Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Chiar daca, din punct de vedere calendaristic, s-a scurs mai mult de jumatate, iar din punct de vedere meteorologic se arata suportabila, iarna aceasta ii sperie pe romani cu cresterea preturilor la cele mai importante produse si utilitati ce tin de viata cea de toate zilele. Bucuria pensionarilor, facuta de guvernanti in luna noiembrie a anului trecut, prin cresterea retributiilor, ori satisfactia primelor acordate salariatilor de sarbatori au fost de scurta durata, pentru ca acum, pe toate canalele mediatice se discuta intens despre valul de scumpiri ce-i ameninta pe romani, dupa 1 februarie 2008. Fie ca i se spune "campionatul de scumpiri" sau "cea mai importanta problema" a cetatenilor, fenomenul scumpirilor porneste de la pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici, care va creste de la 1 februarie, cu 8,5%, din cauza majorarii pretului gazelor importate si a reglarii tarifelor de distributie, iar pretul gazelor din productia interna va urca in procent de 5%, dupa cum a comunicat recent, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), care precizeaza ca toti clientii Distrigaz Sud vor plati aproape 990 de lei pe mia de metri cubi, iar EON Gaz România va factura 983 de lei pe mia de metri cubi. Un oficial din domeniul respectiv a explicat ca nu este "un singur cost pe tara", intrucat exista "36 de companii de distributie", (…) fiecare companie cu propriul ei specific de costuri, cu propriul specific de consumatori si portofoliu". Majorarea de preturi fusese anuntata înca de la sfârsitul anului trecut, dar nu se cunostea procentul exact. Alt argument ar fi masurile de liberalizare a pietei gazelor, asa cum a cerut Bruxelles-ul, care nu este de acord ca România sa aiba preturi diferite pentru gazele de productie interna si cele de import. ANRE considera însa ca o crestere de 8,5 procente este acceptabila pentru consumatori, estimand ca preturile nu vor mai creste în urmatoarele 2-3 luni. Conform specialistilor, aproximativ jumatate din cantitatea de gaze consumata în România provine din import, pentru care România plateste unul dintre cele mai mari preturi din Europa: aproape 315 dolari pe mia de metri cubi. Cealalta jumatate din cantitatea livrata catre consumatori provine din productia interna, în special de la Romgaz si de la Petrom. Cu toate ca pretul gazelor din productia interna este deocamdata mai mic, acesta ar trebui sa ajunga pâna la sfârsitul anului la cel practicat pe pietele internationale, asa cum a cerut Comisia Europeana în tratatul de aderare.

Reprezentantii Comisiei Europene au precizat însa ca exista si anumite exceptii de la aceste reguli, introduse tocmai pentru a proteja consumatorii vulnerabili. In acest sens, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, declara la Vaslui, la începutul lunii ianuarie, ca tarifele la gaze nu se vor majora pâna când nu vor fi asigurate resursele pentru ca populatia sa nu aiba de suferit de pe urma cresterilor de preturi – aceasta insemnand ca statul va acorda subventii pentru persoanele cu venituri mici. Dupa cum se stie, cresterea tarifelor la gazele naturale provoaca majorarea preturilor in lant, incepand cu produsele alimentare (intre 15-20%), materiale de constructie (10-12%) si continuand cu utilitati si tot felul de produse. De aceea, eurobarometrul realizat - anul trecut - de reprezentanta Comisiei Europene în România arata ca îngrijorarea fata de cresterea preturilor si a inflatiei au trecut pe primul loc într-un top al preocuparilor populatiei din România. Chestionati in legatura cu cele mai importante doua probleme cu care se confrunta Romania in prezent, 35% dintre cei intervievati au raspuns ca preturile si inflatia, in timp ce 31% s-au referit la situatia economica. Urmatoarele probleme enumerate sunt: pensiile (23%), sistemul de ingrijire a sanatatii (23%), infractionalitatea (22%), somajul (10%), locuintele (10%), impozitarea (8%), sistemul educational (8%), imigratia (4%), protectia mediului (3%), aparareaipolitica interna (3%). Potrivit raportului, cea mai mare ingrijorare pentru scumpiri se manifesta in randul varstnicilor, de unde rezulta si urcarea in clasament a pensiilor. Profesorul Dumitru Sandu, autorul acestui studiu, sesizeaza insa o situatie paradoxala in societatea romaneasca: optimismul financiar în crestere. Astfel, la întrebarea "Cum credeti ca veti trai în anul care vine?", aproape 40 la suta dintre respondenti au spus "mai bine". (Clipa)

1607 23rd Street, NW

Washington, D.C. 20008

Tel. (202) 232-3694; Fax (202) 232-4748

Web site: www.roembus.org; E-mail: office@roembus.org

Ambasadorul Romaniei in SUA, Adrian Vierita, va participa, impreuna cu Ambasadorul SUA, Nicholas Taubman, in perioada 4-8 februarie 2008, la primul Turneu Ambasadorial Americano-Roman de Promovare a Oportunitatilor Economice din Romania, care va viza orasele Washington, New York si Atlanta. Scopul turneului este de a evidentia oportunitatile economice romanesti in acele sectoare in care companiile americane nu sunt suficient reprezentate in prezent.

Din delegatie mai fac parte ministrul consilier pe probleme economice al Ambasadei Romaniei la Washington Viorel Onel, atasatul comercial la Ambasada SUA in Romania, Cindy Biggs, directorul executiv al Camerei de Comert Americane in Romania, Anca Harasim, si patru membri ai comitetului director al AmCham Board, care reprezinta companii americane in Romania: Silviu Hotaran - Microsoft Romania, Cristian Colteanu – General Electric, Shahmir Khaliq – Citigroup, Mihaela Mitroi – PricewaterhouseCoopers.

Programul turneului va include intalniri cu diferite companii americane din domeniile financiar, serviciiiconsultanta, energie, securitate si aparare, IT si turism.

New York:

· Prezentare de afaceri pentru companiile americane interesate sa faca afaceri in Romania

· Discutii pe marginea revenirii in Romania cu studentii romani (Institutul Cultural Roman din New York)

· Consiliu de afaceri pentru intelegerea la nivel international si masa rotunda pe marginea oportunitatilor de afaceri legate de Acordul in domeniul apararii, statutul de membru al NATO, siguranta si securitate.

Washington, DC:

· Forumul Ambasadorial al Consiliului de afaceri Americano-European

· Prezentare de afaceri la Departamentul pentru Comert

· Pranz de afaceri gazduit de McGuire Woods

Atlanta:

· Prezentare de afaceri pentru companiile americane interesate sa faca afaceri in Romania

· Masa rotunda organizata de compania Lockheed Martin Roundtable pe marginea pietei regionale si a rolului Romaniei

· Tur al General ElectriciDiscutii pe teme energetice, axate pe solutii de energie regenerabile si mediu.

Height: 6' 0"

Weight: 189 lbs.

College: Oregon State

Year with Broncos: 1st

NFL Games Played/Started: 1/0

PAULESCU AT A GLANCE:

CAREER TRANSACTIONS: Signed by Dallas as a college free agent 5/14/07; Waived by Dallas 8/4/07; Signed by Dallas 8/1/07; Waived by Dallas 8/23/07; Signed by Denver 12/28/07.

La drept vorbind, titlul acestui eseu nu acopera decît partial atitudinea noastra fata de realitatea istorico-geografica si culturala româneasca numita Bucovina. Adevarul e ca îmi este draga întreaga Bucovina, nu numai partea ei dinspre miaza-noapte; îmi este dor mereu de întreg pamîntul bucovinean, de impresionantele privelisti si locuri de acolo, ca si de oamenii ei – fie din trecut, fie din zilele noastre. As merge mereu sa admir Suceava si Putna lui Stefan cel Mare si Sfînt, azuriul imprimat, parca, de Însusi Cel-de-Sus, pe zidurile Voronetului; sa calc pe cararile ce duc spre salba de manastiri si biserici medievale ca Moldovita, Sucevita, Dragomirna... spre Ipotestii cu lacul si padurile ce l-au vazut pe copilul si adolescentul Mihai Eminescu, spre Stupca unde a plîns vioara lui Ciprian Porumbescu...

