Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MINTEA PE LIMBA

Gabriela CALUTIU-SONNENBERG

Intr-una din inevitabilele mostre de intelepciune gratuita de prin internet suntem sfatuiti sa avem grija ce vorbim, pentru ca spusele noastre se transforma in fapte iar faptele ne modeleaza caracterul, conturandu-ne destinul.
„Corect” mi-am zis inca de la prima citire, cea in limba engleza, pe care o primisem initial in urma cu vreo trei ani. La intervale variabile i-au urmat versiunile in germana, spaniola, franceza si romana. Din cand in cand, mesajul se repeta, dupa cum face valuri vestea, ca o piatra aruncata intr-un lac, formand cercuri concentrice prin masa densa a prietenilor cu care corespondez, respectiv a prietenilor si contactelor contactelor lor.
Nu ma surprinde continutul mesajului, ci faptul ca are aceeasi valabilitate in toate limbile in care a fost tradus. De fapt ar trebui sa fiu bucuroasa ca mesajul e valabil peste tot; e semnul cel mai sigur ca are valoare universala, deci o fi ceva de capul sau.
De ce atunci nelinistea mea? Pentru ca am constatat ca gandim in tipare diferite, in functie de limba in care ne exprimam. Cu alte cuvinte iata enuntul problemei mele: oare daca vorbim mai multe limbi avem mai multe destine, sau, daca vreti, personalitati multiple?
Poate o sa radeti, dar vorbesc serios. Ma refer pentru inceput la limbile romanice. De obicei au pronuntare fonetica, adica literele se citesc asa cum se scriu. Rar se inregistreaza exceptii, cum este cazul unor termeni din franceza (mereu ma amuza incapatanarea cu care un unchi de-al meu insista pe vremuri: „Renault se scrie, RENAULT se citeste!”).
Ce ne spune asta despre popoarele care vorbesc limbile latine? Nimic, fireste. De ce oare atunci sunt admirate natiunile noastre pentru stilul direct, deschis, fara ocolisuri, acel „ce-i in gusa-i si-n capusa”? V-ati intrebat vreodata daca exista vreo legatura intre abundenta vocalelor din italiana, spaniola, romana sau portugheza si modul in care sunt clasificate aceste popoare drept comunicative, galagioase, extrovertite? Si de ce nordicii, japonezii si chinezii, care vorbesc lent, cumpanit si par a se interoga tot timpul, trec drept oameni introvertiti, greu de patruns?
Trec dincolo de fonetica si arunc un ochi pe gramatica. Ce se intampla cand legam cuvintele in propozitii sau fraze? „Tu citesti acest articol”, zice romanul. Englezul zice la fel, dar nu e clar ce vrea sa spuna: „You read this article” suna ambiguu, nu stim daca ne tutuieste sau ne ia politicos cu Dumneavoastra; nu e clar nici macar daca vorbeste despre acum sau odinioara. „Smecher englezul”, imi vine-n gand, „isi lasa loc de-ntors si nu se fixeaza ferm pe o idee. Nu ca noi, latinii”. Britanicii sunt intotdeauna un pic altfel, vezi preferinta pentru partea stanga a carosabilului sau pentru moneda nationala, alta decat cea din restul Europei.
Vazand cat de simpla pare engleza, logica-mi spune ca ar fi normal sa aiba un vocabular mai redus. Dealtfel noua ni s-a spus la scoala ca romana e o limba bogata, avand cel putin doua sinonime pentru aproape fiecare concept, unul de origine latina („amor”) si altele din slava sau de prin alte idiomuri („iubire”, „dragoste”...). O fi, cand sunt concepte abstracte, dar la lucruri palpabile ne bat anglo-saxonii, care par sa cultive o adevarata manie pentru firul despicat in patru, botezand fiecare varianta cu un nume separat (la ei, de exemplu, „iepure” poate fi „rabbit”, „bunny” sau „hare”).
Nu intamplator, tot intr-un mesaj din internet, sta scris ca engleza ar avea fondul lexical cel mai extins, circa un milion de cuvinte, incluzand jargonul si termenii tehnico-stiintifici. Inseamna oare aceasta ca trebuie sa ne consolam in ideea ca nu suntem la fel de sofisticati, pentru ca am avea un vocabular mai sarac? O eroare mai grosolana nici ca se putea! Nu cumva e iarasi vorbe de confuzia clasica dintre cantitate si calitate?
Fac o paranteza, promit ca e scurta: un reputat om de stiinta american (vorbitor de engleza!) sustine cu tarie: „Este ridicol sa traiesti o suta de ani fiind capabil de a memora doar treizeci de milioane de biti. Este mai putin decat capacitatea de stocare a unui compact-disc. Conditia umana este, evident, depasita.” (Marvin Minsky, n. 1927). Ma-ncumet sa-l contrazic, desi sunt convinsa ca e mult mai inteligent decat mine, dar poate nu asa de intelept cum se crede. Eu chiar cred ca nu masa de informatii pe care le manipulam ne confera puterea, ci legaturile pe care le facem intre idei (e unul din citatele preferate ale tatalui meu, vorbitor de romana, evident!).
