Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PACHIA-TATOMIRESCU Ion, DESPRE BUCURIA CUANTICA, DE HRISANT ACHIMESCU

Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 


 De „Graal“ si cu bucuria microcantitatii de energie radianta din Cuvant


Dupa un debut editorial tardiv, la 52 de ani, mai exact spus, in ultimul an al mileniului secund de la nasterea lui Iisus Hristos, 2000, cu volumul de poezii (pe-a carui coperta sta un titlu neinspirat, de epoca vlahutian-bratesc-voinesteana), Prin lumile mele (Craiova, Editura Radical, ISBN 973-9253-71-7), asadar, „depasind cu un cincinal“ de asteptare „varsta-de-maturitate-etalon“ impusa genial-arghezian pentru intrarea cu carte in Tara Poemului (la 47 de ani, prin Cuvinte potrivite, dar valabil pentru anul 1927, nu pentru 2000, cel cu ano-timpul „fara rabdare“ si brownian-accelerat), Hrisant Achimescu (nascut in aleasa zodie de Sagetator, la 13 decembrie 1948, in localitatea Poroina Mare / Mehedinti, licentiat, din 1972, al Facultatii de Studii Economice – Universistatea din Craiova, dupa care avu o droaie de functii politice / economice „in querelle“ cu orizontul cunoasterii metaforice: mai intai, pe cea de director economic si presedinte de Cooperatie Mestesugareasca Drobetana, inainte de Revolutia Valaha Anticomunista din Decembrie 1989; si apoi – tot in Drobeta-Turnu Severin, ori in judetul Mehedinti – pe cele de presedinte C. P. U. N., primar al municipiului, director general al Consiliului Judetean, comisar-sef al Garzii Financiare etc.) a mai publicat inca doua volume de stihuiri – Sub semnul Sagetatorului (tot la Radical, ISBN 973-9253-98-9), in 2002, si Riduri vechi, riduri noi (Drobeta-Turnu Severin, Editura Prier, ISBN 978-973-8189-81-2), in 2009, spre a se infatisa Distinsului Receptor de Poezie in anul 2012 (si, in laboratorul nostru de „investigatii radiologice“, mai incoace, doar in 10 florar 2014), ca pentru „un ultim punct cardinal“, cu al patrulea volum de poeme de parelnicie „traditional-de-modernista“ intru „baletul“ de pe „lacul“ semnificat-semnificantilor, Bucuria cuantica (Ecko Print, ISBN 978–606–8332–33–8)*, volum prin care – atat in dedicatie (catre Receptor) cat si in mottoul de pe pagina a cincea – isi declara iesirea-i din trena esteticii expresionismului si intrarea / „toboganizarea“ in / pe cea a paradoxismului aforistic / filosofard (ceea ce-i cam riscant, fiindca „aforismita cronica“ duce dintotdeauna la inabusirea lirismului, ca in „majoritatea cazurilor non-majore“): «Dedic aceasta carte: / fascinatiei, stranietatii, tulburatorului Neinteles, imposibil / de-nteles si explicat cu logica si limbajul unei realitati guvernata / de legi deterministe: / sotiei de Acum, / femeii din Tot(deauna)»; si, la umbrela unui motto cu „lovituri“ / „tangente“ intr-un scut (auto)epigramatic: «Mi-am luat un punct / ca Arhimede / de dincolo de eul meu / si transcendand / am dat de-un sine / un tert ascuns / un Dumnezeu // si-ncerc de-acum / o cale noua / miscare cuantica... / i-am zis / sa redescopar / mie / voua / un timp-rastimp / un inteles in ne-intelesul / [...] / din necuprins».

