Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Atentia opiniei publice din Romania a fost atrasa, in ultimele zile, cu al doilea episod de incepere a urmaririi penale, avandu-i in obiectiv, de data aceasta, pe mai multi oameni de afaceri din domeniul fotbalului autohton. Astfel, din mass-media s-a aflat ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au început urmarirea penala, pentru mai multi oameni din fotbal, care, împreuna sau în parte, prin tranzactii dubioase, au savarsit mai multe actiuni care devin obiectul unor infractiuni. Intr-un comunicat dat publicitatii miercuri, 16 ianuarie, al Ministerului Public, se arata ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au început, în 10 ianuarie 2008, urmarirea penala, pentru înselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani, împotriva unor persoane importante din fotbalul romanesc: Ioan Becali – fost impresar si actionar la diferite cluburi, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - presedintele si patronul clubului de fotbal Rapid Bucuresti, Sica Puscoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Otelul Galati si presedinte pe la altele, Cristian Borcea - presedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo, Jean Padureanu - presedinte al clubului de fotbal Gloria Bistrita, Gheorghe Popescu – fost impresar si Gheorghe Netoiu - actionar la clubul de fotbal Dinamo. Din probele administrate de procurori, cum ar fi raspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa si din Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum si din analizele efectuate de Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) si Garda Financiara a rezultat ca persoanele respective, împreuna sau în parte, prin tranzactii ilegale si folosirea de interpusi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activitati de impresariat. Se precizeaza, de asemenea, ca în perioada 1999 - 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine si Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiti si-au însusit în interes personal sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati, rezultate din transferul în strainatate a unui numar de 12 fotbalisti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sanmartean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea si Iulian Arhire. Prin asemenea fapte, cele patru cluburi au fost prejudiciate cu peste zece milioane de euro, reprezentând diferenta dintre sumele reale, încasate prin transferurile de fotbalisti si sumele efective, înregistrate în contabilitatea cluburilor. Drept urmare, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri si implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, Bugetul de Stat a fost prejudiciat cu o suma de peste 1,7 milioane de euro, iar Federatia Româna de Fotbal cu aproximativ 600.000 de euro. Printre oficialii care sustin acest demers al procurorilor se remarca Sebastian Bodu, fostul sef al ANAF, care a declarat ca a luat "act cu satisfactie" de faptul ca DNA a început urmarirea penala împotriva mai multor persoane din industria fotbalului, el insusi demarand, în timpul mandatului sau la ANAF, o actiune împotriva evaziunii fiscale din lumea fotbalului, unde "sunt foarte multi care se cred un fel de Hagi ai evaziunii fiscale".

Din tabara invinuitilor, impresarul Ioan Becali combate actele DNA si cere explicatii privind încalcarile legale pe care le-ar fi comis, adresand procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, o plângere în care critica pasaje din actele facute de procurorul-sef Doru Tulus, aratând ca anchetatorul nu precizeaza concret în ce constau faptele de care este acuzat. Fosta mare glorie a gazonului romanesc si efemerul impresar, Gheorghe Popescu s-a prezentat primul, la sediul DNA, in postura unuia dintre oamenii din fotbal pusi sub urmarire penala, unde a zabovit timp de 30 de minute. La iesirea din sediul DNA, Gheorghe Popescu a declarat ca va pune "la dispozitia procurorilor probe care sa-i sustina nevinovatia", rugand "mass-media sa lase procurorii sa-si faca treaba". A urmat fostul director al unor cluburi de fotbal, Mihai Stoica, declarand tot la iesire, ca spera ca "intr-un timp cat mai scurt sa se risipeasca aceasta confuzie" legata de situatia sa. Probabil ca vor trece pe la DNA si ceilalti invinuiti, care se vor stradui sa-si risipeasca acuzatiile. (Clipa)

Ambasada Romaniei – Washington D.C.

1607 23rd Street, NW

Washington, D.C. 20008

Tel. (202) 232-3694; Fax (202) 232-4748

Web site: www.roembus.org; E-mail: office@roembus.org

22 ianuarie 2008

Noul ambasador al Romaniei la Washington Adrian Vierita a prezentat scrisorile de acreditare Presedintelui Bush, in timpul unei ceremonii care a avut loc la Casa Alba marti, 22 ianuarie.

Intr-o scrisoare adresata presedintelui american, ambasadorul Romaniei a aratat: “Am deosebitul privilegiu de a putea contribui la prietenia în continua crestere dintre Statele Unite si România si la consolidarea  Parteneriatului Strategic dintre tarile noastre. Pe perioada mandatului meu, îmi voi concentra eforturile spre promovarea unor relatii politice si de securitate mai puternice, spre îmbunatatirea schimburilor economice bilaterale si, nu în ultimul rand, spre întarirea legaturilor cu românii care traiesc în Statele Unite.”

El a subliniat, de asemenea, ca Romania este si va ramâne un sustinator ferm al viziunii Presedintelui Bush de promovare a libertatii si valorilor democratice de la Marea Baltica la Marea Neagra.

Ambasadorul Vierita a subliniat cooperarea bilaterala exceptionala in sensul promovarii democratiei, a dezvoltarii economice, precum si in ceea ce priveste aspecte de interes in plan global si regional: securitate energetica, neproliferare, lupta impotriva terorismului si a crimei organizate.

In contextul pregatirilor pentru summit-ul NATO, pe care Romania il gazduieste in aprilie 2008, ambasadorul roman a aratat ca acesta este “cel mai important eveniment organizat vreodata la Bucuresti; suntem convinsi ca va reprezenta un moment semnificativ si pentru viitorul Aliantei.” El a mentionat, totodata, interesul cu care este asteptata la Bucuresti vizita Presedintelui Bush si a Primei Doamne, cu prilejul Summit-ului NATO.

Anterior preluarii mandatului în capitala SUA, Adrian Vierita a fost secretar de stat pentru afaceri europene in cadrul  Ministerului Afacerilor Externe, incepand din iulie 2006 si ambasador al Romaniei in Republica Federala Germania, in perioada 2002 – 2006.

Adrian Vierita a fost numit Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite de catre Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, in data de 5 decembrie 2007.

Note biografice:

Adrian Vierita este diplomat de cariera. Face parte din corpul diplomatic al României de la 1 martie 1991. A detinut diverse functii de conducere în cadrul MAE, printre care: sef de cabinet al secretarului de stat coordonator al relatiilor bilaterale cu tarile din Asia, Africa, Orientul Mijlociu si America Latina, director adjunct al Directiei ONU si Institutii Specializate, director al Directiei  Europa Centrala si de Sud-Est, precum si director general al Directiei Generale pentru Relatii Europene si Euroatlantice. Cariera sa diplomatica a inclus un post de patru ani în cadrul Misiunii Permanente a României pe lânga organizatiile internationale de la Viena, unde  a activat ca adjunct al sefului delegatiei României la negocierile Tratatului asupra Fortelor Conventionale în Europa si sef al delegatiei României la negocierile privind masurile de crestere a încrederii si securitatii în domeniul naval la Marea Neagra; de asemenea,  a detinut functiile de adjunct al reprezentantului permanent al României pe lânga Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) si Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (ONUDI) si a avut responsabilitati pe linia Conventiei ONU împotriva crimei organizate transnationale si a Protocoalelor privind combaterea traficului de persoane si de migranti.

În 2002, a primit Ordinul national Serviciul Credincios al României, în grad de ofiter. In anul 2003 este desemnat ambasador al anului, iar în 2005 este declarat diplomat al anului de catre cotidianul bucurestean Nine O’Clock. Este decorat în 2006 cu Marea Cruce de Merit a Republicii Federale Germania.

Este absolvent al Facultatii de Tehnologie a constructiilor de masini a Universtatii Politehnice din Bucuresti si a urmat studii postuniversitare in domeniul relatiilor internationale si economiei mondiale la Academia Diplomatica din Viena si Institutul Român de Studii Internationale, unde a obtinut diplome de merit.  În prezent, este doctorand in domeniul stiintelor economice la ASE - Bucuresti. A fost lector la European College for Liberal Arts din Berlin. Este co-autor al volumului “România la Organizatia Natiunilor Unite”, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1995.

Este casatorit cu Codrina Eugenia Vierita si are 2 copii. Este nascut la Bucuresti, în data de 4 iulie 1962.