Asadar, pîna aici m-am referit la sudul Bucovinei. Iar daca exista o parte de sud, aceasta implica si alta – de nord. Partile astea, indivizibile parca, de vreo sase decenii sunt separate de un hau foarte greu de trecut. Dar nu noi am frînt în doua Bucovina... si nu e vina noastra ca trebuie sa mergem acum cu mai multe dificultati în Nordul Bucovinei, care mai include si o bucatica din Nordul Basarabiei - fostul judet Hotin – si o parte din tinutul Herta, formînd regiunea Cernauti, din actuala Ucraina. Cele sase decenii dupa ruperea acestui spatiu istorico-cultural de la matca româneasca au generat mari schimbari, si multe, vai - în rau. Cu toate astea, nu au schimbat, nu au putut schimba! – esenta spirituala, esenta româneasca a ceea ce numim astazi, cu totul conventional, Nordul Bucovinei, referindu-ne, în fapt, la numita regiune Cernauti.

Probabil, ca si altii care tin sa-si cunoasca mai bine patria istorica, am si eu fata de Bucovina mai multe abordari. Prima ar fi o atitudine vadit influentata de Nicolae Iorga: neasemuitul nostru carturar a scris, undeva, ca din întreg arealul românesc, Bucovina are, la kilometru patrat, cea mai mare densitate de personalitati marcante. Nu e cazul sa încercam a face aici o lista cît de cît aproximativa a acelor personalitati – cu certitudine, nu ne-ar ajunge un numar de revista pentru însiruirea numelor lor si a meritelor lor, nici macar a celor mai apreciabile. A doua abordare ar fi una de maniera eminesciana: cît de nuantat a vazut si a simtit Poetul nostru national Bucovina se poate judeca si dupa epitetele pe care i le-a aplicat: „dulce", „frumoasa", "mîndra", „scumpa"... Toate aceste calificative ramîn valabile si astazi, dupa un secol si jumatate. Cu regret, ramîne valabil si tulburatorul îndemn al adolescentului Mihai Eminescu: „Îmbraca-te în doliu, frumoasa Bucovina...", daca e sa-l atribuim la alta stare de lucruri, si ceva mai îngust, exclusiv la Nordul Bucovinei. A treia abordare a Nordului Bucovinei este una pur sentimentala: la Cernauti, în anii ’30 ai veacului trecut, si-a satisfacut serviciul militar tatal meu, evident, în cadrul Armatei Române, fiind ordonanta unui ofiter originar din chiar capitala Regatului, de la Bucuresti. Acel ofiter era, printre altele, un mare meloman, si îsi lua ordonanta la toate spectacolele cîte se dadeau pe scena Teatrului National din Cernauti: de opera, opereta, de revista... Poate si de aceea tata a pastrat întreaga-i viata o amintire deosebit de calduroasa pentru acest oras, pe care l-a putut vizita din nou peste vreo 30 de ani, prin 1974, dupa care ne-a împartasit impresiile: „Cînd eram eu sub arme, la Cernauti spalau strazile cu sapun... Iar amu... ce-au facut acolo bosiacii!... Pîna si pe statuile celea asa de frumoase, din fata garii, stuchesc netrebnicii!...".

Ghidat de aceste trairi, pe la finele lunii noiembrie 2007, am acceptat cu multa placere o calatorie în Nordul Bucovinei, pentru ceea ce se numeste - cumva bagatelizat la noi - „niste întîlniri de suflet", cu niste conationali de-ai nostri din aceasta zona a românismului rastignit dincolo de hotarele lui firesti, istorice. Eram o delegatie mica, dar solidara în dragostea pentru frumos si pentru Bucovina: dr. în economie Vasile Soimaru, conf. univ. la ASEM, fost parlamentar, cunoscut de cititorii nostri si ca publicist, dar si ca autor de magnifice fotografii, unele inserate si în BiblioPolis; apreciatul regizor de teatru, publicist si filozof al culturii Andrei Vartic; prozatorul, eseistul, dramaturgul Nicolae Rusu, si el cunoscut si pretuit de cei care mai citesc proze scurte, dar si romane, povestiri, parabole, piese dramatice etc., etc. si în epoca internetului; în fine, subsemnatul. Ei da, am mers din initiativa lui V. Soimaru, dar si cu masina lui; ceva mai mult chiar – si cu bunavointa si generozitatea lui, inclusiv, în buna parte, pe cheltuiala lui, si financiara, si sufleteasca.

* * *

Cum e sa purcezi la drum spre niste locuri dragi si dorite, sfinte noua? Cum e sa calatoresti într-o zona în care, la fiece pas ai revelatia atingerii cu amintirea unor locuri memorabile si a unor personalitati marcante ale Neamului? Fireste, emotiile îti dau ghes mereu... Pîna la Cernautii lui Aron Pumnul si ai lui Eminescu, drumul devine mai scurt, mai putin obositor, atunci cînd treci prin Costiceni, satul de bastina al lui Ion Vatamanu, iar alaturi e Malinesti, comuna care a dat literaturii române pe excelentul poet si traducator Cezar Baltag si pe fratele acestuia, Nicolae Baltag, ultimul mai putin cunoscut, dar care a fost, potrivit lui D. Micu, „un stralucitor critic literar". Urmeaza Marsinta, satul în care s-a nascut si a copilarit Sofia Rotaru; apoi vin, rînd pe rînd, localitati ce ne amintesc de scriitorii Vasile Levitchi, Serafim Saka, Arcadie Suceveanu, Mihai Moraras; de criticii si istoricii literari acad. Constantin Popovici, acad. Nicolae Biletchi, dr. Dumitru Apetri, de lingvistul prof. univ. dr. hab. Vasile Pavel; apoi – de dragii nostri cîntareti Maria Iliut si Ion Paulencu, de economistii dr. Didina Tarus, dr. Mihai Patras... Oricît de mult as starui, nu cred ca am putut face aici o lista cît de cît completa a locurilor si personalitatilor nord-bucovinene ajunse a fi nume de glorie ale literaturii, artei, culturii si stiintei române, oprindu-ma exclusiv la epoca contemporana si la un perimetru anume al Nordului Bucovinei. Caci „mai jos", apar si Cristinestii, mosia faimosului neam al Hasdeenilor, satul natal al lui B.P. Hasdeu, iar „mai sus", pe drumul spre Dorohoi, la Herta, dupa cum se stie, s-a nascut scriitorul si omul de vasta cultura Gheorghe Asachi... Iar si mai sus, hat spre miaza-noapte, acolo unde cîmpia se opreste la poalele Carpatilor, începe „Maramuresul Mic", acum parte a regiunii Transcarpatice din Ucraina, cu vreo zece comune românesti, din care au pornit în lumea larga alti zeci, alte sute de mari, celebri, fii si fiice ale spitei de români de la munte, spita cu totul aparte si care merita si o povestire aparte!... 

(Va urma)

Notiunea de patriotism s-a demonetizat astazi prin mult exagerata falsa folosinta. Ce este patriotismul decât instinctul matern al unui popor? se întreaba retoric si justificat Jerome K. Jerome în Gândurile unui pierde vara (Editura Litera,2002).

Chiar daca termenul de patrie îsi are originea în latinescul pater, care înseamna tata, îi putem acorda lui Jerome perfecta dreptate, el considerând corect ca patriotismul e un instinct înnascut.

Patriotismul, ca sentiment de dragoste de tara si neam, a avut o evolutie istorica sinuoasa, fiind la mare pret în perioada formarii popoarelor si apoi a statelor nationale. A dobândit mai apoi treptat si un pregnant caracter de clasa. Stapânii considerând ca numai ei reprezinta tara si neamul, pe când cei de jos nu se pot ridica la înaltimea sentimentelor nobile.

In ciuda acestui eronat concept, Patriae solum omnibus carum est. (Pamântul patriei este scump tuturor.), dupa expresia lui Cicero (In Catilinam, IV, 7). Nu altfel sustineau si ideologii socialismului si comunismului, dar cu alte interese.

Amintim aici, fara intentia de a prezenta o istorie exhaustiva a conceptului, ca sentimentul patriotic era atribuit, în epoca totalitara româneasca, "întregului popor, generat de orânduirea socialista, care a lichidat contradictiile de clasa antagoniste din sânul natiunii". Avem aici, totodata, si o mostra de limbaj de lemn, fals si propagandistic, excerptat din Dictionarul enciclopedic român, volumul III, Editura Politica, 1965.

