Prayer chain for our Military...please don’t break it
Please send this on after a short prayer.
Pray for our soldiers...please don’t break it
Prayer

”Lord, hold our troops in your loving hands. Protect them as they
protect us. Bless them and their families for the selfless acts they
perform for us in our time of need. I ask this in the name of Jesus, our Lord and Savior. Amen.”

Prayer Request: When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops around the world. There is nothing attached.... .... Just send this to all the people in your address book. Do not let it stop with you, please....

Of all the gifts you could give a US Soldier, Sailor, Airman, Marine & others deployed in harm’s way,

Prayer is the very best one!

You probably missed it in the rush of news all over the year, but there was actually a report that someone in Pakistan had published in a newspaper an offer of a reward to anyone who killed an American, any American.

So an Australian dentist wrote an editorial the following day to let everyone know what an American is so they would know when they found one. (Good one, mate!!!!)

"An American is English, or French, or Italian, Irish, German, Spanish, Polish, Romanian, Russian or Greek. An American may also be Canadian, Mexican, Hungarian, Sarbo-Croatian, African, Indian, Chinese, Japanese, Korean, Australian, Iranian, Asian or Arab, or Pakistani or Afghan. An American may also be a Comache, Cherokee, Osage, Blackfoot, Navaho, Apache, Seminole or one of the many tribes known as native Americans.

An American is Christian, or he could be Buddhist, or Jewish, or Muslim. In fact, there are more Muslims in America than in Afghanistan. The only difference is that in America they are free to worship as each of them chooses.

An American is also free to believe in no religion. For that he will answer only to God, not to the government, or to armed thugs claiming to speak for the government and for God.

An american lives in the most prosperous land in the history of the world.

The root of that prosperity can be found in the Declaration Of Independence, which recognizes the God given right of each person to the pursuit of happiness.

An American is generous. Americans have helped out just about every other nation in the world in their time of need, never asking a thing in return.

When Afghanistan was over-run by the Soviet army 20 years ago, Americans came with arms and supplies to enable the people to win back their country.

As of the morning of September 11, Americans had given more than any other nation to the poor in Afghanistan. Americans welcome the best of everything... the best products, the best books, the best music, the best food, the best services. But they also welcome the least. The national symbol of America, The Statue of Liberty, welcomes your tired and your poor, the wretched refuse of your teeming shores, the homeless, tempest tossed. These people built America.

Some of them were working in the Twin Tower the morning of September 11, 2001 earning a better life for their families. It’s been told that the World Trade Center victims were from at least 30 different countries, cultures, and first languages, including those that aided and abetted the terrorists.

So you can try to kill an American if you must. Hitler did. So did General Tojo and Stalin, and Mao Tse-Tung, and other blood-thirsty tyrants in the world. But, in doing so you would just be killing yourself. BECAUSE AMERICANS ARE NOT A PARTICULAR PEOPLE FOR A PARTICULAR PLACE. THEY ARE THE EMBODIMENT OF THE HUMAN SPIRIT OF FREEDOM. EVERYONE WHO HOLDS TO THAT SPIRIT, EVERYWHERE, IS AN AMERICAN.

Clipa Magazine

ATENTIE ONORANTA

It is with great pleasure that I send this email. I have met with Mr. Dwight Patton and his wife Vera on several occasions. I must say that I have never met a more patriotic man or a more devoted United States citizen than Mr. Dwight Patton. With Mrs. Vera by his side I believe they will conquer and complete each and every mission that the good Lord assigns to them. May the Lord bless both of them with many more days on earth. We all have been truly blessed to meet someone as caring and devoted to this country as Mr. & Mrs. Dwight Luchian-Patton.

V/R

Jason W. Bridgman

Dintre milioanele de romani care traiesc in strainatate, pe toate meridianele geografice, de mai mult sau mai putin timp, cei mai multi s-au adaptat mai usor sau mai greu, mai incet ori mai repede, noilor conditii de viata, devenind comunitati de cetateni onorabili, in tarile de adoptie, dar pastrand in suflet si in gand tot ceea ce nu se poate pierde: graiul matern, amintirile copilariei sau ale tineretii, traditiile si obiceiurile mostenite de la stramosi. Un numar imens de romani care au ales drumul strainatatii, aproximativ un milion, au ajuns in Italia, tara care atrage ca un magnet pe emigranti, compatriotii nostri avand un argument in plus - inrudirea istorica milenara, ce vine de pe vremea lui Decebal si Traian. Dar, in ton cu zicala "padure fara uscaturi nu se poate", in Italia au aparut si probleme grele pentru romani, intrucat o parte dintre ei s-au dovedit a fi certati cu legea, cu ordinea publica si cu munca, savarsind acte de infractionalitate grava, in aproximativ 200 de localitati italiene, incepand cu furturi, jafuri si talharii, trafic de fiinte umane, proxenetism, ajungand la violuri si crime, provocand teama in randul populatiei linistite si ingrijorare in randul autoritatilor. Astfel, in toamna anului trecut, cazul Giovannei Regianni, talharita si ucisa de cetateanul roman de etnie roma, Nicolae Mailat, dezbatut intens de presa italiana a oripilat intreaga lume, starnind furia nestavilita a tuturor italienilor, pana nu se stie cand, provocand suferinte si romanilor nevinovati aflati in Roma, prin actiuni de razbunare ale italienilor, savarsite la momentul respectiv. Dupa o logica normala, faptele de violenta si infractionalitatile comise de catre unii romani prezenti pe teritoriul italian ar fi trebuit sa se opreasca, dar n-a fost asa. Dupa catva timp s-a vorbit despre alte jafuri, despre un alt viol asupra unei studente infaptuit cu cateva zile inainte de alegerile italienilor, si recent, mai multe publicatii din Peninsula (Corriere della Sera, Il Messagerro, Ansa, La Stampa, Adkronos) au prezentat cazul romanului Claudiu Stoleru, in varsta de 20 de ani, acuzat de uciderea unui cuplu, in zona orasului Verona, din Italia. Cei doi soti au fost ucisi miercuri, 23 aprilie, in casa. Barbatul, Luigi Meche, in varsta de 60 de ani, a fost lovit cu un ciocan sau cu o bara, iar femeia, Luciana Rambaldo, de 75 de ani, a fost ucisa prin sufocare. Criminalul, care nu are antecedente penale, a recunoscut ca l-a ucis numai pe barbat, deoarece acesta ii facea insistente avansuri sexuale, ipoteza sustinuta de investigatori. Ucigasul este arestat la inchisoarea din Civitavecchia, unde l-a vizitat un preot roman. In acest context, s-au desfasurat alegerile generale si locale in Italia, care au propulsat la putere, alaturi de Partidul Conservator, condus de Silvio Berlusconi, o serie de lideri extremisti, de dreapta, avand ca teme predominante in campania electorala "sa aduca mai multa securitate la Roma si sa modernizeze infrastructurile urbane". Din aceasta categorie, presa il comenteaza pe noul primar al Romei, Gianni Alemanno, "un fost neofascist convertit la Partidul Alianta Nationala. Dupa anuntarea victoriei in alegeri, noul primar al Romei a spus ca pe primul loc, in agenda sa de primar, se afla securitatea, adaugand ca este nevoie de "un comisar extraordinar". "In fiecare an, la Roma, 20.000 de imigranti comit jafuri si raman in continuare in oras. Obiectivul nostru este sa-i expulzam din capitala pe toti cei care comit infractiuni", a sustinut Gianni Alemanno, promitand sa faca, astfel, curatenie in Cetatea Eterna. In acelasi timp, Franco Frattini, viitorul ministru de Externe, considera ca "Italia trebuie sa ceara Romaniei sa trimita agenti pentru a ajuta autoritatile din Peninsula sa-i identifice pe romanii considerati indezirabili". De asemenea, Silvio Berlusconi, viitorul premier italian, care a fost de acord, in perioada ultimului sau mandat, sa ridice vizele pentru Romania, cu cinci ani inainte de intrarea tarii in Uniunea Europeana, acum a promis ca va cere deschiderea unor tratative cu Guvernul de la Bucuresti, pentru a modifica normele Uniunii Europene, in privinta liberei circulatii a romanilor. Iar Gianfranco Fini, viitorul presedinte al Camerei Deputatilor a spus ca Italia ar putea sa solicite reintroducerea vizelor pentru romani. De asemenea, viitorul ministru de Interne, Roberto Maroni, un alt lider de dreapta, a spus ca limitarea circulatiei romanilor de etnie roma este necesara, deoarece acestia pun in pericol siguranta italienilor. Crimele comise de romani, in ultima vreme, pe teritoriul din Peninsula, au schimbat si atitudinea cetatenilor italieni, precum si viziunea politicienilor, care au declarat ca romanii sunt comunitatea straina cea mai periculoasa din Italia, sugerandu-se ca acestia au intrat in vizorul noilor autoritati, chiar daca s-a facut afirmatia ca demnitarii n-ar avea resentimente fata de poporul roman. (Clipa)

Este de neconceput ca Statul Ucrainian, tara aparent prietena si cu aspiratii europene, tara sustinuta de dumneavoastra la Summit-ul NATO 2008, sa intoarca spatele manei pe care ia-ti intins-o si sa raspunda acestui gest prietenesc cu o campanie sustinuta de desnationalizare a populatiei romanesti din zonele limitrofe Romaniei, zone cu o populatie romaneasca compacta, populatie ce nu de mult a apartinut de drept tarii noastre.

