Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

In mod constant, mass-media autohtona dezvaluie aspecte negative din sistemul de invatamant romanesc, incepand cu starea precara a scolilor, mai ales a celor din mediul rural, si continuand cu lipsa mijloacelor de transport pentru unii elevi, care sunt nevoiti sa strabata zilnic zeci de kilometri pe cararile de munte sau prin noroaiele de la ses, ca sa primeasca lumina cartii. La acestea adaugandu-se lipsa de personal didactic specializat, manuale neperformante, cantitatea enorma de informatii inutile si ajungand la cele mai grele circumstante – violenta in scoli si consumul de alcool si de droguri etc. Pe acest fundal ingrat al unei realitati triste si nemeritate pentru mladitele neamului, care se pregatesc sa asigure viitorul tarii, s-au desfasurat miercuri 27 februarie la Palatul Cotroceni, consultarile lui Traian Basescu, presedintele Romaniei, cu reprezentantii partidelor parlamentare, pe tema Pactului pentru Educatie. Liderii partidelor politice parlamentare, exceptandu-i pe cei de la PRM, care au refuzat participarea la intalnire, au fost de acord sa analizeze Pactul National pentru Educatie, propus de seful statului, urmand ca documentul discutat sa primeasca amendamente cu propunerile partidelor, dupa care va fi semnat intr-un loc neutru, dar simbolic, cum ar fi sediul unei Universitati. Conform informatiilor de presa, Pactul a fost elaborat de Comisia Prezidentiala pentru Educatie, iar dupa semnarea lui, va fi elaborata si o strategie de punere in aplicare. La discutiile cu presedintele Traian Basescu au fost prezenti ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei si Puiu Hasotti din partea PNL, Emil Boc, Vasile Blaga si Gheorghe Flutur din partea PD-L, Vasile Dancu, Ecaterina Andronescu si Ana Birchall din partea social-democratilor, conservatorii Irinel Popescu si Gavrila Vasilescu, udemeristii Marko Bela si Ferencz Asztalos, precum si Varujan Pambuccian – din partea altor minoritati nationale. Faptul ca la consultari nu s-au prezentat toti presedintii partidelor care au acceptat invitatia, marii "absenti" fiind presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, dar si presedintele PSD, Mircea Geoana a fost remarcat de ziaristi, cat si de presedintele tarii, care nu s-a putut abtine sa nu comenteze situatia: "Nu pot sa nu observ nivelul diferit de reprezentare al partidelor care, probabil, vorbeste si despre interesul real vis-à-vis de problema educatiei", a spus Basescu, "taxand" absenta celor doi lideri importanti. In acelasi sens s-au derulat si consultarile, intrucat seful statului s-a convorbit mai intai cu presedintii, incepand cu liderul UDMR, Marko Bela, care s-a bucurat de o atentie speciala cand seful statului l-a salutat razand, pe presedintele UDMR cu un puternic accent maghiar, in timp ce acesta i-a raspuns la inceput in limba romana si apoi in maghiara. In discutiile purtate, presedintele Traian Basescu a insistat pentru depolitizarea subiectului educatie, precizand ca lasa documentul deschis pentru semnarea lui de catre partide, sindicate, asociatii ale elevilor, profesorilor si parintilor. "In cazul in care nu modernizam sistemul de educatie, sacrificam Romania si asta, parte din dumneavoastra, sunt convins ca o inteleg", a spus seful statului, adaugand, pe de alta parte, ca solutiile pentru rezolvarea problemelor din educatie, trebuie sa vina de la politicieni. Totodata, presedintele Romaniei a mentionat ca in ultimii 10 ani au fost facute 28 de modificari la Legea educatiei si a considerat ca acest lucru a creat "o profunda instabilitate in sistem". Reprezentantii partidelor politice, prezenti la aceasta intalnire cu seful statului, au declarat "la unison", ca "exista vointa politica si disponibilitate" pentru semnarea acestui document. Liderul UDMR, Marko Bela, a subliniat ca exista un consens la nivelul intregii societati in ceea ce priveste reforma sistemului educational, precizand ca formatiunea pe care o reprezinta este de accord cu textul prezentat. Ministrul Educatiei Cristian Adomnitei a spus ca toate principiile enuntate in Pactul propus de Comisia prezidentiala se regasesc si in pachetul legislativ liberal, care se afla in dezbatere publica. Vicepresedintele PSD, Vasile Dancu a adaugat ca social-democratii au de facut completari la textul documentului, precum consemnarea principiului egalitatii de sanse, precizari legate de reforma activitatii de cercetare, descentralizarea educatiei si promovarea unei scoli deschise si a unui invatamant bazat pe competente. Ziaristii au salutat concluzia optimista a consultarilor de la Palatul Cotroceni, in sensul unui consens politic pe o tema importanta, insa transpunerea in realitate a Pactului pentru Educatie nu va fi nici usoara, nici apropiata, iar cetatenii Romaniei raman deocamdata cu asteptarea si cu speranta. (Clipa)

Altetele Lor Regale, Principesa Margareta si Principele Radu ai Romaniei vor efectua o vizita in Los Angeles la sfarsitul lunii martie.

Altetele Lor vor intalni membrii ai comunitatii romanesti din zona Los Angeles la banchetul de gala oferit de Societatea Viitorul Roman, duminica, 23 martie, 2008 si vor participa la un fund raiser privat in seara zilei de 24 martie, 2008, in beneficiul Fundatiei Principesa Margareta.

Consulatul General al Romaniei din Los Angeles va asigura logistica acestei vizite, in care Altetele Lor vor exercita functiile de reprezentanti speciali ai Guvernului de la Bucuresti, incluzand o serie de vizite, intalniri cu oficialitati si un dineu la World Affairs Council, in seara zilei de 25 martie, 2008. Miercuri, 26 martie (ziua cand Succesoarea Coroanei Romaniei, Principesa Margareta va implini 59 de ani) cuplul regal, insotit de cei patru consilieri, se vor deplasa la San Diego, unde il vor intalni pe primarul acestui oras. Turneul va continua in Las Vegas si San Francisco.

Viitorul Roman a adus in California pe Principesa Sofia, in 1987 si 1997 (impreuna cu ASR Irina), Regele Mihai I cu Regina Ana in 1988 iar acum, in 2008 avem ocazia sa prezentam comunitatii pe Principesa Mostenitoare cu Printul Consort.

Soarele împleteste cununi de stele în cositele naturii. A venit primavara. Nu este o întâmplare ca lumea sarbatoreste acum femeia. Ea poarta pe umeri soarta vietii. Fara ea noi nu ne-am fi nascut. Dumnezeu a daruit-o lumii ca simbol al vietii, de aceea unii traduc numele de Eva prin viata. Geneza si Apocalipsa, încep si sfârsesc sub miracolul numit femeie. Ea a dus omenirea pe calea cunoasterii umane si pamântesti, desprinzând astfel omul din starea de vegetatie în care se afla în paradis, fara constiinta de sine. Sincer n-as putea trai doar bucurându-ma de darurile naturii, oricât de aromate ar fi fructele. Ioan evanghelistul a avut sansa sa cunoasca lumea la împlinirea sa spirituala, când femeia cereasca va darui lumii miracolul întelegerii spirituale, copilul divin care aduce marea schimbare prin întelepciune. "În cer s-a aratat un semn mare: o femeie învaluita în soare, cu luna supt picioare, si cu o cununa de douasprezece stele pe cap" (Apocalipsa 12.1). Când imaginile alegorice au grandoarea unui fenomen cosmic si evenimentul este la aceeasi scara; asa cum a spus si Malraux "Secolul XXI va fi al spiritualitatii sau nu va fi deloc." Alegerea este doar a noastra. Dumnezeu ne-a harazit neamul cu femei pline de daruire sacrificiala. Atunci când în Franta se auzea de Ioana D’Arc la noi alte femei precum mama lui Stefan cel Mare si Sfânt sau fecioara din armata lui Vlad Tepes au pus mai presus decât dragostea de mama si iubita, pe cea pentru patrie: "Du-te la ostire! pentru tara mori! / Si-ti va fi mormântul coronat cu flori!" sau "Daca vrei iubirea-mi sa o dombândesti, / Pentru tara, doamne, sa mori, sa traiesti!" (Dimitrie Bolintineanu, inspirat din cronici). Despre Maria Putoianca a scris Nicolae Balcescu în Istoria Românilor supt Mihai Viteazul. Jertfa suprema a dat-o Ecaterina Teodoroiu în primul Razboi Mondial. Smaranda Braescu (detinatoarea recordului mondial la parasutism timp de 20 de ani) spunea în 25 decembrie 1931 la New York: "Viata mea nu înseamna nimic daca o tin numai pentru mine. Viata mea o daruiesc tarii; dar vreau sa o daruiesc frumoasa si încarcata de glorie". Ecaterina Conachi, în spiritul idealului de unire nationala si riscând mult, a dezvaluit frauda electorala din Moldova pusa la cale de turci. Astfel s-a creat un scandal diplomatic. Franta, Rusia, Prusia si Sardinia rup relatiile cu Poarta. Întrevederea de la Osborne între Napoleon al III-lea si regina Victoria s-a încheiat prin consimtamîntul reginei de a se anula alegerile controlate de Vogoride si de a se organiza altele. Fara contributia printesei Ecaterina Conachi, sora vitrega a lui Costache Negri, idealurile de unire de la 1859 nu s-ar fi putut împlini.