Ascult imensitatea alba, care se odihneste dupa atâtea râuri de fulgi ce au invadat-o. Paradoxal, azi lumina ma deprima. Ceva s-a întâmplat în lumea noastra; optimismul românului s-a înecat în spatiul de gheata. Toti ne invadeaza cu stiri de cât de rai sunt românii, iar daca încercam sa explicam ca negrul nu-i atât de negru, suntem catalogati ca prea legati de trecut. Desi crestinismul are aproape doua mii de ani, nimeni nu se supara ca sunt pomenite acele vremuri; mai mult, Vechiul Testament relateaza de vremuri imemorabile. Nici un credincios nu ar considera nelalocul ei ideea de „popor ales", iar la rândul lor evreii îsi respecta valorile si le evoca prin sarbatori specifice.

Mi se pare greu de înteles de ce unii dintre noi refuza sa vada niste adevaruri spuse de altii. Referirea la poporul român care „a fost stralucitor si va fi" apare, în diferite forme, de pe vremea lui Herodot (si chiar mult mai înainte) pâna în 1999 - la Papa Ioan Paul al II-lea.

Poate cea mai veche referire este cea din Geneza – în care niste greci au identificat Havila ca anagrama Valahiei. Apar afirmatii alegorice deosebite si în Cartea apocrifa a lui Enoh.

Herodot ne transmite un mesaj a carui consecinta este Uniunea Europeana: „Cei mai numerosi dupa inzi sunt tracii si daca ar fi si uniti ar fi cei mai puternici". Tot în „Istorii" îi prezinta si pe geti ca fiind „cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Acum aproape doua mii cinci sute de ani Herodot ne prevedea un viitor deosebit, daca vom fi uniti. A urmat Iordanes (blamat de unii), sustinut (împotriva opozitiei chiar a unor români) de italianul Carlo Troya - care a explicat cu argumente istorice eroarea grafica ce a transformat getul în got.

Nostradamus a scris fara codificare despre poporul român de pe paralela 45. Mesopotamia Europei (în evul mediu toti ne spuneau vlahi) a fost si va fi stralucitoare, preciza el. Pentru cei care considera ca „istoria începe în Sumer" aceste afirmatii par de-a dreptul inacceptabile.

Mihai Eminescu, pe care unii nu‑l pot întelege (si-l dezaproba) a lasat în poezia „Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie" o adevarata revelatie si un îndemn pentru realizarea ei. Era cunoscuta în antichitate ca „tara Albinelor" si avea un puternic sacerdotiu format din pleistoi, ce consumau doar lapte si miere (acel simbol al tarii Fagaduintei din Geneza) - asa cum relateaza si Flavius Josephus. Astfel „dulce Românie" nu este un compliment gratuit. Cred ca atunci când afirma despre „trecutul mare, mare viitor" Eminescu era constient de destinul tarii. În unele concepte filozofice exista ideea unui botez de foc, care purifica sufletul. Prin jertfa de sânge a neamului, se poate „arde" dusmanul interior. La geto-daci, ca si la popoarele germanice, era credinta ca eroii ajung la Zalmoxis sau în Walhala. Aceasta purificare, sustinuta de credinta si iubire, tine aprins „focul vesnic al tarii" - foc care atrage entitati superioare, precum îngerii iubirii si pacii.

Descoperirea din 1961 a tablitelor de la Tartaria, prin scrisul de pe ele mai vechi decât primele scrieri sumeriene cu doua mii de ani (5.500 î.Hr.), avea sa schimbe viziunea despre trecut si sa dea sens expresiilor „Mesopotamia Europei" si „La trecutu-ti mare, mare viitor!".

Cuvintele Papei Ioan Paul al II lea, în 1999, la sfintirea locului pentru Catedrala Întregirii Neamului, au confirmat înca odata ceea ce unii stiu si altii refuza sa înteleaga. El a afirmat ca „România este Gradina Maicii Domnului" si ca a venit „sa contemple chipul lui Iisus în Biserica noastra". Cred ca acelasi lucru îl întelegea si Eminescu atunci când compara tara cu o fecioara, mireasa a îngerului ce va coborâ pentru a gusta din raiul ceresc.

Noi avem marea sansa sa contribuim la materializarea înaltelor aspiratii sau previziuni ale înaintasilor. Este adevarat ca în fiecare din noi exista capacitatea de cunoastere a binelui si raului, ca atunci când se dezvolta latura spirituala ea ramâne uneori vremelnic ancorata si în manifestari mai putin înalte, dar putem sa gasim în noi forta ca sa înclinam balanta spre bine. Nu putem irosi aceast dar harazit doar pentru ca exita si „uscaturi în padure". Chiar si uscaturile sunt bune pentru focul schimbarii si evolutiei. Daca n-ar exista astfel de actiuni negative n-ar fi fost date cele zece porunci, n-ar fi trebuit sa fie nici învatatorii biblici - care sunt dovata realitatii umane actuale în spatiul culturii crestine; singuri putem alege drumul fie spre lumina iubirii si întelepciunii, fie spre întunericul nesigurantei si remuscarilor.

Batrâna doamna se pregatea sa moara! Desi era convinsa ca nu moare la propriu, ci doar ca face o trecere dintr-o stare in alta, asa-i placea ei sa spuna, ca se pregateste sa moara. Statea întinsa pe pat, avându-i alaturi de ea pe cei cu care-si petrecuse ultimii ani din viata: catelusa Eliza si tânara si noua sa menajera, Elena. Mobila din casa, inclusiv pianul la care altadata cânta cu pasiune si frenezie erau acoperite cu o pânza alba. La fel si fotoliul în care-i placea sa stea ore în sir citind si recitind carti dragi ei. În topul preferintelor era Muntele vrajit, de Thomas Mann. Citise aceasta carte de zeci de ori pâna acum si dac-ar mai fi avut timp ar mai fi citit-o macar o data, dar acum avea altele de facut, trebuia sa moara. Îsi aminti ca într‑o zi, copilul familiei de muncitori de alaturi, o ruga insistent sa-i împrumute si lui aceasta carte s-o citesca, pentru ca parintii nu-si permit sa i-o cumpere. Atât de mult pretuia cartea, încât nu a putut s-o înstraineze.

Pe fata ridata si lipsita de culoare, un gest firav trada intentia batrânei doamne de a spune ceva. Renunta însa si îsi întinse mâna lunga si subtire, indicând paharul cu apa de pe noptiera. Menajera o ajuta sa bea.

Niciodata nu-i placuse sa vorbeasca prea mult. Considera asta o pierdere de vreme. Adesea spunea ca oamenii ar trebui sa vorbeasca numai atunci când e necesar sa comunice. Când mergea prin piata, la biserica, sau se plimba pe strazile înguste ale micului orasel din care nu plecase niciodata în viata ei, se mira vazând pe la colturi femeile cum palavragesc între ele. Doamne, dar ce-or avea sa-si spuna una alteia, ca doar se vad în fiecare zi, se întreba retoric muribunda noastra.

Singurele sunete care se auzeau acum veneau de la un picup vechi. O melodie amplifica starea de tristete si de deprimare din camera: Tango to Evora. Lorena Mc Kennitt era singura solista care-i placea batrânei doamne. Este divina, spunea adesea, nu si de data asta, pentru ca nu mai era timp, mai era foarte putin pâna urma sa moara...

Credea în viata de apoi, credea în rai si era sigura ca în foarte scurt timp acolo va ajunge! Încerca sa-si imagineze cum va fi, dar renunta la fel de repede cum renunta si la intentia de-ai cere menajerei paharul cu apa. Îi placeau surprizele, asa ca nu vroia sa anticipeze nimic, totul vroia sa fie o surpriza pentru ea: preluarea sufletului de catre îngerul ei pazitor, calatoria pâna în eden, întâlnirea cu sfintii, cu cei care ajunsera acolo înaintea ei, totul vroia sa fie secret pâna în clipa în care evenimentul urma sa se întâmple, ca sa traiasca, moarta fiind, emotiile necunoscutului cu intensitate maxima.

