Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU DOAMNA ECATERINA CÎMPEAN – DIRECTOR GENERAL AL POSTULUI DE RADIO „PRODIASPORA”

Dan BOANTA



Dan BOANTA: In urma cu cinci ani s-a nascut un proiect la care doi oameni au rezonat din plin. Si vorba poetului, „acesta trebuia sa poarte un nume”, asa ca i  s-a spus „Radio ProDiaspora”.

De ce „Radio ProDiaspora”?

Ecaterina CIMPEAN: Da! Trebuia sa poarte un nume... vorba poetului Marin Sorescu! Acest post de radio, numit „ProDiaspora”, dupa cum ii spune si numele, s-a nascut din dorinta de a aduce clipe de bucurie in sufletul romanilor de peste hotare, a romanilor oriunde s-ar afla ei, dar si celor de acasa. Radio ProDiaspora si-a propus sa-i apropie pe romanii raspanditi prin toate colturile lumii calauziti de dragostea fata de aproapele sau si cu incredere in propriile forte si, de ce nu, cu ajutorul celor care indragesc si apreciaza proiectul nostru, speram sa reusim.

Dan BOANTA: Cum s-a nascut acest proiect? De unde ideea de a creea un post pentru romanii din diaspora?

Ecaterina CIMPEAN: Impreuna cu domnul Robert Landmann din Germania, in anul 2009, am dorit crearea unui spatiu informational si cultural unic in care valorile sa circule nestingherit, avand obligatia sa pastram traditiile si obiceiurile care sunt tezaurul sufletului romanesc, sa le pastram si sa le ducem mai departe fiindca doar asa vom fi demni sa vietuim pe plaiurile unde s-a zamislit neasemuita alcatuire de cuvinte romanesti. Planurile noastre erau in 2009, de a cuceri Mapamondul... si colturile cele mai indepartatea ale acestuia unde locuiesc conationali romani! Este o gluma, dar daca stau bine sa ma gandesc ar putea fi si un lucru serios. Ceea ce ne dorim noi, ca post de radio, este doar sa intram in casele oamenilor, in sufletul romanilor aflati in diaspora sa-i facem sa se bucure, sa ne placa, sa rezoneze alaturi noi, sa ne caute, sa fie alaturi de emisiunile noastre, sa-i facem mai buni, mai iubitori...

Dan BOANTA: Personal, pentru dumneavoastra, ce inseamna Radio ProDiaspora?

Ecaterina CIMPEAN: Grea intrebare... Oare cum as putea sa iti raspund in cateva cuvinte? Radio Prodiaspora a devenit pentru mine un mod de viata. Radio reprezinta motivul pentru care realitatea mea este minunata! Ma gandesc cum ar fi sa rup pentru o zi radio din viata mea si constat cu stupoare ca mi se arata un vid sufletesc. E greu dupa atata timp investit, atatea emotii si trairi sa mai fac diferenta intre viata mea obisnuita, inainte de 2009, si prezent. Momentan sunt prinsa in intregime, in acest proiect, din cap pana-n picioare, din inima pana-n creier, din instinctele cele mai joase pana in inaltimile sufletului.

Dan BOANTA: Carui segment de public va adresati?

Ecaterina CIMPEAN: Ne adresam tuturor vorbitorilor de limba romana! Si nu numai! Caci o muzica buna romaneasca poate sa asculte si sa il bucure si pe un pakistanez, un fijian, un aborigen australian, un venezuelean sau pe un englez de pe malul Tamisei!!!  Cu mic, cu mare! Tanar sau in varsta... Acest post de radio s-a nascut din dorinta de a aduce clipe de bucurie in special in sufletele romanilor de peste hotare. Radio ProDiaspora emite, on-line, muzica, stiri, informatii in limba romana, pentru a suplini imposibilitatea celor plecati din tara de a asculta melodiile romanesti de acasa. Acest radio este destinat cu precadere romanilor din diaspora... Este nascut din dorinta de a micsora distantele dintre romani, oriunde s-ar afla acestia. Initiativa are ca scop promovarea imaginii Romaniei, a romanilor, a traditiilor, a culturii nationale in afara granitelor tarii, in cadrul comunitatilor de romani din lumea intreaga. Si nu uitati! In timp ce se asculta muzica, o emisiune de stiri sau o dezbatere, se poate citi on-line si o revista de calitare numita „ProLitera”!

Dan BOANTA: Cu ce emisiuni va prezentati publicului din diaspora?

