Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Peripetiile lui Steulica

(Fragment din romanul „Cu Dumnezeu inainte!” de Ion R. Popa)

(Continuare din numarul precedent)

A trecut pe langa tampla sa, gata sa-i fi zburat palaria, o bufnita care a aterizat in miriste, a luat ceva grabita si s-a inaltat din nou. „Dupa cum chitaia, cre’ca fuse un harciog, ca astia umbla noaptea prin carstatile oamenilor!” a presupus Steulica.

Mergand mai departe, a distins doua siluete langa o carstata. A micsorat pasul, apoi s-a oprit in dosul unui copac si a asteptat sa vada ce vor face. Fiecare dintre cei doi a luat cate doi snopi, si au disparut cu ei in padure. Cand a ajuns in dreptul locului cu pricina, s-a uitat in dreapta, spre interiorul padurii, in speranta ca ar putea intelege ce faceau cei doi. Insa, nimic. Dar a observat ca mai incolo, padurea avea o valcea, unde arboretul era mai des. „Astia duc snopii acolo, scutura boabele si le duc acasa. N-or avea ce sa manance, saracii!” si-a inchipuit el.

Cand se apropia de drumul in care se termina poteca, a gasit chiar un loitrar, cu cosuri la capete, avand injugata o singura vaca, ceea ce Steulica inca nu vazuse pana atunci. De data aceasta, un barbat si o femeie, carau saci cu porumbi verzi si dovleci carora le dadeau drumul in car si se intorceau sa umple din nou. „Oare ce-or face cu ei? Numai la porci pot sa-i foloseasca, cred. O sa-l intreb pe nea Gogu, poate stie el! Dar de la cine-or fura, ca de la ei nu cred eu c-au venit sa ia in toiu’ noptii. De la altii? Nu cred!”, si a facut felurite presupuneri.

A ajuns la rascrucea de care ii vorbise Nae. S-a oprit si a privit in jur. Si-a dat seama ca intr-o parte se afla sfatul raional, in alta militia comunei si alaturi cooperatia care avea si un magazin alaturi, apoi sfatul comunal, langa care, singura cladire luminata, caminul cultural. Vazand spre acesta un podet flancat de doua banci, Steulica s-a asezat pe una pentru a se odihni si cu gandul ca intre timp s-o ivi cineva care sa-i spuna care e drumul spre Romani. Apoi a auzit voci si a observat ca in sala cea luminata era o sedinta si ca cineva tocmai a deschis o fereastra catre strada.

Ca sa fie sigur, s-a mutat la capatul bancii mai apropiat de fereastra si a incercat sa asculte. „...am facut primul pas. Am pus bazele geace, dar daca nu continuam eforturile ca pana in toamna cel putin sa triplam numarul membrilor de n-om putea suta la suta, acesta se va destrama. Colectivistii nostri se plang ca le fura roadele cei care nu s-au inscris, iar paznicii pusi dau cu gura ca nu e adevarat, cei care fura sunt chiar colectivistii care sustin ca e si munca lor acolo. Daca ar fi toti inscrisi, nu ar mai exista aceasta contradictie. De aceea, trebuie sa ne marim eforturile in aceasta directie. V-am spus de atatea ori ca succesul campaniei de colectivizare depinde in mare masura de succesul strangerii cotelor si impozitelor. Organul de militie aici trebuie sa ne ajute, si pana acum nu prea s-a simtit. Daca impotriva colectivistilor inca nu putem folosi militia, apoi la cote si impozite trebuie sa fie in primele randuri!”

A urmat un moment de liniste, apoi o invalmaseala de mai multe voci, din care nu se mai intelegea nimic. Cand Steulica intindea gatul si facea mana palnie incercand sa prinda cate ceva, s-a trezit cu doi indivizi in fata sa:

- Ce faci aci, ma, la ora asta?

- Ma odihnesc, a raspuns cu surprindere Steulica.

- Scoate actele!

- Ce acte?

- Buletinul.

- Ala nu se arata decat la militian. Voi nu stiu cine sunteti, spunea precipitat Steulica strangand la piept papornita si dandu-se cand la un capat, cand la celalalt al bancii.

- Vrei militian? si l-a si pocnit unul dintre ei, inalt si negricios, incat Steulica era sa scape panerul.

- Acolo ce-ai, ma? O fi vreo bomba?

- Am pentru baiat, ca la el ma duc, la Romani. Face armata acolo.

- De unde vii tu, ma, la ora asta ca sa spionezi plenara noastra de partid?

- Eu sunt din comuna Codreni, satu’ Crangasi, a spus Steulica din nou grabit si negasindu-si locul pe banca, de teama unei noi scatoalce.

- Ahaaa! Din satu-ala plin de dusmani ai poporului? Asa, vasazica!

- Dusmani dac-au fost, sunt arestati, da’ eu sunt liber, vezi bine..

- Dar n-o sa mai fi!

- De ce, de ce? Ma asteapta copilu’. Voi cine sunteti?

- Sa tii si tu minte ca ai avut de a face cu paznicii instruiti de militia comunei Cumpana s-o apere pe timp de noapte de dusmanii poporului. Tot ni s-a spus noua ca pan-acum n-am prins nici-un bandit. Iote ca acum prinseram unu’, care poate este fugit de la Carangasi. Te pomenesti ca oi fi unu’ din aia doi de-i cauta militia calare pe campuri, ha?! i-a venit o idee brunetului, fost militian.

- Eu nu sunt bandit. Eu am cerere de intrare-n colectiv, zau! Iote, va dau o sticla de tuica de-a buna, de la nea Gogu, daca ma lasati sa plec si-mi aratati pe un-s-o iau ca sa ajung la Romani...