Nu pacatuise toata viata. Nu fusese casatorita niciodata, cu toate ca lumea nu stia acest lucru si o striga cu apelativul de batrâna doamna. Nu avusese vicii, nu fumase, nu bause si nu avusese niciodata gânduri necinstite. De foarte multi ani, de fapt înca din tinerete, de la pe 26 de ani se izolase total de lume. Erau doua tabere rivale: ea si ceilalti. Nu mergea la nimeni în vizita si nimeni nu venea la ea în vizita. Singurul care-i trecuse pragul fusese acel baietandru care vroia sa împrumute tocmai cartea ei preferata. Mergea în fiecare duminica la biserica. A, azi era duminica, azi nu, azi nu mergea la biserica pentru ca azi simtea ca trebuie sa moara.

Îsi întinse din nou bratul lung si cu un gest tremurat îi sugera menajerei ca piesa ei preferata se terminase si ca ar mai vrea s-o asculte, cât mai putea, ca nu mai era timp, doar se pregatea sa moara.

Nana na na na, na, na, nana... piesa începu sa umple spatiul gol din casa. Catelusa Eliza ciuli urechile. Cunostea prea bine aceasta melodie, chiar începuse sa-i devina iritanta, asa de multe ori o ascultase. Urma sa scape, batrâna doamna se pregatea sa moara.

Si uite ca muri! În acordurile muzicii, cu ochii închisi dar îndreptati spre tavan, fixând parca cerul de dincolo de perete, batrâna doamna era oficial fosta batrâna doamna.

De undeva de la înaltimea camerei, fosta batrâna doamna îsi privea trupul inert din pat. O speria ceea ce vedea! O femeie batrâna, cu o figura inexpresiva, statea întinsa în pat. Era ea, dar nu era ea! Menajera aia tânara si proasta, Elena, aprinsese repede o lumânare si toanta, nu pusese un servetel pe noptiera. O sa se pateze de ceara bunatate de mobila... Dar lucrul asta nu mai conta asa de mult acum, îsi spunea ea, adevarul era ca nu mai conta nici cât negru sub unghie.

O lumina cum nu mai vazuse pâna acum intra în camera. Era calda si... fermecatoare. O cuprinse si simti ca zboara, ca pluteste alaturi si împreuna cu ea.

Dupa o calatorie care i se paru ca nu se mai termina, epuizanta si ciudata, printr-un fel de tunel, se pomeni într-o gradina superba. Un paradis! Nu, nu esti înca în rai, îi raspune îngerul ce o însotise tot drumul, ghicindu-i parca gândurile si vorbindu-i pentru prima data de când erau împreuna, pe un ton calm si linistitor. Esti la judecata!

Nici nu apuca bine îngerul sa-si termine fraza, ca în fata ei aparu, ca de nicaieri, un batrân cu barba lunga si alba, îmbracat tot, din cap pâna-n picioare în alb, de statura medie si cu niste ochi cum nu mai vazuse pâna acum. Exprimau atât bunatate si întelegere, întelepciune si cunoastere cât si severitate si asprime.

Acesti ochi minunati o privira insistent. Dupa câteva clipe, ce i se parusera o eternitate, batrânul nu o mai privea ci se uita zâmbind la un baietel de aur care venise si-i adusese o carte groasa. De zeci de ori mai groasa decât Muntele vrajit. Dupa ce rasfoi câteva pagini, batrânul o privi din nou si o întreaba doar atât: Marieta?

Ea era, dar nu o mai strigase nimeni asa de ani de zile. Toti îi spuneau batrâna doamna. Simtea cum o cuprinde ameteala si i se înmoaie genunchii. Cu un efort extraordinar reusi sa deschida gura si sa spuna un da abia perceptibil.

Batrânul, cu o vocea extrem de placuta si de calma îi adresa o alta întrebare, care avea s-o blocheze: Care a fost menirea ta pe pamânt?

Ce sa raspunda la o asemenea întrebare? Nu fusese niciodata îndragostita, nu avuse urmasi... Lumea nu o placea. Pentru asta nici ea nu-i placea pe oameni. Era un mecanism straniu în care o roata se învârte pentru ca se învârte cealalta. Fapte bune nu-si amintea sa fi facut. Cu menajera Elena era mereu rautacioasa si suspicioasa. Pe Eliza o certa atunci când se juca prin casa. Mergea la biserica, saptamânal, se ruga, dar acum nu‑si amintea pentru ce se ruga. Nu a avut ambitii, nu a avut idealuri. Atunci a realizat pentru prima data ca daca toti oamenii ar fi fost ca ea, umanitatea ar fi avut numai de suferit... Gândurile o mistuiau în continuare.

Vâzând ca se framânta, batrânul îi spuse doar atât: remuscarea este o virtute, si disparu la fel de repede cum si venise!

Marieta deschise speriata ochii. Eliza îi lingea credincioasa mâna dreapta, iar menajera Elena îi punea comprese cu apa rece pe frunte. Lumânarea pe care mai devreme o vâzuse aprinsa, parea nefolosita. Ati dormit, doamna, va simtiti mai bine? Nu, Elena, nu, pentru a ma simti bine trebuie sa fac repede ceva, ajuta-ma, te rog! "te rog", "te rog", hmm, nu mai folosise expresia asta…

Dupa trei ore, batrâna doamna se simtea bine. Se simtea mai împlinita si mai fericita ca niciodata. Contactase oficialitatile orasului, niste avocati si notari publici. Casa ei veche dar luxoasa avea sa fie de-acum înainte Orfelinatul Marieta. Averea pe care o strânsese cu atâta consecventa si sârguinta o viata întreaga era acum împartita în zeci si zeci de locuri. Menajera Elena, pentru ca o îngrijise si o respectase ca o adevarata fiica, primi cât sa-si permita o casuta a ei în care sa-si întemeieze o familie cu multi copii, fara grija zilei de mâine, cu rugamintea sa aibe mare grija, ca si pâna acum, de altfel, de catelusa Eliza. Familia de muncitori de alaturi nu fusese uitata. Alti vecini pe care-i cunostea doar din treacat, pentru ca nu vorbise niciodata cu ei, primisera si ei o mica avere. Biserica, spitalul si alte institutii primisera fonduri suficiente pentru îmbunatatirea activitatii. Biblioteca judeteana primi si o colectie impresionanta de carti, mai putin Muntele vrajit. Acea carte i-o oferise baiatului care o rugase cu putin timp în urma sa i-o împrumute

Atâta efort o obosise rau pe batrâna doamna. O ruga pe menajera s-o lase singura în camera, sa se odihneasca, sa mearga si s-o plimbe pe Eliza, ca se speriase vazând atâtia oameni în casa.

Nici nu puse capul bine pe perna, ca se si vazu în fata batrânului cu barba lunga si alba, care dadea dojenitor din cap.

Bine, îi spuse, poftim cheia, poti intra in rai, dar hai sa-ti arat si de ce! Batrânul apasa câteva butoane si un ecran urias se arata în fata celor doi. Un baietel întins pe canapea, la lumina unei lampi, citea entuziasmat o carte, fiind rupt total de ceea ce se petrecea în jurul lui. Era asa de concentrat încât nici nu o auzea pe mama lui care-l chema la masa. Citea Muntele vrajit de Thomas Mann...

Text de Viorel Muha

Publicat de Viorel Muha in Memorii

1984 - an greu din decada prabusirii economice, morale si sociale a tarii noastre. An al decadei de groaza din sistemul comunist. Decada de foame, frig, decadere morala si întiparirea în mentalul unora, ca furtul, mita si spaga, respectiv îndoirea coloanei vertebrale cu capul atingând podeaua, reprezentau valori fundamentale ale vietii lor. Devenise mândrie pentru ei, etalarea acestui mod.

Institutiile statului totalitar, subordonate partidului unic, contribuiau din plin la acest proces de degradare. Una din aceste institutii vitale pentru o natiune a fost si este Justitia, respectiv sistemul juridic cu componentele sale adiacente. Repercursiunile a ceea ce s-a întâmplat în acei ani se regasesc mult amplificate si de alta natura astazi.

Justitia este sanitarul, doctorul unei natiuni. Fiind capat terminal, aceasta efectueaza corectiile necesare, atât din trecut cât si din prezent, respectiv previne si stopeaza faptele si comportamentul negativ din viitor.

