Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a fost obligat sa abdice de regimul comunist sub amenintarea unui pistol pe care Petru Groza îl avea într-unul din buzunarele vestonului sau. Palatul Elisabeta, unde se afla Regele si Regina-Mama Elena, fusese înconjurat de garzile comuniste, iar peste 1000 de studenti, arestati în timpul si dupa manifestatia anticomunista si pro Rege din 8 noiembrie 1946, erau amenintati cu executia.

Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu-Dej i-au comunicat Regelui în 30 decembrie 1947 ca, daca nu semneaza actul de abdicare, studentii vor fi executati imediat. Era sfârsitul sfârsitului instaurarii dictaturii comuniste în România. Au urmat 45 de ani de comunism si alti 18 de tranzitie spre nicaieri.

La începutul lui februarie 1990, cu o bursa ajungeam în Elvetia. Am stat la Yverdon, o frumoasa localitate, undeva la mijlocul distantei între Geneva si Lausanne. La plecare, bunica, dar si mama mi-au spus sa încerc sa ajung la Regele nostru. Odata ajuns printre întâlniri la partidele politice si media locala am încercat sa ajung la Rege. Nu stiam prea multe lucruri si nici unde sa caut cu exactitate. Stiam numai de la Europa Libera ca locuieste undeva lânga Geneva. Am cautat prin cartea de telefon. Nu am gasit însa nimic. Eram dezamagit. Gazda elvetiana mi-a facut însa o mare surpriza. La câteva zile mai apoi, într-un week end, mi-a spus ca în perioada în care mai stau acolo, vreo trei saptamâni, pot, daca vreau, sa ma întâlnesc cu doi români din zona: un antrenor de atletism si … Ioan Mocioni Stârcea, Maresalul Palatului, de la 23 august 1944. Nu am stat deloc pe gânduri si i-am povestit ca tocmai cu acest gând venisem: sa-l cunosc pe Regele Mihai, iar probabil baronul Stârcea era persoana cea mai potrivita. L-am sunat imediat. Am vorbit putin de România. Nu stiam cum sa abordez subiectul. Baronul însa m-a întrebat direct daca nu as vrea sa merg la Rege. Evident raspunsul meu a fost pozitiv, spunându-i ca asta si vroiam de fapt. I-am comunicat programul meu si mi-a spus ca îmi da un telefon în scurt timp. A revenit si mi-a spus ca un domn, Nicola Ianacopulus, ma poate lua de la Bursa din Geneva, unde eram invitat, si ma poate duce la Rege. Am fixat detaliile. Domnul Ianacopulus a venit si contactul a fost stabilit cu succes. Mi-a spus ca în 25 de minute vom fi la Versoix. Mergeam agale cu un Rolls Royce vechi, dar într-o stare impecabila, pe o sosea paralela cu Lacul Leman. Am întrebat timid ce trebuie sa fac si cum sa ma adresez. Cu cât ne apropiam de Versoix, emotia crestea. Când am intrat în curte si dl. Ianacopulos a tras masina în fata intrarii, usa s-a deschis si a aparut Regele cu Regina. Emotia a devenit si mai puternica. Am încercat sa repet ceea ce învatasem în masina. Nu cred ca am reusit si am îngaimat mai apoi câteva cuvinte de scuze. Regina a rezolvat repede momentul în stilul caracteristic. M-a invitat în living. Atmosfera s-a destins imediat. La o cafea, am povestit multe. Eram primul român din România care calca pragul Casei de la Versoix, dupa 1990. Regina m-a întrebat foarte multe: despre viata din perioada comunismului, despre avorturi… Cele 20 de minute ale audientei s-au dus fara sa-mi dau seama. Regele si Regina au dorit însa sa continue discutia. Cred ca am stat vreo doua ore la Versoix. M-au impresionat simplitatea si bunatatea Majestatilor Lor. M-au cucerit as spune.

Când am plecat de la Versoix, am simtit ca am trait un moment de istorie. Poate vârsta frageda, 21 de ani, nu m-a facut sa realizez pe de-a întregul momentul. Cert este ca mai apoi reîntors în România, am încercat sa fac ceea ce trebuie pentru Casa Regala. În presa, la România Libera si mai apoi în alte locuri. Nu a fost usor. Cred ca de doua ori am patit rusinea, de fapt onoarea, sa fiu dat afara datorita afilierii la Casa Regala. Niciodata însa nu voi regreta ceea ce am facut. Cred si acum ca varianta regala era cea mai buna pentru România. Si mai cred si acum, cu toate ca evident vremurile s-au schimbat.

În privinta Casei Regale se poate spune ca dezinformarea si minciunile din perioada comunista au prins la români. Asta este concluzia logica a sloganelor anilor 90, unele care sunt si astazi puse la pret. Regele a plecat cu vagoane de comori, comunistii i-au dat bani si multe altele. La începutul anilor 90, goarna securista era la mare pret, mai ales pentru unii dintre români, care nu prea stiu nimic de Regele Lor. Evident sunt si explicatii obiective, deoarece nici nu prea aveau de unde sa afle. La scoala comunista, istoria se preda dupa tipicul lui Roller. Iar în deceniile de întuneric minciunile au prins. Lucrurile s-au schimbat, însa, în ultimii ani. Cu greu, dar s-au schimbat. Multa lume si-a dat seama ca Regele Mihai nu este nici pe departe Satana pe care FSN-ul lui Ion Ilici Iliescu ni-l înfatisa la începutul anilor 90 din secolul trecut. Însusi Iliescu s-a schimbat.

Dupa 18 ani, în care propaganda comunista a continuat, de cele mai multe ori cu succes, astazi pentru prima data putem vorbi de faptul ca românii îsi manifesta public si, ce-i drept, întrebati într-un sondaj, parerea lor despre Regele Mihai. Un sondaj publicat de Evenimentul Zilei indica faptul ca Regele Mihai are o popularitate egala cu Gigi Becali, fiind pe locul 4, în clasament. A se observa, si acesta este lucrul cel mai bun, important, ca Regele nu a facut nimic pentru a obtine aceasta încredere. Nu a promis nimic. Nu a mers cu sutele de euro în mâna, pentru a câstiga voturi, cum fac unii. Pur si simplu încrederea care se revarsa acum asupra Casei Regale este o consecinta a faptului ca românii s-au saturat de politicienii de mucava care nu au nici o legatura cu cetateanul simplu. Este si un semnal ca românii au înteles ca au fost mintiti în ultimii 18 ani si ca Regele nu este nici pe departe hraparetul mosier care vine sa ne ia tara, asa cum propaganda oficiala fesenista a tot vociferat dupa 1990. Este un semnal ca schimbarea României se desavârseste cel putin partial la împlinirea celor 20 de ani proorociti de ideologul comunist Silviu Brucan.

În anul de gratie 2008, membrii Familiei Regale sunt niste persoane respectabile. Multi dintre români se uita spre Casa Regala cu speranta, nemultumiti fiind de situatia tarii, azi. Si, fara îndoiala, ca într-un fel au dreptate. Astazi, Casa Regala este în România o institutie deasupra luptelor politice inutile, care distrug România. Principele Radu este reprezentant al Guvernului pentru dezvoltare durabila. Un post încredintat în monarhiile occidentale principilor din Familiile Regale. Alteta Sa a cutreierat în ultimii 5 ani România, dar si multe tari de pe întreg mapamondul. A plecat deseori împreuna cu oameni de afaceri în încercarea de a crea punti economice. A sustinut cultura si traditiile românesti. A mers de mai multe ori în Statele Unite încercând sa faca ceea ce acum aproape un secol a reusit sa faca Regina Maria. Si anume sa deschida ochii americanilor în privinta României. Principesa Margareta desfasoara, începând cu 1990, activitati de ajutorare a României. Si a reusit. Activitatea Familiei Regale din ultimii ani este de laudat si mai ales de apreciat.