Alte femei si-au consacrat întreaga viata studiului, pentru a se afirma în plan cultural si stiintific devenind adevarate ambasadoare ale României în lume - precum domnita Ralu Caragea (initiatoarea amenajarii primului teatru în tara Româneasca - 1817), Elena Vacarescu, Marta Bibescu, Maria Filotti, Haricleia Darclée, Zoe Dumitrescu Busulenga, Virginia Haret-Andreescu (prima femeie arhitect din tara, autoarea proietelor pentru liceele Dimitrie Cantemir si Gh. Sincai, 1894-1962), etc. Stefania Maracineanu devine doctor în fizica la Sorbona în 1924 sub îndrumarea Mariei Curie, si care detine prioritate mondiala în cunoasterea radioactivitatii artificiale. Acad. dr. Ana Aslan este inventatoarea Gerovitalului si initiatoarea Institutului de geriatrie, loc unde batrânetea multor oameni a devenit mai usoara.

Toate darurile femeilor folosite pentru comunitate au ajutat tara sa treaca prin clipele grele ale istoriei. Putem învata din iubirea si daruirea altora, si ne putem solidariza cu eforturile constructive ale femeilor de azi. Astfel "lumina din noi se va ridica spre Ain Sof Aur - Lumina fara sfârsit care este Totul".

La Boian, departe de Vatra Dornei...

(Continuare din numarul precedent)

Am parasit aceasta casa atît de frumoasa si ospitaliera în zori de zi, cu gîndul sa revenim, neaparat, dînd glas sincerei invitatii, de o rara omenie, a stapînului ei... si cu înca un gînd, ceva mai nastrusnic: cine paseste pragul casei familiei Vasile Bota, cu greu pleaca mai departe!...

În pofida asteptarilor, Cernautii, unul dintre cele mai frumoase orase din centrul Europei, nu-si mai întîmpina de mult oaspetii cu aerul european, austriac, care l-a definit vreo 150 de ani, inclusiv în epoca de trairi romantice, pe care le adoptase si Mihai Eminescu, pe cînd pasea zi de zi pe caldarîmul acestei urbe. Harababura de tip sovietic se face simtita la fiece pas, mai ales la intrarea în Cernauti: lipsesc indicatoarele, gropile se casca la orice intersectie de strada, fiece rafala sau boare de vînt ridica, de pe asfalt, praf înecacios, gunoaie, alta murdarie. Masinile, unele luxoase, dar în majoritate, totusi, de fabricatie ruseasca, nu au învatat înca, nici cît la Chisinau, a da prioritate pietonilor... Dar si trecatorii, cei mai multi, par a fi ori nedormiti, ori în cautarea unui loc sau a unui prilej de a se drege dupa betia de-aseara. Nimeni nu stie cum se ajunge pîna la strada cutare... desi – spre deosebire de Chisinau, de exemplu – denumirile de strazi nu au fost schimbate, la Cernauti. (Poate doar cu exceptia strazii Lenin, care a devenit, ca si în alte orase din Ucraina – Sevcenko; tot asa cum monumentele lui Lenin au fost înlocuite, peste tot, acolo, prin sculpturi cu chipul mustacios al acestui poet). Se spune ca nu e tragedie ca locuitorii unui oras nu-si cunosc localitatea în care traiesc, ba poate e mai curînd o regula valabila pentru cam toate orasele mai mari. La Cernauti însa, aceasta situatie îsi are o explicatie suplimentara: autoritatile stimuleaza stabilirea în municipiu a tinerilor din satele si oraselele regiunilor cu populatie preponderent ucraineana, pentru a consolida elementul etnic „oficial", rutean. Astfel ca acele fete durdulii si rumeioare, sau acei tineri nici blonzi, nici bruneti, ce înjura savuros într-un oribil jargon ruso-ucrainean, nu-si cunosc prea bine nici localitatile lor de bastina, de unde au plecat, nu ca geografia unui oras în care se simt infinit mai comod, dar care oricum le este si le va fi strain.

În fine, ajungem la faimoasa universitate cernauteana, cu o istorie de aproape un secol si jumatate, dislocata, dupa 1945, în fosta resedinta a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei. Prin 1989-1991, românii din Nordul Bucovinei sperau – în contextul schimbarilor generate de prabusirea imperiului sovietic -, sa obtina macar cîteva facultati cu predare în limba lor materna, cum sperau sa aiba si un Teatru National, un Centru cultural românesc, un ansamblu folcloric în cadrul Filarmonicii... Nimic din astea nu s-a putut realiza, ba dimpotriva, de cîtiva ani, sunt ucrainizate, din chiar clasele primare, si cele vreo suta de scoli medii si licee românesti... Un recensamînt al populatiei din Ucraina, efectuat cu cîtiva ani în urma, i-a divizat pe bastinasii de aici în români si „moldoveni", astfel încît cele 20 de procente de români au fost fragmentate într-un stil de greu imaginabila ticalosie, lipsindu-i de drepturile ce le reveneau ca minoritate etnica cu un numar mare de reprezentanti, a doua dupa etnicii rusi, în statul ucrainean. Aceste si alte „ispravi" ale „fratilor" ucraineni îi fac pe românii de la Cernauti, din comunele carpatine sau din cele de la sud, de pe tarmul Marii Negre, sa constate cu amaraciune: „Hai ca era „bine" si cu sovieticii, dar acum e si mai rau... - în Ucraina independenta, în statul acesta care parca vrea sa fie unul de tip european...".

La Universitatea din Cernauti mai functioneaza o Catedra de filologie româna, numita ceva mai complicat, probabil pentru a nu supara autoritatile. Anual aici intra cîte vreo 20 de tineri – viitori profesori de româna, redactori de carte, ziaristi, scriitori, traducatori... Ne asteapta o sala plina cu studenti, din toti cei patru sau cinci ani de studii, si mai multi profesori de ai lor. Initiatorul si moderatorul întîlnirii, dl conf. univ. dr. Gheorghe Jernovei ne ofera cu frateasca amabilitate cuvîntul. Si desi nu ne permitem sa spunem decît niste sinceritati pur omenesti si intelectuale (ca si în alte circumstante, exceleaza prin discursul sau Andrei Vartic; emotioneaza mult interventia lui Nicolae Rusu...), suntem ascultati cu o impresionanta atentie: tinerii nu comenteaza spusele oaspetilor, cît a durat manifestarea nu s-a auzit nici un apel la telefoanele mobile, pe care cei de la Cernauti le au, desigur, cum le au si tinerii universitari de la Chisinau... Primesc, emotionati, donatiile de carte pe care le-am facut, pentru uzul studentilor si profesorilor nord-bucovineni: volume tiparite recent la editurile Prometeu, Litera, Prut International, Museum etc. (Între volumele donate si-au gasit locul cuvenit si cîteva editate de BM „B.P. Hasdeu", în acest an jubiliar, precum si unele numere de BiblioPolis). Profesorii si studentii cernauteni comenteaza frumos, din suflet, mai ales cartile donate de Vasile Soimaru – fie volume de autor (monografiile Cornova, Neamul Soimarestilor, albumul Poeme în imagini), fie volume din „proiectul editorial soimaresc" (Poezii si traduceri de Mircea Vulcanescu, Cugetari de Nicolae Iorga, culegerea omagiala de articole despre teologul si istoricul Paul Mihail etc.). Unele din cartile prezentate sunt cunoscute deja si aici, cum V. Soimaru, acest pelerin prin românimea risipita prin lume a fost si mai înainte, nu o singura data, si pe la Universitatea din Cernauti. Grigore Gherman, unul dintre cei mai buni studenti de la filologia româna si al treilea, ca medie, între tinerii studiosi de la celebra cîndva universitate cernauteana, beneficiaza de un set de carti românesti editate la noi – este un premiu de încurajare (sau de consolare, totusi?!), donatie personala din partea generosului profesor de la ASE Chisinau.