Notiunea ca si sentimentul patriotic, pe care s-a batut atâta moneda calpa în totalitarism, a intrat, parând firesc, într-un con de umbra, dupa decembrie 1989, fiind receptat pe nedrept ca având sens peiorativ. Dupa acea îndelunga folosinta inadecvata, termenul s-a uzat fiind dificil de folosit în continuare. Dar, paradoxal, pare ca si sentimentul s‑a demonetizat. Cui dintre politicienii nostri bravi de azi îi mai pasa de adevaratul patriotism? Cu toate ca raspunsul e clar: poate nici unuia!, ei declara fariseic si nonsalant ca tot ceea ce întreprind o fac în interesul si pentru binele tarii si al poporului pe care îl slujesc cu abnegatie!.

Unii politicieni de mucava sau de cafea spun despre cei din tabara opusa ca nu stiu nici sa fure! Poate fi, cine stie, acesta alt atribut contemporan al patriotismului? De ce sa-i lasi pe altii din afara sa ne ia România, sa ne-o înstraineze. Mai bine ti-o apropriezi tu, ca de‑aia esti la putere! Si te spetesti muncind în parlament si la partid!

Dragostea de patrie s-a metamorfozat în dragostea de partid, de grup oligarhic si de afacerea privata confundata cu cea de stat.

Dictionarul amintit mai sus îmbina organic patriotismul socialist cu internationalismul proletar. Poate din aceasta cauza astazi, deliberat sau nu, românii sunt îndemnati sau mai mult determinati sa ia calea exilului, sa-si caute cu obstinatie alta patrie mai materna, daca se poate spune asa. Mai putin mastera! Pentru un nou internationalism proletar!

Lasând gluma la o parte, se pare ca se reitereaza dictonul roman, formulat de Cicero: Ubi bene, ibi patria (Unde ti-e bine, acolo e patria) (Vezi Cicero, Tusculane disputationes).

Problema e daca, în conditiile actuale, mai e oportunista, asa cum era considerata în epoca aceasta libertate de cautare a noii patrii, unde sa te poti afirma la valoarea ta reala si unde sa-ti fie apreciate corect potentele tale intelectuale si fizice. Cred ca nu, si de aceea sentimentul patriotic sufera o alta treapta evolutiva în societatea democratica moderna.

Acum, si dupa aderarea la U.E., optiunea transnationalitatii este un drept câstigat. Individul poate opta liber pentru a doua patrie de adoptie care o va împinge pe prima, pe cea materna, tot mai mult pe locul doi, în spatiul nostalgiei, al dorului estompat, dar niciodata obliterat definitiv.

Vulpea îsi împingea mama cu botul. Era la fel de inerta si de rece ca si linia de tren pe care se aflau. Trecusera câteva clipe bune si mama roscata continua sa nu se miste. Zapada din jurul ei se colorase în rosu. Vântul sufla cu putere si facea copacii dezgoliti sa se miste ca într‑un dans grotesc. Nu întelegea ce se întâmpla cu mama. Nu o mai vazuse asa niciodata. Nici chiar atunci când dormea nu statea nemiscata, ci tresarea la cel mai slab zgomot. Avea o stare de confuzie... simtea ca ceva rau s-a întâmplat cu ea. Umblau amândoua pe lânga linia de tren, cautând ceva resturi de mâncare ramase de la cei care lucrau ziua la caile ferate.

Totul se petrecu asa de repede... întâi se auzi un zgomot pe care nu avea sa‑l uite niciodata, apoi mama cazu la pamânt. Abia acum observa micuta vulpe ca o namila de om, un vânator de ocazie, se apropie rânjind de ea ... de ele. Ar fi fugit fara sa stea pe gânduri, dar se mira ca mama nu schiteaza niciun gest... Se uita din nou la vânator. Se apropia si mai mult. Ochisorii ei mici si îngroziti de cele petrecute vazura ca vânatorul se pregatea sa traga. În clipa aceea fugi cât putu de repede spre padure.

Acelasi zgomot oribil se auzi o data, apoi înca o data si înca o data. Simtea ca-i îngheata inima de frica... Trei gloante trecura pe lânga ea si se oprira în copaci. Era salvata, ajunsese în padure, ajunsese acasa, dar acum casa era goala si neprimitoare, iar salvarea era numai una aparenta. Trebuia sa se descurce singura si ea era doar un pui de vulpe, un pui de vulpe orfan...

Dupa câteva ore petrecute ascunsa într-un tufis, simtea ca nu mai rezista. Dorul de mama o mistuia. Trebuia sa riste si sa se duca sa vada daca mama s-a trezit. Afara se crapa de ziua. Riscurile la care se expunea iesind din padure erau si mai mari acum; cu toate astea hotarî sa plece. Desi era mica, avea mirosul bine dezvoltat. Gasi cu usurinta locul unde se petrecuse drama. Linia de tren era la locul ei, pata aceea rosie era de asemenea acolo. Lipsea însa mama. Si la propriu si la figurat....

Anii au trecut, puiul de vulpe orfan, era acum mama. Avea trei puisori pe care-i iubea nespus. Viata grea prin care trecuse o transformase într-o vulpe sireata (!!!). Nu era sigura în ce loc asteapta moartea, de aceea o astepta în orice loc (Senaca) si îi învatase si pe copiii ei sa procedeze asa, pentru ca despartirea de cei dragi este cel mai cumplit lucru ce i se poate întâmpla unei fiinte vii, iar a trai asa, nu înseamna a trai.

Daca la aceasta concluzie a ajuns pâna si o biata vulpe, noi oamenii care ne consideram superiori oricarei alte forme de viata de pe acest pamânt si actionam în consecinta, când vom constientiza acest lucru si când vom trece efectiv la fapte ?

Daca puiul de vulpe s-a despartit de mama sa, nu din propria vointa, ci pentru ca asa a fost sa fie, noi oamenii ne despartim de parintii nostri pentru ca atunci când ajungem la o anumita vârsta, avem alte valori, avem alte idealuri si pentru a ni le realiza alegem sa plecam departe.

Fie ca acel "departe" se numeste America, Italia, Spania, Germania, Franta sau altfel, pentru atingerea idealului material propus de noi, trecem peste sentimente, uitam de lacrimi si durere, învatam sa supravietuim cu cuvântul dor si de cele mai multe ori, atunci când aflam printr-un telefon sau o telegrama de la cineva din familie ca mama, ideal de femeie, fermecator si venerat (cum spunea Lev Tolstoi în Anna Karenina) nu mai este, ne dam seama ce timp pretios am irosit din viata noastra si câta vreme am trait fara sa traim.

Abia atunci se gaseste timp pentru a reveni acasa, pentru un ultim sarut pe funtea mamei, rece si inerta ca si linia de tren...

Abia atunci ajungem sa-l întelegem pe poetul si eseistul american Ralph Waldo Emerson, care a spus ca banii costa adesea prea mult...

Abia atunci ne analizam si constatam ca în acest interval de timp am câstigat o avere dar am pierdut o comoara...

Abia când punem o floare pe sicriul mamei si aruncam un pumn de tarâna peste lemnul pe care-l ia cu ea, ne vine parca sa-l certam pe Dumnezeu, ca nu ne-a dat mintea si gândul cel bun, de-a fi alaturi la greu, la boala si la suferinta, de cea ce ne-a dat viata si ne-a crescut, numai ea stie cu ce eforturi si care s-a stins fara sa apuce sa-si mai priveasca si sa-si mai strânga în bratele batrâne si subtiri, pentru ultima data, copilul drag si iubit, fiind orbiti de realizarea noastra profesionala, departe de casa, departe de mama...

Atunci am vrea sa facem imposibilul posibil, am vrea sa dam timpul înapoi, uitând ca timpul este o fiara care are nesfârsita rabdare de a înghiti totul (Octavian Paler), am vrea s-o înviem pe mama, uitând ca flacara nu se poate conserva, eternitatea fiind a cenusii (Vasile Ghica), am vrea sa fim fericiti, uitând ca de fapt a fi fericiti înseamna nu a avea mult, ci a ne multumi cu putin (Marguerite Blessington), am vrea... dar nu se poate...