Evident, în acest moment, cel mai important lucru pentru Casa Regala este sa-si manifeste o optiune de implicare mai consistenta în viata publica româneasca. Aici ar fi multe aspecte de luat în calcul. Ar mai fi si de pus la cale un plan coerent prin care Monarhia poate fi receptata de români ca o adevarata alternativa. Evident o astfel de optiune este numai decizia Familiei Regale, a Majestatii Sale Regelui si a mostenitoarei sale la tron, Principesa Margareta. Pentru observatorii vietii publice este evident faptul ca Familia Regala nu a fost preferata a mass-mediei. Unii jurnalisti înca mai sunt sub influenta propagandei neo-comuniste de dupa 1990. Dar, în mod evident, avem de-a face si cu o strategie nefunctionala la parametrii maximi a Casei Regale. În special a comunicarii cu opinia publica. Acest lucru ar trebui sa fie acum o prioritate pentru Casa Regala. Dar mai ales a crearii unui grup de jurnalisti, intelectuali si din alte categorii sociale care sa propage solutia monarhica pentru România. Evident si cred ca acest lucru îl stiu si membrii Familiei Regale, acest lucru va însemna o importanta operatiune în care vor trebui sa separe grâul de neghina. S-a mai întâmplat si se va mai întâmpla ca yesmeni interesati sa apara în preajma lor. Vor trebui sa aiba mare grija în a-si alege purtatorii de mesaj, mai ales ca adversarii mai asteapta sa primeasca carne de tun prin cooptarea unor neaveniti.

Pentru cei care mi-au urmarit activitatea au observat, fara îndoiala, ca de câtiva ani drumurile mele s-au despartit de cele ale Casei Regale în sensul ca nu mai sunt prezent la activitatile Familiei. Viata a mers înainte si provocarile profesionale au avut întâietate. Însasi Casa Regala si-a nuantat pozitiile. Familia Regala a considerat mai potrivit ca alti jurnalisti le pot aduce beneficii de sustinere mai importanta. În anturajul Familiei au aparut, deci, noi oameni care au înteles importanta Casei Regale pentru România. Ma bucur ca pionieratul meu, al Roxanei Iordache si al României Libere din zilele de glorie are astfel peste ani o împlinire. Nu a fost, deci, o munca facuta degeaba. Iar greutatile traite primesc astazi o rasplata. Alti jurnalisti au preluat stafeta.

Într-o pozitie editoriala mai importanta am încercat sa sprijin de departe însa Casa Regala. Nu stiu daca am reusit. Prin blogul personal (www.badin.ro) sau prin alte activitati mi-a facut placere sa scriu despre Casa Regala. De departe, de data aceasta. Îmi face o deosebita placere sa citesc blogul Principelui Radu (www.princeradublog.ro), unde, de cele mai multe ori, gasesc atitudini pe care nu le reîntâlnesc în alte opinii. Atitudini românesti, în primul rând, mai ales ca în acesti ani românii îsi pierd nu numai sperantele, dar si idealurile. Un loc unde se pot citi lucruri adevarate, pe care în limita timpului le-am popularizat de fiecare data. Cu bucurie am primit, deci, propunerea dlui Dwigt Patton de a scrie aceste rânduri cu prilejul vizitei Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu în California si in Nevada. Stiu ca acum câtiva ani, Principele a dorit sa recreeze vizita Reginei Maria în America de acum aproape un secol. Mai stiu ca emigratia româneasca din America a fost alaturi întotdeauna de Familia Regala. De data aceasta, Principesa Margareta îsi va serba ziua de nastere în America. La multi ani, Alteta!

George ROCA

Moldovan Emil a fost diagnosticat cu sindrom mielodisplazic, Anemie Refractara Exces de Blasti, si necesita transplant de maduva cât mai rapid. Datorita faptului ca România nu este introdusa în sistemul international de potentiali donatori si nu exista, înca, o banca cu date genetice, trebuie cautat un donator în strainatate. În cazul în care se gaseste donator în strainatate va trebui ca transplantul sa se faca acolo, iar tot tratamentul si procedura costa aproximativ 200.000 euro.

Nascut în anul 1978, la 8 aprilie, în orasul Reghin, judetul Mures, România. A urmat Liceul de Arte Plastice din Bucuresti si cursurile facultatii si masteratului de istorie-arheologie din cadrul Universitatii din Alba Iulia. Este doctor în arte vizuale cu teza intitulata „Metafora plastica si simbol la originile artei românesti", lucrare coordonata de prof. univ. dr. Constantin Prut si apreciata cu calificativul Magna Cum Laudae. În prezent este preparator universitar la Facultatea de Arte din Timisoara. Dintre domeniile de interes în care a contribuit prin participari la sesiuni de comunicari stiintifice, cu studii si articole publicate, pot fi amintite istoria, arheologia, iconografia si antropologia culturala:

1. Dispozitivul pivotant de la Deda (judetul Mures) pentru confectionat ceramica din suluri de lut, în Apulum, 2006

2. Descoperiri apartinând culturii Cotofeni la Reghin – Iernuteni (jud. Mures), în Revista Bistritei, 2006

3. Un ritual funerar insolit practicat în trecut de populatiile din spatiul românesc, în Omagiu profesorului Ioan Andritoiu cu prilejul împlinirii a 65 de ani, Alba Iulia 2005

4. Cimitirul evreiesc din Reghin, în Reghinul Cultural, 2003

5. Trepanatia craniana la culturi preistorice din Transilvania, în BCSS, 2003

Eseurile si cronicile plastice:

1. Aforismele prosopomorfe ale lui Cosmin Moldovan, Editura Carmel Print, Arad, 2007

2. Dendrologia si paleontologiile litice ale Deliei Brândusescu, Editura Carmel Print, Arad, 2007

3. Simbolurile lui Marius Bacriu, PENTAdVISUAL, Timisoara, 2006

4. Scurta calatorie în palatul lui Minos, în Cuvântul liber, Târgu Mures, 2003

Am aflat cu stupoare ca eterna si fascinanta Românie are restrictie în ceea ce priveste contul Paypal. Adica, se pot face plati si se pot trimite bani din tara, dar de retras bani din acest cont nu ai voie DECÂT 2500 de dolari pe an. Asa ca eforturile pe care le-a facut Emil Moldovan pâna acum pentru realizarea acestui cont sunt în zadar. Daca cineva stie mai multe despre Paypal decât bancile din România (care au fost contactate de catre E. M.) îl rugam sa ne ajute. Pâna la clarificarea acestei situatii (poate cu ajutorul dvs.), îi rugam pe cei din strainatate, care doresc sa faca donatii, sa trimita banii în contul deja creat:

cod SWIFT: BRDEROBU

cont curent: SV31915942700 (cont euro)

cod IBAN: RO18BRDE270SV31915942700

cont curent: SV31915862700 (cont RON)

cod IBAN: RO22BRDE270SV31915862700

titular cont: MOLDOVAN EMIL

Banca: BRD-G.S.G., sucursala Târgu Mures, str. Calarasilor nr.11, Tg. Mures, România

—————————————————————

* Am verificat veridicitatea celor enuntate în acest apel umanitar la secretariatul Institutului de Arte Plastice din Timisoara care m-a informat de situatia grea prin care trece domnul Emil Moldovan si de necesitatea unui ajutor financiar cât mai urgent pentru efectuarea operatiei.

http://www.agero-stuttgart.de

e-mail: georgeroca@rexlibris.net

PRIMIM DE LA CITITORI

(Continuare din numarul precedent)

Volumul se deschide cu un solid studiu introductiv de Gr. C. Bostan si Lora Bostan: Un component indisolubil al patrimoniului cultural-literar românesc (Din istoria scrisului românesc în Bucovina si în actuala regiune Cernauti), urmat de o bogata bibliografie (70 de titluri) si de versiunile alaturate, în limbile germana si în ucraineana, ale acestei istorii sintetice a spiritualitatii românesti din respectiva provincie. Ni se pare nu numai semnificativa, dar si extrem de inspirata ideea de a fi tradus studiul introductiv si în alte doua limbi, dintre care germana a fost limba oficiala si de cultura a Bucovinei de-a lungul a circa 150 de ani, iar ucraineana fiind impusa tuturor nord-bucovinenilor, dupa 1945, cu deosebire în ultimele doua decenii. Gratie acestor versiuni, occidentalii au la îndemîna un argument în plus al românitatii Nordului Bucovinei; apoi, poate si ucrainenii, macar unii dintre ei, s-ar putea convinge care este aportul românilor la cultura din actuala regiune Cernauti, inclusiv daca e sa comparam aceasta contributie cu cea a rutenilor, delicat vorbind – prea de tot modesta.