* * *

La Catedra de româna, ni se ofera si noua niste suvenire, între ele fiind si o carte de exceptie: Pagini de literatura româna. Bucovina, regiunea Cernauti. 1775-2000: compendiu si antologie. - Cernauti: editura „Alexandru cel Bun", 2000. – 638 pagini. Aceasta lucrare fundamentala, deosebit de valoroasa – o fresca vasta, o panorama atotcuprinzatoare a culturii si literelor din partea bucovineana a spatiului spiritual românesc - este opera unui cuplu de savanti: regretatul prof. univ. dr. hab. Grigore C. Bostan, membru de onoare al Academiei Române, si dna prof. univ. dr. Lora Bostan; redactor fiind dna prof. dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. A aparut sub egida Institutului Român „Eudoxiu Hurmuzachi" – Cernauti, cu sprijinul Guvernului României. 

 (Va urma)

Suntem cu un ochi la decernarea Oscar-urilor, pentru a 80 a oara, sau la cel mai temperamental carnaval din lume, la care toti brazilienii sunt si participanti si spectatori, dansand zile in sir intr-un ritm tumultos de samba, iar cu celalalt ochi la caravana candidatilor pentru prezidentialele SUA, sau la grija "celavecului" Putin, care manevreaza abil ca parghiile puterii sa ramana la mana lui, dupa prezidentialele Rusiei. Aceste evenimente in desfasurare nu ne-au impiedicat sa-i acordam sufletului buchetul de atentii la momentul in care spunem iernii "mergi cu bine" iar primaverii un plin de bucurie "bun venit".

Descatusati de stransorile gerurilor, manifestam o eliberare sub imbratisarea tandra a primaverii in virtutea traditiilor care se pierd in adancurile vremurilor, sarbatorind intalnirea cu primavara.

Sub acest imbold, Societatea Culturala -Viitorul Roman, prin entuziastii si competentii sai conducatori a organizat, un Bal al Martisorului, duminica 24 februarie, in sala de banchete Palladio, din Glendale.

N-a fost o simpla reuniune comunitara, ci o salba de manifestari care au conferit celor 6 ore de sarbatoare culoare, poezie si muzicalitate. Antrenul a fost asigurat de omul –orchestra, cunoscutul interpret de muzica usoara si de petrecere, George Rotaru, sosit special din Romania, pentru acest eveniment. A avut acorduri muzicale pentru coardele sufletului fiecaruia, binedispunand sau emotionand asistenta. Dansul si voia buna au revarsat pe ringul de dans multe hore, apropiindu-i pe participanti, ca o invitatie la mai multa unitate si viata comunitara. Poezia a plutit permanent peste audienta, din fermecatoarele si rascolitoarele versuri ale cantecelor interpretate cu caldura si profesionalism de maestrul George Rotaru. Amintiri, bucurii, regrete, impliniri, sperante, dor cat incape, perle de simtire pentru cei dragi, toate acestea au mangaiat inimile tuturor, inflorind in toate culorile lumii si transportandu-ne in Edenul bucuriilor. Au fost prezentate fostele Missuri Viitorul Roman, care au derulat curgerea timpului personal pana la zi. O coincidenta de coloratura a fost ca in acea zi mai multe persoane si-au serbat ziua de nastere, incluzand-o pe Miss Viitorul Roman 1997, Laura Carmen Popa. S-a prezentat una din multele legende ale Martisorului iar tuturor reprezentantelor farmecului si gratiei feminine li s-a inmanat cate o frumoasa garoafa rosie, si cate un martisor adus chiar din Romania. Un loc aparte l-a ocupat locatia in care s-a desfasurat balul. O sala cu ambient la superlativ, care poate rivaliza cu un banquet room al oricarui hotel de 5 stele! Doritorii o pot vedea in toata splendoarea ei pe 23 martie a .c., cand va avea loc un eveniment de prima marime in viata comunitatii romanesti -Intalnirea cu Altetele Lor Principesa Margareta si Principele Radu ai Romaniei.

In final, as dori sa las cititorilor Legenda Martisorului, asa dupa cum a fost culeasa in 2004 din folclorul romanesc de catre presedintele societatii, Cristian Calugarita, si raspandinta de atunci prin Los Angeles sub diverse forme, istorioara prezentata duminica de catre doamna Anca Adumitroaie:

Stiati ca "legenda martisorului" este legata de o eclipsa de soare, din vremea ocupatiei romane din Dacia?

Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior.

Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele.  Drumul lui a durat toata iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul fu doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s‑a scurs în zapada. Pe când aceasta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.

Fetita se întorcea de la scoala. Pâna acasa avea foarte putin de mers. Trebuia doar sa traverseze o strada si apoi sa mai mearga câteva sute de metri, pâna avea sa întâlneasca o cladire mare si gri, împrejmuita cu un gard înalt, ce nu lasa pe nimeni din exterior sa patrunda cu privirea indiscreta. Pe o placuta noua si aurie scria, cu majuscule, doar atât: "orfelinat". De când se stia, acolo era acasa pentru ea...

Si-ar fi dorit sa aiba mai mult de mers. Îi placea sa priveasca oamenii care treceau pe lânga ea, sa-i analizeze si sa le creioneze povestea vieti lor. Fiecare om era pentru ea o carte unica. Unele carti erau vesele, altele triste, asa cum era si ea. Adesea se întreba daca si ei o analizeaza pe ea si-si dau seama ca este doar o fetita orfana. Era un exercitiu de imaginatie interesant. Se distra, dar se si întrista privind la copiii care mergeau veseli alaturi de parintii lor.

Si-ar fi dorit si ea sa fie ca ei. I se pareau ca sunt fericiti, lipsiti de griji, iubiti, ocrotiti, stralucitori, într-un cuvânt. Ea era exact opusul lor. Era trista, îngrijorata, a nimanui, lipsita de importanta si stearsa.

Odata trecuse pe lânga ea un cortegiu funerar. O tânara domnisoara era condusa pe ultimul drum de o multime de oameni. Cei din primele rânduri plângeau si jeleau, cum nu mai vazuse pe nimeni pana atunci. Desi tabloul în miscare o impresiona profund, nu se putu abtine sa nu zâmbeasca cu gura pâna la urechi. Moartea nu o speria, ba din contra, de multe ori, în clipele grele din viata ei, chiar si-o dorise, ca pe o stranie solutie de evadare... Se imagina în locul nefericitei fete si se întreba, dupa pe ea cine-ar fi plâns si jelit ? Nimeni!

Atunci se întreba de ce nu murise ea în locul acelei fete, ca astfel nu ar mai fi suferit si nu ar mai fi plâns atâtia oameni, iar decedata s-ar fi bucurat în continuare de dragostea celor ce acum o plângeau. Nu gasi niciun raspuns la aceasta întrebare.

Se opri la trecerea de pietoni. Semaforul arata culoarea rosie. Vorbea foarte mult cu ea singura, poate si pentru ca nu avea cu cine. Nu avea încredere în nimeni. Nici în ea nu avea încredere, dar nu putea niciodata opri monologul. De fiecare data era altul si mai interesant decât precedentul.

Acum se întreba, daca nu ar fi existat zebra, pe ce alt animal s-ar mai fi putut trece strada. Pe iepure, pentru ca este cel mai fricos? Pe girafa, ca este cel mai lung animal si ar ajunge cu gâtul pâna pe totuarul celalalt? Pe câine, pentru ca este cel mai bun pieten al omului? Ei îi placeau pisicile. Ar fi vrut sa treaca strada pe pisica!

