Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PRIVIND IN VIITOR

Un studiu, fie el chiar si sumar, asupra evolutiei omenirii in decursul existentei sale de peste 600.000 de ani, ne poate oferi indicii pretioase nu numai cu privire la ce a fost, ci si la ce va urma. Daca omului i-au trebuit cel putin 100.000 de generatii pentru a trece de la homo habilis (creatorul uneltelor din piatra) la homo sapiens (cel de azi) si a atins nivelul de inteligenta specific noua, abia acum 20.000-30.000 de ani, este evident ca mult timp i-a fost necesar acestuia sa devina omul zilelor noastre. Cercetandu-i evolutia extrem de inceata si sinuoasa in vremurile de demult, constatam ca acesta a urcat primele trepte ale civilizatiei prin el insusi, si daca avem in vedere ca lui i-au trebuit intr-un anumit punct al evolutiei nu mai putin de 100.000 de ani pentru "a-si buchisi" banala piatra pe care a reusit sa o transforme, in cele din urma, in cateva unelte utile: cutite, pumnale, topoare, dalti, sape, ne dam seama cat de greu i-a fost acestuia sa se poata desprinde de lumea animala si sa gaseasca calea spre conditia sa ulterioara. Suntem de parere ca socializarea acestuia in grupuri a constituit momentul crucial care i-a marcat hotarator evolutia, dat fiind faptul ca numai punerea cap la cap a fiecarui strop al experientei individuale si colective a facut posibil progresul. Progres care a insemnat pasi greoi si marunti intr-un interval extrem de mare si pe arii foarte restranse. Doar asa vom putea intelege cum civilizatia de pe Tigru si Eufrat, din podisurile Iranului si Turciei, din Egipt, s-a raspandit in Europa de Sud si de Nord, aflata la doi pasi, abia dupa 3.000-4.000 de ani.

Parcursul omului prin natura si istorie este de-a dreptul dezolant si chiar umilitor. Prea mult a trebuit "sa alerge" el prin cranguri si paduri virgine, prin mijlocul salbaticiei, expunandu-se tuturor vicisitudinilor, ca abia la kilometrii 58-59, din cei 60 km parcursi pana azi, in scenariul nostru, sa lase ceva urme ale existentei sale, si doar la 200 m departare de noi (echivalent cu 2.000 de ani) sa avem semne mai consistente (vezi Biblia).

Dar nici de atunci incoace lucrurile nu s-au schimbat fundamental. Antichitatea si Evul Mediu au fost etape destul de greoaie pe scena evolutiei sale, cu acumulari relativ mici, cu urcusuri si coborasuri aproape in egala masura. Sa fie oare capitalismul acel mediu prielnic care a permis omului sa rupa ritmul, sa accelereze inaintarea intr-o maniera de-a dreptul spectaculoasa? Posibil, da, daca avem in vedere ca marile descoperiri in domeniul tehnicii, care au revolutionat lumea si viata (inventarea motorului, a locomotivei cu aburi, strungului etc.) au avut loc in intervalul 1600-1700 si dupa, tocmai cand capitalismul isi inchega existenta, iar minunile acestea se petreceau doar in acele zone ale globului si in acele tari unde el se consolidase. De altfel, tot capitalismului ii putem atribui si cel de-al doilea salt al civilizatiei, mult mai aproape de noi si in zilele noastre, marcat de noua revolutie tehnico-stiintifica, era calculatoarelor, care, de o jumatate de secol, ne pune intr-un raport cu totul nou cu viata si cu natura, facilitandu-ne accesul la cunoastere, fara precedent.

Daca beneficiarii revolutiei industriale de acum doua-trei secole au privit cu mult optimism viitorul ce-si deschidea larg portile pentru oportunitatile de viata oferite de progresul tehnic (trenul, autoturismul, avionul, telefonul etc.), contemporanii revolutiei informationale si tehnico-stiintifice de azi au motive de ingrijorare pentru raul pe care acelasi progres amplificat ar putea sa ni-l aduca, daca el va continua in acelasi ritm si intr-o forma necontrolata. Aceasta dezvoltare exploziva, exponentiala, a civilizatiei, intr-un timp atat de scurt, dupa traiectoria aproape pe verticala a supersonicului desprins de la sol, nu poate sa nu produca acel rau de inaltime specific unei asemenea decolari in forta, chiar daca unele deprinderi de acest fel le avem.

Studiindu-i parcursul pe etape, disproportiile sunt evidente si, ca atare, explozia de civilizatie pe care o traim nu poate fi decat o abatere atipica, exagerata de la drumul firesc al omului in viata. Dintr-un umil supus naturii, el devine dintr-odata mai mult decat egalul ei. Daca faptul nu este adevarat, cel putin asa ni-l inchipuim.