- Nu mai spune! Ai vrea! Crezi ca nu putem sa-ti bem tuica si apoi sa te predam? Ne da si prima pentru asta, sa stii!

Usile duble ale caminului s-au deschis si participantii la plenara au inceput sa iasa. Printre ei, militienii, in frunte cu comandantul postului, iar in spatele acestora veneau altii, probabil, militia raionului.

- Tovarase comandant, am prins un bandit, o fi din aia de la Codreni de-i cauta militia calare atunci.

- Unde l-ati prins, ma?

- Asculta la fereastra ce discutati inauntru.

- Zau, ma? Unde este?

- Uite-l colea!

- Hai cu el la sediu!

- Nu vrea.

- Pai ce, e dupa el?

Cei doi paznici l-au luat pe Steulica mai mult pe sus, in timp ce acesta se opunea din toate puterile strangand la piept papornita.

- Bagati-l aici si vedem dimineata ce e cu el! Acum e tarziu, a apreciat comandantul postului, inalt si sprancenat, purtand cascheta data pe spate si putin intr-o parte lasand sa i se arate parul ce incepea sa incarunteasca.

Steulica a protestat in zadar. Daca a vazut ca nimeni nu-l ia in seama, s-a ghemuit intr-un colt cu papornita in brate si a incercat sa adoarma.

Plutonierul major si cei doi paznici au iesit. La despartire, cei din urma au primit ordin de a avea grija ca nu cumva sa le scape arestatul.

Pentru un timp, s-a asternut linistea. Cei doi paznici, aflati in post la comitetul raional, nu prea isi gaseau locul.

- Costica, tu stii ce tuica buna au astia din partea Codrenilor? s-a gandit Dionisie la o propunere catre colegul sau.

- Ei lasa! Tu cum ai aflat?

- Pai, cand sunt sedinte la raion, mai aduc cei din partile alea cate-o sticla-doua, si cand se strang mai multe, tovarasul prim ne arunca si noua cate una, a recunoscut Dionisie, fost in militia raionului, iar acum paznic.

- Mie, de cand sunt aici, nu mi s-a intamplat.

- Hai sa ne intoarcem la ala sa-i luam sticla si-ai sa vezi! a vrut sa-l convinga fostul plutonier.

- Nu avem cheile de la arest, a motivat Costica.

- Ba da, ca tovarasul comandant le lasa pe masa, iar de la intrare le am eu.

- Treaba ta! Eu nu merg, a reactionat Costica Tufan, fost concar, caruia postul i se desfiintase odata cu infiintarea colectivului.

Dionisie Briceag a intrat, a luat felinarul de veghe de pe hol, a patruns in arest peste Steulica Sangeratu si l-a trezit cu un picior intre coaste:

- Scoal’, banditule! Tovarasul comandant uita sa-ti faca controlul corporal la intrare si acum o sa ti-l fac eu cum scrie la carte.

Steulica s-a trezit buimac si a inceput sa protesteze.

- Ia uite, cu nojite! Pai cu astea poti sa te spanzuri pana dimineata... Ia da-le-ncoace!

Steulica s-a opus, dar Dionisie i-a trantit un pumn de l-a ...adormit. I-a descaltat opincile si le-a aruncat in hol, a ridicat papornita, a iesit si a inchis usa in urma sa. L-a chemat pe Tufan care initial a refuzat, dar mirosul l-a indemnat. Acesta a avut insa ideea sa se intoarca in biroul comandantului si acolo sa serveasca. In treacat, l-a vazut pe Steulica intins pe podea.

- Dionisie, ce-i facusi astuia? E mort?

- Taci, ma! Cum o sa fie mort! Nu-i dadui decat un pumn, ca nu vroia sa se descalte...

Costica s-a intors, a luat galeata de apa, pe care o stia la intrare, si a turnat-o peste Steulica. Acesta a inceput sa miste si sa priveasca in jurul sau. Paznicii s-au privit bucurosi si au intrat in biroul comandantului.

- Ai grija cand mai faci chestii de-astea, ca poti s-o patesti! Dai de unu’ mai slab de inger si da ortu’ popii. Faci puscarie pentru el.

- Ia si tu de bea si hai sa mancam ce e aici!

- Eu am manact aseara, inainte de a intra de servici si am baut si cam un kil de vin. Asa ca, nu prea merge tuica.

- Pai ce, eu n-am baut cu cumnatu-meu trei kile? Si ia uite cum merge! dupa care a galgait din nou.

- De-aia n-avusesi masura cand lovisi! Dar, daca vrei sa mananc, ia o bucata de branza, una de paine si o aripa de la gaina asta si du-i sa manance si el, ca sa nu ne poata reclama ca i-am mancat bucatele. Asa, spunem ca am mancat impreuna.

Dionisie s-a dovedit ascultator, dar Steulica l-a refuzat. Numai cand a fost amenintat, de teama a inceput sa ... ciuguleasca.

Cand s-a luminat de ziua, cei doi paznici erau deja plecati, chiar daca nu venise personalul postului, asa cum aveau consemnul.

Cand a aparut comandantul, Steulica era in picioare si inca ud. Langa el se aflau o bucata de paine, alta de branza si o aripa de pasare fripta. Cu lacrimi in ochi, i-a spus comandantului tot ce se intamplase. Acesta a trimis dupa paznici. Pana la ora douasprezece nu fusesera gasiti. Poate dormeau acasa si cei din jur nu au indraznit sa-i trezeasca. Seful a promis ca vor fi dati afara si sanctionati pe linie de partid.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page