Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Scrisoare deschisa - Eminescu trecut pe linie moarta

Domnului Horia Roman Patapievici

Sunt un roman basarabean, nascut nu departe de cetatea Orheiului. Pactele Ribbentrop-Molotov, ca si cel de la Yalta, m-au izgonit definitiv peste Prut. Cel de la Yalta a fost la fel de criminal ca si primul, pentru ca, pe de-o parte, a dat pe mana rusilor peste 80 de milioane de oameni, iar pe de alta a si consfintit granitele rusilor stabilite de Molotov si Ribbentrop in 1939.

Dupa 50 de ani de viata in tara, m-am debarasat de Ceausescu si am ramas in Vest ca turist. Gestul meu a fost socotit ca un "laise majeste" adus "geniului Carpatilor", iar trepadusii lui m-au osandit, in lipsa, la moarte (prin hotarare judecatoreasca in Mai 1980).

N-am fost nici dizident, nici spion al Vestului, ci doar i-am dat cu tifla lui Ceausescu atunci cand, dintr-o functie de manager al unei mari intreprinderi, voia sa ma promoveze ca responsabil cu daramarile din Bucuresti. Dar asta n-a fost destul, pentru ca zeloasa mana lunga a securitatii m-a tot fugarit peste 3 ani prin toata Europa, sa fiu "adus viu sau mort" la picioarele "genialului" ofensat de mine.

V-am insirat pe scurt unele date personale, ca sa intelegeti pe ce "baza" ma adresez dumneavoastra.

N-am avut conditii materiale si nici "dosar" sa pot intra la o facultate umanista de litere ori filozofie, cum mi-ar fi placut. In plus, la Politehnica din Bucuresti prin anii ’50 se acceptau si candidati cu "dosare" mai modeste, precum mici burghezi - ma refer la fii de medici, functionari, profesori si chiar basarabeni, elemente la care, pe atunci, toti se uitau chioras. La Universitate, in 1950, conditia de "dosar" era mai stricta, dar in 1952, si mai apoi in 1956, au fost purjati cei ale caror "dosare" nu erau beton armat. In 1950 ni se spunea ca tara avea nevoie de ingineri, asa ca m-am lasat dus de val si am dat admitere la Politehnica, cum imi spunea prin 1975 un activist de partid cu origini in Bolintin, "m-am strecurat". Ceea ce trebuie sa recunosc, nu era departe de adevar, pentru ca tata fusese preot in Basarabia si, parca asta nu era destul, pe deasupra il si impuscasera rusii in 25 August 1944, cand incerca sa se apropie de Prut si sa vina la familia refugiata in Banat.

Ei, daca ar fi fost membru de partid si poate chiar scolit la rusi si catapultat macar in functie de director, fie chiar si la o banca, alta mi-era situatia. Nu?

Dar, ma rog, fiecare cu soarta lui.

Vreau numai sa va spun ca radacinile mele sunt acolo, pe pamantul romanesc, in granitele lui naturale de la Nistru pan’la Tisa. Acolo m-am nascut, acolo am avut invatatori si profesori deosebiti, acolo am trait si muncit ani buni. Nu pentru grandoarea regimului comunist, ci pentru cei multi, popor de romani, in primul rand, ca si cei nascuti din alte etnii in Romania.

Da, am fost un manager bun, chiar si apreciat, iar liniile electrice aeriene, hidrocentralele si termocentralele la constructia carora am participat cu trup si suflet nu dadeau lumina in casele lui Dej si Ceausescu. Ei aveau grupuri electrogene de rezerva si nu duceau lipsa de nimic. De roadele miilor de muncitori si ingineri care au realizat electrificarea in acei ani, atat cat s-a putut, s-au bucurat deopotriva si taranul si oraseanul, deci oamenii simpli, populatia.

