Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Bogatanii primariilor din Bucuresti

Dupa cum se stie, in general primarii sunt oameni bogati. Si daca intr-un stat de drept, cu o democratie solida si matura, oamenii cu calitati de lideri locali, mai intai se imbogatesc, se inregimenteaza intr-un partid politic, si apoi ajung in fotoliul de conducator al urbei, in Romania lucrurile se petrec invers, creandu-se impresia ca totul se misca in zona paradoxului. Aici oamenii politici mai intai ajung primari si apoi treptat si cu multa sarguinta acumuleaza averi uriase, pe care presa le ofera publicitatii cu entuziasmul specific marilor dezvaluiri. Asa se face ca ziarul "Gardianul" a prezentat, in editia de joi, 14 februarie, topul primarilor si viceprimarilor din Bucuresti, care se apropie de finalul unui mandat "foarte reusit" pentru ei in ceea ce priveste acumularea de averi, precizandu-se ca foarte multi edili au profitat de functii pentru a face investitii castigatoare in domeniul imobiliar, auto sau pentru a-si promova firmele proprii, firmele de familie, de prietenie ori pe cele de clientela politica. "Lecturand" declaratiile de avere, ziaristii au descoperit ca pe primul loc al clasamentului se afla Andrei-Ioan Chiliman, primarul sectorului 1 al Bucurestiului, care detine o avere estimata la o suma cuprinsa intre 7 000 000 - 7 500 000 de euro. Din declaratia de avere a bogatanului Chiliman rezulta ca majoritatea proprietatilor sunt mosteniri "de familie" nationalizate, pe care le-a recuperat in instanta, iar altele ar fi donatii. Averea primarului Chiliman cuprinde si obiecte de arta, bijuterii (in valoare de aproximativ 100000 de euro), precum si depozite bancare de 120000 de euro. Si ca o pata de culoare pe declaratia dolofana apare o datorie catre soacra sa, in valoare de 25 000 de euro si 38 000 de Ron, pe care primarul trebuie sa o inapoieze pana la sfarsitul acestui an. Pe locul 2 in privinta averilor primarilor bucuresteni se afla Cristian Poteras, primarul sectorului 6. La capitolul proprietati, edilul are numai un apartament de 100 mp in Bucuresti, dar el apare ca investitor la trei societati, de unde rezulta si cresterea serioasa a bogatiei sale, in valoare de aproximativ 2 000 000 de euro. Primarul de la sectorul 6 are pasiuni in domeniul auto, unde, pe langa o Dacie, domnul Poteras detine un Fiat Polski si un Lexus Rx, cumparat in leasing, in anul 2004. Locul 3 apare in sectorul 2, la primarul Neculai Ontanu. El are doua case in Voluntari si un apartament in Bucuresti, plus bijuterii si obiecte de arta, estimate la 20 000 de euro. Domnul Ontanu declara si imprumuturile: 77 500 Ron in anul 2005 de la o banca si 35 000 de euro de la o "persoana fizica", dar valoarea averii sale se situeaza intre 1 000 000 si 1 300 000 de euro. Locul patru al topului il ocupa primarul general al Capitalei, Adrian Videanu, care detine, printre altele, doua apartamente in zone scumpe ale orasului si are tablouri, bijuterii si o colectie de ceasuri valorand 200 000 de euro. Domnul Videanu are bani investiti in sase societati: Titan Mar S.A., Secon S.A., Pecon S.A., Equity Invest S.A., Ada Promotion S.A. si Auto Marcus Grup S.A. Dividendele primite de la acestea insumeaza 220 000 de euro, dar primarul general nu aminteste nimic de Marmosim S.A., unde presedinte al Consiliului de Administratie este Miorita Videanu, sotia sa. Liderul democrat consemneaza si o datorie mare, de 600.000 de dolari catre o firma americana cu termenul in 2009, insa averea sa poate fi estimata la 110 0000 de euro. Pe lista urmeaza primarul sectorului 3, Gheorghe-Liviu Negoita, cu o avere de aproximativ 1 000 000 de euro, care si-a construit in anul 2002, o casa de aproximativ 400 mp in Balotesti, unde si-a cumparat si doua terenuri, dar mai are un apartament in Bucuresti. Primarul Negoita detine si un sfert din actiunile societatii Kora Edil, dar nu declara care este valoarea acestora. Locul 6 in clasament este ocupat de Marian Daniel Vanghelie, primarul sectorului 5. Conform declaratiei de avere, el detine un apartament pe bulevardul Dacia din Capitala, doua masini de lux, o colectie de ceasuri valorand 50 000 de euro, tablouri estimate la 80 000 de euro, plus active si investitii care au o valoare totala de 600 000 - 800 000 de euro. Primarul sectorului 4, Adrian Constantin Inimaroiu nu poate fi introdus in clasament, pentru ca declaratia sa de avere nu poate fi evaluata. El spune ca a cumparat in 2001 si in 2003, doua terenuri intravilane, localizate in …Romania si mai detine un apartament in Bucuresti, un Olcit, un Cielo si un cont in banca de 19154, intr-o valuta nedeclarata. Viceprimarii capitalei n-au ramas nici ei de caruta imbogatirii de-a lungul mandatului, straduindu-se sa acumuleze averi cuprinse intre 500 000 - 1 000 000 de euro, compuse din aceleasi "articole": case de vacanta, apartamente, masini de lux, colectii de tablouri, bijuterii si tot ce poate fi obiect de valoare, intrand cu succes deplin in randul bogatanilor. (Clipa)

Suntem un grup de romani veniti pe pamânt american în diverse perioade de istorie cu credinta ca vom gasi în America valorile democratiei si respectul fata de legile statale si internationale, apanaj ce ne-a fost refuzat în tara natala de catre regimul comunist totalitar, impus tarii noastre de tancurile armatei sovietice, dar suntem deosebit de ingrijorati de politica de destabilizare promovata recent de unele state europene cât si de Administratia Statelor Unite, prin impunerea si sustinerea independentei enclavei Kosovo, ca stat în stat.

Va reamintim ca în Europa si în alte parti de lume exista multe regiuni asemanatoare enclavei Kosovo care vor încerca sa urmeze exemplul acestei regiuni declansând conflicte regionale cu urmari greu de prevazut.

Suntem cu atât mai surprinsi de politica actualei Administratii de la Washington fata de România stiind ca în prezent soldatii români se afla în teatrele de conflict din Orientul Mijlociu, alaturi de soldatii americani, iar aeronavelor americane li s-a oferit adapost pe teritoriul tarii noastre.

Trebuie oare sa va reamintim ca si în timpul dictaturii comuniste si apartanentei Romaniei la Tratatul de la Varsovia, chiar si guvernantii de atunci ai tarii noastre natale au practicat o deschidere - destul de incomoda pentru tarile din blocul sovietic -, fata de Occident si în special fata de Statele Unite?

Stimate Domnule Presedinte Traian Basescu, Stimate Domnule Prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, va scriu, pentru a va ruga sa dispuneti sa ni se achite cheltuielile facute pentru Festivalul Romania Culturala 2007 Germania. Va informez ca am facut aceste cheltuieli la indemnul si bazandu-ne pe promisiunea ferma a domnului director Iulian Costache de la DRRP, MAE. Mi-a spus textual si a repetat ca vrea sa se tina de cuvant si sa finanteze festivalul asa cum se hotarase initial, la 84 600,-, sa organizam ceva care sa reprezinte in mod demn Romania, la nivel artistic superior. In 4 mai am primit un Comunicat privind suma aprobata pentru finantarea festivalului, de 84 600,- (304 560 Roni). Apoi ni s-a trimis contractul de finantare. Eu am mers la München si noi, asociatiile care am cooperat la organizarea si realizarea festivalului, am semnat contractul si l-am trimis urgent la Bucuresti. Nu am primit contractul semnat, nu stim ce s-a intamplat cu el si nici nu am fost anuntat ca nu ar fi bani, asa ca noi am facut contracte cu sali, formatii, artisti. Cand incepuse deja festivalul, am reusit din nou sa vorbesc la telefon cu domnul director Iulian Costache si mi-a zis ceea ce v-am relatat, anume ca vom primi finantare pana la 80 000,-. Cum festivalul era in desfasurare, nu puteam astepta un nou contract. Am crezut in cuvantul domnului director. Acum ni se spune ca nu putem primi alti bani in afara de cei 30 000,- din contractul mic, dar nici pe acestia nu i-am primit. Asteptam fiecare zi cu sufletul la gura sa putem plati contractele, primim zilnic amenintari din partea institutiilor (chiria salii de la Liederhalle Stuttgart, GEMA - dreptul de autor, hoteluri unde au fost cazati artistii si membri filarmonicii s. a.) si artistilor carora le-am promis achitarea prompta a onorariilor. Noi nu cerem decat ceea ce ni s-a promis, adica recuperarea partii din cheltuieli care le revin DRRP-ului si pe care le-am facut pentru promovarea culturii romane in Germania. Eu am imprumutat deja bani de la mai multe banci si de la persoane private si asta personal, pe asociatie nu se primeste credit, nu are venituri stabile. Chiar si asa nu vom putea plati si urmeaza sa fim interzisi ca asociatie. In 2005 ni s-a platit mai putin cu 2400,- decat era prevazut in contract, iar in 2006, mai putin cu 5400,-. Am solicitat sprijinul d-voastra si anul trecut in decembrie la Strasbourg, dar situatia nu numai ca nu s-a rezolvat, ci s-a inrautatit. Se doreste oare desfiintarea noastra? Deci solicitam, sa ni se vireze urgent banii pana la suma de 84 600,- pentru a ne putea onora platile! Va cerem sprijinul pentru rezolvarea acestei situatii, este in joc si prestigiul Romaniei. Toate patru organizatii semnatare ale contractului sunt persoane jurdice germane. Acest text l-am mai trimis la: Secretarul de Stat Mihai Gheorghiu de la MAE-DRRP, Directorului Iulian Costache, Ministrului de Externe al Romaniei, Susanne Kastner, Presedinta Forumului German-Roman, Cancelaria germana, Frankfurter Allgemeine Zeitung, TVR 1, TVR International, RRI, Revista 22, Adevarul si altele.

Cu stima,

Heidelberg, 20 decembrie 2007, Josif Herlo, Presedinte

Dejun bogat: 14 aperitive, gratar de porc, pui si vita! Bauturi racoritoare nelimitate!

Admiterea numai pe baza de rezervatii facute prin remiterea donatiei minime de $50 de persoana, prin cec sau money order, la adresa:

De curând o vorba spusa de cineva mi-a deschis calea unei noi cautari; astfel soarele mi-a picurat din nemurirea luminii si alte interpretari pentru un spatiu ce pare destinat sa poarte povara si bucuria unui ideal înalt.