Se facu verde! Trecu, alaturi de ceilalti oameni desi, la cât de marginalizata se simtea, se mira ca nu facusera o trecere separata, numai pentru ea...

Pe partea cealalta a strazii erau câteva magazine cu îmbracaminte. Se opri sa priveasca într-o vitrina. Tresari! Alaturi de un manechin elegant, vazu o fetita blonda, slabuta, nici prea înalta, dar nici scunda, cu câtiva pistrui pe fata-i rotunda si trista si cu doi ochi mari si albastri. Era ea, dar parca nu se recunostea!

Avea un palton lung, închis la culoare. Când fusese nou, fusese negru, dar acum era decolorat si petecit. La scoala, toti copiii râdeau de haina ei si chiar, unii mai rautaciosi, râdeau si de ea. O strigau "orfana", sau "jerpelita". Nu stia de ce, dar se rusina si simtea ca ar vrea sa se faca invizibila, sa dispara pentru totdeauna, de parca ea ar fi avut vreo vina...

Desi nu-i era tocmai prietena, ar fi vrut sa fie si ea ca sefa clasei, Elena, frumoasa, eleganta, fericita, adorata de cei din jurul ei, în centrul atentiei, populara, prietenoasa si autoritara în acelasi timp.

Dac-ar fi stiut cât sufera ea, atunci când râd si fac glume proaste pe seama ei si cât de mult se uraste si se închide în ea în acele clipe, biata copila, colegii ei n-ar mai fi facut asta, dar cum nu aveu de unde cunoaste aceste sentimente, continuau sa se amuze facând glume proaste.

Chiar si astazi o suparasera! Profesoara adusese rezultatele la teza de la matematica. Ea fusese singura din clasa care luase 10! Dupa ce s-a sunat de pauza si profesoara a parasit clasa, colegii râdeau între ei si spuneau ca profesoara i-ar fi pus nota maxima, din mila, pentru ca este "orfana", si "jerpelita".

Se dezlipi cu greu de vitrina magazinului si îsi continua drumul spre casa schiopatând usor. Pantofii pe care-i avea acum în picioare erau cu un numar mai mic decât purta ea, dar altii nu se gasisera.

Când sa plece din fata acelui magazin, fara sa fie atenta, lovi un domn care trecea citind un ziar sportiv. Iritat la culme, barbatul se rasti la ea si o apostrofa, spunându‑i "chioaro!".

Fetitei îi venea sa plânga. Se saturase ca toti ceilalti sa nu aiba loc de ea si mereu sa-i reproseze câte ceva. Uita parca si de durerea pricinuita de pantofi si iuti pasul...

De la patiseria din colt, nu mai avea mult de mers pâna acasa. Nu mai avea sa se pacaleasca. Când va trece prin dreptul patiseriei îsi va tine respiratia. Mirosea asa de frumos... Ultima data simtise ca lesina, de pofta...

De cum o vazu intrând pe poarta, gardianul stia ce avea sa faca micuta. Se va duce direct în spatele curtii, unde avea sa-si împarta pachetelul ei modest cu o mâta pripasita acolo de câteva luni de zile. Asa proceda în fiecare zi...

Îi era tare draga fata. Si el avea acasa o fetita de vârsta ei si chiar i se parea ca cele doua fete seamana. Amândoua erau blonde, amândoua aveau pistrui pe fata si doi ochisori mari si albastri. Nu, la ochi nu semanau. Ai fetei orfane erau tristi, mereu tristi...

Era un copil deosebit. Învata foarte bine, în fiecare an era premianta. Era foarte sensibila, extrem de politicoasa si de amabila si nu o vedea afara decât dimineata când pleca la scoala, împreuna cu celelalte colege si când se întorcea de la scoala. Restul timpului si-l petrecea în camera, facându-si temele pentru a doua zi si citind. Îi placea foate mult sa citeasca. Gardianul îsi imagina ca prin citit, micuta fata gasise un mod de-a evada din realitatea trista în care traia...

Trecu prin dreptul lui si-l saluta.

Gardianul nu o privi în ochii ei albastri si tristi si nu avu puterea sa‑i raspunda la salut, stând în dreptul cabinei sale nemiscat ca o statuie.

Copila se minuna de comportamentul ciudat al gardianului. Nu-l mai vazuse asa niciodata. O fi suparat si el, îsi zise. Nici nu i-a raspuns si nici nu i-a mai dat o acadea, asa cum îi dadea în fiecare zi..., dar renunta sa-si mai bata capul cu acest mister, se gândi din nou la pisica din orfelinat.

Nu o putea lua în camera sa pentru ca fetele erau rele si ar fi chinuit-o si în plus încaperea era verificata în fiecare zi de catre doamna director, iar daca lucrurile nu erau ordonate, daca ceva nu era în regula, colegele ei mai mari erau duse jos, în sala de receptie si batute aspru, servind celorlalte copile drept exemplu negativ, iar la întoarcerea în camera, ea ar fi fost batuta de catre celelalte fete, mult mai aspru.

O botezase Iulica. Era de statura mica, alba cu ceva pete gri, iubitoare si prietenoasa cu toti oamenii, chiar si cu acele fete care nu-i împartasau sentimentele si unele chiar o loveau si pe ea, razbunându‑se parca pentru nedreptatea pe care o îndurau la orfelinat, în schimb era lacoma si nesatula. Desi ajungea la saturatie, nu renunta pâna nu mânca tot ceea ce i se dadea, iar daca nu mai putea si nu mai putea, nu lasa pe nimeni sa se mai apropie de masa ei copioasa.

Asa o stia de luni de zile, de când se stabilise, de buna voie, la orfelinat. Nu-si putea imagina copila de ce pisica alesese tocmai un asemenea camin. A sosit însa vremea sa fie mama. Pe micuta copila, Iulica o fascina. Era incredibil cum renunta la mâncarea pe care i-o aducea si o cara pâna la copiii ei, dupa care se retragea si-i privea cum manânca. Pentru Dumnezeu, era doar o pisica... Abia dupa ce terminau de mâncat cei mici, patru pisicuti pufosi si albi ca zapada, daca mai ramânea ceva, mânca si ea. Ce putere de sacrificiu incredibila! Ea care pâna sa devina mama, era atât de lacoma si de nesatula, acum îsi iubea copiii mai mult decât se iubea pe ea...

Desi afara era teribil de frig si hainuta ei veche si petecita nu tinea asa de cald, micuta se aseja pe vine si începu sa-si cheme prietenii la masa, pisaind insistent. Întâi iesea din ascunzatoare Iulica, dupa care, unul dupa altul, toti cei patru pisoi albi si pufosi.

Îi era foame si ei, urmatoare masa era servita tocmai peste cinci ore, dar nu putea sa-i stie pe cei mici nemâncati si tristi. O data o facuse, fara sa fie vina ei si totusi se condamna pentru asta. Într-o recreatie, iesise din clasa pâna la cancelarie, sa-i duca profesoarei stiloul ce-l uitase pe catedra, iar la întoarcere gasi ghiozdanul aruncat pe jos si pachetelul lipsa. În acea zi nici ea nu s-a dus la masa, pedepsindu-se pentru imprudenta comisa. Nu putea sa manânce stiind ca afara cinci nasucuri adulmecau mirosul de mâncare de la cantina, asa cum ea adulmeca mirosul de la patiseria pe lânga care trecea de la scoala... Seara, dupa ce se dadu stingerea, pâna sa adoarma, plânsese chinuindu-se sa-si îngita sughiturile, ca sa n-o auda celelalte fete mai mari si sa râda de ea sau s-o bata.

Desfacu pachetelul si continua sa-si pisaie prietenii. Se mira de ce Iulica nu iese afara. O recunostea imediat si venea la ea miorlaind si dând vesela din coada.

1 Pis, pis, pis, hai, Iulica, hai copii, sunt eu, Madalina, haideti sa papati!

Nimic. Niciun zgomot, nicio miscare. Doar o pasarica ciripea ceva dintr‑un copac, parca vrând sa-i spuna ce tragetie se petrecuse...

Fosni ambalajul pachetelului. Era un siretlic caruia Iulica nu-i rezista niciodata! Nu si de data asta.

Îngrijorata, Madalina se apropie si mai mult de gura de aerisire a subsolului, unde frumoasele feline locuiau. Abia atunci observa câteva picaturi de sânge... Mai pisai câteva minute, apoi pleca cu lacrimi în ochi. Nu avea ce face, trebuia sa fie în camera la ora exacta.

