Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Simion Mandrescu, Un muresean in slujba Marii Uniri

S-a implicat activ si total in lupta romanilor ardeleni din tara si din afara ei, pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. A fost diplomat pentru cauza unitatii nationale in Franta si in Italia, la fel cum in America, un alt ardelean, Vasile Stoica, facea acelasi lucru. Prin actiunile pe care le-a desfasurat, Simion Mandrescu a reprezentat cazul tipic de intelectual provenit din mediul taranesc transilvanean, care in conditiile oprimarii austro-ungare a gasit de cuviinta sa se implineasca spiritual in vechiul Regat al Romaniei.

Mandrescu a urmat clasele primare la Rapa de Jos, gimnaziul la Sibiu, iar apoi s-a inscris la Liceul Graniceresc din Nasaud. Studiile liceale le-a terminat insa la Bucuresti, unde a urmat si cursurile Facultatii de Litere si Filozofie, avandu-i ca profesori pe eminentii Al. Odobescu, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu si Titu Maiorescu. A functionat ca profesor la Liceul Codreanu din Barlad, iar in 1899 a primit o bursa, pentru a urma un doctorat in filozofie la Universitatea din Berlin. Intors in tara a activat ca profesor la Liceul National din Iasi, dar in 1904 s-a reintors la Bucuresti, fiind numit titular al primei catedre universitare de limba si literatura germana de la noi, ce se infiintase chiar in acel an. Atat la Barlad, cat si la Iasi sau mai tarziu la Bucuresti, Mandrescu a pregatit si a publicat o serie de lucrari de mare valoare stiintifica, precum: "Elemente unguresti in limba romana" (1892), "Doina" (1893), "Literatura si obiceiuri poporane din comuna Rapa de Jos" (1894), "Gramatica limbei latine", pentru clasele I si a II-a secundara (1898), "Strigaturi sau chiuituri poporane" (1898), "Influenta limbii germane asupra limbii noastre" (1904), "Influenta culturii germane asupra noastra" (1904) si multe altele.

"Ne punem la dispozitia guvernului roman averea si viata noastra…"

Cat s-a aflat la Barlad sau la Iasi, dar si la Berlin, si in mod cu totul deosebit dupa ce s-a reintors in Regatul Romaniei, Mandrescu a fost permanent preocupat de situatia romanilor ardeleni. Prin diferite canale de informare era la curent cu toate evenimentele ce aveau loc in monarhia austro-ungara, si in mod deosebit cu ceea ce se intampla in Transilvania natala. A fost preocupat sa raspandeasca in mediul universitar din Bucuresti, ideile ziarului "Tribuna", ce aparea la Sibiu si care era principalul canal de informare pentru romanii ardeleni din Regatul Romaniei.

In 1890, tanarul Mandrescu a lansat ideea infiintarii – concretizata in anul urmator - a unei societati "pentru a sprijini pe fratii nostri din Ardeal, in lupta lor de rezistenta, pentru a apara unitatea noastra culturala amenintata". La fel de activ in acest sens se dovedeste Mandrescu si in 1909, cand participa la infiintarea "Cercului romanilor de peste munti", fiind ales vicepresedinte al acestuia. Izbucnirea Primului Razboi Mondial, in 1914 si evolutiile din primii doi ani - perioada in care Romania a fost neutra - l-au determinat sa fie si mai activ in incercarea sa de a crea un curent de opinie cat mai favorabil intrarii Romaniei in razboi, de partea puterilor Antantei. O contributie deosebita a avut la organizarea, in 1915, "a Congresului romanilor de peste hotare aflatori in tara". Aici el spunea: "…niciodata interesele intregului neam n-au fost mai amenintate ca astazi…ne punem la dispozitia guvernului roman averea si viata noastra, pentru infaptuirea unirii tuturor romanilor".

Diplomat in Franta si in Italia pentru cauza Marii Uniri

In conditiile grele in care se afla Romania, in vara anului 1917, cu aproape doua treimi din teritoriul national ocupat, Mandrescu a propus "Asociatiei profesorilor universitari", - asociatie din care facea si el parte – sa trimita mai multi profesori in strainatate pentru a face propaganda cauzei romanesti. Din septembrie 1917 si pana la inceputul lunii aprilie 1918, Mandrescu s-a aflat in Franta, impreuna cu o delegatie de profesori. S-a intalnit cu oameni politici francezi, a dat interviuri, a scris articole publicate in diferite ziare franceze, precum: "Le Temps", "La petite Republique", "La Roumanie" si "L’Eveil", atragand atentia internationala asupra situatiei grele in care se afla statul roman amenintat cu disparitia si a situatiei romanilor ardeleni din statul austro-ungar siliti sa lupte pentru o cauza care nu era a lor. In aprilie 1918, Mandrescu impreuna cu dr. N. Lupu, D. Draghicescu, Benedetto Luca si Gh. Mironescu, s-a aflat in Italia, unde a participat la lucrarile Congresului nationalitatilor oprimate din monarhie, congres care a proclamat dreptul acestor nationalitati la autodeterminare, pana la despartirea de statul austro-ungar. Cu foarte mari greutati, Mandrescu a reusit sa obtina in cele din urma aprobarea statului italian de a se constitui aici, in Italia, o legiune de voluntari romani din prizonierii de razboi ardeleni din fosta armata austro-ungara, aflati in acel moment in lagarele de prizonieri de la Citta-ducale, Avezano si Pietra-Lata. Aceasta legiune, odata formata, a luptat cu succes in cadrul armatei italiene, la Nervasa, Ponte Priulo si Asiago.

Regalist pana la sfarsit

Mandrescu nu concepea statul roman altfel decat o monarhie constitutionala unitara. Pe aceasta tema el a intrat in conflict de opinii cu alti ardeleni, precum Vasile Lucaciu sau Vasile Goldis, care au sustinut la inceput o orientare republicana a statului creat, dar si cu Aurel C. Popovici si Alexandru Vaida-Voievod care sustinusera candva, crearea "Statelor Unite ale Austriei Mari" si care intr-o vreme, facusera chiar parte din cercul arhiducelui Franz Ferdinand, cerc care urmarea federalizarea imperiului dualist.

In perioada interbelica, Mandrescu a ajuns deputat si apoi ministru al Romaniei, in Albania. A continuat sa desfasoare o intensa activitate didactica, culturala si stiintifica, fiind o personalitate publica activa si cunoscuta. Profund legat de locurile natale, Rapa de Jos, Mandrescu nu le-a uitat niciodata. Dovada este faptul ca in 1933 a donat suma de 40.000 de lei pentru ridicarea unei scoli in localitate, asistand chiar la inaugurarea ei, iar mai tarziu a facut o importanta donatie prin testament. "Am hotarat sa las scoalei din comuna Rapa de Jos o casa, situata in Bucuresti, Strada Grigore Alexandrescu, nr. 44 si care poate aduce un venit curat de 24-25.000 de lei, cu cari s-ar putea trimite cate doi copii mai buni la scoli mai inalte", erau cuvintele inscrise in cuprinsul testamentului sau, incheiat in 1937.

Nicolae BALINT

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page