Noua Lege a Diasporei, publicata recent in Monitorul Oficial, garanteaza sustinere diplomatica si financiara din partea Romaniei prin Departamentul pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni, departament ce functioneaza in cadrul Ministerului de Externe, a elementului romanesc supus deznationalizarii prin practicile aratate de confratii nostri in memoriul adresat de ei si Domniei voastre.

Va rugam Domnule Presedinte ca in baza drepturilor si obligatiilor ce va revin sa dispuneti ca organele in cauza, MAE si DRRP, sa intervina eficient in stoparea procesului de deznationalizare a elementului romanesc in teritoriile astazi apartinand Ucrainei.

Dorim sa nu se mai repete la scara nationala "Cazul Curlic" si cerem demisia celor ce se fac responsabili de situatia deplorabila la care au ajuns confratii nostri, situatie cunoscuta de minister si departament si lasata la voia intamplarii.

Cerem judecarea celor care se fac vinovati de Inalta Tradare prin nerespectarea obligatiilor ce functia incredintata ii obliga, de a veghea necontenit la protejarea cetateanului si a elementului romanesc din afara granitelor Romaniei.

 În urma cu aproape doi ani, îi luam un interviu talentatei cântarete australiene de origine româna, Loredana Sachelaru. Atunci se pregatea, plina de sperante, sa plece în România, pentru a participa la concursul „Miss Diaspora", parte componenta a faimosului festival anual de la Callatis (Mangalia). Ce‑a facut acolo? A avut succes! A fost aleasa printre cele 8 finaliste, a sustinut un recital muzical pe marea scena a festivalului, a fost invitata de mai multe ori la televiziunea româna, la emisiuni-show, precum cea a lui Horia Moculescu, Alexandru Arsinel si TV Timisoara. A cântat si a dat interviuri la câteva posturi de radio nationale, în ziare si reviste românesti de specialitate...

Revenind în Australia, la Melbourne, locul unde locuieste împreuna cu parintii sai, s-a apucat serios de treaba pentru a compune si interpreta noi cantece. În tot acest timp, a lansat câteva piese de succes, a cântat în concerte alaturi de alte vedete australiene, a avut mai multe aparitii la televiziune: actrita în serialul „Neighbours", reclame pentru Fermwood Fitness Centre si a fost deseori invitata la emisiunile Canalelor SBS si CH31 („Jaanz Live"). Melodiile sale au fost prezentate frecvent la statiile de radio precum NOVA, SBS, DoubleX 1611AM, 93.6 ZZZ, Seymour 87.6. Am vazut-o la televizor performând în spectacolul de deschidere a celei de-a XVIII-a editie a Jocurilor Commonwealth-ului, care s-au tinut la Melbourne, în 2006. Trebuie mentionat faptul ca Loredana nu este numai "o voce de succes", calcând pe urmele celebrei cântarete pop Kyle Minogue, ci si compozitoare si textiera a propriilor productii.

Înainte de a se îndrepta cu precadere spre lumea cântecului, Loredana a fost o balerina profesionista. A absolvit „Australian Ballet School", a stralucit pe cele mai bune scene australiene, în spectacole organizate de „Australian Ballet Company" si de „English National Ballet", precum „Spargatorul de nuci" (rol principal!), „Don Quijote" si „Romeo si Julieta" s.a. Încununarea succesului i-a adus-o invitatia de a dansa cu faimoasa trupa de notorietate mondiala „Kirov-Mariinski Ballet", aflata în turneu, în Australia.

La mijlocul anului 2005, s-a retras din dansul clasic, dedicându-se în totalitate cantoului si compozitiei. Astfel, a putut sa compuna mai mult, sa cânte în concerte si sa faca primele imprimari vocale cu cântecele originale scrise de ea. A frecventat si faimoasele scoli melbourneze de arta: „David Jaanz School of Singing" si „Cicone Academy of Performing Arts" (patronata de Cossimo Ciccone), unde se studiaza miscare scenica, dans, drama, dictie, canto clasic, opera, pop, RMB, rock, jazz etc.

Discografie: La finele anului 2003, împreuna cu formatia „Sonic Boys" a scos un compact disc numit „100% Melbourne", unde a cântat trei melodii. Ajutata de producatorul Tony Hunt, pe data de 20 mai 2004 a lansat primul compact disc personal, cu titlul „Dance", album care a fost încununat de succes. Tot în 2005, a semnat un contract cu Casa de Discuri „Inrecords", avându-l ca producator pe Brian Rollings. Colaboreaza si cu alti producatori de marca, precum Rob Davis, Doug Brady si Brian Canham, nume care în cariera lor au lucrat cu vedete precum Kylie Minogue, Olivia Newton John, John Farnham, Origene, Pseudo Echo si altii. A lansat mai multe single-uri de succes, printre care „Flirtatious", „Forbidden Fruit", „Leave It To The Imagination" si „Take Ur Time". Melodia „Show Me Love", compusa si interpretata de Loredana Sachelaru, a fost câstigatoarea locului doi la sectiunea „Dance Song Winners" de la concursul international „Just Plain Folks Music Awards" (4 noiembrie 2006, Indianapolis, USA).

La sfârsitul anului trecut mi-a comunicat ca se pregateste sa plece în Statele Unite ale Americii, deoarece a fost acceptata sa studieze la „Hollywood Pop Academy". Fiind curios ce performante a obtinut pe tarâmul american, am contactat-o recent prin posta electronica si am rugat-o sa-mi dea un nou interviu, pe care vi-l prezint în rândurile care urmeaza:

Loredana SACHELARU: Însotita de mama mea, Tina Sachelaru, am plecat de-acasa pe data de 17 ianuarie a.c. Am zburat spre Statele Unite, „tara tuturor oportunitatilor", cu compania aviatica „United Airlines", non stop, mai bine de 14 ore, survolând Oceanul Pacific. Când am aterizat pe aeroportul din Los Angeles, americanii ne-au fotografiat, ne-au luat amprentele, asta însemnând ca am intrat în baza de date a lui „Big Brother". Asa se întâmpla cu toti vizitatorii care pasesc pe pamântul american, chiar daca nu au facut infractiuni! De-acum încolo vom avea acolo, si cine stie pe unde (sic!), doua dosare cu date personale, si eu si mama! Fara discriminare! Lol!

Loredana SACHELARU: Am fost invitata de persoane profesioniste din industria muzicala, din Statele Unite si Canada, manageri, reprezentanti ai unor companii de actorie, producatori. Acestia mi-au comunicat ca sunt interesati sa lucreze cu mine. Desigur, am acceptat întâlnirea si pentru faptul ca mi s-au propus unele oferte de lucru. Totusi, pâna în prezent nu am semnat nici un contract, deoarece nu as vrea sa ma pripesc si totodata as dori sa cunosc si alte oferte si posibilitati de lucru, pe perioada cât voi ramâne în America. De asemenea am fost acceptata pentru a studia la „Hollywood Pop Academy".

Loredana SACHELARU: Vise? Cine nu are vise? Ce îsi poate dori o tânara artista? Lauri, glorie, onoare! Poate un Premiu „Grammy", sau un „Golden Globe", sau poate chiar un „Oscar"! As vrea sa dau numeroase spectacole în cât mai multe tari, la un public cât mai larg, sa fiu iubita si admirata! Va spun sincer ca voi depune mari eforturi pentru a-mi realiza ceea ce doresc! Sunt obisnuita de mica cu munca grea în acest domeniu! Iertati-ma daca par nemodesta, dar m-ati intrebat, iar eu v-am raspuns visând!

Loredana SACHELARU: Dorinta mea arzatoare este sa semnez un contract cu o casa renumita de înregistrari si sa lucrez cu producatori de faima în domeniul muzicii. As fi onorata sa lucrez în continuare si cu compozitorii si producatorii care m-au ajutat sa- mi promovez cântecele mele favorite, acestia fiind cu totii foarte aproape de inima mea. As vrea de asemenea sa joc într-un film, pentru a demonstra ca nu sunt doar o cântareata, ci si o actrita profesionista. As vrea sa culeg laurii si respectul atât pe tarâm muzical, cât si ca actor. De asemenea as dori sa ma remarc în domeniul compozitiei muzicale! As vrea sa am „hit-ul" meu, care sa fie pe primul loc în mai multe tari în acelasi timp, asa cum a avut Kylie Minogue sau cei de la O-zone cu „Dragostea din tei". Ar fi frumos sa vând cât mai multe albume, iar fanii mei sa cumpere atât din magazine, cât si prin sistemul „download" de pe Internet cât mai multe melodii. Am deja un site care se ocupa de acest lucru si care poate fi accesat la adresa: www.myspace.comiloredanas

Loredana SACHELARU: Scoala este destinata artistilor care vor sa-si perfectioneze tehnica vocala si interpretativa, dictia, miscarea scenica etc. Cursurile sunt oferite contra-cost si de aceea este bine sa fii ajutata de sponsori. Instructorii si profesorii sunt profesionisti în materie si depun eforturi pentru a-i învata pe cursanti în a câstiga încredere în ceea ce fac, expresie artistica, sofisticare si de a-si perfectiona valoarea si talentul. Tot acolo ti se faciliteaza contacte cu personalitati din domeniul artistic: muzical, teatral, cinematografic... Te ajuta sa devii cunoscut! Doar suntem la Hollywood!