Este structurata cartea în trei compartimente (parti), dupa cum urmeaza:

a) Pe fagasul unei puternice culturalitati (sec. XIX – începutul sec. XX);

b) O epoca de mare efervescenta literara (1918-1940; 1941-1944);

c) Calatorie spre sine (a doua jumatate a sec. XX).

Din partea întîi, care ar putea fi numita conventional si Începuturile, vom retine prezenta unor remarcabili carturari si folcloristi ca Ion Gh. Sbiera, Simion Florea Marian, Elena Niculita-Voronca, Leca Morariu. Lor li se alatura: unul dintre primii prozatori bucovineni - Iraclie Porumbescu (1823-1896), autorul povestirii Zece zile de haiducie; este tatal celui care ne-a lasat tulburatoarea Balada, prima capodopera a muzicii culte românesti - Ciprian Porumbescu. Apoi, îl gasim în antologie pe tatal lui B.P. Hasdeu - carturarul si scriitorul Al. Hâjdeu (1811-1872), prezent cu poeziile Satul Cristinesti, Codrii Moldovei, Lapusna; urmeaza memorialistul T. V. Stefanelli (1849-1920) - cu fragmentele de aduceri-aminte despre Eminescu în scoala si la liceu; Eminescu în afara de scoala si altii.

Cel de al doilea compartiment include opere de multi autori mai mult sau mai putin cunoscuti si la noi: Mircea Streinul, Iulian Vesper, Traian Chelaru, B. Fundoianu - acesta din urma a cîntat chiar si în versuri frantuzesti frumusetile Hertei, unde fusese arendas taica-sau.

Si mai multe nume notorii întîlnim în partea a III-a a volumului: poeti, prozatori, eseisti, critici si istorici literari, traducatori, toti originari din „Nordul Bucovinei", dar care s-au afirmat în trei puncte geografice: Cernauti (Mircea Lutic – ca traducator s-a impus totusi în capitala basarabeana, Ilie Motrescu, Gr. C. Bostan, Vasile Tarîteanu, Ilie T. Zegrea, Arcadie Opait, Stefan Broasca, Dumitru Covalciu, Stefan Hostiuc...); Chisinau (foarte multi, totusi – Vasile Levitchi, Ion Vatamanu, Ion Gheorghita, Serafim Saka, Arcadie Suceveanu, Mihai Moraras, Ion Bejenaru, Nicolae Spataru...); Bucuresti sau alte centre culturale din Tara (Simion Gociu, Mihai Prepelita, care a debutat la Chisinau, a activat si la Moscova...). Se încheie volumul cu un subcompartiment intitulat Nouazecistii de Cernauti, unde este prezentata creatia a opt tineri scriitori, dintre care Vitalie Zâgrea si Dumitru Mintencu sunt cunoscuti întru cîtva si la Chisinau, posibil si la Bucuresti. Asadar, mai nasc talente literare si actualmente în Nordul Bucovinei...

Autorii si editorii Paginilor... merita toata lauda, toata pretuirea eventualilor cititori i utilizatori care, neîndoios, sunt cu mult mai numerosi decît studentii de la filologia româna ai Universitatii din Cernauti, aceasta carte, ca mesaj, ca valoare estetica si documentara depasind categoric cadrul unui uz pur didactic sau chiar culturalizator. Personal, tin mult sa-mi exprim admiratia fata de autorii impresionantului volum, prezentat, sumar, aici, si pentru faptul de a fi inclus, printre scriitorii nord-bucovineni de seama, ai secolului trecut, si pe Anita Nandris-Cudla (1904-1986), cea atît de scumpa sufletului meu. Am recitit, cu aceeasi tulburare – ca si la prima lectura – cele patru pagini selectate din jurnalul ei, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean. Nu am putut sa nu aleg, macar cîteva alineate, si pentru cei care vor citi acest eseu, în semn de adînc omagiu pentru suferintele traite, nespus de grele, si pentru taria demnitatii acestei tarance române, deportata din Nordul Bucovinei dincolo de Cercul Polar. Precizez ca în fragmentul de mai jos autoarea se refera la o „etapa" – si nu cea mai groaznica! - una din multele „etape", adevarate cercuri ale Infernului lui Dante Alighieri, prin care i-a fost dat sa treaca Anitei si altor milioane de deportati în Siberia... Mai adaug ca editorii au respectat ortografia manuscrisului, felul propriu de a scrie al Anitei.

„(...) Dar ce sa vezi, vine într-o zi militia, ne chiama si ne spune sa ne pregatim, ca ne duce de acolo, dar unde nu ne spune nimic. Noi de acuma am înghetat iarasi, dar ce poti face, ne paria rau, ca de acum ni-am deprins cu lucrul si cu lumia, dar nu te roaga nime, nu‑i asa cum vrei. Mai era cîte unul mai îndraznet, îsi facia singur curaj: dar unde înca mai departe sa ne duca, decît în Siberia? Un batrîn, de acolo de loc, ni-a spus: are sa va duca pe drum de tarna, pe drum rau, peste cîmpuri prin mlasniti, prin apa, pîna o sa ajungeti la o sosea buna. Acolo o sa vedeti, daca în sosea îti porni la driapta, o sa va duca la loc bun, dar daca va duce spre stînga, o sa fie prost, va duceti la lucruri grele. (...) Peste cîteva zile vine militia, ne încarca pe caruta si pornim. Adevarat, asa cum ni-a spus batrînul, ni-a pornit pe unde era drum de tarna, pe unde nu era deloc drum, peste cîmpuri, peste mlastini, prin apa. Asa ni-a dus aproape doua saptamîni. Caii au slabit, noi mergiam mai mult pe jos.

(...) Am ajuns pe malul unei ape care se chema Iartîs. Am ramas acolo pîna a venit vaporul sa ne încarce. Am stat vreo cinci zile sub cerul liber. A siasa zi a venit un vapor mare, care era plin de lume asa ca noi, si ne-am întîlnit cu multa lume de prin partile noastre, dar mai era si straina. Erau filandeji din Filanda, erau poloni din Polonia si era si din tara asta, un feli de natie, calmîci si tatari. Vaporul era destul de mare, dar era bucsit. Ni‑a urcat si pe noi în vapor, ni-a înghesuit de sediam asa ca pestele în poloboc.

