Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Adevarul despre Eminescu – la 120 de ani de la ucidere

Scris de George Roncea

2009 este anul desteptarii, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o suta si douazeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oara insa, circumstantele reale ale mortii sale sunt puse in discutie publica iar conturul activitatii sale politice si jurnalistice este luat in calcul pentru a deslusi disparitia sa abrupta. Putina lume stie cum a murit Eminescu: lovit in cap in timp ce canta "Desteapta-te romane"! Manualele scolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amanunte" continuand perseverent sa descrie circumstanta mortii lui Eminescu ca urmare a imbolnavirii acestuia de o boala venerica. Cine sunt aceia care perpetueaza falsul si alimenteaza mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba romana predau tampenii peste tampenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine ii gireaza, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovati de risipirea zestrei lasata de acesta? Ce fel de stat este statul roman care recompenseaza detractorii lui Eminescu si pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinta detractorilor este de a-l cobori in planul discutabilului si al disputabilului. Negatia si denigrarea, "demitizarea" si "prelucrarea" lui Eminescu din ultima perioada este insa expresia unui alt tip de apetit critic, generat si coordinat de o grupare descalificata moral dar totodata dominanta, inca, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de crestin ortodox, ba nu ar fi meritat sa fie numit poet national, ba nu era “politicaly corect”, ba asa ba pe dincolo. Pe undeva tot raul este spre bine, pozitivarea negativitatii functioneaza si (mai ales) in "cazul Eminescu". Punerea sub semnul intrebarii a valorii, chiar negatia si contestarea lui Eminescu are si o parte pozitiva deoarece pana la urma il intareste. Critica valorii institutionalizate este utila in sine fie si pentru ca astfel are loc testarea trainiciei scarii de valori. Faptul ca o opera ajunge, periodic, obiect de contestatie se incadreaza in ciclul firesc al "ajustarilor" contemporaneitatii.

Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste incercari. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a ramas in top, producandu-se mai multi bani din re-re-editarile sale decat din toate operele cumulate ale intregii bresle scriitoricesti din Romania, pe parcursul ultimului secol. In cei peste 150 de ani de circulatie neintrerupta, numele sau nu s-a estompat nicio clipa. Singurul reper serios de evaluare a circulatiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituita la Botosani, din donatia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de carti de si despre Eminescu, la care se vor adauga, alte (cel putin) 7.000 de volume. Au aparut si vor mai apare mii de carti, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.

„Sacrificarea" lui Eminescu, re-executarea sa simbolica, re-aducerea sa la starea de cadavru este insa cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioada este diferita tocmai deoarece este executata de persoane politice cu pozitii nu doar in viata literara ci si, mai ales, in stat sau in institutii ce tin de statul roman. Este o forma de reeditare a asasinatului sau – realizat tot de "persoane de stat" - precedat de moartea civila. Eminescu este tinta, si astazi, a unui curent asa zis "progresist" izvorat de fapt din catacombe ideologice care incearca sa-l impinga la o periferie a istoriei si culturii romanesti. O tentativa demolatoare colectiva, dar care isi are originea intr-un centru ideocratic comun, forteaza schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instante culturale, literare si politice cu platforma de audienta cum ar fi criticul literar si amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, indeamna la renuntarea omologarii nationale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negatie sunt noii vectori normativi ai discursului "oficial" despre Eminescu.

Eminescu – cadavrul…

Insa purtatorul de cuvant al "ideilor progresiste", totodata reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul sef al ICR, H.R. Patapievici. Acesta consemna in cateva fraze cheie, urmatoarele consideratii despre modelul Eminescu intr-un cunoscut articol scris in 2002 si dedicat "Inactualitatii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat si intarit) si mai recent, in 2006:

- "Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi azi iesim din zodia nationalului"

- "Eminescu nu mai e la moda, deoarece nu mai 'da bine'"

- "intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei"

- "azi, Eminescu a devenit suspect"

- "patul lui Procust al noului canon importat din "tarile progresiste" a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e "politic incorect"

- "Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil"

- "Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit"

- "cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este invechit adica sa fie progresista"

- "Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut inafara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara"

"Sintagma utilizata de Patapievici, "cadavru din debara" pleaca de la expresia, folosita "in tarile progresiste", "skeleton from the closet”, cu sensul de secret stanjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit inca. Exista insa sintagma "cadavru politic" si mi se pare destul de plauzibila ipoteza clivajului de sensuri (intentionat sau nu), mai ales avand in vedere faptul ca accentul pus asupra temei politice in textul "manifest" al viitorului secretar de stat pus de administratia prezidentiala sa reprezinte cultura Romaniei in lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decat a intentionat autorul. Vocatia excrementiala din textele de debut ale lui Patapievici se rafineaza aici, intervenind o subtila abordare exegetica necromaniaca. Conceptia de abordare a tezei este tot in cheie politica, de aici si invocarea integrarii euro-atlantice, un proces profund politic si de siguranta nationala, nu cultural. Un "text manifest" similar in concluzii apartine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administratii prezidentiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decat Patapievici, in 1998, in Dilema, publicatia ministrului de externe al Romaniei, Andrei Plesu. "Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decat Patapievici, Preda nu s-a gandit sa introduca si „cestiunea sigurantei nationale” in ecuatia Eminescu poate si deoarece NATO era inca o fata morgana la vremea aceea, pentru Romania „progresista”.

(Va urma)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page