Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Telepremierul Ponta vs. teleastul Basescu Traian



Intr-un comentariu precedent, ne-am mai referit la "dihonia” existenta intre institutii si politicieni. Se pare insa ca niciodata – in ultimii 24 de ani – doi politicieni care, vremelnic, conduc Romania, nu s-au urat si contrat cu atata vehementa precum o fac, acum, in 2014, Victor Ponta si Traian Basescu (ori viceversa). Locul preferat al disputelor? Televiziunile! Insa, daca in cazul presedintelui Basescu – ramas fara consilieri in ultimele luni de mandat – ar mai fi de inteles (nu si de tolerat, iesirile pe langa Constitutie!) starea sa de nervozitate, in cazul premierului Ponta – care are raspunderea conducerii unui Guvern, Ponta 3, reactiile sale televizate sunt, pentru omul de pe strada, cel putin de neinteles. De altfel, un simplu cetatean se si intreba: "Cand o mai avea Victor Ponta timp sa conduca, efectiv, Guvernul, daca, zilnic, cand deschizi televizorul, la aproape orice ora din zi, apare pe post de interlocutor al televiziunilor (de stiri, mai ales)?”. Insa si presedintele Basescu – cel care spunea, odata, ca Victor Viorel Ponta conduce Guvernul la televizor – a devenit un… telepre sedinte, facand chiar (desi in afara prerogativelor constitutionale) campanie electorala unui anumit partid!
Revenind insa la Victor Ponta, mai grav este insa faptul ca Guvernul sau, Ponta 3, nu mai are – dupa cum apreciaza toti analistii – timp de acomodare, de studiu, negocieri intre membrii Cabinetului, de certuri, interminabile, cu Palatul Cotroceni. Trebuie sa actioneze prompt, cu masuri decisive. La o asemenea atitudine il obliga nu doar contextul international, ci si (sau in primul rand) situatia din tara: inundatiile, cresterea preturilor, scumpirea facturilor, reducerea veniturilor guvernamentale, inclusiv faptul ca importurile din zona euro vor fi mai scumpe. Drept care, cuvintele de ordine sunt (ar trebui sa fie) profesionalismul, spiritul de echipa, responsabilitatea, decenta, nu certurile interminabile cu Traian Basescu!
Bineinteles, in fata acestui "test al responsabilitatii” se afla nu doar Guvernul Ponta ci, deopotriva, presedintele Basescu, clasa politica, coalitia, opozitia, societatea civila. Cu atat mai mult cu cat ne aflam intr-un an electoral… Or, toate acestea (din multe altele) se cuvin cu atat mai mult cu cat, din pacate, in ultimii 24 de ani, am pierdut cam tot ce a fost acumulat de predecesorii nostri.
Putem oferi forta de munca ieftina, dar calificata? Nu, pentru ca am lasat in paragina sistemul nostru educational, iar cei mai talentati tineri au plecat; putem oferi resurse naturale? Nu, pentru ca le-am vandut deja pe… doi bani; putem oferi produse alimentare ieftine in situatia in care costul acestora creste vertiginos? Iarasi nu, pentru ca suntem dependenti de importul de alimente. Am obtinut in schimb mall-uri, credite de consum si proiecte imobiliare mai scumpe decat la Tokyo!
De aceea, analistii sunt de parere ca Guvernului Ponta 3 ii revine sarcina dificila de a creiona (in baza programului economic al USD de guvernare), finanta si gestiona o serie de proiecte structurale care sa ofere locuri de munca, sa creeze beneficii pentru sectorul real al economiei si care sa transforme Romania dintr-o tara consumatoare de credite, intr-o tara de bunuri si servicii calitative si competitive.
Ponta si ministrii Cabinetului sau sa nu simuleze o stare de bine inexistenta, cresteri economice "pe hartie” s.a. Poate face aceste lucruri? Evident, cata vreme, desi USL s-a rupt, Romania poate opune o guvernare, inca, solid sustinuta de Parlament.
Dar pentru asta relatia dintre institutiile puterii sa nu mai fie subminata de conflicte ascunse sau deschise intre Cotroceni, Guvern si Parlament.
Apoi, este – spun analistii – prima guvernare care are asigurat un colac de salvare international, reprezentat de fondurile europene destinate investitiilor. Si este prima guvernare a tarii care are avantajul de a fi  bine integrata in structurile politice, economice si financiare internationale.
Sigur, este greu ca in Romania acestor ani, liderii politici sa treaca peste orgolii, antipatii si interese divergente. Totusi, macar acum, in al doisprezecelea ceas, Ponta, Basescu, societatea civila, sindicatele, milioanele de cetateni sa priveasca in aceeasi directie: spre viitorul Romaniei!
Dar pentru asta, revenind la intrebarea de la inceputul acestor consideratii, Ponta-premierul trebuie sa fie, in primul rand, omul de serviciu al tarii, nu al televiziunilor de stiri! Un fel de telepremier, iar Traian Basescu, teleastul de la ora 18.30!

GHEORGHE GIURGIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page