Marii cautatori ai luminii au fost si cei care uneori au avut un destin tragic. Prometeu, daruind oamenilor cunoasterea, focul întelepciunii, s-a jerfit pe sine. Socrate, prin principiile sale ce vizau o schimbare pozitiva si-a atras dusmania si moartea din partea celor care nu l-au înteles. La fel Iisus si multi altii pe care istoria i-a uitat. Se pare ca lucrurile frumoase, înaltatoare, se obtin cu greu, si necesita multe sacrificii. Greselile aduc la rândul lor multe clipe de truda pentru îndreptarea raului savârsit.

Poate ca truda si jertfa care a însotit si însoteste drumul neamului faurit în focul din creuzetul vremurilor în spatiul Carpato-dunarean este datorat unui destin cu înalte conotatii spirituale. Atunci când talmaceam termenul Ardeal descopeream sensul de altar, iar când vorbeam de cuvântul dac ajungeam la energia primordiala – Daksha; numele de TRANSILVANIA este chintesenta unor simboluri si întelesuri adânci, care se adauga celorlalti termeni pentru a defini un adevar profund. Herodot a fost impresionat de întelepciuneaicunoasterea getilor, povestind: „Iata în ce chip se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca acela care piere se duce la Zalmoxis - divinitatea lor - pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleizis.” (Istorii IV 94)

Daca ne luam dupa teoriile unor autori Transilvania înseamna „dincolo de padure" si vine din latina medievala; dar Europa are un relief variat în care lanturile muntoase din sudul pâna în nordul ei formeaza zone împadurite urmate de dealuri si câmpii, deci multe zone sunt dincolo de paduri - si explicatia este poate prea simplista. M-am aplecat asupra limbii sanscrite, caci ea este considerata o religva a vremurilor de demult, când s-a format poporul indo-european. Întelesul pentru TRAN-SIL-VA-NIA îl voi analiza, începând cu VA, care în sansacrita indica posesia originii, iar VAMSA înseamna atât stuf, coloana vertebrala, linie cât si semintie, neam. Acest VAMSA si mai ales VAM au stat la baza formarii termenului VAMA (dupa DEX din maghiara); conform speciaistilor francezi VAM înseamna a voma, dar si a rejecta, a respinge, a arunca înapoi. În prezent vama este un punct pe linia (VAMSA) de demarcatie dintre doua tari, unde anumite persoane pot fi respinse atunci când încearca sa intre în tara, iar altele expulzate. SILA înseamna piatra, SILANYASA - piatra de temelie în sanscrita, iar prin SIVA se întelege ceva propice, favorabil (care în timp a fost înaltat la rangul de zeu suprem, Shiva - care a ajuns sa simbolizeze puterea creatiei). Radacina sanscrita NI se traduce prin „care îndruma” (qui guide, qui dirige), iar ca verb înseamna „a intra în" (entrer dans) – poate chiar prin portile de la Tartaria.

Muntii Carpati formeaza o adevarata cetate de piatra, acoperita de paduri (VANA în sanscrita), în care unii arbori (SALA - lemn pentru constructie, sculptura) precum stejarii sunt folositi înca la constructia de biserici si porti în Maramures. De asemenea SALA (în sanscrita) înseamna coliba, casa sau sala - si de aici salas (exilat pe nedrept de DEX în maghiara) si Salaj. TRANA se poate traduce prin protectie, refugiu, adapost pentru a salva, a ocroti. TRANSILVANIA este salasul de început, unde s-a aflat îndrumatorul, ghidul spiritual (Zalmoxis) care a înteles si ocrotit nemurirea; este piatra de temelie a unei culturi si civilizatii ce poate dainui peste timp (asemeni conceptului de nemurire), care azi ni se reveleaza, oferindu-ne ocazia de a o pastra vie în inima si spatiul nostru pamântesc. Putem fi stejarul lui Avram Iancu, teiul lui Mihai Eminescu, padurea spiritelor ce vegheaza alaturi de Stefan cel Mare si Sfânt plaiul stramosesc. Noi putem pastra tarâmul nemuririi prin noi si urmasii nostri, pretuind traditia si memoria stramosilor nostri.

La Boian, departe de Vatra Dornei...

(Continuare din numarul precedent)

Doamna Eleonora Bizovi, a muncit cîteva decenii bune ca profesoara de matematici la scoala medie de cultura generala din Boian, în prezent, Liceul Ion Neculce („gimnaziul", cum e la ucraineni). Cumintenia pamîntului bucovinean, frumusetea si întelepciunea lui se pare ca s‑au adunat în cel mai fericit mod în chipul si în sufletul acestei doamne. Ne-a primit ca pe niste oaspeti dragi, ca pe niste frati pe care-i asteapta mereu... chiar daca, asa cum ne‑am putut da seama, nu duce lipsa de musafiri: numerosi fosti discipoli, acum oameni mari la Cernauti, la Chisinau, la Suceava, Iasi, Bucuresti, Kiev; altii, risipiti în patru vînturi ale lumii, îi calca adeseori pragul, sa-i spuna un cuvînt de multumire pentru ca i-a învatat logica matematica, dar si logica vietii, dragostea pentru limba materna, pentru trecutul, prezentul si chiar viitorul acestei palme de pamînt românesc. Vin s-o viziteze si fosti consateni, unii trec pentru a procura sau pur si simplu pentru a vedea pe viu faimoasa monografie a satului Boian, altii – pentru a-i aduce materiale noi, în vederea unei noi editii a acestei carti cu adevarat capitale. Iar volumul monografic Boianul merita toata atentia si maxima pretuire nu numai a locuitorilor Boianului nord-bucovinean sau ai Boianului din Canada... (Exista o asemenea localitate si peste Ocean! - întemeiata, cu aproximativ un secol în urma, de catre oameni plecati de aici, din Boianul evocat de Eminescu, în cautarea unei vieti mai bune... Nu stiu daca chiar toti s-au realizat acolo, dar ce impresioneaza în mod deosebit e ca majoritatea au pastrat si acolo spiritul românesc, dragostea de bastina, de patria istorica – România Mare, simtindu-se atrasi magnetic de frumusetea limbii materne, a traditiilor populare, a culturii si istoriei nationale).

Sa aruncam si noi, o privire strict bibliografica asupra acestei carti: Vasile Bizovi. Boianul: monografie. – Cernauti, Editura Bukrek, 2005. – 580 p., il. Pe coperta-fata a monografiei vedem frumosul monument din Boian, cu bustul lui Ion Neculce, încununat de stema Moldovei medievale, a lui Stefan cel Mare. Pacat numai ca pe coperta-spate lipsesc ceva date biografice si chipul autorului, cel care a scris monografia Boianului într-o viata de om, într-o viata de român aflat printre straini – este poate unica obiectie pe care am îndrazni sa o formulam la adresa editorilor. Caci amintirea autorului, prof. Vasile Bizovi, ar fi meritat din plin sa fie si pe aceasta cale învesnicita! Om de o mare întelepciune, de aleasa cultura si de o rara modestie, prof. Vasile Bizovi (1926-2000), a avut o existenta zbuciumata, marcata de o exemplara daruire cauzei nationale. Absolvent al scolii Normale din Cernauti, cînd sovieticii au ocupat din nou Nordul Bucovinei si tinutul Hertei, a luat drumul pribegiei în dreapta Prutului. Cu certitudine, ar fi facut si acolo o cariera frumoasa – poate didactica, poate de cercetare, poate literara. A revenit însa la bastina, stiind bine ce riscuri îl pasc, si a muncit, cîti ani i-a slobozit Cel-de-Sus, în învatamînt, educînd zeci de promotii de copii, adolescenti si tineri nord-bucovineni, predîndu-le limba si literatura româna, iar suplimentar – si istoria românilor. Nu a fost un profesor de româna pur si simplu, nici un oarecare inspector scolar la bastina, în zisa regiune Cernauti. A elaborat programe de studii, suporturi didactice, ghiduri pentru profesorii de româna din cele circa 200 de scoli românesti cîte erau în Ucraina. La fel, este autorul unor foarte bune manuale pentru elevii acestor scoli, dintre care un manual de limba si literatura, pentru clasa a V-a (coautor – A. Sadovnic, profesor la Universitatea din Cernauti), a suportat 20 de editii! Din acest manual au învatat rînduri-rînduri de copii din Nordul Bucovinei, din Maramuresul Mic (regiunea Transcarpatica), din Sudul Basarabiei (raioanele Ismail, Reni, Cetatea Alba – regiunea Odesa), dar si din RSS Moldoveneasca, inclusiv generatia subsemnatului. Noi mai tinem minte o carte scrisa de V. Bizovi (în colaborare cu prof. dr. Ion Bejenaru, doua editii, la Chisinau): Victorine literare, o lucrare originala prin conceptie si extrem de utila si eficienta pentru tinerii care doreau sa cunoasca mai bine limba, literatura, dar si istoria românilor. Cred ca nu prea multi din colegii de breasla ai prof. V. Bizovi – poate doar cei mai apropiati, ca si ai casei -, stiau ca dînsul a mai muncit, de-a lungul cîtorva decenii, la scrierea i elaborarea unei fundamentale monografii a satului natal. Este, desigur, mai mult decît o prezentare – complexa, amanuntita, dar si foarte pasionanta -, din punct de vedere cronologic, istoric, etnografic, demografic, folcloric, lingvistic etc. a unei comune. Desi numeroase din paginile scrise de V. Bizovi înca în anii de regim totalitar, prin taria argumentelor istorice, statistice si de alta natura demonstrau clar, categoric, românitatea Boianului si a întregii Bucovine de Nord, în perioada de deschidere mai larga spre adevar – chiar si în Ucraina! – autorul a completat manuscrisul cu noi dovezi ale acestui adevar, care a fost crezul vietii sale. Din pacate, prof. V. Bizovi nu si-a putut vedea lucrarea tiparita... Înainte de a închide pentru totdeauna ochii, nici macar nu a avut certitudinea ca monografia Boianului va fi tiparita cîndva. Inclusiv pentru faptul ca unele caiete ale manuscrisului se aflau pe mîini straine, care nu au avut bunul-simt sa le restituie la timp autorului, si nici macar vaduvei, mai apoi. Dar poate ca totusi a avut V. Bizovi aceasta certitudine, stiind bine caracterul, firea, sufletul consoartei sale?! Dupa cum mentioneaza în prefata monografiei, dl Ion Jalba, primarul comunei Boian, tocmai „distinsa doamna Eleonora Bizovi a gasit putere de vointa sa revada, sa transcrie textele, sa puna într-o anumita ordine materialele ramase de la regretatul ei sot, sa contacteze persoane care sa-i dea anumite lamuriri, s-o poata ajuta în privinta editarii, dar sa si completeze acele mici goluri din vasta monografie, care s-au creat prin disparitia unor caiete (...). S-a bucurat de bunavointa scriitorului cernautean Dumitru Covalciu. În vederea ilustrarii cartii a fost ajutata de Maria Bota. A gasit sprijinul si întelegerea Consiliului satesc Boian (...)". Astfel a vazut lumina tiparului aceasta carte de exceptie: gratie simtului deosebit de acut al datoriei – de intelectuala, de patriota, de românca, dar si de sotie – al dnei Eleonora Bizovi, asistata, încurajata, mîngîiata de sprijinul poetului Dumitru Covalciu, al prietenei sale Maria Bota, al dlui primar de Boian, Ion Jalba, al întreprinzatorilor locali Ion Semeniuc si Nicolae Hauca, patronii SRL „Izvorasul – Rodnyciok"; sa fim iertati, daca în graba scrierii acestui eseu, am trecut cu vederea alte persoane implicate în aparitia unei excelente lucrari, de un tulburator românism, luminat de netrecatoarele culori nord-bucovinene ale acestui înalt sentiment. (Va urma)

Ca si creatia divina, lumea noastra se bazeaza pe iubire, forta cea mai puternica din univers. O forma de manifestare a iubirii este sarbatoarea numita Dragobete.

