Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Vin americanii

Din 1944, romanii i-au dorit pe americani sa vina in Romania. In asteptarea lor, sute de neinfricati au luptat in munti impotriva securistilor si au murit cu arma in mana, fiind primii insurecti anticomunisti din tarile supuse de URSS, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Alte zeci de mii fie au fost asasinati, fie au infundat lagarele si temnitele comuniste. Iata, in fine, americanii au ajuns in Romania, dupa ce dictatura bolsevica a fost eliminata in decembrie 1989. Mai intai au venit negustorii, iar acum militarii.

Romania este virtual membra a NATO, dupa ratificarea acordului de primire a sa in cadrul acestei organizatii militare, de catre Franta, ultima tara al carei parlament ramasese sa voteze documentul respectiv. Momentul so-lemn al alaturarii drapelului national al Romaniei langa celelalte state membre NATO va avea loc, foarte posibil, peste aproximativ o luna si jumatate. Pana atunci, Romania deja a fost inclusa in randul statelor pe teritoriul carora Alianta Nord-Atlantica isi va instala noi baze militare. Ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, a anuntat deja cu deplina satisfactie ca Pentagonul, dupa cateva expertize, s-a oprit la locatia militara Constanta, unde exista excelente conditii de amplasare a unei baze navale, portul fiind cel mai amplu din Marea Neagra si printre primele zece din lume. Langa Constanta, in localitatea Kogalniceanu, se afla aeroportul militar care a fost utilizat de trupele americane in timpul conflictului din Irak, acesta beneficiind de instalatii foarte moderne, ca si de o infrastructura realizata chiar de Armata americana anul trecut. In plus, foarte aproape exista o intinsa baza de antrenament pentru toate armele, utilizata ocazional de diverse state NATO. In perioada razboiului rece, baza respectiva, socotita cea mai ampla din sud-estul european a fost folosita de trupe ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv sovietice.

Formal, complexul militar de la Constanta, de fapt zona dobrogeana, agreata de Pentagon, constituie o baza NATO, dar si un prim semnal al Romaniei ca teritoriul ei a fost deja inclus in sistemul de aparare al Aliantei Nord-Atlantice. In fapt, insa, baza respectiva va fi utilizata de fortele militare terestre, aeriene si navale americane. Nu este nici un secret ca trupele americane au folosit si pana acum aeroportul si portul Constanta pentru trupele cantonate in Kosovo sau cele necesare razboiului din Irak, insa totul s-a desfasurat pe baza acordului Parteneriatului strategic romano-american. De data aceasta, insa, datele, problemei sunt altele.

Fortele americane au pazit practic Occidentul de pericolul expansiunii comuniste in timpul razboiului rece. Linia de demarcatie intre cele doua super puteri, USA si URSS se afla in Germania federala, in Coreea de Sud si in Turcia. Practic, asa-zisul "lagar socialist" era inconjurat si indeaproape supravegheat. Dar, dupa 1989, situatia internationala s-a modificat total, "lagarul socialist" disparand rapid. Toate tarile aservite Kremlinului si chiar Rusia insasi au renuntat la totalitarismul bolsevic, intrand in randul statelor democrate. Regimurile politice din centrul si rasaritul european s-au schimbat, declansandu-se ample reforme economice si sociale, avand ca tinta apropierea de occidentul prosper. Razboiul rece a incetat sa mai existe, ba chiar mai mult, toate statele satelite Moscovei, plus tarile baltice au fost primite in NATO. Si chiar Rusia, Ucraina si Georgia au stabilit relatii de colaborare cu Alianta Nord-Atlantica. Noua reasezare politica internationala isi are originile intr-o situatie aparent paradoxala, mai putin sau chiar deloc studiata de analisti, dar inregistrata deja de cercetatorii istoriei recente. Fostele state captive Moscovei dupa cel de-al doilea razboi mondial, in urma intelegerilor de la Yalta dintre Roosevelt, Churchill si Stalin, au rasuflat usurate cand URSS-ul s-a destramat, cautandu-si imediat un pol de siguranta in Alianta Nord Atlantica. Pe de alta parte, Ucraina intrata in conflict cu Rusia pe criterii teritoriale privitoare la stapanirea Peninsulei Crimeea, dar si a flotei militare a Marii Negre, s-a indreptat si ea spre NATO, in intentia contrabalansarii presiunii Kremlinului. Astfel izolata, Rusia a realizat ca rolul sau de superputere mondiala a disparut, apeland in consecinta la mult prea uzata sa politica internationala de apropiere fata de puterile continentale - Marea Britanie, Franta si Germania, in intentia de a le izola de USA. Dar, ca intotdeauna in decursul istoriei, conflictele mocnite ale Moscovei cu vecinii au reizbucnit, luand amploare acuta in Cecenia si Georgia. Evenimentele din 11 septembrie 2001 din USA si schimbarea brusca a strategiei si tacticii politico-militare a Washingtonului declansand razboiul impotriva terorismului a convenit perfect Rusiei, care a gasit o iesire din criza cecena si georgiana, dar si o supapa in politica sa fata de noile state musulmane central asiatice, desprinse din fosta URSS. Diplomatia moscovita s-a raliat celei americane in eforturile de coalizare a statelor impotriva flagelului mondial al terorismului, realizand intelegeri nu numai cu Washingtonul, dar in mod imposibil de conceput inainte de deceniul opt al secolului trecut, un tratat de colaborare cu NATO. Desigur, Moscova a recurs la vechile strategii de echilibrare a fortelor, incercand injghebarea unui imens triumvirat intre Rusia, China si India, menit sa-i confere vechiul rol de supraputere. Numai ca, asemenea unui boxer cazut la podea, gata sa fie declarat invins, giganticul militar de odinioara s-a vazut primit cu politete asiatica, echivaland cu un surazator refuz.