Loredana SACHELARU: Voi studia opt saptamâni. Aceasta este durata cursului ales de mine. Cursurile sunt destul de scumpe, dar merita efortul! Am si sponsori, dar nu am facut contracte cu ei, deoarece îmi încerc sansa „sa fiu cumparata"... adica sa vad cine ofera mai mult! Asa este legea... economiei de piata, la care încerc sa ma adaptez si eu.

Loredana SACHELARU: „Hollywood Pop Academy" este situata lânga Los Angeles, în mijlocul faimosului Hollywood, chiar pe bulevardul stelelor, Hollywood Boulevard Nr. 6801. Situata în Complexul „Kodak Theatre", unde se decerneaza si premiile Oscar, ofera pe lânga cursuri, sali de spectacole, de auditie si excelente facilitati de cazare si masa. Toate detaliile se afla si pe site-ul www.hollywoodpopacademy.com. Am tinut sa dau adresa pentru alti cântareti români interesati. Scoala este destinata celor care au talent muzical si doresc sa devina cântareti profesionisti. Limita de vârsta este între 8 si 30 de ani. Multi dintre cei care au frecventat cursurile au devenit cunoscuti, chiar faimosi. Printre acestia Janet Jackson, Jessica Simpson, Britney Spears, Corbin Bleu, Marques Houston, Lindsay Lohan, Boyz II Men, Brian McKnight si altii. Au fost si trei finalisti ai concursului „American Idol", iar sapte absolventi au semnat contracte cu importante case de discuri. Alaturi de „Musician’s Institute", „Theatre of Arts", „International Dance Academy", „Elegance Makeup", „ESP Guitars", „Schecter Guitar Research", „Hollywood Pop Academy" este o diviziune a Companiei "Campus Hollywood".

Loredana SACHELARU: Nu la scoala. Am întâlnit în diferite ocazii câtiva români: actori, cantareti si regizori. Unii sunt stabiliti la Hollywood si Los Angeles, altii sunt aici doar pentru o scurta durata. Am luat legatura si cu câteva asociatii românesti din California. Comunitatea româneasca de aici este binevoitoare si foarte suportiva. Am fost invitata sa cânt la câteva evenimente, baluri si spectacole.

Loredana SACHELARU: De Martisor am cântat la Sacramento. Multumesc domnului Viorel Nicula, presedintele Societatii „Miorita", pentru frumoasa primire si organizare a evenimentului. Dupa o saptamâna, de Ziua Femeii, am fost invitata la Glendale de „The Union and League of Romanian Societies", la „Romanian Spring Festival". Publicul a fost minunat! Mi-am facut si o multime de prieteni. Am avut placerea sa cânt acompaniata de instrumentisti de valoare, bine cunoscuti telespectatorilor din România, precum Radu Goldis, fostul chitarist al RTV Române si membru al formatiei „Horia Moculescu" si percutionistul (si solistul vocal), oradeanul Atilla Kocs. Regret ca, în perioada când Altetele Regale Principesa Margareta de România si Printul Radu, au fost în vizita în California, nu am putut sa cânt la balul oferit în onoarea acestora. Pentru mine ar fi fost o mare bucurie si mi-as fi dorit din tot sufletul sa fiu prezenta, dar din pacate în acea perioada am fost chemata la New York pentru înregistrari...

Loredana SACHELARU: Am o noua compozitie personala numita „Don’t Let Go". Am lucrat-o în asa-zisul „uptempo". Am mai lucrat o melodie numita „Hooked On You", care este în procesul de post-productie, la care cred ca o sa mai fac niste schimbari. În prezent lucrez cu Rick Bacchus, personalitate muzicala americana, care a colaborat si cu alti cântareti australieni precum Guy Sebastian, Sophie Monk, Vanessa Amorossi si Delta Goodrem. De asemenea lucrez cu Kevin Colbert, cel care a compus „Casanova" - smash hit-ul Paulinei Rubio. În proiect este implicat si Jeff Franzel, Shannon Noll si multi altii.

Loredana SACHELARU: Am cântat si am avut un interviu la statia „Radio 27" din Los Angeles. La Glendale am fost solicitata sa fac publicitate pentru produsele Companiei „Giordano" (www.giordano.com.au). Am pozat si pentru un afis care va fi expus in toate vitrinele si punctele de afisaj ale magazinelor „Giordano". Pe data de 5 aprilie cei de la „Hollywood Pop Academy" mi-au facilitat o întâlnire cu câteva case de discuri americane. Totul mi se pare destul de promitator!

Loredana SACHELARU: Îmi place mult aici! E frumos, fastuos... Multe similitudini cu Australia, ma refer la obiceiuri, limba, magazine, doar ca lumea se misca mai repede, fiind tot timpul grabita si ocupata. Oamenii sunt minunati, fara complexe si prejudecati. Îmi place viata trepidanta de aici si oportunitatile care ti le ofera. Sunt putin obosita, deoarece si eu sunt vesnic într-o alergatura, ocupata de a nu scapa o sansa, de a nu pierde un interviu, de a merge la un spectacol, la o repetitie, la cursuri. Lucrez foarte mult aici, dar sper ca va veni în curând vremea când voi fi recompensata pentru toate eforturile!

Loredana SACHELARU: Of Doamne! Ce idee! Nu m-am gândit pâna acum la asa ceva! Am sa ma interesez care sunt conditiile de participare si daca am sa pot, am sa încerc! Pentru asta ar trebui sa ma pregatesc foarte serios si sa compun o melodie adecvata la cerintele concursului. Ar fi ceva minunat!

Loredana SACHELARU: Sigur ca mi-e dor! Noroc ca sunt aici cu mama! Ea îmi mai alina dorul de casa. Mi-e dor de fratele meu Ciprian, de tata, de prieteni, de locurile cunoscute din orasul de pe Yarra, de un accent „aussie"...

Loredana SACHELARU: Ce simpatice denumiri pentru Australia si Statele Unite! Si eu va multumesc!

Pseudonim literar: writer

www.bocancul-literar.ro

marianbadea.blogspot.com

(Continuare din numarul precedent)

Am privit la zgarda lui Nicos: biletul disparuse. Cineva îl scosese afara. Dar, pentru copii, lucrul acesta nici nu conta. Doar domnul Theodoros privea la mine cu încântare.

- Oare, toti românii sunt la fel de inventivi ?

- Nu toti. Numai cei care stiu sa iubeasca.

- Si sunt multi ca acestia în România ?

- Din nefericire, sunt foarte putini. Acolo conduc ceilalti ! Depinde mult de educatie, de familie. scoala este în ruina. Familia se degradeaza pe zi ce trece. Oamenii alearga dupa bunastare materiala, sperând ca prin aceasta îsi vor gasi un echilibru. Dar bunastarea materiala exagerata conduce la haos: vrei din ce în ce mai mult...

* * *

Am terminat de mâncat, iar masa se golise de farfurii si tacâmuri. Ramasesera numai paharele si sticla de tsipouro. Domnul Theodoros si-a aprins o pipa si pufaia din ea tacticos, savurând clipele de liniste pe care le traiam împreuna. Deodata, s-a înnegurat la fata si a devenit usor melancolic...

- Hai sa va spun o poveste, a stabilit el. Sa vedem ce parere aveti despre ea. Iar daca aveti si voi vreuna de povestit, abia astept s-o ascult...

Ma uitam la om surprinsa. „Este posibil sa gândeasca asa cum o face tata mereu ?", ma întrebam contrariata. „De ce ne spune el o poveste ? Stie oare ca numai cei ce iubesc pot sa scrie sau sa vorbeasca despre lucruri importante ?". Si am ascultat curioasa...

... De mult, pe vremea lui Papadopoulos, un localnic de pe aici, a socotit ca pentru a-si educa copilul, cam neastâmparat din fire, ar fi bine sa-l duca pe insula si sa-l lase acolo peste noapte. (În timp ce vorbea, povestitorul privea cu tristete la Kinira). Omul era pescar, iar viata îl facuse putin mai aspru decât altii ca el. Asadar, socotea ca educatia trebuie facuta cu severitate pentru ca, si el, la rândul lui, beneficiase de acelasi tratament si‑i prinsese bine.

Domnul Theodoros a facut o mica pauza. Ma uitam la el surprinsa de modul bine organizat în care elabora frazele. Apoi ochii-i luceau nefiresc si tradau o traire ascunsa care te punea pe gânduri. Gesturile erau ample si bine masurate si se comporta ca si cum ceea ce dorea sa ne comunice era ciudat si misterios. Omul avea un farmec deosebit, în pofida faptului ca arata oarecum grosolan (palmele erau exagerat de mari, talpile picioarelor pareau uriase, iar trupul musculos aflat în repaos îi iesea în evidenta la fiecare miscare)...

