Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Tise sau Rus la sefia CJ Cluj



Arestarea lui Horea Uioreanu, presedintele CJ Cluj da o grea lovitura liberalilor clujeni, care nu se vor mai putea ridica cativa ani buni pentru a obtine un scor electoral bun in judet. Horea Uioreanu a picat la proba coruptiei pe „tehnica” cum se spune in jargonul serviciilor secrete, adica nu a fost prins in flagrant luand mita, ci pe baza ascultarilor telefonice sau ambientale de catre DNA si mai ales SRI. Potrivit procurorilor, exista probe potrivit carora presedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogacean si alte persoane ar fi comis fapte de coruptie, “in contextul alocarii unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului Judetean Cluj pentru plata unor contracte finantate de institutia judeteana, respectiv pentru incheierea de noi contracte sau acte aditionale la acestea, pentru organizarea de licitatii trucate, scopul urmarit fiind de a obtine foloase materiale necuvenite”, se arata intr-un comunicat de presa transmis de DNA, structura centrala. “Din probele de la dosar rezulta ca, in perioada aprilie 2013-mai 2014, suspectul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogacean Vasile remiterea, cu titlu de mita, a unei sume totale de 693.224 lei, constand intr-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate in derulare de catre firma Sinai Comimpex SRL apartinand omului de afaceri, suma fiind pretinsa tocmai pentru ca, in calitatea sa de conducator la institutiei judetene sa aloce sumele vizate de omul de afaceri”, se arata in comunicatul DNA. Potrivit procurorilor, dupa ce a primit, in avans, o prima transa in cuantum de 40.000 lei, Uioreanu, in lunile mai si octombrie 2013, in calitate de presedinte al Consiliului judetean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizesul Gherlii, Catcau, Iclod, Bontida) pentru lucrari pe care primariile respective le aveau in derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, in detrimentul altor comune. “Asadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra presedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetara reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totala de 3.174.000 lei. Pentru anul 2014, potrivit celor convenite intre presedintele CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin si omul de afaceri Pogacean Vasile, pentru lucrari realizate de SC Sinai in comunele Bontida si Fizesul Gherlii au mai fost alocate, in mod preferential, fonduri de la bugetul Consiliului Judetean Cluj in cuantum total de 1.447.497 lei”, sustin procurorii. Conform anchetatorilor, pentru toate aceste alocari bugetare, in perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogacean Vasile i-ar fi dat mita lui Uioreanu suma totala de 174.500 lei.
Deci presedintele CJ Cluj Horea Uioreanu nu a invatat nimic din cazul Sorin Apostu si din inaltele jocuri politice de la Bucuresti. El a cazut intre placile tectonice ale luptelor politice dupa plecarea PNL de la guvernare. Dincolo de un caz de coruptie clasic, arestarea lui Horea Uioreanu are mai mult semnificatii politice in asteptarea alegerilor prezidentiale. Pe Uioreanu nu l-a mai salvat protectia apartenentei la lojile masonice sau ca membru in cluburile Lions si Rotary si nici Crucea Transilvana data cu usurinta de IPS Andrei la numneroase oficialitati corupte din oras, cand trebuie sa se faca loc unui nou presedinte de consiliu judetean care sa pregateasca alegerile prezidentiale din noiembrie. In ciuda opiniei tuturor, nu presedintele Traian Basescu a pus la cale arestarea lui Horea Uioreanu, ci mai degraba PSD si premierul Victor Ponta care in ultimele luni a dovedit ca el controleaza justitia, DNA si procuratura cu o mana de fier in cel mai pur stil comunist. Cheia arestarii lui Uioreanu sta in rezultatele alegerilor europarlamentare din 25 mai cand pentru prima oara in istoria post-decembrista PSD a obtinut cel mai mare numar de voturi in judetul Cluj. Atunci a inceput sa functioneze “ordinul pe unitate”: faceti loc pentru un presedinte CJ de la PSD ca sa netezeasca drumul lui Victor Ponta spre prezidentiale. Pentru prima data PSD are sansa in alegerile partiale care vor fi organizate cat de curand pentru functia de presedinte al CJ Cluj sa castige alegerile si sa orienteze electorii catre candidatul Victor Ponta. Din surse stiu ca baronul local, omul de afaceri Ioan Rus, fostul aparatcik comunist si aflat pe statele de plata ale PCR, se pregateste sa candideze pentru o astfel de functie, care il va propulsa, pe viitor, in cea de guvernator. Pe de alta parte, senatorul PDL Alin Tise ar dori sa se intoarca acasa sa-si continue realizarile din mandatul sau de presedinte CJ: Cluj Arena, aeroport sau reteaua de apa-canal de la sate. Batalia pentru functia de presedinte al CJ Cluj se anunta fierbinte si e cheia castigarii alegerilor prezidentiale din noiembrie: dreapta democratica sau stanga cripto-comunista. Iarasi Clujul va face jocurile…
Ionut Tene

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page