Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Pupat Piata Euro Maidanului”. Franco-germanii felicita si abandoneaza Ucraina în favoarea relatiei cu Rusia


Valentin Naumescu



Intrebari si puncte cheie:

    Apar semnale politico-diplomatice tot mai clare ca Germania si Franta vor sa treaca usor peste „episodul Crimeea” din martie a.c., ca si peste rebeliunea alimentata de Moscova din regiunea de est a Ucrainei, pentru a-si normaliza relatiile cu Rusia, pe baze contractuale;
    Pentru Uniunea Europeana, devine pe zi ce trece tot mai evident ca necompromiterea relatiei comerciale imense cu Federatia Rusa este mai importanta decat perspectiva occidentala a unei Ucraine revolutionare, nationaliste si imprevizibile;
    In declaratii facute practic simultan, ministrii de externe german, Frank Walter Steinmeier, si francez, Laurent Fabius, fie apreciaza „schimbarile considerabile” ale atitudinii Rusiei in ultima perioada (?), indemnand „Ucraina sa fie precauta si retinuta in actiunile sale militare din estul tarii”[1] (?!), fie tempereaza elanul pro-european al Kievului, aratand ca „Uniunea nu este pregatita sa integreze Ucraina”[2];
    Noul presedinte ucrainean Petro Porosenko este sfatuit de vest-europeni, in chiar ziua inaugurarii sale, sa aiba relatii bune cu Rusia, dupa ce este evident ca alegerile prezidentiale anticipate au avut loc tocmai ca rezultat al debarcarii unui presedinte pro-rus, in urma Revolutiei Euro Maidanului, soldata cu aproape o suta de victime;
    Ucraina a pierdut meciul la masa verde. Destinul ei istoric de zona tampon, intre Occident si Rusia, tocmai a fost reconfirmat, cu cinism, de vest-europeni, care nu au niciun interes sa-si deterioreze relatiile economice cu partenerii de pe piata ruseasca, tocmai cand mergeau mai bine ca oricand. La urma urmei, de ce ar face-o?;
    Statele Unite vor incerca sa aduca Ucraina cel putin in NATO, daca drumul Kievului spre Uniunea Europeana este un labirint fara iesire. Propunerea americana se va lovi insa, din nou, de refuzul vest-european, la fel ca la Summitul de la Bucuresti, in 2008. Mai poate schimba America verdictul greu al europenilor fata de Ucraina? Unii sugereaza ca da, precum Steven Pifer in altminteri excelenta analiza „Ukraine, Russia and the U.S. Policy Response”[3]. Personal, ma tem ca nu. In fond, America are la aceasta ora de oferit doar F-16 la mana a doua (prin intermediari europeni, oricum foarte scumpe pentru economiile mici), ceva radare, cativa interceptori anti-racheta netestati, 600 de militari relocati din bazele vestice (Polonia cerea 10000!) si mai ales exploatari de gaze de sist din belsug, dar nu plateste nimanui facturile, nu creeaza locuri de munca, nu face investitii masive in regiune, cu impact economic si social major, iar cu cei un miliard de dolari anuntati de Obama la Varsovia, pentru infrastructura militara, nu se poate nicidecum concepe un al doilea Plan Marshall, pentru securizarea Estului Europei. „Too little, too late” cum s-ar spune in concluzie, referitor la mandatele lui Barack Obama. Poate viitoarea administratie republicana sa faca mai mult in Europa?;
    Avansul partidelor eurofobe, radicale, nationaliste si populiste din aproape intreaga Europa de vest „obliga” (din ratiuni electorale interne) guvernele acestor tari sa renunte la politica portilor deschise si la discursul pro-integrationist in legatura cu republicile ex-sovietice din Parteneriatul Estic;
    Republica Moldova ar trebui sa invete ceva din lectia dura a Ucrainei si sa priveasca mult mai serios, mai lucid si mai rapid spre solutia unificarii cu Romania, dupa recunoasterea inevitabila a independentei Transnistriei, practic ultima poarta spre Uniunea Europeana, disponibila pentru Chisinau si pentru ideea reintregirii natiunii romane. Altminteri, declaratia derutanta a premierului Leanca legata de posibilitatea de a ramane activi si in Comunitatea Statelor Independente[4], dupa semnarea Acordului de Asociere, respectiv aderarea la Spatiul Economic Liber European, avand in continuare relatii economice speciale cu Rusia in cadrul C.S.I., nu poate fi inteleasa decat ca recunoasterea drumului politic inchis spre Bruxelles.