Aceasta are rolul de a preveni degradarea statului de drept, daca acesta exista. Într-un stat de drept si democratic, Justitia este principala raspunzatoare de înapoierea respectivei natiuni, din toate punctele de vedere. Ea, Justitia, este raspunzatoare de faptele din politic, din economic si social.

Noiembrie 1984, Tribunalul Bucuresti - Trepte multe, trepte tocite de destine pierdute si ratacite. Intrare prin usi mari cu clanta desprinsa. Coridoare murdare, mucuri de tigari pe jos. Scuipatoare ca în spitale, pe post de scrumiere. tigari strivite în graba si îndoite a chinuiala. Unele din ele, Kent alb, zdrobitor de alb, cu ruj rosu pe filtru. Altele contrastând ametitor, tigari Carpati, tigari strivite cu obida si desfacute din lipeala hârtiei, cu tocatura de tutun împrastiata.

Peretii vopsiti în maro, pereti frecati si zgâriati, la colturi soiosi de haine frecate, pareau ca te strâng si ca te vor duce acolo unde nu vezi lumina de soare. Voci venite prin ecou loveau tavanul, coborând ametitor spre cei ce asteptau.

- Inculpat?… Ridicati-va în picioare. Veniti în fata juriului! Stati drepti!… Recunoasteti?… Ati înfaptuit… Semnati!

Procese pe banda… sentinte judecate în dispozitii de partid si prin telefon.

Peretii reci si întunecati parca scoteau ghiare sa apuce pe cei lipiti de ei, personaje cu ochi plecati. Câte un rapait de tocuri cu cui se auzea pe holul imens, generând ecouri înfioratoare. Daca treceai prin dreptul WC-ului, respiratia era supusa unui chin de stopare si respingere de aer, cu grimasa de greata. Aer închis si miros de transpiratie. Totul mirosea a nespalat.

Usile de judecata deschise împreuna cu o fereastra, gura uriasa de aer. Eu în picioare în fata juriului. Încruntati, judecatorii cu priviri de gheata se uitau undeva. Acel undeva, daca exista, numai de ei era stiut. Ei nu vedeau pe cei din fata lor, se uitau prin noi. Totul era hotarât dinainte. Mecanismul de partid unic si de stat, functiona la comanda prompta.

- Alo! Alo!…

- Da! Sa traiti!…

- Tovarase procuror, sunt Chelebeanu, de la partid!

- Sa traiti, Tovarase Chelebeanu, ordonati!

- Ma, tu esti procuror în Tribunal?

- Da, sa traiti, cu umila dumneavostra bunavointa!

- Ma, lasa-l pe ala cu carnea care a furat, ma, ca este neam cu primu’ secretar de la Deva, ma! Nu stiai?

- Nu, sa traiti, dar a furat aproape un vagon frigorific de carne, asta numai ce am putut determina noi!

- Bai, procurorule, vezi sa nu te bag eu la frigorific! Vezi ce este cu scazamintele, ca apa curge de pe carne când se dezgheata si ajunge la jumatate. Ce, ba? Trebe sa te învat eu? Propune trei luni cu supendare si gata, ce mare scofala? Omul este de-al nostru. Zice ce zice partidul. Om de nadejde, de peste 20 de ani. Ia vezi tu cu grupul ala care a început sa mâraie împotriva noastra!

- Am înteles, sa traiti, dar este implicat si un scriitor… stiti?

- Lasa, ba, pe scriitor. Îl avem noi în grija. Tu da dispozitie ca la ceilalti sa li se bage de la vecinii de sus, prin podea, în suportul lustrei din tavanul lor, câte un microfon. În dormitor, ba, ca sa auzim ce vorbesc noaptea la secret, ba? Ai înteles? Ca daca bagati în telefon sau în ceasul de lumina, nu se aude nimic! Tu anunta baietii unde am spus eu, ca ei stiu bine ce au de facut. Ai înteles, ba?

- Da, am înteles, sa traiti!

- Asa sa faci, ba, ca altfel ajungi pe post de portar la tribunal, dar nu în fata, ci în spate, unde vei avea grija sa numeri detinutii când intra si când ies, si nu vei avea nici ghereta si nici scaun! Iara iarna vei sta afara! Ai bagat la cap?

- Am înteles, sa traiti, dar stiti… judecatorul!

- Ba! Te bag în ma-ta, vad ca ai tu grija în locul meu! Fii atent! Sun eu, nu avea tu grija si la judecator, ca de aia i-am numit, ba, sa judece cum trebuie! Ca l-a pus acolo partidul, ba, clasa muncitoare, ba! Nu întelegi? Te-ai îmbuibat, ma, fomila? Am auzit ca se cam înghesuie unii pe la tine, pe la usa, cu straitele, chiar de la sute de kilometri. Ia mai îndreapta ce este mai bun, asa, si pe aici, ca vezi… ca vei ajunge chiar ce am spus!

Judecatorii si procurorii erau cadrele de nadejde ale aparatului de pedepsire a statului totalitar. Ei erau capatul, nu luminos, ci cel întunecos, daca aveai curajul sa înfrunti sistemul. Ei te scapau sau te pedepseau, nu functie de fapta facuta, ci functie de cine erai, ce ai fost, ce plocon puteai sa dai si, cea mai importanta, atitudinea ta fata de partid.

Astazi lucrurile stau la fel, numai ca depinde ce partid este la putere, care majoritate parlamentara este mai puternica, de ce avere dispui, respectiv cât ai furat si cu cine ai împartit, respectiv ce politician te‑a ajutat si cât poti sa dai, fie ridicând în functie, fie ajutând neamuri, prieteni si relatii.

Mai mult de atât, culmea ipocriziei, vin unii din institutiile statului, din politic sau chiar din presa si cânta ode celui care a hartanit tara. Ei vin cu tupeu, facând afirmatii ca au creat locuri de munca, ca ce manageri buni sunt, ca au adus mari contributii preluând ajutorul financiar de la stat, bagându-l în propriul buzunar, ca scutirile aduse banilor care trebuiau sa-i plateasca au facut bine României!

Este usor sa cumperi curent electric pe un calculator, care ocupa numai un birou, sa manevrezi conturi bancare, cumparând cu un pret si vânzând cu chiar si de trei ori mai mult. Este usor dupa un asemenea câstig sa vii sa spui ca vrei scutire de TVA, ca vrei pensii marite, ca vrei binele "poporului tau". Aceeasi tovarasi, dar în timpuri prezente.

Înainte era evidenta, ca si în mare parte acum, inutilitatea multor procese, plictiseala procurorilor si judecatorilor, plus faptul ca ne considerau si ne simteam insecte în fata lor. Cei care greseam si nu eram conform cu linia partidului, riscam maximul de pedeapsa, iar unii chiar intrau nevinovati la capatul întunecos al tunelului, unde nu ajunge lumina. Vina principala, când nu te încadrai cu linia partidului, indiferent de ce proces era pe rol, era ca ai vândut tara, clasa muncitoare, poporul, tovarasi!

Astazi nu mai esti acuzat cu voce tare ca ai vândut partidul sau încrengatura institutionalo-politica mafiota, ci esti privit cu ura, de sus, de pe podiumul de judecata, sau esti pus repede sub ancheta. Cei care sunt ai lor, ai încrengaturii institutionale, dosarele lor se pierd, sunt ratacite, retrimise, încurcate în proceduri, cu documente sustrase sau din contra, cu unele noi aparute. Asa apar tinute la dos, "în caz de…", documente care contrazic pe cele vechi, pâna cel acuzat cade în uitare, atât de adversar cât si de presa, respectiv de asa zisa opinie publica.

Si faptul se perpetueaza cu o iuteala de necrezut, pentru ca apare alt caz fierbinte, caz care nu lasa sa se raceasca cel trecut. Asa a aparut uzura constiintei, a devenit rutina defilarea unora asemenea cazuri, defilare prin instante de judecata cu avocati si presa, ulterior intervenind "retragerea" si disparitia lor de pe scena, fara sa le pese sau sa plateasca ceva.

Avocat astazi, expert penalist cu relatii în sistemul administrativ din Bucuresti si primariile adiacente, spune:

- Domnule… nu trebuie sa dai în judecata pe primar si secretar, sunt doar colegi cu cei din justitie, nu ai sansa sa câstigi! Da primaria în judecata, sa plateasca despagubiri. Adica cei prosti si multi, nu primarul escroc, primar aparat de sistem si de politic, indiferent cine detine puterea.