Daca cititi acest articol, înseamna ca sunteti în posesia revistei Clipa. Mergem mai departe pe firul epic. Revista Clipa apare în Anglia, Austria, Brazilia, Canada, Franta, Germania, Israel, SUA si Venezuela, asadar este posibil ca acasa, în România, într-un oras mai mare sau într-un biet satuc, într-o vila cu piscina sau într-o casa din chirpici, chiar mama dumneavoastra sa traiasca zi de zi cu chinul de a va sti departe, mult prea departe de ea. Priveste înmarmurita stirile internationale la televizor. Atunci când aude de un atentat terorist în statul în care dumneavoastra ati ales sa va stabiliti, sau de un accident feroviar ori aerian, sau de vreo calamitate în acel loc, îsi petrece noaptea în fata icoanei, rugând-o pe Maica Domnului sa faca o minune si sa va tina departe de orice nenorocire.

Atunci când postarita bate la usa sa-i aduca corespondenta de afaceri sau pensia caraghios de mica, dupa o viata de munca, inima-i bate la concurenta cu cel mai zgomotos orologiu, crezând ca primeste vreo scrisoare de la copilul plecat "afara".

Sâmbata seara sta în fata plasmei imense sau a vechiului televizor alb-negru si plânge la emisiunea Andreei Marin, "Surprize-Surprize", strângând în brate papusa din cârpa, cu care va jucati când erati mici, regasindu-se în fiecare poveste si imaginându-si ca personajele din televizor sunt ea si dumneavoastra.

Când face curat prin casa, când aspira sau aduna gunoaiele cu o matura tocita, când sterge de praf mobila Ludovic sau doar vitrina veche si subreda, gata sa pice pe ea, de fiecare data îndreapta, chiar daca este drept si mângâie cu mâna tremurând de emotii, tabloul din care-i zâmbiti, mândri ca ati absolvit facultatea.

Când este ziua dumnevaoastra de nastere, pregateste un tort imens sau doar niste gogosi umplute cu gem, sperând ca veti alege sa sarbatoriti alaturi de ea.

Când merge la mall sau doar la alimentara din colt, tot i se pare ca va vede printre multimea de oameni, venind spre ea cu bratele întinse.

Când suna telefonul mobil sau doar vechiul aparat cu placa, tot spera sa auda o voce spunându-i “eu sunt, mama...mama, mamica, ce faci, mai traiesti, esti bine ?”

Daca aceasta posibilitate este reala, adica daca nu sunteti orfani, iar mama este “bine” si acasa, faceti ceva pentru ea cât mai puteti, nu asteptati acel telefon sau acea telegrama de la o alta ruda de-a dumneaoastra!

Text de Viorel Muha

Publicat de Viorel Muha in Memorii

Timpul din trecut se rasuceste în multi dintre noi, se rasuceste în mod ciudat, venind în prezent si pentru toti reprezentând un regret, numai ca acest regret difera. Pentru acei care au fost în acele scaune, ei, prietenii lor, familiile lor, respectiv copiii lor, acel timp nu se rasuceste în ei. Pentru unii dintre ei, nu exista acea rasucire. Ei nu au simtul de a percepe realitatile decât prin propriul egoism si printr-o constiinta perversa.

Pentru ei exista prezentul si viitorul în folosul lor, puterea autoritatii care le confera indiferent de nivelul pregatirii, posibilitatea de a ajunge la resursele materiale visate, bani, proprietati imobiliare si mobiliare etc. Ei s-au constituit în clanuri acum. Pe partide. Democratia clanurilor. Democratia de clan din institutii, indiferent de profil, de nivel, de mic sau mare. Ei se ajuta toti, reciproc. Ei, cei din institutii. Altii în clanuri politice. Altii în grupuri de miliardari, nu în lei, ci în euro! Clanuri care au rupt halci din trupul tarii si îl exploateaza în defavoarea celor multi, votanti cu drept democratic numai în ceea ce priveste votul.

Ei se înjura la TV! Dar când se întâlnesc, îsi dau pupaturi si saruta mâna celui care i-a facut oameni! Se apleaca de sira, pupând urma celui care i-a numit sau le-a dat cale verde!

- Sa traiasca nasul!

Unul, zilele astea, vorbea ca a uitat câti fini are! Doamne, cât bine face satana cu chip de om! Agata si pe altii, invintându-i sa fie baieti destepti! Iar daca au probleme, sa vina sa pupe mâna nasului! Nasul sa traiasca, nasul are grija. Respectiv finii, în caz de ceva, sa sara si sa-l apere! Mai lipsesc garzile înarmate pe strada, sa-i apere pe potentati. Au garzi de corp, garzi care le fac loc. Namile de doi metri care au uitat de volanul tractorului, au învatat sa dea cu pumnul.

Multi sunt cei de atunci, ori rudele sau prietenii lor. Lantul nu s-a rupt. Continuitatea s-a pastrat.

Sala de tribunal a devenit pentru multi, ca si atunci, un loc unde nu se mai duc cu frica. Din contra, se duceau cu tupeu, cum se duc multi si astazi. Atunci, cu puterea relatiei dând curci, damigene cu vin, carne si altele. Astazi, cu relatii la partide, cu armate de avocati, cu dispozitii si schimbare de ministri, cum "convingi" procurorul sau judecatorul. Toate acestea indirect, bineînteles, prin sistemul de relatii. Apoi esti pus în "asteptare", pentru legi si ordonante date pentru ei sau prescriptie.

- Ce s-a schimbat, bai frate, se întreaba palmasul de la tara, palmas care se uita la gloaba din curte sau la tractorul ruginit desalat si înclinat pe o parte cu roata dezumflata? Cu ce sa ar, mai frate? Cu ce sa irig, mai neamule? Cu ce sa seman, copile? Si daca am recolta, cui sa o dau? Angrosistilor, de nu-mi scot cheltuiala?

Multe întrebari si cam prea mult, pentru înca o tara bogata si în acelasi timp cea mai saraca din Europa! Pâna când, mai frate?

Milioane de procese, cohorte de avocati, unii judecatori care se uita si astazi cu scârba la cei din fata lor. Figuri de ceara ca aceleasi din regimul trecut, dar figuri în scaune mai înalte, cu dosare mult umflate si cu infractori care se plimba prin salile de judecata mimând compasiune, nevinovatie. Vezi Doamne, ei sunt politic! Proceduri care nu au de-a face cu actul de justitie, încalcari ale legii sau ignorarea lor.

Judecatorului trebuie sa i se puna judeacata pe masa. Unii dintre ei nu mai judeca, nu-i mai intereseaza. Grefierii se straduiesc, unii din ei cât pot, sa mai descâlceasca încâlceala! Cine-i trage la raspundere pe judecatori?

Avocatul invoca bine sau rau legi, sau tace, sau se bâlbaie, sau se întelege cu avocatul advers si lungeste procesul mâncând banii la ambele parti. Unor judecatori li se pare normal, habar neavând de legi. Ei asteapta sa li se spuna daca este drept sau nu, functie de invocari de partea impricinata, respectiv de partea implicata prin relatii, mai mult sau mai putin politice sau bogate, fie a uneia dintre parti, fie a celeilalte, partea care are relatia mai mare!

Legea este în carti, iar daca nu este invocata sau este încurcata de proceduri, poti sa întrebii: unde esti tu, Justitie, cu balanta ta cu tot, ca tot degeaba.

- Alo… Alo… Sunt avocat… Sa trati! Cu tot respectul! Ati vorbit acolo? Da… da… acum… da… trebuie sa intru la rând în instanta… da, la a doua strigare la dosare… bun… este bine. Sa traiti! Da, se face… Cum se poate… Da… lânga padure… Unde ati dorit. Da, nu mai departe de lac, la 100 de metri!… Nu am putut mai mult 600 de mp… Ei… dati si dumneavoastra o masa, asa, de complezenta. Eu nici nu vin. Bun! Sa traiti! Fug, sa nu ma sara iara!

Timpuri noi cu obiceiuri vechi. Cu tehnica de comunicatii ultramoderna si eficienta în aranjarea situatiei rapid. Aranjare de situatie dupa coltul istantei sau ferit, cu tigara în mâna, mai la o parte, cu ochii atenti în jur. Cu taceri si întreruperi. Nu se stie cine te poate auzi! Si te poti trezi lovit de adversar! El poate avea relatii mai puternice! Nu se stie.

- Ce, frate! Gata, suntem în Uniunea Europeana! Ce sa ne mai faca? Suntem ai lor. Si nu au dreptul la imixtiune în treburile Justitiei!