Economistului / finantistului Hrisant Achimescu (al carui prenume, frecvent la greci, pentru ca are semantica-i „sinapsa“ pe-o „floare de aur“, insa rarissim in Valahime, aud – „in certificarea telefonica“ a fidelului prieten de-o jumatate de secol, din rutiera intersectie de la Filiasi, ori din calea feroas-trifurcata a judetelor Mehedinti, Gorj si Dolj, generalul Ioan Giura – ca, in „lucrarea“ graiului de-argint-viu din dotarea / zestrea cetatenilor Drobetei Turnu Severin, municipiu unde poetu-si are „rezidenta-i de-o viata“, Hrisant s-a metamorfozat – fara -ant, Hris- dand in Cris, putand si in Crist, dar nu fu cazul –, fireste, in pelasgo- > valaho-dacul Crisu < Crissia, ceea ce ma obliga din aceasta clipa de „radiologie“ ca la fel sa-l numesc si eu intru bucurie nemuritor-cogaionica si cuantica, ba chiar sa-l indemn „public“ a-si semna „raul“ cartilor sale viitoare cu acest binecuvantat onomastic stramosesc-autohton, sustinut si de eternul din hidronim), asadar, lui Crisu Hrisant Achimescu (omul cu al doilea Cris-prenume din literatura Valahimii, desigur, dupa al poetului / profesorului universitar doctor Crisu Dascalu, cel de la Piramida Extraplata de Tibissiara > Timisoara) nu-i amendez nici „gravidul“ gerunziu de dincoace de Eu si de-Arhimede, „transcendand“, nici alte „maladii“ lexicologice / stilistice, ca, de pilda: cacofonita – „dedic aceasta“ (p. 5 / v. si citat, supra); „de urca-coboara“ (p. 22); „e-n panteonul lui nimica / constanta care-mi face bine“ (p. 47); „ma-ntorc acasa“ (p. 69); „ce mai cocheteaza inca / cu un univers gestant“ (p. 70); etc. –, ligamentita – „in toposul-atopos eter invaginal“ (p. 7); „cu uruitul...“ (p. 28); etc. –, pleonasmita – „imensul mare“ (p. 10); „tocmesc cuvantul / [...] / si vin cu litere cu semne“ (p. 27); „timpul unui timp suspans“ / „timpul Cronos timp cu ceas“ (p. 30); „un ceva sa convinga / ca vidul a fost gol (p. 54); etc. –, ori „scaparile-i“ in agramatita, nu in „licenta“ – „ma curb cu-ntinsul“ (p. 24); „un tainic trans cuantonizand“ (p. 29); „apartin dintr-u vechime“ (p. 85); m-ai surprins / n-odam iluzii / azi dezleg ce-am inodat“ (p. 65); etc. –, dar (toate acestea le las a fi fiind) de „condamnare la moarte“ a plagiator-licentiatilor / „doctoranzilor“ in stiinte umaniste (din ulimul sfert de secol), cu diplome / teze „euro-cumparate“, a academicienilor „neostalinisti“, „fosilizati“ etc.,  a scriitorilor „profesionisti“, iviti / „admisi“ dintre cei bolnavi de autorlacita, a politicienilor / analistilor „neopaukeristi“, tele-vesniciti „pe sticla“, a droaiei de „jurnalisti-manipulatori-latratori-mancurti-la-comanda, ori raspunzand „partidului“ / „mafiei“, „comandamentelor zilei“ etc.

Nu-l cert pe Crisu Hrisant Achimescu nici pentru versurile-i iesite din „tivitura“ primei / ultimei strofe de la Glossa, de Mihai Eminescu, fara a mai aminti pe cele iesite din „desantul“ poeziilor de-asalt „clasicizat-de-modernist-paradoxist“ al cartilor „de val colegial de pe masa“, ale lui Damian Ureche, Mircea Dinescu («impachetat miros a zgura / pana spre seara / gata plec / prin non local pe scurtatura / si-am sa-mi deschid un site / pe net // foarte curand / pana spre-o toamna / cu siguranta voi fi lut...», p. 75), Spiridon Popescu s. a., nici pentru inramurarile de stih din parnasianismul hermetic al Jocului secund (1930), de Ion Barbu, sau din expresionismul Poemelor luminii (1919) de Lucian Blaga, ori din Plumb (1916), de George Bacovia («verde crud», p. 17) s. a. m. d., nici pentru prozodia „accidentata“ (dintotdeauna „in carssie“ / „carja“), „voit / ne-voit-ratata“, dar nu ezit a-i aprecia „suflu-i intru zicere de exceptie“, zbaterea-i lirico-microcosmica si mai putin macrocosmic-lirica intru originalitate, „argintul viu“ al nenumaratelor versuri ivite, mai mult ca sigur, in seninatatea noptilor cu varcolacii mancatori de „luna plina“ din cerul de deasupra hidrocentralei de la Dunarea Drobetana, „infurtunarile“, „torentialitatea“, „flux-refluxul“, ori, de cele mai multe ori, „ludicul debordant“, dinspre o propus-fermecatoare aventura / expansiune spatio-temporal-stringuita a Eu-lui / Eroului Poematic intru cunoastere si Cuvant / Logos, chiar daca ele se itesc dintre periferiile dadaismului si paradoxismului. 

