Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Nu e nicio victorie ! Insula Serpilor - Forta de echilibru mistic a Romaniei

 

prof. dr. Adrian Botez

Pe 3 februarie 2009, toate posturile de televiziune din Romania au clamat „victoria Romaniei, prin decizia CIJ de la Haga”!

Este mai mult decat o diversiune si o crima mediatica – este, vorba lui Talleyrand-Perigord, Ministrul de Externe al Frantei, catre Napoleon, dupa asasinarea (la ordinul imperial...) a ducelui d‘Enghien – „o greseala!” O grava greseala de abordare a problemei. (Nu vorbim aici de „descoperirileidezvaluirile” de a doua zi, 4 februarie 2009...! - despre „vinderea pieii ursului din padure”,– inca din 1992, „cu voia dumneavoastra”...).

Prin vocea lalainda, aiurita, turmentata de o bucurie dezmatata, a presedintelui Basescu (de la Budapesta...), prin vocea ignorant-triumfalista a Ministrului de Externe al Romaniei, Cristian Diaconescu, cat si prin vocea, destul de posomorata, a reprezentantului MAE al Romaniei la Haga, Bogdan Aurescu – s-a tot „plusat”, toata ziua de 3 februarie, si romanii au aflat ca „Romania a castigat 80% din platoul continental – 9.730 de kilometri patrati”, dimpreuna cu „80 de miliarde de metri cubi de gaze si 12 milioane tone de petrol” – submarine, toate... O fi... ca prea ziceau, toti, cu foc... - , dar, vorba fostului premier Radu Vasile – „daca gazele si petrolul sunt exact in cei 20% castigati de Ucraina?”... (s-a vazut, a doua zi, ca erau destule, cel putin dupa estimarile „sterlinge”, si in partea noastra... – a se vedea Contractul dintre ANRM si firma Sterling!). Partea ucraineana era suspect de linistita, dupa ce „tanti” aia, Rosalyn Higgins, a citit un verdict intortocheat, de n-a stiut nimeni nici macar ca ala era verdictul...!!! (... „tanti” aia are o voce monotona, de ar putea lansa navete spatiale la NASA, Cap Canaveral...).

Dupa cata istorie stim noi, problema Insulei Serpilor, fie si tratata strict politico-economic, trebuia abordata „de la radacina”. „Victoria” reala ar fi constat in tratativele tenace ale diplomatiei Romaniei, pentru ca sa se „dreaga” o gafa tradatoare, si Insula Serpilor sa revina Romaniei!!! – pentru ca ea NU A APARTINUT, LEGAL, NICI MACAR A URSS-ului de dupa 1945!!! (...iar Ucraina prea mosteneste LEJER, fara sa dea seama DE NIMIC, un imperiu sovietic pradalnic si extrem de viclean, din care R.S.S. Ucraina a facut parte geo-politica, DAR NU SI DECIZIONALA!!!). In 1948 (ciudat... – pe 4 februarie 2009 se implineau 61 de ani de la tradarei„autopacaleala”...!), aceasta insula, care apartinuse, o istorie intreaga (plus o sacralitateimitologie intreaga, cum vom vedea mai jos...) a fost pierduta „ de facto”, NU „DE JURE”, prin prostia tradatoare a ministrului plenipotentiar al Romaniei, Eduard Mezincescu, cel care a dat-o sovieticilor printr-un „proces verbal scris pe o foaie de caiet de matematica”... Iata „povestea” jalnica si penibila, pentru istoria Romaniei:

La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Romane, dr. Petru Groza si ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova <<Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Romania si URSS>> care, cu toate ca invoca Tratatul de pace din 1947, stabileste, contrar prevederilor acestui Tratat, ca <<Insula Serpilor, situata in Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in componenta URSS>> (art. 1, lit. b).

