Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DE MÂNA CU FATA MORGANA

Pe urmele Petrodolarilor prin bazarele musulmane

Se estimeaza ca sunt 1.476.233.470 de musulmani pe fata pamantului: un milliard in Asia, 400 de milioane in Africa, 44 de milioane in Europa si sase milioane in cele doua Americi. A cincea parte din populatia lumii este musulmana; la fiecare hindus revin doi musulmani, la fiecare budist deasemenea iar fiecarui evreu corespund o suta de musulmani. Influenta lor asupra lumii e totusi derizorie. Explicatia e simpla: exista 57 de state membre ale Organizatiei Conferintei Islamice (OIC), si toate la un loc au in jur de 500 de universitati; o universitate la fiecare trei milioane de musulmani. SUA are 5.758 de universitati, iar India are 8.407. In 2004, Universitatea Shanghai Jiao Tong a publicat un "Clasament Academic al Universitatilor din Lume", si, surprinzator, nici macar una singura din statele musulmane nu figura printre cele  500 mai renumite.
Conform datelor stranse de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), rata alfabetizarii in lumea crestina este de aproape 90 la suta, iar 15 tari majoritar crestine au o rata a alfabetizarii de 100 la suta. Spre deosebire de ele, un stat majoritar musulman are o rata medie a alfabetizarii de aproape 40 la suta, si nu exista nicio tara majoritar musulmana cu o rata a alfabetizarii de 100 la suta. Cam 98 la suta din "alfabetizatii" din lumea crestina au terminat scoala primara, fata de sub 50 la suta din cei ai lumii musulmane. Aprox. 40 la suta din "alfabetizatii" lumii crestine au absolvit o universitate, in timp ce doar doi la suta din cei ai lumii musulmane au studii superioare.
Tarile majoritar musulmane au 230 de oameni de stiinta la un milion de musulmani. SUA are 4.000 de oameni de stiinta la un milion de locuitori, iar Japonia 5.000. In intreaga lume araba, numarul total de cercetatori angajati cu deplina activitate este de 35.000. La un milion de arabi revin cam 50 de tehnicieni, in lumea crestina pana la 1.000 la un milion.
Mai mult, lumea musulmana cheltuie 0,2 la suta din PIB pe cercetare si dezvoltare, spre deosebire de lumea crestina, care cheltuie 5 la suta pentru acest scop.
Lumea musulmana nu poseda deci capacitatea de a genera cunoastere.
Numarul de ziare cotidiane la mia de locuitori si numarul de carti pe un milion de locuitori sunt doi indicatori de masura ai modului de difuzare al cunoasterii in societate. In Pakistan, exista 23 de cotidiane la mia de locuitori; in Singapore rata este de 360. In Marea Britanie, numarul de carti pe un milion de locuitori este de 2.000, in timp ce in Egipt este 20.
Exporturile de inalta tehnologie ca procent din exporturile totale reprezinta un important indicator al aplicarii cunostintelor. Exporturile de inalta tehnologie ale Pakistanului ca procent din exporturile totale reprezinta unu la suta. In cazul Arabiei Saudite, el este de 0,3 la suta; Kuweit , Maroc si Algeria sunt toate la 0,3 la suta, in timp ce Singapore exporta 58% din PIB-ul sau. Un fapt interesant: PIB-ul total al celor 57 de member OIC este sub 2 trilioane USD. America singura produce bunuri si servicii in valoare de 12 trilioane $; China de 8 trilioane, Japonia de 3,8 trilioane iar Germania de 2,4 trilioane (pe baza paritatii puterii de cumparare).
Statele bogate in petrol - Arabia Saudita, EAU, Kuweit si Qatar produc in total bunuri si servicii (majoritatea petroliere) de 500 de miliarde USD; Spania singura produce bunuri si servicii in valoare de peste un trilion, Polonia catolica  de 489 miliarde iar Thailanda buddhista de 545 miliarde. Cine nu produce, nu aplica si nici macar nu difuzeaza cunoasterea traieste intr-o lume difuza, ambigua si plina de nonsensuri, de mana cu Fata Morgana.