În traditiile noastre copacul vietii însoteste omul de la nastere pâna la moarte, fie prin motivele specifice de pe obiecte, porti, cusaturi pe îmbracaminte, bradul purtat la anumite evemente mai mult sau mai putin triste. Copacul vietii, sau sephirotul, sau chacrele si energia lor, Kundalini sau sarpele, au toate corespondent în basmele românesti si în cultul nordicilor - fie celti, fie germani. Pentru ei frasinul sau stejarul si dragonul au aceeasi semnificatie ca si pentru indieni si iudei. Ca europeni ne putem referi la Dragon, balaurul cu sapte capete - ca si numarul chacrelor. Balaurul nostru scoate foc pe gura. Energia este uneori asemanata cu focul. Metaforic spunem "focul iubirii te mistuie" si te face sa "te topesti", fiind ca un ... drog. România, acea Hiperboree, era si este "strajuita" de constelatia Balaurului sau Dragonului. Daca Dru în sanscrita înseamna curgere, atunci dragonul, asemeni unui sarpe, are o miscare asemanatoare curgerii, mai ales când este asimilat cu energia Kundalini. Dra - curgere si gon - a merge, a se misca în geto-daca, armeana, dar si în germana, în engleza înseamna si energie, si a actiona. Toate acestea definesc curgerea energiilor subtile din cel care se initiaza. De ce aceasta introducere?... Pentru a gasi vechimea unui fond lexical si conceptual comun în contextul covietuirii noastre în antichitate cu celtii, în epoca metalelor, si cu germanii, prin Boi si alte triburi, acum 4.000-5.000 de ani. Nu a trebuit sa-i asteptam pe slavi pentru a rosti cuvântul Drag. El era prezent în noi ca si pomul vietii, de la facerea lumii noastre de catre Dumnezeu, si pomenit în Biblie din primele capitole pâna la simbolul sfesnicului cu sapte brate din ultimul - Apocalipsa. Dragobete semnifica un îndemn: "Draga baiete ia-ma de bete si leaga-ti destinul de mine!" Numit si Capul Primaverii, el umple sufletul oamenilor de energie si iubire. Data apartine calendarului geto-dac si este atât de veche încât merita sa-l citam pe americanul William Schiller care afirma: "civilizatia s-a nascut acolo unde traieste poporul român... raspândindu-se apoi atât spre rasarit cât si spre apus, acum 13.000-15.000 de ani." Din punct de vedere esoteric, este începutul a trei "curgeri de timp". Dragobetele, pe 24 februarie, când se pun bazele viitoarelor famiilii (mirajul zilei este asa de mare încât se spune ca tinerii care merg la cules de flori în aceasta zi vor ramâne împreuna tot anul), este urmat de alte sarbatori semnificative. Pe 24 iunie este Dragaica, solstitiul de vara, când fetele si femeile merg în padure pentru a se contopi cu natura în dansuri ritualice, numite ale Ielelor, pentru a nu fi uitate de barbatii plecati cu turmele la munte. Pe 26 octombrie este Sf. Dumitru, sarbatoarea întoarcerii turmelor de la munte, când se rostea: "Du Mitra vestea întoacerii noastre".

La celti, perioada pastorala începe la 1 mai si se sfârseste pe 31 octombrie, la noi este dupa 23 aprilie pâna pe 26 octombrie, sarbatoarea recoltei. Mithra vine de la arienii din Iran, unde este numit "cu pasuni întinse"; a fost asimilat cu soarele, iar la indieni Mitra era invocat pentru a încheia aliante. Pe 24 decembrie, la solstitiul de iarna, era sarbatorita nasterea lui Mitra, ca si a soarelui. Este trist ca tinerii nostri si multi comercianti se lasa purtati pe aripile unor traditii ambigui ce suprapun personaje diferite sub numele de Valentin si nu "valantai" - caci catolicismul este italian, iar englezii sunt anglicani. Daca îi privim pe englezi ca urmasi ai celtilor si vikingilor atunci vom gasi ca “to draw together = a se uni” seamana cu Dragobete. Daca ne uitam la italianul "miro = mirific" descoperim ca Drago-mir este dragonul mirific. Dragobete este ziua dragostei împartasite, a manifestarii în acord deplin cu întreaga natura. Stramosii nostri au dezvoltat un adevarat ritual, perceput la început ca ceva firesc, natural - si uitat încet, încet. Acum simbolurile vechi reînvie, si odata cu ele ne simtim mai aproape de natura, mai bucurosi si mai frumosi - din toate punctele de vedere.

Lady In Red, Lady In Red... Nu, în articolul de fata nu am sa ma refer la superba piesa interpretata de Christopher James Davidson, Chris De Burgh, cum îl cunoaste toata lumea, ci am sa va spun o poveste despre o fata frumoasa, devenita de-acum femeie, careia nu am avut curajul sa-i marturisesc niciodata cât o iubesc, cu toate ca am vazut-o în fiecare zi...

M-am temut sa nu creada despre mine ca sunt mincinos, superficial sau, mai rau, sa nu spuna ca am cine stie ce interese ascunse. M-am mai temut si de altceva: sa nu râda ceilalti, aflându-mi sentimentele, asa ca am tinut în mine toata dragostea pentru ea, pâna azi. Ei bine, uite c-a sosit clipa (si la propriu, si la figurat) sa-i spun ceea ce simt, si nu oricum, ci de fata cu toata lumea...

Recunosc, apropiatul Dragobete m-a influentat mult!

Aveam de ales între Mircea Radu si a sa caravana "Din dragoste", Andreea Marin si „Surprize, Surprize" si presa internationala. Am ales ultima varianta. M-am gândit ca astfel va afla si mai multa lume despe "noi" si ca o parte din greseala de-a nu vorbi atâta timp, îmi va fi astfel iertata...

Orice poveste începe cu "a fost odata..."

Asadar, a dost odata o tânara doamna, care de ani de zile umbla numai în rosu, culoarea ei preferata. Într-o zi a fost nevoita sa-si dea jos rochita si sa îmbrace altceva, pentru ca moda se schimbase si o râdea toata lumea, numai ca îi era tare greu, chiar imposibil sa renunte de tot la vechea ei tinuta, asa ca a decis s-o pastreze si sa puna altceva deasupra. Pe unii a reusit sa-i pacaleasca cu acest truc ieftin, pe altii nu, numai ca greul abia de‑acum avea sa înceapa.

Tânara doamna trebuia sa-si revizuiasca, pe lânga garderoba, si comportamentul, atitudinea.

Dintr-o fata singura si retrasa trebuia sa devina sociabila, dintr-o badaranca si-o necioplita, trebuia sa ajunga o balerina gratioasa.

Dintr-o fata încuiata si cu principii stupide, trebuia sa ajunga o libertina si-o nonconformista...

Cine stabileste toate aceste cerinte? Lumea! Lumea care-o pusese sa îmbrace alte haine...

Cât de mult sau de putin a reusit sa se transforme, cât de mult sau de putin s-a conformat, câte greseli a facut, cât mai are de recuperat, cât de departe este de sublimul ideal, ramâne sa va dati cu parerea fiecare dintre dumneavoastra.

Pentru asta, am sa va ajut si am sa va spun câte ceva despre ea, despre ea cea de-acum, asa cum o vad eu, de-acasa, de la televizor, de pe strada, zi de zi...

Este ca oricare alta, are si calitati si defecte. Este de statura mica. Este si blonda si bruneta, asta depinde... de cel care priveste. Este foarte frumoasa, cu toate ca nu face eforturi sa arate asa. Nu se machiaza, nu se rujeaza, nu se cosmetizeaza deloc, într-un cuvânt, cu toate ca dac-ar fi facut-o, ar fi fost si mai sclipitoare.

Chiar si asa, de-a lungul anilor, multi au vrut s-o cucereasca si chiar s-au batut între ei pentru a o avea.

Bogata nu este, dar nici saraca. Am observat ca nu prea are încredere în fortele proprii. Desi este puternica si nu duce lipsa de inteligenta, adeseori ezita atunci când trebuie sa ia câte-o decizie importanta. Este usor vulnerabila...

Este foarte primitoare, ospitaliera si prietenoasa. Te face sa te simti bine, oricât de pretentios sau de taciturn ai fi. Mai mult decât atât, este si foarte sufletista. Când este nevoie, întinde o mâna de ajutor, fara sa fie rugata. Este si credincioasa. Este si putin conservatoare. Este cu toane, cum se spune, trece foarte usor de la o stare la alta, de o extrema la cealalta.

Este calma si diplomata. Nu-i place sa se implice în certuri. De multe ori pleaca capul si lasa de la ea. Poate de prea multe ori !!!

Are si defecte, recunosc. Nu este asa de curata cum ar trebui. Este cam neglijenta. Cum am mai spus, nu face niciun efort sa arate mai bine. Este si nepasatoare, ca sa nu folosesc alt adjectiv, ramânând mai mereu indiferenta la ce spun ceilalti despre ea., altfel nu îmi explic de ce, atunci când i se atrage atentia asupra vreunei nereguli, nu ia masuri imediate.

Uneori mi se pare ca este cam needucata. Desi, ma repet, nu duce lipsa de inteligenta, asculta manele si sparge seminte de floarea soarelui, arucând cojile pe caldarâm, în toate partile.

