Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Povestea printesei Roz...

Aceasta este o poveste despre o printesa, este o poveste despre aparente, despre cunoastere si necunoastere, despre sentimente, unele mai nobile, altele mai putin… este o poveste si totusi nu este o poveste…

De ceva vreme, la portile inalte si solide ale cetatii tot venea cineva care incerca sa ia legatura cu printesa. Se prezenta pe numele mic, facea o plecaciune in fata strajerilor si-i ruga respectuos sa-i anunte vizita, numai ca de fiecare data acestia il refuzau si-l trimiteau la plimbare, pentru ca in misterioasa cetate nu intra chiar asa orice muritor de rand, ci numai anumite si anumite persoane, dupa cum bine poruncise printesa, pentru ca aceasta nu avea incredere in oamenii din exterior. In unii avusese incredere oarba dar au dezamagit-o, in altii isi pusese sperante mari, dar a ramas numai cu ele… Cetatea era atat de departe de lume, de lumea reala si atat de bine ascunsa de privirile curiosilor, tocmai din motivul amintit mai sus, incat foarte putini aveau cunostinta de existenta acesteia, dar dintre cei care o cunosteau, multi, ca sa nu spun chiar toti, se minunau de misterioasa constructie, roz, inalta, somptuoasa si fortificata si se intrebau oare cine locuieste si ce se petrece dincolo de acele mari si de nepatruns ziduri, ca sa nu mai spun ca fiecare isi dorea sa poata sa patrunda… Zvonurile incepusera sa circule. Unii spuneau ca acolo ar locui o vrajitoare, altii, din contra, ca acolo ar trai o tanara frumoasa cum nu se mai pomenise pana atunci, dar cei mai multi spuneau ca acolo locuieste o tanara si frumoasa printesa, care te vrajeste pur si simplu cu zambetul, cu misterul ei. Uneori o vedeau iesind calma, mandra si eleganta din propria-i cetate, plecand… nu se stie unde, pentru ca peste nu mult timp s-o vada alergand in directia inversa… fara sa vorbeasca cu nimeni, trantind portile in urma ei si zavorandu-le cu multe chei... Unii, mai vechi prin partile locului spuneau ca nu asa au stat lucrurile din totdeauna. Inainte printesa era prietenoasa, deschisa, calda, foarte increzatoare… numai ca de la un timp se schimbase radical.

Unii, constienti de propriile puteri, se multumeau doar sa priveasca si sa intoarca capul uitandu-se in urma pana cand cetatea, facandu-se din ce in ce mai mica, nu se mai zarea deloc. Altii, dimpotriva, prea plini de ei, considerau ca cetatea li se cuvine si-si propusesera s-o cucereasca cu orice pret, doar de dragul victoriei Altii, invidiosi si rai isi doreau sa intre cu orice pret si sa strice ceea ce printesa construise, altii si altii… fiecare cu motivele lor… noi insa ne vom opri atentia asupra acelui tanar insistent care tot incerca sa patrunda in cetate. Cine era, ce intentii avea, ce-si dorea de la tanara printesa, iata cateva intrebari pe care oamenii incepusera sa si le puna, tot vazandu-l cum se duce si pleaca de la portile de nepatruns ale cetatii…

N-o cunostea pe printesa, n-o mai vazuse pana atunci niciunde, doar in ziua aceea in care se intorcea, grabita si trista in cetatea ei roz, pret de cateva clipe, chiar se privira in ochi. Asta, da, asta il fermecase pe personajul nostru: avea niste ochi atat de mari si de frumosi, dar atat de tristi pentru o printesa… Contrasta cu tot ceea ce-si imagina el pana atunci ca reprezinta o printesa, era ca si cum un matematician celebru ar fi aflat peste noapte ca teoriile in care crezuse atata si atata timp erau neadevarate. I se intampla sa simta ceva. Am sa fac o paranteza pentru voi, oamenii contemporani… acum ceva ani vazusem un film "Robotel sentimental" in care unui robot, in urma unei intamplari bizare i se intampla sa aiba sentimente umane si sa se indragosteasca de o femeie. Personajul nostru se analiza singur si se mira de ceea ce incepe sa simta fata de printesa din cetatea roz, asemenea acelui robot din film… Se simtea… atras inexplicabil de acea privire, de acel zambet nevazut dar pe care-l intuia larg si cald, se simtea... cum nu se mai simtise de multa vreme, fermecat de ceea ce reusise sa vada in si prin ochii printesei.