Prin urmare, într-o seara, si-a urcat baiatul în barca si a purces catre insula Kinira. La început, nu a gasit un loc pe unde sa se catere si a fost nevoit s-o ocoleasca de mai multe ori. Pâna la urma, a dibuit unul si si-a abandonat copilul pe insula.

- Numai asa ai sa devii un om serios, a stabilit el privind la baiat cu severitate.

- Tata, tata, nu ma lasa aici, tata, striga copilul plângând disperat dupa parintele sau. Am sa fiu cuminte si n-am sa-ti mai ies din vorba. Iarta‑ma !

Dar tatal era de neînduplecat. (Povestitorul a înghitit în sec si a continuat cu mare greutate)…

In noaptea cu pricina, a fost furtuna pe mare. O furtuna cumplita. Tatal îsi regreta gestul si, dupa mai multe sovaieli, s-a urcat în barca pentru a merge sa-si salveze baiatul.

- Doamne, iarta-ma ca am fost necugetat! se ruga el, apropiindu-se de insula cu mare greutate...

Când a spus cuvintele acestea, a facut o miscare anume si am avut impresia ca, în acel moment, trebuie sa ne deplasam degraba la insula. Era ca si cum totul din jurul nostru, pornea la drum... „Ca sa vezi cum poti sa sugerezi ceva special, numai prin gesturi si cuvinte!", meditam în tacere...

... Valurile erau mari, vântul batea din toate partile, iar drumul era extrem de anevoios. De departe, se auzeau tipetele copilului :

- Tata, tata, salveaza-ma tata!

Iar vorbele acestuia îl înnebuneau pe parinte. (În ochii povestitorului au aparut primele lacrimi)…

La lumina fulgerelor, baiatul vazuse barca parintelui sau si nadajduia ca va fi salvat. Si îsi jura ca nu-i va mai iesi din voie, niciodata. (Se pare ca lectia aceasta da repede, roade! Dar de unde stia povestitorul gândurile copilului?).

Parintele si-a vazut odrasla undeva, cocotata pe o stânca, între niste copaci, deasupra unui platou miniatural. Înnebunit de disperare, tatal cauta locul de acces, dar nu-l gasea defel, probabil, din cauza valurilor mari care-i maturau malurile.

Intr-un final, barbatul si-a facut cruce si a sarit din barca, înotând catre un loc de unde socotea el ca putea iesi la liman. A reusit sa ajunga la malul abrupt si, disperat, s-a catarat pâna la un mic platou. De acolo, numai câtiva metri îl desparteau de baiatul sau care se caznea sa coboare.

- Multumesc, Doamne! Multumesc, a strigat omul, catre înalturile învolburate ale cerului, stând în genunchi cu capul plecat la pamânt.

Iar în acel moment, ca un fel de raspuns la starea de abandon total al omului în fata naturii, un fulger urias a despicat bolta cereasca si s-a îndreptat catre el, nimicindu‑l.

S-a lasat linistea. Cu sufletul la gura, toata lumea astepta continuarea, dar aceasta nu mai venea. Iar omul tacuse brusc. Nimeni nu îndraznea sa rupa tacerea si am privit mai atenta la el. Cu lacrimi în ochi, astepta. „Ce-o avea omul asta ?", m-am întrebat. „Probabil ca el este copilul din poveste", am continuat. „Si ce ? Dupa 40 de ani, a ramas atât de marcat de eveniment? E nasol! Înseamna ca în sinea sa, el traieste mereu acelasi lucru, dar îl priveste din unghiuri diferite. La ce i-o folosi lui, amintirea aceasta? Si urmasii? Ei ce trebuie sa învete din aceasta istorie?", gândeam contrariata si socoteam ca, daca va continua asa, la batrânete, îsi va pierde contactul cu realitatea. Dintrodata, mi-am dat seama care sunt adevaratele motive pentru care domnul Theodoros spusese aceasta poveste si am simtit o inexplicabila dorinta de a-l ajuta. Nicos se dusese lânga el si-l lingea delicat pe mâna, ca si cum i-ar fi transmis omului, toata întelegerea si compasiunea lui. Vassilis mi-a facut semn: sa-mi vad de treaba si sa nu pun întrebari. Meditam intens la situatia ciudata în care ma aflam. Deodata mi-a venit o idee. Asadar, am zis cu un glas foarte clar:

- Da. Interesant. Si foarte captivant. Am sa va spun si eu, o poveste, de pe la noi, din România. Este adevarata. La fel de adevarata ca si povestea dvs. Apoi, putem sa discutam daca va face placere.

Toata lumea a tresarit deodata si toti au privit cu atentie catre mine. Vassilis se uita în jur surprins si foarte preocupat, de parca nu s-ar fi întâlnit niciodata cu o asemenea situatie. Pâna si domnul Theodoros, se arata uluit de spusele mele si se concentrase ca sa ma înteleaga mai bine. Ulterior, am aflat ca povestea lui nu o mai spusese altor musafiri, iar domnul Theodoros mi-a masturisit ca ceva din mine l-a determinat sa o faca (Cine stie ? O fi fost si asta, vreun destin !)...

... In povestea mea este vorba despre o fetita. Una neastâmparata de numai cinci ani. Ei bine, fetita aceasta nu pierdea timpul cu lucruri marunte. Asadar, ea nu era interesata sa afle de ce, dintrodata, prietenele nu-i mai vorbeau. Nu voia sa afle de ce baiatul pe care-l placea, se facea ca nu-i da nici o atentie. Nici nu-i placea sa asculte povesti cu balauri înfricosatori si zâne frumoase. Pe ea o interesau numai lucrurile serioase. Adica, de ce vecinul era suparat pe parintii ei, cu toate ca acestia se purtau frumos si-l ajutau de fiecare data când li se solicita sprijinul, de ce oamenii mari priveau la copii cu neîncredere si nu li se adresau cu respect, în timp ce copiii erau mereu obligati sa salute si sa le vorbeasca frumos si de ce Dumnezeu îi aparea uneori în vis dându‑i povete despre viata. Iar neastâmparul ei era subliniat de permanenta sa întrebare: „De ce?", întrebare ce ajunsese sa-i exaspereze pe cei din casa, care, evident, trebuiau sa-i raspunda, fiecare cum se pricepea.

Când am ajuns cu povestea aici, m-am uitat în jurul meu ca sa vad daca cele ce spuneam erau bine asimilate de cei care ma ascultau si daca îndraznea vreunul sa nu fie atent. Dar oamenii erau foarte prinsi de cele ce auzeau de la mine si asteptau nerabdatori sa vada continuarea. Sotia domnului Theodoros ma privea cu multa afectiune si parca se unise cu copiii ei, sorbindu‑mi cuvintele. Pâna si Vassilis renuntase la realitate si se pierdea în imaginile pe care le cream. Nicos se uita la mine cu devotiune, de parca el ar fi înteles ratiunea pentru care spuneam aceasta poveste. Mi‑am adus aminte de Arthur care îl privea la fel, pe tata, de fiecare data când povestea ceva. Am continuat:

(Va urma)

Nascut la Timisoara în 1948, a terminat în 1966 liceul în acelasi oras. Absolvent al Institutul Politehnic din Timisoara - Facultatea de Electrotehnica, promotia 1972. În august 1989 când pleaca cu familia în Germania. Se stabileste la Aachen si face timp de un an un studiu postuniversitar la Köln. În 1991 se angajeaza ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firma de tehnica medicala, din Bayern, unde lucreaza pâna în 1995. Din 1995 lucreaza pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Casatorit din 1972, cu Glass Friedericke au împreuna doi baieti. Christian nascut în 1974, actualmente medic veterinar si Adrian nascut în 1976, actualmente informatician. Este vicepresedintele asociatiei culturale “ ARS LONGA e.V. din Nürnberg si membru al „Deutschen Jurnalisten Verband “ (Asociatia jurnalistilor germani).

Scrie articole si reportaje pentru presa internationala în limba româna.

CLIPA – Anaheim Califiornia –SUA. AGERO -Stuttgart - Germania. OBSERVATORUL - Montreal- Canada. SPIRIT ROMÂNESC – Australia. UNIVERSUL ROMÂNESC – Madrid – Spania si Portugalia. ROMÂNI ÎN GERMANIA – Frankfurt am Main – Germania. ROMANIAN NL – Olanda. NEW YORK MAGAZIN –SUA si altele.

Sub pseudonimul Michael Cutui publica romanele politiste în colectia "De ce? oameni, omoara OAMENI!"

Vol.1- Explozie la BELFAST Editura Vremea - ISBN 973-645-095-3; Vol. 2- Padurea de la „Moara dracului" ISBN 973-8142-19-9. Dupa ce întreprinde împreuna cu cei doi fii ai sai o excursie în Himalaia, la întoarcere reda momentele traite, în volumul "Trei Doamne si toti trei... în Himalaia pe Kala Patthar (5550m)". Jurnal de calatorie – Noiembrie 2004 – Nepal - Editura Anamarol 2005 - ISBN 973-86907-9-x. ( vezi în revista www.Clipa.com: O carte care trebuie citita !)