Ecaterina CIMPEAN: Oferta grilei de programe Radio Pro Diaspora este variata: emisiuni de divertisment, cultura, sanatate, muzica de diverse genuri – incadrate in cateva transe orare in functie de preferintele ascultatorilor si de disponibilitatea realizatorilor. In afara emisiunilor, muzica de buna calitate (atat din repertoriul romanesc cat si din cel international) ocupa un spatiu generos de emisie.
Prin emisiunile variate ale postului ProDiaspora, ne dorim ca distantele dintre noi sa ne uneasca si sa ne apropie cat mai mult unii de altii si impreuna sa nu uitam nici macar pentru o clipa, limba romaneasca, cultura, traditiile si obiceiurile mostenite de la stramosii nostri. Orice VIS are un inceput... asa s-a intamplat si pe data de 1 mai 2009 cand Radio ProDiaspora a inceput sa emita online pentru ascultatorii din intreaga lume. Vis, Iubire, Speranta... pentru romanii din tara si diaspora, care-si duc dorurile in cele patru colturi de lume. Suntem in totalitate apolitici. Daca unii dintre membrii echipei au preferinte politice, le tin pentru ei. Nu avem niciun fel de emisiune cu caracter politic si nici “stirile de senzatie” nu ne intereseaza. Sunt destule alte posturi de televiziune, radio si ziare care si-au facut un „credo” din scandaluri de tot felul. Noi dorim sa cream o punte de legatura intre romanii care, dintr-un motiv sau altul au parasit tara, dar se simt in continuare romani. Pe noi cei de la radio ProDiaspora ne intereseaza mai degraba limitele bunului-simt si a lucrului bine facut ca prin emisiunile noastre sa aducem bucurie in sufletul ascultatorilor.

Dan BOANTA: As vrea sa-mi vorbiti despre echipa din jurul dumneavoastra. Cine sunt acesti oameni si cum ati reusit sa-i adunati intr-un proiect de voluntariat?

Ecaterina CIMPEAN: Momentan, staff-ul Radio ProDiaspora este format din 37 de redactori si 7 colaboratori. Echipa Radio Pro Diaspora este alcatuita din romani pasionati de ideea de a face ceva pentru diaspora, unii dintre ei cu experienta in jurnalism, dar cei mai multi fara. Efortul lor este unul voluntar, activitatea lor nu este remunerata. Printre realizatori se numara absolventi de Conservator, interpreti de muzica folk, populara, country modern, precum si ziaristi, scriitori, profesori, dar si oameni cu meserii obisnuite. Fiind un radio online poate fi ascultat oriunde in lume. Ne straduim sa gasim sponsori, desi nu e deloc usor. Suntem interesati sa facem publicitate pentru a putea sustine totusi anumite taxe care trebuie platite - licenta de radio in Germania, plata domeniilor de internet. Pana acum mai degraba am fost noi sponsori ori parteneri media pentru diverse evenimente, campanii de promovare a sanatatii, a luptei contra fumatului, a drogurilor, lansari de carte etc.

Dan BOANTA: Cum ii motivati pe cei care realizeaza emisiunile postului care trebuie sa recunosc, nu sunt putine.

Ecaterina CIMPEAN: Toti s-au apropiat de noi din dragoste pentru acest post de radio! Au vrut sa se implice, sa ajute, sa realizeze un „vis”, un vis care de fapt era si al lor si al nostru... si apoi, nu uitati ca este un loc unde te simti implinit, un loc unde iti poti promova ideile si sufletul, un loc unde poti comunica cu mii de oameni-ascultatori. A face voluntariat nu inseamna intodeauna o corvoada, inseamna o munca placuta, o comunicare, o iesire din anonimat, un mod de exprimare, mod de-a demonstra ceea ce poti si stii sa faci bine... Un loc unde aplauzele vin de la sine... prin faptul ca iti creste audienta, popularitatea, ca esti apreciat de ascultatori, ca iti faci prieteni, ca iti impartasesti ideile si gandurile cu oameni care te admira si te apreciaza.

Dan BOANTA: Varietatea este unul dintre punctele forte ale acestui post?

Ecaterina CIMPEAN: Desigur! Altfel ascultatorul se plictiseste si pleaca... Dispare! Si nu mai vine! Si atunci... cautam sa-l atragem cu o varietate de produse. Muzica buna - pe toate gusturile, comentarii pertinente dar interesante, genuri muzicale, emisiuni care se adreseaza ascultatorilor din diferite perioade ale zilei... Exemplu, dimineata trebuie sa fii mai alert, mai vesel, iar seara si noaptea sa prezinti ceva mai linistitor... Apoi vin dedicatiile muzicale, in comunicare directa cu cei care ne acceseaza... prin forum sau prin e-mail. Aici se incadreaza si doleante, cerinte sau propuneri.

Dan BOANTA: Pentru ca in ultima perioada multe dintre institutiile media au fost politizate, nu pot sa nu va intreb care este politica editoriala a postului pe care il conduceti?

Ecaterina CIMPEAN: Dupa cum v-am mai spus, nu facem politica si nu o promovam! Desigur ca avem o linie de mijloc in prezentarea stirilor pentru a nu supara pe nimeni si a da posibilitate ascultatorului sa ramana relaxat. Cautam sa nu afectam auditoriul cu stiri senzationale, sau cu „bombe”. Nu facem atac la persoana, nationalism de linie dura... sau prezentarea tendentioasa a unor evenimente.

Dan BOANTA: In relatia cu autoritatile, va sprijina cineva in demersul dumneavoastra de a-i aduce mai aproape pe romanii din strainatate?

Ecaterina CIMPEAN: Raspunsul este scurt! Asteptam cu bratele deschise ca „autoritatile de specialitate” sa se implice...

