Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Piata Universitatii – între utopie si un idealism controlat



Pe 24 aprilie s-au implinit 24 ani de la debutul fenomenului Piata Universitatii. Numeroase site-uri si bloguri au rememorat cu nostalgie evenimentele din primavara lui 1990, inainte si dupa Duminica Orbului. Dupa atatia ani fenomenul, la o analiza atenta, imi pare de un utopism incredibil si ca o manifestare de un idealism bine controlat. Dincolo de tineretea participantilor si naivitatea romanilor ca pot schimba ceva in Romania cu un miting de amploare, fenomenul a fost de la inceput penetrat de structurile puterii, serviciile de informatii si a facut in oglinda jocul FSN-ului. Multi romani credeau in primavara lui 1990 ca in decembrie 1989 a avut loc o revolutie. Azi stim din documente ca a fost o lovitura de stat, pe un fond de explozie populara, in care esalonul 1 al puterii comuniste a fost inlocuit de esaloanele doi si trei, controlate de agentura KGB si GRU din Romania, la intelegere cu SUA. Noii emanati au aruncat pe piata sloganul “nu ne vindem tara” ca sa preia ei activele politice si economice ale tarii. Peste noapte fostii directori au devenit patroni peste averea statului, doar nu era sa o dea multinationalelor occidentale pe gratis, in 1990. Partidele istorice erau prea slabe atunci si s-a dovedit dupa 2000, cand s-au deschis arhivele securitatii ca erau infiltrate de informatori si ofiteri ai vechiului regim. Multi romani s-au speriat de haosul din piata si au votat masiv cu FSN, in Duminica Orbului. Atunci, cui i-a servit Piata Universitatii. Logic lui Ion Iliescu si gastii sale de emanati comunisti.
Chestiunea cu punctual 8 al Declaratiei de la Timisoara, fara activisti si securisti in politica, a devenit in timp aproape de o naivitate puerila. Nici astazi, la 24 de ani de la revolutie, s-a dovedit ca nu poate trece punctul 8 de la Timisoara de Parlament si sa devina lege. Absolut toate structurile statului comunist: politice, economice si culturale si-au continuat activitatea nestingherite dupa 1989 in toate sferele de putere locale si centrale. Sa aplici in 1990 punctul 8 de la Timisoara ar fi insemnat sa elimini 90% din structurile statului, ceea ce ar fi fost o utopie. Va puteti gandi ca Iliescu, Nastase, Basescu, Roman, Isarescu, Maior, Ponta, Marga, Rus, Barladeanu, Brucan, Negritoiu, Severin, Constantinescu, Radu Vasile si extrem de multi cu functii in fostul aparat PCR, UTC si ASC s-ar fi dat la o parte, ca sa vina cine: MRU, fostul membru in CC al UTC la putere, ca model al democratiei tinere perfecte? Sa nu uitam si cine era fostul lider al Pietei Universitatii, celebrul Marian Munteanu, fost lider ASC si membru PCR, si un membru apropiat de SRI-ul lui Virgil Magureanu. Si acum cred ca Marian Munteanu a primit acceptul sa deschida balconul de la Universitate ca sa controleze si sa ingroape prin control fenomenul Piata Universitatii. Dupa evenimentele din 1990, Marian Munteanu a facut afaceri prospere indrumat de Magureanu si a fost propus de acesta ca si candidat la presedintia Romaniei in 2000. Alt personaj al Pietei Universitatii a fost Emil Constantinescu, care avea in 1988 functia de secretar general al PCR pe Universitatea Bucuresti, un nomenclaturist de prima clasa, cu toate beneficiile sistemului bolsevic, propus apoi de partidele istorice, ca lider democrat al opozitiei, ajungand chiar presedintele tarii.
Posibil sa fi fost si un conflict intre securitate si partid, arhivele vor dovedi in timp acest lucru. Semnatari ai punctului 8 de la Timisoara au fost deconspirati dupa 2000 de catre CNSAS, ca fosti informatori ai securitatii comuniste sau agenti DIE. Si atunci cum ramane cu semnatarii Declaratiei de la Timisoara, cu punctul 8? Va spun eu: praf in ochi pentru o populatie indobitocita de comunism, care credea ca revolutia le va schimba viata. In realitate, Piata Universitatii a fost o supapa perfecta a puterii neo-comuniste si post-comuniste, care conduce si azi Romania, pentru a absorbi si apoi controla energiile uriase descatusate de nemultumire si protest ale romanilor, care credeau ca au iesit din lanturile comunismului. E interesant de vazut ce s-a intamplat dupa aceea cu liderii si protestatarii fenomenului Piata Universitatii: cei care si-au dat seama ca au fost masa de manevra a post-comunistilor au emigrat afara, unii au devenit ca M.M. prosperi oameni de afaceri, altii au intrat in sistemul de privilegii revolutionare instituit de Iliescu sa se inchida gura flamanzilor, iar altii au primit burse in SUA pe doi, trei ani devenind agenti de influenta. Cei mai multi, fosti protestatari de atunci, ingroasa azi randul naivilor din Romania si comemoreaza, cu fostii activisti PCR sau securisti deconspirati, acum mahari politici sau culturali, mereu aceeasi si extrem de bine platiti -, cu nostalgie fenomenul Piata Universitatii, o citadela inexpugnabila pe drumul luminos al democratiei multilateral dezvoltate, sub obladuirea luminoasa a fratilor nostri mai mari, americani si europeni, pe caile succesului si prosperitatii, pentru o Europa unita si o lume a pacii intre popoare.
Ionut Tene

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page