Ce-i mai grav, si pentru asta chiar o condamn si ma rusinez cu ea, are câtiva copiii de care nu se mai intereseaza deloc, lasându-i la voia sortii, singuri pe strazi...

La cei din orfelinate, le da si nu le da. La cei plecati afara, parca nu le duce dorul... Are si parinti, pe care i-a uitat prin azile, batrâni si nefericiti. Are si alte rude de care nu se prea intereseaza...

Este si risipitoare. Nu stie sa-si gestioneze micuta sa zestre. Da dovada de putin snobism. Îi place luxul, desi nu si-l permite înca.

Desi este începatoare, în loc sa conduca linistit si prudent, când alearga, când topaie, când se opreste brusc!

Este autocritica! Îsi recunoaste lipsurile, carentele comportamentale si cu umorul cu care este înzestrata, face adesea haz de necaz.

Este ambitioasa si luptatoare. Are aspiratii înalte. Este orgolioasa. Este si imprevizibila, greu îi poti anticipa miscarile. Trebuie sa fii prudent cu ea.

Îi place circul, mai ales cel politic, si chiar face!

Asa cum e, o iubesc si am sa i-o spun direct:

În ultimul timp ne-am obisnuit cu cuvântul Criza!

Criza de guvern!

Criza la bursa!

Criza imobiliara!

Criza în Afganistan!

Criza la UNICEF!

Si uite tot asa, Criza dupa Criza.

Nu mai iesim din Criza!

Se naste prima întrebare legitima:

Nu vrem, noi cetatenii care platim cuminti impozitele la stat, sa iesim din Criza?

Sau, sunt unii care folosesc Criza pentru a se catara pe posturi de conducere, pentru a-si extinde sfera de influenta, pentru a cuceri puterea, pentru a-si acoperi matrapazlâcurile, deci întru-n cuvânt pentru a face bani, bani si iarasi bani?

Se naste a doua întrebare legitima:

Ce aduce cuvântul Criza, scris în ziare si spus cu o mina trista, speriata, sau doar de profesionist la televiziune sau la radio?

Pentru cetatenii care platesc cuminti impozitele la stat aduce: scumpiri la produsele alimentare de baza, scumpiri la tot ce ne e necesar pentru traiul de zi cu zi, explicatii din lumea basmelor economice pentru cresterea ratei de inflatie luna de luna. Deci o gramada de necazuri si griji existentiale.

Se naste a treia întrebare legitima:

Ce nu aduce cuvântul Criza, scris în ziare si spus cu o mina trista, speriata, sau doar de profesionist la televiziune sau la radio?

Pentru cetatenii care platesc cuminti impozitele la stat, nu aduce încredere în cei care ne conduc, încredere în bancile care ne jupoaie cu dobânzi extraterestre, încredere ca cineva ne vrea într-adevar binele, încredere în noi însine.

Concluzia:

Cu toate ca cetatenii care platesc cuminti impozitele la stat, nu participa si nu produc Criza, s-a gasit în ziua de azi un cuvânt minunat GLOBALIZARE, care ne face sa ne simtim vinovati colectiv de tot ce se întâmpla.

Globalizare = participarea colectiva atât la „bine" (asta e o greseala de tipar) cât si la „rau" (asta e adevarul).

1) Criza imobiliara din SUA.

Bancile I, dau credite cu dobânzi piparate, dar în conditii foarte avantajoase, rate moderate si pe termen lung, cetatenilor pentru constructia caselor.

Cetatenii îsi îndeplinesc visul despre „cei patru pereti proprii".

Bancile I, când nu mai au bani proprii, iau bani cu dobânzi mici de la alte banci si dau credite cu dobânzi mari pentru constructia caselor.

Cetatenii construiesc si construiesc.

Bancile I, câstiga si câstiga.

Cetatenii, pe care îi jupoaie vânzatorii de petrol, gaze si energie electrica, nu mai au bani destui ca sa-si plateasca ratele la casa.

Bancile I, le iau casele si vor sa le vânda pentru a-si recupera banii.

Cetatenii ramân cu banii pierduti si fara casa.

Bancile I, au acuma atâtea case de vândut ca nu mai are cine sa le cumpere.

Cetatenii nu mai au bani, deci nu mai pot sa cumpere nici casele cu pret redus.

Bancile I, nu mai au capital lichid si nu mai pot sa restituie banii luati de la alte banci.

Cetatenii care mai au case pe care le-au considerat un capital solid, ramân cu ochi în soare.

Bancile I, recunosc ca au probleme, dar spun numai 30% din adevar.

Cetatenii care au banii depusi la aceste banci, încearca sa-si recupereze banii.

Bancile I, sunt sustinute pentru a nu da faliment, de alte banci, cu câteva miliarde (bine înteles nu luate din beneficiile proprii)

Cetatenii simt pe propria piele ce înseamna o rata de inflatie ridicata.

Bancile I, trebuie sa recunoasca ca sunt insolvente si trag dupa ele o ramura a economiei dupa alta iar la bursa din New York, indicele Down Jones o ia razant în jos.

Cetatenii învata ca daca bancile sunt lacome si prost conduse, preturile cresc, banii nu mai ajung, iar ei trebuie sa plateasca, sa plateasca, sa plateasca.

Asta e o Criza!

Centrul unui tunami în SUA, ce îsi împinge masele de recesiune spre tarmurile celorlalte continente, care se vor resimti de parca ar fi fost lovite de un meteorit.

(va urma si nu va fi mai bine)

2) Criza postei din Germania.

Posta este o societate pe actiuni, condusa de Klaus Zumwinkel, la care cel mai mare actionar este statul german.

Cetatenii pot apela la câteva firme concurente, total neimportante.

Posta sub conducerea lui Klaus Zumwinkel face câstiguri de milioane. Guvernul aplauda.

Cetatenii constata cu stupoare ca preturile pentru serviciile postale cresc si cresc.

Posta sub conducerea lui Klaus Zumwinkel reuseste sa convinga guvernul sa dea o lege pentru un salariu minim garantat la lucratorii postei.

Cetatenii afla ca aceasta lege desfiinteaza practic concurenta care de abia se înfiripase si o multime de oameni ramân someri.

Posta da sefului ei Klaus Zumwinkel un salariu de 1,7 milioane de Euro pe an, care plus alte „mici" câstiguri legale însumeaza 4 milioane de Euro pe an pentru Managerul anului 2003.

Cetatenii platesc 55 de centi în loc de 55 de pfeningi pentru o scrisoare normala.

Klaus Zumwinkel este arestat pentru evaziune fiscala în valoare de 1 milion de Euro.

Cetatenii se întreaba „nu-i ajungeau 4 milioane?"

Klaus Zumwinkel depune o cautiune de câteva sute de mii (de unde?), se arata gata sa colaboreze cu procuratura si este prompt eliberat la scurt timp (ore) dupa arestare.

Cetatenii dau scârbiti din cap si platesc 6 Euro (12 DM) pentru un pachet pe care îl trimeteau pe vremuri cu 4,8 DM.

Guvernul care l-a pus l-a sustinut si l-a aplaudat pâna acum pe Klaus Zumwinkel, îl obliga sa se retraga din functie si se arata „indignat".

Cetatenii se întreaba "Câti din indignatii de azi vor fi acuzatii de mâine?".

Procuratura, nu posta, are o lista cu 460 de nume de infractori fiscali, legati de asa zisul „Fond Lichtenstein".

Cetatenii stiu ca „Fondul Lichtenstein" nu era pentru sarantoci, ci pentru cei care câstiga peste câteva sute de mii de Euro pe an si asteapta o surpriza neplacuta dupa alta.

Asta este o Criza!

Epicentrul unui cutremur de gradul 8 în Germania, ale carui unde seismice vor cutremura finantele cetatenilor ce vor trebui sa compenseze din buzunarul propriu ce au furat altii.

(va urma si nu va fi mai bine)

Sincer sa fiu nu am o solutie universala si nici macar partiala pentru a ne feri de Criza, deoarece totul este legat de cel mai imprevizibil subiect al planetei, OMUL.

Poate unii oamenii care AU, sa se gândeasca mai mult la oamenii care NU AU. Poate sa introducem în codul genetic al oamenilor care declanseaza Criza, o gena suplimentara care activeaza un hormon numit „cinste" si dezactiveaza un alt hormon numit „lacomie". Poate sa reeducam oamenii care traiesc dupa principiul „Ce ma intereseaza promisiunile mincinoase pe care le‑am facut ieri sau alaltaieri, dupa ce mi-am atins scopul", în niste centre numite "Traieste ca cei pe care îi înseli".

Ramâne întrebarea:

Cine rezolva Criza producatorilor de Criza?

1. Razboiul

Desfasurarile recente aduc - pe langa "variabile istorice" care, odata trecute in actual, inrauresc hotarator nu doar "piata imobiliara" ci si societate si, unele, chiar destin istoric -inca doua despre care nu s-a vorbit niciodata intr-o maniera lucida in epoca recenta si nici nu pareau sa fie posibile: razboiul si secesiunea. Despre "razboi", in aspectul clasic, lumpen - intelectualitatea ce domina viata publica de la noi a creat o imagine de perpetua deriziune caci in triumfalismul de pace vesnica asigurata de umbrele de anumite coloraturi insasi ipoteza unor conflicte ar fi trebuit eliminata iar protectia, cu taxa sau fara de bir, nici nu se mai putea pune la indoiala. A rezultat un fel de supra-realitate a atitudinii noastre colective si o anestezie quasi-generalizata care au inlaturat nu doar teme si realitati considerate "excesive", vinovate ori retrograde ci si reactii posibile, culcate de indata la pamant ca fiind nedemne de vremurile "moderne" si "europene" ce le traim.