Sub pseudonimul Mike Boy scrie seria:

Detectivi Politie Crima „Chris Miller un detectiv din ziua de azi": F1:O afacere ciudata; (Lumea diamantelor- Antwerpen). F2:Vineri în 13 si pisica neagra;(Mafia din Marsilia). F3:Adevarul si numai adevarul.(Crima în cercurile universitare- Timisoara). F4: Un glont în tara sfânta (Lumea falsificatorilor de arta- Tel Aviv). F5: Blondele…Ah!Blondele!( Comertul cu prostituate –Viena). F6: Flori, cai si AMAZOANE. (Lumea sportului hipic – Germania). F7: Jocuri periculoase (Mafia drogurilor – Las Vegas.). F8: Sex and the computer (Lumea pedofililor – Thailanda). F9: Doua crime si-o limuzina.

În timpul desfasurarii campionatului mondial de fotbal scrie o serie de articole: Campionatul mondial de fotbal GERMANIA - 2006 - "Serial în 25 de acte cu o FINALA" pentru ASOCIATIA INTERCULTURALA ARS LONGA e.V. din Nürnberg.

Romanul „ORTOPEZII" în curs de aparitie ofera "un decupaj" din timpul tranzitiei în România. Zona realitatii descrise o constituie realitatea „cruda" punctata cu realism, din domeniul medical.

Gradina era de marime potrivita, si împartita metodic.

În partea stânga o mica gradinita de zarzavat, formata din trei straturi, care nu se potrivea de loc în decor. Apoi boschete de trandafiri care strajuiau o alee pietruita ce ducea la locul amenajat pentru grill, înconjurat de brazii seculari. În spatele brazilor era un gard înalt care îi despartea de vecini. În gard exista o mica portita.

Chris constata ca nu e încuiata. Apasa pe clanta si se trezi pe o alee îngusta betonata ce se întindea între gard si peretele unei cladiri fara geamuri.

Se întoarse. Cei doi stateau pe terasa, sprijiniti de balustrada masiva din piatra si priveau în directia lui.

- Ce cladire e cea de lânga gard la vecini?

- Garajul.

- Si unde duce aleea din curtea vecinului?

- Pe lânga garaj în strada, spuse Rodica.

Chris se gândi ca daca el statea acum cu fata la strada, luând-o pe aleea din curtea vecina la dreapta nu putea iesi în aceeasi strada. Dar casa profesorului nu era pe colt, deci întreba.

- Care strada?

- Strada pe care am venit, spuse advocatul.

- Ticule!

- E perpendiculara pe asta.

- Deci proprietatea vecinilor e mult mai întinsa?

- Nu e mai mare, e doar mai lunga si mai îngusta. De aceea au facut garajul asa de aproape de gard, spuse Rodica.

- Si portita e de obicei încuiata?

- Nu, de ce? Cu familia doctorului Vintila suntem prieteni foarte buni.

- Au fost si ei invitati sâmbata la petrecere?

- Bine înteles.

- Deci de aici, prin portita din gradina, se poate iesi direct pe strada perpendiculara, sau mai bine zis dupa colt?

- Da Miruna când pleca pe vremuri la scoala o lua întodeauna pe acolo.

- Ma scuzati putin.

Chris se duse din nou la portita trecu în curtea vecina, dar de data asta o lua pe lânga garaj si îsi continua drumul pe platforma din fata garajului, apoi pe o alee care ducea la poarta de la intrarea dinspre strada. Apasa clanta poarta se deschise si el se trezi pe strada.

Privi gardul care era tot din fier forjat, dar plasat pe un soclu masiv din piatra de râu. Nici o problema sa sari gardul daca usa e încuiata, gândi el.

Se întoarse pe terasa.

Deci în birou se putea intra din hol dar si de pe terasa.

- Usa spre terasa a fost închisa sau deschisa când l‑au gasit?

- Era închisa, lumina aprinsa si climatizarea mergea.

- Când am iesit pe terasa, dupa ce Marin ne-a parasit, din birou se vedea doar o geana de lumina, deci perdelele erau trase, spuse Ticu.

- E neobisnuit de cald pentru sfârsitul lui mai, se plânse Rodica.

- Asta asa e. Putem vedea restul casei. Mai bine spus sufrageria? întreba Chris.

- Cum sa nu.

Rodica Pascu o lua înainte, îi conduse în hol si de acolo în încaperea din dreapta, sau daca priveai dinspre usa de intrare, era încaperea din stânga.

Sufrageria era imensa si se putea separa printr-un perete glisant.

Prima încapere, care era sufrageria propriu zisa, era mobilata cu mobila din epoca anilor treizeci, foarte bine întretinuta si de bun gust. Pe peretii de un galben pal, câteva acuarele, care aveau ca motiv malurile Senei, creau o atmosfera nostalgica.

În a doua încapere, care era camera de zi, totul era amenajat dupa principiul, foarte comod si foarte modern. Peretele dintre camera de zi si terasa, era tot un glasvand, care putea glisa, lasând camera sa se integreze în terasa.

Iesi pe terasa si o lua spre birou.

Între cele doua camere mai era o fereastra mica care probabil corespundea la un grup sanitar si doua ferestre mari care dadeau în bucatarie. Chris constata ca puteai trece prin fata bucatariei fara sa fii vazut, doar daca mergeai aplecat sau si mai bine în patru labe. În schimb daca coborai scarile si o luai prin fata terasei, nu puteai fi vazut nici din sufragerie, nici din bucatarie si nici din birou.

Vazu si restul casei, care corespundea la standardul pe care si-l imaginase dupa ce vizitase parterul, apoi se asezara toti trei pe terasa unde li se servi cafeaua.

Dupa ce lauda calitatea cafelei, Chris trecu la subiect.

- Stiu ca va este greu, dar v-as ruga sa-mi povestiti cu cuvintele dumneavoastra ce s-a întâmplat sâmbata seara si apoi duminica dimineata.

Rodica Pascu ramase timp de câteva secunde cu privirea atârnata în gol, apoi începu sa povesteasca.

-Sâmbata seara am dat o petrecere, cu ocazia premiului obtinut de Marin la Academie. La lucrarea asta a muncit câtiva ani buni împreuna cu toata catedra, dar el a condus lucrarile, deci lui i s-a decernat premiul.

Dintr-o eroare petrecuta la tipografie, Mihai, care a fost mâna lui dreapta si care, cum a spus si Marin, a contribuit hotarâtor la lucrare, nu a fost trecut în lista colaboratorilor. Marin i-a spus ca va avea grija sa se corecteze aceasta eroare.

- Ceea ce nu a facut de opt luni de zile, adauga advocatul.

- Marin mi-a explicat ca nu e asa de usor, deoarece lucrarea fusese înregistrata în regim secret. Deci la aceasta petrecere totul a fost foarte bine pâna ce Mihai s-a îmbatat, ceea ce nu e felul lui si a început sa-l acuze pe Marin prin tot felul de aluzii ca i-a furat lucrarea lui. Marin s-a inervat la un moment dat asa de tare ca i s‑a facut rau, stiti el era diabetic.

Chris o întrerupse.

- Sotul dumneavoastra era diabetic? De când?

- De ani de zile, ajunsese sa-si faca doua injectii pe zi, dar dupa ce a luat parte la un experiment cu un preparat nou, a putut sa-si reduca doza si nu mai lua decât o injectie pe zi.

(Va urma)

Tainele marii nu se cunosc de pe mal...

Nu-s de seama vorbele, când nu se vad faptele!

Nascuta în Razboieni-Cetate, pe malul Muresului, inspirata de cultura seculara a Ardealului, Rodica-Elena Lupu traieste în Bucuresti, unde creeaza literatura de calitate. Acest fapt l-a demonstrat deseori în paginile revistei noastre. De profesie jurist, desi este sef Serviciu Relatii cu Publicul în cadrul Ministerului Transporturilor, conduce cu mult talent si personalitate si Editura ANAMAROL – a editat peste 70 de carti printre care si ale renumitului scriitor Paul Goma: "Arta ReFugii", "Bonifacia", "Saptamâna rosie", "Jurnal 2004", "Jurnal 2005", "Jurnal 2006", "Ostinato", "Patimile dupa Pitesti", "Gherla-Latesti".

Rodica Elena Lupu este membru de onoare al Asociatiei Interculturale "Ars Longa" din Nürnberg, a Asociatei Române pentru Patrimoniu si apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalitatilor din România, 2006, membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte – ASLA. Ca autor, semneaza uneori si sub pseudonimul literar Roena Woolf.

Scriitoare consacrata, binecunoscuta de consumatorii de literatura de calitate, a publicat zeci de volume de proza si poezie:

· 2001:Vacante, vacante… Editura Publiferom, Bucuresti.