Dar sa revenim cu multi ani în urma, sa revenim la naravurile celor de atunci, naravuri perfectionate si finisate astazi.

Se citeste rechizitoriul. Zece dolari. Zece dolari avuti în buzunar la trecerea frontierei. Procurorul tânar se ridica si solicita:

- Onorata instanta, conform Art… Cod Penal, solicit pedeapsa maxima de 7 ani închisoare.

Simteam atunci ca sala rece, cu banci roase, de un maron cenusiu murdar, a intrat în ceata. Oamenii din banci s-au trasformat în strigoi si parca s-au napustit asupra noastra. Sunt zile în viata, zile blestemate. Zile în care spui "nu mai vreau sa fiu". Zile în care si Dumnezeu poate ne uita cu adevarat în mâinile satanei.

Astazi, acelasi Tribunal, în alta cladire, care trebuia sa fie supermarket. Tribunal cu arhive, cu doua scaune, cu usa de arhiva la intrare, de trebuie sa intri în dunga, daca esti mai corpolent. Tribunal cu holuri inutile uriase, cu personaje care zbiara ca nu esti la gara, si acolo nu se da ora exacta, respectiv când soliciti un dosar ti se spune: "Ce vrei?", "Asta este!", "Nu vezi, domnule, ca nu este!"

Te înconvoi si te crucesti! Cum este posibil? Acela care cel mult trebuia sa duca gunoiul, zbiara la tine ca un apucat! La tine! Justitiabil suparat sau avocat, la oameni care tac, oameni care nu spun nimic, numai strâng din masele, ca tot acolo, la astia, ajung si altadata. Cui sa-i spui, pe cine sa sesizezi, cui sa te adresezi? Inamovibilitate! De! Saracul cetatean, i se strâmba gura a scârba si nu mai vrea nimic, nici macar judecata strâmba!

(Va urma)

Viorel Baetu (Michael Cutui)

(Continuare din numarul precedent)

Comisarul închise telefonul. În birou intra Valeriu.

- Sefu am fost la Banca Tiriac, batrâna doamna avea un cont în Euro pe care se varsau în fiecare luna 2500 de Euro de la un birou de advocati din Berna.

- Ati luat legatura cu ei.

- Marin se ocupa de asta.

- Bine, trebuie sa-l gasim pe acest Miron Iancu.

- Miron Iancu? El e cel care avea împuternicire pentru contul doamnei Moruzzi.

- L-ai gasit?

- Am trimis o masina la el la atelier sa-l aduca încoace. Are un atelier de reparatii auto.

În birou intra ca o furtuna, inspectorul sef Pacuraru.

- Ducule ce e asta? De când îti trimiti oamenii tai sa ma controleze. Comisarul ramase blocat.

- Sa te controleze?

- Altfel cum sa interpretez aparitia oamenilor tai la atelierul lui Miron Iancu?

- Voiam sa-l aduc încoace ca sa‑i pun câteva întrebari. E probabil implicat în cazul de omor pe care chiar îl prelucrez.

- Miron Iancu a murit ieri în jurul orei 16, strivit de o masina. A fost un accident.

- Si ce mai faceti voi acolo?

- S-au gasit doua masini furate la el în atelier, iar cei doi mecanici care lucrau la el au disparut. Tu de ce îl cauti?

- Trebuie sa mergem la sefu sa raportam situatia.

*

Chris tinea fotografia în fata.

Acum stia mai mult despre Iancu Miron.

Tatal lui fusese frate vitreg cu Iancu Simion Moruzzi unul dintre cei care plecase în Germania împreuna cu Horia Sima. Acolo lucrase o perioada în Molsheim în Elsas.

Iar Molsheim în Elsas a fost locul unde Ettore Bugatti si-a deschis fabrica de automobile, care a functionat pâna în 1939 când uzina a fost preluata de nazisti.

Deci Iancu, unchiul lucrase la Molsheim iar Miron nepotul primeste poza cu Bugatti Royal care valoreaza o avere cu ghicitoarea scrisa pe spate în limba româna. Trebuia sa afle ce se petrecuse la Molsheim.

O suna pe Delia.

- A venit Titus?

Usa se deschise si în birou intra Titus.

- Aici sunt sefu. Am noutati.

Se aseza pe scaunul din fata biroului si-si scoase carnetelul

- Iancu Simion Moruzzi fiu nelegitim al lui Grigore Moruzzi casatorit cu Melania Moruzzi. A murit acum 5 ani în Franta. Sotia lui a venit în România si astazi dimineata a fost gasita moarta la ea în casa.

- Moarta?

- Da omorâta, comisia de ancheta o conduce comisarul Ducu Malin. A fost omorâta cu o maciuca de profesionist, baston telescopic cu bila în cap.

- Totenschläger.

- Da. Am fost la cadastru, am acolo niste cunostinte mai vechi.

- Si ce-ai aflat?

- Casa se afla pe fosta mosie a Moruzestilor.

- Interesant.

Chris îi povesti pe scurt ce aflase el între timp.

- Si acum? întreba Titus.

- Ana a plecat?

- Da l-a sunat pe Pacuraru si acuma e la Turda.

- Am vorbit cu Otto. Masinile au disparut de pe lista masinilor furate în Germania.

- Deci Pacuraru s-a miscat. I-a anuntat pe cei din Germania.

Chris citi cu voce tare:

"Nepoate, prototipul exista, cauta adânc în istoria familiei si îl vei gasi"

- Nepotul poate fi Miron?

- Trebuie sa ma duc în Elsas, la Molsheim. Spuse Chris.

- Unde e asta?

- Actualmente este Mülhausen în Elsas-Lothrigen.

- Treaba se complica în loc sa se simplifice, spuse Titus. Acum sunt sigur ca Miron nu a murit în urma unui accident.

- I-au gasit pe cei doi mecanici care lucrau la el?

- L-am pus pe Marian, sa-i caute.

- Politia nu-i cauta?

- Ba da, dar înca nu i-a gasit.

- De unde stii?

Titus îl privi întrebator.

- Ai dreptate, pun si eu întrebari.

Continua gânditor.

Trebuie sa existe undeva o legatura. Acum cinci ani Miron face o asigurare pentru nevasta lui la Credit Lyones, iar doamna Moruzzi plateste ratele. Tot acum cinci ani ei îi moare sotul, care e "unchiul" lui Miron. Mai e poza si ghicitoarea. Când a venit poza, care acum stim sigur ca e de la Moruzzi?

- Dupa revolutie.

- Ce legaturi a avut Miron cu matusa lui?

- Ana nu stie, dar presupune ca a avut. Ea a sunat de multe ori la atelier si Miron nu era acolo, iar baietii lui spuneau ca e plecat dupa piese. Ea a început sa-l banuiasca ca ar avea o legaturi cu o alta femeie.

- Si doamna Moruzzi e omorâta în aceeasi zi cu câteva ore mai târziu. Atâtea coincidente, e prea mult.

- Ce facem acum?

- Exista atâtea semne de întrebare, daca le rezolvam o sa stim daca Miron a murit în urma unui accident stupid sau daca cineva i-a dat o mâna de ajutor sa se accidenteze.

Lua o hârtie în fata si începu sa scrie citind cu voce tare ce scria.

1) Masinile furate. A stiut ca sunt furate?

Ana spune ca nu a stiut dar trebuie gasiti cei doi angajati ai lui.

2) Poza cu Bugattiul. Cine stia ca ea e la Miron?

Cel care a trimis-o, doamna Moruzzi care e moarta, plus cel care a facut-o si sigur înca cineva.

3) Unde e facuta aceasta poza?

Pe un câmp cu un cuib de artilerie antiaeriana în spate.

(Astept raspuns de la Filip)

4) Când e facuta aceasta poza?

(Astept raspuns de la Filip)

5) E acesta prototipul sau una din cele sase masini existente?

(astept raspuns de la Otto)

6) Perioada exacta în care a fost Iancu Moruzzi la Molsheim si pe cine a întâlnit acolo?

(Vorbesc cu Schumann, sau ma duc eu pâna acolo?)

Titus interveni.

