil Gojdu", din Oradea, pe care l-a finalizat în 1948. A terminat apoi Facultatea de Matematica-Fizica a Universitatii „Babes-Bolyai", din Cluj-Napoca. Sotia este profesoara de engleza si au împreuna un baiat, care a terminat Politehnica din Stockholm.

Dupa absolvirea facultatii este repartizat la Institutul Pedagogic din Oradea, apoi a lucrat la Universitatea din Bucuresti, unde urca si primele trepte ale carierei de cadru universitar. În 1971 s-a ivit ocazia sa încheie un contract cu Universitatea Costantine din Algeria, ca profesor de specialitate, numai ca, în 1976, acest contract nu a mai fost prelungit de catre autoritatile române, asa ca a ales drumul pribegiei...

S-a stabilit în Suedia. I-a fost greu la început, mai ales pâna a învatat limba. A început sa lucreze ca profesor si cercetator la Institutul de Teatru Dramatic, Film si Televiziune ce apartine Universitatii din Stockholm (comparabil cu IATC-ul de la noi), care pregatea personalul tehnic, regizori, cameramani, producatori în domeniul scenografiei etc.

„În Algeria am creat un centru de tehnici audio-vizuale, am predat la început fizica, iar treptat, materii din acest domeniu. De aici m-am deplasat în diferite zone ale Algeriei, inclusiv în Sahara", de unde i-a ramas, dupa cum amintea, o buna parte din inima. Aici a dat de picturile rupestre, pe stâncile din Tassili. Le-a vazut, s-a atasat lor, apoi a revenit sa le vada. A realizat o colectie ce numara mii de diapozitive, pe care le-a aratat celor de la institut care s-au aratat deosebit de interesati, astfel ca au înfiintat un departament de cercetare prioritara, prin gesturi, masti dansuri, ca elemente de pre teatru. Existau aici elemente pre teatrale, înainte de înfiintarea teatrului (cu 500 de ani înainte de Cristos).

Dupa o activitate de 15 ani i-a fost publicata si cartea, în suedeza, cu un rezumat în limba engleza, care cuprinde observatiile sale de cercetator si multe imagini, însotite de concluzii, ca, într-adevar, aceste elemente pot fi socotite ca preteatru, acestea s-au perpetuat si s-au utilizat în teatrul propriu-zis de mai târziu.

Volumul „Elementele pre teatrale în picturile si gravurile rupestre din Sahara" a fost publicat în limba suedeza, fiind solicitat sa fie tradus în limba araba, autorul se gândeste sa fie tradus si în româneste. Despre Maramures, ramas tot la inima, George Cristea are mai multe publicatii, o carte aparuta în 1989, la Sibiu, iar alta, împreuna cu Mihai Dânsus, directorul Muzeului de la Sighetul Marmatiei, aparuta în 2000, prin grija Fundatiei Culturale Române din Bucuresti. Întregul tiraj s-a epuizat în 3-4 luni, deci se impune, fireste, reeditarea acesteia.

Amintim alte doua lucrari care-l reprezinta pe George Cristea: „Unde este centrul Europei?" si am aflat si raspunsul, este mitul centrului, simbolistica lui si pe care o explica cu toata filozofia lui, în primele pagini ale cartii. „Totul depinde de cum sunt luate granitele Europei. Iar cea de-a doua carte". Documente sudeze despre „Rascoala lui Horea", sunt tratate pe larg rapoartele lui Lasch Von Engelstrong, pe atunci ambasadorul Suediei la Viena, care a urmarit, in mod special acest fapt.

Noua s-a vizita „acasa" are un prilej fericit si cu aceasta ocazie lanseaza cartea „Regii si diplomati suedezi în spatiul românesc. Secolele VII-XX", editata de Academia Româna. Cartea, dupa cum precizeaza dl. George Cristea, relateaza trecerile prin spatiul românesc a unor diplomati si regi suedezi, mai multe decât cele ce se stiam pâna acum. Am cercetat documente care sunt în arhivele de la Stokholm, dar si pe cele românesti. Cercetarea a durat timp de 8 ani. Repere i-au fost si scrierile lui Nicolae Iorga, care s-a ocupat în special de regele Carol al XII-lea, dupa înfrângerea la Oltava, în 1709, care s-a refugiat spre Vest cu restul armatei peste Nistru, la Tighina. Tot la Iorga am gasit însemnari despre un ofiter român care a luptat în armata regelui Carol al XII-lea. Am relatat pe larg în carte despre un diplomat suedez, Klaus Roland, si care în 1657 a fost trimis de Carol al X-lea la Constantinopol pentru a lega o alianta între Suedia si Imperiul Roman împotriva Rusiei, Poloniei si Germaniei. Diplomatul cu caleasca si cei 30 de calareti a trecut prin Europa, intrând chiar pe la Oradea, unde a stat 2-3 zile, si a luat legatura cu cei care se aflau în conducerea primariei, a fost gazduit bine, iar apoi au plecat spre Ciucea si Cluj, unde au stat 2-3 zile, apoi au plecat la Brasov, trecând spre Tara Româneasca. Este deosebit de interesant episodul care arata primirea calduroasa a populatiei din satele românesti.

Cartea „Regii si diplomati suedezi în spatiul românesc. Secolele VII-XX" editata de Academia Româna, a fost lansata la Bucuresti, la Ministerul Afacerilor Externe, în prezenta unor academicieni, oameni de cultura, si reprezentanti ai societatii civile.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 23-a

Gloria Bistrita - Dinamo 1-1

Au marcat: Coroian ‘3 - Fl. Bratu ’52 (penalti)

(Continuare on-line la pagina Sport)

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

In acest mediu perfect Dumnezeu ne-a creat dupa chipul Sau, capabili sa fim persoane auto-transcendente, inteligente, morale, sociale si creative. Dumnezeu ne-a creat asa pentru a avea relatie cu El, pentru a‑L onora si a ne inchina Lui. In calitate de creatura, omul este pe deplin responsabil in fata lui Dumnezeu de toate faptele, gandurile si intentiile pe care le produce (Eclesiasul 11:9. Bucura-te, tinere, în tineretea ta, fii cu inima vesela cît esti tînar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata).

De cand aparem in aceasta lume noi nu il cautam pe Dumnezeu intr‑adevar (Romani 3:10-11 dupa cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihanit, niciunul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu) dupa cum un criminal nu cauta un agent de politie pentru a-si marturisi vinovatia. Centrul de comanda al pacatului este inima noastra pe care Biblia o portretizeaza ca fiind "... nespus de înselatoare si de desnadajduit de rea; cine poate s’o cunoasca?" (Jeremiah 17:9).

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647