De acest nonsens te lovesti in cadrul tranzactiilor comerciale, ce trebuie sa poarte obligatoriu parafa asa numitei clauze israeliane, ce neaga cu rigurozitate orice relatie a vanzatorului si carausului cu tara dintre Negev si Cisiordania. O declaratie ambigua si deseori lipsita de adevar, situata peste ratiunea si necesitatea economica a acestor operatiuni.
Pe la inceputul anilor 80 ma pregateam de drum spre lumea araba manat de dorinta de cunoastere a acelor locuri unde datorita golului politic lasat in urma de imperiul britanic, se instalase comod si fara obstacole prea mari dolarul in schimbul aurului negru. Mai tarziu economistii l-au botezat petrodolar, o alta Fata Morgana musulmana, deoarece zace prin seifurile bancilor americane si e aruncat de acestea in focul tranzactiile de bursa dand nastere la speculatii derizorii sau cumparari de firme, unele de renume, cu care insa co-patronii arabi nu stiu ce sa faca, pasami-te sa le administreze intr-un fel. Nevoia de piese de schimb in regiunile arabe s-a dovedit o alta Fata Morgana, notiunea de service fiind dealtfel complet necunoscuta. In bazarul de masini la mana doua gaseai obiecte aproape noi, ce au costat cu scurt timp in urma aproape un milion dar se vindeau cu cateva mii deoarece nu era nimeni in stare sa inlocuiasca nici cel mai simplu transformator sau acumulator electric. Deoarece insa speranta moare ultima, am antamat printr-o firma americana, al carui propietar rezida in Riadh si instruia armata saudita in timp ce fiica lui tragea sforile ca secretara in ambasada americana din Tel Aviv (corect politic?), o societate arabo-americana de petrol din zona Golfului Persic caruia vroiam sa-i vand pe petrodolari flanse pentru conducte de titei. Porneam deasemenea la drum si la invitatia agentului comercial al firmei noastre, din Jeddah, care dorea cu asiduitate sa-mi arate tara. Zburam via Zürich spre Jeddah cu Korean Airline, la cateva zile dupa ce sovieticii fuzilasera un avion al companiei respective in Marea Galbena ce chipurile incalcase spatiul aerian in scop de spionaj. Peste doua sute de pasageri si-au pierdut astfel viata urmare acestui eveniment al razboiului rece de la inceputul anilor 80. Langa casiera din freeshopul aeroportului imi fac cu ochiul niste sticlute cu eticheta verde-ecosez, primul whiskey ce-l bausem cu ani in urma. Avand cateva ore bune de zbor in fata, m-am gandit ca pot cumpara una si s-o consum in timpul zborului, fiind constient si pus in tema, ca intrducerea de bauturi alcoolice in Arabia Saudita este strict interzisa. Sticluta a aterizat prompt intre doua calupe de tigari cumparate, intr-o punga de plastic si dupa aceea in spatiul rezervat bagajelor de mana. Serviciul la bord a fost excelent, bautura in abundenta, astfel c-am uitat cu desavirsire de mica sticluta cumparata. Era deja noapte, cand am aterizat la Jeddah intr-o caldura umeda ce parca topea manerul gentii ce-o tineam in mana. Trecut de controlul pasapoartelor m-am prezentat la controlul vamal. Punga freeshopului din Zürich a atras prima atentia vamesului si vai Doamne ce mizerie, acesta facu ochii cat coliva cand zari ministicluta de whiskey dintre cele doua calupuri de tigari. Chema imediat garda aeroportului. Aparu astfel un ofiter de statura „sticlutei inculpate”, cu o uniforma plina de zorzoane si fireturi, care