(...) S-a oprit si a descarcat lumea pe mal. Pe mal ce era? Tundra cu mlastini si padure. Era o zi linistita, fara vînt si cu soare. Tîntarii au început sa ne manînce. La început ni-a parut siaga, dar pe urma ni-au scos din rabdari. Nu mai putiam suferi. Asa erau de multi tîntari, cum ai sta în fata unui stup de albini cînd scot roiul în zbor. Copiii au început sa plînga, caci nu dovediau sa se apere. (...) Ne gîndiam atunci ce o sa fie mai departe cu noi. De buna siama ca ni-a lasat aici, în pustiul ista, fara mîncare, fara nici un adapost, ca sa murim. Dar mai bine faciau sa fi tras cu o mitraliera. Te culca deodata si nu mai vediai atîta chin. Copiii au început sa plînga în jurul meu: mama ni-i foame, mama nu mai putem rabda foamia si mîncarimia tîntarilor. Mi se rupia inima, dar nu le putiam da nici un ajutor (...)".

* * *

Edificiul Universitatii din Cernauti, cum am mai amintit - fosta resedinta a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei - este, neîndoios, una dintre cele mai impresionante realizari ale epocii, finele sec. XIX.

Este una din capodoperele arhitectului ceh Josef Hlavka, celelalte putînd fi vazute la Praga, Budapesta, Viena, alte orase din fostul Imperiu Habsburgic (austro-ungar), dar si în alte parti, cum ar fi Opera de la Odesa. Un bust al arhitectului se afla în curtea Universitatii, pe soclu s-ar putea citi o inscriptie de recunostinta, incrustata în timpul României Mari. S-ar putea citi... daca „n-ar fi stearsa, nu se stie de cine mai mult: de ploi, de vînt, sau de neglijenta autoritatilor locale", dupa cum observa cu finete ghidul nostru, un tînar si foarte documentat profesor. În Aula Magna a Universitatii, unde la 28 noiembrie 1918 s-a proclamat unirea Bucovinei cu Vechiul Regat, la fel si în fosta biserica a Universitatii, s-au mai pastrat niste inscriptii si alte dovezi, documentar-artistice, ale acelui eveniment. Si aceste însemne, mai mult decît simbolice, daca nu au fost atinse „de ploaie si de vînt", oricum sunt cumva ascunse de ochii lumii... „si poate ca asa e mai bine", ne spune acelasi simpatic ghid.

 (Va urma)

Era un copac falnic, înalt si mândru, cum nu mai era altul în toata padurea. Era batrân... Nici el nu mai tinea minte câte inele adunase, asa de multi ani trecusera de când fusese plantat!

Nu se uscase la secete, nu putrezise la inundatii, nu se rupsese la vânturi puternice si nu arsese la incedii, cu toate ca avusese parte de toate aceste evenimente neplacute.

Se pastrase mândru si sanatos. Era recunoscator pentru asta si bietelor si dragutelor ciocanitori, care l-au tot îngrijit si vindecat.

Acum privea, de la înaltimea sa, la taietorii care se chinuiau sa-l culce la pamânt. Nu-i întelege pe oameni, tot ei l-au plantat si acum tot ei vin sa-l taie…

Deja simtea primele dureri provocate de lamele lor ascutite si reci. O luasera strategic, se vede lucru ca avea de-a face cu niste profesionisti. Taiau întâi crengile, una câte una, ca într-un final inevitabil sa se concentreze asupra trunchiului sau solid, pe care nici zece oameni nu-l puteau cuprinde cu bratele larg deschise.

Privindu-i pe cei mici cum se catara pe el si-i taie crengile cele mai tinere si mai vulnerabile, îl cuprinse nostalgia. Îi trecuse vremea de copac...

Ceilalti copaci închisesera ochii. Asistasera de multe ori la acest spectacol cumplit. Îsi astupasera si urechile, cu toate astea nu aveau cum sa nu auda râsul zgomotos si nervos al drujbelor. În câteva ore se vor linisti si vor pleca, lasând în urma lor un gol dureros, atât la propriu câr si la figurat. Un luminis, moartea unor copaci, cum spunea Valeriu Butulescu, aforist, dramaturg, poet, prozator, traducator, jurnalist si om politic român.

Aveau sa-i simta lipsa batrânului copac. Nu pentru mult timp. Taietorii se vor întoarce si la ei... Lor le era frica, pentru ca erau mai tineri. Ar fi fugit, dar nu aveau cum, aveau radacinile adânc înfipte în pamânt...

Un junghi puternic îl strapunse. Avea sa moara...

Privind în urma, nu avea de ce sa se rusineze. Facuse destul bine planetei. Contribuise la sustinerea solului, împiedecând alunecarile de teren, purificase aerul, eliminând oxigenul atât de vital oamenilor si celorlalte vietuitori, asigurase adapost, în iernile geroase, multor pasari ale cerului.

Fusese si punct de atractie turistica. Veneau turistii din toate colturile lumii si se fotografiau alaturi de el.

Acum, gata, îi sosise timpul sa nu mai fie copac. Troznind putenic, crengile lui cadeau, una câte una, la pamânt. Pasarile care pâna acum câteva minute îsi aveau cuibul printre ramurile batrânului arbore, se gândeau deja unde vor locui, începând chiar din noaptea asta.

Nu plângea si nu se vaita. Era prea mândru sa faca asta. Îsi accepta destinul. Stia ce este aceea "efemeritatea"… astepta doar ca cei mici sa termine odata ceea ce începusera: masacrul lui! Ei nu stiau oare ca "Pedeapsa cu moartea este semnul distinctiv si etern al barbariei", cum spunea si Victor Hugo ?

Resimtind din ce în ce mai puternic lipsa crengilor sale, urmarea trist la seva ce se scurgea din multiplele rani, pe trunchiul lui batrân.

Ce vor face cei mici cu el ?

Vor da crengi la copiii saraci, pentru flacara lor muribunda, cum spunea poetul Adrian Paunescu în poezia "Copaci fara padure"?

Va deveni mobilier de birou ?

Va fi folosit în constructii ?

Îl vor face instrumente muzicale, sau doar milioane de cozi de matura ?

Îl vor face casa de vacanta sau cabana de munte ?

Îl vor face creioane ?

Îl vor face sicrie ?

Îl vor face hârtie ?

Da, asta i-ar fi placut! Asa s-ar fi multiplicat în mult mai multe exemplare. Ar ajunge miliarde de coli de scris sau tone de suluri de hârtie si ar calatori astfel în toate colturile lumii.

Oare turistii care pâna mai ieri se fotografiau alaturi de el, îl vor mai recunoaste ?

Ahhhh, ce adânc patrund dintii metalici ai drujbelor în tesutul sau lemnos! Simtea ca se ofileste de durere…

Timpul a trecut, cei mici au ispravit treaba si au plecat acasa, bucurosi ca au terminat cu bine ceea ce începusera înca de la prima ora a zilei. Copacul fusese culcat la pamânt, taiat în bucati si urcat într-o masina ce avea sa-l duca la un combinat de hârtie.

Copacul avusese noroc (!!!) Va deveni ceea si-a dorit mai mult: hârtie.

Dupa mai multe procese tehnologice, dupa îndelungi transformari, trupul lui devenise pasta, apoi pasta devenise hârtie…

Câte sperante îsi facuse copacul ca nu va muri degeaba, ca va deveni o biblie, o capodopera a literaturii universale, o revista interesanta, ca cea pe care-o cititi acum, o lucrare grafica remarcabila, ca va purta peste secole vreun autograf celebru… toate aveau sa se naruie.

A ajuns rusinoase reviste pentru barbati adulti, a ajuns etichete viu colorate, pe sticlele de bauturi alcoolice, a ajuns afise electorale ridicole, a ajuns coli de scris pe care unii si-au scris ultimele gânduri, înainte de a se sinucide, iar altii desenau plictisiti omuleti, în timpul sedintelor interminabile de la birou. A ajuns ziare de scandal, carti necitite de nimeni, editate de scriitori cu bani si ambitii ridicole, a ajuns pâna si pungi în hipermarket-uri, a ajuns declaratii de razboi, legi nedrepte si aberante, ciorne pentru elevii care sustineau examenul de bacalaureat. A ajuns si pachete de tigari, cutii care adaposteau droguri, diplome caraghioase în parcurile de distractii, ce confereau titlul de cel mai betiv tata, soacra cea mai rea sau omul cel mai nefolositor.