Nu stim daca este un dar otravit sau nu, dar se pare ca omului i-au fost puse deodata prea multe in brate, fara a fi si pregatit indeajuns pentru acest cadou. Raul cel mare este ca, vazandu-se peste noapte atat de implinit, nu stie ce sa mai faca cu atatea avantaje si prosperitate si nici cum si cui sa le imparta. De aici, atata inegalitate si saracie. Daca, in urma cu o suta de ani, iesea pe poarta fabricii americane primul autoturism Ford, acum suratele lui se realizeaza intr-un numar si o gama atat de mare, incat nici pe trotuar nu mai avem loc de ele. Daca la acestea se adauga trenurile de mare viteza, avioanele superdotate tehnic, calculatoarele cu Internetul, telefoanele mobile ultrasofisticate, camerele de luat vederi, autostrazile etc., avem imaginea prea-plinului de care beneficiem, dand impresia ca ne aflam intr-o lume a irealului pentru care, trebuie sa recunoastem, nu suntem suficient de pregatiti. Tehnica si tehnologia ne-au cam luat-o serios inainte, fara a dispune de cunostintele necesare pentru a le stapani, iar teama de a le scapa de sub control ne domina. De aici si intrebarea daca nu cumva in evolutia noastra ar trebui sa o lasam mai moale sau sa schimbam serios macazul, adica unele directii. Bunaoara, de ce ne mai trebuie inarmare, cand pe planeta sunt atatea lucruri de rezolvat? Viteza prea mare, programata inaintarii, nu ne va duce oare prea devreme spre o destinatie finala pe care nu numai ca nu o cunoastem, dar s-ar putea nici sa nu o dorim? Iar daca o vom duce tot asa cu iuresul dezvoltarii, oare cat ne va tine cureaua si unde vom ajunge in cele din urma, dat fiind faptul ca suntem coplesiti de tehnica pe care deja o avem? De altfel, in ultima perioada, apar tot mai multe critici cu privire la drumul dezvoltarii parcurse, constatand, de fapt, ca unele lucruri le-am facut prost, iar altele nici nu trebuia sa le facem. Ne-am umplut de plastic si de alte produse sintetice de care nu stim cum sa mai scapam. E-urile ne otravesc mancarea, erbicidele si pesticidele, de asemenea. Carbogazoasele sunt derivate ale apei contrafacute, deci toxice si ele. Pamantul e poluat, apele, si ele, atmosfera e poluata. Nimic din ce ne inconjoara nu mai e cum a fost, totul pare viciat, si aceasta numai si numai din vina omului care a sfidat natura, crezandu-se la un moment dat deasupra ei, stapanul ei.

Iata, insa, ca efectul de bumerang il simtim prin toti porii. Noi si noi boli au inceput sa-si faca simtita prezenta, asa-zisele boli ale poluarii, depresiile ne bat la usa, disperarea e pe noi, medicamentele luate cu pumnul nu ne mai ajuta nici ele, iar calitatea vietii a inceput sa o ia serios la vale. Nici chiar faptul ca avem ce imbraca si ce punem indestulator pe masa nu ne mai satisface. Totul este fad, artificial. Nu stim inca ce efect vor avea asupra sanatatii noastre radiatiile si undele telefoanelor mobile, ale celorlalte surse de comunicatii, de care omul de azi a devenit tot mai dependent. Concluzia este ca prea ne-am grabit, prea ne-am entuziasmat atunci cand am ales calea, ca sa constatam ulterior ca majoritatea a ceea ce am realizat prin forte proprii si abatere de la natura s-a intors impotriva noastra. Solutia este una singura: reintoarcerea la natura, cu care avem obligatia de a incheia un pact de fidelitate. Aceasta, in primul rand, in interesul speciei umane, gata sa se duca pe copca, daca nu se va trezi pana la urma ca trebuie sa-si aiba singura de grija.
Dotat cu ratiune si inteligenta, pe care si le-a dobandit cu atata truda in decursul existentei sale de sute de ori multimilenare, omul modern ar trebui sa ia aminte la toate acestea.

Intorcandu-ne la capitalism ca societate, tare ne este teama ca el contine in genomul sau scanteia autodistrugerii. Lucrul acesta se poate produce, de fapt, si azi, si maine, adica in fiecare zi, daca avem in vedere arsenalul militar acumulat si stocat. De aceea, guvernele tarilor generatoare de progres stiintific ar trebui sa analizeze cu mai multa responsabilitate aspectele dezvoltarii, calate mai mult pe profit si castiguri si trecerea lor pe principiul slujirii umanitatii. Adica, mult mai mare efort pentru educatie si sanatate, pentru moralitate, pentru o alimentatie sanatoasa, pentru sanatatea noastra, a fiecaruia, a Planetei. Daca André Malraux aprecia ca "secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc", cum va trebui sa fie celelalte secole ce vor urma, pentru ca omenirea sa existe in continuare?

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page