· 2002. Prajituri si sfaturi de la mama si bunica, editura Publiferom, Bucuresti; Ieftin si Gustos, Editura Dacia, Cluj Napoca, Sfaturi si prajituri de la mama si bunica, Editura Curtea Veche, Bucuresti;

· 2003: Vacante, vacante..., Editura Curtea Veche, Bucuresti, Vacante... Anglia, Vacante... Italia, Vacante... Grecia, Vacante... Israel, Vacante... Spania, Editura Anamarol., Bucuresti;

· 2004. Vacante, vacante… Drumuri printre amintiri, vol. I si II, Vacante, vacante… Romanie plai de dor, Prajituri si sfaturi de la mama si bunica, Glasul inimii, roman, Timpul judeca si plateste, roman, Editura Anamarol, Bucuresti;

2005: Mâna destinului, roman, Miracolul vietii, roman, Eterna poveste, roman, O umbra din trecut, roman, Ieftin si gustos, Sanatate si frumusete, din colectia · „Tainele marii nu se cunosc de pe mal“, au aparut: Vis împlinit, O clipa de ratacire, Unde esti, Editura Anamarol, Bucuresti;

· 2007: Drumurile vietii, poezii (19 poeti), din colectia „Tainele marii nu se cunosc de pe mal”, au aparut: Problema de familie, Viviana, Campionul, editia a doua a romanului „Glasul inimii”, volumele de poezii „Voi trai... Clipa”, „Poezii pentru copii”, „Coloram si poezii învatam”, Editura Anamarol, Bucuresti.

Publica frecvent eseuri, povestiri si poezie în revistele: „Agero” - Stuttgart, Euro-Observator Germania, „Observatorul” din Toronto – Premiul Special, sept. 2006, Revista de cultura a românilor din Canada „Alternativa”, Revista „Atheneum” Canada, Revista „Clipa” SUA, Romanian Global News – Agentia de presa pentru românii de pretutindeni, Analize si Fapte – ARP, revistele: „Ecoul”, „Universul cartilor”, „Luceafarul românesc”, “Capricorn”, „Floare darurilor”, „Boabe de grâu” „Semanatorul”, „Dacologica”, „O carte pe zi”, editate de Asociatia Româna pentru Patrimoniu, „Monitorul Cultural”, revista pentru reconstructie nationala, „Oglinda Literara”, si alte reviste.

Colaboreaza cu ateliere literare: Europeea, Literatura-Arta, cu Radio Timisoara, Radio România Actualitati, Radio România International, Radio Dor de tara si cu diferite posturi de televiziune.

Participa la: Târgul de Turism al României, editiile: 2004, 2005, 2006, 2007, Târgul International de Carte si Muzica, Brasov, România, 2007, Întâlnirea Reprezentantilor Comunitatilor Românesti din Germania, Stuttgart, 27 mai 2007; Festivalul Callatis, editia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artistilor Români de Pretutindeni.

***

Pe trenul de tenis, Toma si George încep partida. Dupa primele mingi, Toma începe sa simta oboseala. George observa ca prietenul lui nu se simte prea bine, dar nu reuseste sa-l întrebe ce se întâmpla cu el, pentru ca Toma cade la pamânt. Alin, chemat de George, se apleaca si-i verifica pulsul. Semnele sunt ale unui infarct: paloare, transpiratii reci. Doctorul, formeaza numarul de telefon si cheama ambulanta. Toma este internat, i se administreaza anticoagulante, antibiotice si i se recomanda repaus total la pat.

***

Bine dispus ca afacerile lui o iau încet pe drumul cel bun, Anton îsi toarna putin wisiky, dar nu duce bine paharul la gura ca o vede pe mama lui care intra nervoasa si trânteste poseta pe fotoliu.

- Ce-i cu tine, mama! Cum de te-ai întors asa repede? Ce fata ai? Asa-ti trebuie! Ti-am spus sa nu te duci acolo. Hai, spune-mi. N-a mers prea bine cu tata?

- Exact!

- Ce s-a întâmplat?

- Nimic. Nici nu l-am vazut, îi raspunde ea nervoasa.

- Plecase deja când ai ajuns acolo?

- Nu s-a dus sa joace tenis. Dupa cât se pare, tatal tau s-a hotarât sa practice un sport mai distractiv.

- Nu pot sa cred! râde Anton. Vrei sa spui ca e cu alta femeie?

- Ma tem ca are pe altcineva.

- Fii serioasa! Tata nu mi se pare genul care sa aiba o aventura.

- De ce nu? E înca un barbat frumos, si, mai ales, bogat. Stiu câte femei sunt sensibile la acest argument.

- Chiar si barbatii, daca e vorba de asta. Sau crezi ca arhitectul ala, nu mai stiu cum îl cheama... acum câtiva ani, voia sa fie cu tine din dragoste?

Fara sa-i raspunda, Elvira se îndreapta spre camera ei.

***

În bucatarie, intra Adina si o îmbratiseaza pe Elvira.

- Buna dimineata, mama! Tata înca doarme?

- Nu stiu.

- Cum nu stii?!

- Nu stiu. Nu s-a întors. Cred ca a facut altceva în loc sa doarma.

Adina îl priveste întrebator pe fratele ei.

- Nici macar nu a dat un telefon ca sa anunte ca nu vine, continua mama atât de suparata încât toarna cafeaua pe lânga cana.

- Poate a patit ceva.

- Ceva foarte placut, presupun.

- Nu sta în firea lui. Niciodata n-a lipsit de acasa fara sa anunte.

- Sa nu dramatizam! Ce sa se fi întâmplat? intervine Anton. Poate mama are vreo idee.

- Nu vreau sa vorbesc.

- Îmi spuneti si mie? insista Adina.

- Nu sunt multe de spus. Se pare ca tata s-a hotarât sa se distreze, ca sa-i spunem asa.

- E destul de greu, nu începe cu glumele tale de doi bani!

- Voiam sa minimalizez. Nimanui nu-i place povestea asta.

- Spuneti ca tata a fost cu alta femeie?

- Se pare ca da. Trebuia sa ma astept. Era o chestiune de timp.

Adina ridica receptorul si formeaza numarul:

- Ei bine, are telefonul închis.

- Ce va spuneam eu se adevereste.

- La ce te asteptai? Sa lase telefonul deschis în timp ce...

- Termina, Anton! Eu nu cred ca are alta femeie, îi replica Adina.

- Ti-a spus el? întreaba Anton zâmbind.

- N-a fost nevoie. De ce sustineti asa ceva? L-ai vazut?

- Nu l-am vazut, dar n-a fost nevoie. Acum, îmi explic multe lucruri, se ridica nervoasa de la masa mama.

- Tata e serios. Daca ar fi asa, ti-ar fi spus imediat.

- Nu era nevoie, intervine din nou Anton. Daca s-a întors acasa a facut-o doar de sarbatori. Nu-i asa mama?

- Are dreptate Anton. Acum am înteles totul. Mai bine mai târziu decât niciodata. M-am hotarât. Voi pleca în Europa si voi ramâne la Munchen câteva luni. De mult ma invita fosta mea colega de facultate sa megem împreuna pe Coasta de Azur si uite ca a venit si momentul sa raspund acestei invitatii.

***

Suparata ca nu stie nimic despre sotul ei, Elvira se programeaza la cosmetica si la coafor si pleaca de acasa imediat dupa micul dejun. Asa obisnuieste sa faca de câte ori supararea punea stapânire pe ea. Se aranjeaza si colinda toate magazinele, fara sa-i mai pese de nimic.

Primul care afla, si asta pentru ca acasa n-a raspuns nimeni la telefon, este Anton, pe care Alin îl apeleaza la birou si îi spune ce i s-a întâmplat cu o seara înainte tatalui sau.

Adina si Anton ajung la Clinica de Cardiologie, acolo unde tatal lor a fost internat de urgenta.

- Buna, tata. Ce-ai facut?

- N-am vrut sa va... încearca el sa le explice si sa se ridice mai sus pe perna.

- Nu face efort. Avem timp sa vorbim. Nimeni nu ne va desparti. Te iubesc, tata, îl mângîie cu lacrimi în ochi Adina.

- Si eu te iubesc, comoara mea.

- Alin spune ca reactionezi bine. În scurt timp, te vom duce acasa. Va fi vai de tine. N-o sa te lasam o clipa singur. O sa te rasfatam de dimineata pâna seara.

- Credeam ca n-o sa va mai vad.

- Si noi am avut asemenea momente, îi spune ea plângând.

- Domisoara Adina, putina seriozitate! cauta Anton sa schimbe atmosfera. Tata, e slabit, nu trebuie sa-l obosim.

- Ai dreptate, scuza-ma.

- N-o baga în seama, tata. E femeie. Stii cum sunt femeile. Încearca doar sa nu bocesti, o atentioneaza el.

- M-am gândit mult la voi. Mi-era teama ca o sa mor, dar cel mai cumplit era gândul ca n-o sa va mai pot îmbratisa.

- Suntem aici. Si sa fii sigur ca n-o sa te mai lasam niciodata sa faci doar ce vrei tu! îi spune Elvira care intra în salon împreuna cu Alin.

Zâmbitoare, ea se apropie de el, se apleaca si îl saruta pe frunte.

- Vivi, iarta-ma!

- Nu mai vorbi. Acum trebuie sa dormi.

Alin a insistat si în cele din urma a reusit s-o gaseasca pe Elvira. Dupa ce afla ce i s-a întâmplat lui Toma pe terenul de tenis, ea regreta ca a gândit rau despre el, dar faptul era consumat.

***

Dimineata, când deschide ochii, Toma o vede pe sotia lui asezata pe scaunul de lânga pat.

- Cum se simte sotul meu în dimineata asta?