A ajuns bani. Bani pentru care oamenii faceau gesturi necugetate. Se urau, se tradau, ba chiar se omorau între ei. Femeile, chiar si fetele tinere, îsi vindeau propriul trup soferilor amatori… nu de soferie. Se înjoseau, se umileau, se ploconeau…

Acel copac care v-a înghitit zeci de ani noxele si emisiile poluante a ajuns si scrisori triste de despartire, amenintari teroriste, demisii spectaculoase, petitii disperate, dosare secrete, chitante de amanet, servetele de unica folosinta, mandate de perchezitie, bilete de metrou...

Oare nu era mai folositor în padure? Cei mici, fericiti c-au doborât cel mai mare copac de pâna acum, s-ar putea sa fie surpinsi: lipsa lui va duce la disparitia lumii, asa cum o stiu ei acum...

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

(Continuare din numarul precedent)

Piatra o avea în buzunarul de la spate învelita într-un servetel.

- Se poate vorbi cu el?

- Da, mai miroase a bautura dar arata treaz. I-am luat o proba de sânge .

- A spus ceva?

- Nu. Tace deocamdata.

- Ati gasit ceva la perchezitie.

- Da tot felul de obiecte furate, dar nimic de la batrâna doamna.

- Sun-o pe doamna procuroare si du-te sa te odihnesti.

- Acum mi-a sarit somnul. Prefer sa va astept.

Dupa o jumatate de ora comisarul era în asa zisa camera de concerte împreuna cu Valeriu. În fata lor, pe un scaun, statea un om destul de micut cu umerii cazuti, ochii obositi si gura strânsa care semnaliza ca nu avea de gând sa spuna nimic. În spatele unei oglinzi mari în încaperea alaturata statea doamna procuror Marina Spânu cu înca doi inspectori din echipa.

Comisarul întinse obiectele pe masa încet, unul dupa altul, tija telescopica cu bila în capat, rubinul, batista în carouri. În timp ce facea aceasta operatie nu-l slabea pe Vasile Garbova din ochi. Începu sa vorbeasca încet fara graba parca ar fi spus o poveste.

- Cu acest obiect a fost omorâta doamna Moruzzi, marti seara în jurul orei opt. Piatra acesta i-a fost furata de la gât iar în batista ia-i dat‑o lui Marin la piata sa o vânda bijutierului Marcea. Unde ai fost marti la ora opt?

Barbatul din fata lui tacea.

- Pe toate obiectele sunt amprentele tale, analizele au dovedit ca ai purtat niste manusi negre de ata, pe care se va gasi ADN-ul tau. Marioara Vuia tovarasa ta de viata, care lucra pentru moarta, ne-a declarat ca…

Vasile Garbova sari brusc de pe scaun si striga într‑un acces de disperare

- Încetati, nu am avut de gând sa o omor, a fost un accident.

Comisarul spuse cu aceeasi voce domoala.

- Atunci i-a loc si povesteste-ne cum a fost.

Vasile se aseza lua o gura de apa, scoase din buzunar pachetul de tigari si privi la comisar. Acesta dadu aprobator din cap.

Îsi aprinse o tigare trase câteva fumuri si începu sa povesteasca.

- Batrâna doamna, era tare cumsecade, când avea treburi mai grele de facut la sera, ma chema pe mine si ma platea bine. Eu am foarte multe datorii de la joc si bautura, bat-o vina. Într-o seara am povestit de doamna si de piatra pe care o purta vesnic la gât. Un prieten care se pricepe m-a pus sa i-o desenez si mi-a spus ca valoreaza vreo câteva mii.

Cum cei carora le eram dator au spus ca o sa-mi rupa o mâna daca nu platesc si astia nu glumeau, m-am hotarât sa fur piatra. În seara aceea m-am dus la doamna si am sunat. Ea s-a aratat surprinsa sa ma vada, dar i-am spus ca Marioara când a fost ultima data, îsi uitase un carnetel cu numere de telefon în bucatarie si m-a rugat sa-l iau. Asa am intrat în casa, m-am dus în bucatarie si am revenit cu carnetelul pe care îl luasem din poseta Marioarei. Doamna statea cu spatele la mine si atunci nu stiu ce m-a apucat, am scos "omorâtorul" din buzunar si am lovit-o. Dar zau nu am vrut sa o omor. Zau trebuie sa ma credeti! Vedeti nu am luat nimic decât piatra si am plecat. Restul îl stiti.

Comisarul îl privi cu scârba.

- Si tot asa fara sa vrei, ti-ai tras niste manusi pe mâna înainte de a o lovi si tot asa din întâmplare ai luat telefonul mobil sa-l vinzi si tot asa ca sa ne arati ce destept esti tu, ai avut o ata la tine cu care dupa ce ai iesit ai lasat zavorul sa cada, ca noi sa ne spargem capul unde e ucigasul, caci nu a avut pe unde iesi!

Îi smulse tigara din mana si o stinse în scrumiera.

- Ia-l de aici, îi spuse lui Valeriu, îmi face greata sa-l vad si sa ascult minciunile lui.

Iesind din încapere se întâlni cu procuroarea.

- De ce nu l-ati pus mai tare sub presiune?

- Ce mi-a trebuit, declaratia lui ca a lovit-o, o am. În rest avem atâtea probe ca nici un judecator nu o sa‑l creada ca a lovit în afect. Când lovesti în afect nu-ti pui întâi mânusi ca sa nu lasi urme. Si el a avut manusi! Totul a fost planificat, daca nu o omora, batrâna doamna stia cine a furat-o si el nu avea nici o scapare. A vrut sa o omoare.

Aparu si Valeriu.

- Sefu la ora 14 suntem convocati la domnul chestor Ilie Tatomir.

- Domnul director adjunct al directiei de investigatii criminale, vrea sa va felicite personal?

- Nu cred, spuse comisarul. A spus de ce? îl întreba pe Valeriu.

- Nu. Doar ca mai e convocat inspectorul sef Pacuraru si domnul Christian Moraru. Sa luam dosarul Moruzzi cu noi.

- Când am eu dosarul complet pe masa? întreba procuroarea.

- De cum ne dau cei de la laborator rezultatele ADN.

*

În biroul chestorului Ilie Tatomir, domnea linistea. Pe masa se afla poza cu Bugatti-ul Royal gasita la Miron.

Chris care vorbea de vreo douazeci de minute îsi continua expunerea.

- Adunând datele pe care le-am prezentat pâna acum si punându-le cap la cap, am ajuns la doua concluzii importante. Unu ca masina trebuie sa mai fie aici si doi ca Johann Meier nu e întâmplator în Bucuresti.

Scoase din mapa o harta pe care o întinse pe masa.

- Aceasta este harta cu amplasamentele buncarelor construite de nemti în 1942 la aeroportul de care v-am spus. Buncarele au fost folosite mai apoi de CAP-ul local pentru diverse scopuri. Daca priviti atenti, veti vedea ca buncarul numarul 128, acesta de aici, batu cu degetul pe un punct în mijlocul câmpului, are doua etaje. Am fost astazi pâna acolo si am constatat ca la suprafata este un singur etaj, etajul inferior fiind îngropat în pamânt de parca nici n-ar exista. În peretii buncarului am gasit niste fante de aerisire care comunica prin perete cu subsolul. Eu cred ca aici e masina.

Comisarul spuse gânditor.

- S-ar putea sa ai dreptate, din jurnalul lui Simion lipseste complet perioada din ianuarie 43 când era la Molsheim, pâna în iulie 43 când deodata îl gasim în Elvetia. Mai are pete albe dar nici una pe o perioada de timp asa de lunga.