Sa cred acum ca anglo-saxona genereaza oameni care se ataseaza mai mult de cifre, de calcule si de realitatea palpabila, multumindu-se cu un singular „love”, in timp ce romanii, ca natie visatoare, prefera sa numeasca in trei feluri sentimente si lucruri imateriale ca acesta? Si nu, nu este adevarat ca vestitul nostru „dor” ar fi intraductibil in alte limbi! El are echivalent chiar si in germana, cu conditia sa se precizeze exact, dupa stil nemtesc, cauza suferintei (se spune la ei fie dor de casa – „Heimweh” sau dor de duca - „Fernweh”).
Revin insa la tema adevarata a acestui articol si continui pe exemplul limbii lui Goethe: emblematica e stupoarea si consternarea cu care reactioneaza orice om nededat fineturilor germanei atunci cand intra pentru intaia data in contact cu ea. Spre deosebire de majoritatea covarsitoare a popoarelor lumii, germanii isi compun propozitiile cu minutiozitatea cu care matematicianul construieste enuntul unei probleme complicate. Incepe cu localizarea in timp si spatiu, numeste protagonistul, descrie modul in care acesta se dedica actiunii si abia la sfarsit spune de fapt ce anume se intreprinde exact. Asa se face ca, uneori cineva te tine pe jaratec explicandu-ti cu lux de amanunte ceva care abia la sfarsitul frazei se verifica sau se anuleaza, dupa caz.  
Gratie capacitatii practic nelimitate de compunere si descompunere a cuvintelor-fluviu din limba germana, prefixul care exprima actiunea are un fel de abonament pentru ultimul loc din propozitie, mentinand pana in ultimul moment incordarea atenta a interlocutorului. Propozitia scurta legata de citititul acestui articol, la trecut, s-ar traduce cuvant cu cuvant cam asa: „Acest articol il am eu citit.” Daca nu m-as fi molipsit eu insami de fascinatia jonglarii lingvistice nelimitate i-as suspecta poate de sadism si obraznicie pe zelosii nemti. Ce cred ei, ca am timp sa ascult o eternitate frazele lor lungi?!
E lucru stiut ca orice carte tradusa in limba germana are nevoie de mai multe pagini si cantareste mai mult decat originalul scris in alte limbi. Din modul in care germanii isi trateaza limba reisese ca sunt exacti, meticulosi, ordonati. Le-am face insa o mare nedreptate, condamnandu-i pentru risipa de timp. Ei vor de fapt sa-l economiseasca! Limba lor e oglinda mentalitatii lucrului bine facut, reflectand dorinta de a exprima realitatea cat mai exact. Paradoxal, complicatiile limbii lor se explica tocmai prin dorinta de a simplifica mesajul, uzand pe cat posibil de termeni clari, fara echivoc. Pentru un tel asa de ambitios, nu conteaza daca dureaza ceva mai mult pana ne pica fisa la final.
Nu am ambitia de a adanci aici analiza in sens stiintific. Cum spuneam, daca reusesc sa transpun simpla perplexitate amuzata care ma cuprinde uneori prin conversatiile poliglote, consider deja ca mi-am atins scopul cu varf si-ndesat. Ma rezum asadar la un singur exemplu: banalul verb german „nehmen” („a lua”) este doar unul din numerosele cuvinte care poate schimba complet sensul oricarei fraze, in functie de „adaosul” cu care se completeaza. Aufnehmen, annehmen, abnehmen, ausnehmen, benehmen, erstnehmen, entnehmen, einnehmen, hinnehmen, hochnehmen, mitnehmen, vornehmen, wahrnehmen, zunehmen sunt derivatele sale cele mai raspandite, echivalente cu: a inregistra, a prezuma, a slabi, a excepta, a se comporta, a extrage, a ingurgita, a accepta, a lua in ras, a prelua, a-si propune, a sesiza, a se ingrasa.
Spart in doua, cu prefixul aruncat ca un carlig de undita la final, verbul acesta ma tine cu sufletul la gura. Circa o mie de cuvinte am folosit aici pentru a exprima ceva care tot neclar a ramas.
Iata esenta: daca destinul unui om e influentat de cuvinte, care-l imping la fapte, atunci destinul unei natiuni depinde si de limba sa, acest instrument care modeleaza gandurile oamenilor. Sau nu e asa?
„Nehmen sie meine These auf/an/aus/ernst/hin/mit/wahr?”
„Inregistrati, acceptati, exceptati, luati in serios, tolerati, preluati, receptionati teza mea?”
--------------------------------------------------

Gabriela CALUTIU-SONNENBERG
Benissa, Spania
 mai 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page