- Vivi, iarta-ma!

- Stai linistit, Toma. Ramân aici, lânga tine. Bine? Nu te obosi, trebuie sa te odihnesti.

- Nu vreau sa ma odihnesc. Vreau sa te prtivesc, sa‑ti aud glasul. Tot nu-mi vine sa cred ca esti lânga mine.

- Si eu simt la fel. Azi noapte, am avut un vis superb. Stateam amândoi îmbratisati si priveam de pe terasa casei cum apunea soarele în lac. Eram fericiti... si, când m-am trezi, m-am simtit extrem de fericita. Sper din tot sufletul ca acest vis sa se împlineasca în curând. Nu‑mi doresc mai mult decât sa împart cu tine fiecare clipa.

- Ma bucur ca te aud vorbind asa. Te iubesc mai mult ca orice pe lume. Întins în pat, nu stiam exact unde sunt si ma gândeam la tine, la chipul tau, la noi doi... îi prinde el mâna si o retine între mîinile lui. Numai gândul asta ma mai linistea. Si îti vorbeam.

- Serios? Ce-mi spuneai?

- Îti povesteam despre mine. Îti spuneam cât de mândru sunt sa te am alaturi.

- Eu credeam ca esti suparat pe mine pentru certurile cu copiii, pentru micile noastre neîntelegeri si mai ales pentru acea aventura pe care am avut-o cu...

- Nu, nu am fost niciodata suparat pe tine. Nu te-am urât, ba chiar te-am iubit foarte mult. Suferinta sapa în sufletul omului, te face sa întelegi multe. N-am încetat nici o clipa sa te iubesc. Toata furia a disparut si inima mea e libera.

- Toma....

- Trebuie sa uitam trecutul, sa mergem înainte, uniti, si sa ne regasim linistea, îi spune el si îi saruta mâna.

- Nu mai vorbi... Nu trebuie sa te obosesti, îi spune ea si îi apropie paharul cu apa de buze.

- Singurul lucru care m-a ajutat sa supravietuiesc a fost gândul de a te putea îmbratisa. Abia astept sa ma întorc acasa, sa te strâng la pieptul meu.

- O s-o facem în curând. Acum, trebuie sa te odihnesti, sa te gândesti doar la sanatatea ta.

- Buna, tata!

- Anton, fiule!

- Cum te simti? Arati minunat.

-Numai datorita mamei tale. Faptul ca e lânga mine ma face sa ma simt mai bine.

- Nu, eu n-am nici o legatura. Tatal tau e puternic si curajos.

Din când în când, tragem perdeaua si privim pe fereastra sufletului. Al nostru. Al altora. Vedem sentimente nobile, precum dragoste, mila, compasiune, întelegere, toleranta, vedem vise care asteapta sa se îndeplineasca, vedem speranta. Vedem amintiri, vedem idealuri, vedem trecutul, prezentul si viitorul, asa cum ni-l imaginam si ni-l dorim, vedem si rani care înca sângereaza sau doar cicatrici, vedem si durere, vedem dor de oameni care sunt departe de noi, de oameni care... nu mai sunt, de locuri dragi. Vedem lacrimi. Vedem si alte lucruri pe care în mod normal nu ne-am dori sa le vedem... Vedem ura, vedem invidie, vedem mâhnire, vedem, vai câte alte lucruri mai vedem...

Dar ce este sufletul? DEX spune ca ar fi totalitatea proceselor afective, intelectuale si volitionale ale omului. Diaconul Andrei Kuraev spune ca sufletul este ceea ce-l doare pe om atunci când întreg trupul sau este sanatos. Seneca afirma ca sufletul este unica valoare a omului, el îl face pe slujitor egal cu stapânul sau. Octavian Goga spunea ca sufletul este o urna în care închidem cenusa patimilor noastre. Gerard de Nerval-sufletul este ideea lui Dumnezeu, iar Gottfriend Leibnitz, fara a epuiza lista personalitatilor si a definitiilor, spunea ca sufletul este oglinda unui univers indestructibil.

Sufletul suntem noi! Sufletul ne individualizeaza, ne personalizeaza. Ne este dat sa avem grija de el, sa-l hranim asa cum trebuie, sa-l ocrotim, sa-l educam cum se cuvine, sa-l cultivam, sa-l înnobilam, sa-l ferim de ispite si tentatii stupide si inutile, sa-l pastram curat, sa-l respectam si într-un final, sa-l predam în mâinile celui ce ni l-a dat...

Pentru ce toate acestea? Pentru ca venim cu o misiune clara, chiar daca tacita, pe acest pamânt. În primul rând, asa cum spuneau si vechii greci (cunoasteti legenda... la început, barbatul si femeia formau o singura sfera. Temându‑se ca o asemenea perfectiune ar putea sa le ia locul, zeii au despicat toate sferele si le-au aruncat pe pamânt. De atunci fiecare om îsi cauta jumatatea... ) omul trebuie sa-si gaseasca un partener de viata, sa experimenteze alaturi de acesta sentimente noi, pure si profunde si sa lase urmasi, care la rândul lor au de îndeplinit aceleasi sarcini. Sa populeze si sa ocroteasca aceasta minunata planeta albastra, Pamânt... si sa lase mostenire urmasilor lor atât o zestre materiala, însusi pamântul, cât mai ales o bogata si o vasta zestre spirituala. Cum spunea Gabriel Liiceanu în lucrarea "Despre limita", menirea este realizarea unei teleologii superioare prin intermediul unei vieti.

Sunt o persoana cu credinta în Dumnezeu, dar ajung rar la biserica. De sfintele sarbatori pascale am intrat în Catedrala Sfintii Brâncoveni din orasul meu natal, orasul cu salcâmi, Braila, situata chiar în cartierul în care locuiesc (pentru cunoscatori, Viziru I). Initial am vrut sa aprind, simbolic, o lumânare si sa dialoghez putin cu Cel de sus...

În spatele imensei usi din lemn masiv... o multime de oameni. Fiind din cartier... pe multi dintre ei în cunosteam...

O mama cu fiul ei suferind de o boala grea, privea cu lacrimi în ochi spre tavanul pictat al bisericii. Precis se ruga ca fiului ei sa-i fie bine... O batrâna despre care stiam c-a ramas singura, toti copiii ei fiind plecati în strainatate, în genunchi, se închina la o icoana, privind-o în ochi pe Maica Domnului. Precis se ruga sa vegheze asupra copiilor si-o implora sa n-o lase sa moara în singuratatea rece, trista si grea... Un om sarman statea cu capul plecat, ascultând vocea preotului. Precis se ruga si cerea un modest colt de pâine... O tânara, nu prea desteapta, nu cerea decât o nota de trecere la examenul de bacalaureat pe care urmeaza sa-l sustina... Cu o lumânare aprinsa în mâini, în genunchi, un barbat îmbracat în negru, plângea asemeni unui copil. Precis se ruga sa-i fie iertate pacatele celui ce nu mai era lânga el...

Atâta tristete, atâta nevoie disperata de ajutor, atâtea suflete nefericite... Mi-am zis ca ar fi prea mult sa mai rog si eu ceva divinitatea, asa ca am plecat, lasându-i pe ceilalti s-o faca... Îmi si imaginam, acolo sus, în ceruri, un bombardament de rugaminti si o echipa întreaga de sfinti si de îngeri lucrând fara oprire... sortând, arhivând, trimitând spre abrobare, clasând...

În acele minute în care am stat în biserica am tras perdeaua despre care vorbeam la început si am privit pe fereastra... Pe fereastra celor de lânga mine, dar biserica era plina de oameni... Cine stie ce probleme, ce necazuri aveau si ceilalti... Dar în biserica plina era doar o mica parte din populatia Brailei. Dar în Braila este doar o mica parte din populatia României, în România o mica parte din populatia Europei, iar în Europa o mica parte din populatia lumii... Privind astfel lucrurile îti dai seama cât de oameni suntem noi oamenii. Câta nevoie avem de ajutor, de protectie, de întelegere, de dragoste, de fericire, de liniste interioara, de pace si echilibru sufletesc si cât de putin din toate aceste lucruri pe care noi ni le dorim le oferim celorlalti de lânga noi... pentru ca altfel nu am cere ajutor la unele probleme marunte, atât de departe, ci am cauta un prieten, un confident, un sprijin lânga noi... Mult mai aproape ar fi ca la problemele pe care nu le putem rezolva singuri, sa cerem ajutor celor care ne sunt aproape, oamenilor, celorlalte suflete... pentru ca de-asta se si spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti!". De exemplu, mama cu copilul bolnav ar fi putut cere si ar fi fost frumos sa primeasca sprijin de la ceilalti, care punând mâna de la mâna ar fi strâns suma de bani necesara pentru operatia ce-i putea readuce fiului ei... viata. Batrâna cu fiii plecati peste hotare, ar fi fost frumos sa-si roage copiii sa-i stea alaturi, iar acestia s-o înteleaga si s-o trateze cu aceeasi dragoste si caldura de care ei au avut parte de la mama lor în copilarie, în adolescenta si chiar si acum. Omul sarman ar fi fost bine sa ceara, sau sa primeasca fara sa mai ceara, o bucata de pâine... Copila toanta ar fi trebuit sa gaseasca în ea forta de‑a învata si de-a nu se mai victimiza. Cât de mult, cât de putin tinem cont de aceasta povata, cât de mult ne iubim pe noi însine, cât de mult îi iubim si-i ajutam pe semenii nostri, n-am sa va spun, trageti singuri perdeaua, priviti în sufletul vostru si gasiti raspunsul...