Acum se dovedeste, mai brutal decat ar fi fost de inchipuit, ca apologetii minciunii au lucrat sistematic si fara fereala, ajutati si de o doctrina a oficialitatii care, in loc sa contribuie la coeziune, afirmare a identitatii si protectionism, a deschis cu larghete usile pentru toate nucleele ce aduc fermentatia putreda. Zilele de azi ne gasesc descumpaniti si descurajati si chiar lipsiti de orientare prin extirparea ideilor ce asigura pretutindeni pe pamant stabilitatea si staruinta. Indiferent de cum va fi, un razboi regional sau numai o instabilitate pronuntata (fara a se lua in calcul dezvoltari cu implicatie romaneasca directa, care nu sunt atat de absurde pe cat ni se spune dar nici inevitabile) ar aduce cu adevarat un dezastru si in "imobiliar" fiindca noi depindem astazi de banii Marelui Joc iar "jucatorii" se retrag din orice loc unde banul nu e sigur iar cladirile se pot culca la pamant din motive de conflict purtat cu armele grele. Si in aceasta speta, apar alternativele (sau, mai bine zis, se profileaza mai repede decat ar fi fost firesc) iar retragerile de capital nu mai tin seama de prudenta (producandu-se in etape si, deci, fara pierderi) ci se precipita sub regimul necesitatii iar daca limbile de foc ale conflagratiei se manifesta - disparitia "investitorilor" urmeaza principiul "scapa cine poate". Bineinteles ca, si in materie de "bani si razboaie" exista paradoxuri si chiar secrete iar ideea ca, din ratiuni de conspiratie universala, sunt razboaie ticluite in vederea distrugerii urmate de "re-constructie", pare o absurditate dar, uneori, ar putea sa se confirme macar partial. Ce este sigur e ca acolo unde nu sunt case destule (intre altele -si fiindca s-au daramat cu bomba sau cu obuzul ) marii vanzatori de bani sunt prezenti si castiga si bine si rapid. Eram, in primavara lui 2005, la Belgrad unde faceam niste studii privind pietele imobiliare post-iugoslave si nu mi-am reprimat un gand eretic privind abundenta de banci venite din toate punctele cardinale intr-o tara care, trecand printr-un sir de razboaie, avea nu doar o "piata de capitala" de doua ori mai scumpa decat in Bucurestii acelui an ci si sute de mii de refugiati care aveau nevoie de un acoperis deasupra capului ca de aer.

Acestea sunt, insa, si teme inconvenabile dar si observatii "incorecte" fata de modelul unic recent dar trebuie facute spre a scapa de iluzii. De altminteri, nimeni nu poate spune cu precizie, in afara unui cartel definit, cine si-a impartit banii pentru a se recladi Bosnia iar nefericitii de antreprenori romani, care visau si ei o cat de mica participatie si staruiau in preajma anului 2000 ca niste slugi la Inaltele Porti, s-au retras tacuti, calcand pe varful picioarelor.

Deocamdata, la noi inca este calm, "viata buna" si castiguri aproximate la nivel ridicat iar agitatorii de profesie nu prididesc in a comunica procente de castig imobiliar ce impresioneaza si ademenesc in vederea participarii la joc; dar maine, cand mirosul de praf de pusca ar putea sa se simta si in narile noastre astazi insensibile, ce va mai fi ?

Semnal - O carte de exceptie

Intr-un spatiu publicistic inundat de false modele si de o nota comuna cu pretentii savante, volumul "Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului" a istoricului muresean dr. Dorin-Ioan Rus, reprezinta rodul unei munci de o tenacitate exceptionala in diverse fonduri de arhiva - inclusiv din strainatate. Este insa in acelasi timp si o confirmare a capacitatii intelectuale deosebite a unui tanar aflat deja la a patra carte si autor totodata a peste 50 de studii si comunicari stiintifice.

Se mai poate spune ca volumul "Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului" se circumscrie firesc unui spatiu multicultural cu o tumultoasa istorie, dar si cu bogate traditii si obiceiuri - Reghinul sasesc - de care Dorin-Ioan Rus, cercetator stiintific principal la Muzeul Judetean Mures, se simte legat nu numai prin preocupari, dar si prin nastere. Aparuta prin bunele oficii ale Editurii "Accent" din Cluj-Napoca, cartea impresioneaza prin volumul de informatii pe care-l contine in cele 544 de pagini, prin bogatia notelor de subsol si diversitatea documentelor la care face trimitere. Volumul este fara putinta de tagada rodul unei munci temeinice, intense si eficiente el putand servi oricand, pentru cei interesati in domeniul istoriei, ca baza de plecare pentru noi studii si cercetari.

O istorie de peste 700 de ani in 544 de pagini

Volumul abordeaza cronologic, fara a epuiza insa, o multitudine de aspecte generale, cat si particulare care vizeaza o perioada de peste 700 de ani din istoria Transilvaniei si implicit a Reghinului. Organizarea militara si administrativa, dezvoltarea edilitara, situatia administrativ-juridica sau personalitatile reghinene care au ilustrat cu prezenta lor activa diverse momente din istoria Transilvaniei, dar si din istoria europeana au constituit in principal aspectele vizate de cercetatorul dr. Dorin-Ioan Rus. Ceea ce surprinde placut si constituie elementul de inedit este faptul ca istoricul a reusit sa prezinte militari de exceptie proveniti din Reghin sau legati de Reghin printr-un anume grad de rudenie, ca participanti la momente cu totul si cu totul deosebite. Retin in mod deosebit atentia, spre exemplu, cazul subofiterului de marina reghinean Arnold Hoffmann, care a participat cu flota austro-ungara la innabusirea revoltei boxerilor din China, din 1901. Un alt caz deosebit este cel al asului aviatiei austro-ungare, Godwin von Brumowski, cu peste 35 de victorii omologate in cursul Primului Razboi Mondial. Cercetarile dr. Dorin-Ioan Rus ne aduc in prim plan si destinul nefericit al generalului Hugo Schwab din armata romana, originar din Reghin, si care in zilele tragice ale lui august 1944 pentru a nu cadea in prizonieratul sovietic a preferat sa se sinucida. Si exemplele pot continua… Germani, maghiari sau romani, in decursul tumultoasei istorii a Transilvaniei, reghinenii au excelat ca militari in diferite armate, inclusiv in cea austro-ungara, in cea germana sau romana, iar scoaterea lor dintr-un nemeritat anonimat se datoreaza - nota bene - istoricului Dorin-Ioan Rus.

Nicolae BALINT

Targu-Mures, Romania

CASETA 1

Dr. Dorin-Ioan Rus

Este nascut la Reghin, in anul 1973. In anul 2004, a obtinut doctoratul in istoria culturii, iar in anul 2006, timp de cateva luni, a desfasurat un stagiu de pregatire postdoctorala la “Europa Institut” din Budapesta. La sfarsitul aceluiasi an a urmat un alt stagiu la Viena, la Osterreicheschen Akademie. In septembrie 2007 a fost bursier al Academiei de Stiinte a Ungariei. Din anul 2004 este membru al Comisiei de Istoria Oraselor de pe langa Academia Romana, iar din anul 2005 este membru al Institutului “Goethe- Gesellschaft” din Weimar.

Cu siguranta ca atunci când si-au ales locul pentru a se aseza în aceasta zona, cei dintâi locuitori au avut în vedere, între factorii determinanti, si faptul ca terenul, usor înclinat al platoului pe care s-a configurat asezarea, era protejat si alimentat din trei parti de surse de apa: râul Suceava si cele doua pâraie numite Areni si Scheia. Constituirea asezarii (si dezvoltarea ei ulterioara) a depins vital de alimentarea cu apa.

Calatorii straini, care au trecut prin Suceava, remarcau ca asezarea, amplasata „pe un podis înalt", si-a gasit „locul cel mai bun care se poate afla", beneficiind de o clima temperata si de „ape dulci si curate”.

Este sugestiv faptul ca cea mai veche imagine a Sucevei, care a fost identificata pe o cahla din sec. al XV-lea (cahla nesmaltuita, descoperita într-o locuinta din apropierea Curtii Domnesti) reda cu destula acuratete, prezentând un peisaj specific de curte medievala, o gradina cu pomi si cu flori, dar si o fântâna, semn ca apa nu lipsea din incinta.

Si Cetatea de Scaun a Sucevei a fost alimentata cu apa dintr-un bazin (asa zisa „cisterna" descoperita în curtea interioara a cetatii de catre Karl Adolf Romstorfer) sau dintr-o fântâna, cercetarile arheologice de pe platou scotând ulterior la iveala fragmente de conducte ceramice (olane din lut ars), cu o anume orientare, care sustin ipoteza ca cetatea a fost alimentata cu apa atât din partea de nord-est, dinspre Lisaura si Ipotesti, cât si dinspre Dealul Tatarasilor.

Nucleul de concentrare a populatiei din perimetrul vechii vetre a urbei avea ca sursa principala de apa pârâul sipotului, pe care, mai târziu (la 1626), era mentionat ca fiind amenajat râmnicul (helesteul) Mitropoliei. În zona Curtii Domnesti (unde misionarul catolic Pietro Baksic spunea, atunci când a vizitat Suceava, la 1641, ca „se afla acolo multe ape curgatoare si fântâni cu apa rece”) s-au descoperit si câteva rigole pentru scurgerea apei, care fac dovada unei preocupari pentru asigurarea salubrizarii în vatra orasului. Una dintre rigole pornea de la Curtea Domneasca spre pârâul sipot si avea o serie de ramificatii care veneau dinspre anexele palatului.

Concluzia este ca, în evul mediu, aceasta zona de locuire dispunea si de o retea de canalizare. Documentele pomenesc de existenta unei „fântâni domnesti" (ce se afla lânga „baia turceasca"), fântâna care se va numi apoi Fântâna Mitropoliei, fiind mentionate, în perimetrul urbei, si alte asemenea surse de apa: Fântâna Arenilor, Fântâna de piatra, Fântâna Armencei, Fântâna Cerchezului, Fântâna Dinului, Fântâna lui Sarkis Gaina sau Fântâna Frigurilor (pomenita la 1785 si amplasata în partea de N-E a orasului, între Itcanii Vechi si Poiana lui septilici, în locul în care armenii îsi aveau amplasate tabacariile - „dubalariile") care au putut fi localizate în vatra orasului si în împrejurimile sale.

Sursele de apa sunt pomenite si ca limite de reper în demersurile de clarificare ale hotarelor posesiunilor din Suceava, întreprinse de comisiile imperiale habsburgice, hotare care erau (spre exemplu la 1781, când prima comisie condusa de Metzger si-a început activitatea) „gura pârâului Scheia, râul Suceava, hotarul orasului catre satul Scheia, Groapa Scheii, stavilarul morii armenilor, hotarul Sf. Ilie, Drumul mare din Câmpulung la Suceava, fabrica de bere, cele doua fântâni din Areni, biserica veche de la obârsia pârâului Areni, pamântul Arenilor, pârâul Arenilor pâna unde se varsa în râul Suceava".

Fântâna de la sipot, sau fosta fântâna a Mitropoliei, ca sursa principala de aprovizionare cu apa a orasului (întrucât avea cel mai mare debit) a constituit o preocupare pentru cei care s-au aflat în fruntea urbei, care au realizat o serie de lucrari de refacere si de întretinere a acestei fântâni. Se consemneaza astfel faptul ca, la 1834, antreprenorul Hermann (cu aprobarea Comisariatului soselelor din Cernauti) „a executat reparatii la sipot, astupând în acelasi timp vagauna peste care trece un pod".