Chris continua.

- Am stat de vorba cu Johann Meier, care e un om onest. În urma cu trei luni, a murit mama lui si când au renovat casa a gasit în pod un teanc de scrisori de la tatal lui pe care le-a citit. Astfel a aflat de istoria prototipului si ca un Simion Iancu Moruzzi a plecat cu masina la el la mosie în Bucuresti. Asa ca a angajat un detectiv particular ca sa-l gaseasca pe Simion Iancu Moruzzi si asa a ajuns acum o saptamâna la Bucuresti. Stia toata povestea familiei deci si de existenta nepotului. Detectivul a facut treaba buna.

- A luat legatura cu ei?

- Nu l-a supravegheat putin pe Miron si l-a urmarit când s-a dus la doamna Moruzzi. Nu stia cum sa faca, doar nu putea sa se duca la el si sa-l întrebe de masina. Marti supraveghea atelierul si a vazut ca Miron a ramas singur, atunci s-a hotarât sa ia taurul de coarne. A intrat în atelier, Miron era sub masina. A vrut sa se prezinte ca fiind de la WV, în cautare de ateliere de reparatii pentru a mai deschide niste reprezentante în România. Vroia sa-i câstige încrederea si cu timpul sa aduca vorba de Bugatti. Dar când s-a apropiat de masina la care lucra Miron s-a împiedecat si a cazut peste cric. Acesta a facut o data fâss, si a cedat lasând masina sa cada. Zice ca s-a auzit un pârait îngrozitor si Miron nu a mai miscat. În primul moment a vrut sa i-a ajutor, dar a vazut pe cineva care se îndrepta spre atelier si atunci i s-a facut frica si a fugit.

- La ce ora am fost informati de accident? întreba chestorul.

- La patru si sase minute ne-a sunat sotia lui. El a murit aproape instantaneu, puntea din fata a masinii i-a zdrobit capul, spuse Pacuraru.

- Johann Meier, va astepta în camera 206 la hotelul Miorita.

- Pacurarule trimite pe cineva dupa el sa-l aduca încoace.

Chris scoase o scrisoare din buzunar si o plasa peste harta de pe masa.

- Astazi dimineata doamna Ana Iancu a primit aceasta scrisoare de la un birou de advocati din Elvetia, care a fost însarcinat de doamna Moruzzi sa trimeata scrisoarea dupa ce ea a decedat.

Pe scurt în scrisoare se spune ca cel care a furat bratara familiei Moruzzi a fost Simion, dar el a aranjat lucrurile în asa fel ca banuiala sa cada pe fratele lui vitreg Mircea, tatal lui Miron, care a fost si închis pentru asta. De aceea îi lasa totul lui mostenire si tot de aia le-a facut asigurarea de viata în valoare de 250.000 Euro la "Credit Lyones" unde îi platea ratele.

- Si poza? întreba Ducu Malin.

- Poza i-a trimes-o probabil Simion înainte de a muri, ca sa se puna bine cu cel de sus, spuse Chris ironic..

- Bine dar trebuia sa-i spuna si cum sa o gaseasca, daca e acolo unde presupui tu ca e. Ghicitoarea nu te ajuta, eu am citit jurnalul complet si nu am dat de nici o indicatie.

- Banuiesc ca a vrut sa-i dea o indicatie dar n-a mai apucat. Batrâna doamna nu a stiut nimic de asta. Ei s-au casatorit în 45.

*

Chris si cu Helga chiar descinsesera într-una din camerele hotelului “The Great Wall” din Kathmandu capitala Nepalului.

- Care e prima impresie la impactul cu Asia de sud-est doamna mea? o întreba Chris pe Helga.

Telefonul mobil începu sa sune.

- E Titus, spuse Chris.

- Alo sefu o veste mare. Astazi în sfârsit s-au luat toate aprobarile si s-a dezgropat subsolul buncarului 128.

- Si? întreba Chris încordat.

- Masina era acolo, conservata nemteste. Dupa atâtia ani, zau, jos palaria. O splendoare, un vis, un adevarat Bugatti Royale. Reporterii si televiziunea se calcau în picioare. Au fost si de la CNN. Sa te uiti la stiri. Ministru si-a asumat laurii ca de obicei, dar totusi te-a amintit si pe tine.

- Ce se întâmpla cu masina?

- Atâtia si-o revendica, incat pâna te întorci tot aici e. Concediu placut.

- Multumesc.

- Ce spune Titus?

- Au gasit masina, care se pare ca e în stare buna.

- Si de ce nu te bucuri?

- M-as bucura daca nu as sti ce urmeaza, fiecare o sa o revendice si la sfârsit va ajunge în colectia privata a unui miliardar. Dar tu nu mi-ai raspuns la întrebare.

Helga veni la el si-l saruta.

- Asia de sud-est e minunata, daca tu contribui la asta, acum si aici……

- Da, au trecut aproape treizeci de ani si‑mi amintesc ca familia ta era atunci în pragul falimentului.

- Ce legatura are?

-Ai facut o afacere buna casatorindu-te cu mine. Ai pastrat un stil de viata si nu a trebuit sa renunti la nimic.

- De ce vrei sa murdaresti totul? E adevarat ca era o perioada grea pentru familia mea, atunci când tata... Dar eu te iubeam mult.

- Las-o balta! Acum, am înteles totul. Cam târziu, e adevarat, dar mai bine mai târziu decât niciodata.

- Gresesti, n-ai înteles nimic. Mereu am fost sincera cu tine.

- Lasa! Din pacate, te cunosc si stiu ca poti minti foarte bine si, la fel de bine, stii sa te joci cu sentimentele celorlalti. Nu de asta voiam sa-ti vorbesc. Am luat o decizie. M-am hotarât. E o singura cale pentru a rezolva aceasta situatie. O sa intentez divort.

- Nu poti sa faci asta dupa atâtia ani de casnicie.

- Te înseli crunt, Vivi. Voi intenta divort.

- Nu, nu cred ca asta e o solutie.

- Ce? Nu crezi ca asta e solutia?!

- Da, nu intentionez sa-ti acord divortul.

- Cu tot respectul, nu-mi pasa de intentiile tale.

- Nu poti sa ma ierti, Toma?

- Dupa tot ce mi-ai facut?

- A fost un moment de slabiciune, Toma. De ce faci asta? De ce te încapatânezi sa nu judeci?

- Vrei sa spui ca tu ai judecat? Ei bine, nici nu mai vreau sa vorbesc de povestea asta. Am luat o hotarâre si asta va fi, indiferent ca vrei tu sau nu.

- Nu poti arunca asa aproape treizeci de ani de casnicie... Nu la primul accident. O casnicie are si ea fluxul si refluxul ei.

- Ai dreptate. Cine stie sa conduca o barca stie sa conduca si o femeie. Numai ca la noi nu mai merge, Vivi. Ai înteles? Au fost si altele în timp, l-ai sustinut de atâtea ori pe Anton în toate minciunile si culmea, stiai si de înselaciunea pe care a facut-o atunci când, împreuna cu Eva, au cumparat mai pe nimic casa de la amarâtul acela de batrân ca sa deschida „Femina". Asta a pus capac la toate. Si mai are, fiindca de la bun început, trebuia sa înteleg ce fel de femeie esti. Nu poti face nimic. Înselaciunea face parte din ...

- Tu nu gresesti niciodata? Esti mereu perfect.

- Eu cred ca o relatie, trebuie sa se bazeze, mai ales pe loialitate.

- Omul, învingatorul destinului este vesnicul învins al inimii sale. Îti amintesc ca o relatie se construieste în doi. Daca te-am înselat cu...

- Ce vrei sa spui? Ca e vina mea? o întreaba el si fara sa mai astepte raspunsul iese din birou.