Poate cineva sa înteleaga când auzi asa ceva ca te prabusesti în tine, te pravalesti lovit de trasnet ca în clipa mortii, stiind ca personaje din politic, institutii, din miliardarii în euro, cei stiuti si nestiuti, aveau metri cubi de bani înainte de revolutie? 198… S-au gasit la Sinaia, în curtea unor astfel de indivizi… metri cubi de bani, valuta, oameni care primeau sau dadeau telefoane si hotarau destine? Astazi unii tot asta fac!

Sala de judecata este mai aglomerata, sala de judecata cu legi care nu se aplica, cu institutii acuzate care nu se prezinta. Sala de judecata în care nu se prezinta, începând de la primar si terminând cu ministru. Sala de judecata care este expusa trocului, fie la cârciuma, la Piata Dorobanti, fie pe holurile imense ale Casei care nu este a Poporului.

Ce a fost ieri, ce este astazi? De ce înca aceeasi sala de judecata, cu unii dintre aceeasi judecatori? De ce cu timpurile acelea rasucite în ei, tot unii din ei, astazi fara simtire, fara respect, fara a fi om, judeca ei sau neamurile lor?

Ce va fi în viitor? Nu se vor opri vreodata? Nu va ajunge scadenta si la ei?

Viorel Baetu (Michael Cutui)

(Continuare din numarul precedent)

Chris continua fara sa mai comenteze.

- Iar apoi o sa-mi reîmprospatez cunostintele despre istoria familiei Bugatti. Asta a fost o masina, care a revolutionat istoria sportului pe patru roti.

- M-am uitat în Internet, cele mai scumpe masini care au fost licitate pâna acum sunt, pe locul întai un Bugatti Royal Coupe din 1931, pe doi un Mercedes Benz 38i250 SSK din 1929 si pe locul trei din nou un Bugatti.

- Ce tip?

- Numai putin.

Titus rasfoi în carnetelul lui.

- E un Bugatti Royal Berlina De Voyager, tot din 1931. De abia dupa aceea vine un Ferrari Testa Rosa.

Citi în continuare urmarind cu degetul pe carnetel.

- Ferrari, Ferrari, Bentley, Duesenberg, Alfa Romeo, Ferrari.

Astea sunt primele zece.

*

- Luati loc domnule Sararu, sau pot sa va spun Gigi.

Baiatul înaltut si subtirel cu o figura de golanet dragut, vroia sa dea impresia ca e foarte sigur pe el, dar nu reusea suta la suta.

Se aseza destul de stângaci.

- Spuneti-mi Gigi ca toata lumea, domnule…

- Comisar, complecta Ducu Malin.

- Comisar.

- Te-am cautat acasa, dar nu erai acolo.

- Am fost cu niste prieteni la strand la Floreasca.

- Ti-a spus mama ta de ce te-am cautat?

- Mi-a spus ca a murit doamna Moruzzi, se întrista el aducându-si aminte.

- Am auzit ca tu te-ai ocupat de ea în ultimul timp. Asa-i?

- Da eu am mai ajutat-o, i-am facut cumparaturile si asa mai departe.

- L-ai cunoscut pe nepotul ei?

- Pe domnul Miron, sigur ca l-am cunoscut. Când avea nevoie de vreo reparatie sau sa se duca la doctor îl chema pe el, doar era singura ei ruda aici.

- Stateati de vorba uneori si despre alte lucruri decât ce era de cumparat sau de facut.

- Câteodata dar nu prea des, ca eu mai aveam treaba acasa si mai trebuia sa învat.

- Da sigur, asa e. Cam despre ce vorbeati?

- Mai mult despre scoala, eu îi povesteam si ea ma tot întreba.

- Dar despre ea povestea?

- Aproape de loc, dar mi-a spus ca într-o zi o sa aflu mai mult despre familia ei, fara sa-mi spuna despre ce e vorba.

- Avea o masina de scris?

- Da avea si scria mult, stiti eu îi cumparam hârtia si duceam plicurile la posta.

- Care plicuri?

- Plicurile cu ce scria le trimetea în Franta, întodeauna cu avionul si recomandat.

- Au fost multe plicuri?

- Totul a început acum un an si de atunci am trimis cel putin douazeci de plicuri.

- Stii si unde le trimetea?

- Sigur ca da, doar primeam recipisele de la posta. Le trimetea la o editura. Nu mai stiu cum îi zicea dar era în Franta la Paris.

- Si ce faceai cu recipisele? Le pastrai?

- Nu. I le duceam ei, doar ultima cea de acum doua saptamâni a ramas la mine.

În privirea comisarului sclipi o urma de speranta.

- Si o mai ai?

- Nu stiu dar s-ar putea. Trebuie sa o caut, poate o gasesc.

- Stii ceva de niste caiete.

- Da erau jurnalele barbatului ei.

- Deci scria din acele jurnale?

- Da, a spus ca barbatul ei a fost un om bun si ea o sa repare toata nedreptatea.

- Ce nedreptate?

- Nu stiu, nu mi-a spus.

- Stii cumva unde sunt caietele?

- Cred ca da.

- Unde?

- Dupa ce am trimes ultimul plic, a doua zi m-am dus sa-i duc recipisa, dar mi-a spus ca nu mai are nevoie de ea. Ne-am dus în sera si acolo era un pachet.

- Ce pachet?

- Mi-a spus ca e pentru nepotul ei si erau jurnalele.

- Si masina de scris?

- Am vândut-o acum o saptamâna la Talcioc, iar banii i-am dat lui doamna.

- Purta o bijuterie?

- Da. Avea la gât o piatra rosie, foarte rosie si frumos slefuita.

- Poti sa mi-o desenezi?

Îi întinse un bloc notes si un pix. Gigi începu sa deseneze si când fu gata, piatra lui arata la fel cu cea descrisa de Marioara, dar acum avea o forma si o dimensiune. Copilul asta are mult talent la desen îsi spuse comisarul.

- Nu se despartea de ea niciodata, spunea ca e cadou de la sotul ei.

- De sotul ei, ti-a mai spus ceva?

- Ce v-am spus mai înainte. Spunea ca el a fost un om mare pe vremuri si ca lumea l-a judecat gresit, dar acum ea o sa îndrepte greseala.

- Ce mai facea?

- Se ocupa de trandafiri si la asta se pricepea, putea sa-ti vorbeasca ore în sir despre ei.

Gigi începu sa se foiasca nelinistit pe scaun.

- Mai e ceva? întreba comisarul

- Nu stiu daca e important.

- Orice amanunt e important.

- O data, am ramas singur în sufragerie si în masina de scris era o foaie de hârtie. Eu eram curios ce scrie, dar n-am putut citi, era scris în franceza, iar eu la scoala fac engleza si germana.

- Bine multumesc. Daca îti mai amintesti ceva, îi întinse o carte de vizita si nu uita daca gasesti recipisa sa ma suni.

- La revedere domnule comisar, spuse Gigi si pleca grabit.

Ramas singur comisarul îsi trase în fata mapa de birou.

Taie cu o linie hotarâta

2) Masina de scris plus foi de hârtie, plus caiete cu scoarte groase.

Apoi completa:

Erau jurnalele personale ale sotului Simion Moruzzi.

Scria o carte în limba franceza despre sotul ei care trebuie cautata la o editura în Franta

Trecu la punctul patru.

4) De ce i-a platit biroul de advocati din Elvetia 2.500 de Euro pe luna în ultimele sase luni.?

Completa si aici:

Probabil avansul pentru carte!!!

Deci ramasesera doua puncte fara raspuns

1) Piatra rosie. Rubin? Ce valoare?

3) De ce a luat telefonul?

Lua desenul lui Gigi si-l transmise prin fax bijutierului. Când operatia fu încheiata cu succes ridica receptorul.

- Alo se auzi de la celalalt capat al firului vocea lui Silviu.

- Ai primit poza?

- Da.

- Închipuieti-o rosie.

- Da, acum încep sa cred ca e rubinul lui Moruzzi. Am aflat ca cineva are ceva de vânzare.

- Ce are de vânzare? Ai legaturi cu lumea interlopa?

- Ducule, se auzi vocea plina de repros a bijutierului. Când apare ceva deosebit pe piata, indiferent de sursa se afla si lumea asta a noastra, a bijutierilor, e ca un sat unde fiecare stie ce face celalalt.