Noua configuratie politica internationala a determinat pe unii sa considere ca "razboiul rece", care a incendiat omenirea timp de o jumatate de secol, s-a incheiat. Problema este totusi mult mai complexa, tinand seama de concluziile istoriei si mai ales de tendintele seculare ale Rusiei imperiale, de a controla Europa si China. Exact aceste coordonate stau la baza diverselor actiuni diplomatice si militare ivite in ultimul deceniu. Ofensivele si retragerile Kremlinului nu sunt altceva decat segmente ale noii, dar mai vechii strategii imperialiste initiata de tarul Petru cel Mare si tarina Ecaterina cea Mare. Chiar daca acesti monarhi erau cam scunzi, dupa cum se vede, adjectivele care insoteau numele lor infatiseaza perfect dorinta de grandoare ruseasca, ca un dat inepuizabil. Pe uriasa tabla de sah a politicii actuale europene, Rusia si-a lasat, in retragerea sa tactica, trei pioni inaintati, anume enclavele Konigsberg (Kaliningrad) in tarile baltice, Tiraspol in Basarabia si Osetia in Georgia. Acestea functioneaza ca piese de schimb intr-un razboi diplomatic de uzura, indreptat mai ales contra Americii. Repozitionarea structurilor NATO trebuie privita si sub aspectul tacticii si strategiei geopolitice americane, restructurate dupa 11 septembrie 2001, moment dramatic ce punea punct expectativei Washingtonului. O asemenea modificare ferma corespundea perfect spiritului american, intransigent cu inamicul, oricare ar fi el, de acum si din totdeauna. Crearea de noi baze NATO in tarile devenite membre ale Aliantei Nord-Atlantice au in mod clar destinatia de a aseza pe tabla de sah politico-militara acele piese capabile sa contrapuna un meterez solid asaltului oribil al terorismului, ca forta oculta, dar si intentiilor mai mult sau mai putin camuflate ale Moscovei de a ramane in prim planul evolutiei geopolitice.

Evident, in acest context nu se mai explica existenta unor baze militare uriase, cum sunt cele din Germania, care au o capacitate de lovire si de absorbtie de tipul celui de al doilea razboi mondial, cu diferite grade, capabile sa faca fata unor eventuale atacuri din partea URSS-ului si a satelitilor sai. In noul context international, majoritatea acestor baze nu-si mai justifica prezenta, pe de o parte si prin faptul ca frontierele NATO s-au mutat spre est, iar pe de alta, principalul front de lupta a aparut in zone departate de Europa, in Asia Centrala si Orientul Mijlociu, mai cu seama. Prin urmare, concentrarea unui impresionant arsenal in mijlocul Europei se dovedea cu totul nepotrivit noilor conditii tactice si strategice. Astfel s-a nascut cerinta realizarii noilor baze operative NATO, preferate fiind Romania si Bulgaria, apropiate de zonele fierbinti rasaritene, dar si tarile baltice si Polonia. In plus, au aparut ca necesare platforme de sustinere a ofensivei antiteroriste, locatii in Georgia si tarile musulmane foste republici unionale ale URSS-ului. Daca in special Romania nu poate fi contestata sub nici o forma de Rusia ca gazda a unor baze NATO, insusi ministrul Apararii Rusiei, domnul Ivanov declarand ca intelege rostul acestora ca puncte de pornire in ofensiva antiterorista, tot el si-a exprimat indoiala ca tarile baltice si Polonia ar avea acelasi rol in tactica luptei impotriva terorismului mondial. Desi nu s-au dat publicitatii decat partial discutiile recente dintre Colin Powell si Vladimir Putin la Moscova, in mod sigur acestia au trebuit sa aiba ca obiect locatiile respective ale noilor baze NATO, precum si prezenta americana in Georgia si in tarile musulmane foste componente ale URSS-ului. Criticile publice dure ale secretarului de stat american la adresa Rusiei chiar la Moscova, cu privire la lipsa democratiei si a existentei unor structuri de tip mafiot care franeaza procesul de desfasurare a economiei de piata, par a sugera asumarea unui rol de protector al Americii fata de mugurii tinerei democratii rusesti care trebuie sa se afirme. Fiind vorba de supravietuirea a insusi regimului instaurat de domnul Putin, care are implicit nevoia de sprijinul nu numai material al USA, dar si cel putin pe moment al acelui militar al Europei in fata agresiunii interne, declaratii diplomatice precum cele ale unor lideri de la Kremlin trebuie privite nuantat.

In acelasi context apar si recentele luari de pozitie atat ale Washingtonului, cat si cele venite de la Bucuresti si Tbilisi, cu privire la instalarea de baze americane si NATO in noile locatii militare antiteroriste. Dar nu este mai putin adevarat ca statele majore NATO si ale Pentagonului au in vedere si anihilarea enclavelor militare rusesti, mai ales cea de la Tiraspol, care detine un arsenal nuclear indreptat spre Europa occidentala. Prezenta acestei baze la frontierele NATO si Uniunii Europene, pe care Moscova mereu declara ca o va evacua, dar se incapataneaza sa o mentina intacta sub cele mai ridicole argumente, va continua sa creeze disensiuni si eforturi diplomatice internationale. Ceea ce inseamna ca, totusi, razboiul rece inca mai emana, ici-colo, miasme lancede.

Gh. Bratescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page