Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FUNCTIONARUL CA (SI CU) PILA LA PARTID SI ALEGERILE PALAMENTARE EUROPENE

Corneliu LEU


 
 Cel mai spasit si mai dreptmerituos in dezicerea de vechiul regim - invocandu-si pana si tatal care prin 1946 i-a spus „sa nu ia seama la comunisti ca astia distrug tara” - aparea in cadrul procesului intentat fostilor membri ai CPEx Ion Dinca, celebrul „Dinca-te-leaga” cum l-au poreclit colectivistii incatusati si tarati in justitie de el pentru un buzunar de graunte sau doi stiuleti de porumb, pe care ei isi permiteau sa-i ia din „bunul comun – proprietate colectiva”, numai fiindca-i vedeau pe „tovarasi” cum luau cu duiumul si cum li se duceau produse acasa cu microbuzele.
Acest om care-si lasase barba de calugar si-si caina tatal - taran roman realist, care-l sfatuise de bine, in vreme ce Postelnicu isi arata prostia plangand si justificandu-se cu stupida replica: „inainte comandam eu inchisorile astea si acuma stau in ele”, iar altii aveau cinismul sa-si barfeasca partenerii de celula consemnand slabiciunile omenesti ale unora cu care petrecusera la receptii importante unde reprezentau high-life-ul cel mai imburghezit, mai fudul si mai egocentric al altruismului bolsevic – impresiona avand, in lipsa sa de caracter un fel de incapatanare cu care-si punea cenusa-n cap in vreme ce marile afaceri capitaliste ale familiei sale pornisera; aceeasi incapatanare cu care, pe vremea puterii, era cel mai rau caine de paza si cel mai slugoi cu figura militaros intransigenta; la sate trimitand in puscarie mii de tarani, la oras daramand inchiderea balcoanelor cu care bietii locatari mai cautau putina caldura, intr-o singura noapte dupa ce-o insotise pe Coana Leana, doar pe motivul ca aceea pufnea vazandu-le. Iar, in lumea mondena, tot pentru Coana Leana, obligand Taromul la o cursa nerentabila Bucuresti-Bangkok, numai ca sa-i aduca acesteia in fiecare saptamana o orhidee proaspata pe care i-o aranja el, cu mainile lui de calau al taranilor, pe biroul cu calimari de aur al genialei „savant si mama” cum o canta o colega de a noastra poetesa.
Despre acest gest, as fi dispus la comentarii mai tolerante si mai glumete, fiindca tiganul-general pe puncte era aratos ca barbat cu figura intransigenta, si, poate spera la vreun avans din partea babatiei, avand o poza mai virila decat a mierosului savant Ursu, la care cred ca s-a gandit Fanus cand a scris „Amantul Doamnei Dracula”. Dar, fiindca Fanus, cu toate intuitiile si scormonirile lui de prozator genial s-a dus, nu mai avem cum insista pe aceasta directie si ramand doar cu amintirile mele in legatura cu naravurile de inalt-functionar-secatura ale acestui om care, scolit militareste, stia ca, de pe fermitatea si intransigenta pozitiei de drepti, pe care alti membri ai CPEx - civili cu burta si miscari dezordonate pe care aceasta pozitie ii facea mai degraba carghiosi, subliniindu-le slugarnicia – n-o reuseau, sa arate a fi un slugarnic cu sira spinarii dreapta, care nu se-nclina rostind laude, ci are neobrazarea de a se-mpipota si a-si prezenta osanalele in pas de defilare.
Asa s-a intamplat ca, la o plenara sau la nu stiu ce meeting la Sala Palatului, cand Ceausescu, criticand lipsa de fermitate si, mai ales, lunecarile oamenilor de cultura de la ce-l ducea mintea pe el sa inteleaga din aceasta, a tot facut apel la „documentili congresului al XII-lea”. Si, cu fetisismul citatelor sau referirilor, a tot repetat trimiterea la „documentili congresului al XII-lea” si, iarasi, si iarasi: „documentili congresului al XII-lea”... Numai ca, asa cum si-a dovedit pronuntia si in alte ocazii, pesemne influentat de rezonantele pe care le aveau, tot in domeniul ideologic, referirile la congresul al nouasprezecelea al PCUS din mareata URSS, el vorbea despre congresul al XII-lea de la noi pronuntand, pe cat de agramat, pe atat mai cu incapatanare: „Congresul al Douasprezecilea”. Si chiar a repetat aceasta, fara jena, de mai multe ori atunci, precum si alteori, in alte ocazii, cu acea incapatanare dictatoriala de a face lege din incompetentele proprii. De data asta era vorba de o lege lingvistica ce se instaura prin slugarnicia celor care nu-si permiteau sa-l corecteze pe geniul carpatilor. „Conghresul al douasprezecilea” a ramas in inregistrarile multora dintre cuvantarile sale, ca un exemplu de siluire a legilor vietii dupa vointa personala.
