Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INSOLENTA vs. BUNACUVIINTA


„Inaintea prabusirii merge trufia si semetia inaintea caderii.” (Pilde 16,18)

   Pentru convietuirea armonioasa in societate, inca din timpuri stravechi s-au impus unele reguli de purtare intre oameni. Unele dintre aceste reguli au fost cuprinse in legi, altele s-au pastrat in sufletele oamenilor, printr-o asa numita simtire si atitudine cuviincioasa, ea alcatuind cele mai minunate reguli. „Ce nu opreste legea, opreste buna-cuviinta” consemna Seneca, filozoful roman, marele moralist din vremea imparatului Nero, care cu tonul sau crestin al recomandarilor morale si-a asigurat o puternica influenta si o indelungata supravietuire.
   In zilele noastre este foarte des intalnita atitudinea insolenta care incalca regulile morale. Ea este nuantata prin cuvintele impertinenta, obraznicie, neobrazare, nesimtire, devenita chiar fenomen al societatii, la baza avand aroganta, sentimentul de superioritate. Varsta, se pare, nu mai are prea mare importanta, insolenta fiind intalnita la oameni de diferite varste. O intalnim atat la tinerii lipsiti de experienta, de educatie, cat si la oamenii maturi, trecuti oarecum prin experienta vietii si de la care ne-am astepta sa se comporte civilizat. Inaintarea in varsta nu implica neaparat intelepciunea, desi ar trebui. Daca la tinerete ea mai poate fi pusa pe seama lipsei de gandire pentru o buna alegere, a anturajului necorespunzator, a  modelelor negative, deci, oarecum mai putin condamnabila, la maturitate, atunci cand omul este in plina activitate, dovada insolentei este mult mai grava, intrucat ea este generatoare de greseli in defavoarea celor din jur.
Insolenta nu este specifica unei natii, ci este intalnita, in mod gradual la oameni din diferite locuri ale globului. Este plina lumea in care traim de tupeisti, teribilisti si, iertata fiindu-mi vorba, de nesimtiti, sau mai blajin spus - insolenti. Ei nu disociaza gradele libertatii, despre care poetul-filozof Lucian Blaga preciza: „Avem drept doar la libertatea pentru care ne putem asuma raspunderea”. Unde acest „virus” al insolentei s-a raspandit mai mult, gasim si „bolnavi” mai multi. Este intalnita si aproape nelipsita la oamenii care si-au obtinut „fraudulos” un loc in ierarhia politica, ei avand impresia ca numai prin acest fel de a fi -  netrecut prin filtrul educational si nici prin cel cultural - pot supravietui, umilindu-i, dominandu-i pe ceilalti. Sunt cei care in viata nu au ascultat de sfaturile educatorilor, au actionat de capul lor si nici nu au incercat sa-si faca o educatie prin lectura cartilor, nici sa dobandeasca bunele maniere de la cei care ar fi putut sa le fie un exemplu de comportament. Se spune, despre aceasta categorie de oameni, ca le lipsesc cei 7 ani de acasa, ani foarte importanti pentru ca ei sunt temelia pe care se defineste personalitatea. Exista copii care asimileaza bunele sfaturi, dar si unii care refuza sa le primeasca, existand in ei un sambure de egoism, de vanitate, de lipsa de judecata. Nu iau in seama ceea ce Biblia le graieste: „De-ti va placea sa asculti, vei invata, si de vei pleca urechea ta, intelept vei fi!”. Cand astfel de specimene ajung la maturitate, jignirile, glumele proaste, batjocura sunt considerate moduri de a se descurca; pentru unii, culmea, sunt de admirat actiunile sau raspunsurile date in batjocura, de altii sunt trecute cu vederea, sau, si mai rau, sunt gasite scuze pentru  gafele impardonabile comise.
Auzim tot mai des certuri, invrajbiri, afirmatii jignitoare din partea unor persoane de la care pretindem maturitate, inteligenta, comportament civilizat. Dar, „Cine iubeste certurile iubeste pacatul; cel ce ridica glasul isi iubeste ruina”(Pilde 17,19).  Sigur ca certurile, insultele ne bulverseaza gandirea, orientarea, (dupa cum se intreaba romanul in proverbul: „Cand grinda de sus se pleaca in jos, ce poate face cea mai de jos?”, adica cei mici ce pot face, cand cei mari gresesc?), cand ne izbim de lipsa de civilizatie a unor persoane, fie ea din greseala, din lipsa de educatie, din vanitate, din frustrare sau din imaturitate emotionala. Sunt oameni care nu accepta sfaturi la nici o varsta, nu accepta argumente, pe principiul „stiu!” care se refera intotdeauna la eu, adica la persoana sa, sau „nu ma inveti tu pe mine!” Cu alte cuvinte nu ma intereseaza ce spui, fiindca eu stiu cel mai bine, eu le stiu pe toate, nu am nevoie de nimic in plus. Aceasta atitudine duce la discordie si nu avem nevoie de asa ceva. Cred ca avem nevoie de o societate sanatoasa si corecta in ansamblu ei.