Copilul trecu pe la cabina gardianului, sa-l întrebe ce s-a întâmplat. Poate nu era nimic rau, poate era doar paranoica, poate altcineva venise sa le dea de mâncare si poate acea persoana era taiata la mâna si astfel se justificau acele pete de sânge si poate ca acum pisoii, satuli, dormeau pe undeva prin subsol.

Gardianul nu o putu minti. Fata lui mereu îi spunea sa nu o minta, ci sa‑i spuna adevarul, gol-golut, oricât de mult ar durea. O informa ca Iulica fusese muscata rau de gât de un catel mare si rau, care scapase din lant. Fusese pusa într-un sac de plastic, de catre administratorul internatului si...

Ochii ei albastri luara culoarea cerului ce anunta o furtuna. O furtuna de lacrimi. O furtuna ce avea sa dureze mult si sa ramâna vesnic în amintirea ei...

Va marturisesc ca de mila personajului, as schimba firul epic al povestirii, dar asta ar însemna sa nu fiu sincer si nu ar ajuta cu nimic. Madalina este un copil trist. Toti copiii orfani sunt tristi. Aceasta schimbare ar trebui s-o faca cei care speriati de povara de-a fi parinti, aleg sa traiasca pentru tot restul zilelor cu o povara si mai mare, aceea de-a fura cei mai frumosi ani ai propriilor copii.

Unele mame obisnuiesc sa-si omoare puii bolnavi, care nu vor supravietui. Pentru binele lor, pentru binele celorlalti copii, alta alternativa nu au. Nu se pot duce cu ei la veterinar, nu pot cumpara medicamente, nu pot cere sprijin nimanui, pentru ca sunt niste biete animale, dupa cum v-ati dat seama, dar dintre toate mamele din regnul animal, niciuna nu renunta de buna voie la copiii ei, asa cum fac oamenii, oricât de greu i-ar fi sa se descurce, din contra, mama-animal este capabila de sacrificii mari, mult prea mari pentru o mama-animal, iar copii lor nu ajung niciodata la orfelinat, asa cum ajung copiii oamenilor. Acestea fiind spuse, ma gândesc daca nu cumva animalele sunt gresit numite animale, iar oamenii, unii dintre ei, nu toti, oameni...

O durea sufletul sa-i stie pe cei patru pisicuti albi, orfani. Si cât îi iubea mama lor...

Iubirea e tot ce dorim, iar în final e tot ce-am avut. (Octavian Paller)

Doctorul Cristian Negureanu, binecunoscut autor de literatura stiintifica si futurista, a publicat prima sa carte în limba engleza „Planet Eris and the Global Warming”. Aceasta are un impact deosebit nu numai în rândul celor interesati de acest gen de literatura ci si a specialistilor în materie, devenind o carte de referinta. De câtiva ani autorul este solicitat sa publice articole (în limbile engleza, franceza, italiana) datorita interesului celor interesati sa-i cunoasca scrierile. Contactele nu se limiteaza numai la cititorii avizi de o literatura aparte, exotica sau uneori generatoare de scepticism. Scrierile si studiile acestuia sunt solicitate si apreciate chiar de catre organizatii stiintifice sau mass-media cu renume, precum: NASA, Biblioteca de Pléyades (care promoveaza are online cartile lui Zecharia Sitchin, Immanuel Velikovski, s.a.), The Canadian National Newspaper, Universitatea Syracusa din New York (Thomas Szasz, profesor emerit de psihiatrie), The Morning Journal (Ohio), Hercolubus (Red Planet), UFO Digest (care i-a publicat pâna în prezent 6 articole în limba engleza), Ere Nouvelle (Franta), ziarul YNet News din Israel, sau website-urile: www.paranews.co.uk, www.spaceandmystery.tripod.com, www.abovetopsecret.com, www.nufoc.net (centrul national OZN - SUA) si www.pravednes.cz (Republica Ceha). Aflând de pe internet despre aceasta aparitie m-am gândit sa îi solicit autorului un interviu pentru a afla mai multe detalii:

Cristian Negureanu: Cerinte de traducere a cartilor mele existau mai de mult. Problema principala a fost traducatorul. Pentru a fi înteles sau apreciat trebuie sa îti gasesti un traducator de valoare, care sa fie dispus sa traduca un volum mai mare de material. Am publicat nenumarate articole în diferite limbi de circulatie internationala, dar pentru o lucrare mai extinsa precum o carte (hai sa o numim „de specialitate") este mai greu sa gasesti un traducator potrivit. În general autorii care se respecta nu doresc compromisuri nici când e vorba de traduceri.

Cristian Negureanu: Cartea în limba româna a vazut lumina tiparului anul trecut la Editura Antet sub titlul „Planeta Eris si încalzirea globala". Versiunea în limba engleza fost lansata „pe piata" în urma cu câteva zile, pe 14 februarie 2008 la Editura Infarom Publishing. Vorbesc de piata, deoarece va putea fi achizitionata atât tangibil (material) cât si virtual, de catre cei interesati de asemenea literatura, accesând situl virtual: http://www.infarom.com/new_releases.html, unde un exemplar tangibil, se vinde la pretul de 17 dolari americani, iar sub forma de e-book la pretul de 11 dolari. În librariile editurii Amazon si a celor care vând carti on-line un exemplar se vinde la pretul de 19 USD. De asemenea, lucrarea poate fi citita pe internet (contra-cost) în format PDF la situl: http://www.mobipocket.com/en/eBooks/eBookDetails.asp?BookID=760300. Editura Infarom Publishing, este în parteneriat cu Ingram Book Group, lider mondial în industria POD (Print On Demand). Titlurile publicate apar la scurt timp în librariile virtuale gigant Amazon, Abebooks, Alibris, Barnes & Noble, Powells, precum si în rafturile multor librarii fizice din SUA si Europa.

Cristian Negureanu: Volumul este tradus în limba engleza de Adela Marica, corector-editor fiind Catalin Langa. Comentariile sunt facute de Eugen Evu si Ion Tugui. Formatul cartii: A5. Numar de pagini: 129 si 85 de fotografii.

Cristian Negureanu: Desigur! Pregatesc spre traducere a doua mea carte tot în limba engleza. Este vorba de „Sosirea zeilor", aparuta în limba româna în 2003 la Editura Miracol din Bucuresti.

Cristian Negureanu: Am început sa scriu din 1989. Primele articole mi-au aparut în presa din România începând cu anul 1990, iar prima carte, „Biblia si OZN-urile", a aparut în 1991. Pâna în prezent am publicat 18 carti. Solicitari de traduceri în alte limbi decât engleza ar mai fi, mai ales în limbile franceza, germana, spaniola si italiana. Multi dintre cei care mi-au citit articolele publicate pe internet în aceste limbi mi-au scris sau au facut comentarii ca ar fi interesati de materiale mai ample, adica cele cuprinse în cartile publicate pâna acum în limba româna. V-am mai spus, depinde de cum voi putea gasi traducatori de calitate. Dar sper ca voi avea noroc!

Cristian Negureanu: Filmuletul de pe YouTube contine o serie de informatii despre apropierea de Terra a planetei Eris/Nibiru si impactul acesteia asupra vietii de pe Pamânt. Atrag, acolo, atentia asupra schimbarile care vor surveni pe planeta noastra din punct de vedere a climei, biosferei, inversarii polilor, etc., pâna si dupa anul 2012, an în care „Planeta Crucii" sau „A XII-a planeta" va fi în cel mai apropiat punct de planeta Pamânt.