Astazi Romania trece printr-o perioada grea, intr-un fel, prin chinurile facerii, a nasterii democratiei. A fost greu, foarte greu pana-n 1989, dar si dupa aceea. Dar tara a mers inainte, cu jertfe mari, criminale, cu oameni schingiuiti in inchisori si ucisi, traind in saracie si debusolare, in cea mai mare parte. S-a mers incet, cu poticneli, dar tara n-a stat pe loc, nu s-a oprit. O tara, o economie nu e o "Alimentara" si nu poate fi "inchisa pentru inventar", ori "n-avem marfa". In anii cei mai negri, au fost oameni care au cautat sa faca ceva pentru "treaba", pentru cei din jur, pentru copiii lor.

Va scriu toate acestea ca sa ma intelegeti bine, ca m-a durut si ma doare carnea pe mine cand ma gandesc la acest popor, prin cate a trecut si cum a rezistat in timp. Noi, romanii, am rezistat in veacuri pentru ca am avut radacini si seva dacica, in primul rand. Va rog sa mergeti in Basarabia si sa vedeti cum din nimic, din cenusa anilor 1945 - 1950, au renascut moldovenii acelor locuri. In 1944 tinutul dintre Prut si Nistru s-a golit de elita, si ceea ce mai ramasese din ea, s-au straduit rusii pana prin anii ’50 s-o duca in Siberia. Au fost un milion omorati si deportati, din cele trei milioane de basarabeni. Mai adaugati la acestea, ravagiile facute de comunisti si in restul Romaniei. Ma refer la ucisi, morti in lagare prin tara, ori raspanditi in toata lumea. Cati au fost, nu se stie cu precizie, ori nu se vrea a se spune. Inca.

Acestia suntem! Si am dat in decursul timpului oameni de seama. In parte, atat cat am putut, am citit, am adancit ce-a ramas dupa ei. Si-i mai citesc si astazi, cati au mai ramas ori se ridica pe urmele inaintasilor. Ma refer la scriitori si istorici.

Ii am in minte si-i port in gand.

Nu ma indoiesc, ii stiti si dumneavoastra. Dar totusi imi permit sa vi-i amintesc macar pe cativa pe care-i port in mine. Iata-i: Neculce, Ureche, Milescu-Spataru, Miron Costin, Cantemir, Balcescu, Alecsandri, Eminescu, Creanga, Bogdan Petriceicu Hasdeu, C. Stere, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Goga, Cosbuc, Blaga, Bacovia, Brancusi, Enescu, Iorga, Cioran, Eliade, Arghezi, Eugen Ionescu, Palade. Si samanta nu s-a stins. Sub comunism au aparut Labis, Goma, Blandiana, Paunescu, Sorescu, Nichita Stanescu, Marin Preda, Tudoran, Cezar Ivanescu, Octavian Paler si Grigore Vieru. Si lista e lunga astazi. Multi stau modesti in umbra, in banca lor, nu fac galagie, nu se inghesuie in fata, dar sunt profund intelectuali si scriu bine. De curand am si descoperit unul: Ion Murgeanu. Va recomand sa-i faceti loc in lecturile dumneavoastra si sa-i cititi macar o carte: Iisus. Numele de romani, macar atat cat ii am in minte, pe care i-am insirat mai sus, au aparut de unde? Au venit din cer, ori au fost si sunt nascuti si plamaditi din seva acestiu popor care a dainuit pe teritoriul nostru?

Da, sunt constient, sunt poate patetic.

Dar sa stiti ca am un "of" mare, o revolta care se coace in mine, si ma tem ca va exploda. Ma stapanesc cat pot si nu stiu pentru cat timp. In vinele mele curge si o parte din sangele neamului lui "Slanina", neam de razesi de prin partile Lapusnei basarabene, cu hrisov de la Domnul Stefan.

Erau vrednici la munca, dar aprigi la manie cand cineva le batjocorea neamul.