Dar, conform celor ce urmeaza, ca un exemplu al faptului ca nu doar dictatorul e vinovat ci, in egala masura slugoii care i se supun orbeste cultivandu-i necioplirea si nepriceperea. Pentru ca, la acea adunare despre care vorbesc, elementele critice fiind foarte vehemente, ceilalti vorbitori trebuiau sa-si faca autocritica si toti se angajau ca, de acum inainte „sa respecte dommentele congresului al XII-lea”...  Asa ca au fost pusi toti la incercare rostind  sintagma iar noi, cei din balconul presei, i-am vazut pe monitoarele care-i aduceau aproape, pe toti membrii CPEx cum incercau sa dreaga busuiocul corectand pronuntia: Popescu-Dumnezeu a ezitat in fata termenului, dar n-a putut, pana la urma, sa nu pronunte corect; Stefan Andrei a scapat usor accentuandu-si precipitarea olteneasca a exprimarii, asa ca nu s-a inteles prea bine pentru ce opteaza; ungurul, care avea o slugarnicie dragastoasa, cu staif ardelenesc, a pronuntat fara rusine sau fara simtul limbii „al douasprezecelea”; Mizil si Burtica nu s-au jenat sa corecteze pronuntand corect iar, dupa ei, prinzand curajul unei normalitati, toata lumea a pronuntat corect, mai ales observand ca tartorul nu ricaneaza. Pana cand a venit randul lui Ion Dinca fatos si oaches in alura lui intransigenta, cu expresia ferma, lipsita de zambet care, cu tonul ca ar da un ordin de front a rostit cat se poate de raspicat, provocator de raspicat, as spune: „congresul al douaaasprezecelea” privind drept, nu la Ceausescu, ci la cocoana care avea un instinct si mai mare in obligarea la asemenea slugarnicii. Atunci, din coada prezidiului, care era mai aproape de tribuna, s-a auzit o soapta corectandu-l: „doisprezecelea”... Nu stiu exact, dar cred ca era Ion Coman, om mai dintr-o bucata, tot militar, dar fara mofturi cazone care, daca nu ma-nsel, era si mai mare-n grad. Soapta asta s-a auzit, l-a facut pe vorbitor sa intrerupa si, doar dupa o mica tacere, s-a redresat si a continuat  cu apasata convingere carierista: „...congresul al douasprezecelea care ne invata... congresul al douasprezecelea care a trasat...”, „...congresul al douaaasprezecelea care...”... Omul n-avea tata, n-avea mama si i-ar fi trimis alaturi de taranii pe care-i bagase in puscarie si pe cei care nu respectau gangaveala agramata a patronului.
Atunci mi s-a configurat, cat se poate de clar, ce-nseamna goliciunea pe dinauntru - malefica goliciune de idei si principii a functionarului, oricat de inalt ar fi el, care face orice ca sa-si slugareasca patronul. Functionarul care se asigura sa aiba pila la patron, demonstrand cat de credincioasa pila este el pentru interesele aceluia. Functionarul ca (si cu) pila la Partid, care, tocmai prin asta, sfideaza cu nerusinare. O lume-ntreaga il poate acuza pentru ce face, dar daca asta ii intareste plia, el il  calca-n picioare si pe frate-sau!
Cum de mi-am amintit de toate acestea acum, in preajma alegerilor pentru marea democratie europeana?  Ar trebui sa pomenim mai multe despre obstructionarea independentilor de catre functionarii cu pile care functioneaza ca pile ale partidelor lor, amintindu-mi si din perioada cand candidam eu ca independent, pe vremea cand uninominalele erau un vis si nu se credea ca mistificarea le paste si pe ele. Ar trebui sa recalculam cum, la alegerile trecute, doar un candidat (a) independent a reusit, generalul Abraham, cu toata personalitatea si popularitatea sa chiar si printre pungasi, corupti si drogati, dand chix... Dar, deocamdata, concret, subliniez doar cazul a doi candidati independenti la alegerile pentru Parlamentul European care, oricat ar vrea domnul Barosso sa-i aiba alaturi, poate ne mai vinde niste avioane,  nu scapa de lucratura unor asemenea functionari. Este vorba de prezumptivii europarlamentari Aura Speranta Ungureanu si Radu Golban, unii dintre cei mai redutabili candidati independenti, oameni culti care, daca n-ar fi obstructionati, ar conduce politica romaneasca cel putin la un nivel peste penibilul cu marca  EBA. Ei sunt amenintati cu pierderea doveziii a zeci de mii de semnaturi de sustinere, printr-o chichita de invalidare gasita de asemenea functionari: Capetele de coloana ale tabelelor de semnaturi nu mai sunt tiparite orizontal, ci vertical. Cine a inregistrat sustinatori pe formularele vechi, pierde valabilitatea semnaturilor obtinute, conform acestei inventii a functionarilor pusi independenti ca sa slujeasca interese de partid.
Degeaba le demonstrezi ca, vertical sau orizontal tiparit, continutul e acelasi, important fiind numarul de oameni care te sustin; degeaba le spui ca, in momentul anuntarii dorintei de candidatura, formularele pe care-ai pornit sa strangi semnaturi aveau capetele de coloana orizontale. Ca si Dinca, ei nu se uita-n ochii tai, ci in ochii patronului care trebuie servit. Degeaba ii huiduiesti ca la fotbal, pentru piedica pe care o vede toata lumea cum e pusa; nu le pasa!... Din traditia lui de-alde Dinca, ei stiu ca, daca spun „al douasprezecelea” au castig mai mare decat daca respecta reguli elementare. Pila o ai la partid, in masura in care tu demonstrezi ca poti fi o pila pentru partid. Restul nu conteaza, chestia cu bunul simt ne mai functionand de mult!
Huideoo, ticalosilor! – strig eu de mama focului. Dar fara vreo speranta, ca si pe vremea cand Dinca-mi spargea ferestrele puse la balcon, ne pasandu-i de caldura din casa pentru copiii mei, ci de orhideele pe care le aducea, proaspete si nu pe banii lui, de la Bangkok, pentru cocoana. Fiindca imi dau seama ca, oricat de scoliti ar fi la seral la Harvard, parfumatii astia cu costume de firma nu sunt cu nimic mai buni, cu nimic mai umani si, poate, chiar mai putin onesti!

Corneliu LEU
Bucuresti
16 martie 2014

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page