For 30 years the story of Ioan Gabor from Oradea, Romania amazed the medical world around the globe. Having fallen into a pool of boiling water mixed with hydrate of sodium, and then having been pulled out from 12 feet under by a miracle, his legs had lost their flesh. Mr Gabor is now able to walk again and in the place where there was once just bare bone, flesh and skin are now growing again. This event, which marked his life as well as the lives of hundreds of others around him, as well as the events that followed, came to the attention of the Department of Health, whose experts were left speechless. The communist regime at that time kept the miracle from being publicized by the media; moreover, they tried hard to silence the victim because medical science could not scientifically explain the miraculous outcome of his accident.

Born on August 2nd, 1939 in Sancrai, Cluj, in the country of Romania, Ioan Gabor had always been somewhat peculiar to those around him. “From childhood I started hearing a voice, not in a dream, but while wide awake. When the voice would come I would not be able to move at all, but I would feel really good inside,” relates Mr. Gabor. On hearing of his peculiar experiences, his parents, his siblings, and his kindergarten classmates would laugh at him. They even nicknamed him “The Dreamer.” In spite of all this, he was very sure that what he heard was real. Those around him were not able to comprehend since the things he heard as a child were to have their fulfillment at a later time. He graduated from the Officer’s School, got married and settled in the city of Oradea.Then some years later, he became a Christian, and his life drastically changed when he completely gave his life to God through water baptism. In 1974, he heard the same Voice again saying repeatedly, “In two years something will happen to you and you’ll become a person like no other before you.”

His first thought was that maybe some big promotion would come his way and in this way, he would be uniquely recognized and rewarded. A bit later the same Voice told him, “They cast pur tor lotsa. The lot fell on you because your brother cannot suffer this now.” These words were repeated to him in his ears three times, which caused some panic within him because now he was certain that a serious message was being conveyed to him. The Voice continued, “A great disaster shall befall you which will bring you close to death.” These words convinced him that no promotion was coming his way, but rather death. He was now convinced that in two years he would be a dead man. “I could not keep this a secret, but told everyone. I first told my wife about it,” remembers Ioan. His wife, Adriana Gabor, being at odds with her family because of their faith, was feeling that God would take away from her even this last hope in her life. The Gabors had three children: a two months old girl, a one-and-a-half-year-old boy, and a six-year-old boy. To her, the death of her husband meant that God had turned His face from them.

Mr. Gabor continued to tell his family and friends of the fate awaiting him, but they didn’t believe him; instead they mocked and belittled him. However, he began to prepare for his death. “I tried to resolve my financial situation first. I was earning a good living, so I paid off my apartment, and I bought whatever was necessary for the house so that my wife would be able to raise the children on her own,” recalls Ioan Gabor. About eight months before the accident, he heard the same Voice (annoying by now) repeating the same thing, “Your deadly disaster is coming soon.” By now, Mr. Gabor had been relocated to Arad to work at the Chemical Plant of the municipality. His family stayed back in Oradea. One month before the accident, he took his vacation and came back home to say goodbye to all his loved ones.

On the snowy morning of January 29, 1976, having prayed for an hour, Mr. Gabor heard the same Voice once more, “Your disaster is at hand.” These words caused him to act quickly to give his resignation at work. His next thought was to hurry home immediately where he could drop dead peacefully. However, as he was frantically rushing, Ioan Gabor fell into a 12-foot-deep pool where boiling water mixed with hydrate of sodium was kept. This water was used to disinfect the pools. As he fell, the water level reached to his waist. He started crying out in desperation as he felt his legs burning. He tried to move a couple of times, after which he realized that it was all over for him. He cried out saying, “ Oh Lord, have mercy on me and save me.” Then he felt a strong hand pick him up and set him on the edge of the pool. After crawling on his belly a few feet through the snow, he was noticed by some of his coworkers who quickly took him to the main hospital. “I knew it was going to be horrible, but I also knew I was not going to die because I felt God’s strong hand picking me up,” explains Mr. Gabor some 30 years later.

After arriving at the hospital, while the doctors were removing his pants, his flesh began falling off his legs to reveal bare bones. The tibia and the perineum were completely exposed in both legs. Upon seeing this, the doctors present were convinced he would be dead in a few hours’ time. And because of that, the doctors refused to give him water to drink so that his suffering would not be prolonged. His diagnosis was “2nd, 3rd, and 4th degree burns to both legs, hips, buttocks, and right forearm. “After seeing me, the doctor asked if I had children. Having learned that I had three minor children, he replied, ‘It would have been better had you not had them!’ After the doctor left, one of Ioan’s roommates took pity on him and gave him water. “On the next day, having seen I was still alive, the doctor realized that someone had given me water and rebuked me. Around 9 am, on the same day, I went into a coma. I first lost my sight, then my conscious. Through a miraculous intervention, my brother (who was also a doctor) was informed of my condition. Upon my brother’s arrival at the hospital, my eyes were still open, but my lips were black in color. “On the same day, he started looking for a coffin,” reminisces Mr. Gabor.

Because Ioan could not be touched, the doctors covered him with a metal frame over which they applied a white sheet. Ioan Gabor suffered for eight months in the ICU of the hospital in Arad, not able to move or talk. He was being fed intravenously and later with a teaspoon. After lying on the bed without moving for so long, Mr. Gabor’s spinal cord had rotted, a phenomena known in the medical world as invading localized cellulite. In addition, because of his shivering, he got bilateral bronchitis, and he reached the point where he would spit blood. Moreover, he had complications to his legs—his calves, his thighs, and his buttocks got infected. Altogether, they led to blood poisoning with pulmonary effects. From a human prospective, without a doubt, his 4th degree burns along with all the complications, would lead to his perdition.

(To be continue)

Octavian D. Curpas

SPORT - GRUPAJ DE STIRI 

ETAPA a 33-a

Rezultate complete din etapa a XXXIII-a a Ligii I

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbata si duminica, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I:

Vineri:

Poli Iasi - Universitatea Cluj 3-0

Au marcat: Bersnjak ’47, Buta ’80, Miclea ’85.

(Continuare on-line la pagina Sport)

Va recomandam un asezamant monahal de inalta spiritualitate situat la 5 Km de Simleul Silvaniei, Judetul Salaj. Prin efortul extraordinar al Maicii Starete Maria Lupou si al unui grup restrans dar inimos de maicute, Manastirea "Sfanta Treime" Bic s-a inscris in circuitul turistic intern si international. Desi trec prin greutatile cunoscute ale interminabilei tranzitii, maicile au inaltat un Complex de Asistenta sociala compus dintr-un Camin de Batrani si o Scoala pentru orfani.

Prin voia lui Dumnezeu, se doreste a fi alaturi de cei neajutorati. Acest sfant locas necesita ajutorul financiar si material nu numai al localnicilor, ci al tuturor celor care mai simt romaneste, atat din tara cat si din afara ei, al tuturor celor care gandesc cu dragoste la cei mai putin privilegiati.

Clipa

În aceasta Evanghelie, Mântuitorul prezinta: Judecata de apoi, cu sentinta finala, la Venirea Lui, cea de a 2‑a, aratând cum Judecata va fi o singura data si va fi deodata si pentru drepti si pentru pacatosi, zicând: "Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa, si toti sfintii îngeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna înaintea lui toate neamurile, si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre: si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga:

Atunci dreptii Îl vor întreba, zicând: Doamne, când Te‑am vazut flamând si Te-am hranit? Sau însetat si ti-am dat sa bei? Sau când Te-am vazut strain si Te‑am primit, sau gol si Te-am îmbracat? Sau când Te-am vazut bolnav sau în temnita si am venit la Tine? Iar Împaratul, raspunzând, va zice catre ei: Adevarat zic voua, întrucât ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. 

2424 W. Ball Rd. Suite L, - Anaheim, CA

Calitate la cele mai accesibile preturi! Vorbim romaneste!

AUTO REPAIR

REPARATII GENERALE  IMPORT &  DOMESTIC

ASE certified master technician

Peste 25 ani de experienta

Reparatii de calitate la preturi convenabile

Va rugam sunati pentru programare la Tel: 

714-596-4349

 714-767-3809

7582 Warner Ave. Unit L

Huntington Beach,

CA 92647

Please pass these pictures on. Sometimes in our everyday lives we tend to forget what's going on elsewhere in the world and that the brave men and women of the service are just like you and me. They have family and friends back home who love them very much and are praying for their safe return.

PLEASE KEEP THIS GOING EVEN IF YOU HAVE PASSED IT ON BEFORE

When you receive this, please stop for a moment and say a prayer for our troops (land, air, and sea) in Afghanistan, Kuwait, Iraq, and around the world. There is nothing attached .......This can be very powerful...... Just send this to people in your address book. Do not stop the wheel, please .... Of all the gifts you could give the US Military, Prayer is the very best one.....