Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ucraina a pierdut Crimeea. Occidentul nu o va apara militar! Începe al doilea Razboi Rece



Valentin Naumescu
martie 1, 2014 (HotNews)

Pe 23 februarie, inainte chiar de fuga lui Ianukovici in Rusia, anticipam in articolul „Un elicopter pentru Ianukovici! Criza Ucrainei si preliminariile razboiului la periferia Europei”(1) ca Rusia nu va ceda Ucraina Occidentului si, daca va fi nevoita totusi sa o faca, in niciun caz nu va fi dispusa sa plece din Crimeea si de la Sevastopol, unde si-a prelungit recent acordul de stationare a flotei de la Marea Neagra, pentru urmatorii 30 de ani.

Mai adaug acum ca revansa lui Putin pentru victoria pro-occidentalilor la Kiev nu se va opri aici: odata consacrat controlul total asupra Crimeei, vor urma tulburari si in alte zone majoritar rusofone din estul Ucrainei. Dar trebuie procedat metodic, pas cu pas. Un luptator judoka de opt dani, devenit presedinte, stie sa astepte si sa aplice loviturile numai la momentul pe care-l considera potrivit, cand victima sa este mai vulnerabila. Ucraina, in formatul ei teritorial actual, nu are nicio sansa sa adere la Uniunea Europeana sau la NATO, indiferent de entuziamul discursului noilor lideri de la Kiev sau chiar de vointa majoritatii populatiei din vestul tarii. Occidentul, de buna seama, nu poate integra trupe rusesti stationate pe teritoriile care ar adera astfel la structurile aliantei.

Un teritoriu pe care se afla un singur soldat rus este un teritoriu blocat din perspectiva integrarii euro-atlantice. La fel este cu Transnistria, Abhazia si Osetia de sud, asa cum am mai spus: blocheaza perspectiva de aderare a statelor care le detin formal. Celor care au reactionat negativ la perspectiva sceptica pe care am mentionat-o mai sus, semnalandu-mi, plini de emotie democratica si altminteri in litera dreptului international, ca Ucraina este a poporului ucrainean si ca cetatenii acestei tari vor decide singuri soarta tarii, le spun acum: iata cum stau lucrurile, din nefericire, politica internationala a iesit din zodia contructivismului (scurta, de altfel) si s-a intors in paradigma realista, in care e vorba doar de putere si de interesele statelor. Restul, din pacate, sunt povesti. Frumoase, dar povesti. Toate marile confruntari din istorie (inclusiv, sa nu ne facem iluzii, Razboiul Rece si caderea comunismului) s-au finalizat prin prisma raporturilor de putere dintre parti. Succesiunea razboi-balanta de putere-razboi-noua balanta de putere este practic nesfarsita si a scris istoria acestei lumi, respectiv ascensiunea si declinul imperiilor. Vreo douazeci de ani m-am numarat printre cei care credeau ca realistii si neorealistii sunt cinici si se inseala. As fi vrut sa fie asa.

Singura mare putere a lumii care a avut forta imensa de a combina interesul strategic propriu cu maretia valorilor si principiilor democratiei liberale a fost Statele Unite, intrate insa intr-un retreat tactic in timpul lui Barack Obama si usor obosite dupa razboaiele de uzura din Irak si Afganistan, cu rezultate incerte si controversate. Rusia stie ca America a intrat in repaus si crede ca giganticul unchi Sam nu va trezi curand, sa mai faca justitie in lume si sa promoveze democratia. Putin ar fi putut juca in Ucraina la modul minimalist, mizand doar pe cartea portului Sevastopol, sau maximalist, destructurand practic statul ucrainean.
Acum insa, daca tot s-a ivit „ocazia” cu „lovitura de stat fascista de la Kiev”, de ce sa se mai complice Moscova cu Acordul bilateral de stationare si clauzele lui complicate, limitative, si sa nu-si „recupereze” Crimeea cu totul? Trupele rusesti vor rezolva totul cu un drum, cum s-ar spune. Nici strategic, nici politic, nici militar, nici simbolic, sub nicio forma asadar Moscova nu va accepta sa vada intr-o buna zi instalatii NATO montate la Yalta, acolo unde, la sfarsitul razboiului, Stalin impartea lumea cu anglo-americanii. Refluxul istoric al Imperiului Rus dupa 1990 si avansul Occidentului spre frontierele Rusiei au totusi un ultim aliniament strategic, o limita, o zona tampon, dincolo de care Putin si sistemul institutiilor de forta rusesti nu vor mai permite un singur pas.