- Schumann e cel care are biroul de detectivi la Frankfurt, unde v-ati început cariera?

- Da.

Chris continua sa scrie.

7) Legatura cu doamna Moruzzi si asigurarea pe viata.

- De ce i-a platit "matusa" aceasta asigurare?

- De ce a pus-o Miron pe numele sotiei lui?

(A stiut ca lui i se poate întâmpla ceva.)

8) Ce a facut Iancu Moruzzi la Paris?

(De sunat Baptiste si Yves la Paris)

Puse creionul jos.

- Baptiste e fostul meu partener de la Paris iar Yves de Varveior e prietenul meu care e avocat tot la Paris.

- Stiu sefu, afacerea cu diamantele de la Antwerpen si cea cu mafia din Marsilia. Astea au fost înainte de era mea.

- Asa este.

- Le-am studiat pe amândoua. Delia are strâns totul, adica tot ce s-a întâmplat plus toate articolele din ziare despre fiecare caz, în câte un dosar personal.

- Delia? Dar nici ea nu era la mine pe atunci.

- Asta nu stiam. Dar are o adevarata biblioteca în care fiecare caz e frumos îndosariat datat si numerotat. Doar stii ca ea e un fan al lui Sherlock Holmes, poate vrea sa fie pendantul feminin al doctorului Watson.

Chris începu sa râda cu pofta.

- Daca îi povestesc Helgai ce‑o sa se mai distreze, parca o aud "detectivul Chris Miller nu stie nici ce face secretara lui dar se angajeaza sa rezolve problemele altora", asta da reclama pentru un birou de detectivi.

- Când vine înapoi de la Hamburg?

- Vineri seara si duminica dimineata, zburam la Kathmandu.

- Concediu promis de domnul Otto dupa Tailanda?

- Asa e, Nepalul ne asteapta si tu ramâi aici sef doua saptamâni.

- As schimba cu placere.

- Îmi pare rau, nici o sansa.

Chris mai privi o data la ceea ce scrisese pe foaia din fata lui.

- Deocamdata cred ca am prins tot ce ne poate duce mai departe la ora asta. Mai ar fi ceva de adaugat?

Titus ramase gânditor.

- Poate ar fi bine sa mai citim o data totul, spuse el.

Chris începu sa reciteasca, punct cu punct sau mai bine zis semn de întrebare cu semn de întrebare. La sfârsit întreba.

- Crezi ca am uitat ceva?

- Nu cred, deocamdata asta e tot ce avem.

- Cum e cu înmormântarea?

- Tanti Angela a luat problema în mâna si Ruxandra o ajuta.

- Matusa aceea a ta, de care mi‑ai povestit ca e spaima familiei, pentru ca tot timpul are ceva de comentat sau de criticat.

- Aia.

- Atunci totul se va rezolva perfect.

- Asa e, mai ales ca Roxana fiica ei, e copia fidela a mamei.

- Bine. Atunci tu faci o vizita de curtoazie fostilor tai colegi care lucreaza la cazul Moruzzi, dar sa fii atent sa nu te vada Pacuraru. Pe Marian lasa-l sa caute dupa cei doi din atelierul lui Miron, iar eu dupa ce voi da câteva telefoane ma duc la biblioteca si ma cultiv.

- La biblioteca? întreba Titus surprins.

- Da, simt nevoia sa ma cultiv, mai ales despre perioada în care Horia Sima si alti legionari de frunte au fost gazduiti de Hitler în lagarul de la Buchenwald.

- L-a internat la Buchenwald?

- Da, dar în conditii speciale, un fel de domiciliu fortat.

- Asta n-am stiut. 

(Va urma)

Rodica Elena Lupu

(Continuare din numarul precedent)

Un barbat înalt, cu parul carunt, care urmarise cu atentie animata disputa, le veni în ajutor.

- Este vreo problema, sefule? întreba el si se întoarse repede s-o salute pe Delia. Bucuros sa te vad, doamna doctor Muresan.

- Sunt încântata sa va vad. Domnule senator Baciu, dânsul este prietenul meu, doctorul Paul Moga.

- Salut, doctore. Nu vreti sa veniti amândoi la masa noastra, sa bem ceva împreuna? întreaba ospitalier, omul legilor.

- De fapt, raspunse Delia, eram pe punctul de a pleca. Se pare ca aici nu se gaseste o masa pentru noi.

- Esti chiar atât de sigur, patroane? se încruntta senatorul. Doctorita Muresan este un cercetator stiintific deosebit în cadrul Institutului. Probabil ca dânsa a fost chemata pentru un caz de urgenta si nu a mai avut posibilitatea sa-si schimbe tinuta. Sunt convins ca poti sa faci exceptie o data de la regulile dumitale.

Ca sa nu riste un eventual dezacord cu Guvernul, patronul îsi retrase refuzul si murmura:

- De fapt, rezervasem o masa pentru doua persoane, dar se pare ca acei clienti întârzie Vreti sa ma urmati, va rog?

Delia îi zâmbi recunoscatoare senatorului.

- Natalia si cu mine va asteptam, macar la o cafea.

- Cu placere pentru alta data, domnule senator, raspunse Delia. Doctorul Moga si cu mine trebuie sa discutam un caz foarte important. Va sunt foarte recunoscatoare pentru ajutor.

- Pentru putin, Delia. Oricând ai nevoie de sprijinul meu, suna-ma.

În timp ce erau condusi spre separeul lor - excelent plasat - Paul mai arunca o privire spre masa senatorului si-i sopteste:

- Drace, dar tipul asta are o fiica foarte frumoasa.

- Nu este fiica lui, comenta Delia, ca pe un fapt divers.

- Sotia lui?

- Exact. Ai ghicit, Moga.

- Oau! Asta face parte din avantajele pe care le ai ca senator?

Delia încuviinta din cap.

- Ti-am mai explicat ca raportul dintre numarul femeilor si al barbatilor în acest oras este de patru la unu. Asa ca, îti poti imagina ce posibilitati exista.

- Mda, e bine.

Dupa ce comandara renumitele spaghetti si doua sticle cu vin, Paul reveni la problemele serioase ale prietenei sale. O ruga sa-i povesteasca toate amanuntele referitoare la duelul Diaconu-Stroescu, luînd din când în când notite care, o asigura el, îi vor servi în cercetarile lui asupra psihicului medicilor. Apoi, coborând înca o treapta, ajunsera si la capitolul Sever Cristea.

- Stiu ca asta pare dogmatic, Delia, predica el, dar asa cum ti-am spus de un milion de ori, o fiinta întreaga are dreptul sa iubeasc o alta fiinta întreaga. Dragostea nu se traieste pe jumatate.

- Teoria este buna, raspunse ea. Ar trebui s-o folosesti în cartea ta.

- Am si facut-o, zâmbi el, dar mereu trebuie repetata. Când vei ajunge sa întelegi ca esti o persoana grozava, ca ai dreptul la o casatorie minunata si la niste copii formidabili?

- Nu o sa am copil. Nu cred în casatorie. Nu cred nici în dragoste.

- Rahat, Delia. Eu nu cred ca tu nu crezi. Stii ca Hipocrat a zis...

- Slabeste-ma cu Hipocrat. El nu a trebuit sa traiasca în Bucuresti.

- Nici tu. Te-ai gândit ce vei face dupa luna iunie?

Ea scutura din cap.

- Nu stiu. Primesc scrisori de la diferite facultati de medicina care ma solicita pentru un post. În orasul de pe Somes din câte stiu, nu s-a ocupat postul.

- Dar asta este grozav, exclama el. Înseamna ca vei veni.

- Da, zise ea posomorâta. Acesta este necazul. Este cel mai rau oras din lume, daca te afli singur în el.

- Cum poti sa vorbesti asa, Delia? Eu doar locuiesc acolo, nu?

- Da, sigur. Dar tu esti cu Irina, de care trebuie sa ai grija. Nu este cazul sa-ti mai stau si eu pe cap. Cinstit vorbind, ideea ca trebuie s-o iau de la capat ma îngrozeste. Si în momentul acesta în mintea mea sunt prea multi nori negri ca sa ma mai gândesc la saptamâna viitoare, dara‑mi-te la ce o sa fac peste un an.

