Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Lupta trupului si a mintii in madularele noastre

Am ascultat cu totii duminica "Pilda Fiului Ratacitor" sau "Pilda Fiului Risipitor" – cum este cunoscuta in popor –, lectura evanghelica citita din capitolul 15 al Evangheliei dupa Luca, versetele 11-32.

Aceasta pilda ofera multe subiecte de interpretare, de la consecinta pacatului asupra vietii personale a omului pana la lucrarea de mantuire a harului in omul care se caieste sincer. Doresc in randurile ce urmeaza sa ma opresc asupra cauzei care a generat cererea fiului adresata tatalui, cerere care a generat intregul sir de evenimente descris de Isus in pilda mai sus amintita.

Dupa o introducere simpla, in care ni se spune ca "un om avea doi fii" (Luca 15, 11), Isus isi incepe pilda intrand direct in subiectul actiunii: "Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea." (Luca 15, 12)

Conform Legii lui Moise, cineva isi putea imparti averea inca din timpul vietii. Astfel, fiul cel mic avea drept la o treime din averea tatalui sau (Deuteronom 21, 17). Chiar daca cererea acestui fiu insa era legala, intelegem ca a fost o solicitare cruda. Era ca si cum acest fiu i-ar fi spus tatalui: "Te-as dori mort ca sa-mi iau ce mi se cuvine din avere." La aceste cuvinte as adauga unele pe care la auzim spuse de multi tineri de astazi parintilor lor: "Nu vreau sa mai ai nici un cuvant in viata mea. M-am saturat de tine, vreau sa fiu liber de tine si de controlul tau asupra vietii mele."

"Da-mi...."

Acest scurt verset ne descopera primul pas al omului care se (va) pierde: egoismul. Fiul cel mic nu a asteptat ca tatal sa-i lase mostenire partea care i se cuvenea dupa lege, ci a cerut-o. Si a cerut-o nu la viitor ("te rog sa-mi dai, te rog sa-mi lasi") ci a cerut-o la prezent, la modul imperativ: da-mi. Acum! Nu maine, nu poimaine. Si da-mi-o mie, nu altuia.

"... partea ce mi se cuvine"

Al doilea lucru care-l face pe om sa mearga pe calea ratacirii, si se leaga direct cu egoismul, este sentimentul de indreptatire.

Fiul cel mic cere parte dintr-o avere la care nu a contribuit cu nimic. Mic fiind, putem deduce ca a fost scutit cel putin de la muncile grele, daca nu complet de la orice munca. Din aceeasi pilda intelegem ca acest tata avea multi argati care faceau muncile, asadar cu siguranta ajutorul fiului cel mic era minim. Cand acest fiu insa ajunge la varsta maturitatii si se considera stapan pe sine si pe propriul destin, isi cere partea. Privirea lui este orientata asupra sa si a ceea ce i se cuvine, ignorand efortul depus de tata, de argati, si inclusiv de fiul cel mare pentru a obtine averea respectiva.

Omul ratacit isi traieste viata exact cu aceeasi atitudine: "Te-as dori sa fii mort, sa nu faci parte din viata mea." Da-mi ce mi se cuvine si lasa-ma in pace. Cu adevarat, dupa ce primeste "ce i se cuvine", acesta traieste o viata ca si cum Dumnezeu si cei din jurul sau ar fi morti, nu ar exista!

Fiul cel mic dorea doar ceea ce tatal putea sa-i ofere, insa nu avea nevoie de tatal. Asa este si viata celor care traiesc departe de Dumnezeu. Datorita unei false intelegeri a libertatii, acestia doresc doar ceea ce Dumnezeu le poate oferi (bucurii, daruri, fericire, bani, sanatate etc.), insa nu au nevoie de Acesta in viata lor.

Pilda continua cu efectul in viata fiului cel mic al deciziei pe care a luat-o:

- separarea, diviziunea ("adunand toate, s-a dus intr-o tara indepartata" – v.13a);

- acolo se simte confortabil ("traind in desfranari" – v.13c);

- pretul confortului ("si acolo si-a risipit averea" – v.13b);

- confortul e de scurta durata, pentru ca incepe sa duca lipsa ("Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa." – v.14)

- cauta mangaiere in casa altora, unde este tratat ca o sluga, mai rau ca un porc ("Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea." – v.15-16)

- ISI VINE IN FIRE (v.17)

Fiecare dintre aceste versete prezentate mai sus, care prezinta viata fiului cel mic pana ce isi vine in fire, sau versetele care urmeaza dupa aceea, in care se prezinta intoarcerea fiului acasa si impacarea cu tatal, sunt atat de profunde de inteles ca pot face fiecare subiectul unui articol separat.

Doresc insa sa ramanem cu privirea atintita la ceea ce a cauzat rebeliunea fiului cel mic si plecarea acestuia de-acasa. Pana nu vom intelege cu adevarat cauza acestei desfasurari de evenimente din viata fiului cel mic (plecarea de-acasa, desfatarile, lipsa etc), nu ne vom putea nici noi "veni in fire".