A ajuns la mine tarziu, abia de curand, batjocura pe care ati adresat-o poporului roman, in scrisorile adresate domnului Alexandru Paleologu prin anii ’91, si repetate in “Politice” -1996 - Editura Humanitas. In paranteza fiind spus, ma cam mir cum a putut domnul Liiceanu, editorul, sa accepte editarea unei carti in care dumneavoastra ponegriti otova poporul roman, cu atata virtute. Nu de alta, dar mi s-au incrucisat drumurile cu domnia sa pe la Heidelberg, eu fugar, dansul bursier aprobat de "genial" sa studieze filozofia lui Heidegger, care traise si-si scrisese opera pe la Freiburg si nu in orasul universitar Heidelberg. De fapt, tot pe acolo, pe la Heidelberg, haladuise, tot ca bursier, si domnul Plesu dupa circul cu "demascarea meditatiilor", ocazie care il dusese disciplinar directorul Casei de Cultura Bacau. La fel a fost si Mircea Dinescu cu o bursa aprobata de "geniul Carpatilor". Numai ca Mircea nu stia o boaba nemteasca. Astfel, asa cum a plecat in Germania, tot asa s-a si intors, ma refer la obiectivul "bursei", tot acordata de nemti si aprobata de "genial". In fapt, Dinescu si-a imbogatit cunostintele doar cu o reteta de preparare a "ciolanului cu fasole", predata in limba romana de catre un sibian stabilit de ani la Heidelberg. Chestia asta cu bursele acordate de nemti si aprobate nominal de "genial", pentru cei trei de mai sus, mai mult sau mai putin dizidenti, avea doua obiective: unul, ca aveam si noi, vezi Doamne, o democratie, deci praf de aruncat in ochii Vestului, si al doilea, supravegherea dizidentilor mai eficienta, dat fiind faptul ca "aria de activitate" era mult restransa, asa ca cei vizati nu puteau influenta asupra unui mediu deloc tensionat, asa cum era, de fapt, "acasa", in tara. La Heidelberg securitatea avea multi informatori pentru ca in oras era si un centru important al trupelor americane. Afara de asta, romanii, sasii, svabii plecati din tara si stabiliti in zona, multi dintre ei fusesera santajati la plecare si semnasera angajamente ca, "pentru binele tarii", vor informa. Sigur, n-o faceau toti, dar erau trasi de limba de agentii secu, asa ca orice "miscare" ajungea in tara. "Bursierii" stiau asta si stateau in banca lor, consacrandu-se domeniilor care le prezentau interes. Domnul Plesu cunostea bine limba germana si se ocupa de literatura, domnul Liiceanu la fel, de filozofie si excursii. Domnul Dinescu s-a intors in tara cu o reteta de preparat "ciolan cu fasole"....

Dumneavoastra, domnule Patapievici, n-ati prea fost dizident, asa ca ati fost pagubit de "peisagiile" Heidelberg-ului, de berea germana si de micii la gratar la iarba verde ai comunitatii romanesti din partea locului. Dar sa revin la afirmatiile dumneavoastra privind romanii. Nu reproduc tot, ca mi se urca sangele la cap, dar totusi citez cateva din mascaragioasele vorbe izvorate din mintea unui om cult, care sunteti dumneavoastra. Citez: "... niste suboameni, fapturi terimorfe.... neant etic... popor urgisit nu prin soarta (ba da, domnule Patapievici, o soarta vitrega dusa pana la mizerabila!) ci prin mediocritatea sa... un hardau de fecale... metastaza otravita... radiografia spatiului mioritic e ca a fecalei... o inima ca un cur, fara sira spinarii!" Sunt aprecierile dumneavoastra si va apartin!

Si Eminescu avea un "dinte" pe romani. (Va rog sa nu va impacientati, nu fac nici o comparatie: stiu ca l-ati trecut pe linia a doua pe marele poet!) Dar ce fel de romani? Nu i-a luat nici pe departe in raspar pe toti romanii laolalta.

Citez: "Dar domnilor, mi-e rusine sa fiu roman! Dar dar ce fel de roman? Roman care vrea a-si fi insusit monopolul, privilegiul patriotismului si nationalitatii. Asa Roman de parada mi-e rusine sa fiu. Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori. Hebreii cei vechi n-aveau voie sa pronunte numele Dumnezeului lor! Iubesc poporul romanesc, fara a iubi pe semidoctii si superficialitatile sale!" (Din Manuscrise, Opere, vol. IX, pp 459-460)

Deci vedeti cum se pune problema.

