Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PATRIE, LIMBA, STEAG, NATIONALISM!



"Acolo este tara mea si neamul meu

cel romanesc!/Acolo eu sa mor as vrea,

acolo vreau eu sa traiesc!” (Ion Nenitescu)


Azi, in aceste vremuri tulburi, pe care noi, romanii, le traim din 1990 incoace, intr-o perioada in care patriotismul adevarat, nu cel mimat, si nationalismul luminat, curat, traditional ardelenesc, sunt, dupa unii, "notiuni depasite”, ba chiar desuete, cand unora, ajunsi pe alte meleaguri, spun ca le este rusine ca sunt romani, dominati, cand le este bine de sloganul "Ubi bene ibi patria”, versurile lui Ion Nenitescu pot fi acel balsam binefacator, amintind de acel necesar drag de tara, sentiment tonic si atat de romanesc. Din pacate, in capul unora, dupa 1990, poezia noastra patriotica ar fi chiar o rusine, ar fi falsa, cum fals ar fi si sentimentul apartenentei noastre la neam intr-o Europa pe care unii ar dori-o deja a regiunilor, nu a natiunilor! Ei uita, cu desavarsire, acea dorinta a fostului presedinte al Frantei, generalul Charles de Gaulle, ca sa traim intr-o "Europa a natiunilor, nu a regiunilor”! De ce sa fie poezia si patriotismul trairi desuete in aceasta istorie atat de zbuciumata a Neamului romanesc, cu suferintele, cu tristetile, cu luptele, cu bucuriile lui, mai ales acum, cand, mai mult ca oricand, este nevoie in Romania de patriotism, de unitate si de renastere nationala? Oare nu ne unesc pe toti, "peste toata acea intindere de loc unde se vorbeste romaneste”, – cum spunea Mihail Kogalniceanu – limba noastra dainuitoare, organism viu prin timp, si patria nemuritoare? Limba si patria, binom nedespartit, acolo unde ne unesc, in patria aceasta de pamant si de cuvinte, originea comuna, aceeasi limba, credinta stramoseasca si traditiile de cand lumea pe locul vechii Dacii, in Daco-Romania continuitatii si durabilitatii noastre! Oare nu inaintemergatorii erau cei care ne indemnau sa fim buni romani, patrioti si nationalisti aparatori ai vetrei, ai pamantului stramosesc, ai graiului, ai credintei, ai traditiilor, ai legii strabune? Oare nu ne indeamna, prin timp, Simion Barnutiu sa asezam la temelia structurii de rezistenta a poporului roman, neam nascut crestin, sentimentul inaltator, puternic, al dainuirii limbii sub cerul sub care ne-am nascut? Oare nu vin, de departe, spre noi, si azi, cuvintele lui: "Fost-am cu hunii, si nu ne-am facut huni; fost-am cu avarii, si nu ne-am facut avari; fost-am cu bulgarii, si nu ne-am facut bulgari; cu rusii, si nu ne-am facut rusi; cu ungurii, si nu ne-am facut unguri (…). Nu ne-am ungurit, nu ne-am nemtit, ci ne-am luptat pentru pamantul si neamul nostru, ca sa vi le lasam voua, dimpreuna cu limba noastra, ca si cerul sub care ne-am nascut. Nu va nemtiti, nu va unguriti nici voi; ramaneti credinciosi neamului si limbii voastre!” – ne indemna inaintemergatorul, luminator al cailor noastre. Mesaj prin timp, pana la noi ajung si cuvintele istoricului Alexandru Papiu Ilarian, care, intrebat, odata, care-i deosebirea intre nationalism si patriotism a dat un raspuns uluitor de simplu, clar si definitiv. In Transilvania a fi patriot si nationalist roman "totdeauna si aceeasi insemneaza”. Adica, una si aceeasi este! Ce frumos raspunde acestor deziderate ale romanismului si George Cosbuc, cel cu "satu-n glas”: "Acolo, unde-i cer senin si ca seninul cer zambesc/ Femei ce poarta l-al lor san copii ce pentru lupte cresc// Acolo, unde-s’nalti stejari si cat stejarii ’nalti imi cresc/Flacai cu piepturile tari, ce moartea-n fata o privesc,/Acolo unde-s stanci si munti, si ca si muntii nu clintesc/Voinicii cei cu peri carunti in dor de tara stramosesc”. Nu tot Cosbuc ne lasa si versurile: "O lege-avem, strabuna,/Prin veacuri de furtuna,/Ea n-a putut s-apuna/Strivita de pagani./Ne-a fost Cel Sfant tarie/ Si-n veci o sa ne fie,/Sus inima, romani!/Sus inima, romani!