indica rastit o cabina de arest unde urma sa iau loc. Au trecut mai bine de trei ore, mult dupa miezul noptii, pana cand au aparut trei arabi cu poalele lungi si albe, ca Fata Morgana. Ii observasem din cabina mea cum intre timp au judecat cu asprime alt „delicvent”, un pasager, asupra caruia vamesii au gasit doua cutii de praline umplute cu visinata. Cu gesturi dure si vorba rastita i-au spus ca „marfa” contine alcool si n-are voie sa fie introdusa in tara. Au aratat spre un butoi de tabla, un fel de lada de gunoi ce se afla in vecinatate spunand sa arunce continutul in acel loc. Evitand orice polemica ulterioara bietul compatriot arunca cu parere de rau cutiile in tona de gunoi. Imediat insa, cei trei cu poale lungi si albe i-au dat de inteles ca acest mod de inlaturare reziduala nu e conform coranului, dupa care fiecare pralina in parte trebuie sa fie „distrusa”, adica storcita si sustrasa astfel slabiciunilor consumatorului musulman. Bietul om a trebuit sa deserte tona pe podea, sa incarce din nou cutiile, si sa ia fiecare bomboana in parte si s-o storceasca in butoiul respectiv. Ritualul lipsit de sens si jignitor a durat peste o ora, timp in care hainele si chipul „infractorului” luara culoarea ciocolatei, astfel, ca i se vedeau, ca, lui Othello, doar albul ochilor. Bineinteles ca a trebuit sa curete la urma si podeaua fara sa aiba voie dupa aceea sa-si schimbe hainele stropite de siropul cioco-visiniu. Totul sub ochii si chipul ranjit al celor trei popi musulmani ce faceau glume pe seama lui.
Acum imi venise mie randul si ma intrebam deja ce ritual diavolesc le mai trecea prin cap. Dupa o prelegere intr-o engleza modesta din care am inteles ca doar faptului ca vin prima oara in tara lor datorez aceast tratament de bunavointa, m-au somat sa arunc sticluta cu pricina la gunoi. Momaile credeau insa ca voi arunca sticla in butoi, dupa care isi vor putea continua jocul distractiv, eu urmand s-o recuperez cotrobaind prin rezidurile confetiere siropoase lasate de „inculpatul” anterior. Cunoscand insa experienta nefasta a colegului de calatorie am evitat  butoiul cu pricina si am disparut dupa colt, spre toaleta. De altfel si necesitatile omenesti isi spuneau cuvantul. Disparut insa din campul vizual al celor trei stafii in alb, acestea m-au urmat imediat la locul unde si regii merg pe jos. Acolo ajuns, m-am indreptat spre unul din pisoare si in timp ce imi faceam nevoile am golit concomitent si continutul sticlutei in locul respectiv sub privirile stupefiate ale celor trei mumii. Imediat am aruncat sticla goala intr-o cabina din WC, am tras vartos apa, impiedicand astfel orice posibilitate de a recupera obiectul cu pricina. Intre timp aparu si Filfizonul din armata care imi aducea pasaportul pe care il sechestrase in prealabil. Privirile stafiilor si ofiterasului de frontiera nu prevesteau nimic bun si ceva imi spunea ca le-am cam stricat jocul ce-l aveau de gand cu mine. Am luat imediat pasaportul si valizele si am iesit ca vantul pe usa aeroportului. Eram frant de oboseala iar nervii incordati la maximum urmare scenelor jignitoare observate si a tratamentului la care am fost supus. M-am aruncat in primul taxi spre hotel si in loc de 80 de riali cat costa de fapt cursa, soferul mi-a cerut 80 de dolari. Mai mult de o suta de ori pretul! Arabul i-a bagat in buzunar si a disparut ca Fata Morgana in noaptea neagra ce se inclina spre zorii zilei.

Va urma

Robert Pugler
Fürth, octombrie 2010
Revista „Lumea” Noiembrie 2010


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page