Filozoful englez Thomas Hobbes(1588-1679) care a scris si despre filozofia politica, vorbea de trei cauze principale de cearta intalnite in natura omului: concurenta, neincrederea si gloria. „Prima face pe om sa dea navala pentru castig, a doua pentru siguranta, a treia pentru reputatie. (…) In atare razboi fiecare om e impotriva celuilalt, caci razboiul nu consta numai in lupte sau in actul de a lupta, dar si dintr-o durata de timp, in care vointa de a combate este destul de cunoscuta.(…) Consecinta timpului petrecut in (astfel de) razboi - fiecare om este inamicul fiecarui om. (…) Notiunile de dreptate si nedreptate, justitie si injustitie nu au acolo nici un loc. Unde nu este putere conducatoare, nu exista lege, unde nu e lege nu exista nedreptate. Forta si frauda sunt in timp de razboi (pentru gloria personala) cele doua virtuti principale.”
Ma intreb de ce unii dintre noi vor sa fie complet altfel si forteaza schimbarea, dar nu in bine, ci in rau, constient sau inconstient? De ce vor cu tot dinadinsul sa fie „originali”? E de inteles ca trebuie sa existe o analiza, o judecata si in judecata sa se tina seama de radacini, de obiceiurile impamantenite care au urmat indelungatei experiente traite, la baza avand si gandirea marilor filozofi ai lumii si invataturii pe care ne-a dat-o Cel ce a venit sa ne arate drumul vietii ce trebuie urmat pentru binele nostru. De ce vrem sa uratim viata frumoasa daruita de Divinitate, in loc sa-i pastram frumusetea si sa descoperim noi frumuseti, ci nu stricaciuni?
Buna cuviinta este diametral opusa insolentei, ea foloseste judecata dreapta. In vremurile noastre, cel care este cuviincios intuieste cu cine are de-a face, intuieste situatia in care se afla, dar, de cele mai multe ori nu indrazneste sau nu reuseste sa infrunte insolenta si aceasta din cauza „cantitatii” de nesimtire ce apartine unor indivizi. Avem oare dreptul de a tolera, a ne umili si a ne resemna in fata acestor  oameni? Psihiatrii considera buna simtire ca fiind „gust estetic si probitate morala, dar si simt practic, valori concrete”, iar Biblia ne invata: „Sa umblati cu buna cuviinta fata de cei din jur” (Apostolul Pavel). Parintele Nicolae Steinhardt (1912-1989) in „Jurnalul fericirii” scria: „La inchisoare, inspre amurg, am aflat ce-i aia bunatate, buna cuviinta, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari si goale pentru smecheri si pentru turnatori; vorbe mari si de mare folos si pline de inteles cand le simti racoarea in iezerul de foc si le poti gusta farmecul experimental”. Oamenilor care „au dat din coate” si au ajuns undeva in fata le lipseste, iata,  Buna-cuviinta, insemnand ceea ce se cuvine unui om, o purtare buna in vorbire si in fapte, despre care filozoful francez René Descartes (1596-1610) spunea ca este „puterea de a judeca bine si de a distinge ce-i adevarat de ce este fals” sau ilustrul poet german J.W. Goethe (1782-1832) care o considera a fi „geniul umanitatii”.    
La ce ne putem astepta de la cel caruia ii lipseste echilibrul, buna cuviinta, el considerand ca prin modul  de a se comporta obtine „reusita”  in viata, ca in acest fel devine simpatic, sociabil si comunicativ cu cei din jur, cand de fapt este acceptat doar in cercul lui de oameni alesi tot de el pe aceleasi criterii, oameni de aceeasi „masura”?
Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) vorbea despre justitia imanenta ca fiind un simt al corectitudinii si al proportiilor pe care il are fiecare individ, iar judecata nedreapta, spunea tot el, este intamplatoare, „un accident” atunci cand omul nu se supune imperativului moral „cand vointa e smintita si o ia inaintea ratiunii, cand gustul pasiunilor prevaleaza asupra intelectului”. Dreptatea deci exista in simturile noastre si ea „poate fi adusa la lumina si aplicata in actele noastre”.  Iar cand justitia imanenta este dublata de o justitie empirica (bazata pe experienta), legea aplicata „trezeste constiinta omului”, considera tot Kant.
Filozoful italian Giovanni Gentile (1875-1944) era increzator in faptul ca orice individ poarta in el societatea imanenta spiritului sau, ca atare nu putem trai, oricat am vrea, intr-o absoluta izolare, indiferenti la ceea ce se intampla in jurul nostru, ci primim in intimitatea noastra pe „celalalt” de langa noi. A nu tine seama de acest fapt inseamna a nu gandi. In opinia sa, cel dintai tribunal de pe pamant si din cer este cel dinlauntrul spiritului nostru, el fiind liber si dezvoltandu-se in mod continuu, existand posibilitatea de a lua o decizie favorabila lui si societatii in care traieste.
Ca atare, omul poarta raspunderea deciziei sale, dupa ce a examinat, a aprobat, a judecat, a actionat. Se intelege ca, in cazul unei dizarmonii in convietuirea existenta, razvratirea existenta impotriva formei de disciplina sociala nu poate admite lipsa de discernamant, lipsa de supunere, iata, in fata disciplinei intime a spiritului fiecaruia, cea a bunei cuviinte, fiindca, spune filozoful „Adevarata societate traieste in noi insine”. Cu alte cuvinte alegerea este a noastra! Se poate alege binele in locul raului cel mai mic, cum ne-am obisnuit sa facem?

Vavila Popovici – Carolina de Nord, SUA

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page