/”? Oare nu dintr-o constiinta nationala, dainuitoare, inaintemergatorii ne-au lasat mostenire cuvintele si indemnurile lor pentru minte, inima si invatatura? Grigore Ureche: "Toata albina isi apara cascioara cu acele si cu veninul sau”; Tudor Vladimirescu: "Patria se cheama norodul, iar nu tagma jefuitorilor!”; Mihail Kogalniceanu: "Omul inainte de neam si-a iubit familia, inainte de lume si-a iubit neamul si partea sa de pamant, fie mare, fie mica, in care parintii sai au trait si i-a ingropat, in care el s-a nascut”; Stefan cel Mare si Sfant: "Daca dusmanul vostru va cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre”; Neagoe Basarab: "Nu traiti ca pasarea aceea ce se cheama cuc, care-si da ouale de le clocesc alte pasari si-i scot puii, ci fiti soimi si va paziti cuibul vostru!”; Nicolae Iorga: "Fara patrie nu se poate inchipui existenta de natiune, si fara natiune patria e numai un cuvant desart!”; Dimitrie Bolintineanu: "Cel ce a sa viata Tarii sale-nchina/Piere ca lumina intr-a sa lumina”; Barbu Stefanescu Delavrancea: "Patriotismul este sentimentul activ si covarsitor al generatiilor actuale, care binecuvanteaza parintii, mosii si stramosii…”. Bine ar fi ca, macar in ceasul al doisprezecelea, domnul premier Ponta, guvernantii de azi sa asculte povetele de la Stefan cel Mare si Sfant, de la Kogalniceanu si Iorga, de la acei inaintemergatori care nu s-au impilat sabiei, nici puterii vrajmase, ci au luptat pentru neamul acesta romanesc, pentru vatra lui stramoseasca! Doamne, cat de actuale sunt indemnurile lor venind prin timp! Doamne, cate oua straine clocesc guvernantii de azi ale atator cuci veniti din cele patru zari, care-si depun ouale in cuiburile noastre. Uita ei sa fie soimi, ci sunt niste penibile zburatoare, uitand ca iubirea de patrie e sfanta datorie! Stiind ca existenta noastra, ca romani, se identifica cu Neamul sub semnul limbii, legii, credintei stramosesti si al mosiei, ca trebuie sa slujim unui ideal inalt, cel al interesului national, inaintemergatorii ne-au lasat dovezi ale stralucirii limbii in acest avanpost al insulei latinitatii in oceanul slav, lasandu-ne versuri nemuritoare. Oare poezia lui Eminescu "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, nu-i "cea mai frumoasa poezie despre tara, despre Romania, scrisa vreodata pe acest pamant?” – se intreba acad. Ioan Aurel Pop, nu doar rector merituos al Universitatii "Babes-Bolyai”, ci si un mare patriot roman, toba de carte, iesit din mantaua neamului romanesc, ardelean, acel gand blagian dus pana la capat, cu inima sincron batand cu trairile, cu suferintele neamului, vertical prin hatisul actual al marilor tradari ale puterii postdecembriste, fiu credincios al neamului? Cu patos el reda versurile: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,/Tara mea de glorii, tara mea de dor?/Bratele nervoase, arma de tarie,/La trecutu-ti mare, mare viitor!”. Oare ce poate fi mai inaltator, ca sentiment al apararii unui ideal, decat chemarea poetica din poezia "La arme!” sau trairea zbuciumului, sub apasare straina, din "Doina”? Oare "Balada” si "Crai nou” ale lui Ciprian Porumbescu, ce sunt? Nu-s ele o "tanguire a graiului”, a duratei, a existentei, prin codrii Sucevei, ai Arboroasei, spre noi venind cu o alta tanguire, cea a tuturor clopotelor manastirilor Moldovei? Dar descrierea Tarii Ardealului, de catre Nicolae Balcescu, din "Romanii subt Mihai-Voievod Viteazul”, dar "Descrierea Moldovei”, a marelui invatat Dimitrie Cantemir, ce sunt? Nu constituie ele un mare gest patriotic, inainte de toate? Dar prima unificare a pamanturilor romanesti, la 1600, de catre Mihai Viteazul, strateg european si "domn al tarii Romanesti, al Ardealului si al toata Tara Moldovei”? Dar poezia "Limba noastra” a lui Alexe Matievici, poetul militar, rapus, la doar 29 de ani, de tifos exantematic, pe frontul luptelor de la Marasesti, in Moldova din vara anului 1917 a Primului Razboi Mondial, adevarat imn inchinat limbii noastre? "Limba noastrai o comoara/In adancuri infundata,/Un sirag de piatra rara/Pe mosie revarsata.//…// Limba noastra-i numai cantec,/Doina dorurilor noastre,/Roi de fulgere ce spintec/Nouri negri, zari albastre.