- Îmi pot imagina, zise el blând. Te simti probabil ca si atunci când ai intra direct în mare - ca Virginia Wolf. Am dreptate?

- Cred ca da. Ma simt ca un animal ranit care trebuie dus la un veterinar si adormit.

- Ar fi pacat. Omenirea ar pierde un doctor bun. El facu o pauza si zise plin de gingasie: si eu as pierde cea mai buna prietena. Nu suntem noi cei mai buni prieteni înca din scoala primara?

La auzul acestora, ea îsi ridica încet capul si se uita în ochii lui.

- N-ai sa-mi faci asta niciodata, Delia, nu-i asa?

Ea nu raspunse. Dar în sinea ei recunoscu ca el ramasese printre putinele motive pentru care merita sa mai traiasca.

- Trebuie sa recunosti în fata lui Dumnezeu, ca a sosit timpul sa înveti sa fii fericita, - chiar daca va trebui poate sa iei lectii în acest sens. Nu stiu daca tu ai observat, dar eu simt ca mi se apropie cea de a patruzecea aniversare. Am crezut pâna acum ca vom ajunge niste parinti de vârsta mijlocie, preocupati de cresterea dintilor copiilor nostri - si altele de acest gen. Trece timpul si ma simt ca într-un meci crucial de baschet, în care joc cu atâta pasiune, încât în final, când privesc ceasul, am impresia ca mi-au ramas doar treizeci de secunde...

Ea încuviinta din cap.

Au stat de vorba pâna au constatat ca au ramas singurii clienti din restaurant. Chelnerul le dadea târcoale si tusea cu subântelesuri.

- Personalul de aici se pare ca sufera de afectiuni pulmonare, nu crezi, doctore Muresan?

- Paul, te-ai cherchelit, replica ea.

- La fel si tu, i-o întoarse el.

- Atunci, de ce nu plecam?

Ajunsera în strada si au luat un taxi.

- Sper ca nu te superi daca vei dormi pe canapeaua din sufragerie.

- Deloc, sunt de-a dreptul fericit.

Delia deschide usa apartamentului si îl întreaba:

- Vrei putina cafea, Paul?

- Ca sa fiu drept, spuse el, scuzându‑se, m-am trezit în masina...

Nu a fost nevoie sa termine fraza. Delia zâmbi si aduse din frigider o sticla - pe care intentionase initial s-o împarta cu Sever. Stateau unul în fata celuilalt si continuara sa-si depene gândurile.

- Paul, în seara asta ai spus ceva care ma necajeste, ceva despre noi doi, - ca suntem doua fiinte nefericite.

- Dar, ce este asa de surprinzator în asta?

- Nu este nici o noutate ca eu nu sunt în stare sa fiu fericita, dar am crezut ca tu cel putin esti în ordine. Vreau sa spun ca tu ai fost si ti-ai facut psihanaliza si ca...

- Analiza te face doar atent. Nu te opreste de la sine sa traiesti în felul în care stii sa te autodistrugi. Nu, Delia, toata seara m-am gândit ce ironie a soartei a fost ca amândoi am reusit în exterior, dar am festelit-o în viata noastra intima. Sa fi fost oare de vina apa din Somes, era prea fluorurata?

(Va urma)

Mesajele Domniilor Voastre mi-au umplut inima de bucurie, mai ales cand am aflat ca si Doamna Vera Luchian-Patton este romanca, ilustra descendenta din poporul geto-dac, «cel mai cinstit, drept si viteaz dintre traci», cum a binevoit sa ne caracterizeze in Antichitate marele istoric grec Herodot.

Cum de a ajuns poporul acesta in halul in care se afla in prezent: cel mai dezbinat, cel mai fervent practicant al devizei «Sa moara si capra vecinului!», cel mai., cel mai, numai epitete care-l fac de rusine de la o margine a pamantului la cealalta? In urma cercetarilor pe care le‑am facut pentru dezlegarea acestei enigme, spre linistea sufletului meu, am ajuns la concluzia ca numai vicisitudinile istorice la care a fost supus in ultimele doua mii de ani au putut sa-l transforme atat de radical. De aceea m-am gandit ca aceia care il judeca superficial, dupa aparente, lipind pe dansul etichete care nu-i fac cinste (in parte indreptatite), batjocorindu-l si dorindu-i pieirea, gresesc amarnic, fiindca ei nu cunosc nici macar in linii mari istoria acestui popor. «Judecatorii» il judeca doar in baza acuzatiilor aduse de «procurori», fara a asculta si pledoaria unor avocati. Pentru care motiv? Pentru motivul ca asemenea avocati nu exista. Iar Sentintele date in procesele cu acuzatori fara aparatori sunt intotdeauna deosebit de aspre si nedrepte.

«De atata lup incepe sa muste pana si oaia!», a exclamat Marele Domnitor Stefan cel Mare, ultimul Mare Aparator al fiintei nationale a poporului sau. Dar tronul de fier inrosit in foc, pe care a fost asezat Gheorghe Doja, si coroana de fier inrosita in foc pe care i-au asezat-o pe cap, cei 11.000 de tarani impuscati in Rascoala din 1907, si nu mai stiu cate sate rase cu tunurile de pe fata pamantului cu aceeasi ocazie de catre Partidul Liberal, ce cu onoare conduce Tara in prezent, sutele de mii de romani omorati in chinuri inimaginabile in beciurile Securitatii si in puscariile comuniste, genocidul economic la care a fost supus dupa «Lovilutia» din Decembrie 1989, ca urmare a acumularilor excesiv de salbatice de capital, l-au determinat pe acest popor atat de greu incercat sa se inchida in sine (sa se schizoizeze), pana acolo incat nu mai este in stare sa se apere singur, devenind, dupa o cunoscuta expresie a poetei Ana Blandiana, «un popor vegetal», incapabil sa mai scoata nici macar strigate sau gemete de deznadejde si de durere.

Vazand ca specialistii dotati cu pricepere nu binevoiesc sa-l apere, din lasitate, obedienta, indiferenta, frica sau teama, s-a zvarcolit duhul in mine de indignare si m-am gandit sa-l apar eu, un muritor de rand, un «nima-n drum si plin de praf», un nespecialist lipsit de tact si de pricepere, dar o fac din imboldul interior ca nu pot sa rabd, nu mai pot ramane indiferent la Golgota poporului meu.

Vazand ca si Domniile Voastre sunteti animati de sentimente si intentii asemanatoare, ca va cheltuiti cu mare darnicie sufletul, timpul liber si bugetul familiei din dorinta profund umana de a face ceva pentru poporul acesta atat de napastuit (Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca pentru bunavointa si osteneala Domniilor Voastre), m-am gandit sa indraznesc sa va trimit un material intitulat - S.O.S ROMANIA.NEEGALITATEA ISTORICA DE SANSE A POPORULUI ROMAN, cu rugamintea de a-l publica in paginile revistei Domniilor Voastre, daca il veti aprecia ca oportun si publicabil, si de a-l difuza in mod expres Autoritatilor Americane (Presedintie, Parlament etc), alertand totodata si Mass-Media internationala, cu rugamintea de a se interveni urgent pe plan international in vederea stoparii genocidului economic la care este supus poporul roman ca urmare a acumularilor excesiv de salbatice de capital.

Acesta nu este un eseu, un articol stiintific etc, ci un Strigat de deznadejde emis de subsemnatul in numele Poporului Roman, pentru care imi asum intreaga responsabilitate juridica.

Mentionez ca POVESTEA POPORULUI BLESTEMAT DE DUMNEZEU am trimis-o PARLAMENTULUI si ADMINISTRATIEI PREZIDENTIALE A ROMANIEI in martie 2005, cand tovarasul Adrian Nastase facea niste istericale cu care ingrozea toata suflarea romaneasca, pentru ca nu voia sa accepte nicidecum sa se lase anchetat penal.

Niciuna din ziarele si revistele romanesti n-au binevoit sa-mi publice POVESTEA. Niciunul din parlamentarii romani n-a binevoit sa-mi raspunda la mesaj. Dar se pare ca mesajul transmis prin basmul respectiv a avut totusi efectul scontat, deoarece istericalele din mass-media au incetat imediat, ca si cum ar fi apasat cineva pe un buton, asa ca tovarasul Adrian Nastase a acceptat sa se lase anchetat. Iar tovarasul Mircea Geoana, intr-una din cuvantarile sale publice de atunci, se arata foarte marcat de «Blestemul milenar ce apasa pe umerii poporului roman». Aproape ca-i venea sa planga.

