Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

GRANDOMANIA



„Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia, dar despre univers, nu sunt asa de sigur".
Einstein


     Cuvantul – grandomanie semnifica „mania de a se crede om insemnat, valoros, de a-si acorda o importanta nejustificata". Grandomania se naste din egoism si este ruda cu prostia sau rautatea, cu atitudinea obraznica si sfidatoare definita ca aroganta. Un grandoman este incapabil de a se aprecia corect si in acest context, din egoismul exacerbat al persoanei respective, ia nastere starea patologica. Persoana isi apara cu agresivitate pozitia obtinuta prin lupta in care a folosit diferite metode, printre care si minciuna, ca scut al intentiilor sale.
In viata noastra de toate zilele avem suficiente exemple de egoism, nu mai putin istoria ne ofera  multiple exemple de lupta pentru ocuparea unei trepte intr-o ierarhie, alteori pentru puterea materiala, grandomania dovedindu-se a fi asemenea „unei cladiri cu etaje, dar careia ii lipseste parterul", cladire ce se poate surpa cu usurinta la un „cutremur". Planurile de lupta sunt facute din timp, lupta se duce deschis sau perfid, brutal; o aceeasi lupta  de veacuri care bulverseaza lumea, dusa de oameni care se supraevalueaza, isi auto-glorifica calitati inexistente. Putini oameni ajunsi intr-un rang superior stiu sa se comporte modest si demn. Cei mai multi se urca pe un piedestal, de unde privesc spre multimea din jur cu detasare si dispret in suflet, vanitatea le exacerbeaza dorinta ca multimea sa le recunoasca meritele, statutul de „om cuceritor". Intalnim la tot pasul in viata noastra persoane cu dorinta obsesiva de epatare, de afirmare, de dominare; spatiul in care traiesc neputandu-l imbunatati, recurg la extindere, deformand adevarul istoric.
Caracteristicile sufletesti ale omului, in general, se considera a fi conditionate de factorul ereditar si de cel geografic. O identitate absoluta a structurii sufletesti nu exista intre indivizii unui popor, caracterul fiind hotarat de majoritate. Manifestarile de natura spirituala sunt manifestari ce apartin experientei istorice a populatiei, care prin traditie se repeta, in mod constant in decursul unei lungi durate de timp, chiar daca in timp se produc mari schimbari.
Edmund Husserl (1859-1938) intemeietorul orientarii fenomenologice, fenomenologia fiind un mod de cercetare si avand ca tema - viata, in lucrarea sa Criza umanitatii europene si filozofía, scria: „Oamenii care isi schimba atitudinea, isi au si pe mai departe interesele lor naturale, fiecare pe ale sale, individuale; prin nici un fel de schimbare ei nu pot sa se piarda pur si simplu, adica nici unul nu inceteaza sa fie ceea ce este, cel care a fost de la nastere. In toate circumstantele, repozitionarea poate sa fie astfel numai una provizorie".
Populatiile cu trecut istoric au in sufletul lor imprimate caracterele nationale (vorbirea, obiceiuri, conceptii preferentiale) si numai in al doilea rand ceilalti factori – fondul biologic ereditar si mediul geografic. Sufletul unui neam se formeaza ca o rezultanta a sufletelor oamenilor care au trait in trecut si traiesc in prezent, caci, in paranteza fiind spus: „ieri este istorie, astazi este un dar de la Dumnezeu, maine este mister". Fiecare popor are anumite calitati mai dezvoltate, altele mai putin dezvoltate, unele defecte accentuate si altele diminuate in timp. Psihologul, psihiatrul Carl Gustav Jung (1875-1961) afirma ca „perechea de contrarii este chiar opera demiurgului". Comparatii se pot face, respectul si toleranta insa, pentru calitatile si defectele unor popoare, unor etnii diferite, trebuie sa existe. Si pentru ca de cele mai multe ori exista, oamenii convietuiesc si se simt fericiti. Nu toti suntem la fel, stim atat de putin despre noi insine, dar mi-te despre celelalte popoare, pentru a le intelege pe deplin! Suntem deosebiti unul din apropierea celuilalt, asa precum comunitatile pot fi deosebite intre ele. Existenta tolerantei si a respectului poate exclude ura din randul oamenilor, a popoarelor. Si atunci nu vom mai spune, precum poetul latin Plaut: „Homo homini lupus"(omul e lup pentru om), ci vom rosti frumoasele cuvinte ale lui Seneca: „Homo res sacra homini" (Omul e ceva sfant pentru om) si vom actiona in acest sens.
Dar, cand poporul este carmuit de catre un conducator devenit tiran sau pe cale de a deveni, pentru care toleranta si respectul pot fi calcate in picioare, grandomania fiind „ciuperca", ce creste in sufletul lui, poporul este „otravit" si multi, sau putini vor fi acei care vor accepta sa guste din acea otrava care li se pregateste sau din care unii s-au si grabit sa guste.
Filosoful german Emmanuel Kant (1724-1804) afirma ca „omul  are capacitatea de a plasmui reprezentari", Petre Tutea, interpretandu-l, scrie: „din spiritul uman pot izvori lumi imaginare, ipoteze de lucru, forme presupus-pure, utile teoretic si practic, monstruozitati morale sau estetice, absurditati, modalitati ale spiritului autonom care se misca intre formal si empiric, intre concretul opac si fantastic, intre util si gratuit, intre succes si esec…".   