Lucrarile au fost si un prilej de consolidare si igienizare a zonei întrucât, asa cum se semnala, în acel loc „se produceau numeroase surpari" iar „locuitorii orasului aruncau aici gunoaie". Lucrari de întretinere si modernizare s-au realizat si la alte fântâni, cum ar fi la cea din „Piata vitelor" sau la cea din „Piata legumelor". Pâna la sfârsitul primului deceniu al secolului trecut, când au început lucrarile de aductiune a apei si de canalizare în oras, precum si o serie de lucrari de îndiguire a râului Suceava, construindu-se primul apeduct a carui retea s-a extins apoi si catre mahalalele târgului, locuitorii Sucevei se alimentau cu apa necesara consumului si treburilor gospodaresti din sipote si fântâni.

În Suceava erau câteva sipote: unul, dupa cum scrie Liviu Marian: „în marginea dinspre rasarit-miazazi a orasului, într-o râpa, care se prelungeste în vâlceaua pârâului Cacaina, ce se scurge sfios cu saracia sa de apa, pe sub maretele ruine ale Cetatii domnesti, în spatele bisericutei cu hramul Sf. Ioan Botezatorul", un sipot era undeva în celalalt capat al orasului, în mahalaua Harbariei, un altul la marginea drumului care duce catre Itcani, pe strada numita acum „Cernautilor". Despre apa sipotului de sub coasta Manastirii Sf. Ioan stim ca era „limpede foarte, prea buna la gust, rece de‑ti îngheta limba-n gura chiar în dricul verii, si totdeauna din belsug".

Era pe atunci vremea sacagiilor, despre care Liviu Marian relata în scrierile sale ca umblau pe ulitele bolovanoase ale urbei cu sacalele lor, „unele mai mari, altele mai mici, fiecare pe masura pungii si calului stapânului sau".

Pâna la aparitia primelor cismele de la colt de strada, cocotati pe butoaiele lor pline (sub care atârnau donitele de lemn agatate într-un cârlig), asezate pe doua roti de caruta trase de un singur cal, sacagii porneau dis de dimineata prin târg trecând pe la portile oamenilor. O cofa cu apa limpede si rece costa doi lei.

Despre „baia turceasca" (sau „baia domneasca", despre care se presupune ca era amplasata pe latura de sud a Curtii Domnesti) si fântâna din apropiere („Fântâna Doamnei"), care îi asigura cantitatea de apa necesara, exista informatii ca în sec. al XVII-lea erau „de folos obstesc" (în anul 1634 Moise Moghila daruieste bisericii Mitropoliei - Sf. Gheorghe -Mirauti - „o baie lânga resedinta domneasca din Suceava împreuna cu o fântâna ca sa se întretina ca bunuri publice din acele venituri ale baii"). Desi nu exista documente privind structura si functionalitatea acestei bai se presupune ca fiind construita dupa modelul bailor turcesti dispunea de câteva mici încaperi, una care servea ca vestiar, una destinata baii si o a treia care adapostea vatra semicirculara unde într-un cazan se fierbea apa, aburii produsi fiind dirijati prin conducte în încaperea baii.

Suceava s-a confruntat în istoria ei cu numeroase incendii, în epoca moderna cele mai devastatoare înregistrându-se în anii 1840, 1848, 1852 si 1854, cel din urma distrugând cca. o treime din oras. Sursele de apa au fost asadar importante si din acest punct de vedere. „Regulamentul privind modalitatile de stingere a incendiilor si organizarea pompierilor în orasul Suceava", din data de 26 ianuarie 1838 (redactat în limba germana), stipuleaza faptul ca la vremea aceea urbea avea ca rechizite pentru stingerea incendiului: „2 pompe de incendiu, 2 vehicule-cisterna cu 2 galeti, 30 de galeti, 2 pompe de mâna, 7 topoare de incendiu, 2 scari de incendiu".

Apa constituia însa o problema întrucât, asa cum se mentioneaza „orasul Suceava sufera de lipsa de apa deoarece nu exista sau sunt doar foarte putine fântâni, iar apa este transportata în case prin proprii carausi de apa (sacagii) existenti". Pentru ca „transportul pe strada de la fântâna publica a sipotului sa fie luminat în întunericul noptii - se preciza în Regulament - pe strada ce duce la zisa fântâna se vor ridica stâlpi la distante potrivite, pe care vor fi asezate felinare aprinse. Aceasta strada va trebui sa fie sistematizata pe costul casieriei orasului, iar felinarele se vor pastra în arestul politiei, puse în sarcina de serviciu a slujbasului de cancelarie". Abia dupa construirea apeductului au fost fixati hidrantii (din anul 1925) si, prin reorganizarea si îmbunatatirea serviciului de pompieri voluntari din subordinea Primariei, teritoriul a fost împartit în 6 departamente.

Regulamentul pompierilor din anul 1838 consemneaza faptul ca sacagii „au fost de când lumea obligati, la aparitia pericolului de incendiu, sa vina imediat calarind într-acolo cu butoaiele pline si de aici înainte, pâna la disparitia totala a pericolului, sa fie întrebuintati cât mai eficace la transportul apei". „Era de asemenea obisnuit - se face precizarea în continuare - ca primului dintre acesti sacagii sosit la locul incendiului sa i se acorde un premiu. Mai târziu, aceasta organizare în asa fel a fost completata ca, în împrejurarea când sacagii locuiesc departe în cartiere, si ca pâna la aparitia lor la locul primejdiei se simte lipsa de apa, acesti sacagii, din primavara pâna în toamna, în fiecare seara, trebuie sa duca butoaiele umplute în curtea primariei si sa le lase peste noapte acolo, pentru ca sa fie adunata o suficienta rezerva de apa pentru prima lovitura, mai ales când pompele si marile butoaie sunt umplute. Pentru executarea corecta si întocmai, aceasta va fi pusa la punct acum, prin supravegherea politieneasca neîntrerupta, în rest se poate însa a fi fixat oricum pentru fiecare sacagiu care este primul la locul incendiului un premiu fix de 1 florin, moneda conventionala".

În anul 1836 a fost instalata „o fântâna cu pompa în piata târgului de cereale" iar ulterior primaria a început sa se intereseze, pentru achizitie, de diverse „proiecte de pompe". În 1906 Primaria Sucevei încheie un contract cu firma „Theim und Sohne” din Leipzig pentru realizarea unei retele urbane de canalizare si de aprovizionare cu apa. În cadrul aceluiasi proiect, care s-a finalizat dupa patru ani, antreprenorul Georg Rumpel a construit prima „uzina de apa" (alcatuita dintr-o hala de masini, doua compartimente de materiale si o camera pentru distilarea apei) având ca sursa de aprovizionare cu apa (prin intermediul unor pompe actionate electric) râul Suceava. Câtiva ani mai târziu, în 1914, se consemna existenta în urbe a unui numar de „30 de fântâni publice cu pompe" (cu o retea de conducte care însuma 24 km), care „pompau zilnic 1246 mc de apa".

Pâna la începutul anilor ’60 alimentarea orasului s-a facut prin aceasta captare, cu 20 de puturi sapate în lunca Râului Suceava, cu o statie de filtrare si tratare a apei care era pompata într-un rezervor de 600 m.c. Din 1960 s-a pus în functiune captarea cu 40 de puturi din albia râului Moldova, pe o lungime de 28 de km (zona Berchisesti-Suceava), iar în zona industriala s-a construit o noua statie de epurare.

Viorel Baetu (Michael Cutui)

(Continuare din numarul precedent)

- Ducule am gasit de unde sunt manusile, se auzi glasul lui Iacob Stein, nu o sa te bucure.

- Spune, te ascult.

Comisarul cupla interfonul ca sa poata auzi si Valeriu.

- Sunt manusi de ata ieftina, care le poti cumpara la magazinele cu textile în perioada de iarna. Dupa ce am vazut eu acolo în casa, nu au apartinut victimei, nici calitativ si nici ca marime. Deci înclin sa cred ca cel care le-a purtat le-a adus cu el.

- Ati putut identifica fabrica?

- Vin de undeva din tara care la ora asta a invadat lumea cu tesaturi ieftine.

- Deci din China?

- Asa este.

- Mai ai si ceva pozitiv?

- Da încercam sa facem un ADN pentru purtatorul manusii, dar nu va fi usor. Daca reusim, voua va revine doar sarcina sa gasiti persoana care corespunde acestui ADN.

- Cel mai simplu lucru, nu-i asa?

- Bine ca macar tu recunosti ca voi sunteti cei care rezolvati treburile mai simple în acest departament.

- Daca mai îmi dai ceva, sunt dispus sa te aprob. De exemplu pe unde a disparut cel care a omorât‑o?

- Chiar totul nu stim nici noi.

Beculetul rosu de pe linia 2 începu sa clipeasca.

- Am un client pe linia 2, daca mai afli ceva te rog suna-ma. Apasa pe butonul care clipea.

- Domnul comisar Malin?

- Da, la telefon.

- Aici procuror Marina Spânu. Când ne-am despartit, am ramas întelesi ca ma veti tine nemijlocit la curent cu cercetarile. Nu cred ca nu ati avansat sau sunteti tot în faza de început?

- Buna ziua doamna Spânu, am avansat noi, dar nu avem nimic care sa necesite un mandat de arestare.

- Eu am spus sa fiu tinuta la curent cu cercetarile, nu sa ma anuntati când le-ati încheiat.

Valeriu facu o mutra acra.

- Bineînteles ca va vom tine la curent, când vom avea fapte relevante.

Valeriu facu semn spre caiete.

Comisarul dadu negativ din cap.

- Va astept mâine dimineata la ora unsprezece la mine în birou spuse ea cu tot materialul pe care îl aveti pâna acum.

- Bine mâine la unsprezece.

Închise receptorul si ofta din rarunchi.

- Stiti mai e ceva, ce trebuie sa va spun. Când eram în atelier la Iancu Miron de o data a aparut acolo Titus Munteanu.

- Titus Munteanu, fostul nostru coleg, cel care lucreaza acum pentru agentia lui Christian Moraru?

- Da. E var primar cu sotia decedatului.

- Si ce cauta acolo?

- Spunea ca a trecut pe acolo si a vazut lumina aprinsa sigiliul rupt si stiind ca vara lui e la Turda, a vrut sa stie ce se întâmpla. L-am convocat la noi mâine.

- Asa deci var primar, înseamna ca Christian dupa cum îl cunosc eu, o sa colideze cu Pacuraru.

- De ce?

- Am eu asa o presimtire. Pacuraru nu-l are de loc la inima. Dar acum Valeriule la treaba

- Da sefu, stiu cafeaua si lectura particulara.

- Eu iau un caiet si tu pe celalalt. Daca gasesti ceva care ti se pare ca poate avea legatura cu cazul nostru pui un semn si faci o notita.