Si chiar daca a pierdut „trenul“ generatiei sale resurectional-moderniste (crezandu-se „transmodernist“ – vezi „virusii“ prefixoidului trans din textele acestui volum, „virusi“ trecuti prin pseudo-hermetism barbian, dar capatati direct de la Ion Popescu-Bradiceni, „cu frezii cu tot“, la distanta de catharsis, in afara oricarui principiu estetic, pentru ca atat trambitatul postmodernism cat si neozongorist-bradicenianul transmodernism, „netrambitat decat de doi-trei“, creat „prin analogie“, doar „in urma cu un deceniu“, sunt semnificanti fara semnificati, „trans-cantitatea“ de imbinari hrisant-achimesciene – caci prefixoidul trans este obsesiv-presarat pe mai toate paginile acestui volum –, in ultima instanta a textului, nemaiincurajand zambetul si obosind, iritand Receptorul de Poezie: „vazduhul trans transfigurat“, p. 8; „cu-n trans virusator la zbor“, p. 10; „de zbor / de trans / transeterat“, p. 13; „un trans imens fara iesire“, p. 29; „liber dar / la transviroze / definite pentru-a fi / functie de cum se vede / cancere sau ineptii“, p. 34, desigur, si foarte „trans-Dan Barbilian / Ion Barbu“ spus; „o forma de sminteala / un trans cu-n trans pereche / o transoranduiala / un inceput de streche“, p. 38; „transversez roiuri de stele“, p. 50; „transdilema-mi personala“, p. 82; „ii placea ca sa transpara / intelept“, p. 95; „transpersonal destin / [...] // transgres prin veac“, p. 101; „ce genune / te-ncearca zi-de-zi un trans / ce transfuzeaza-n minte-ti cuante“, p. 135; „transul formelor fetisuri / un virotic trans fatal / impregnat de preconstiinte / [...] / servil cu transul infinit / din trans eter // trans formal postind a foame / o fisura-n infinit“, p. 160; etc.), Crisu Hrisant Achimescu – prin „opera“-i publicata pana in prezent –  apartine paradoxismului (reamintesc Distinsului Receptor de Critica, dar nu si de fraze „cu faza lunga“ aidoma celor de fata, ca poate sari fara suparare / pierdere peste parantezele detaliator-hiperargumentatoare, evident, tinandu-se de propozitia / propozitiile-pivot, „spre a nu se pierde firul“), prin:

„decorticarea paradoxurilor“, oximoronizarea / paradoxizarea lumilor macrocosmice / microcosmice (intr-o directie estetica in care se releva originalele, inconfundabilele teritorii poetice ale lui Marcel Turcu, Eugen Evu s. a. – cf. [pentru estetica paradoxismului] PTDelrc**, pp. 298 – 301 /  PTGrp***, pp. 229 – 452);