In cursul actiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergandu-se pe talvegul bratului Chilia, in mai multe randuri s-a luat ca frontiera nu talvegul, ci brate laterale pe partea dreapta, incluzand de partea sovietica nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tatarul mic), Dalerul mare si Dalerul mic, ci si Ostrovul Limba de la gurile braului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei de la Golful Musura la sud de Insula Serpilor, iar in procesul-verbal de descriere a traseului s-a mentionat trecerea acesteia la fosta U.R.S.S. (in acelasi mod s-au mai pierdut si insulita Maican de pe bratul Chilia). In schimb, ostroavele Tatomirului (Tatarul mare sau Tatanir) si Cernofcai, si ele ocupate in 1944, sunt oficial recunoscute ca apartinand Romaniei, granicerii sovietici retragandu-se din ele.

Acest protocol nu a fost niciodata ratificat de catre Romania(s.n). Cu toate acestea, la data de 23 mai 1948, reprezentantii ministerelor de externe din cele doua tari (Nikolai P. Sutov, prim-secretar la Ambasada U.R.S.S. din Bucuresti si Eduard Mezincescu, ministru plenipotentiar) au semnat chiar pe Insula Serpilor (Zmeinai) un proces-verbal de predare a insulei care mai departe va face parte din RSS Ucraineana. In acel document, se afirma ca “Insula Serpilor a fost inapoiata U.R.S.S. de catre R.P.Romania si incadrata in teritoriul U.R.S.S.“, desi aceasta nu apartinuse niciodata Uniunii Sovietice.

La data de 25 noiembrie 1948, printr-un alt proces-verbal, s-a stabilit frontiera romano-sovietica pe Canalul Musura, aflat la vest de Ostrovul Limba si de Bratul Chilia.

Aceste documente au fost pastrate mult timp secrete astfel ca in martie 1949, capitanul Copaciu, membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru ca nu recunostea URSS-lui Insula Serpilor si nici alte 5 insule de pe Bratul Chilia. In august 1949 nave militare sovietice, au somat pe romanii ce pazeau farul, i-au arestat si i-au debarcat in orasul Sulina. t4a

Imediat dupa ocuparea Insulei Serpilor, sovieticii au instalat aici o importanta baza militara de supraveghere maritima si aeriana, cu scopul de a controla gurile Dunarii, precum si sisteme radar care supravegheau intreaga zona a Balcanilor. In mai multe randuri, pescarilor romani care au fost surprinsi de furtuna pe mare nu li s-a permis sa se adaposteasca pe insula, fiind refuzati de catre autoritatile militare sovietice, incidentele incheindu-se, de mai multe ori, cu victime.

Posesia sovietica asupra Insulei Serpilor a fost confirmata prin Tratatul incheiat intre Guvernul Republicii Populare Romane si Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei romano-sovietice, de colaborare si asistenta mutuala, semnat la Bucuresti la 27 februarie 1961.

Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci presedinte al Consiliului de Stat) doar de catre Consiliul de Stat al Republicii Populare Romine. t5a

Din punct de vedere juridic, cele doua intelegeri bilaterale (protocolul si procesul verbal de predare) semnate intre Romania si URSS sunt neconstitutionale, fiind astfel nule si neavenite pentru dreptul international.(s.n.). Orice intelegere bilaterala prin care se cedau portiuni din teritoriul romanesc, nu putea sa intre in vigoare, fara ratificarea ei de catre Parlamentele celor doua tari (in acele vremuri Sovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Nationala a Romaniei), lucru care nu s-a intamplat. Astfel, se considera conform dreptului constitutional ca Insula Serpilor nu a fost instrainata niciodata de jure” - s.n. (cf. Wikipedia, enciclopedia libera).

Dar, cum anuntam mai sus, problema are si aspecte metafizice extrem de profunde, pe care, se vede treaba, si rusii, si ucrainienii (care au fost stapani pe stepele lor, iar nu aici, intre TAINELE SI PUTERILE MISTICE ALE TRACILOR!!!), le stiu mult mai bine decat noi, mostenitorii „legali” ai acestor taine si puteri... Pe de o parte, iata ce spune Legenda lui Achile...:

Insula a fost denumita de catre greci cu numele de Insula Leuce - Ëåõêüò (“Insula Alba”). O denumire similara a fost data de catre romani care i-au spus Insula Alba, probabil din cauza faptului ca au fost gasite pe insula ruine de marmura alba.