Cunoscutii, familia, propria constiinta si ratiune, oamenii din jurul cetatii, nimeni nu-l sfatuia sa se imbete cu apa chioara, cum se spune, pentru ca era de asteptat ca o printesa sa aiba aspiratii inalte, mult prea inalte, poate mai inalte decat Everestul, iar el era un alt muritor de rand din exteriorul cetatii. Tot urmarind-o pe printesa cum iese si intra in cele doua lumi, o descoperi asa cum nu foarte multi reusisera s-o faca si i se intampla sa incheie o batalie devenita razboi intre el si propriul sau eu, rezultand clar si fara nici un dubiu ca este indragostit. Indragostit nu de printesa retrasa, imbracata elegant, cu diadema de aur, din exteriorul cetatii, ci de fata copilaroasa si deosebita din interiorul cetatii, imbracata simplu, pe care o stia privind cerul instelat sau jucandu-se cu pisicile, nu suparata pe lume ci speriata de ea, nu in interior, ci afara. Adica si-a dat seama, dupa desele intrari si ieri ca acolo unde lumea crede ca ea se simte bine si ocrotita, de fapt se simte inchisa si marginalizata, ca nu este un loc unde-i place si unde-si doreste sa stea, ci doar un refugiu.

Tot incercand sa intre in cetatea roz si tot nereusind, personajul isi propuse sa mai faca o ultima incercare. Zis si facut! Se scula de dimineata, isi puse in desaga cate ceva de mancare, o sticla cu apa, pentru ca avea ceva drum de strabatut si lua calea cetatii roz. Atat de mult isi dorea sa-l lase sa intre… ce fericit ar fi fost…

Tot gandindu-se ba la una, ba la alta, nici nu-si dadu seama cand ajunse in fata uriaselor porti mai roz ca celebra pantera roz. Inima incepu sa-i bata aritmic, de parca se speriase de ceea ce vedea si vroia s-o apuce la goana de unde venise.

Cei doi paznici, inarmati pana in dinti erau prezenti la datorie. Vigilenti si foarte suspecti, incat observau tot ce misca, chiar si micile si blandele furnicute. Il recunoscura imediat pe cel care cerea pentru a nu stiu cata oara sa fie lasat sa intre in cetate. Se privira si-si zambira, vrand sa spuna, "iar asta!"

Stiau exact ce va urma… se va apropia… se va prezenta, se va inclina respectuos si-i va ruga s-o anunte pe printesa ca se afla acolo si ca doreste sa intre…

Asa si intentiona sa procedeze, numai ca ajuns in fata portilor, se opri brusc, ca lovit de o sulita nevazuta. Ramasese privindu-i asa minute in sir pe cei doi gardieni, care la randul lor il priveau incremeniti. Era constient de cat de mult o pretuiesc si-o iubesc acei paznici, de-si fac atat de ireprosabil datoria, unde mai pui ca aflase ca nici nu erau platiti pentru asta!!! Atunci realiza ce mult gresise, ce prost si incuiat la minte fusese…

Se apropie si mai mult, aproape ca le putea simti respiratia. Se prezenta, facu o plecaciune si-i ruga sa-i transmita frumoasei printese roz c-o asteapta afara!!! Pentru prima data vazu portile deschizandu-se.

Aceasta a fost povestea unei printese, o poveste despre aparente, despre cunoastere si necunoastere, despre sentimente, unele mai nobile, altele mai putin… Aceasta a fost povestea unei fete retrase in lumea ei proprie… aceasta a fost o poveste si totusi nu a fost o poveste…

Florentin GURAU, Braila, Romania

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page