Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cartea nemuririi

E pustiu, intuneric… lumea s-a scufundat in intuneric, s-a inecat in praful acesteia. Undeva, la marginea pamantului, o casa parasita sta nemiscata. In ea se intra printr-o usa de clestar. In mijlocul unei camere spatioase se afla o coloana, o coloana sparta, jumatatea de sus lipsind, gasindu-se pe jos, sparta in mii de bucati, nimicita. Pe jumatatea de coloana ramasa in picioare se afla o carte, o carte groasa si veche. Dar noua si rezistenta in timp. Razele lunii patrund printr-o crapatura a acoperisului darapanat si se reflecta pe coperta aurie. Un vant usor adie printre zabrelele ferestrei abandonate, ajunge pana la coloana, suiera usor printre filele cartii, apoi misca brutal coperta, iar aceasta sare din loc. Prima fila e galbena, aproape nimicita de timpul trecut pe langa ea. Dar victorioasa isi arata podoaba, scrisul. Nu se intelege nimic, nu se deslusesc litere, ci semne, se pare ca textul e scris demult. Adierea misca si aceasta pagina, dezvaluind privirii, pe rand fiecare pagina a cartii. Paginile urmatoare erau scrise cu diferite semne, chirilice, cuneiforme, simboluri… litere, intr-o limba tot mai descifrabila. Hartia pe care era asezat scrisul e tot mai putin galbena, tot mai noua.

Usa incaperii se tranteste de perete, acum, in locul acesteia, aflandu-se un mosneag inalt, cu par lung si alb, ochii mari si albastri, ascunsi dupa niste ochelari cu rama subtire de aur. Fruntea ii este incretita de gandurile ce i-au trecut prin minte de-a lungul vietii. Barba sa este lunga si la fel de alba ca si parul. Are niste degete lungi, cu care face gesturi gratioase. Pare ca este asa de batran ca si scrisul de pe prima foaie a cartii.

Tuseste ragusit, parca vrand sa-si limpezeasca mintea, deschide cartea, la prima pagina nescrisa, care e cea mai alba dintre toate, cea mai noua. Un fulger intra prin acoperisul subred. Mana sa alba il prinde, il frange in doua. Se sprijina cu cotul de partea mai lunga a sagetii aurii, iar cu bucata cealalta incepe sa astearna ceva pe hartia imaculata.

Scrisul auriu, caligrafic se incadreaza in peisajul cartii perfect. Pe toate paginile sale fiind scrisa aceeasi poveste, care se repeta mereu.

Se facea ca era odata, totdeauna, mereu, o padure impodobita cu nuante aurii, maronii, roscate. Frunzele se asterneau la picioarele padurii, parca inchinandu-se. Copacii, dezgoliti si-au aruncat vesmantul pentru a calca padurea pe el. Armonia naturii, frumusetea padurii se imbina placut. Dar deodata ce se intampla?... Cerul galbejit este inundat de nori albi de vata. Din ei cad fluturi albi, fulgisori. Intregul peisaj abia se zareste pentru ca fulgii sunt tot mai mari si mai desi. Cerul se uneste cu padurea. Copacii se zgribulesc si isi cauta vesmantul lepadat, pentru a se incalzi.

Dar, vesmantul tremura, de jos, albit si ingrozit. Apa lacului, in care mai devreme se oglindea focul padurii, a facut o pojghita de gheata. Frigul bantuie prin locurile in care nu a patruns inghetul si zapada. Toata natura pare incoltita. Padurea este torturata de invelisul friguros. Si aerul pare inghetat.

Natura ametita se rascoala. Norii arunca picuri salvatori asupra zapezii care se topeste incetisor. Frunzele dezgropate cu ajutorul picaturilor aprind tortele de lupta. Focul lor ard fulgii neajutorati, care se preschimba in apa, punandu-le capat vietii. Acestia cer ajutorul viscolului, care sufla puternic, aruncand fulgii la mare departare de primejdia tortelor. Frunzele se rostogolesc neajutorate, scapand tortele. Vanticelul incearca sa stinga furia viscolului, dar mania acestuia nu poate fi risipita. Viscolul sufla cu putere, impingand frunzele in propriul foc al tortelor.

Acestea ard incet scotand fum. Reflexia in apa a tabloului in flacari incepe sa dezghete oglinda apei.

Totusi, se pare ca din nori cad iarasi fluturi albi.

Mosneagul pare cufundat in povestirea sa, dar, totusi plictisit de aceeasi povestire care se repeta la nesfarsit.

Acum un gand stralucitor ii bantuie mintea. Partea cea mai palpitanta a povestirii, deznodamantul, care niciodata nu este la fel. Se pregateste sa scrie, misca degetele, isi potriveste unealta de scris intre degete si o apropie tot mai mult de foaie, inca un pic, mai mult, varful fulgerului atinge foaia. Mana tremuratoare apasa tare sclipitoarea unealta, parca incercand sa intipareasca mai bine scrisul, pentru a nu se sterge. Apasarea, rupe fulgerul subtire in doua. Bucatile cad pe podeaua de marmura si se imprastie in tandari luminoase.

Mosneagul, dezamagit, ofteaza si pleaca in cautarea altui fulger, mai trainic. Cartea se inchide, ca un lacat sacru si asteapta revenirea batranului sau autor.

Alexandra Pergel

Colegiul National “Unirea”, Targu-Mures, Romania

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page