* *

Obosita, Adina se întoarce de la Tribunal si o gaseste pe mama ei cu ochii plini de lacrimi:

- Ce e cu tine, mama, iar plângi?

- Trebuie sa-ti spun ceva. Tu trebuie sa stii tot.

- Sigur, ce s-a întâmplat?

- Am facut o prostie, Adina. O prostie, imensa... îi spune ea, plângând.

- Mama, te rog, stii ca mie poti sa-mi spui tot.

- Barbatul cu care am avut relatia este arhitectul Aurelian Moise.

- Cum?! Ce spui? Cel cu care l-ai înselat pe tata e Aurelian?

- Da. Te rog, nu ma privi asa! Ma faci sa ma simt murdara.

- Asta le întrece pe toate. Nu pot sa cred, mama. Cum ai putut? Aurelian are în jur de treizeci de ani. Are vârsta fiului tau!

- Stiu, a fost o nebunie, dar acum s-a terminat...

- Nu te înteleg. Poate ca tata are multe defecte, dar te adora. N-ai dus lipsa de nimic si tu asa îl rasplatesti?

- Toma n-are nici o legatura. E doar vina mea. Am fost slaba. Crede-ma. As face orice ca sa pot da timpul înapoi, sa sterg totul!

- Prea convenabil, mama. L-ai înselat si nici macar n-ai avut curaj sa-i spui cu cine.

- Crezi ca n-am încercat, Adina? Nu stii de câte ori am fost gata sa-i spun, dar, din pacate, n-am avut curaj. Nici acum n-am putut sa merg pâna la capat.

- Ce vrei sa spui?

- Tatal tau stie ca am avut un amant, dar nu stie ca e Aurelian.

- Poate ca e mai bine asa. Ar fi suferit si mai mult.

* *

Ca de obicei, Anton se întoarce acasa la ore târzii din noapte.

- Buna, tata! Ce faci. Nu aveai întâlnire astazi cu Savulescu?

- Dumnezeule! Ai dreptate. Am uitat complet. Plec imediat, îi spune el si se ridica din fotoliu.

- E inutil, tata. Prea târziu, îl opreste Anton. Uita-te la ceas. E trecut de miezul noptii.

- Unde mi-e capul? Trebuia sa discutam despre noile liste de preturi. Si acum?

- Nu-ti face griji. Îl suni si fixezi o alta întâlnire.

- Multumesc, Anton. Scuza-ma...

- Pentru ce? Nu te scuza. Cu câte ai pe cap, nici nu ma mir ca ...

- Nu reusesc sa ma concentrez. E groaznic.

- Sunt eu aici ca sa te ajut, zâmbeste satisfacut Anton.

- Sa nu te mai casatoresti niciodata.

- Atingi o coarda sensibila.

- De ce? Sa nu-mi spui ca...

- Nu, casatoria iese din discutie. Ea vrea ceva serios, dar eu... Nu ma simt în stare. Înca nu, categoric nu!

- Cine e?

- N-are importanta, îi raspunde el zâmbind.

- Esti îndragostit?

- Nu stiu. Poate. Pare banal, dar am învatat ca, cu cât iubesti, cu atât suferi mai mult. E ca si succesul, mergi din esec în esec, fara sa-ti pierzi entuziasmul.

- Nicodata o banalitate n-a fost asa adevarata. Daca n-as fi tinut atât la mama ta, poate ca acum n-as suferi atât de tare.

- Cred ca stiu cum sa-ti ridic moralul. Du-te si stai linistit la cabana noastra de la munte. Nu spune nimanui nimic si pleaca. Eu voi pastra secretul, poti sa fii sigur.

* *

Zilele trec pline de durere în casa familiei Dragnea. Si singura cu care Elvira mai schimba câteva vorbe e fiica ei Adina:

- Sunt tare suparata. Tatal tau nu‑mi mai vorbeste, fratele tau, de asemenea. Au dreptate, m-am purtat ca o prostituata.

- Nu mai rasuci cutitul în rana...

- E inutil sa mai ascund, asa e. Singurul lucru bun e ca te-am regasit. M-am gândit zilele astea si mi-am dat seama ca n-am fost o mama întelegatoare cu tine. Nici nu stii cât de rau îmi pare... plânge ea în timp ce Adina o îmratiseaza si o mângâie. Voiam sa-ti multumesc. Esti singura care nu m-a judecat si care nu s-a purtat cu cruzime. Esti cea mai buna fiica din lume. De când l-am nascut, m-am atasat mai mult de fratele tau. Am fost numai de parte lui Anton si el acum îmi întoarce spatele.

Cuvintele mamei o fac pe Adina sa plânga.

- Gata, s-a hotarât. Tatal tau, vrea sa divorteze si pleaca din casa.

- Cunoscându-l pe tata, era de asteptat. Nu te pripi. Poate a spus‑o într-o clipa de furie. E mai bine daca sta o vreme la familia Muresan sa se linisteasca.

- As vrea sa fie asa... Mi-am pierdut capul pentru un baietel si acum platesc consecintele. Asta e.

- Vei vedea ca se va rezolva cu tata, are nevoie de timp.

- Ce solutie e divortul? Atâtia ani împreuna. Copii, amintiri... Arunca totul asa, dintrodata? Ma decid si eu o data în viata sa-i spun adevarul si el în loc sa ...

-Ai facut un lucru bun. Ti-ai regasit o fiica, îi spune Adina si o îmbratiseaza. Te iubesc, mama.

* *

Nu mai era cazul ca Vivi sa-i spuna cine e barbatul cu care l-a înselat, pentru ca directorul Dragnea afla. Un telefon a fost suficient. O voce binevoitoare îi spune cine este amantul sotiei sale. Îngândurat, Anton Dragnea se îndreapta spre parcul din centrul orasului si se opreste pe o banca, dar îi face impresia ca toata lumea e cu ochii pe el. Nu stie ce sa faca.

Cei care îl scot si de aceasta data din încurcatura sunt George si Viloria, cei de la care, de fiecare data a primit un sfat, o vorba buna. Bucuria acestora, când îl vad la poarta, ca de obicei, e mare. Îl invita în casa pe Toma, îl servesc repede cu o gustare si un vin, dar el nu se atinge de nimic.

Cei doi prieteni ies pe terasa si Toma îi spune lui George despre telefonul primit de dimineata la birou. Viloria, care revine cu cafeaua, întelege ca Toma a aflat despre relatia Elvirei cu arhitectul Moise si îi arunca lui George o privire întrebatoare. Ei auzisera ceva, dar n-au dat importanta, considerând ca sunt doar bârfe.

- Îti dai seama... George? S-a culcat cu unul cu douazeci de ani mai mic decât ea, cu unul care putea sa-i fie fiu. E ceva... Nu am stare, trebuie sa plec.

- Toma, nu mai fii suparat. Mai ramâi cu noi. Stai, unde vrei sa pleci? încearca George sa-l opresca.

- Du-te dupa el si nu-l lasa singur, îl îndeamna Viloria.

- De ce nu vrei sa stai la noi? Mai bem ceva, mai vorbim.

- E mai bine. Sa nu ramâi singur, încearca si Viloria sa-l retina.

- Îti multumesc, dar nu ma simt bine.

- Are dreptate, Viloria. Hai, ramîi te rog cu noi. E mai bine sa fii lânga prieteni în astfel de situatii, insista George.

- Bea macar putina cafea, insista Viloria.

- Multumesc, dar nu pot sa beau.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 22-a

Dacia Mioveni - Gloria Bistrita 0-0

CFR Cluj - Gloria Buzau 2-0. Au marcat: Trica (25), Dubarbier (48).