*

Al doilea Razboi Rece pare pe sfarsite. Ucraina are, iata, un nou presedinte (producator de ciocolata, ce ironie a unui destin amar!), Kremlinul l-a recunoscut ca legitim si l-a apreciat, occidentalii au participat cu veselie la inaugurare, i-au transmis succes in negocierea unei relatii amicale cu vecina Rusia, s-au scuzat ca nu sunt pregatiti sa pofteasca Ucraina la masa lor si au plecat.

Kievul a ramas cu datoriile la Gazprom, cu luptele sangeroase din estul tarii contra separatistilor rusofoni, cu o situatie economica dezastruoasa, aproape de faliment, fara peninsula Crimeea si fara o perspectiva realista de aderare la Uniunea Europeana. Nici scutirea de vize europene n-au apucat s-o obtina inainte de 25 mai, ca moldovenii, macar sa poata fugi tinerii mai repede de acolo si sa se poata salva in tarile „ospitaliere” ale lui Marine Le Pen, Geert Wilders sau Nigel Farage. Cercul s-a inchis acum in jurul lor. Franco-germanii si britanicii le-au alimentat iluziile in timpul Revolutiei Euro Maidanului, apoi le-au intors spatele, cand a venit vorba de „nota de plata”. Tradarea occidentala are totusi gustul ciocolatei Roshen, ca o ieftina consolare.

Gata, prieteni, s-a terminat. Asta a fost totul. Ucraina a pierdut razboiul. Povestea acestei revolutii se va incheia tocmai atunci cand credeam ca, de fapt, abia incepe. Va semna, desigur, pe 27 iunie Acordul de Asociere la Uniunea Europeana, dar va pierde inevitabil controlul administrativ asupra regiunii estice Donbas si mai ales nu va deveni, cel putin la orizontul generatiei noastre, stat-membru al Uniunii. Probabil, nici al Aliantei Nord-Atlantice, desi America va incerca in perioada urmatoare sa forteze mana franco-germanilor si, la limita, nu este exclus sa reuseasca.

Timorati insa de valul contestatar din politica lor interna dar si de spectrul pierderii relatiei reciproc avantajoase cu Rusia, vest-europenii vor incerca sa amane sine die deciziile favorabile pentru admiterea Ucrainei cu drepturi depline in spatiul occidental. Spuneam, intr-un articol precedent, „sa nu fim mai catolici decat Papa si sa lasam loc de Buna ziua in relatia cu Rusia”[5], caci marile puteri apusene vor ajunge mai devreme sau mai tarziu la o intelegere cu Moscova (ca in atatea alte situatii din trecut, binecunoscute), ca vor gasi o forma de convietuire pe continent, ca nimeni nu doreste razboi efectiv, ca Putin si Rogozin sunt trecatori dar vecinatatile geopolitice nu etc. Iata, acel moment al unui nou aranjament politic si economic ruso-european pare sa fie chiar mai aproape decat mi-am imaginat atunci…

Pe fond, Putin a castigat al doilea Razboi Rece (cel putin deocamdata), chiar daca nu ne place sa recunoastem acest lucru si probabil nu o vom face, multa vreme de acum inainte. A blocat Ucraina in lupte interne si i-a rapit Crimeea (adica exact ce si-a propus), a abuzat de resursele strategice si de puterea sa militara bruta, cu toata „povestea” principiala a diplomatilor juristi privind dreptul international si contestarea anexarii in Consiliul de Securitate al ONU. Dreptul fortei a fost inca o data mai puternic decat forta dreptului, ca de atatea ori in istoria acestui continent complicat.