Insula este pomenita pentru intaia oara in anul 777 inainte de Hristos. Dupa mitologia greaca, zeita Thetis s-a rugat de Neptun (zeul marilor) sa scoata din adancul marii o insula pentru fiul ei Achile, erou al Troiei. In conformitate cu un poem epic despre razboiul troian al lui Arctinus din Milet, ramasitele pamantesti ale lui Achile si Patrocle au fost aduse in aceasta insula de catre zeita Thetis, pentru a fi puse intr-un sanctuar.

Conform legendelor, in antichitate, grecii au construit aici un templu maret in cinstea lui Ahile - erou al aheilor. De asemenea, aici ar fi fost si alte edificii in care locuiau preotii. Cercetarile efectuate pe insula in secolul al XIX-lea confirma legendele, deoarece, in anul 1823, ruinele vestitului templu inchinat lui Achile si alte vestigii din insula au fost descoperite de capitanul rus Kritzki. Alte descrieri ale templului le avem de la germanul Kohler. Vestigiile descoperite de cei doi au fost ulterior expuse in muzeele din tarile lor.

Edificiul antic ar fi avut un diametru foarte mare, de forma patrata, fiecare latura avand 29,87 m. In partea de est a sanctuarului se afla templul inchinat eroului Achile. Arhitectura templului si a altor vestigii din insula era specifica epocii numita ciclopeana, asemanatoare celor din Tesalia si Tracia: ziduri formate din blocuri mari de piatra imbinate fara ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea constructiei o culoare alba. Pe baza fragmentelor de constructie descoperite, templul lui Achille a fost un monument de arta, avand langa el mai multe camere, pentru functionarea oracolului, precum si pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului.

Acest templu este mentionat de poetul roman Publius Ovidius Naso (care fusese exilat la Tomis) in versurile sale, precum si de geograful grec Ptolomeu si de istoricul grec Strabon. Filozoful grec Maximus din Tir (care a trait in secolul al II-lea dupa Hristos), afirma in lucrarea sa “Discutii“ ca: “Achile locuieste intr-o insula drept in fata Istrului, in Marea Pontica. Acolo se afla templul si altarele lui Achile...“

Geograful grec Ptolomeu (care a trait in secolul I dupa Hristos) mentioneaza in opera sa “Indreptar geografic“ ca: “Insulele situate in vecinatatea Moesiei Inferioare, in acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt: Boristene (la gurile Niprului, n.n.):57 grade, 15 minute - 47 grade, 40 minute si insula lui Achile sau Leuce (“Alba“)“.

Mai multe inscriptii antice au fost gasite pe insula, inclusiv un decret olbiopolitan (din orasul Olbia) datand din secolul al IV-lea inainte de Hristos care cere tuturor locuitorilor cetatii Olbia sa apere insula si sa-i alunge pe piratii care locuiau pe “insula sfanta”.

Istoricul Gheorghe I. Bratianu (1898-1953), in lucrarea sa “Marea Neagra de la origini pana la cucerirea otomana“ (2 vol., Bucuresti, 1988), afirma prezenta unor civilizatii antice (ionieni, milesieni) pe litoralul Marii Negre. “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din “insula Alba“, Leuke sau Achilleis, mica stanca ce se inalta in plina mare in largul gurilor Dunarii, si se numeste astazi Insula Serpilor. Acest punct de escala al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat in cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigatiei si al comertului. (...) Istoria lor, trasata cu ajutorul numeroaselor inscriptii scoase la lumina de sapaturi, indica stranse contacte intre aceste porturi ale litoralului, care pastreaza caracterele principale ale civilizatiei urbane a Greciei antice si populatiei indigene ale hinterland-ului, geti sau sciti.“

O alta legenda se refera la faptul ca in mitologia greceasca Insula Leuke era considerata un loc paradisiac, o lume in care se refugiau sufletele mortilor. Astfel, o alta denumire atribuita de grecii antici este de Insula Makaron, adica “A fericitilor“. Unii cercetatori au mers si mai departe cu speculatiile, traducand termenul Atlantis prin Fericire. Aceasta speculatie a fost alimentata de faptul ca nu departe de Insula Serpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlantilor t1a”

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page