- Ce are de vânzare?

În birou intra subcomisarul Valeriu Ceasca.

Comisarul îi facu semn sa stea jos si sa astepte.

- Ceva de valoare care nu vine de la o licitatie. Te sun imediat când aflu mai multe.

- Bine astept.

Puse telefonul jos si privi la adjunctul lui.

- Biroul de advocati, primea banii... spuse acesta.

- De la o editura din Paris.

Valeriu ramase putin descumpanit.

- Cum se numeste editura? întreba comisarul.

Valeriu îi puse un bilet în fata unde era trecuta editura cu adresa si numerele de telefon.

- Ai luat legatura cu ei?

- Da, batrâna doamna a scris o carte "Condamnat fara vina" care urmeaza sa apara peste vreo luna si în care...

- Descrie viata unui legionar, care a fost sotul ei. Primim cartea sau trebuie sa apelez la colegii francezi?

- Când au aflat ca a fost omorâta, editura s-a aratat foarte cooperativa, ne-o trimet cu un curier special.

- Foarte bine.

Comisarul se ridica sa plece.

- Hai cu mine.

- Un moment, spuse Valeriu mai am ceva important. Doamna Moruzzi are un cont în Franta la Credit Lyones din care se platesc ratele pentru o asigurare pe numele lui Miron Iancu beneficiara asigurarii fiind, doamna Ana Iancu, care presupun ca e nevasta lui.

- De când e asigurarea?

- De acum cinci ani, e facuta înainte de a pleca ea din Franta dar dupa moartea sotului.

- Pentru ce suma?

- 250.000 de Euro.

- Când e scadenta?

- În 2014.

- 2014?

- Da atunci împlinea nepotul Miron 60 de ani.

- Asa deci? mormai comisarul, un fel de pensie. Oare de ce? Arata ca si cum ar vrea sa repare ceva din trecut. Dar ce? Ne trebuie jurnalul.

Adauga repede.

- Ai lucrat foarte bine.

Pe fata subcomisarului Valeriu Ceasca aparu un zâmbet.

- Mergem sa vorbim cu Pacuraru.

*

Chris se întorsese de la biblioteca cu un teanc de fotocopii. Începu sa le aranjeze si sa le numeroteze.

Delia suna pe interfon.

- Domnul Baptiste din Franta.

Chris ridica receptorul.

(Va urma)

Rodica Elena Lupu

(Continuare din numarul precedent)

Ramasera amândoi tacuti. „Oare nu mai aveau ce sa-si spuna? "Nu", gândi Paul. „Ceea ce este minunat cu noi doi este ca întotdeauna am avut ce sa ne spunem unul altuia."

- Stii, Paul, nu cred ca un doctor mi-ar fi de vreun ajutor.

- De ce nu?

- Pentru ca probabil raul din mine este ca o tumora inoperabila. Are prea multe metastaze în încrederea în mine.

Atunci ea marturisi ceva la care se gândise mult.

- Undeva, în adâncul sufletului meu nu îmi plac barbatii.

- Dar stii foarte bine, ca nu este adevarat, raspunse el.

- Ma refer la faptul ca nu am încredere în ei, Paul, explica ea. De fapt, niciodata n-am avut încredere în vreun barbat.

- Dar ai încredere în mine.

- Este altceva, raspunse ea repede.

Ramasera din nou tacuti pentru un moment. Apoi Paul sopti:

- De ce?

- Cum, - de ce?

- De ce eu ma deosebesc de ceilalti barbati?

Ea nu putu raspunde. În realitate, niciodata nu se gândise la asta. „Nu, bineînteles se gândise" În final zise:

- Nu stiu, Paul. Vreau sa spun ca, de când îmi aduc aminte, tu ai fost cea mai importanta persoana în viata mea.

- Nu mi-ai raspuns la întrebare. Prin ce difer eu de ceilalti barbati?

- Pentru ca am fost... foarte buni prieteni.

El se uita la ea si apoi întreba încet:

- Si asta trebuie sa excluda tot restul?

Ea ramase tacuta, iar el îsi continua întrebarile.

- Fii sincera si spune daca te-ai gândit vreodata la noi ca la un... cuplu adevarat. Marturisesc ca eu m-am gândit. Recunosc ca întotdeauna am cautat sa alung aceste visuri pentru ca nu am vrut sa risc sa pierdem acel lucru deosebit pe care noi doi îl posedam...

Delia zâmbi cu luciditate, apoi gasi curajul necesar ca sa accepte:

- Desigur, am avut astfel de gânduri. Mi-am petrecut toata viata explicând celor din jur de ce noi eram doar prieteni si nu... amanti.

- Amândoi am facut asta. Dar, eu nu-l mai pot face în continuare.

- Ce?

El îi raspunse printr-o alta întrebare

- Care dintre noi doi crezi tu ca este cel mai speriat?

Desi întrebarea venea din alt unghi, raspunsul însa fusese întotdeauna în miezul gândurilor ei.

- Eu, raspunse ea. Întotdeauna m-am gândit ca ma cunosti prea bine, - adica-mi cunosti toate defectele si nu ma placi asa cum sunt.

- Dar eu te plac exact asa cum esti. Te iubesc întru totul, Delia.

Capul îi era aplecat si, chiar daca el nu-i vedea fata, stia ca plânge.

- Hei, Delia, spune adevarul. Mi‑am pierdut cea mai buna prietena?

Ea îl privi în ochi, cu lacrimile siroind pe obraji, contrastând cu zâmbetul ce-i lumina fata de bucurie.

- Sper ca da, zise încet, pentru ca întotdeauna am visat ca o sa ma iubesti ca pe o femeie. Facu o pauza si adauga: Asa cum te iubesc eu.

- Sunt treaz, Delia, se ridica el. Cum te simt?

- Sunt treaza. Stiu ce spun.

Conversatia nu a mai continuat. Paul o lua de mâna si se îndreptara spre dormitor. Asa, noaptea aceea puse capat prieteniei lor platonice.

* *

A doua zi Paul si Delia încercara ei însisi trairea unui fenomen despre care niciodata nu banuisera ca ar exista: simtamântul de nedescris al împlinirii. Aici, daca nu si în alta parte pe pamânt, erau un barbat si o femeie care nu aveau nevoie de preot sau de primar care sa oficializeze unirea lor.

- Cum te simti, întreba Paul.

- Fericita, într-adevar fericita.

Aceasta este adevarata minune.

La început, ei pastrara bucuria lor în secret ca pe o comoara ce era mult prea pretioasa pentru a fi împartita cu altii. Deoarece stagiul Deliei lua sfârsit în luna iunie, pentru a sarbatori mutarea ei la Cluj cazura de acord sa treaca pe la primar si sa devina respectabili, legalizându-si legatura.

În timp ce coborau scarile primariei, mâna în mâna, Delia Muresan, doctor în medicina, proaspat numita profesor la Facultatea de Medicina din Cluj, îi marturisi lui Paul Moga, doctor în medicina, profesor de psihiatrie la aceeasi facultate:

- Lucrurile s-au întâmplat atât de repede încât n-am avut timpul necesar sa-ti spun.

- Ce?

- Când l-am vazut atunci la petrecere pe colegul nostru Alin Plesa, el mi-a spus ceva care pur si simplu m-a zguduit. Vreau sa spun ca mi s-a parut chiar o nebunie.

- Ce, ce?

- Au fost doar trei cuvinte, raspunse ea. S-a aplecat asupra mea si mi-a soptit: Marita-te cu Paul.

* *

Dupa trei luni s-au mutat în frumoasa casa care a apartinut bunicilor lui Paul si pe care de-a lungul anilor el a renovat-o.

Era primul lor concediu împreuna. Doctorul Moga se întoarce bucuros acasa si dupa ce îsi îmbratiseaza sotia îi arata doua bilete:

- Uite, Delia, ce parere ai? Petrecem câteva zile la Monte Carlo?

- Grozav. Dar nu pot merge.

- Hei, fii serioasa, fetito. Oare nu avem un contract încheiat între noi cu privire la petrecerea sfârsiturilor de saptamâna si a concediilor de odihna?

- Vreau sa spun ca nu pot zbura, Paul.

- Cum adica, e un nou fel de fobie?

- Este ceva nou, dar nu chiar fobie. Sunt însarcinata.