- Clar. Ceva ce cred eu ca poate avea o legatura cu crima.

- Exact.

Cineva batu la use.

- Intra, spuse comisarul.

În încapere intra un politist însotind un om mai în vârsta cu o pereche de ochelari pe nas.

- Domnule comisar l-am adus pe domnul Marcea Ionel, cum ati ordonat.

- Multumesc.

Îi facu semn bijutierului sa i-a loc pe scaunul din fata biroului.

- Domnule Marcea stiti de ce sunteti aici?

- Da domnule comisar.

- Mai povestiti-mi o data cum a fost cu copilul.

- Un copil de 13, 14 ani a venit la mine cu o piatra rosie într-o batista.

- Într-o batista! Aveti batista?

- O am, a lasat-o pe pult când a plecat, probabil era foarte grabit.

Scoase din buzunar o batista cu carouri mari maro cu alb, de o calitate îndoielnica, botita si murdara.

- Am banuit ca o sa aveti nevoie de ea si am luat-o cu mine.

Valeriu scoase din buzunar o punga de plastic si o tinu deschisa în fata lui. Bijutierul o lasa sa cada înauntru.

- Poti sa i-o duci lui Stein la laborator, poate mai e acolo. Spune-i ca-i urgent, mai striga dupa el, în timp ce Valeriu iesea pe use.

Se întoarse spre bijutier.

- O sa va luam amprentele înainte de plecare. Sper ca nu aveti nimic împotriva?

Vazu ca acesta tresare si zâmbi. Citise dosarul lui si stia ca avusese o condamnare acum vreo cinci ani, pentru comert ilegal cu bijuterii furate. De asemenea stia ca era una din adresele la care se duceau micii hoti de buzunare când aveau de scapat de o marfa mai fierbinte. Pe de alta parte, colabora cu politia si deci era mai folositor în libertate decât dupa gratii.

- De ce sa am ceva împotriva? E drept ca am facut o prostie acum vreo câtiva ani dar de atunci sunt curat, spuse el.

- Povestiti mai departe.

- Deci, zicea ca mama lui e bolnava si-i trebuie bani pentru medicamente, iar piatra era o mostenire de la bunica lui. Am luat piatra în mâna si am vazut imediat ca e vorba de un rubin de o marime neobisnuita, care în nici un caz nu putea sa apartina bunicii baiatului. Acesta arata mai degraba ca un copil de pe strada.

- La-ti recunoaste daca l-ati vedea?

- Bine înteles, cred ca l-am mai vazut prin piata.

- Si pe urma ce s-a întâmplat?

- L-am întrebat cât vrea pe ea si a spus ca vrea 1.000 de lei. Atunci am stiut cu siguranta ca piatra a fost furata. Mi-am adus aminte ca Silviu s-a interesat de un rubin de 5 carate în legatura cu o crima si imediat m‑am hotarât sa-l sun. Sunt convins ca e rubinul din bratara Moruzestilor si nu sunt nici eu de azi de ieri în meserie.

- Deci sunteti sigur ca aceasta era piatra adusa spre vânzare. Nici o îndoiala?

- Nici una, doar am avut-o în mâna. Asa ca i-am spus ca ma intereseaza piatra si l-am rugat sa astepte putin sa‑mi iau niste ustensile din birou pentru a-i determina valoarea exacta. De acolo l-am sunat pe Silviu, care m‑a rugat sa-l tin pe loc cât pot mai mult. Dar când am revenit în magazin disparuse si pustiul si piatra, a lasat doar batista.

- Ati procedat foarte bine, va multumesc.

Comisarul suna si politistul care îl adusese, intra în birou.

- Du-l pe domnul Marcea la desenatorul nostru sa faca împreuna cu dânsul un portret robot, apoi îl duci la cei de la dactiloscopie sa-i ia amprentele si când e gata îl duci înapoi acasa.

Marcea se ridicase.

- Înca o data va multumesc si nu uitati orice detaliu e important. Va amintiti cum era îmbracat?

- Bineînteles, avea o pereche de sandale pe piciorul gol, niste pantaloni din aia albastri care atârnau pe el de parca ar fi fost dati de pomana si un tricou negru cu o fatuta pe piept.

- Ce fatuta?

- Una care are succes la televizor.

- Românca?

- Nu, una straina cu un nume tare ciudat, care cânta si face un fel de dans din solduri.

- Scria ceva pe tricou?

- Era fatuta si o inima cu "eu te iubesc".

- Inima?

- Da una rosie sus în dreapta dar destul de mare si înauntru era scris cum am mai spus "eu te iubesc".

Deodata ochii i se luminara.

- Acum îmi amintesc Chira parca îi zicea.

- Shakira, spuse comisarul.

- Da asa, asa îi zicea, Shakira, domnule comisar.

- Bine multumesc.

Dupa ce politistul împreuna cu Marcea parasira biroul, comisarul îl suna pe Valeriu.

- Valeriule, când vii înapoi treci pe la desenatorul nostru si i-a portretul pe care îl face Marcea. Spune-i lui Stein sa i-a amprentele lui de la dactiloscopie si sa le elimine de pe batista. Pe urma vino încoace, ca trebuie sa trimitem câteva echipaje în zona în care e bijuteria.

- Îl dam în urmarire?

- Îl dam, dar cred ca o sa dea repede de el, Marcea zicea ca se învârte pe acolo prin piata. Grabeste-te caci as vrea sa stau înca asta seara de vorba cu el.

- Pai daca are piatra, el poate sa fie ucigasul.

- Poate, dar nu cred, doamna Moruzzi nu lasa pe nimeni pe care nu cunostea în casa si dupa descrierea facuta în nici un caz asa un copil. Dar întâi sa-l avem. Acum grabeste-te ca se face târziu si eu mâine la unsprezece trebuie sa fiu la raport cu ceva în mâna.

Închise telefonul si lua primul caiet de pe birou. Îl deschise la prima pagina si începu sa citeasca. Scrisul era destul de frumos si ordonat, scris de un om care dupa cum ar fi spus un grafolog avea o personalitate puternica.

*

Titus chiar intrase în birou când din interfon se auzi vocea Deliei.

- Sefu, Marian la telefon.

Chris ridica telefonul.

- Spune Mariane.

- Sunt la o cârciuma pe lânga triaj, îi zice "Barul Locomotiva".

Titus vru sa spuna ceva dar Chris îi facu semn sa astepte.

- Cel care serveste aici la bar mi‑a spus ca îl cunoaste bine pe Ghita mecanicul.

- Adica e vorba de Gheorghe Albanas?

- Da de el, aici asa e cunoscut. Mi-a spus ca nu l-a mai vazut de câteva zile, dar ca poate îl gasim la prietena lui, o oarecare Mioara, care lucreaza aici nu departe la o cofetarie.

- Mioara si mai cum?

- Nu stie, dar mi-a descris-o asa de bine ca nu pot sa nu o recunosc. În schimb stie unde locuieste aceasta Mioara, aici aproape într-un bloc la etajul patru. Ce sa fac?

- Du-te si manânca o prajitura, ne întâlnim acolo. Cum îi zice cofetariei?

- Macul Rosu.

- Bine venim.

Titus se ridica.

- Merg si eu? întreba el.

- Da, cred ca e mai bine.

În masina, în timp ce Chris conducea BMW-ul spre cofetaria Macul Rosu, Titus îi povesti ce aflase în timpul vizitei lui pe la fostii colegi.

- Pacuraru îi cauta înca pe cei doi si a dat un ordin de urmarire pe tara dupa ei, pentru furt calificat si tentativa de omor.

- Nu prea au sanse.

- Nici una. Chiar când plecam mi-a spus un fost coleg, ca pe Laszlo Micu l-au localizat deja la Târgu Mures. A fost atât de destept încât a plecat cu o masina de la atelier si un militian a recunoscut masina cu numar de Bucuresti în fata casei care apartine unei matusi a lui.

- Deci mai ramâne Albanas, pe care sper sa-l gasim noi si sa-l servim pe tava domnului inspector sef. Ce mai e cu cazul batrânei doamne Moruzzi?

- Aici nu am aflat prea multe, comisarul Ducu Malin lucreaza înca la caz. Când m-am întors am trecut pe la atelierul lui Miron si am vazut lumina. Sigiliul era rupt, asa ca am intrat. Înauntru era subcomisarul Valeriu adjunctul comisarului, cu înca doi de la ei din echipa. Pe unul dintre ei Mitrut îl cunosc bine, am lucrat pe vremuri împreuna, asa ca înainte ca domnul subcomisar sa ma ia la întrebari, cum ca ce caut acolo...

- Ce i-ai spus?

- Adevarul ca sunt var cu Ana sotia lui Miron.

- Atât?

(Va urma)

Unul dintre cei mai înstariti locuitori ai urbei, directorul Toma Dragnea, locuieste într-o vila pe Cetatuie, unul dintre cartierele selecte ale orasului. Frumoasa lui sotie, Elvira, este de ani de zile clienta fidela a institutului de cosmetica al carei patroana e prietena ei, Doina Ionescu. Doamna Dragnea, vorbeste rar si raspicat, te obliga sa o asculti si, în acelasi timp, te fixeaza cu privirea. E plina de idei, ca un izvor. Dar oamenii nu se înfrupta numai din idei, ci si din bucatele din casa ei. La ea la masa sosesc persoane din toate colturile lumii si toti sunt prezentati ca fiinte extraordinare. Unii din ei abia atunci afla cât sunt de înzestrati. Elvira are darul de a-i vedea pe toti „hors du commun". Sotul ei Toma, în schimb, daca unele dintre calitatile vreunuia nu îi sar în ochi, se lasa pagubas sa îi gaseasca vreuna. El este preocupat de munca sa care îi rapeste tot timpul. Rar îl vezi într-un restaurant sau la vreo petrecere. Nu pot sa spun acelasi lucru despre Elvira, care nu lipseste de la nici o premiera a operei sau de la teatru, nu-i scapa nici o expozitie, este prezenta la toate festivitatile si receptiile din oras, unde întotdeauna o gasesti însotita de fosti elevi sau asociati în afaceri cu sotul ei, de preferinta de gen masculin. Mare amatoare de muzica simfonica, doamna Dragnea, este cunoscuta si ca o buna profesoara, pentru ca se ocupa de cei ce vor sa cunoasca tainele pianului.

Elvira s-a casatorit cu Toma în mare graba si a dat nastere celor doi copii, un baiat si o fata. Anton, mai mare cu trei ani decât sora lui, a îmbratisat meseria tatalui iar Adina, a devenit dupa absolvire unul dintre cei mai buni avocati ai Judecatoriei din Cluj.