Europa a fost redusa la tacere, atat prin miza economica uriasa a dependentei de gazul rusesc, cat si cu „ajutorul” indirect al Frontului National in Franta, al UKIP in Marea Britanie, al ascensiunii AfD in Germania, al FPOe in Austria etc., care fac astazi din Uniunea Europeana un gigant cu picioare de lut. Franta vrea sa vanda pana la urma navele militare Mistral flotei ruse, in pofida criticilor americane si poloneze. Germania nu doreste sa pericliteze interesele marilor sale companii prezente pe piata Rusiei si nici nu are o alternativa realista la gazul livrat prin Nord Stream. Nimeni nu face niciun sacrificiu, nici macar economic, caci de trupe combatante nu mai e vorba demult. Nimeni nu mai risca acum nimic in politica europeana, mai ales atunci cand vine vorba despre zone gri precum Ucraina sau Republica Moldova. Voturile sunt tot mai greu de obtinut de catre partidele din mainstream-ul vest-european, asa cum s-a vazut recent la europarlamentare. Momentul pentru promovarea noilor aspiranti la statutul de membri e cat se poate de nefavorabil.

Ceea ce pare astazi o importanta victorie politica la Kiev este inceputul unei lungi si chinuitoare tranzitii economico-structurale, al unei dezintegrari teritoriale previzibile, al dezamagirilor profunde ale populatiei privind nivelul de trai, al asteptarilor stanjenitoare la usa cancelariilor occidentale pentru ceva mai mult decat frumoase cuvinte de imbarbatare ori felicitari pentru curajul si eforturile facute.

Banii din Vest vor fi putini si vor veni cu „taraita”, in raport cu nevoile mari ale tarii. Consensul politic al pro-europenilor de la Kiev se va sparge curand, sub povara responsabilitatilor guvernamentale tot mai greu de indeplinit, a ambitiilor politice personale si a lipsei culturii politice a coalitiilor, prin care si noi am trecut. Datoriile catre Gazprom vor trebui oricum achitate, mai devreme sau mai tarziu, caci vine o alta iarna grea, iar noul pret fixat de rusi va fi mai mare, ca pentru niste „pro-occidentali” ce sunt ucrainenii acum.

Europenii vor constata ca guvernarea pro-UE nu e perfecta, ca are probleme majore legate de coruptie, administratie si justitie ineficiente, precum si deficiente in protectia minoritatilor, probleme pe care le stim dealtfel din regimul „portocaliu” Iuscenko-Timosenko. Entuziamul pro-european se va stinge treptat in mult incercata tara iar Ucraina va iesi discret de pe agenda occidentalilor, odata ce relatia cu Rusia se va fi normalizat.

Lumea ii va cere la inceput lui Porosenko „ciocolata”, apoi socoteala.

Sursa: Hotnews.ro
______________________________________

[1] http://uk.reuters.com/article/2014/06/07/uk-ukraine-crisis-germany-idUKKBN0EI0JG20140607

[2] http://tempsreel.nouvelobs.com/monde/20140607.AFP9130/l-ue-n-est-pas-prete-a-integrer-l-ukraine-repete-fabius.html

[3] http://www.brookings.edu/research/testimony/2014/06/05-ukraine-russia-us-policy-response-pifer

[4] http://stiri.tvr.ro/leanca–relatiile-comerciale-ale-moldovei-in-csi-si-acordul-de-asociere-nu-intra-in-contradictie_45400.html

[5] http://www.contributors.ro/global-europa/ucraina-se-prabuseste-incepe-marea-%E2%80%9Ereasezare-tectonica%E2%80%9D-in-estul-europei-cat-de-pregatita-este-romania/
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page