//Limba noastra-i graiul painii./Cand de vant se misca vara:/In rostirea ei, batranii/Cu sudori sfintit-au tara//…//Limba noastra-i, limba sfanta./Limba vechilor cazanii./Care-o plang si care-o canta/Pe la vatra lor, taranii//…//Strangeti pietre lucitoare,/Ce din soare se aprinde/Si-ti vedea, in revarsare,/ Un potop nou de cuvinte//…//Rasari-va o comoara/In adancuri infundata,/Un sirag de piatra rara/Pe mosie revarsata”. Mesaje prin vreme ale celor trecuti in tarana odihnei, iar azi "numai pietre de mormant/Mai pastreaza-al lor cuvant”. In aceasta namoloasa realitate romaneasca, in aceasta brambureala politica de azi, plina de capcane, de dezamagiri, de tradari, de compromisuri si de renuntari la mandrie nationala si demnitate, de vanzari de Iude postdecembriste, se arata cate o raza de lumina a celor adevarati intelectuali romani, care nu "s-au saturat de Romania”, precum avortonul Sabin Gherman, patrioti, care continua sa lupte, pe baricada adevarului si a interesului national, pentru tara asta "de pamant si de cuvinte”, intelectuali care se mandresc ca sunt romani ai acestui pamant binecuvantat de Dumnezeu. Unul dintre ei este contemporanul nostru, istoricul clujean dr. Gelu Neamtu, care, intr-un remarcabil articol publicat in "Vitralii – Lumini si umbre” nr. 17 (articol despre care am scris miercurea trecuta), ofera o adevarata lectie de patriotism, de nationalism luminat, cu referiri "la pasii marunti ai revizionismului si la tradarile cozilor de topor”, care, spre rusinea lor, considera steagul romanesc, Tricolorul, drept o "carpa”. Pentru frumusetea ei, el reda "Cantecul steagului”, poezia lui St. O. Iosif: "Steag, ce mai pastrezi in cute,/Urma gloriei trecute,/Astazi poti desfasura/Flamura oriunde-ti place,/Zid de sabii iti vom face/Toti,- si te vom apara!//Vino, sfant simbol, si du-ne/Cum ne-ai dus si-n vremi strabune,/ Sub Stefan si sub Mihai;/Umple caile de larma./Praf si zanganit de arma,/Tropot si nechez de aici!/Sune goarna, urle tunul!/Cu iubire, toti ca unul,/Dupa tine vom zbura!/La izbanda sau la moarte,/Cum va fi ursit de soarte,/Inainte, Mars! Ura”. Nu traire patriotica-i acel final din Imnul ASTREI: "Cu dreapta-Ti sa ne ocrotesti,/Puternic Dumnezeu,/A noastra stea, pe bolti ceresti,/Luceasca-n veci, mereu!”? Sau strofa finala din Imnul de Stat al Romaniei din "Desteapta-te, romane!”, poezia lui Andrei Muresanu: "Preoti cu Crucea-n frunte, caci oastea e crestina,/ Deviza-i libertate si scopul ei preasfant,/ Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,/Decat sa fim sclavi, iarasi, in vechiul nost’ pamant!”. Azi, cand unii imprudenti, din nou, "atata focul cu sabia”, sa ne amintim cuvintele lui Nicolae Iorga: "Cand natia e in arme, eu nu vad decat steagul tarii si steagul tarii il apar!”. Unii vor spune, grabiti in judecata, ca azi nu suntem "natie in arme”. Ba suntem! Intr-un fel, in timp de pace, in fiecare zi suntem "natie in arme”. Din 1990 incoace, Romania, hartuita din toate partile, in vreme de pace doar aparenta, se afla, intr-un fel, sub arme postdecembriste in toate privintele. Cei care doresc suveranitati paralele, subminarea, din interior, a statului roman, dezmembrarea pusa la cale chiar din varful guvernarii, cu UDMR la putere, cei din caracatita autonomista, mereu creeaza o stare exploziva. Noi trebuie sa vedem doar steagul tarii, nu acele drapele ilegale, arborate prin Ardeal. Iar steagul Tarii sa il aparam! Sa nu uitam ce spune francezul, neamtul, grecul, cei care-si iubesc tara, limba, steagul, dainuirea: avem o singura patrie, un singur popor, o singura limba, o singura Constitutie, un singur imn de stat, un singur steag! Acolo, unde nu incape fatarnicia, lingusirea si slava desarta, invrajbirea si ura, ci adevarul si sinceritatea, omul, "aceasta trestie ganditoare”, cea "care cugeta”, cu acea cunoastere si constiinta de sine, stie ca "nu este nenorocire mai mare decat pierderea patriei” (Euripide), ca patria, de la Homer, Platon, Euripide, Cicero, Pindar, Bacon, Montesquieu, Voltaire, Napoleon I, incoace venind spre Stefan cel Mare, Neagoe Basarab, Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, George Baritiu, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, B. St. Delavrancea, Eminescu, Cosbuc, I. Nenitescu, Al. Vlahuta, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, inseamna coeziunea unui neam, sufletul lui, inalt sentiment al gandirii, scumpa mostenire a stramosilor. Patria este de neconceput "fara dragostea pentru limba ei”, fara patriotism, nationalism curat, daruire si sacrificiu!

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page