O saptamana. Atat a durat ca Rusia sa-si ia inapoi „cadoul oferit poporului ucrainean prieten”, adica peninsula Crimeea, in 1954. Dincolo de discursurile momentului, starea de fapt indica o preluare aproape fara rezistenta a acestei limbi de pamant care ofera Moscovei accesul facil la apele Marii Negre si deschidere spre patru state aliate ale Americii: Romania, Bulgaria, Turcia, precum si pro-occidentala Georgie. Ce ar putea face in aceste conditii Occidentul?
Riscand iarasi oprobriul idealistilor, voi spune ca Statele Unite si Uniunea Europeana nu vor interveni militar pentru a opri actiunea revizionista a Rusiei. Din multe motive. Costurile ar fi mai mari decat beneficiile. Occidentul nu se afla in acel state of mind in care sa ia in considerare la modul serios o infruntare cu Rusia.  Nici economic, nici politic. Democratiile occidentale, abia iesite dintr-o lunga criza, cu un nivel al disatisfactiei clasei mijlocii tot mai ridicat, cu miscari populiste care ameninta partidele din mainstreamul istoric, vor critica la unison Rusia dar nu o vor opri.

Urmeaza, probabil, incercarea occidentalilor de a impune sanctiuni economice internationale Rusiei. Dar efectul asupra periferiei estice a Uniunii Europene? Dar oprirea gazului? Dar datoriile Ucrainei si ale altor state din regiune catre Rusia? Dar investitiile strategice ale Rusiei, inclusiv in economia Europei Centrale si de Est? Este dispus Occidentul sa compenseze aceste efecte colaterale, avand in vedere ca nu-i vor putea lasa pe est-europeni in frig si cu zone intregi ale industriei pe butuci? Nota de plata se va intoarce in Europa. Ce vor zice contribuabilii din vest?

Rusia nu e, totusi, Coreea de Nord sau Iranul. Izolarea unei tari de dimensiunile si cu resursele Rusiei pare o gluma. Atunci, singura cale „onorabila” a Occidentului de a raspunde si de a se opune agresiunii militare a Rusiei in Ucraina va fi declansarea celui de-al doilea Razboi Rece. Am avut uneori senzatia ca Putin doreste demult reluarea Razboiului Rece, crezand ca o asemenea tensiune in relatia cu Occidentul ii va readuce Rusiei importanta politica si simbolica si statutul de super-putere, pierdute in 1991. Posibilitatea de a discuta de la egal la egal cu Statele Unite.

La ce sa ne asteptam in continuare? Contre politico-diplomatice, declaratii pe ton grav, blocarea reciproca a dosarelor internationale (Siria, Iran, Egipt, negocierile israeliano-palestiniene, extinderea Uniunii Europene etc., de toate se va alege praful prin ingerinta Moscovei), manevre militare pe zonele limitrofe, gesturi simbolice, ingreunarea schimburilor comerciale, masinatiuni rusesti in fostele republici sovietice. Toate acestea vor dura, spun adeptii scolii realiste, pana la stabilirea unei noi balante de putere. V-as propune sa-i credem.
------------------------------------------------------------------------------
[1] http://www.contributors.ro/editorial/un-elicopter-pentru-ianukovici-criza-ucrainei-si-preliminariile-razboiului-la-periferia-europei/




Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page