Mesajul privitor la NEEGALITATEA ISTORICA DE SANSE A POPORULUI ROMAN l-am trimis de asemeni tuturor autoritatilor romane si mass-mediei romanesti in ianuarie 2008, cu ocazia valului de proteste si represiuni din partea popoarelor occidentale asupra romanilor din diaspora, pe care voiau sa-i linseze si sa‑i expulzeze cand un roman de etnie rroma a jefuit o cetateanca italiana, smulgandu-i poseta si probabil asasinand-o. Atunci mi-a venit ideea, sub impulsul momentului, sa trimit pretutindeni mesajul respectiv, prin care am luat apararea poporului roman. Doua reviste din Romania au acceptat sa-mi publice online mesajul, dar l-au sters cateva zile mai tarziu. Niciunul din europarlamentarii romani n-a binevoit sa-mi raspunda la mesaj. Singurul care mi-a raspuns a fost Domnul Presedinte Traian Basescu:

Petitia nr.5048

Data: 23-02

Domnule Nicolae Kreis,

Va informam ca opiniile si sugestiile dumneavoastra se afla în atentia noastra si au fost comunicate Presedintelui României, domnului Traian Basescu. Tinem sa va multumim pentru interesul acordat de dumneavoastra problemelor si deciziilor care afecteaza viata politica si sociala si va asiguram ca, în continuare, Presedintele României este interesat de continutul mesajelor primite de la cetateni.

Consilier de Stat, Gabriel-Cristian Piscociu

Mi-ar placea sa cred ca Domnul Presedinte a valorificat din plin ideile din mesaj cu ocazia deplasarii imediate la Consiliul Europei, deoarece, dupa aceea, spiritele s-au linistit «instantaneu», ca si cum ar fi apasat cineva pe un buton. In fond, am atentionat Comunitatea Europeana sa aiba grija ca nu cumva discriminarea si valul de represiune si de expulzari la care sunt supusi romanii din diaspora sa fie interpretata ca expresie directa a reinvierii Neonazismului sub masca Democratiei europene.

Dar daca spiritele se pare ca s-au mai linistit in CE, in interiorul tarii situatia se agraveaza din nou in prezent, datorita inflatiei masive care a anihilat toate cresterile de salarii si de pensii acordate anul trecut. De aceea fac apelul calduros la Domniile Voastre sa faceti tot ce va sta in putinta, sa luam impreuna atitudine impotriva lacomiei fara margini a noilor ciocoi din Romania, care au dus atat tineretul cat si pensionarii dincolo de limita suportabilului, si sa alertati toate autoritatile americane, precum si mass-media internationala, sa ia o atitudine ferma in vederea stoparii genocidului economic al poporului roman. Este deosebit de apreciabila luarea de atitudine a Domnului Ambasador Nicholas Taubman impotriva coruptiei generalizate din Romania, dar rugam poporul american sa nu se lase intimidat de replica tovarasului Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, citez din memorie: "Voi vorbiti, bai americanilor, voi care ucideti negri? Ce vreti sa spuneti, ca la voi in America nu exista coruptie? Cu ce drept va amestecati voi in treburile noastre interne? Nu va este rusine?»

Printr-o asemenea replica atat de obraznica, tovarasul Olteanu a dat jos masca, aratand ca actualul regim politic din Romania este un regim totalitar neonazist, bine-tupilat sub masca cuvantului Democratie, un regim care nu iubeste nicidecum poporul roman, ci-l uraste de moarte. Actuala clasa politica romaneasca s‑a erijat cu de la sine putere in rolul de Stapani de sclavi absoluti ai Romaniei. Ea isi aroga drept de viata si de moarte asupra unui popor intreg, pe care-l exploateaza fara pic de compasiune, pana dincolo de maduva oaselor.

Unirea face puterea, de unul singur nu pot sa fac mare lucru. De aceea as dori sa fac apel, prin intermediul revistei Domniilor Voastre, la toti romanii din diaspora, sa renunte la dezbinare, la indiferenta fata de cele ce se intampla in Tara, la lozinca «Sa moara capra vecinului» si sa-si uneasca eforturile spre salvarea fiintei nationale a poporului roman din randul caruia provine fiecare. Este o datorie sfanta fata de Sine Insusi, fata de Neam si fata de Dumnezeu, Creatorul nostru, al tuturor.

In sintagma «Cei 10.000 de km care ne despart de pamantul natal in care am fost plamaditi», care revine aproape obsesiv in scrierile Domniilor Voastre, observ nostalgia Dumneavoastra mistuitoare dupa pamantul natal, pe care imi dau seama ca-l iubiti foarte mult si de care cred ca va este foarte dor. Dar poate ca Dumnezeu v-a trimis la aceasta, atat de mare departare, tocmai ca, de ACOLO, sa ajutati poporul roman intr-unul din cele mai dificile momente din existenta sa pe acest pamant. Laudat sa fie in veci Dumnezeu ca nu ne-a parasit de tot, ca mai exista in Strainatate si romani care se gandesc intens la Tara lor de bastina si care fac acolo unde se afla tot ce le sta in putinta pentru a-si ajuta Tara. Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate binecuvantarile Sale si sa va rasplateasca pentru bunatatea sufletului Domniilor Voastre.

Vestea ca la vara veti fi prezenti la Timisoara mi-a umplut sufletul de bucuria posibilitatii de a ma intalni cu Doi Mari Romani din Diaspora, care dau atatea dovezi ca-si iubesc Tara, spre deosebire de ceilalti nepasatori, carora le este rusine ca sunt romani. Voi face tot posibilul sa fiu prezent la Marea Intalnire, daca Dumnezeu ma va tine in viata pana atunci.

Cu deplina cordialitate si amicitie,

Al Dumneavoastra

Acesta nu este un eseu stiintifico-academic, ci un sinistru strigat de deznadejde al unui popor cazut in neagra disperare, pentru ca fiinta sa nationala se afla in pericol de moarte.

Poporul geto-dac a fost un popor pasnic, asezat de Dumnezeu intr-un tinut manos, situat geografic la granita dintre Orient si Occident, si tocamai de aceea, acest popor minunat a fost in ultimele doua Milenii tinta unor atacuri concertate, venite din directia celor patru puncte cardinale.

Neegalitatea istorica de sanse-tragedia poporului român a debutat in urma cu doua mii de ani, odata cu invazia romanilor condusi de Imparatul Traian. Acestia au cucerit Dacia, ne-au luat tot aurul, toate bogatiile, bogatia cea mai de pret fiind baietii si fetele noastre pe care le-au dus cu sila la Roma, ca sclavi. Cu aurul nostru, Roma a construit monumente arhitectonice care persista pana in ziua de azi, din aurul nostru au finantat tot felul de orgii ale trupului (de pilda, se imbuibau cu mancaruri si bauturi alese, apoi isi varau o pana de gasca in gat ca sa vomite, spre a o lua de la inceput, dupa care Stapanii de sclavi profitau de baietii si fetele dacilor, supunandu-i la muncile cele mai grele, la lupte de gladiatori, la perversiuni sexuale (homosexualitate, lesbianism etc), spre deliciul blestematelor exemplare ale speciei Homo sapiens, care mai comit si blasfemia de a se autointitula emfatic «Coroana a creatiunii divine», «Locuitori si urmasi ai lui Hristos pe pamant».

De atunci pana in ziua de azi tragedia dacilor romanizati n-a mai contenit.

Cuceritorii romani, in loc sa consolideze, au distrus statul geto-dac, asa incat acesta nu s-a mai refacut timp de un mileniu. In tot acest rastimp, poporul geto-dac romanizat a pazit Poarta Occidentului de tavalugul popoarelor migratoare, fara nici un sprijin armat sau financiar din partea acestuia, aplicand tactica pamantului parjolit, nevoit fiind, dupa fiecare invazie, sa-si reia viata de la zero. (Va urma)

LIGA I - ETAPA A 19-A

GLORIA BUZAU – CEAHLAUL

(Continuare on-line la pagina Sport)

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....