Toma Dragnea lucreaza mult, s-a înfipt în viata, s-a trezit în el destoinicia, descopera noi rezerve, o noua tinerete, se simte sigur pe el. Îsi fixase un ideal sa le asigure sotiei lui, - Vivi, cum a fost dezmierdata de mica - si copiilor o viata buna si nu s-a clatinat în fata greutatilor. Fiecare greutate depasita e o alta usa care se închide nascându-se în el alte nadejdi. Chimisti din tata în fiu, el i-a urmat pe cei din familia Dragnea ducându-le faima. În schimb, fiul sau Anton, chiar daca a absolvit Facultatea de Chimie, nu e potrivit pentru ceea ce ai lui au faurit de-a lungul vremii si asta îl nemultumeste.

Cu multa munca si fiind si norocos, Dragnea senior, a iesit câstigator în toate. Are succes cu produsele cosmetice care se vând foarte bine, se scrie despre el, este apreciat. Vivi e fascinata de Toma. Admiratia ei creste cu fiecare succes al sotului ei.

Da, un om talentat si foarte sensibil ca Toma, are nevoie de multa întelegere... În ultimul timp însa, directorul Dragnea numai de asa ceva nu are parte. Anton de când i-a murit sotia în acel stupid accident de circulatie, nu vede în fata ochilor decât femei si distractii, casatoria Adinei cu doctorul Plesa a esuat si, pupaza pe colac, scumpa lui Vivi e tot mai distanta si cu gândul dus departe. În casa, totul este vraiste iar sotia lui lipseste zilnic de acasa ore în sir.

Om rabdator, directorul Dragnea nu da prea mare importanta la ceea ce se petrece în casa, fiind prins de problemele de la serviciu, dar observa ca Vivi e prea des cautata la telefon si chiar acasa, de un tânar arhitect, renumit de altfel pentru unele lucrari executate în mai multe orase din tara. Într-una din putinele dupa amieze când reuseste sa ajunga mai repede acasa el se apropie de sotia sa si îi spune:

- Vivi e ceva foarte ciudat. Pari tulburata.

- Ei si tu, ti se pare.

- De câteva zile te vad cam nervoasa, ce ai? o întreaba el.

- Lasa-ma draga în pace! Nu ma enerva cu întrebarile inutile. Îmi plesneste capul.

- Asta nu-i un raspuns, draga mea Daca nu te deranjeaza, nu crezi ca ar fi vremea sa-mi spui cum stau lucrurile?

- Ce ai draga? Habar n-am ce vrei sa spui.

- Vreau sa stiu ce e între tine si arhitectul acela, cum îl cheama, Moise? Si vreau adevarul! Îmi raspunzi sau nu?

- Toma, te rog, nu ma chinui. Stii foarte bine ca i-am fost profesoara de pian si Aurelian Moise e un dragut...

- Atunci, de ce de fiecare data când vin eu, frumosul tau pleaca.

- Nu-i adevarat, sunt fanteziile tale.

- Ia te uita! Ma iei drept prost?

- Ti-am spus ca nu e nimic între noi! Crede si gata!

- Sper sa fii sincera, Vivi. Altfel consecintele vor fi grave. Si vina va fi doar a ta, îi spune el în timp ce ea, nervoasa, îsi aprinde cu mâna tremurând o tigara.

- Uite Toma, recunosc. Te-am înselat cu un alt barbat.

Raspunsul Elvirei cade asupra lui ca un traznet.

Nu afirm, doar intreb, ca deh, sunt si eu faptura, mai fac o temperatura, mai traversez o strada, alta, si-acu’ ma vad pe lume’ailalta. Din tinerete am invatat ca, despre bolsevici ca despre morti, nimic daca nu bine. Ultima, sau, cea de pe urma decizie a Curtii, buna sau rea, dupa cum o vede fiecare, este intru totul, de nuanta bolsevica. Dupa chipul si asemanarea celui care i-a pus in scaune pe inaltii judecatori, kaghebistul Ion Iliescu.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

LIGA I - ETAPA A 19-A

GLORIA BUZAU – CEAHLAUL

(Continuare on-line la pagina Sport)

Citind Epistolele Apostolului Pavel noile comunitati crestine infiintate au aflat o multitudine de informatii privitoare la identitatea lui Satan si opozitia sa fata de Imparatia lui Dumnezeu. Apostolul a avut discernamantul spiritual de a intelege ca Dumnezeu a permis opozitia satanica manifestata prin:

(1) orbirea necredinciosilor - 2Corinteni 4.3,4. Si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sînt pe calea pierzarii, a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu,

(2) ispitirea credinciosilor – 1Corinteni 7.5. Sa nu va lipsiti unul pe altul de datoria de soti, decît doar prin buna învoiala, pentru un timp, ca sa va îndeletniciti cu postul si cu rugaciunea; apoi sa va împreunati iaras, ca sa nu va ispiteasca Satana, din pricina nestapînirii voastre,

(3) castigarea unor avantaje de pe urma celor credinciosi – 2 Corinteni 2.11 ca sa nu lasam pe Satana sa aiba un cîstig de la noi; caci nu sîntem în nestiinta despre planurile lui,

(4) realizarea de minuni contrafacute - 2Tesaloniceni 2.9. Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase,

(5) atacuri asupra liderilor spirituali - 1Timotei 3.7. Trebuie sa aiba si o buna marturie din partea celor de afara, pentruca sa nu ajunga de ocara, si sa cada în cursa diavolului,

(6) impiedicarea lucrarii misionare – 1Tesaloniceni 2.17,18. Noi, fratilor, dupa ce am fost despartiti cîtava vreme de voi, cu fata dar nu cu inima, am avut cu atît mai mult dorinta sa va vedem. Astfel, odata, si chiar de doua ori, am voit (eu, Pavel, cel putin) sa venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana.

Opozitia lui Satan fata de lucrarea misionara a Apostolului Pavel si a colegilor sai de slujire este bine exprimata in argumentul folosit in apararea acuzatiilor de neglijenta fata de crestinii din Tesalonic. Punctul nevralgic din aceasta atitudine era faptul ca Pavel nu se reintorsese in Tesalonic dupa plecarea lui in graba (Fapte 17.10 Fratii au trimes îndata, noaptea, pe Pavel si pe Sila la Berea...). Pentru a preveni un asemenea gand incorect, Pavel dezvaluie adevaratul motiv: Satan m-a determinat sa nu vin la voi, punandu-mi piedici.

In efortul crestin de a extinde Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, umorul de tip "Dracul m-a pus" nu isi are rostul. De fapt situatia este inversata deoarece gasim numeroase instante in care singura explicatie a realitatii este: "Dracul m-a impiedicat." Scopul suprem al lui Satan (numele se traduce prin Impotrivitor, Adversar) este de a impiedica planurile lui Dumnezeu si aceasta este atat de evident.

Cuvantul tradus prin "impiedicat" este un termen militar care se refera la saparea unui transeu, sau stricarea unui drum de importanta strategica. In antichitate strategiile de a impiedica avansarea armatei invadatoare erau materializate prin distrugerea podurilor si a drumurilor, precum si prin otravirea fantanilor sau arderea oricaror surse de mancare. Aceasta hartuire era intentionata sa opreasca temporar inaintarea trupelor invadatoare.

Pavel foloseste acest termen pentru a descrie realitatea slujirii sale. Pentru el, efortul misionar nu era o cariera, nici o excentricitate, ci era frontul de batalie unde facea fata obstructiilor Satanei. Imaginea folosita este consecventa cu cea in care descrie o armata ce inainteaza spre armata inamica si distruge totul in cale, iar Pavel face parte din aceasta armata (2 Corinteni 10.3-5. Macar ca traim în firea pamînteasca, totusi nu ne luptam calauziti de firea pamînteasca. Caci armele cu cari ne luptam noi, nu sînt supuse firii pamîntesti, ci sînt puternice, întarite de Dumnezeu ca sa surpe întariturile. Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime, cari se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gînd îl facem rob ascultarii de Hristos). Uneori progresul este incetinit datorita strategiilor Satanei, dar el este invins deja.

Apostolul mai foloseste termenul "impiedicat" si in alte instante. De exemplu in Galateni 5.7 (Voi alergati bine: cine v’a taiat calea ca sa n’ascultati de adevar?) il ataseaza imaginii unei intreceri in alergare, unde Satan taie calea crestinilor in aflarea adevarului. De asemenea in Romani 15.22 (Iata ce m-a împiedicat de multe ori sa vin la voi) termenul este folosit iar in descrierea dorintei lui Pavel de a vizita crestinii din Roma, dar este iar impiedicat. De fiecare data cand Pavel foloseste acest termen se refera la o imposibilitate temporara, si subliniez temporara, de a implini un plan.

In 1Tesaloniceni contextul este diferit. Pavel devine extrem de emotional cand isi aduce aminte de plecarea din mijlocul tesalonicenilor. Guvernul din Tesalonica i-a cerut garantie lui Iason (Fapte 17.9 cari au dat drumul lui Iason si celorlalti, numai dupa ce au capatat dela ei un zalog) obligandu-l sa se asigure ca Pavel, presupus a fi inceput o revolta, va parasi orasul si nu se va mai intoarce. Aceasta intamplare l-a intristat mult pe Pavel, asemeni unui parinte care este obligat sa isi lase in mod fortat copilul orfan. Inabilitatea lui Pavel de a se reintoarce in Tesalonic este pusa in spatele lui Satan, nu in dorinta lui Pavel de a nu-i vizita.

In opozitia sa, Satan isi descopera adevaratul caracter, cel care este adversarul planului lui Dumnezeu. Pavel vede in Satan nu un concept, ci un oponent real care este extrem de personal cand ataca. Satan este un duh necurat care actioneaza conform unui plan (2Corinteni 2.11 ca sa nu lasam pe Satana sa aiba un cîstig dela noi; caci nu sîntem în nestiinta despre planurile lui) prin metode bine alese (Efeseni 6.11 Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa puteti tinea pept împotriva uneltirilor diavolului). Pavel este convins ca Satan nu este o putere malefica, ci o persoana malefica, capabila de a avea un plan pe care-l si pune in aplicare. Pavel nu poate atribui nici unei alte persoane faptul ca este impiedicat, ci doar implicarii personale a lui Satan. Pavel il cunostea pe Satan, Satan il cunostea pe Pavel, iar interactiunea antagonica era personala. Cand Pavel descrie actul impiedicarii foloseste modul indicativ, ceea ce face clar faptul ca Pavel nu avea nici un dubiu ca autorul acestei actiuni era Satan. Ceea ce aduce mai multa greutate textului este realitatea ca Satan, ca orice creatura, nu poate fi in doua locuri in acelasi timp!