Cristian Negureanu: Un lucru sa fie clar! Eu nu fac supozitii gratuite, nu inventez sau creez fictiune. Ma bazez în general pe studii profunde precum cercetarea scrierilor vechi sumeriene, Biblia, Coranul, sursele NASA, ale institutelor de cercetare ale Universului, astrologie, ufologie, documente oferite de diferite organizatii sau persoane cu care sunt în contact si bineînteles lucrarile unor autori de prestigiu recunoscuti pentru seriozitatea lor. Lucrez comparativ sau încrucisat pentru a emite o supozitie si colaborez cu o multime de specialisti în domeniu de pe întreg mapamondul. V-as putea da multe exemple concrete care sa întareasca afirmatiile mele. Un exemplu recent este declaratia unui politician norvegian care afirma în mass-media la începutul lunii ianuarie 2008 despre bunkerele care se vor construi în tara sa în perioada 2008-2012 pentru a adaposti 2 milioane de persoane de distrugerile ce vor surveni prin apropierea planetei X de Pamânt. Mai multe detalii la http://projectcamelot.org/norway.html#1.. Tot în Norvegia, pe o insula a arhipelagului Spitzbergen, la 5 km de capitala acestuia Longyearbyen, va fi constuit cel mai mare depozit de gene si de seminte: „Svalbard Global Seed Vault” pentru a fi util în cazul disparitiei unor specii de plante si animale de pe planeta noastra.

Vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Svalbard_Global_Seed_Vault.

Cristian Negureanu: Profesia mea de baza este medicina generala, dar am studiat si psihiatria. Vazând modul limitat, strict materialist, în care aceasta disciplina medicala, numita psihiatrie, abordeaza problema atât de complexa a spiritului uman, m-am decis sa recurg la o cercetare individuala, apelând si la alte domenii, care ma puteau ajuta precum parapsihologia, religia, filozofia, fizica cuantica, scrierile unor societati secrete, etc.

Cristian Negureanu: Cu placere! si eu va multumesc. Sa ne citim de bine!

Viorel Baetu (Michael Cutui)

(Continuare din numarul precedent)

- Asta e foarte interesant. Si ce s‑a întâmplat cu Meier?

- A murit în timpul unui bombardament al aliatilor, dar era de aici din zona si copii lui mai traiesc.

- Are mai multi?

- Doi, un baiat si o fata.

- Stii unde sunt acum?

- Da, fata e moarta iar baiatul Johann Meier care e inginer mecanic lucreaza la WV. Dar acum e în concediu fara plata.

- De când?

- De o saptamâna.

- Esti sigur.

- Absolut sigur, domnul Schumann a verificat informatia. Eu mai stau mâine aici si daca mai aflu ceva va sun.

- Multumesc frumos.

Chris puse telefonul jos si privirea îi cazu pe foaia de hârtie cu întrebarile. Începu sa taie pe cele care erau rezolvate, apoi sublinie cu doua linii groase.

2) Poza cu Bugattiul.

- Cine stia ca ea e la Miron?

Se mai gândi putin si sublinie cu o singura linie.

3) Legatura cu doamna Moruzzi si asigurarea pe viata.

- De ce i-a platit "matusa" aceasta asigurare?

Privi în josul paginii.

Ipoteza:

"Iancu a fost cu acest Bugatti Royal aici, în primavara lui 43 sau 44".

Întrebare:

- De ce a riscat Iancu sa se întoarca incognito în România? Daca era recunoscut de cineva ar fi fost arestat si împuscat?

Ramase gânditor. Acum dupa tot ce stia credea ca putea sa raspunda sau macar sa-si închipuie un scenariu.

Iancu Simion Moruzzi unchiul lui Miron ajunsese în Germania cu Horia Sima in ianuarie 1941 si fusese internat într-un lagar de munca la Molsheim, în fosta fabrica Bugatti, unde acum se produce armament. Într-un depozit se arunca tot ce a ramas de la fabrica de masini printre care este si prototipul masinii Bugatti Royal care a fost facut praf în timpul unui accident. Acest Meier un colonel SS probabil un cunoscator al automobilelor, îsi formeaza o echipa din patru oameni, lucratori cu statut special si reconstruieste prototipul. Apoi vrea sa-l ascunda, doar si în SS invidia si mâncatoria erau la ordinea zilei, deci îl alege pe unu dintre ei sa-i ascunda masina, pâna or veni vremuri mai bune. Alegerea cade pe Simion, un om devotat regimului care i-a povestit ca e de sânge albastru si are mari proprietati în România. România, o tara aliata care e sigura, i se pare lui Meier o solutie excelenta. Deci îi da lui Simion un permis de libera trecere si îl trimite în România cu masina. Între timp declara masina furata, ca sa închida gura rauvoitorilor si îi împusca pe cei trei care au mai lucrat la ea. Simion risca sa revina în România, asigurându-si prin aceasta recunostinta unuia din stâlpii SS-ului, cei care în conceptia lui, vor fii stapânii lumii. Ajuns pe mosia Moruze-stilor cu împuternicirea de la Meier ce face?

În mod logic ascunde masina. Dar unde?

Si cineva îl ajuta. Dar cine?

Unde sunt cei care l-au ajutat?

Rezolvi o întrebare si se nasc altele.

Meier e omorât într-un bombardament, presupunem ca copii lui stiu de masina si vor sa traga foloasele, daca te gândesti la valoarea ei la ora actuala nici nu e de mirare. Dar unde e legatura?

În birou intra Titus.

- Cum a fost?

- Au venit si l-au arestat, iar pe mine m-a luat Pacuraru la întrebari, dar politicos.

- Si cum a fost?

- Bineînteles ca nu a crezut povestea pe care i-am însirat-o.

- Dar vad ca ai scapat?

- Numai partial, sefu. Pacuraru a descoperit ca am fost toti trei la Macul Rosu, deci mâine dimineata la noua sa fim la el în birou.

- Putea sa zica macar mersi.

- Nu e genul lui nu prea îi place sa auda numele de Chris Miller. Ceva de nou?

Chris îi povesti de convorbirea cu Hermann si îi expuse scenariu pe care îl crease.

Titus asculta foarte atent si la sfârsit puse doar o întrebare.

- De ce poza si asigurarea pentru Miron?

- Si de ce toate dupa moartea lui Simion, unchiul? raspunse Chris printr-o alta întrebare.

- Numai putin, poza dupa cum spune Ana a venit în ianuarie 2002 iar Simion a murit în februarie, deci a fost trimesa înainte de a muri.

- Asta seamana mai mult cu un gest prin care ceri iertare înainte de a muri pentru pacatele din tinerete.

- Poate asa o fi, dar doamna Moruzzi ar fi trebuit sa stie de asta si daca masina exista, i-ar fi spus unde e, spuse Titus.

- Vezi asta e eu nu sunt convins ca ea a stiut unde e masina. Daca mai e? În razboi s-au întâmplat atâtea. Dar ca cineva putea sa creada ca masina mai exista, de asta în schimb sunt convins.

- Si acest cineva ar putea fi fiul acelui Meier.

- Se poate, sau copilul, nepotul unuia din cei care l‑au ajutat atunci, gândeste-te au trecut 64 de ani de atunci, asta înseamna cam doua generatii.

- Da asa e, doua generatii, spuse Titus.

- Eu propun sa mergem sa ne culcam si o sa vedem ce ne aduce ziua de mâine.

- Mâine la prima ora ma duc sa o iau pe Ana de la gara. Paduraru l-a dat liber pe Miron, asa ca poimâine e înmormântarea. E totul aranjat.

- Bine. Noapte buna.

Dupa ce Titus pleca, Chris lua cartea de telefon o deschise la hoteluri si începu sa le sune unul dupa altul. La a sasea încercare, la hotelul Miorita avu succes.

- Da avem un oaspete care se numeste Johann Meier din Germania.

- Mai e în hotel?

- Da mai e aici si înca nu a cerut nota de plata.

- Multumesc.

Acum stia ce trebuie sa caute.

*

Subcomisarul Valeriu Ceasca intra în biroul sefului fara sa mai bata la use. Comisarul puse caietul numarul doi pe birou.

- Marin l-a identificat pe cel care i-a dat piatra si l‑am gasit în banca de date. E Vasile Gârbova care are mai multe condamnari, pentru furt, pentru spargeri si una pentru jaf cu mâna armata. A jefuit o batrâna pe care a lovit-o cu un baston.

- L-ati dat în urmarire?

- Da, deja toata politia cauta dupa el. Amprentele lui sunt identice cu una din amprentele de pe batista. El e omul nostru, traieste în concubinaj cu Marioara Vidu.

- Deci e concubinul Marioarei noastre, amprentele de pe batista sunt ale lui, Marin îl poate identifica. Ce putem demonstra, e ca a avut piatra si a vrut sa o vânda, dar atât, nu putem demonstra ca a omorât-o. Trebuie gasita arma crimei, fara ea, un avocat destept îl scoate basma curata. Ne trebuie un ordin de perchezitie pentru casa Marioarei.