Pavel mentioneaza in scrisoarea sa catre Romani, capitolul 7, ca simte in el o lupta intre doua legi: o lege a trupului care-l impinge sa faca raul/pacatul pe care nu-l voieste, si o lege a mintii care-l impinge sa faca binele dar pe care nu reuseste sa-l savarseasca.

Iacob, in epistola sa, detaliaza si mai bine aceasta lupta din madularele noastre. "De unde vin razboaiele si de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voastre? Poftiti si nu aveti; ucideti si pizmuiti si nu puteti dobandi ce doriti; va sfatuiti si va razboiti, si nu aveti, pentru ca nu cereti. Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca voi sa risipiti in placeri." (Iacob 4, 1-3)

O lupta similara a fost si in madularele fiului cel mic din pilda lui Isus. Sentimentul de indreptatire, increderea in propriile puteri, impresia ca va fi independent si liber urmandu-si poftele l-au facut sa plece de langa tatal sau unde se simtea un sclav. A plecat pentru ca se considera liber, si a sfarsit mai rau ca un sclav. Putem spune ca, in conformitate cu versetele de mai sus, acest fiu mic a urmat legea trupului.

De partea cealalta avem exemplul fiului cel mare. Acesta a ramas langa tatal, i-a fost ascultator, fidel, s-a preocupat de bunul mers al casei, era plecat la camp pana seara, nu irosea averea tatalui cu prietenii (a se vedea versetele 25-29). Probabil ca in viziunea fiului cel mic, acest fiu mare era un sclav. Totusi, fiul cel mare a ales liber aceasta cale de a-i sluji tatalui. Recompensa tatalui pentru acest fiu a fost: "Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt." (Luca 15, 31) Putem spune, asadar, tot in lumina versetelor de mai sus, ca acest fiu mare a urmat legea mintii despre care vorbea Pavel.

Pentru a intelege mai bine aceasta lupta dintre trup si minte trebuie sa analizam prima ispita si cadere in pacat pe care Biblia ne-o relateaza.

In capitolul 3 din cartea Facerii gasim ca diavolul ispiteste prima data mintea Evei si abia apoi aceasta isi urmeaza poftele trupului. Pe durata dialogului dintre diavol si Eva pe marginea poruncii lui Dumnezeu de a nu manca din fructul pomului oprit, acesta arunca samanta neincrederii in mintea Evei spunand: "Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facere 3, 1-5). Nu stim cat timp a trecut de la crearea lui Adam si Eva pana la acest dialog. Cert este ca dupa acest dialog "femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el" (Facere 3, 6).

O lupta similara se duce si in madularele noastre. Trupul ne impinge s-o luam pe calea fiului cel mic, sa cerem acum partea "care ni se cuvine" si sa plecam, avand astfel impresia ca suntem independenti, liberi, autonomi. De partea cealalta, mintea si, de ce nu, experienta de viata ne invata ca urmand aceasta cale vom sfarsi departe de cei dragi si de Dumnezeu, devenind sclavii propriilor patimi.

Urmand legea trupului, a poftelor, ne vom mangaia "acum" ca mai tarziu sa "fim in lipsuri". Urmand legea mintii, ne lipsim de anumite lucruri acum ca mai tarziu sa ne bucuram de intreaga mostenire care ni se cuvine. Aceasta este credinta, despre care Pavel ne spune ca "este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute" (Evrei 11, 1).

Pilda Fiului Ratacitor ofera in acelasi timp speranta celor care doresc sa se intoarca de la legea trupului, asemenea fiului cel mic ("Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;" – v.22-23), si asigurare celor care cauta sa mearga urmand calea mintii, a credintei, asemenea fiului cel mare ("Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt" – v.31).

Aceasta pilda are aplicare atat in relatiile inter-personale cat si in relatia cu Dumnezeu.

Aveti pe cineva din familie care a plecat "departe"? Dati-i un telefon sau scrieti-i un email ca este oricand binevenit acasa. Sunteti plecati de-acasa "departe"? Dati un telefon celor dragi si faceti primul pas catre reconciliere cu familia.

In cazul relatiei cu Dumnezeu, ati plecat "departe", urmand legea trupului, manati de propriile pofte sau patimi? Veniti-va in fire, hotarati-va sa va impacati cu Domnul, veniti catre El, cereti-i iertare si El va alerga catre dumneavoastra, va va strange la piet, va va saruta si va va ridica din nou la rangul de fiu (Luca 15, 17-22).

Trupul va indeamna sa ramaneti in continuare in aceeasi stare de sclav si sa va saturati cu laturile acestei lumi, in timp ce mintea/credinta va spune ca intorcandu-va acasa veti fi indestulat cu vitelul cel gras pe care tatal vi l-a pregatit. Cat mai stati pe ganduri pana va intoarceti?

Pr. Chris Terhes
Misiunea Greco-Catolica "Sf. Ioan Botezatorul"
www.sfioan.org

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page