Nu va mai spun care a fost reactia lui Paul. Vreu sa stiti doar ca amândoi erau tare fericiti si asteptau cu nerabdare ca micutul sa vina pe lume.

* *

Profesorul Delia Muresan nu se simtea în largul ei. Avea aproape patruzeci de ani si trebuia sa stea în sala de asteptare a unui cabinet de obstretica, laolalta cu fete tinere care i-ar fi putut fi fiice. Paul îi propuse s-o însoteasca, dar ea refuzase. Îngrijorarea lui îi provoca o adevarata stare de nervi.

Doctorul „cel mai bun", conform cercetarilor intreprinse de sotul ei, nu prea se simtea flatat ca fusese ales de distinsul cuplu pe care îl formau Delia si Paul. Motivul era faptul ca medicii sunt întotdeauna niste parinti nervosi si dificili. Si avea perfecta dreptate Delia, datorita specialitatii sale, era o adevarata enciclopedie ultramoderna de date privitoare la maladiile ce pot ameninta un uter.

- În cât timp se poate detecta sindromul Down, doctore?

- Calmeaza-te, îi spune doctorul. Nu ai nici un motiv sa fii isterica.

- Dar nu este isterie. Este un adevar stiintific de necontestat: cu fiecare an care depaseste vârsta de treizeci si cinci de ani, creste în mod alarmant si probabilitatea de a avea un copil cu malformatii.

- Delia cunosc aceste posibilitati, dar nu trebuie sa te îngrijorezi, pentru ca nu-ti face bine deloc, îi spune doctorul Iuga. Peste o saptamâna, vom face o aminocenteza si vedem.

- Lazar, se pricepe la ecografie? Ai mai lucrat cu el? Unde si-a facut stagiul? Ce scule foloseste? În cât timp vom avea rezultatul?

- Rezultatul iese dupa doua saptamâni. Dar pentru ca voi amândoi sunteti medici, pentru voi am aranjat ceva special.

Delia facu ochi mari plini de speranta.

- Adevarat?

- Da, zâmbi doctorul. Pentru voi dureaza numai paisprezece zile.

Doctorul se apleca peste birou si-i lua capul între mîini.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Delia, gemu el melodramatic, poate ca ar fi mai bine sa te las pe tine si pe Paul sa va descurcati singuri. Fiecare dintre voi vine cu idei preconcepute.

- Bine, ofta Delia. Am sa încerc sa ma opresc. Dar Paul m-a facut sa jur ca data viitoare îl voi lasa sa vina cu mine.

- Bun, sa ma suni cu o ora mai înainte, ca sa plec din oras.

Delia se ridica încet. Pe ea nu o amuzau deloc glumele lui. Ea stia prin ce a trecut cu câtiva ani în urma si doctorul nu întelegea ce mult însemna acest copil pentru ea si pentru Paul. În momentul în care era sa iasa pe usa, el o striga cu o voce calma si domoala:

- Delia, te rog, nu te alarma. Îti promit ca totul va fi în regula.

Ea îi zâmbi si-i zise:

- Si tu stii acest lucru, si eu stiu, - ca niciodata un medic nu poate promite asa eva. Eu îti propun un târg. Tu ma scutesti de prostiile tale, iar eu te scutesc de sotul meu.

- S-a facut, zâmbeste el cu satisfactie si usurare.

* *

Dar situatia nu era chiar atât de simpla. Paul deveni un antrenor tiranic, când sosi vremea sa-si pregateasca „campioana" pentru o nastere normala fara dureri.

(Va urma)

(Continuare din numarul precedent)

In Mileniul al II-lea, turcii ne-au jefuit timp de 500 de ani, luandu-ne cu forta, aurul si graul, aurul cel mai de pret fiind baietii nostri, pe care-i transformau in ieniceri si eunuci, si fetele noastre, pe care le duceau cu sila in haremurile sultanilor, asa ca homosexualii turci au profitat material si pervers-sexual, timp de jumatate de mileniu, de poporul daco-roman, asa cum le-a placut lor. . .

Apoi au venit rusii-sovietici care, drept rasplata pentru pretinsul rol de «eliberatori ai popoarelor», ne-au supt toate bogatiile solului si subsolului, timp de 50 de ani.

Dupa asa-numita Revolutie din Decembrie 1989, au navalit de la toate marginile pamantului, in Romania, o armata foarte numeroasa de profitori (rechini, nababi, baroni, moguli, proxeneti, corupatori de minori, toate scursorile pamantului), care au declarat ca au gasit aici Gradina Maicii DomnuluiiRaiul lui Dumnezeu pe Pamant. Ajutati de cozile de topor din interiorul tarii, acestia ne-au confiscat prin privatizari frauduloase si netransparente toate bogatiile solului si subsolului (aurul galben, aurul negru, aurul verde etc., etc), ne-au falimentat fabricile si uzinele, le-au vandut ca deseuri de fier vechi si au bagat banii in buzunar, au facut afaceri imobiliare fabuloase cu terenurile in care sunt ingropate oasele mosilor si stramosilor nostri (terenuri aparate cu pretul vietii timp de mii de ani de catre acei mosi si stramosi), ne-au subjugat toata economia, ne-au redus Tara la statutul de colonie din Lumea a IV‑a. In timpul acesta, clasa politica romaneasca ce-a facut? S-a reorganizat rapid in grupuri mafiote de interese personale, numite partide politice, tradatoare de tara si de neam, care se lupta vesnic intre ele, pe viata si pe moarte, pentru a pune mana pe cat mai multe din faramiturile ce cad din cand in cand de la masa stapanilor lor din strainatate. Si cum aceste faramituri nu sunt prea multe, (au confiscat) nationalizat si si-au insusit prin deturnare, in proportie covarsitoare, fondurile de pensii ale pensionarilor, retroactiv, pana la nivelul anului 1938, potrivit neconstitutionalei Legi a pensiilor nr. 19/2000, astfel ca pensionarii beneficiaza de pensii batjocoritoare de cca 1 dolarizi, absolut insuficiente pentru supravietuire, cu atat mai putin pentru traiul decent garantat formal de Constitutie, tineretul beneficiaza de cele mai mici salarii din lume, mai mici chiar decat cele din tarile africane mediu-dezvoltate, consecinta acestor fapte fiind genocidul economic al pensionarilor care parasesc Lumea aceasta in conditii apocaliptice, exodul masiv in strainatate al tineretului apt de munca, deschiderea de lupanare pe teritoriul tarii noastre, alimentate cu baieti si fete minore, cu care patronii din strainatate practica perversiuni sexuale, fetele tinere sunt recrutate de proxeneti ca sclave prostituate in bordelurile din tarile occidentale «civilizate», tinerii parinti isi sugruma in fasa copiii nou-nascuti, intrucat nu dispun de minimum de mijloace financiare necesare spre a-i creste, nevestele tinere pleaca de bunavoie sa practice prostitutia in Turcia si in Occidentul civilizat, pentru ca in Tara nu mai au din ce trai, copiii ramasi singuri in Tara isi pun streangul de gat de dor de mama, jandarmii inarmati sunt mai numerosi decat muncitorii care mai blocheaza uneori cate un drum national pentru a-si cere drepturile ciuntite la maxim. Cetatenii romani, fie ei rromi sau români, care nu gasesc de lucru in strainatate, sunt nevoiti, pentru a supravietui biologic, sa mai manance si ei cate o lebada pe lacurile din Viena, sa mai fure poseta vreunei cucoane bogate din Italia, sau masina de lux, sau telefonul mobil etc., etc., fapt ce starneste reactii violente, de represalii si de expulzare din partea popoarelor supercivilizate din Occident. Iar aici, in Tara, ce sa faca, in conditiile in care n-au din ce trai? Întrucat clasa noastra politica nu-si indeplineste nicidecum obligatia constitutionala de a asigura conditii de munca, salarii si pensii corespunzatoare unui trai decent pentru toti romanii, in vederea realizarii plenare a personalitatii umane a acestora la noi in Tara si nu, himeric, doar in Strainatate. Romanii sunt discriminati, fiind perceputi in Occident ca fiinte inapoiate, animalice, avand un coeficient de inteligenta redus. Ca urmare, in strainatate li se ofera muncile cele mai grele si «injositoare», iar salariile reprezinta un procent de 25-50% din cele ale autohtonilor.