V-ati nascut vrand, nevrand, pe acest pamant romanesc si macar mama dumneavoastra o fi fost de pe aceste meleaguri. Ati facut scoala, v-ati format educatia si cultura cu profesori mai toti romani. Aveti o gandire libera si spuneti ce vreti. Este dreptul dumneavoastra intr-o democratie care abia s-a nascut. Bun si asta.

Dar imi pun intrebarea, cum de ati acceptat un scaun de pe care ar trebui sa raspanditi cultura unui popor "fara sira spinarii, un hardau de fecale"?

Inteleg: dorinta de putere va este nemarginita. Dar macar ca obligatie de serviciu elementara, aratati lumii cultura acestui popor? Care cultura? Cea expusa la New York si in orasul german Bochum? Trebuie sa va spun ca in peregrinarile mele de natura profesionala in cei 51 de ani batuti pe muchie cat am lucrat, m-am oprit (mentionez: n-am trecut, ci m-am oprit) zile, uneori saptamani pe la cele mai mari muzee si expozitii din lume: Ermitaj-ul de la Petrograd, Tretiacov-ul si muzeul Puskin din Moscova, toate muzeele si expozitiile din Germania, mai toate din Paris si Roma, Florenta si Madrid, ca si celebrul muzeu Guggenheim din New York. Am admirat opere celebre, am vazut arta moderna si chiar decadenta izvorata din noul val, New Age.

Nu sunt nici pe departe un expert. Chiar si aceasta arta zis supermoderna, dar, cred eu, superdecadenta, are o limita. O svastica pe un dos de animal, ori un penis ejaculand, credeti ca vor fi apreciate ca arta macar in... viitor? Chiar de-ati trai 1000 de ani, ceea ce eu nu va doresc, n-o sa apucati minunea asta. Si inca un lucru: am vazut pe ecranul unui canal TV din tara, care, ce e drept, nu va simpatizeaza deloc, am vazut, spun, un blog al unui "artist", cica difuzat de autorul insusi, care-si epila iubita pe partile cele mai intime. Stiu ca musulmanii practica acest obicei inaintea actului sexual, din motive de igiena. Mi s-a spus de catre un musulman ca in Coran este scris acest lucru.

Foarte bine, treaba lor, s-o faca cine vrea si cui ii trebuie. Dar a difuza pe Internet operatia, ca o expresie a simtului estetic al artistului care, spunea crainicul, ar fi fost chiar un fel de responsabil al expozitiei de la New York, nu credeti ca depaseste orice limita a bunei cuviinte?

Asa ca, domnule Patapievici, cu tot respectul de care sunt in stare, inainte de a ma apuca furiile de-a binelea, va rog sa cereti iertare poporului roman, pentru injuriile sus amintite pe care i le-ati adus in scrisorile de care am pomenit.

Normal ar fi sa va dati demisia. Asa cum toti romanii laolalta n-au meritat insultele dumneavoastra, tot asa dumneavoastra nu meritati sefia Institutului Cultural Roman. Poate nici calitatea de roman n-o meritati. Va rog sa reflectati si la aceasta chestiune.

Daca setea de putere si beneficiile, ca si favorurile va vor determina sa nu dati curs respectuoaselor mele rugaminti, va promit, cat oi fi eu de moldovean molcom, inginer si nu "om de cultura", va promit, repet, ca ma voi tine de capul dumneavoastra atata timp cat nu veti cere iertare romanilor. Am mai fost insultati de unul, care a plecat dintre noi, fie-i tarana grea, fara sa dea socoteala. Il stiti intr-un fel, ala cu "stupid people", dar macar nu era de-al nostru. Dumneavoastra sunteti tot de-al "nostru", macar in actul de nastere, dar cred ca v-a luat gura pe dinainte si mintea alandala, altfel nu-mi explic vorbele, pentru ca, vrem nu vrem, sunteti un om cult, un intelectual, nu? Bine ar fi sa faceti un efort si sa va ridicati ca om la nivelul culturii dumneavoastra si al scaunului pe care-l ocupati.

Sper, sa auzim de bine!

Dumitru Stoian

Heidelberg, Germania

Decembrie 2008

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page