Lua telefonul si forma numarul procuraturii. Telefonul suna scurt.

- Procuror Marina Spânu.

- Comisarul Malin, ma scuzati ca va deranjez asa de târziu, dar as avea nevoie de un mandat de perchezitie.

- Ati rezolvat cazul?

- Nu înca, dar sper ca sunt aproape. L-am identificat pe un anume Vasile Gârbova care a vrut sa vânda rubinul ce i-a fost furat doamnei Moruzzi. Este concubinul Marioarei Vidu femeia care lucra pentru doamna Moruzzi.

- Bine trimite-ti pe cineva la mine. Daca îl arestati sa fiu imediat anuntata.

- Bineînteles. Multumesc si va urez o seara placuta.

- Asemenea.

Comisarul închise telefonul.

- Valeriule iei câti oameni poti cu tine, te duci si iei ordinul de perchezitie iar apoi nu lasi nici un centimetru patrat din casa aia necercetat.

- Credeti ca a pastrat tija aceea elastica cu bila, cum îi spune?

- Totenschläger. Da cred, asa ceva nu se gaseste pe toate drumurile. E foarte practica, o poti purta în buzunar si când o scoti se poate face cam de jumatate de metru, ca un telescop. Dar acum, la treaba. Eu o sa-mi iau lectura cu mine si ma duc acasa sa ma cultiv.

- De ce le mai cititi? Doar am rezolvat cazul.

- Cazul l-am rezolvat doar când avem marturisirea celui care a comis fapta si eu cred ca ceva se ascunde în aceste caiete. Daca îl aresteaza pe Gârbova sa ma sune acasa.

Telefonul începu sa sune pe linia interioara. Comisarul îi facu semn lui Valeriu sa plece.

- Alo Ducule, se auzi vocea bine dispusa a lui Iacob Stein, un baiat destept de la mine a dezlegat misterul camerei închise.

Comisarul astepta fara sa spuna un cuvânt.

- Deci stii ca am demontat zavorul interior, care nu putea fi deschis de afara. Baiatu asta al meu s-a apucat sa cerceteze totul cu un microscop electronic si a gasit pe limba mobila, niste particule de la o ata.

- Ata?

- Da ata din aia de cusut nasturii. Atunci i-a dat o idee. S-a dus la locul faptei, a montat zavorul la loc si l-a închis frumusel de afara. Quod erat demonstrandum.

- Bine si cum l-a închis? În aceeasi clipa îi veni o idee, stai nu‑mi spune. A tinut cu ata zavorul în sus, a tras usa dupa el si pe urma a dat drumul la ata. Zavorul a cazut si a blocat usa iar el a tras ata afara fara sa lase nici o urma si ne-a pus pe noi în fata "misterului camerei închise".

- Bravo, bine combinat.

- Nici un bravo, ideea asta trebuia sa-mi dea mai de mult. Spune-i baiatului tau ca-l felicit si are o bere la mine. Vezi de ADN-urile de pe fir si batista caci în curând îti aduc persoana care le-a lasat în carne si oase.

- Rabdare, si noi suntem numai oameni, în doua zile le ai.

- Succes.

Comisarul închise telefonul îsi lua caietele sub brat, stinse lumina si dadu sa iasa, când se ciocni de cineva. Aprinse lumina. În fata lui statea inspectorul Pacuraru.

- Ducule, i-am arestat pe cei doi mecanici de la atelierul lui Miron Iancu. Acum cinci minute am terminat cu ei, au marturisit tot.

- Bravo. E ceva ce ma intereseaza si pe mine?

- Pe scurt. Ei au plecat la ora trei de la atelier si pe la sase unul din ei Gheorghe Albanas s-a întors sa mai lucreze la masinile furate. Miron nu a stiut ca-s furate, ei le‑au adus si au spus ca sunt ale unor rude, iar lui i-au aratat hârtiile, care erau în regula. Miron s-a bucurat ca are de lucru asa ca nu a avut nimic împotriva. Când Albanas s-a întors, noi eram deja acolo deci a banuit ca am gasit masinile si s-a ascuns la prietena lui de unde si-a sunat complicele, al doilea angajat la atelier Laszlo Micu, care era pe drum cu una din masinile reparate, îi facea proba, zicea el, dar în fond o luase ca sa-si impresioneze prietena. Asa ca auzind de politie s-a suit în masina si în loc sa-si i-a prietena s-a dus la o matuse la Târgu Mures, unde l-am arestat. Acum i-am predat la colegii care se ocupa cu masinile furate. O sa aiba o bucurie, omul lor de legatura e un oarecare Zigbulsky, pe care ei îl observa mai de mult în legatura cu o filiera internationala care vinde în Orientul Mijlociu masini furate la comanda.

- Si cu Miron Iancu cum e?

- A fost un accident, s-a spart garnitura cricului si masina la strivit.

*

La ora sase telefonul îl smulse pe comisarul Miron Malin din frumoasa lume a viselor.

- Sefu l-am arestat pe Gârbova, venea cuminte acasa la concubina lui si am gasit obiectul acela Totenschläger la el în buzunar. Când ne-a vazut a încercat sa-l arunce într-o gura de canal, dar a avut ghinion ca a ramas pe grila.

(Va urma)

- Nu, e ceva mult mai profund. De când te‑am cunoscut, pentru prima oara în viata mea, am descoperit lucruri pe care nici nu mi le imaginam. Totul a fost cât se poate de ...

- Ar trebui sa fii multumita.

- Nu sunt deloc.

- De ce te temi sa fii fericita?

- Pentru ca aceasta oportunitate a venit la momentul nepotrivit si m-a facut sa ma simt îngrozitor de fragila. Detest aceasta senzatie.

- Asta e frumusetea! Traiesti clipa si vei vedea ca viata te va surprinde. De ce-ti faci atâtea probleme? se apropie el mai mult de ea si o mângîie.

- Îti poti imagina cum te simti pe marginea unei prapastii? Asa ma simt eu. As vrea sa sar, sa ajung pe cealalta parte, dar nu pot.

- Si atunci...

- Nu-mi ramâne decât sa ma întorc si sa ma adapostesc, asta e tot. Si vreu sa întrerup relatia noastra.

- Te temi sa nu descopere sotul tau?

- Daca ar fi asa pur si simplu... Te credeam mai inteligent.

- Deci el n-are nici o legatura?

- Are, dar nu din motivele la care te gândesti tu. Ma adora, e bun si loaial. Nu ma simt în stare sa continuu sa-l tradez.

- Mai devreme sau mai târziu sntimentele de vinovatie trec. Gresesti, daca vrei sa ma parasesti. Am început sa tin la tine. Sincer. Dar din câte vad faci parte din... Vreau sa spun ca... Da, asa e. Unele femei sunt crude... nimic nu le place mai mult decât sa se joace cu sufletul si durerea unui barbat.

- Ti-am explicat motivele mele. La un anumit timp trebuie sa alegi.

- Da. Între propria libertate si datoriile conjugale?

- Vreau sa redevin ce am fost mereu, sotie si mama. Chiar daca, uneori, am impresia ca am gresit în ambele roluri.

El clatina nemultumit din cap.

- N-as fi crezut ca se va termina. E totul asa banal...

- Viata, uneori e banala. Ce vrei sa faci? Te vei consola repede. Sunt sigura ca sunt multe fete frumoase care de-abia asteapta sa te întorci „în circulatie".

- Nu poti pune inimii zavor. Sper sa te mai gândesti. E absurd ceea ce faci. Fa cum crezi. Tu vei regreta...

- Nu, e corect, chiar daca e dureros. Ramâne cum am stabilit. Acum, as vrea sa ramân singura.

- Cum vrei, îi spune suparat arhitectul si pleaca.

* * *

Trista si dusa cu gândul departe, în fata unei scrumiere plina cu mucuri de tigara, asa o gaseste fiica ei Adina, când se întoarce acasa.

- Mama, ce e cu tine? Nu te simti bine?

- Stai linistita, Adina. Am avut o discutie cu tatal tau si i-am spus ca am avut o aventura cu un alt barbat.

- Nu pot sa cred! Tu?

- Da, Adina, eu.

- Mama, nu te mai chinui. Tata va întelege în cele din urma. Poti sa fii sigura de asta. Hai nu mai fii suparata.