La baza tuturor deciziilor acestor carmuitori ar trebui sa stea moralitatea, despre care Jung spunea ca „nu este o neintelegere nascocita de un Moise ambitios pe muntele Sinai, ci ea tine de legile vietii si este produsa de cursul normal al existentei, la fel ca o casa sau un vapor sau oricare alt instrument de cultura". Iar fara libertate nu exista moralitate si pentru ca omul sa poata fi liber trebuie mai intai sa-si infranga barbaria, existenta in sufletul lui, intr-o doza mai mica sau mai mare, pentru a nu da frau liber „bestiei" din el.
Grandomania este o hipertrofiere a constiintei de sine.
Omul/conducatorul pozand, dar in curand fiind si convins ca este cel mai inteligent, cel mai valoros, superior celorlalti, predestinat a fi conducator, isi aroga merite inexistente. Grandomania unui conducator duce la aparitia unor idei delirante cu reforme politice daunatoare societatii sau la razbunari, conflicte, pana la razboaie, intrucat ele lezeaza interesele altora. Oamenii grandomani sunt de temut, dar uneori ei frizeaza ridicolul, pot deveni chiar jalnici si nu putini au fost scriitorii vremurilor pe care acesti oameni i-au inspirat.
Grandomania este o tradare fata de colectivul din care se smulge individul, o tradare fata de spirit care cere cu totul alte inaltimi. Fac o paranteza spunand ca doar faptele spirituale, artistice sunt cele care fac abstractie de timp si ne scot din ceata intensa a zilelor, pentru a ne ridica pe alt plan eliberat de chingile timpului, cu totul in afara istoriei. In cazul unei nenorociri care se poate abate asupra unei colectivitati ne poate salva doar calea spirituala si ar trebui s-o stim cu totii.
Cineva critica ambitia sugerata de Napoleon Bonaparte conform careia fiecare soldat (francez) poarta in ranita bastonul de maresal, deoarece fiecare prost, incurajat de spusele lui Napoleon, se poate crede un maresal in devenire sau chiar ajuns in functie. Mi-a placut completarea acestei afirmatii facuta de un om politic din tara noastra, vorbind despre comunismul adus cu forta in Romania, in „ranita soldatului rus"… Istoria lumii, pe langa oamenii merituosi, isi are trufasii, grandomanii – prostii si ingamfatii ei. Filosoful britanic Bertrand Russel (1872-1970) spunea: „Nenorocirea omenirii este ca prostii sunt asa de siguri si inteligentii sunt  cuprinsi de indoiala". Prostii la care se referea Russel pot fi unii politicieni fara cunostintele complete si necesare, geografice si istorice ale lumii in care traim, la oamenii recrutati din randul celor cu predispozitie de a deveni grandomani. Acestor oameni le lipseste masura, prevederea, dar si flexibilitatea spiritului pentru a se apropia de adevar prin acumulare de cunostinte, de a se apropia si intelege oamenii pe care-i conduc si nu numai. Cel mai mare pericol prezinta personalitatile dotate cu un grad de inteligenta si care beneficiaza de viclenie, inlaturandu-si adversarii prin manevre iscusite, inseland buna credinta a altora si uneori chiar utilizand demonstratii de forta. Sunt oamenii care nu trebuie sa beneficieze de incredere, acel sentiment despre care am mai vorbit, atunci cand am considerat ca este necesar, in eseul „Increderea vs. Neincredere".
In incheiere sa ne intrebam daca filosoful francez Paul Ricoeur (1913-2005) care atragea atentia ca ideologiile par a fi indisolubil legate de anumite trasaturi ale personalitatii umane, avea dreptate scriind: „Atata vreme cat traim intr-o lume atat de complicata, plina de crize si conflicte, vom avea nevoie de ideologii care sa explice – chiar si fals – ce se intampla si care sa ne ofere un plan pentru viitor – chiar daca e gresit. Ca si utopiile, ideologiile, in pofida aspectelor negative arhicunoscute, isi gasesc in continuare apologeti si mai ales oameni dispusi sa moara in numele lor". Acest subiect a fost mult discutat in mediul universitar si academic, autori influenti precum sociologul, profesorul american de la Universitatea Harvard - Daniel Bell (1919 -2011) – afirmand: „conceptul de ideologie s-a destramat complet". Personalitatea este foarte important de a fi definita, intrucat nenumaratele probleme si crize cu care se confrunta omenirea (iminenta unui razboi nuclear, poluarea, abuzul de droguri, terorismul etc.) au aceeasi cauza: oamenii. Dupa cum considera unul dintre ganditorii umanisti, remediul ar fi intelegerea fiintei umane: „Daca vom reusi sa imbunatatim natura umana, atunci vom imbunatati totul si aceasta deoarece doar astfel vom inlatura cauza dezordini mondiale".
„Fiti buni unii cu altii", ne spune Biblia, fiindca bunatatea crestina trebuie sa se manifeste in toate aspectele vietii noastre de fiecare zi. Prudenta care este „mama intelepciunii" si curajul la momentul potrivit, s-ar inscrie in preceptele morale ale Bibliei.  

Vavila Popovici – Carolina de Nord, SUA


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page