(Continuare on-line la pagina Sport)

Sunt foarte putini oameni care au atasat apelativul „cel Mare" la numele lor: Irod cel Mare, Petru cel Mare, Alexandru cel Mare. Probabil ca niciodata nu va fi atasat la numele tau... „cel Mare", dar ai sansa ca in cercul tau unic de influenta sa poti schimba lumea in bine. Alexandru nu a fost numit „cel Mare" datorita caracterului sau, pentru ca era extrem de dur, ci pentru ca a reusit sa schimbe lumea intr-un timp relativ scurt. Limba greaca a devenit limba vorbita international, 24 de orase au fost numite dupa el, iar cultura greaca a cucerit chiar Imperiul Roman prin amploarea si complexitatea ei.

Ar fi multe de exemplificat cand vorbim despre faima lui Alexandru, dar pentru ca sarbatoarea Floriilor, a intrarii Domnului Isus in Ierusalim, este aproape, as dori sa iti atrag atentia asupra unui aspect interesant. Biblia vorbeste in mod profetic despre Alexandru cel Mare in cartea Daniel si in cartea Zaharia, iar de cele mai multe ori acest aspect este neglijat. In cartea Zaharia este prezentat ca cel ce intra in Ierusalim si este pus in contrast cu un alt imparat care intra in Ierusalim, Isus Cristos. Primul rege, Alexandru, vine sa aduca razboiul, cel de-al doilea, Isus, vine sa aduca pacea.

Limbajul folosit de Zaharia este unul poetic chiar daca textul este unul profetic! Mesajul acesta profetic este Cuvantul lui Dumnezeu, cel care are „ochiul indreptat asupra oamenilor" (9.1).

Zaharia profeteste inainte cu aproape 200 de ani de aparitia lui Alexandru Macedon descriind cu acuratete Campania Siro-Feniciana atat in directia urmata cat si in detaliile picante ale acesteia. Orasele cadeau unul dupa altul, nimeni nu putea stavili aceasta teroare fulgeratoare. Siria (Zaharia 9:1. Iata proorocia, Cuvîntul Domnului despre Tara Hadrac; si va începe din Damasc. Caci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor si peste toate semintiile lui Israel), Libanul (Zaharia 9:2-4. El se opreste si peste Hamat, care se margineste cu Damascul, peste Tir si Sidon, cu toata întelepciunea lor! Tirul si-a zidit o întaritura; a îngramadit argint ca pulberea, si aur ca noroiul de pe ulite. Iata ca Domnul va pune mîna pe el, îi va napusti puterea în mare, si el însus va fi ars cu foc) si Fenicia (Zaharia 9:5-7. Ascalonul va vedea lucrul acesta, si se va teme; Gaza de asemenea, si o va apuca un puternic cutremur; Ecronul deasemenea, caci nadejdea lui va fi data de rusine; va pieri împaratul din Gaza, si Ascalonul nu va mai fi locuit. Strainul se va aseza în Asdod, si voi frînge mîndria Filistenilor. Ii voi scoate sîngele din gura, si urîciunile idolesti dintre dinti, ca sa fie si el o ramasita pentru Dumnezeul nostru, si sa fie ca o capetenie din Iuda, si Ecronul ca Iebusitii) sunt prezentate prin orasele reprezentative.

Cea mai spectaculoasa cucerire a fost cea a Tirului motiv pentru care profetia se focalizeaza mai clar. Sidonul s-a predat, dar Tirul dupa ce fusese asediat fara succes 5 ani de Slamanasar al Asiriei si 13 ani de Nebucadnetar al Babilonului, in fata lui Alexandru cel Mare a ras cu aroganta. Alexandru nu era omul sa-l insulti cu cuvintele: vino sa ne bati daca poti! Tirul era de fapt un oras-insula care s-a imbogatit peste masura datorita comertului pe mare. Zidurile care inconjurau orasul-insula erau pe alocuri de 150 feets, ceea ce-l facea impenetrabil. Ostasii lui Alexandru au aruncat pietre si copaci in apa timp de 7 luni, construind astfel un dig. Atacul a fost de pe mare si de pe uscat, orasul a fost incendiat si toti locuitorii trecuti prin ascutisul sabiei, asa cum Zaharia a profetit cu 200 de ani inainte. In ziua de azi Tirul arata ca o peninsula datorita digului contruit de armata lui Alexandru.

Cand Alexandru a ajuns in Filistia a cucerit intr-adevar cetatile amintite de Zaharia, omorand personal pe regele din Gaza. Filistenii erau urmasii oamenilor marii care au pus capat Imperiului Hitit, buni luptatori si buni strategi. Gaza este la aproximativ 40 de minute de Ierusalim, iar locuitorii Cetatii Sfinte tremurau infricosati la gandul ca sunt urmatorii pe lista de cuceriri a lui Alexandru.

Conform textului profetiei Alexandru trebuia sa lase intact Templul si Cetatea, dar imprejurarile prognosticau altceva (Zaharia 9:8. Voi tabarî în jurul Casei Mele, ca s-o apar împotriva unei ostiri, împotriva celor ce se duc si vin, si nu va mai trece asupritorul peste ei, caci acum Ma uit cu ochii Mei). Iosefus relateaza insa in Antichitati capitolul 11 cum Marele Preot infricosat de apropierea de Ierusalim a lui Alexandru, a facut niste sacrificii dupa care imbracat in haine de sarbatoare, cu Scripturile Sfinte si cu mare alai l-a intampinat pe cuceritor in afara Cetatii. Generalii au crezut ca Alexandru a innebunit, deoarece la apropierea Marelui Preot, Macedonul a ingenunchiat. El a povestit cum a visat ca aceasta persoana imbracata astfel il va intalni si ii va spune care este viitorul campaniei sale. Marele Preot a deschis intr-adevar sulul cartii Daniel si i-a citit capitolul 8 unde profetia spunea ca ii va cuceri pe Persi. Alexandru a fost bland cu evreii, le-a facut multe concesii si nu a asediat Ierusalimul, nici nu s-a atins de Templu... dupa profetia lui Zaharia. Iahve intr-adevar campase in jurul Casei Sale pentru a o apara!

Textul profetic insa dupa versetul 8 ia o intorsatura neasteptata... de la razboi la pace, de la un tablou plin de sange la un tablou plin de veselie (Zaharia 9:9. Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Imparatul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mînz, pe mînzul unei magarite). Acest pasaj s-a implinit peste 450 de ani, cand Isus Cristos a intrat in Ierusalim. El este prezentat ca Regele Ierusalimului (nu al omenirii cum incerca Macedonul), drept, neprihanit (nu imoral), aducand mantuire (nu distrugere), umil (nu arogant), calare pe un magarus (nu pe Bucefal, armasarul impetuos).

Evanghelistii Matei (21.5) si Ioan (12.15) leaga acest pasaj de intrarea Domnului Isus in Ierusalim ca implinire a ceea ce profetul Zaharia prezisese.

Regele Ierusalimului venise sa rascumpere si sa mantuiasca. La intrarea lui in Orasul Pacii lumea a strigat "Osana" (in textul original al Psalmului 118.25 este expresia Ho-shia), adica "Mantuieste-ne", expresie folosita ca incurajare pentru soldatii care plecau la razboi. Isus nu era un razboinic, El era Fiul lui Dumnezeu, dar rugamintea le va fi implinita pentru ca urma sa moara pentru pacatele lor!

Crestinii traiesc in supunere fata de Regele lor, Isus Cristos, nu pentru ceea ce obtin de la el, asa cum faceau soldatii lui Alexandru cel Mare, ci pentru ceea ce este El! In fata sarbatorii Intrarii Regelui Isus in Ierusalim ai curajul sa iti pui aceeasi intrebare? Pentru ce-L urmez pe Regele Isus: pentru ceea ce obtin de la El, sau pentru ceea ce este El? Sau poate nici macar nu este Regele tau...

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647