* * *

Seara tarziu, asezat într-un fotoliu, în fata televizorului, Toma Dragnea ofteaza si nu-si poate alunga din minte ce i-a spus sotia lui.

- Ce faci Toma, se apropie de el Elvira.

- Ce as putea sa fac?

- Nu ma poti ierta? Esti prea important pentru mine ca sa te pierd.

- Nu zau?! Stii ceva? Despre casnicie, un prieten are o vorba: „Trebuie sa fii prea tâmpit, ca sa nu‑l cunosti cât ai stat lânga el". Si, cred ca are dreptate. Eu nu te-as fi înselat niciodata, se ridica el si iese din camera.

Nefardata, Elvira arata cu douazeci de ani mai în vârsta. Ultimele ore au apasat greu pe umerii ei, care n-au stiut niciodata ce e povara. Lacrimile îi umplu ochii. Se opreste în fata ferestrei. Chiar si noaptea, cu bolta încarcata de nori grei, o apasa. Astazi, ea e pusa-n rândul celor mai de jos femei. Lacrimile în ochii ei palizi îi sunt ultima podoaba. În tacerea din odaie intra fiica ei si aprinde lumina.

- Buna, mama! Ce faci aici? De ce stai pe întuneric? Iar ai plâns, o mângîie Adina.

- Am încerct sa vorbesc cu tatal tau si m-a tratat ca pe o... N-o sa ma ierte niciodata.

- Trebuie sa ai rabdare. Lasa si tu sa mai treaca putin timp si sunt sigura ca tata va întelege.

- Nu... Ma privea într-un fel... Nu l-am vazut niciodata asa. Simt eu ca nu ma va ierta niciodata.

* * *

Pe terasa unui restaurant, directorul Dragnea, goleste pahar dupa pahar. Vazându-l, lui George Muresan nu-i vine sa creada ca Toma, cel mai bun prieten al sau a început sa bea, mai ales ca, în ultimul timp, îl stia suferind de inima. Se apropie de el, dar nu reuseste sa-l opreasca sa dea pe gât si ultimul pahar.

- Esti cu prietenul tau. Spune-mi ce s-a întâmplat, Toma?

- Nu s-a întâmplat nimic doar ca, Vivi m-a înselat.

- Esti sigur ca nu sunt bârfe?

- Chiar ea mi-a spus.

- Ti-a spus si cu cine? insista George.

- Nu. N-am vrut sa stiu nimic. Vivi mi-a spus ca totul s-a terminat si ca nu mai vrea sa stie de individul acela. Acum vrea s-o iert. Nu mai are nimic pe constiinta si se pre-face ca nu s-a întâmplat nimic.

- Toma, asculta-ma. Poate ca ea a înteles acum cât de importanta e relatia voastra si îi pare rau de ceea ce a facut si ...

- George, n-am s-o iert. E clar?

- Stiu ca suferi, dar sunt sigur ca nu crezi asta cu adevarat.

- Nu ma crezi... Sufar numai la gândul ca trebuie sa ma întorc acasa si sa dau ochii cu ea.

- Ce-ar fi sa mergi cu mine si sa ramâi sa dormi la noi?

- Nu, lasa... Nu vreau sa va deranjez.

- Cum sa ne deranjezi. Avem doua camere libere. O sa vezi ca mâine o sa gândesti altfel, îi spune George.

- Copiii mei o sa-si faca griji. Adina e si ea îngrijorata cu procesul.

- O sa o sun eu pe fiica ta. Hai, fa-mi favoarea asta si odihneste-te. O sa vezi ca-ti va prinde bine sa te odihnesti putin.

- Îti multumesc, George. Prietenul bun, la nevoie se cunoaste, îi spune Toma si îl îmbratiseaza.

* * *

Dimineata, la micul dejun, Vivi nu se atinge de mâncare, dar nu uita sa-si aprinda tigara.

- Ce e mama? Iar tigara... De ce nu manânci. O sa ti se faca rau.

- Sunt îngrijorata pentru tatal tau. Aseara nu a venit acasa.

- Manânca ceva si nu te mai gândi. Nu-ti face probleme pentru el. A ramas peste noapte la familia Muresan.

- Da? De unde stii?

- A dat telefon aseara, George. Scuza-ma ca nu ti-am spus, dar era târziu si credeam ca dormi.

- Ce face?

- N-am vorbit cu el, ci doar cu George. Mi-a spus ca e darâmat.

- Bietul Toma! Când ma gândesc cum o sa se simta când afla cu cine m-am ... Dumnezeule! Cum am putut sa fiu atat de..

- Stiu, mama, dar nu mai poti face nimic acum.

- Sa nu crezi ca vreau sa dau înapoi, Adina. Ma gândeam doar cât va suferi din cauza asta si...

- Va trece si peste asta. E foarte puternic.

- Sper din tot sufletul.

- Vreau sa-ti spun ceva, mama. Si eu as fi recunoscut daca eram în locul tau. Sunt foarte mândra de tine, îi spune ea si o îmbratiseaza. Acum, trebuie sa plec. Am procesul acela dificil despre care ti-am vorbit si azi e prima înfatisare.

* * *

De cum îl vede ca s-a trezit si a iesit pe terasa, George îl pofteste pe Toma la micul dejun. Dornic sa vada daca noaptea i-a fost un sfetnic bun prietenului sau. Se aseaza lânga el si îl întreaba:

- Ei, cum te simti la noi?

- Am mai uitat putin de ale mele.

- Ce-ar fi sa vii cu mine sa ne plimbam, sa încerci sa uiti asa cum ai zis si tu. Facem o plimbare?

- Ai dreptate, George. Chiar daca merg la birou, sunt sigur ca starea mea nu se va schimba.

Dupa plimbarea cu George, cei doi se întorc la prânz asa cum i-au promis Viloriei, care îi astepta cu delicioasele ei preparate.

Spre seara, Toma se întoarce acasa si intra în biroul lui. Aici rasfoieste albumul cu fotografii si gaseste într-un sertar mai multe scrisori. Printre ele, da peste o scrisoare îngalbenita de vreme, pe care în urma cu aproape treizeci de ani i-a scris-o Vivi. Deschide plicul, scoate din el scrisoarea si citeste rândurile ce i-au fost adresate: „N-o sa uit ziua în care m-ai cerut de nevasta. Îti raspund: voi fi a ta pentru totdeauna. Vreau sa ma casatoresc cu tine fiindca mi-ai cerut-o bâlbîindu-te. Te voi iubi toata viata". Toma ofteaza, pune albumul înapoi pe raft, se apropie de fereastra si priveste-n noapte afara. Al lui suflet e furtuna, noaptea e gândirea lui, astazi el e pus în situatia de a... Vivi se apropie de el si îi pune mâna pe umar facându-l sa tresara:

- Toma, as vrea sa vorbim. Ai un minut?

- Da, spune.

- M-am gândit mult la noi, la toti anii petrecuti împreuna, la momentele frumoase si la cele urâte.

- Si mie mi s-a întâmplat în ultimul timp. Am gasit si vechile noastre scrisori... ti-o amintesti pe cea pe care mi-ai scris-o atunci când ai acceptat sa te casatoresti cu mine?

- Cum as putea sa uit? Cuvintele alea înca înseamna ceva pentru mine. Chiar daca am gresit sentimentele mele nu s-au schimbat, Toma. Înca te iubesc.

Evocata de catava vreme din ratiuni initiale de logica istorica si mai apoi de context "globalist", o "criza imobiliara" in Romania este inevitabila desi nu in datele dramatice ori catastrofice care se invoca adeseori, mai ales recent. De fapt, "criza" in sensul dezechilibrului avem inca de azi, ori, mai bine spus, de "ieri", caci pe piata unde cererea de locuinte este uimitor de ridicata dar "cine cere nu are bani", nu poate exista nici echilibru si nici evolutie armonioasa. Rezulta ca in societatea bolnava de la noi, "criza" functioneaza perpetuu in staturi prea putin vizibile care de obicei nu trezesc interes nici stapanirii sfidatoare si, de buna seama, nici presei slugarnice.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 21-a

Rezultate si marcatori:

Ceahlaul - Farul 0-1. A marcat: Schiopu (7 - pen.).

(Continuare on-line la pagina Sport)

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647