Dan BOANTA: Din media romaneasca din tara si strainatate cu cine colaborati?

Ecaterina CIMPEAN: Colaborarile sunt pe diferite niveluri... De la jurnalisti privati, pana la diferite organizatii (romanesti) similare. Exemple: „Radio Metafora” din California, Rexlibris Media Group din Australia, Revista „Confluente Literare” din Bucuresti, RoArt din Belgia, Clubul Presei Translantice, Hora Tv, North American Roamnian Press Association s.a.

Dan BOANTA: Cateva cuvinte despre revista „ProLitera”

Ecaterina CIMPEAN: Dupa cum am specificat mai sus, dorim sa oferim ascultatorilor nostri (virtuali) mai multe mijloace de informare si divertisment. Pe langa fondul sonor, ii atragem si cu o revista scrisa... unde iubitorul de „audio” are posibilitatea de a lua cunostinta de litera scrisa, oferindu-i o revista (consider!) de valoare, unde va intalni articole cu semnaturi cunoscute ale literaturii romane contemporane. Prezentam eseuri, poezie, informatii complexe, evenimente, interviuri... Literatura de buna calitate. Literatura care incanta ochiul, atrage si cultiva mintea cititorului. Si astfel aceasta literatura moderata imbinata cu muzica pe care o asculta, da accesatorului site-ului „ProDiaspora” o senzatie de bine, de implinire si de relaxare. Si fiti convins ca mai revine la „noi”! De revista „ProLitera” se ocupa scriitorul George Roca din Australia, redactorul sef.

Dan BOANTA: Vreau sa ne vorbiti putin despre spectacolul aniversar care v-a avea loc pe 16 mai la Petrosani. Si evident de ce ati ales aceasta locatie? Are o semnificatie anume?

Ecaterina CIMPEAN: Intr-adevar, spectacolul aniversar „Radio ProDiaspora” va avea loc pe data de 16 mai 2014, orele 20:00, in municipiul Vulcan - judetul Hunedoara. Un loc minunat – din punct de vedere turistic – un colt de rai pe care il cunosc din copilarie. Nu este pentru prima data cand „truditorii” de la „ProDiaspora” se intalnesc pe acele meleaguri. Vin cu placere de fiecare data, unii „mustrand” organizatorii ca evenimentele  nu sunt mai dese! Cat despre ce se va intampla acolo, va dau catva amanunte...  Dorim sa facem un spectacol de calitate. Sunt convinsa ca vom avea si un public bogat ca numar. De scenariul si regia spectacolului se va ocupa Constantin Bahrin, grafica afisului va fi facuta de Rodica Micu din Timisoara. Nu am prea multe detalii, deocamdata. Colegul nostru Cornel Bucsa trebuie sa se intalneasca cu primarul municipiului Vulcan, dl. Gheorghe Ile, pentru a discuta si celelalte amanunte. Invitam deci, pe data de 16 mai, orele 20:00 pe toti ascultatorii si cititorii acestui interviu (care au posibilitatea sa fie prin preajma) la spectacolul aniversar organizat de Radio ProDiaspora, la Cinematograful Luceafarul, din Municipiul Vulcan, judetul Hunedoara. La acest spectacol vor fi prezenti, urmatorii artisti: Dan Helciug (Invitat Special), Constantin Bahrin, Cornel Bucsa, Florin Tutuianu, Maria Filip, SSIA (Anastasia), Liviu Iulian Radulescu, Ileana Berki, Trupa „Color”. Va asteptam cu drag sa fiti alaturi de noi!

Dan BOANTA: Asadar in luna mai se implinesc cinci ani de cand existati in online. Cinci ani in care acest proiect a rezistat si trebuie sa va marturisesc ca este un efort laudabil. Ce va doriti pentru viitor? Mai exact, cum credeti ca va arata acest post peste alti cinci ani?

Ecaterina CIMPEAN: Cert este ca in fiecare zi ce vine avem mai multi ascultatori, mai multi iubitori ai postului nostru de radio. Acest lucru ne bucura si ne incurajeaza. Inseamna ca nu facem eforturi dejeaba si ca munca noastra este benefica romanilor din diaspora. Ce-mi doresc pe viitor? Sa ne auzim si sa ne citim de bine!!! Iar peste cinci ani sa facem un nou interviu si sa va spun cu acelasi entuziasm ca Radio ProDiaspora este viu si accesibil tuturor romanilor raspanditi prin toate colturile lumii...

Dan BOANTA: Ce doriti sa transmiteti publicului Radio ProDiaspora odata cu aniversarea a cinci ani de existenta?

Ecaterina CIMPEAN: Cand sunteti suparati, plictisiti sau blazati de intemperiile vietii cotidiene cautati-ne pe net si refugiati-va la Radio ProDiaspora. Cand sunteti veseli, bucurosi si relaxati, asijderea! Va asteptam cu bratele deschise. Vom deveni astfel o mare familie cu suflet bun si mintea linistita... Cu iubire in suflet...
----------------------------------------
A consemnat,

Dan BOANTA
Chicago, Illinois, SUA
25 aprilie 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page