Din pacate, autoritatile romane au o parere chiar mai proasta decat Occidentul despre propriul popor, al carui destin il dirijeaza. Daca productivitatea muncii din Romania reprezinta 60% din productivitatea muncii din tarile occidentale, ar trebui ca si salariile si pensiile din Romania sa reprezinte 60% din salariile si pensiile platite in Occident. In aceste conditii, nimeni n-ar mai parasi Tara. Lacomia Stapanilor de sclavi din Romania nu cunoaste insa margini, deoarece salariile si pensiile din Romania sunt de 10-20 de ori mai mici decat cele din Occident. Doar functionarii din aparatul legislativ si represiv (parlamentari, justitie, armata, politie etc.) beneficiaza de salarii si pensii similare omologilor occidentali, pentru ca in mana lor se afla painea si cutitul. Salariile lor reprezinta bacsisuri nesemnificative pe langa mita si spaga pe care le incaseaza suplimentar si ilicit de la protejatii lor. Si, vai, cat de numerosi sunt balaurii care sug sangele si vlaga poporului!

De pilda, de ce este nevoie ca o tara ca a noastra, de vreo 40 de ori mai mica decat Statele Unite ale Americii, sa aiba un numar mult mai mare de parlamentari decat Statele Unite ale Americii? Ce fac acesti parlamentari pentru Tara aceasta? Care este eficienta muncii lor? Nici una! Paraziti care sug sangele unui popor vlaguit pana la maduva oaselor, legiuitori care emit legi exclusiv in favoarea infractorilor! Fiinta nationala a poporului roman se afla inca o data, in decursul zbuciumatei sale istorii bimilenare, in pericol de moarte! Lovit din toate partile, din interior si din exterior, de un numar coplesitor de dusmani atat de puternici, poporul acesta cade naucit si zdrobit, nemaifiind in stare nici macar sa strige, sa tipe, sa urle sau sa geama de durere!  Si nu se gaseste nimeni pe Pamantul acesta, nici in interiorul Tarii, nici in exteriorul ei, care sa-l apereisa-l salveze de la pieire! Cainii latra, lupii isi vad nestingheriti de treburile lor! Fiindca Justitia apara exclusiv interesele lupilor. Si asta numesc EI in mod cinic «Democratie», adica «Vointa poporului», cand, in realitate, avem de-a face cu unul din cele mai atroce regimuri totalitarineonaziste, bine camuflat sub masca cuvantului «Democratie». Pana cand, Doamne, pana cand romanii sunt condamnati la distructie totala, datorita neegalitatii istorice de sanse, comparativ cu alte popoare privilegiate?

Stramosii nostri geto-daci, fie ei romanizati sau neromanizati, desi erau aproape la fel de numerosi ca inzii, n-au dus nici un razboi de cotropire pentru a jefui alte popoare, asa cum au facut romanii din Roma, sau grecii lui Alexandru Macedon, sau, mai tarziu, rusii, francezii, englezii, spaniolii, portughezii, olandezii etc., care au transformat in colonii aproape toate tarile pamantului, jefuindu-le bogatiile timp de sute de ani.

In timp ce Occidentul isi construia in Evul Mediu catedrale si universitati, noi, romanii, stateam singuri si neajutorati de pavaza la Portile Rasaritene ale Europei, spre a o apara de invazia popoarelor migratoare, prin tactica pamantului parjolit, care ne obliga sa reluam de nenumarate ori viata de la zero.

La adapostul acestor suferinte si jertfe ale Poporului Roman, Occidentul <<s-a civilizat >>, luandu‑ne-o inainte cu sute de ani, iar acum, dupa anul 2000, dupa ce tot ei ne-au luat totul prin privatizari frauduloase, ne batjocoresc, zicand despre noi ca avem coeficient de inteligenta redus, ca suntem inapoiati si hoti, ca nu meritam nobilul nume de «oameni», nici macar pe acela de «animale bune de munca», ci pe acela de «Romanul nu este bun decat mort», motiv pentru care neonazismulineofascismul occidental si cel intern a inceput sa treaca masiv la actiune. Sub masca asa-numitei Democratii Originale, sub privirile indiferente ale Opiniei Publice Internationale, Occidentul, ajutat de cozile de topor din Romania, savarseste impotriva poporului roman un adevarat genocid economic, cultural si de exterminare fizica prin infometare, izgonire si marginalizare. Occidentul nu este in stare sa-si vada barna din propriii-ochi, ci doar firul de praf din ochii romanilor. Iar poporul roman, naucit de atatea lovituri mortale venite din toate partile, nu mai sunt in stare sa se destepte, asa cum le-o cere imnul lor national, cantat in fiecare dimineata la Radio Romania, ci a cazut, se pare definitiv, in somnul ratiunii, care naste doar monstrii resemnarii. In aceste conditii, mai are, oare, biata noastra Tara vreun «viitor de aur», cum canta odinioara poetul? Mai putem, oare, sa intrevedem prin secoli a ei inaltare? Cine poate sa raspunda la aceste intrebari? Nepasatorul si incompetentul Guvern al Romaniei? Parlamentul, care voteaza legi doar in favoarea infractorilor? Presedintia? Mass-media? Consiliul Europei, care se ingrijeste doar de drepturile homosexualilorilesbienelor, ale cainilor maidanezi si ale porcilor supusi sacrificarii, dar, in nici un caz, de salariile, pensiile si sanatatea romanilor? Spre cinstea sa, ambasadorul american in Romania, domnul Nicholas Taubman, a incercat recent sa ia atitudine impotriva Coruptiei exagerate din tara noastra si am vazut cu totii cum i-a retezat-o scurt tovarasul Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, citez din memorie: "Voi vorbiti, bai americanilor, voi care ucideti negri? Ce vreti sa spuneti, ca la voi in America nu exista Coruptie? Cu ce drept va amestecati voi in treburile noastre interne? Nu va este rusine?» Prin asta, tovarasul Olteanu a vrut sa spuna ca El si toti cei ca El sunt Stapanii absoluti ai Romaniei, ca nu are nimeni voie sa se amestece in treburile interne ale acestei tari, fiindca EI sunt Stapanii de sclavi absoluti, care fac ce voiesc cu poporul acesta, cu viata lui. Aceasta dovedeste ca regimul politic din Romania este de tip neonazist, un regim bine tupilat sub masca cuvantului Democratie, un regim care nu manifesta nici un fel de compasiune fata de popor, ci, dimpotriva, da dovada ca-l dispretuieste si-l uraste de moarte.

P.S. As dori sa pun Consiliului Europei si opiniei publice prin intermediul mass-mediei internationale, tuturor oamenilor cinstiti de pretutindeni, care mai au o farama de umanitate intr-insii, urmatoarea intrebare:

Oare, care sunt cei mai mari hoti din lume:

a) cetatenii romani din Romania, care, izgoniti de sumbra saracie din tara, mai mananca si ei cate o lebada pe lacurile din Austria, sau mai fura poseta vreunei cucoane bogate din Italia, sau vreo masina de lux din Germania, sau vreun telefon mobil din Franta, Olanda, Anglia etc., etc.,

sau

b) romanii-italieni care, in urma cu 2000 de ani, ne-au furat (jefuit) cca 100 de vagoane de aur, turcii care, in decurs de 500 de ani, ne-au luat ca tribut, probabil, o cantitate similara, sau rusii-sovietici care in decurs de vreo 50 de ani ne-au furat din tara bogatii in valoare echivalenta, sau actualii rechini si nababi din Europa, America, Lumea Musulmana, Asia etc, care, intr-un rastimp de doar 17 ani, ne-au luat absolut totul, fiindca noi n-am vrut sa ne vindem Tara, ci am fost obligati sa le-o dam de gratis, pe tava, pentru ca ei sa ne invete, in schimb, ce este Democratia?

Cunoscut mai ales pentru realizarile sale, Bernady Gyorgy a fost primar atat in timpul regimului austro-ungar, cat si dupa Marea Unire din 1918. Daca priceperea si calitatile de gospodar al urbei le-a pus in valoare prin constructia impozantului Palat al Culturii, abilitatea, inteligenta, dar si caracterul usor "alunecos" ni se releva abia din studiul atent al documentelor procesului din perioada 1926-1928.

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

LIGA I - ETAPA A 19-A

GLORIA BUZAU – CEAHLAUL

(Continuare on-line la pagina Sport)

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647