„marea revolta“ a semnificantilor impotriva semnificatilor, cu „bucuria-i cuantica intreaga“, cu bogatie lexicala etc.; dar nu „bogatie lexicala“ extrasa fara noima, „pe masa de abanos / brad“, din droaie de dictionare de neologisme si din cele peste 160 de stiluri functionale ale limbii: al ciberneticii / informaticii / matematicii / fizicii / chimiei / astrofiziciibit (p. 26; bit-ul desemneaza [in informatica, metrologie, statistica] „unitatea de masura pentru cantitatea de informatie“), big bang[ul] (p. 158), boson (p. 39), constanta / constanta lui Max Planck (p. 40: «Plank-at»; p. 47: «constanta care-mi face bine // ma predispun...»; p. 100; «zona Plank» / «zidul Plank» / «intre Plank si quarc Ternar»), cuant[a] / cuantica (p. 8, 14, 15, 35 et passim ; «recuantizez nimicul», p. 18; „cuant ascuns“ / „ca-s cuant fara de sine“, pp. 23 / 24; «un cuant ce-a naparlit», p. 26), emergenta (p. 34), eter (pp. 10, 25 et passim), [extra]galactic (p. 55), foton (pp. 25, 34: «fotonii transhumanti»; et passim), fractal («de teorii fractalii», p. 25; vocabula / adjectivul fractal desemneaza „ceea ce tine de o structura fractalaclasa de obiecte matematice, fizice, biologice, galactice etc., care nu poate fi studiata cu metodele clasice“; „in 1967, termenul a fost creat si introdus in matematica de savantul francez Benoit B. Mandelbrot“; structurile fractalese intilnesc pretutindeni in natura, de la roiurile de galaxii la structurile orogenice, la retelele hidrologice, la ramurile copacilor, la ramificatiile bronhiilor / bronhiolelor, la fulgii de zapada etc., pana la microcosmosul particulelor moleculare [...]; tehnica moderna de calcul stimuleaza cercetarile privind aplicatiile acestor structuri in stiinta, tehnica, arta etc.“), galactic (p. 11), heliu (p. 158), holograma (p. 52), [h]omuncul[us] (p. 15), infinit / minusinfinit / plusinfinit (pp. 14, ... 160), quarc (pp. 20, 100), nucleu / nuclear (pp. 157, 158), string (pp. 7, 9, 10, 58 et passim; englezismul string vine din sintagma engleza String Theory / Teoria Corzii / Corzilor si desemneaza „lanturi“ / „sfori“ / „corzi“ de particule elementare „tensionate“ / „excitate“ spre „a pluti in continuum-ul spatiu – timp; «tensiunea string-urilor este data de cantitatea 1/2p?, unde ? este patratul lungimii string-urilor»; dupa alte dictionare de specialitate aflam ca teoria string-urilor tine de gravitatia cuantica, atata vreme cat «marimea medie a unui string este aproximata ‘lungimii Planck’, egala cu aproximativ 10-33 cm.»; „formele de interactiune a string-urilor dau / decid proprietatile fizice ale unor particule elementare“) etc. –, al medicineibrancardier (p. 10), foetus (p. 29: «fotonii intr-un timp foetus»), gutiera (pp. 10, 12), sinapsa (p. 39) etc. –, al biologiei / bionicii / biofiziciiacizi dezoxiribonucleici / ADN (p. 26), psihotron (pp. 10, 39) etc. –, al astrologiei mandala (p. 19), mantra (p. 35), saman (p. 26), tantric (p. 41), yantra (pp. 35, 39) etc.; caci barbarismita, „sacra foame cosmopolit-lexicala“ fac sa se piarda si in acest volum de sub lupa noastra critica, desigur, in cateva cazuri, masura intru catharsis; neologismele – sau vocabulele rare, cautate cu obstinatie, din dorinta de a fi neaparat „hermetic-barbian“ –, atunci cand abunda, cand nu mai sunt presarate in textul versificat „ca sarea in farfuria cu bucate“, incep „sa canceri[geni]zeze“, „sa anihileze“ Poezia, sa ucida „sacrul“ din metafora / simbol, adica (ramanand in trena comparatiei paremiologic-valahe) se metamorfozeaza (aceasta abundenta neologistica) intr-o mare de sare varsata in „blidul“ bietului Poem, cel autentic, de Horezu, cu ceramica smaltuita si cu cocos (adica hurezator) policrom in centrul cercului solar / zalmoxian-bazal.

Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene – „roade“ ale unor «necorporale porniri ce serpuiesc prin stringuri / texturi absconse ce vin de peste lumi / [...] / constructe explozive pentru multi nebuni // atomice lansari de hirosime...» (p. 7) etc., evident, „necorporale porniri“, in ciuda faptului ca si foton de-ar fi, tot „corporal“ s-ar releva fotonul / lumina, caci tot ce-i in perimetrul cunoasterii din cosmosul, din universul nostru cel de toate zilele, ramane, in ultima instanta si in primul rand, „pipaibil“ / „epidermatic“, „palpabil“ (cu / fara „scule“, adica „aparate-prelungiri-de-organe-de-simt“ (fac precizarea spre a nu mi se impozita asertiunea, nu de catre Distinsul Nostru Receptor, ci de catre „Marele Pelican-Academician“ din critica literara a Romaniei contemporane, „pelican“ caruia-i face mare placere sa confunde „pestisorul de aur“ din basmul valah cu filoanele de platina ale Rosiei Montane din Apusenii de Dacia) –, liricul Eu / Eroul poematic (avand, cand trebuie si cand nu trebuie, impresionantul ochi de Ciclop inzestrat cu laseri) se aventureaza „fara frontiere“ (castig“ incontestabil, din directia geografiei parnasian-estetice pana in „geografia galactic-lirica“ a paradoxismului, ori, mai „exact-spus“, potrivit noii / actualei estetici, pana in infinirea macrocosmic-microcosmica), pe urme romantic-eminesciene, hyperionice, «de lumi far’ de hotar / ce pot resuscita prin picaturi de roua / [...] // fiind neintelesuri intelese» (ibid.), intr-un «vaz-huh al vrerii» (s. n., p. 8), in «foc molcom» si in «sange pan’ la cer», in «siberii-ncremenite» (cu speciala-i pusca anti-ger: «imi iau pusca sa-mpusc gerul / pan’ spre margine de Nistru / tanguiri pana la Tisa / stringuri geruind sinistru // ne-nteles...» – impuscati in mamaliga, p. 9), «intr-un eclectic / spatiu-timp» (p. 11), cu „ozeneu“, ori cu „verde bicicleta-rabla“ (nu fabricata de vreun alt poet, ca, de pilda, Al. Macedonski, cel nascut la patru ani terestri dupa Eminescu), cateodata, „rebel“ / „iesit“ «din cutume» (p. 14), impins chiar «de o tristete aroganta» (p. 12), bineinteles, pe cand e locuit (tot „arogant“) de «un demon cam perfid» (posedat, p. 13), „cu privirea-i hoata“ «prin cuante non locale» (cand visez, p. 15), permitandu-si, la petrecerea „materiei plangand“ a unchiului Bacovia, sa tocmeasca «un verde / verde-crud», dar si propriu-i «verde tarcat», dar tot cu gandul la «un rosu / hermeutic incitant / [... ce] / n-a fost nicicand neant» (predispun – hotarasc, p. 16; am subliniat vocabula-i hermeutic – ce pana acum n-a fost cuprinsa in vreun dictionar iluministo-cihaciano-macriano-academico-nonproletkultist de limba pelasga > valaha – pentru a semnala Distinsului Receptor doua situatii semantice „spre alegere“: 1. rosul „propus“ de poetul economist-finantist de fata – insa cu zece ani mai mare decat celalalt poet, tot economist-finantist, Varujan Vosganian „ce nu-i de fata“ – este culoarea-hermeneutica, sau de exegeza a omenirii, din orizontul anilor 700000 / 500000, de cand am aproximat la antropoid cuplarea aparatului fonator la creier, astfel devenind ens uman (cf. PTIR, I****, p. 29 sq.), peste / prin steagurile sangerii ale comunismului si ale altor epoci „trecute-fix“, pana in prezentul ce s-anunta a fi „belicos-mondial“; 2. in contextul poemului cu „tocmiri de verde crud“, rosul de-aici, din aceasta paranteza-discutie-lirica, s-ar putea iti, adica s-ar putea „expune vederii pe furis“, prin derivare de la numele zeului comertului, zborului, hotilor, Hermes, dar ar fi rezultat rosu hermesian, „greseala“ fiind si a culegatorului de manuscris-text / cuvant neaparat pestrit / policrom; in acest sens secund, Crisu Hrisant Achimescu, Eroul Poematic insusi, «ajuns pe pisc», aduce un mesager fara insemne „drept martor“ si, in acelasi timp, „marturisitor“: «si-atunci cand tind spre ne-ntelesuri / prin cuante-corzi ajuns pe pisc / in legatura mea cu Hermes / sunt inspirat / tainui / nu risc» – p. 27); etc.

Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Erou, surprinzator, stie si a doini „microcosmic-desavarsit“, acompaniat cu foc de fluierele de soc / os ale Daciei (nu dintre „gasteropodele din Rapa Uvedenrode“): «jos in vale sub valcele / cuante reci / din roua curg / (s-au desprins de pe smicele) / bem din ele / eu si-un murg // [...] / verde crud / verde salbatic / drumul soarelui prin crang / s-a zburlit coama pe murgu / fornaie pe nas prelung // ochi caprui si coama deasa / brav ii murgul / nu ma plang / eu nu-l las / el nu ma lasa / drumul pan’ la mandra-i lung» (doina, p. 17).    

Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai trece prin gari (danubiene, desigur, unde «se fluiera plecarea» chiar de «nu-i nimeni pe peron», nici macar transparentul „Pepe“ de pe ligament), vegheaza apoi cantoanele, «coantonizand» tainic, ori macazurile pe care trec „trenurile infernale“ (constatand, desigur, cu „bucurie cuantica“, potrivit titlului de volum, nu vreo c[u]antonica bucurie, desi nici aceasta nu-i exclusa: «nu-i nimeni sa ramana / prin gari / pe la c[u]antoane», sau, tot in perimetrul ceferist-liric: «surd si mut / in geometria cu fractalii / un tainic trans cuantonizand», p. 28), ajunge (dar fara vreo infiorare cosmic-hyperionica) in «timpul zero», un timp de «talmes-balmes», de-un «quarc top», apoi, in primul timp, «timp suspans» (nu „suspendat-prezidential“), care «a plecat sa-si tese spatiul» (p. 30), in „curbatul“ / „buclatul“ timp interior, pana la a ceasurilor „obosire“ aducatoare de „miros de flori“ («las vederea din launtru-mi / sa se curbe de ninsori» – las, p. 41), dar se trezeste si «fara idoli» (intr-un de neevitat timp-doi ca de motor cu ardere interna), la umbra unui argintiu carpen (despre care nu poate fi vorba in textul achimesc de-aici, la o neatenta lectura de obosit receptor), arbore „tare“, „otelit-fibros“, ce-i aduce in memorie celebrul indemn horatian, carpe diem (indemn din doua vocabule latinesti intre care i-a scapat un -n ciber-culegatorului, carpen diem – p. 32 –, numai ca pe langa zero-timpul, doar hyperionic-eminescian „atins“, cel de dinainte de Geneza, n-ar prea avea cu cine „clipa sa-si aleaga / culeaga / traiasca“), si fara «defaimatorii critici» (ce «au un ceva de spus», p. 36), si fara „minor / major-infinit-iubire“ (insa cu „amintirea-i de nesters“: «dar ce las / las din iubire / [...] / din agoniseala mea», p. 41 / «sa revad cum cade-n brate-mi / infinitul mirosind // mirosind a fan de vara / inflorit proaspat cosit / precum mandra dimineata / cand mustea de-atat iubit // sa revad prin timp cand mandra / avea sanii ridicati / formele forme sublime / aveau porii dilatati», p. 42; sau in vibratie psalmic-argheziana, ori cu „pitulusul“ / „de-a v-ati ascunselea“ jumatatilor androginice: «ti-as pitula prin sange-mi pasii / esarfa de la gat plutind / te-as descompune-n mii de forme / ca sa te pot gandi iubind // ce seamana cerul cu tine ! / si cat din tine pot fi eu ? / te-am inventat...» – femeie, p. 119; etc.), pe masura ce capata «slabiciune la idee» (cea din gordianul nod) si are «bucurie la lumina / la tot ce-i enigmatic / graal / senzatia de piramida» (p. 43), in masura „iluminarilor“ din spin, (si nu din „ghimpe“, ci din „impuls propriu de invartire intalnit la particulele elementare, la cuante“ / „moment cinetic propriu electronului si altor particule elementare“), din graviton („ipotetica particula considerata cuanta campului gravitational“) etc.: «meteorica prezenta / spirit vedic / flux-reflux / cu materia de-o seama / [...] // corzi inchise / corzi deschise / spini multipli / gravitoni / poate exista prin sine / are-n gratii mii de sori» (p. 44).

Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai cunoaste: un jalnic trans («consubstantial cu transul / eului vesnic ranit», p. 45), invingerea vidului («prin vidul plin unde-am invins», p. 47; Cosbuc ar fi zis aici, mai mult ca sigur, furat de simetriile -vu- – -vi- / -vi- – -vu-: „prin vulturi vidul viu vuia“), lemurienii din holograme («se-ntorc lemurienii / din holograme stinse», p. 52), ninsoarea codificata a materiei si a Eu-lui, „fara doar si poate“, din punctul „inalt“, de intalnire a paralelelor («si-n punctu-nalt / materia si eu-i / au nins codificat // au zapezit eterul», p. 54), aventurarea dragonica (fara putinta de-a aduce: «dovezi din biocampul meu / un cuant introspectiv», p. 57), raportul lirosofic dintre „starea de viu“ si „starea de mort“ in gloso-formula miron-radu-paraschiveasca („decat mort, tot viu mai bine“), dar nu dintre „cantice tiganesti“, ci dintr-un «vraf de cuante / prin diaspora fiintarii» (p. 58: «viu mi-e bine / mort mi-e greu» si, prin comutativitate, «mort mi-e bine / viu mi-e greu»), oximoronizarea lumii de la „generalul“ aforistic, la un primar paremiologic-valahic paradoxism, sau la o „solie“ de sugestie cogaionica / zalmoxiana, chiar „intergalactica“ («sa raportezi dezavantajul / la avantajul nestiut / nu-i totusi vorbarie goala» – si putin poate fi mult, p. 63; cu focalizari de ars poetica: «...s-ar zice sunt o stare / un ceva nedefinit / un ermetic frig si soare / un penal zambind la zid» – fundaturi, p. 65; ori de Eu spatiat intru „respirarea“ punctelor cardinale: «eu cel ce e / si jos si sus / si vest si est / asa si-asa», p. 67; in „cuantizare“ elegiac-eminesciana: «sa retraiesc tornade / prin seri de-odinioara / sa stau pe esplanade / la ceai c-un faraon // [...] // s-arat s-aduc dovezi / din cuantica ternara» – mai am un singur dor, p. 73; «sangele-mi forta prin vene / trupul cuantei trunchi ceresc / trec din infinitul mare / in cel mic / amor lumesc» – amor lumesc, p. 76; «mesager intergalactic / in absurd abandonat / imaterial prin forme / un colaps la triplusalt» – ziua-n zori, p. 78; cu sentimentul tragicelor limite existentiale: «si coplesit / surprins de-ntinsul / pe unde ochii-mi c[u]antonau / muream traiam [...] // sa scap de limite vroiam» – transdilema personala, p. 82; cu „dezlegare“ de titlu, de [auto]cuantizare bucuroasa: «doua lumi si doar o stare / bucuria de-a fi cuante / de-a pricepe doar fiintare» – bucuria cuantica, p. 84; «des figurat de ceva vreme / in paradisu-mi verde crud / iubesc infirm / infirmiere / la timp prezent / la timp trecut // [...] // iubesc aproape cat cuprind / des-figurant / in forma noua / cu bucuria de-a fi cuanta / la timp prezent / fara trecut» – des figurant, p. 124; etc.),

Neasemuit liric al microcosmosului, evident, elansandu-se din „marsupiul“ macrocosmosului ca toti ceilalti poeti ai lumii „c(u)antonate“, ori „ne-c(u)antonate“, mare suflet de poet „nascut“, nu „facut“ fiind, Crisu Hrisant Achimescu, mai mult ca sigur, pierzand „trenul“ tras (nu „trans“) de performante locomotive-Malaxa-cu-aburi (de Bucuresti), sau de locomotive-Diesel (de la Electroputere-Craiova), mai exact spus, „trenul“ valului sau resurectional-modernist-paradoxist, dovedeste prin Bucuria cuantica (2014), irepresibila bucurie, ca are, totusi, forta si, de-acum, prilejul, pe segment temporal de-nchidere de epoca liric-valaha, sa-si ajunga din urma colegii intru aleasa lira si, tot analogic-metaforic spus, chiar sa urce ca intr-un recent-inaugurat tren electric de Craiova / Banie – Capitala / Bucuresti, adica „tren autentic-literar“, ocupand „un confortabil loc“ in literatura valaha din deschiderea mileniului al III-lea.    

(Antepenultima recenzie de beletristica, 24 / 31 florar, 2014, tot de la Piramida Extraplata)

__________________

* Hrisant Achimescu, Bucuria cuantica, poeme, Drobeta-Turnu Severin, Ecko Print (ISBN 978–606–8332–33–8), 2012 (pagini A-5: 168). Sigle: ** PTDelrc = Ion Pachia-Tatomirescu, Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei..., Timisoara, Editura Aethicus, 2003; ***PTGrp = Ion Pachia-Tatomirescu, Generatia resurectiei poetice (1965 – 1970), Timisoara, Editura Augusta, 2005; **** PTIR, I = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor, vol. I (Din paleolitic / neolitic, prin Zalmoxianism, pana in Crestinismul Cosmic al Valahilor / Dacoromanilor), Timisoara, Editura Aethicus, 2001.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page